Gelatină de vită în iaurturi, secreții de insecte în înghețate etc. – Ce animale «se ascund» în anumite alimente


ONG-ul francez Foodwatch trage semnalul de alarmă. Asociaţia denunţă prezenţa – menţionată sau nu – a unor resturi de animale în anumite alimente vândute în supermarketuri. Interogaţi, fabricanţii respectivelor produse spun că nu încalcă legea.

Gelatină de vită în iaurturi, produse derivate din insecte în îngheţate, gelatină de porc în şarlote – surprizele sunt numeroase în raportul publicat de Foodwatch. Si ar putea pune probleme unor consumatori, fie pentru că sunt vegetarieni, fie din convingeri religioase.

ONG-ul de apărare a drepturilor consumatorilor denunţă într-o lungă anchetă prezenţa unor reziduuri de animale în anumite produse alimentare. 12 produse sunt scoase în evidenţă. Uneori, această prezenţă apare scrisă pe ambalaj dar sub o formă incompletă, neclară şi adesea într-un loc în care nu te uiţi. De cele mai multe ori însă, prezenţa unor resturi animale în compoziţia unor produse în care, teoretic, nu au ce căuta, nu este menţionată.

Mai toţi fabricanţii arătaţi cu degetul de Foodwatch – Nestlé, Yoplait, Haribo, Carrefour şamd. – au confirmat rezultatele anchetei dar au declarat că nu încalcă legea, toate ingredientele folosite fiind în conformitate cu regulile securităţii alimentare.

Chiar dacă unele ingrediente sunt clar scrise pe etichetă, prezenţa lor în respectiva compoziţie este surprinzătoare.

Astfel, şarlotele cu ciocolată, marca Nestlé, sau Tiramisu fabricat de Carrefour, conţin, de exemplu, gelatină de porc. Acest fapt este menţionat clar pe etichetă, dar pe o listă de alte 40 de ingrediente. La bomboanele gumate tip ursuleţi, fabricate de Haribo, prezenţa gelatinei de porc se rezumă la «gelatină». Macaron cu zmeură, marca Auchan, şi iaurturile Yoplait 0% grăsime, cu fructe – zmeură, căpşuni, cireşe şi mure – conţin gelatină de vită dar aceasta nu apare scris pe etichetă decât sub denumirea vagă de «gelatină», fapt care e menit să-l liniştească – sau nu – pe un eventual vegetarian. Yoplait a răspuns ONG-ului Foodwatch promiţând că de anul acesta reţeta este complet schimbată, iar gelatina nu va mai apărea în ea.

Secreţii de insecte în îngheţată şi răcoritoare!

Brânza comté bio, comercializată de supermarketurile Super U, conţine o enzimă ce provine din stomacul viţeilor ucişi înainte de înţărcare.

Și mai surprinzătoare este prezenţa şelacului – o răşină naturală, de origine animală, secretată de insecte – în îngheţatele mărcii Carte d’Or dar şi pe anumite specii de mere. Fructele – mai ales soiul Fuji – sunt tratate cu acest produs după recoltarea lor ca să pară mai lucioase. Nicăieri nu apare însă scris că merele au fost date cu şelac.

În fine, băutura răcoritoare Orangina roşie conţine carmin, un colorant ce provine de la cârmâz, o insectă. Și la capitolul băuturi, Foodwatch ne spune că anumite vinuri – inclusiv bio – pot conţine gelatină animală dar şi răşină de peşte, produse menite să facă vinul mai clar.

În general, „aditivii tehnologici” pe bază de carne animală – insecte, porc, vită – utilizați în procesul de prelucrare a diverselor produse, „nu este obligatoriu să apară scriși pe etichete” recunoaşte ONG-ul. „Acest aspect nu face însă ca prezenţa lor să fie legitimă”, este de părere Foodwatch.

Ministerul francez al agriculturii a reacţionat la această anchetă subliniind importanţa rolului jucat de Consiliul naţional al alimentaţiei, în particular la nivelul etichetelor.

http://www.yogaesoteric.net

Acest articol a fost publicat în ALIMENTATIE(pericol). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.