Așa se distruge o țară !


Este posibil ca imaginea să conţină: oameni în picioare, cer şi în aer liber

Distrugerea premeditată la ordin extern prin escrocherie, tîlhărie şi incompetenţă crasă a unei preţioase bijuterii naţionale realizată prin truda românilor în regimul comunist. Acesta este unul dintre exemplele reprezentative a ceea ce a însemnat şi înseamnă distrugerea României. Hidrocentrala de la Porţile de Fier a ajuns în paragină şi nimeni nu face nimic pentru a cere socoteală pentru comiterea unuia dintre colosalele jafuri postdecembriste. Călin Anton Popescu Tăriceanu, în calitatea de ministru de stat, ministrul industriei și comerțului în Guvernul Victor Ciorbea și Radu Boroianu, ambasador în patria hoților Elveția la momentul respectiv, sunt cei mai în măsură să dea seamă pentru distrugerea grupurilor energetice de la Porţile de Fier, dar în România, chiar şi pușcăriașii au parte de clemență incredibilă! Vă prezentăm un dialog dureros pentru acei puţini care mai simt şi gîndesc româneşte. Nu dăm numele persoanelor implicate în dialog pentru ai proteja, dar după verificarea mesajului transmis de convorbirea celor doi, s-a dovedit că cele relatate sunt adevărate… Unde eşti Tu, Ţepeş, Doamne?…

– Aici, în Severin, și copiii știu că hidrocentrala de la Porțile de Fier a fost pusă pe butuci, c-a fost prăduită și de pedelei, și de liberali și de psd-isti de toți… Toți, de la putere sau din opoziție, au mâncat ani de zile din palma elvețienilor de la „Va Tech”… Un miliard jumate de euro a costat retehnologizarea hidrocentralei de la Gura Văii! Un miliard și jumate de euro! Ce-au făcut D.N.A.-ul și Codruța? Nimic! Știi cât se pierde anual din cauza reparațiilor făcute de mîntuială de elvețieni? 25-30 de milioane de euro!…
Funcționarea grupurilor – ălea 6 – de la Porțile de Fier, s-a transformat într-un coșmar pentru operatorii de acolo. Care mai funcționează că toate-s cu probleme. Ăia tremură de frică atunci cînd se duc la muncă. Palele de rotor, modificate de niște nepricepuți, crează efecte de cavitație. Bucșele de bronz, de la capul de distribuție, au fost înlocuite de vreo trei ori, în condițiile în care, ălea de pe timpul lui Ceauşescu au funcționat impecabil vreo 40 de ani…
– Dumneata știi că formula bronzului din bucșele alea de pe timpul lui Ceaușescu, de care zici, ălea din capul turbinelor, au fost turnate în România, după o formulă chimică furată de un securist român, Cristea parcă-l chema… A lucrat la „Departamentul de Informații Externe” pe timpul lui Ceaușescu, ca spion. El și alții ca el au adus din Occident tot felul de lucruri bune, care au pus România lîngă țările cele mai dezvoltate, în multe domenii… Ceaușescu, personal, suna de la telefonul lui de pe biroul din Cabinetul 1 de la Comitetul Central din București, săptămânal, să-ntrebe ce probleme sunt, de ce este nevoie pentru ca hidrocentrala să funcționeze și să dea țării curent ieftin… Știu astea de la fostul securist de acolo, de la Hidrocentrală – colonelul Dincă – și de la fostul director Păuna. Doi oameni admirabili, care, în decembrie 89 au fost alungați pe motiv că-s „comuniști și ceaușiști”…
– La marea mascaradă din decembrie 89 controlată de unchiul Sam, au pus gheara pe țară niște maimuțe infiltrate, niște tâlhari care au distrus tot ce au atins, care au știut doar să fure. De când au plecat elvețienii ăia, care au luat miliardu’ de euro, hidrocentrala e tot în avarie. La grupul 6, două pale, care-s cît jumate din blocu’ ăsta, erau crăpate lîngă butuc. Aveau peste 1 metru lungime fisurile alea! Grupul 4 avea blindaju’ grav afectat, iar la grupul 5 erau rupte capetele de distribuție. Elvețienii ăia șmecheri au promis că, cresc puterea până la 200 MW… O mare minciună ! Sîrbii, care au turbine vechi de aproape 40 de ani, scot cu ele 100 de MW mai mult decît noi…

