În 1974 înțelegerea dintre SUA și Arabia Saudita a fost semnată în cadrul „The US-Saudi Arabian Joint Commission on Economic Cooperation “, organizată de Kissinger, în 1974


. Administrația americană a avut în vedere ocuparea militară a câmpurilor petrolifere saudite , în cazul în care aceasta ar fi refuzat acordul. Începând din 1975, toate țările OPEC vindeau petrolul numai în dolari, aranjament care a menținut dolarul la statutul fraudulos de monedă de rezervă. Problema cu această strategie este că toate țările producătoare trebuie să respecte plata contractelor pentru petrol numai în dolari, altfel, poziția dolarului se deteriorează rapid. Avantajul fiind că o bancă centrală americană, Federal Reserve, avea mână liberă să tipărească hărtie verde nelimitat, dolari, pentru care toate țările lumii plăteau cu mărfuri și servicii, îmbogățind enorm SUA și a facilitat dezvoltarea enormă a complexului militar industrial.

În cursa înarmării declanșată bugetul militar al SUA a depășit toate bugetele militare ale tuturor țărilor industrializate, luate la un loc. Prin această înțelegere, dintre OPEC și SUA, practic, toate țările lumii au plătit și plătesc pentru hegemonia militară a SUA, plătesc pentru vasalitatea lor față de administrațiile americane. Dolarul a schimbat acoperirea în aur cu acoperirea în petrol! Așa se explică, cum este economic posibil ca, SUA să aibă deficit al balanței de plăți timp de zeci de ani, să dețină o mare parte a bogăției mondiale deși, economia americană este 70 la sută bazată pe consum. Inflația pe care o produce FR se transmite în toată lumea. Valoarea dolarului este dată de necesitatatea de petrol la nivel mondial, făra legătură cu performanța economică a SUA. Rolul privilegiat al SUA, datorat tranzacțiilor la nivel mondial în dolari, face ca, adminstrațiile americane să dețină arma financiară cu care impun sancțiuni statelor care nu accepta hegemonia americană.

Sistemul petro-dolarului a fost neîntrerupt pănă în anul 2000 când, Sadam Hussein a schimbat contractele de vânzare a petrolului exclusiv în euro. În septembrie 2000 o organizație a neoconilor americani „The Project for a New American Century”, din care făcea parte Dick Cheney, a publicat un document intitulat „Rebuilding American Defense Strategy, Forces and Resources for a New Century”. În acest document, se argumenta pentru creșterea fără precedent a cheltuielilor militare, o politică agresivă de expansiune a dominației SUA în lumea întreagă. Acest eveniment a fost 9/11, care a permis administrației Bush să invadeze Afganistanul și să treacă prin Congess „The Patriot Act”, care restrânge drepturile și libertățile cetățenilor. Ținta administrației, însă, a fost Irakul, sub pretextul informațiilor că Irakul deține arme de distrugere în masă, a fost orchestrat un război de agresiune fără bază juridică.

„Lupta împotriva terorismului”inventat a făcut victimă populația Irakului! În timpul ocupației contractele de petrol au fost imediat renegociate în petro-dolari. Irakul a fost distrus de administrația SUA care, a desființat armata, poliția, administrația centrală și locală irakiană și, mai grav, a desființat întreprinderi particulare și companii de stat, practic, a aruncat în stradă toată populația Irakului.

În februarie 2009, Muammar Gaddafi a devenit Președintele Uniunii țărilor africane. El a propus o uniune monetara a statelor africane. Documentul a fost intitulat „Twords a Single African Currency”, propunând ca moneda să fie emisă de African Central Bank iar African Monetary Union să fie bazată pe o monedă convertibilă în aur, pentru toate tranzacțiile de mărfuri și servicii. În 2011, CIA, serviciile europene și NATO s-au implicat și au declanșat războiul civil din Libia. Gaddafi a fost executat, iar noua Bancă central a Libiei a desființat, imediat, contractele de petrol în dinarul de aur libian, revenind bineînțeles, la dolar.

În 2004, Iranul a început procesul de organizare a unei burse independente a petrolului și gazelor, contractele pentru petrol fiind negociate în alte monede decât dolarul. Livrările de petrol convenite la această bursă au început în iulie 2011. Deoarece, opinia publică a fost împotriva unui nou război, administrația americană a folosit pretextul suspiciunii de înarmare nucleară a Iranului, pentru a determina Națiunile Unite să impună sancțiuni economice împotriva Iraniului. Intenția a fost de a schimba regimul politic din Iran. Deși, sancțiunile economice au afectat economia iraniană, schimbarea de regim nu s-a produs, datorită ajutorului Rusiei, care a șuntat restricțiile bancare impuse Iranului.

Ce au în comun toate aceste războaie și conflicte? Aceste tări au atentat la supremația dolarului, acceptand alte forme de plată pentru contractele de petrol. În secolul 21, situația devine mai complicată deoarece gazul natural începe să împartă cu petrolul rolul de sursă de energie și materie primă. Astfel, exploatările de gaze naturale și conductele de transport ale acestora au complicat amenințarea la adresa sistemului petro-dolarului.

Războaiele pentru rezerve de petrol datează încă de la începutul secolului XX. Putem afirma că primul război mondial s-a declanșat când Germania a inițiat linia Berlin-Bagdad, pentru exploatarea petrolului. Petrolul devenise noul combustibil al flotei militare germane, ceea ce reprezenta un real pericol pentru hegemonia flotei britanice, care, la acea dată, încă era pe cărbuni. Așa se explica că primul atac al armatei britanice, în primul război mondial, a fost la Basra, în actualul Irak.

