Satan şi lumea interlopă


Anticii vedeau lumea subterană drept un alt tărâm, egal cu cerul sau pământul. Cea mai bună ilustrare a acestei concepţii este cea din mitologia greacă unde, după victoria olimpienilor împotriva titanilor, cei trei fraţi victorioşi şi-au împărţit Universul. Zeus a primit în stăpânire cerul, Poseidon a devenit stăpân al mărilor iar Hades a devenit stăpânul lumii subterane.

Conceptul unei lumi interlope se găsește în aproape orice civilizație şi de regulă este plasată sub lumea reală. În consecinţă, celălalt tărâm a devenit în timp şi un regat al morţilor guvernat de către zeităţi.

În mitologia elemită zeul lumii interlope a fost Jabru un zeu primordial, tatăl tuturor zeilor, omolog sumerianului Anu.

Theogonia lui Hesiod identifică şi ea drept zeu al lumii supământene unul dintre zeii primordiali, pe Erebus care reprezintă personificarea întunericului, una dintre primele cinci ființe născute din Haos.

În mitologia mesopotamiană, lumea subpământeană ale cărei şapte porţi erau păzite de către Neti, purta numele de Kur şi era condusă de către zeița Ereshkigal. După perioada de dominaţie akkadiană (2334 – 2154 î.e.n) locul zeităţii sumeriene a fost luat de către zeul Nergal, considerat zeu al morţii dar şi un zeu solar. Acum lumea subterană va fi populată de către demonul Lamatshtu, zeul protector Pazuzu şi demonii galla.

Totuşi, în lumea interlopă sumeriană nu exista o judecată a decedatului, iar morții nu erau pedepsiți nici răsplătiți pentru faptele lor din timpul vieţii. Această lume a fost locuită şi de către alţi zei care însă îşi exercitau puterea în lumea celor vii. Ninazu a fost şi un zeu al vindecării, Ningishzida, descris drept un şarpe cu cap uman a fost un zeu al vegetaţiei iar Enmesarra a fost un zeu al legii, al soarelui şi protector al turmelor și vegetației. Drept zeu al lumii subpământene, akkadienii l-au promovat pe Shulmanu, dar el era în acelaşi timp şi zeu al fertilităţii.

Mitologia incaşă vede lumea structurată pe trei nivele: hana pacha – lumea de deasupra, kay pacha – această lume şi ukhu pacha – lumea de dedesubt, condusă de către zeul Supay, considerat şi zeu al morţii, care era acompaniat de către o serie de demoni. După colonizarea Americii, preoții creștini au folosit numele „Supay” pentru a se referi la diavolul creștin. Cu toate acestea, băştinaşii asociau zeul cu ritualurile minerilor. Divinitatea incaşă pare sinonimă cu „Vâlva băilor” din mitologia românească.

În lumea interlopă, alături de divinitatea conducătoare, vor fi alăturaţi şi zei ai morţii, uneori identici cu zeul principal.

Dacă mitologia vedică îl prezintă pe Yama drept primul muritor, cel care a deschis calea către adăposturile celeste, devenind astfel un conducătorul celor plecați, în religia budistă Yama care va apare drept Yamantaka, este regele iadului Narakas, cel care judecă morţii şi stabileşte ciclul reîncarnărilor. Alături de el apare acum şi Mara prototipul diavolului de mai târziu.

Veles, zeul slav al pământului şi al apelor, îndeplineşte şi rolul de zeu al lumii interlope, fiind în acelaşi timp oponent al zeului furtunii Perun. Ca atare a fost imaginat drept un dragon, probabil sub influenţa mitului hittit al luptei dintre Tarhunt şi Illuyankas.

Şi mitologia turcică are un zeu al morţii, pe Erlik, care domneşte în iadul Tamag. El este identic cu zeul mitologiei mongole şi echivalent maghiarului Ördög.

Un interesant zeu al morţii este canaanitul Mot, venerat în Ugarit, cinstit de către fenicieni şi de către evrei. Zeul este legat de ciclul anotimpurilor şi este foarte posibil ca tradiţia evreiască a Paştelui să fi început legat de mitul în care Mot îl ucide pe Baal. În mit, Mot îl mănâncă pe Baal ca un miel. În timpul Paștelui, preoții mănâncă miel. Totuși, oasele mielului nu sunt rupte, ceea ce înseamnă că Baal se va întoarce în toamnă. Deoarece ploaia din primăvară ar putea distruge culturile, festivalul s-ar putea să fi început cu convingerea că prin participarea la moartea lui Baal, ploile nu vor veni în primăvară.

Lumea interlopă nu era un tărâm interzis. Mitologiile conţin povestiri despre eroi care au coborât în lumea subpământeană pentru a căuta un obiect, o persoană sau pentru a obţine preziceri despre viitor.

Orfeu intră în lumea interlopă pentru a o aduce pe Eurydice înapoi în lumea celor vii.

