Se schimbă garda la Bruxelles. Pleacă PPE de la conducerea Comisiei Europene, iar Europa va lua lumină de la Paris!


Merkel și PPE conduc destinele Europei de mai bine de 10 ani, iar în acest an se anunță schimbarea. Uniunea Europeană nu va mai lua lumină de la Berlin, se întoarce spre Paris. Mișcarea lui Macron cu crearea unei noi formațiuni europene pe fundamentul ALDE pare să fie un game changer în politica europeană. O alianță între socialiștii europeni și grupul nou format de Macron i-ar trimite pe cei de la PPE în opoziție după mult timp în care ei au condus Comisia Europeană.

Cum schimbă acest lucru jocurile la București

În primul rând, lucrurile intră în linie dreaptă pentru alegerile prezidențiale. Cu Cioloș într-un post cheie la Bruxelles în partidul lui Macron, Dan Barna are cale liberă spre candidatură. Cel mai probabil vom avea o finală Iohannis – Barna. Actualul președinte fiind susținut de Germania, iar Barna de către Franța via Cioloș.

Cu un PPE în opoziție, glasul PNL, PMP și UDMR se va auzi tot mai slab. Vom primi mai puțină anti-corupție, dar vor compensa cu egalitate de gen și propaganda LGBTQ.

În România, susținătorii PPE s-au activat deja și ne anunță că Grupul Popularilor Europeni este ”partidul care a sprijint mereu România” și că există riscul să piardă șefia Comisiei Europene

”Colaborarea dintre grupul lui Macron și socialiști este mult mai strânsă decât colaborarea lor cu PPE. Am văzut asta în fiecare zi în negocierile pentru formarea majorității. Acest lucru nu este surprinzător. Emmanuel Macron însuși a fost membru al Partidului Socialist din Franța și a fost ministru în Guvernul președintelui socialist al Franței, Francois Hollande.

Acest lucru nu este surprinzător, dar este grav pentru România. Este grav, deoarece PPE este partidul care a sprijinit mereu România. PPE a luptat pentru statul de drept din România, în timp ce socialiștii europeni erau la braț cu PSD.

PPE a susținut-o pe doamna Kovesi, în timp ce socialiștii europeni au votat împotriva ei. Sigur că și Guvernul Franței a votat împotriva ei în Consiliu. Socialiștii europeni au fost apărătorii PSD-ului și vor fi in continuare, după o scurtă “înghețare a relațiilor” pe durata campaniei. Acest subiect merită monitorizat deoarece este foarte important pentru România” – Siegfried Mureșan europarlamentar PNL

Franța vs. Germania

Conflictul Germania – Franța este unul complex pentru că stabilește traiectoria UE pentru următorii ani. Dacă Macron reușește să-și pună un om la Comisia Europeană, atunci Merkel va pierde tot în Germania, singura ei armă la nivel național fiind retorica ”noi controlăm UE”.

Cel mai probabil, războiul Franța – Germania va consuma un episod important și în România, în lupta pentru prezidențiale între Barna și Iohannis.

Dacă la europarlamentare românii au votat pentru mai multă UE, să vedem ce vor alege la prezidențiale.

Autor: Alexandru David

https://gandeste.org/

Acest articol a fost publicat în EUROPA ( U.E). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Se schimbă garda la Bruxelles. Pleacă PPE de la conducerea Comisiei Europene, iar Europa va lua lumină de la Paris!

  1. Ene Constanta zice:

    Si va castiga Liviu Plesoianu ! nu stiti proverbul …doi se cearta…al trilea castiga ! Asa sa fie !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.