China îngroapă Balcanii în bani! România ține coada sus


Învățat de stăpânii occidentali „să deie, nu să ieie”, Bucureștiul privește tâmp spre combinațiile de miliarde pe care vecinii săi le fac cu Beijingul. De la Sofia și până-n Varșovia, traversând Belgradul și Budapesta, Podgorița sau Zagrebul, banii lui Xi Jinping deschid porțși pavează drumul pentru afaceri profitabile de ambele părți. În acest timp, chemat la Casa Albă ca să fie tras de urechi, președintele nostru își notează cu mâna tremurând nervos ordinele primite de la Donald Trump, noul stăpân peste Carpați.

chinezi bani China îngroapă Balcanii în bani! România ține coada sus

Așadar, „Drumul mătăsii” aduce profit pentru unii și nimic pentru România. Bravo, București, dă din coadă în continuare la firimiturile stăpânilor americani!

C-așa-i în tenis, ar zice unii, dar parcă România prea stă de partea greșită a fileului. În timp ce alții profită la maximum de fiecare mic avantaj avut, noi suntem capra râioasă a Europei, care mai și ține coada sus, afișând o semeție vecină cu demența. Pe când alde Viktor Orban stoarce bani de la toți „nababii” planetei, fie că-i cheamă Putin, Merkel, Xi sau Trump, și nu pune nimic mai presus de interesul Ungariei, președintele nostru duce țara divizare internă și ignorare completă pe plan extern. Nimeni nu se înghesuie să facă investiții aici, nici măcar nemții sasului cu viză de flotant la Cotroceni.

Serbia a găsit sacul fără fund

Fără să le pese că-i „invadează” chinezii și nepăsători la lamentările ieftine ale Bruxellesului, sârbii derulează afaceri de miliarde cu ai lui Xi Jinping. Banii Chinei nu sunt buni la București, că așa zice Occidentul (de la Paris și până la Washington), dar ridică poduri și autostrăzi, fabrici, uzine și porturi în toți Balcanii! Ultima realizare: un „ciot” de autostradă în Serbia, de 62,5 kilometri. Cam cât nu face România într-o guvernare întreagă! Colosul Shandong Hi-speed Group s-ar fi înscris cu bucurie și la licitațiile noastre, dar n-are loc de companiile italiene și spaniole, care dețin monopol pe lucrările pe infrastructură rutieră. La ordinul UE, să trăiți, arză-v-ar focu’!, România construiește doar cu anumite firme și plătește înzecit pentru onoarea de a avea asfaltați doi, cinci, hai opt kilometri de drum într-un an. Tot la sârbi, alt gigant, China Communications Construction Company, lucrează la autostrada care va lega capitala Belgrad de Coridorul XI european. Un mizilic care va avea vreo 42 de poduri şi numeroase pasaje superioare. Ce urmăresc oamenii lui Aleksandr Vucici prin graba cu care construiesc drumuri? Să fie parte a acestui important nod rutier continental, care trebuie să lege portul italian Bari de Bucureşti, via Belgrad şi oraşul Bar (Muntenegru). Să mai spunem că Xi Jinping a investit și în combinatul siderurgic de la Smederevo sau în complexul metalurgic din Bor? De prisos.

Și alții profită

Dar sârbii nu sunt singurii care au înțeles oportunitatea financiară ivită. Și croații profită de interesul Chinei pentru accesul la piața europeană prin Balcani, astfel că au ales compania China Road and Bridge Corporation pentru construcţia unui pod lung de 2,5 kilometri. Lucrarea este una de importanță capital pentru Zagreb – va lega peninsula Peljesac de litoralul croat, care este întrerupt de o limbă de pământ de câţiva kilometri de litoral bosniac; evident că la Sarajevo această construcție stârnește rumoare, dar croații nu dau un pas înapoi, mai ales că podul are și un preț pe măsură: 420 de milioane de euro!

Ungurii nu lipsesc la ei, ba au fost primii care i-au deschis ușa lui Xi Jinping. Doleanța Budapestei? Modernizarea rutei feroviare spre Belgrad, pentru trenurile de mare viteză (chinezești, evident) care vor circula între cele două capitale. Termen de finalizare? 2023, dar la ritmul în care lucrează chinezii, va fi gata cu mult mai devreme, mai ales că această linie va lega Budapesta direct de portul grecesc Pireu, concesionat Chinei pe o perioadă de 49 de ani! Lesne de înțeles că interesul Beijingului este să nu întârzie deloc cu lucrările.

Așadar, „Drumul mătăsii” aduce profit pentru unii și nimic pentru România. Bravo, București, dă din coadă în continuare la firimiturile stăpânilor americani!

https://www.national.ro/

Acest articol a fost publicat în EUROPA DE EST, ROMANIA(straini). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la China îngroapă Balcanii în bani! România ține coada sus

  1. Ene Constanta zice:

    Ne-ati distrus de tot ticalosilor….sunteti fericiti ?? trazniv-ar bunul Dumnezeu odata pentru tot raul pe care ni l-ati facut si inca ni-l faceti…nu va mai saturati odata???

    Apreciază

  2. nicuta zice:

    China in scurt timp va deveni cea mai mare putere,financiara,economica si militara de pe planeta.La ordinele occidentului (in special SUA),Romania refuza in continuare sa profite de vechile relatii de prietenie si intrajutorare reciproca cu China,incapatananduse sa ramana inapoiata economic…dar cu coada sus ca o capra raioasa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.