Rudel Obreja: ”Sub umbrela URSS, România a cunoscut o dezvoltare socio-industrială majoră”


Rudel Obreja

Fostul președinte al Federației Române de Box spune, la împlinirea a 75 de ani de la bombardamentul american asupra Bucureștiului, că, de 29 de ani suntem sub ”bombardament” al americanilor și aliaților.

La 4 aprilie 1944, aviația americană a bombardat masiv Bucureștiul, lăsând în urmă un peisaj de coșmar – mii de vieți curmate, mii de persoane rănite și pagube materiale semnificative.

Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box spune, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, care este situația României la 75 de ani de la tragicul eveniment.

Mai mult, acesta recunoaște rolul extrem de important pe care URSS l-a avut pentru România, ajutând țara noastră să își revină după cel de-al doilea război mondial.

Fostul președinte al Federației Române de Box amintește că, în urmă cu 75 de ani, America ”lansa un bombardament asupra Bucureștiului în urma căruia s-au înregistrat vreo 3000 de morți, 2500 de răniți și aproximativ 3000 de gospodării distruse”.

”A urmat o perioadă neagră, a comunismului, sub umbrela URSS, timp în care România, însă, a cunoscut o dezvoltare socio-industrială majoră, poate unică, după cum spun analizele vremurilor. Comuniștii au trimis în pușcării și au omorât alte sute de mii de oameni. Toate aceste lucruri sunt cunoscute. Despre ”bombardamentele” americanilor și al aliaților lor de 29 de ani pe care-i suportă România nu prea avem date”, a scris Obreja.

Dintre aceste date el spune că se știu doar câteva. Este vorba despre vreo 2500 de fabric distruse, cu șomerii aferenți, vreo 4 milioane de români plecați în pribegie și cine știe câți alții, morți de inimă rea sau în urma bolilor provocate de alimentele și medicamentele de import sau câte alte consecințe ale politicilor socio-economice dictate de ”bombardieri”.

”Avem însă Stat de Drept(i), coordonat fățiș, deja, de la Washington via Bruxelles”, a completat Obreja.

În încheiere, Obreja a precizat că nu are afinități rusești și nici nu e nostalgic după comunism, însă datele arată realitatea așa cum a prezentat-o. El i-a invitat pe români să tragă fiecare concluziile.

BUCUREȘTI, 5 apr – Sputnik, Georgiana Arsene.

https://ro.sputnik.md

Acest articol a fost publicat în SOCIALISM(industrie). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Rudel Obreja: ”Sub umbrela URSS, România a cunoscut o dezvoltare socio-industrială majoră”

  1. Ene Constanta zice:

    Cat ADEVAR ! dle Obreja….aveti perfecta dreptate in toto ceea ce spuneti…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.