Scandal la Vatican


Episcopi catolici din nouă ţări abordează posibilitatea ca bărbaţii căsătoriţi să devină preoţi, însă prelaţii tradiţionalişti critică aspru această idee. Deşi în trecut Papa Francisc a rămas inflexibil („celibatul este un dar pentru Biserică”), acum Suveranul Pontif se declară deschis ideii de a accepta preoţi căsătoriţi în Biserica Catolică.

Imagini pentru preoti catolici homosexuali

O decizie pozitivă a Vaticanului ar pune capăt unei tradiţii de mai multe secole în Biserica Catolică şi ar putea fi o soluţie pentru numărul redus de preoţi din regiunile îndepărtate ale lumii. Din acest motiv la acest sinod  au fost invitaţi 184 de episcopi şi preoţi din Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Peru, Guyana, Surinam şi Guyana Franceză. Vor participa şi călugăriţe, însă acestea nu vor avea drept de vot. Clericii conservatori de la Vatican şi-au exprimat nemulţumirea că tradiţia catolică a celibatului preoţilor poate fi încălcată. Aripa progresistă a Vaticanului a sugerat  hirotonisirea membrilor respectaţi ai comunităţilor amazoniene “chiar dacă aceştia au familii stabile”. Unele comunităţi catolice izolate din aceste regiuni  nu pot participa la slujbe pentru că nu au preoţi. Hirotonisirea membrilor respectaţi ai acestor comunităţi constituie o posibilă soluţie. Posibilitatea renunțării la celibat a fost invocată în 2018 de papa Francisc, acesta afirmând într-un interviu acordat unui ziar german că soluția poate fi aplicată în regiuni izolate, el dând exemplul insulelor din Pacific.  Niciuna dintre deciziile ce vor fi luate la sinod nu sunt obligatorii pentru Biserica Catolică, iar doar Francisc va decide dacă va aplica sa nu recomandările formulate.

Acest articol a fost publicat în RELIGIE(catolica). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.