Mesaj surpriză al celebrei reviste “România Mare”: „Susțineți-l pe Liviu Pleșoianu!”


Liviu Pleșoianu

„Am convingerea că Liviu Pleșoianu este cel în spatele căruia trebuie să se încoloneze românii care doresc o țară normală”.

Articol mobilizator scris de cunoscutul jurnalist Dan Alexandru Tano în celebra revistă ”România Mare”, revista fondată de Corneliu Vadim Tudor și Eugen Barbu. De ce apare în revista lui Vadim un articol dedicat unui deputat PSD?

Autorul explică de la început – ”Liviu Pleșoianu este un deputat al PSD care, înainte de fi politician, a ales să fie român”. Simplu!

”Declarațiile sale din ultimul an m-au convins că este printre puținii oameni, aflați printre ,,rechinii” din Parlament, care reușește să facă față tentațiilor și presiunilor care implică o așa poziție în forul legislativ al țării”, scrie Tano. ”Încearcă să se ridice la nivelul pe care funcția de ales al poporului o cere, și reușește, chiar dacă pragul cel mai greu de trecut îl constituie totala neîncredere a românilor în Parlament.

Liviu Pleșoianu dorește, cel putin la nivel declarativ, să facă bine acestei țări, care să readucă speranța în sufletele românilor, consideră autorul. ”Poate tocmai din acest motiv, consider că românii trebuie să fie atenți la evoluția acestui om politic și să-l sprijine”.

”Este singurul politician care gîndește și vorbește liber, fără frica de a fi arestat de Sistem sau exclus din rândurile propriului partid”, scrie gazetarul. ”Spune lucrurilor pe nume, își asumă ceea ce declară și vine cu argumente solide sau cel puțin pertinente în tot ceea ce susține”.

Totodată, autorul consideră că Liviu Pleșoianu este ”un foarte bun emițător, un politician așa cum toți trebuie să fie, cu sânge de român în vene, având drept obiectiv nu îmbogățirea rapidă, așa cum e cazul celor care se perindă prin politică, ci rămânerea în istorie, prin slujirea interesului național”.

”Liviu Pleșoianu declară cu mult curaj ceea ce nimeni nu a îndrăznit să spună, cel puțin nu în ultimul an – și anume că alegerile europarlamentare sunt suspect de ,,ascunse””, scrie jurnalistul ”României Mari”, care atrage atenția că ”apar dovezi reale că frauda a existat, apar declarații și înscrisuri prin care se dărâmă ,,drama” votanților din diaspora”.

”Însăși diaspora se simte rușinată de acei ,,lefegii” care au adus un maxim de efect emoțional fals, bine preluat de televiziuni și de Internet, al cărui obiectiv a fost, de fapt, distragerea atenției, pentru a da frâu liber fraudei electorale”, scris Tano.

Ziaristul aduce în prim plan declarația lui Liviu Pleșoianu că ”nu este deloc bine ca un Serviciu Secret să aibă control asupra votului electronic”. Iar aici Liviu Pleșoianu are ce spune, cu experiența sa de la comisia parlamentară de verificare a alegerilor din 2009, ”când a luat cunoștință de diverse metode de fraudare a alegerilor, așa după cum doresc Serviciile sau alte părți interesate”.

”Nu am văzut nici un politician care să își asume recunoașterea unui adevăr dureros, precum ducerea în derizoriu a democrației românești și compromiterea totală a sistemului de votare”, spune autorul de la „România Mare”.

Ce mă miră pe mine este dorința lui Liviu Pleșoianu de a candida la alegerile prezidențiale, mărturisește jurnalistul, aceasta prin prisma experienței ”votul românilor chiar nu mai contează”.

”Indiferent ce vor vota ei, rezultatul alegerilor este cel decis de alții, nu de poporul român”, scrie Tano. ”Mârșăvia alegerilor trucate a început de mult în România, încă din anul 2000, când Corneliu Vadim Tudor a fost, de fapt, ales președinte, în turul 2. Și ea continuă și azi, în funcție de ceea ce își doresc cancelariile străine”.

