Președintele Parlamentului ungar, declarații provocatoare:


Ținutului Secuiesc i se cuvine o compensație istorică atât din partea Budapestei, cât și din partea Bucureștiului

Președintele Parlamentului ungar, declarații provocatoare: Ținutului Secuiesc i se cuvine o compensație istorică atât din partea Budapestei, cât și din partea Bucureștiului

Președintele Parlamentului ungar afirmat, sâmbătă, că Ținutului Secuiesc i se cuvine o compensație istorică atât din partea Ungariei, cât și din partea României, potrivit agenției maghiare MTI, preluată de hirado.
În opinia lui László Kövér, secuii pot aștepta din partea ambelor capitale să li se spună un cuvânt bun, întrucât din punct de vedere moral, România și Ungaria sunt datoare Ținutului Secuiesc și secuilor. Ținutul Secuiesc și poporul său a oferit amândurora mai mult decât a primit: timp de 1000 de ani Ungariei, apoi timp de 100 de ani României.
Politicianul ungar a adăugat că, în secolul 21, nici România, nici Ungaria nu vor să piardă controlul asupra propriilor resurse economice, puterea pe care ți-o dă pământul natal în a dăinui, lucrătorii săi care creează valoare – astfel încât este de așteptat, din partea ambelor state, să acționeze pentru ca acest lucru să fie prevenit și în Secuime.
Oficialul ungar a mai adăugat că Ținutul Secuiesc a fost una dintre cele mai neglijate regiuni ale Ungariei, iar acum, a României și a cerut scuze secuilor pentru faptul că, după compromisul austro-ungar de la 1867, în spiritul politicii economice liberale, Parlamentul a eliminat, prin legile de reglementare a imobilelor, forma de proprietate comunitară secuiască de până atunci, care a reprezentat cea mai puternică legătură economică între secui și locul lor natal.
László Kövér este deja cunoscut prin luări de poziție în favoarea autonomiei pe criterii etnice și în favoarea unor personaje cu atitudini extremiste.
Acest articol a fost publicat în UNGURI(Ungaria). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Președintele Parlamentului ungar, declarații provocatoare:

  1. traian21 zice:

    Politicianul maghiar nu cunoaște istoria. Secuii nu au venit cu ungurii în Panonia acum 1000 de ani, iar Imperiul austro-ungar nu era Ungaria. Deci Ungaria i-a „condus” pe secui cam 100 de ani după care a devenit pașalâc. A redevenit Ungaria după 1918 dar fără secuime. Cred că economic secuii nu au fost nedreptățiți nici de unguri nici de români, dar ar fi bine să-i ascultăm și pe ei. Cine știe dacă nu nevoia de a cunoaște și limba română nu i-a stresat, la fel ca și obligația de a vorbi doar limba maghiară pe care o consideră acum limbă maternă ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.