Senatorul Cristian Lungu spune că Ministerul Sănătății condiționează înscrierea copiilor la școală de vaccinarea obligatorie: Este ilegal!


Imagini pentru vaccin anti

Ministerul Sănătății (MS) a trimis o circulară către toate Inspectoratele Județene din țară, pentru a cere condiționarea accesul elevilor în școli de vaccinare, a anunțat senatorul Cristian Lungu (PMP), într-o interpelare.

El spune că această circulară a MS încalcă cel puțin două legi: „Prima este Constituția României, care la art. 32 prevede că dreptul fundamental la învățătură este asigurat. și a doua este Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prin art. 14, alin. 1 asigură dreptul la educație pentru orice persoană”.

Parlamentarul mai afirmă că MS s-a derogat de la responsabilitatea raportării efectelor secundare în baza RAPI, iar medicii nu sunt sancționați, părinților cerânduli-se să-și vaccineze copiii în lipsa unei informări adecvate asupra posibilelor efecte secundare.

„Ministerul Sănătății a trimis o circulă către inspectoratele școlare județene din țară, prin care se condiționează accesul elevilor în unitățile de învățământ de efectuarea așa numitelor „vaccinuri obligatorii”. Însă vaccinarea în România NU este obligatorie. Astfel, circulara transmisă de către Ministerul Sănătății încalcă două legi extrem de importante în România. Prima este Constituția României, care la art. 32 prevede că dreptul fundamental la învățătură este asigurat. și a doua este Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prin art. 14, alin. 1 asigură dreptul la educație pentru orice persoană.

De asemenea, circulara mai invocă Ordinul nr. 1147 din 2011, al Ministerului Sănătății care prin articolul 5 cere prezentarea carnetului de vaccinuri la înscrierea în colectivitate. Pe lângă faptul că vaccinarea în România NU este obligatorie, acest ordin, prin articolul 8, obligă la următoarele:
„(1) Reacțiile adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) să fie notate în Carnetul de vaccinări, conform clasificării în vigoare în România.
(2) Raportarea RAPI către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București se realizează conform legislației în vigoare și este obligatorie pentru toți medicii de familie sau, după caz, medicii vaccinatori (medici pediatri, infecționiști etc.)”.
Cu toate acestea Ministerul Sănătății se derogă de la responsabilitatea raportării efectelor secundare în baza RAPI, după cum chiar ministrul m-a informat într-un răspuns la o anterioară interpelare. Astfel, dacă raportarea RAPI este lacunară și medicii nu sunt sancționați pentru acest fapt, de ce sunt sancționați elevii cu excluderea din învățământ, dacă nu doresc să primească, din diferite motive, așa-numitele „vaccinuri obligatorii”? Sau prin faptul că ministerul ignoră lipsa de raportare în baza de date RAPI a efectelor indezirabile, dorește ca în România să se creeze iluzia că efectele secundare ale vaccinări, de fapt, nu există?”, a declarat Lungu.
Acest articol a fost publicat în VACCIN(sistem). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.