Ce sumă uriașă primesc de la buget bisericile din diaspora


Austeritatea bugetară, care a tăiat sume importante de la aproape toate ministerele, nu s-a aplicat și în domeniul religios. Astfel, potrivit rectificării bugetare a Ministerului Finanțelor Publice, bisericile din afara țării vor primi peste 300.000 de euro în fiecare lună.

foto bis Ce sumă uriașă primesc de la buget bisericile din diaspora

Bisericile din țară au primit 145 milioane de lei de la stat în 2019

Anul acesta, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței Guvernului de rectificare a bugetului de stat, va fi alocată suma de 332.200 de euro pe lună pentru sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor, care ”desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor”. Totodată, generozitatea Guvernului s-a manifestat și în cazul învățământului particular și cel confesional, care au primit în plus, de la buget, 68,5 milioane de lei.  Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului a fost și el suplimentat cu suma uriașă de 566,352 milioane lei. Vești bune au primit și agențiile de rating Standard & Poor´s, Moody´s și Fitch, care evaluează riscul de țară, care vor reînnoi contractul cu statul român contra sumei de cinci milioane de lei. ”Agențiile acestea orientează piața și investitorii, sunt un fel de barometru, iar apariția lor a fost un lucru extrem de important.

foto vot Ce sumă uriașă primesc de la buget bisericile din diaspora

Peste 500 milioane de lei, alocați organizării alegerilor din acest an

Începuturile globalizării au făcut însă ca unele agenții să fie condamnate de o anumită orientare care ținea de interesele unor mari companii. Dar ele rămân totuși un indicator important pentru investitori”, ne-a declarat prof.dr.Mircea Coșea, fost ministru de stat.  Bani mai mulți la rectificare a primit și Serviciul Român de Informații, al cărui buget a fost suplimentat cu aproape 400 milioane de lei, cea mai mare parte din sumă fiind destinată cheltuielilor de personal. Totodată, în contextul cazului Caracal, Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Ministerului Public primește în plus o sumă de 42 milioane de lei.

Subvențiile și salariile, reduceri masive

Proiectul de ordonanță privind rectificarea bugetară taie cheltuielile de personal din instituțiile de stat cu aproape 137 milioane de lei, iar subvențiile sunt diminuate cu peste 381 milioane de lei. Cu mai mult de 421 milioane de lei scad și cheltuielile cu asistența socială, iar sumele alocate proiectelor cu finanțare din fonduri externe se reduc, în total, cu două miliarde de lei. Cea mai mare reducere a subvențiilor s-a înregistrat într-un domeniu extrem de important, acela al susținerii exportului, mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale, care a pierdut 329 milioane de lei. Defalcat, pe ministere, cea mai mare tăiere a suferit-o Ministerul Educației, de peste un miliard de lei. Din această sumă, 400 de milioane de lei a fost luată din cheltuielile de personal, ministrul Finanțelor dând, totuși, asigurări că suma rămasă ar asigura plata salariilor cadrelor didactice până la sfârșitul anului. Alți 440 milioane de lei au fost luați din programul ”Merg la școală”, un program prin care se alocau bani pentru rechizite școlare pentru copii din familii cu venituri reduse aflați în învățământul primar și gimnazial. În mod absurd, și Ministerul Cercetării și Inovării, care a primit cea mai mică alocare bugetară, pierde aproape 400 de milioane de lei. ”Este dureros pentru că banii și așa sunt puțini. Cercetarea din România suferă de foarte mulți ani de o subfinanțare cronică și dacă din acești bani puțini mai și tai pentru că nu reușești să-I cheltui este grav. Această rectificare negativă nu face decât să agraveze problemele deja existente”, ne-a declarat Dan Rusu, cercetător la Institutul de Chimie Macromoleculară ”Petru Poni” din Iași.

https://www.national.ro/

Acest articol a fost publicat în RELIGIE(biserica afacere), ROMANIA-DIASPORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.