România Mare
© PHOTO : ROMÂNIA MARE
Romania Mare

Iar acum autorul – unul dintre cei mai importanți ai publicației create de marele Corneliu Vadim Tudor – lansează un mesaj puternic pentru electorat:

”Am convingerea că Liviu Pleșoianu este cel în spatele căruia trebuie să se încoloneze românii care doresc o țară normală”.

El poate să fie cheia care să deschidă României ușa normalității, a unei democrații autentice, a unor alegeri libere și corecte, a îndepărtării Serviciilor din zona decizională a politicii, a unei Justiții independente, a ieșirii României din postura de Colonie și recăpătarea identității de stat național, așa cum scrie în Constituție”, scrie jurnalistul.

”Liviu Pleșoianu poate să fie acel conducător care să ne ducă spre normalitate”, apreciază jurnalistul. ”Iată de ce consider că acum, în acest ceas dificil pentru țară, românii trebuie să facă scut în jurul lui și să-l sprijine să cîștige lupta pe care el a ales să o poarte”.

Românii trebuie să se trezească, să aleagă cu gîndul la viitor, și mai puțin cu gîndul strict la prezent, consideră autorul, subliniind ”cei care au copii vor înțelege”, în schimb ”Cei care nu au, nu doar că nu vor înțelege, dar se vor opune oricăror proiecte constructive și benefice pentru țara asta, deoarece le vine mănușă sloganul Regelui Soare, al Franței: ,,După mine, potopul””.

”Liviu Pleșoianu și-a asumat rolul de deschizător al cutiei Pandorei – câți dintre noi, românii, îl vom urma?”, încheie Dan Alexandru Tano mobilizatorul său articol din ”România Mare”.

Precizăm că revista ”România Marea” este una dintre cea mai veche publicație cultural-politică privată care încă apare tipărită pe hârtie. A apărută în primele luni ale 1990, apărând fără întrerupere de aproape 30 de ani. În acest moment, este condusă de Lidia Vadim Tudor, fiica regretatului om politic, poet și jurnalist.

Susținerea deschisă a lui Liviu Pleșoianu de către ”România Mare”, cea mai importantă tribună mediatică a naționalismului românesc, este o recunoaștere a demersurilor patriotice ale activului deputat.

Reamintim că, în 2000, curentul național l-a împins pe Corneliu Vadim Tudor în finala alegerilor prezidențiale, împotriva liderului PRM constituindu-se o adevărată coaliție din România și din vectori politici și mediatici din Occident.

Tot în 2000, naționaliștii de la PRM au obținut (după redistribuire) un procent de aproape 25% la alegerile parlamentare, în 2004 obținând circa 15%.

BUCUREȘTI, 28 iunie, Sputnik, Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md/p

Acest articol a fost publicat în POLITICA STIRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Mesaj surpriză al celebrei reviste “România Mare”: „Susțineți-l pe Liviu Pleșoianu!”

  1. vasilejianu zice:

    ……Stimate Domn compromiteti statutul si tot ce a insemnat „Romania Mare” pe timpul lui Vadim. Lasati psedei sa se prezinte singuri iar daca va place atat de mult Dl. Plesoianu mergeti la tov. Dancila si rugati-O sa va inscrie in PSD.ori luati-L si pe Dl Plesoianu in Romania Mare de astazi.

    Apreciază

  2. Seruah zice:

    Truth about Romania – Torture on Citizenships, MK-Ultra, Curse Romania for my Justice with Truth! ***

    https://tinyurl.com/y487jjwx

    Sistemul piramidal pe baza căruia este construită omenirea actuală

    https://tinyurl.com/y3tw7pg9

    Mind Control Weapons / Construirea dispozitivelor radionice, eterice sau de control mental

    https://tinyurl.com/yxk9w3dc

    Apreciază

  3. Ene Constanta zice:

    Eu si familia mea il vom vota pe Liviu Plesoianu .Este un mare patriot cu dragoste de tara si popor ! Va este teama ? ticalosilor ? Totul se plateste in viata ! Asa ca…aveti grija…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.