Enea, eroul troian şi bunicul lui Romulus, înainte de a se stabili în Latium este condus de sibila din Cumae în Infern pentru a-şi întâlni tatăl.

Heracles a coborât în Hades cu ocazia celei de-a douăsprezecea munci, ocazie cu care îl va readuce în lumea celor vii şi pe Alcestis.

Conform celei de-a unsprezecea carte a Odiseei, Ulise coboară în Hades pentru a se consulta cu profetul Tiresias.

Persefona răpită de Hades, îi determină pe Tezeu și Pirithous să coboare în lumea interlopă pentru a o salva. Încercarea va eşua şi doar Tezeu va reuşi să revină în lumea oamenilor cu ajutorul lui Hercule. Persefona va petrece jumătate de an în Hades şi jumătate pe pământ, la fel ca şi sumeriana Geshtinanna care face schimb periodic cu fratele ei Dumuzid.

Un concept aparte despre lumea interlopă apare în mitologia egipteană, acolo unde compoziția ființei umane depăşeşte dualitatea trup şi suflet, fiecare individ având nu mai puţin de zece componente. Simplificând însă lucrurile, în timp ce corpul fizic aşteaptă reunirea cu celelalte părţi componente pentru a-şi continua viaţa în Lumea de Apoi, sufletul mortului va pleca pentru a fi judecat în Duatul, condus de către marele zeu Osiris. Aici, alături de Osiris apar şi zeii AnubisThothHorusHathor și Maat, precum şi 42 de judecători. Cartea Morților. atestată la anul 1590 î.e.n., prezintă pledoria de autoapărare a defunctului în faţa fiecărui judecător iar în final, inima sa era cântărită de către zeiţa Ma’at cu o pană din părul său. Dacă defunctul trecea testul, el urma să fie urcat în „frumosul Amenti”. Din pledoaria mortului în faţa celor 42 de judecători au fost compilate în Biblie cele „Zece porunci” ale lui Moise.

Porunca Decalogul lui Moise(ortodox) Cartea Morţilor. Confesiunea negativă I Cartea Morţilor. Confesiunea negativă II
1 „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” „O, tu Spirit care din Lumea Inferioară te iveşti… Niciodată pe zeul Cetăţii mele nu l-am neglijat.” (v.42)
2 „ Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești.”
3 „Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.” „O, tu Spirit care te arăţi la Unth… N-am fost niciodată lipsit de respect pentru zei.” (v.32)
4 „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău. ” „ O, tu Spirit-distrugător care te manifeşti în Kaui! N-am schimbat orânduiala timpului.” (v.22)
5 „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.” „Niciodată contra omului n-am păcătuit, Nici părinţii sau rudele nu mi-am batjocorit.” (v.11-12) „O, tu, Tum-Sep, care vii din Djedu, Pe Rege niciodată nu l-am bârfit.” (v.35)
6 „Să nu ucizi.” „Cu oamenii răi nu am avut a face; În viaţa mea, n-am făcut crime.” (v. 14-15)„N-am omorât pe nimeni şi nici moarte n-am poruncit.” (v.27) „O tu, Spirit … Semenii mei nu i-am ucis nicicând.” (v.5)
7 „Să nu fii desfrânat.” „O, tu Spirit mergând cu pasul mare/ / Şi care te arăţi la Heliopolis, ascultă-mă, / N-am trăit niciodată în desfrânare.” (v.1)
8 „Să nu furi.” „N-am încercat să-mi măresc averile / Pe căi necinstite.” (v.35-36) „O, tu Spirit care te manifeşti la izvoarele Nilului… Eu nu am furat.” (v.4)„O,tu, Nefer-Tum, care vii din Memfis! N-am furat şi nici n-am viclenit.” (v.34)
9 „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.” „N-am înlocuit Adevărul prin Strâmbătate” (v.13) „O, tu Spirit care te manifeşti la Herakleopolis… Eu nu am minţit.” (v.9)
10 „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.” „N-am râvnit la ogoarele de alţii stăpânite.” (v.37) „O, tu, Domn al Ordinii Universale… N-am luat cu forţa pământurile altora.” (v.15)„O, tu, Spirit Uamenti… N-am păcătuit prin adulter.” (v.19)
         
9.5.4.1 Cântărire a inimii în Duat.Sscenă de pe Papirusul Ani, cca. 1250 î.e.n.

Deşi mitologia greacă defineşte lumea subpământeană drept regatul lui Hades, ea mai introduce şi Tartarul, un abis profund care constituie temniţa titanilor, aflat mai adânc sub pământ decât Hadesul. În Iliada se afirmă că este atât de departe de Hades, pe cât cerul este deasupra pământului. Dacă iniţial Tartarul era doar o închisoare pentru duşmanii zeilor olimpieni, prin anii 400 î.e.n., Platon prezintă Tartarul ca loc în care sufletele sunt judecate după moarte iar cei răi vor primi pedeapsa divină trăind în chinuri şi suferinţă. Conform acestuia, judecătorii morţilor au fost: RhadamanthusAeacus şi Minos. Mitologiia ulterioară a identificat Tartarul cu locul în care se pedepseşte crima şi printre prizonierii de aici îi plasează pe SisifTantalIxionDanaideleTityos sau Salmoneus.

