Dan Diaconu: ”Șahul mondial”


Tabla geopolitică mondială aproape dă în fierbere. Probabil ați intuit din momentul în care ați detectat revigorarea propagandei referitoare la „agresiunile rusești”. Rețeta o știți deja; indiferent ce se întâmplă „rușii e dă vină”. Nu știu dacă ați aflat, dar valul ăsta de aer polar, tot dinspre ruși vine, astfel încât avem motive temeinice să credem că, în istorie, rușii deliberat s-au așezat acolo unde sunt acum, strict pentru a ne agresa pe noi, suflând cu frig.

Lăsând gluma la o parte, vă invit să ne uităm din nou ceva mai atent pe hartă pentru a putea observa care-s ultimele mișcări. Fără doar și poate, ați auzit de recentul „pelerinaj” naval al unor țări NATO în relația cu Ucraina.

Acolo, pentru revigorarea situației, a fost scos din recuzită un actoraș(Vladimir Zelenski) care, probabil, va fi următorul președinte. Platforma sa program este cea din filmul serial al cărui protagonist este, „Sluga poporului”. În acest film, un profesor de niciunde ajunge președintele Ucrainei cu un program profund anti-corupție, în prima fază fiind învins și lăsându-se cu scindarea țării, dar, în final, de la frâiele uneia dintre republicile pe care le controlează, reușind nu doar unificarea țării, ci și o prosperitate neîntâlnită de aceasta până acum.

Apararent individul joacă o carte pro-rusă. El mie-mi pare însă lupul în blană de oaie care urmează să fie adus la putere strict pentru a servi scenariul filmului în cazul unei înțelegeri geopolitice. Să lăsăm însă puțin aici lucrurile pentru a ne deplasa pe cealaltă față a globului.

În Venezuela Putin a tras o linie roșie într-un scenariu similar Siriei. Câteva avioane doldora cu specialiști militari au aterizat la Caracas, desfășurând activități extrem de coerente de contraspionaj și strategie avansată militară. De asemenea, Venezuela s-a cam umplut de sisteme antiaeriene rusești,despre care nu prea se știe cum au ajuns acolo.

Acest pas făcut de Rusia este cel care-a declanșat mult prea mediatizatul „pelerinaj” din Marea Neagră. Mișcarea făcută de Putin în Venezuela este una nu doar dureroasă pentru din ce în ce mai impotenta SUA, dar și aproape ofensivă. De ce nu-i ofensivă e limpede: la fel ca și-n Siria, Rusia ajută guvernul legitim al unei țări și se află acolo la chemarea acestuia. Practic, pe moment, rușii îl consiliază pe Maduro și-l asistă în chestiuni contra informative și militare. S-ar putea spune că nu-i mare lucru. Asta însă o spun cei care n-au habar de capacitatea celor din GRU. Vă reamintesc un fapt pe care l-am trăit pe pielea noastră: Revoluția din 1989 a fost generată de câteva sute de agenți ai GRU. Asta după ce KGB-ul înregistrase un eșec spectaculos la Iași, acolo unde acțiunea de declanșare a revoluției a fost dejucată de singura secțiune a Securității care-a jucat corect, anume așa-numita „divizie anti-KGB”(UM 0110).

Spun că rolul rușilor de-acolo este aproape ofensiv întrucât nu se limitează strict la securizarea Venezuelei, ci o folosesc pe post de cap de pod pentru a ataca informațional Columbia. Din acest moment trebuie să înțelegeți că prezența rușilor în Venezuela este într-o mică măsură despre Venezuela. Acolo americanii nu încercau decât o strategie similară revoluției colorate din Ucraina. Sosirea rușilor și setarea „liniei roșii” ar trebui să înghețe strategia americană. Însă s-a format un nou front, anume Columbia. Aceasta este pentru americani o provocare similară Ucrainei pentru ruși. Ceea ce doresc rușii este jucarea la masa verde a Columbiei contra estului Ucrainei și al Odesei. Practic, dorința Rusiei este aceea de a micșora Ucraina la dimensiuni insignifiante și de a-i tăia definitiv ieșirea la Marea Neagră, transformând-o într-un stat complet eșuat. Posibil ca rolul lui Vladimir Zelenski să fie acela de a conduce spre eșec Ucraina, iar scenariul filmului său să-i pregătească pe ucrainieni pentru marea dislocare în urma căreia vor rezulta cel puțin trei țări. Nu-i de ignorat nici faptul că, pentru realizarea acestei dizlocări, Putin pune la bătaie inclusiv Republica Moldova. Nu vă faceți vise întrucât nu se face în folosul nostru!

