Germania, liderul Uniunii Europene, tocmai a deschis o fabrică Mercedes în Rusia, în prezența lui Putin


Germania, liderul Uniunii Europene, tocmai a deschis o fabrică Mercedes în Rusia, în prezența lui Putin

Parca Rusia avea embargou de la UE….doar slugile nu au voie sa faca afaceri cu rusii!

Conglomeratul german Mercedes-Benz a deschis prima uzină din Rusia, în orașul Esipovo, în apropiere de Moscova, informează Profit.ro. La ceremonia de inaugurare a participat însuși președintele rus, Vladimir Putin.
La ceremonie au mai fost prezenți CEO-ul Daimler, Dieter Zetsche, ministrul federal al Economiei, Energiei și Industriei din Germania, ministrul comerțului rus, guvernatorul Moscovei.
Daimler este doar ultima dintre marile companii care au deschis uzine în Rusia, notează sursa citată, Audi având o uzină în Rusia încă din 2009, unde este fabricat SUV-ul Q7, iar BMW produce mașini în Rusia din 1999, anul tecut demarând deja demersurile pentru construcția unei noi fabrici.
Investiția Mercedes se ridică la peste 250 de milioane de euro, urmând să creeze 1.000 de noi locuri de muncă.
În discursul său, Putin a menționat că negocierile dintre cele două părți au durat foarte mult și că doar construcția fabricii a durat un an și jumătate. Acesta a mai spus că fabrica va produce peste 25.000 de unități, din patru modele diferite. Liderul de la Kremlin a declarat că statul rus va face totul pentru a facilita investițiile în economia țării.
Germania, cea mai mare economie a Uniunii Europene și lider informal al organizației, nu încetează să „avertizeze” țările din Est, prin toate canalele sale oficiale(DW, ambasade) și neoficiale(fundații), asupra pericolului rusesc. De altfel, postul oficial al statului german, chiar oferă ghiduri despre combatarea propagandei rusești.
Nu este clar dacă acestea au fost citite și de Angela Merkel.
Reclame
Acest articol a fost publicat în EUROPA, EUROPA(Germania). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Germania, liderul Uniunii Europene, tocmai a deschis o fabrică Mercedes în Rusia, în prezența lui Putin

  1. Ene Constanta zice:

    Interesul poarta fesul….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.