Pleșoianu-haiducul politic cel tînăr


De cînd a apărut în emisiunea de la Antena 3, Liviu Pleșoianu mi-a atras atenția prin felul său de a fi. Mai puține locuri comune, mai puține vorbe goale, mai puțin dat cu bîta în baltă, plus o exprimare îngrijită, cum nu întîlnești la prea mulți politicieni.



Prospețimea sa vine de la lipsa unei școli politice și a unui stagiu la tineretul de partid. Se vede imediat că Pleșoianu nu vine din trupa de lipitori de afișe, ci din rîndul cetățenilor preocupați de comunitate și pasionați de politică. Se simte limbajul liber, necontaminat de locurile comune din „declarațiile politice” ale rinocerilor. Adică se vede comportamentul de om liber, dezinvolt, scuturat de inhibiții. Frizura lui de Kempes, de Ilie Năsase, de rocker, de Guillermo Vilas, a avut meritul de a-l individualiza și de a-l fixa mai bine în memoria telespectatorului.

Mai pe scurt, Liviu Pleșoianu (o descoperire a Antenei 3) este o noutate în materie de atitudine politică, un om plăcut, nesofisticat care arată ca o curiozitate în PSD.

Decizia sa de a candida la prezidențiale, chiar lipsită de șanse, merită urmărită cu atenție. A debutat ca o aventură pe cont propriu, nu prea agreată în PSD, dar privită cu simpatie de o parte din public. Ce vrea Liviu Pleșoianu?Lege, cinste și valori morale. Adică exact lucruri care sunt bune de trîmbițat, dar aproape imposibil de respectat în politică.

Ca vorbitor, ca un purtător de imagine, ca un personaj de decor, Liviu Pleșoianu dă PSD-ului o anume culoare și vioiciune. Cu Pleșoianu pe la dezbateri, PSD-ul nu arată chiar așa bătrînicios și încrîncenat. Dar, de aici pînă la un rol major în acest partid greoi, mai este cale lungă. Pleșoianu este tipul de nonconformist simpatic, greu de susținut în PSD. Liviu Pleșoianu, în ciuda setului de valori, este departe de un program și de o echipă. Cel puțin, eu n-am înțeles că Liviu Pleșoianu ar avea în preajma sa cîțiva tineri din PSD sau din societatea civilă. Și nici n-am auzit de vreun program sau de vreun manifest care să adune în jurul său oameni din generația sa. Or fără program și fără echipă, Liviu Pleșoianu rămîne o curiozitate agreabilă, dar curiozitate. Nu va influența niciodată PSD-ul, nu va avea putere, nu va genera influențe majore. Adică nu va produce un boom în alegeri.

Scriu aceste cîteva rînduri cu drag despre un personaj politic care mi-a atras atenția și care ar putea deveni mult mai mult decît un haiduc politic ajuns, aproape din întîmplare, în PSD.

Autor: Cornel Nistorescu

Cotidianul

Acest articol a fost publicat în politica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.