Celălalt front pe care se dă o bătălie aprigă este Turcia. După achiziția „sistemului otrăvit” S400, retorica americană s-a bășicat la adresa lui Erdogan. Paralel cu desfășurarea forțelor rivale în plan politic, americanii au ascuțit tonul dându-i, prin vocea lui Mike Pence, un ultimatum lui Putin: ori S400, ori în NATO. Cu toate că pentru mulți răspunsul la această întrebare pare „logic”, în fapt îl vom avea după alegeri. În cazul în care „monstruoasa coaliție” reușește să-i spargă popularitatea lui Erdogan, în Turcia va începe „marea restaurație” pornind de la repunerea în funcție a generalilor servili politicii americane. Deja în Turcia se desfășoară o susținută activitate de intelligence al cărei „vârf de aisberg” este deja mult prea hodorogita luptă anticorupție. Acolo însă e scoasă de la fezandat și tefeliști similari celor de la noi distorsionează discursul public.

E însă extrem de interesant ce se va întâmpla în cazul în care Erdogan preia din nou frâiele puterii. Ei bine, răspunsul la „dilema Pence” devine S400. De ce? E vorba de un nou bloc militar care se prefigurează în Orient, unul compus din Turcia, Iran și Qatar(TIQ) la care urmează să adere Siria și Liban. Practic avem de-a face cu unul dintre cele mai mari șah-uri geopolitice. SUA n-a stat degeaba și a nășit o alianță Arabia Saudită-Israel cu o Iordanie neutră, dar mai înclinată spre pro-americani. Blocul militar TIQ este răspunsul Rusiei pentru ecuația puterii în Orient în timp ce prezumtiva alianță contra naturii Israel – Arabia Saudită este manifestul american pentru rămânerea lucrurilor așa cum sunt.

Un alt joc de putere vedem pe ruta noului „Drum al Mătăsii”. După treizeci de ani de putere, președintele(regele?) Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, și-a semnat singur decretul de demitere din funcție, rămânând totuși președinte al Consiliului de Securitate. Cu toate că ar părea un joc al Rusiei, o altă forță acționează acolo, anume China. Demisia lui Nazarbayev deschide calea unei alte dezvoltări economice a țării, într-o ecuație în care China devine principalul partener economic al țării.  Trebuie remarcat că atât Kazahstanul cât și Iranul și Turcia sunt elemente extrem de importante ale drumurilor terestre ale viitorului, având ca destinație atât Europa cât și Rusia, iar ca expeditori marile economii ale Asiei: Coreea de Sud, China, India s.a.m.d.

Tot în acest context trebuie văzută previzibila rupere a relațiilor SUA-Coreea de Nord și posibila vizită în Rusia a lui Kim Jong Un. După un flirt cu SUA, Kim își va reorienta țara către duopolul China-Rusia, iar aici avem două interese majore, anume conectarea Coreei de Sud la axa de transport a Transsiberianului rusesc și la Drumul Mătăsii.

După acest val informațional în care am încercat să rezum mișcările la care asistăm, probabil vă întrebați care-i paradigma în care se joacă aceste meciuri. În fapt e una creionată de mai multă vreme, dar care acum începe să se vadă, anume lupta mono-pol – multi-pol. Lumii monopolare având SUA ca tătuc i se opune lumea multipolară propusă de BRIC. Practic, în locul unicului centru de putere reprezentat de SUA, revine în actualitate lumea multiplilor centri de putere. Întrucât rețelele comerciale urmează să evolueze dinspre mare spre uscat(vezi Drumul Mătăsii Și Drumul Indiei), politica ocupării mărilor practicată de SUA ca moștenitoare(uzurpatoare) a imperiului colonial englez devine energofagă și nepractică.

Un simptom al acestei stări de fapt va fi reprezentat de prăpușirea deep-state-ului american. După eșecul investigației lui Mueller, se pune problema unei înalte trădări din partea taberei care, culmea, acuza de înaltă trădare. Este vorba de trădarea poporului american și a opțiunilor sale exprimate la vot. În ciuda agitației neocomuniste provocate de rețeaua de păduchi oengistici ai lui Soros, bătălia de acolo e mai crâncenă decât oricând și ea se dă între majoritatea care, totuși, își dorește libertatea și cercurile globalist-dubioase care-și doresc instaurarea unui neocomunism schizofrenic.

Indiferent însă de rezultatul luptei din SUA, statul de-acolo e mai slăbit decât oricând, iar modelul Jandarmului Mondial deja nu mai mulțumește pe nimeni. Astfel încât devine cât se poate de limpede că actualul model unipolar va fi în scurt timp înlocuit de lumea multipolară.

Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dan Diaconu: ”Șahul mondial”

  1. Ene Constanta zice:

    Totul se plateste in viata….mai devreme…sau …mai tarziu….asa ca mai bine va ganditi inainte de a incepe sa faceti ceva dragii mei !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.