Istoricul GEORGE COANDĂ: Redivivus Imperiul Austro-Ungar


Este adevărul geopolitic dezastruos pentru România. Avem de-a face, într-o reşapare sui-generis, cu refacerea Imperiului Habsburgic, dar într-o formă extinsă pe un lebensraumeconomic pus în operă, sub umbrela Uniunii Europene, de Viena şi cârdăşia perversă cu Budapesta şi cu binecuvântarea complice a Berlinului

Şi iată că, între timp, pricina asta s-a arătat horror pe soarta României. Şi aşa este lesne de înţeles acum şi perseverenţa diabolică a Budapestei de a smulge Transilvania României cu ajutorul criminal / înaltă trădare cu sârg mioritic oferit de o nenorocită clasă politică de piticoţi năuci.

Vreţi o indubitabilă dovadă? Se numeşte darea pe nimic a PETROM in integrum (resursă şi exploatare) la austriaca OMV. În 2004, falnicul Adrian Năstase, pe atunci prim-ministru, generos din cale-afară, dar nu de capul lui, le-a pus în braţe austriecilor, cadou nesperat PETROM, cică, altminteri, n-am fi fost, ştiţi cum se spunea pe atunci, primiţi hopa-tropa-n Europa, şi am fost primiţi printr-o, schnell, trădare abjectă de neam şi ţară – PETROM.

Tipul este un cinic. Atunci, după semnare, prim-ministrul Adrian Năstase le-a spus-o ălora de la OMV – ţineţi-vă bine, s-ar putea să faceţi infarct – cum că cine pune mâna pe PETROM dictează în politica românească. Adevăr fără drept de apel. Exact, cinic. Dar un cinism care ar fi trebuit pedepsit cu ocna. Eu mă întreb dacă premierul Adrian Năstase doarme liniştit… Ba bine că nu!

Cinicii şi trădătorii nu sunt posesori de ceva foarte important: de conştiinţă. Şi unde nu e, nici Dumnezeu nu dă.

Şi pas cu pas – cu România în impas – Viena care acum, drept „recunoştinţă”, îi tratează pe post de sclavi pe românii truditori în Osterreich şi copiilor lor le-a pus pofta-n cui (alocaţiile), şi-a extins „sfera de interes” politico-economică punând mâna pe… mâna altor cinici, Traian Băsescu şi Klaus Werner Iohannis, pe pădurile României masacrate masiv de „afacerea Schweighoffer”.

Iar Budapesta, igen, la tainică înţelegere cu Viena, a recucerit o bună parte din Ardeal şi cu… largul concurs al tuturor parlamentarilor, guvernelor şi preşedinţilor – cucuvele de la Cotroceni. Se spune că, în 2004, când Adrian Năstase le-a strâns mâna ălora de la OMV, asigurându-i că vor dicta în România, ăia au râs mânzeşte.

Viena şi Budapesta, braţ la braţ, râd nu mânzeşte, ci imperial, de formidabila, halucinanta imbecilitate românească.

Şi uite cum, reiau o expresie – titlu de carte iohannistă – pas cu pas, pe trenduri insidioase, stafia Imperiului Austro-Ungar bântuie MittelEuropa. N-ar trebui să surprindă pe nimeni.

Acum o sută de ani, marii învingători din Primul Război Mondial au… plâns de mila învinsului imperiu pe care l-ar fi voit reînviat. Iată că reînvie, hrănindu-se şi din trupul României.

http://www.cunoastelumea.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.