Acesta este şi structura Iadului în prima viziune creştină, când este prezentat episodul coborârii lui Iisus în lumea subpământeană, în care Hadesul apare drept locuinţă a morţilor şi va căpăta numele de Sheol sau Limbo, apoi va deveni Purgatoriu. Sub acest nivel se găseşte temniţa condamnaţilor, numită Gheena. Mai târziu, cele două părţi componente a lumii interlope creştine vor fi reunite sub numele de Iad, dar religia catolică va păstra diferenţierea iniţială între cele două nivele ale Iadului.

             
9.5.5.0 Coborârea lui Hristos în Iad, frescă de Andrea Bonaiuti da Firenze, Capela Spagnuolo, Santa Maria Novella, Florența

9.5.4.10 Enea şi sibila în Infern; Jan Brueghel cel Bătrân

9.5.4.2 Cartea egipteană a morţilor. Papirusul lui Hunefer.

9.5.4.3 Ulise se consultă cu profetul Tiresias în Hades. Cea de-a 11-a carte a Odiseei.

9.5.4.4 Scenă din Eneida lui Virgil. Sibila din Cumae îl conduce pe Enea prin lumea interlopă. Gravură. Colecții iconografice.

9.5.4.5 Întoarcerea Persephonei, de Frederic Leighton (1891)

9.5.4.6 Îngerul arăta Iadul lui Yudhisthira. Ilustraţie hindusă din Mahabharata.

9.5.4.7 Yudhisthira iese din Naraka, iadul vedic

9.5.4.8 Nergal flancat de două figuri mici umane. Placă de argilă de la Nippur, 2000-1595 î.e.n.

9.5.4.9 Persephona supraveghindu-l pe Sisf înTartar. Vas attic c. 530 î.e.n.

Transformarea lumii subterane – cea care doar găzduia morţii, în conceptul Iadului de astăzi în care morţii sunt pedepsiţi pentru păcatele lor, a avut loc după apariţia principiului luptei dintre Bine şi Rău şi apariţia conceptului de Diavol, născută din zoroastrism. Cu toate acestea Diavolul nu a apărut decât în creştinism acolo unde Dumnezeul creştin trebuia să fie bun, milostiv şi din acest motiv, părţile negative au fost „transferate” asupra lui Satan’el, transformându-l astfel într-un „răufăcător”. În această calitate, Satan nu mai avea ce căuta în cer, iar această cădere s-a petrecut în jurul anilor 400 e.n., când a fost tradusă Biblia în latină.

Imaginea Diavolului sau a lui Satana din zilele noastre, stăpân al Infernului, a fost elaborată între anii 590 şi 604 e.n., în perioada pontificatului papei Grigorie I, când au fost amestecate imaginea mai multor zeităţi păgâne: Seth, Baal, Loki, Thor, Pan, Wotan, precum şi faunii germanici.

Islamul va prelua şi el figura Diavolului numindu-l Al-Shaitan, însoţit de „îngerul căzut” Iblis, care apare frecvent în Coran, de obicei în legătură cu crearea lui Adam și cu porunca de a se prosterna în fața lui. După ce a refuzat, el a fost alungat din ceruri.

        
9.5.8.1 Satana (dragonul) dă Fiarei mării puterea. Ddetaliu din panoului III.40 al tapiseriei medievale Apocalipsa franceză, produsă între 1377 și 1382.
9.5.8.3 Manuscris arab din Analele lui al-Tabari, care arată că Iblis refuză să se roage înaintea nou-creatului Adam
9.5.8.4 Demonii lui Mara. Manuscris indian pe frunze de palmier.
9.5.8.5 Reprezentarea medievală a Iadului sub forma unui monstru fioros, bazată pe descrierile lui Mot din Vechiului Testament.
9.5.8.6 Piatra Snaptun (Danemarca), o imagine a lui Loki; c.1000 e.n.
9.5.8.7 Loki cu o plasă de pescuit. Manuscris islandez din secolul XVI

Aceşti zei au aleşi nu atât pentru a creea o imagine respingătoare a Diavolului creştin, cât mai ales pentru a-i „înfiera” în imaginea adoratorilor păgâni şi a-i discredita în faţa zeului creştin.

De exemplu, Pan, zeul grec, avea un sanctuar la Banias în Palestina, azi pe teritoriu Siriei. În anul 19 î.e.n., Irod cel Mare i-a ridicat un templu. Zeul a fost venerat aici până la cucerirea arabă din sec. VII e.n., concurând cultul creştin. La fel au stat lucrurile şi în Europa, în zona de cultură celtică…

http://liber-cugetatori.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în RELIGIE, SECRETELE ZEILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.