– Am auzit că palele alea, aduse de elvețieni, nu intrau în rosturi și că au trebuit să fie pilite și băgate forțat…
– Cam așa a fost… palele originale au fost turnate la Combinatul de la Reșița. Elvețienii s-au dus în Spania și apoi în Canada să toarne palele, că noi uitaserăm cum se fac! Rotoru’, pe care l-au adus, nu se potrivea cu statoru’. Râsu’ curcilor, nu alta!… S-au apucat să-l pilească ca să intre în rosturi. Așa de bine l-au pus, că răcitorii au pierdut zeci și sute de tone de ulei din cauza cavitației. S-au scurs în Dunăre sute de tone de ulei. Îți dai seama? O s-o ia dracu’ de hidrocentrală cu improvizațiile tâlharilor ăstora! S-au furat ca la concurs fier, oțel inox, cupru electrolitic și multe altele… Poliția s-a făcut, de fiecare dată, că nu vede.
– Am vorbit ieri cu cineva, care mi-a zis că la sârbi lucrează câteva mii de salariați, că au echipe de intervenție, specialiști…

– Bine-nțeles că au. La noi, abia mai sunt vreo 300 de angajați şi ăia sunt neamuri, fini, nepoți sau rude ale cui trebuie. Cândva erau pompieri, acolo, azi, nu mai sunt. Erau scafandri care dragau, curățau sau decolmatau, i-au dat afară, bandiții. „Hidroserv” a decolmatat o poartă plătind unei firme câteva sute de mii de euro, când treaba asta puteau s-o facă oamenii ăia prin dragare, pentru câteva mii. După avaria de la hidroagregatul 3, a urmat, la nici un an, avaria de la al 4-lea, când s-a inundat centrala. Băi, tu ști cum a fost?
– Nu!…
– Pe coridoarele hidrocentralei și pe scări săreau broaștele și peștii!… S-au distrus supapele de vacuum sau de aerisire…
– După incendiul ăsta de-acu, încă un hidroagregat va fi scos din funcțiune…
– Păi, când a luat foc transformatorul, trebuia ca instalațiile de avertizare și de stingere cu azot să pornească… Au pornit?
– Nu știu!
– Au pornit pe dracu’! Sistemul de stingere n-a pornit pentru că n-au avut piese de schimb. Așa li s-a spus, când s-au dus angajații de acolo la conducere, să le spună de el că nu merge… Dacă trăia, Ceaușescu îi judeca pentru sabotaj, îi punea la zid și-i executa… Transformatorul de rezervă e mort de câțiva ani, așa că s-a terminat și pe hidroagregatul 4, din cele 6, care mergeau pe timpul lui Ceaușescu, nu mai sunt decât două: 1 și 6!… Mama lor de nemernici!…
Știi cum erau dulapurile de protecție, panourile ălea electrice automatizate, ale grupurilor din hidrocentrală, când ploua mai tare? Exact cum vezi la televizor când sunt inundații! Din cauza incapabililor ăstora, care au știut doar să-și ia limuzine și să-și facă vile de vacanță, se pierd sute de mii de euro, zilnic. Zilnic! Ar trebui întrebați de când nu se mai face mentenanță la hidrocentrală.

Cândva, în pereții de beton groși de zeci de metri ai hidrocentralei, erau niște „pendule” care arătau câți milimetri sau centimetri se deplasează mastodontul. Se făceau măsurători și observații săptămânal, se făceau ajustări. De aproape 20 de ani nu mai măsoară nimeni. O să plece pe Dunăre la vale hidrocentrala, iar ăia din ea, habar n-or să aibă…
– Știu că se implicase „Fondul Proprietatea”, parcă, s-o repare…
– Hai, să fim serioşi, „Fondu’ Proprietatea” a băgat-o în insolvență și atât. S-au umplut de bani ăia din Centrală cu insolvențele lor. Atât. De vreo două ori au băgat-o și-au scos-o… Unde-i Ceaușescu, Doamneee?…
– Dumneata știai că hidrocentrala asta a costat 400 de milioane de dolari americani și că investiția asta s-a amortizat în doar 3 ani de zile? Noi ar trebui să avem cel mai ieftin curent electric.
– Te cred!
– Da, a fost cea mai eficientă investiție în domeniu, din lume! O spun specialiștii, nu eu! Asigura mai bine de jumătate din procentul de hidroenergie al României!
– Asigura… acuma e bună doar de jefuit de tâlhari…

Johnny Di Batista

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Așa se distruge o țară !

  1. Ene Constanta zice:

    Prostia si Domnia se platesc…noi platim prostia….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.