Competiția pe piața petrolului a fost, la începutul secolului XX, între companiile americane, Standard Oil, al familiei Rockefeller și Brithish Rothschild, grup care deținea Royal Duch Schell. Războiul anglo-american pe piața petrolului s-a sfârșit în 1927, în urma înțelegerii de la castelul Achnacarry, Scoția, aparținând șefului Shell, sir Henri Deterding. Au participat John Cadman reprezentând British Anglo-Persian Oil& Co (viitorul British Petroleum), Walter Teagale reprezentând Standard Oil of New Jersey (Exxon) și gazda, Henri Detering reprezentând Shell. Astfel, s-a format cel mai puternic cartel din istoria umanității cartelul Anglo-American. Mai târziu, după fragmentarea Standard Oil, de către Congresul american, în mai multe companii Exxon, Chevron, Mobil etc., cartelul a fost denumit simbolic Seven Sisters. Cartelul a stabilit cotele de piață, prețul petrolului, ca fiind Red Line Agreement.

Astazi, războaiele și loviturile de stat se încadrează în efortul SUA de a menține hegemonia dolarului prin controlul pieței petrolului. Lovitura de stat din Ucraina 2014 a fost organizată de Nuland de la State Department, NED (fațada CIA), ONG-urile lui Soros și alți miliardari interesați în controlul Ucrainei. Alegerile care au urmat l-au adus președinte pe Poroshenko, care a fost încă din 2006 agentul State Department.

Siria constituie o situație aparte, în sensul că razboiul civil s-a declanșat în urma refuzului președintelui sirian de a accepta propunerea Qatarului, din 2009, de a permite o conducta de gaze din Qatar prin Siria și apoi Turcia, care urma să alimenteze Europa. În 2011, Siria a acceptat proiectul Iranului, conducta trecând din Iran prin Siria și apoi Turcia, cu aceași destinatie, piața europeană. Din acest motiv, rebelii sunt susținuți financiar de factori din emirate și occidentali, inclusiv SUA.

Rusia este sub sancțiuni economice deoarece: 1. Nu a permis controlul cartelului Anglo-American asupra rezervelor din Marea Caspica. 2. A organizat o bursă energetică în 2008, în care, tranzacțiile se fac în ruble și aur, a organizat Uniunea Euroasiatică și o bancă comună în cadrul BRICS. 3. În relația economică cu China a eliminat dolarul din tranzacții bilaterale, exemplu, un contract uriaș pe zece ani pentru livrarea de petrol și gaze naturale.

Din această perspectivă, este interesant de remarcat că primele averi ale oligarhiei americane aparțin unor indivizi care au moștenit averea, nu care au generato. Fiecare națiune occidentală, și nu numai, este sub controlul unor dinastii oligarhice. Întrebarea este: cum sunt aceste dinastii compatibile cu statele democratice?

Domni, aflați în leafa institutelor finanțate de oligarhie, ne îndoctrinează cu binefacerile austerității financiare, cu necesitatea abolirii securității sociale, trecerea tuturor serviciilor sociale în domeniu privat, stat minimal și acceptarea dictaturii „auto-reglatoare” a pieții, chiar dacă, manipularea și monopolul, prin intermediul statului și legislației, viciază însăși ideea de piață liberă. Mascarada continuă a „formatorilor de opinie” plătiți de la bugetul UE, de acceptare a tuturor aberațiilor legislative adoptate de UE, subordonarea totală a politicii monetare intereselor bancherilor occidentali ,chiar atunci cînd, se află în totală contradicție cu interesele economiei românești, a ajuns să constituie regula discursului în media românesca controlată de interese străine. De îndată ce, argumente din domeniul realității economice sau sociale contrastează cu aganda oligarhiei, exprimată de sus numiții formatori de opinie, imediat sunt etichetat ca promotorul teoriei conspirației, cu alte cuvinte, adeptul unei fantezii ipotetice fără legătură cu realitatea.

Pentru oligarhie, stabilirea unui guvern mondial și abolirea suveranității națiunilor ca atare, poate fi un scop de o înaltă moralitate, care justifică toate fărădelegile, razboaiele, împilările și, în ultimă instanță, crime si genocid comise în vederea atingerii scopului.

Romania nu este ocolită de activități subversive specifice agendei „globaliste”, fie că este vorba de conspirația bancherilor internaționali de a transforma planeta întrun „babilon” totalitar sub dictatura unui guvern unic mondial care asigură „implementarea” agendei, fie că este vorba de ONG sau fundații finanțate de oligarhia financiară, fie că este reprezentată de organizații legitime aparțind UE, linia politică este aceiași: discreditarea ideei de stat național și independenței economice și politice, în favoarea bazaconiilor globaliste de integrare intrun suprastat dictatorial.

Crize economice și politice, razboaie și asasinate politice au ca scop declașarea unui haos general, pentru ca, națiunile să accepte o nouă ordine care să se substituie haosului, declanșat intenționat de oligarhie cu acest scop.

Motto: „Ordo Ab Chao”. Acest motto definește, în mod concis, strategia oligarhiei financiare de instituire a controlului politic la nivel mondial. Toate organizațiile internaționale, supranaționale de tipul NATO, WTO, FMI, BM , UE , OECD, etc, precum și, tratatele de cooperare internațională tip NAFTA, CAFTA sau viitoarele TPP și TTIP nu reprezintă decît, pași intermediari în vederea integrării economice și politice mondiale premergătoare viitoarei guvernul mondial.

Sorin Muncaciu

Crimele Mafiei Globaliste
Reclame
Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL ( istorie), SIONISTI MASONI-NWO. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.