România, pe picior de război. NATO cere activarea rezerviștilor


Rezerviștii din rezerva de mobilizare vor fi chemați în unitățile militare pentru a începe instruirea pentru starea de urgență. Guvernul a adus modificări importante Legii privind regimul stării de asediu și al stării de urgență, introducând confiscarea bunurilor, precum și munca obligatorie pentru cei care nu pot fi înrolați.

razb 688x500 România, pe picior de război. NATO cere activarea rezerviștilor

Amenzile pentru nerespectarea obligațiilor pe timpul stării de urgență ajung până la 70.000 de lei

România trebuie să se pregătească pentru chemarea rezerviștilor sub arme, arată un raport al exercițiilor NATO de management al crizelor. Potrivit reglementărilor în vigoare, rezerviștii pot fi mobilizați sau concentrați doar pe timpul stării de asediu și de război, nu și pe timpul stării de urgență, când executarea serviciului militar continuă să se realizeze pe bază de voluntariat, susțin reprezentanții Guvernului. Astfel, pe timpul stării de urgență, unitățile militare din forțele destinate apărării pot utiliza numai personal militar în activitate și rezerviști voluntari, personal care este insuficient pentru îndeplinirea misiunilor. Pentru a remedia această situație, Guvernul a completat legislația din domeniu permițând, astfel, mobilizarea rezerviștilor în vederea instruirii. Potrivit proiectului de lege, în funcție de situația operativă concretă, pe timpul stării de asediu sau al stării de urgență, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate dispune ca unitățile militare din forțele destinate apărării să fie trecute în trepte superioare ale capacității de luptă, potrivit planurilor întocmite, inclusiv completarea lor cu resurse umane și materiale, conform organizării de război. Totodată, instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări servicii în interes public.

Rechiziționare de bunuri

Proiectul de lege prevede și rechiziționarea de bunuri pe durata stării de asediu, precum și pe durata stării de urgență. Potrivit legii în vigoare, starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale în cazul existenței  unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate, precum și în cazul iminenței producerii ori producerii unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora. Conform proiectului de act normativ al Executivului, pe durata stării de urgență este obligatorie organizarea și asigurarea cu prioritate a transporturilor, comunicațiilor, produselor, resurselor și infrastructurii pentru nevoile forțelor destinate apărării.

https://www.national.ro/

 

Acest articol a fost publicat în ARMATA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la România, pe picior de război. NATO cere activarea rezerviștilor

  1. bancu zice:

    Dupa ce v-ati batut joc de pensiile noastre o sa vina dracul sa va ia ,cred ca vom trai mai bine daca vom si ocupati de altii,citat Napoleon,,,,Cine nu hraneste armata proprie o va hrani pe cea a ocupantului!!!!!

    Apreciază

  2. Buna sa va fie inima. Cautati pe Google Ciprian Viorel Pacurar, distribuiti daca va place. Multumesc anticipat pentru support, pentru ajutor si pentru intelegerea dumneavoastra acordata mi-e totodata.

    Apreciază

  3. simona zice:

    Domnilor ,mi-a stat inima ! Dupa titlu am crezut ca plecam brusc sa-l batem pe Erdogan cu taraboantele cumparate (aviatia lui Papuc ,aia care nu se ridica de la sol cand e frig ,cand ploua,etc) .Si pana una alta cine dracu ne ameninta?

    Apreciază

  4. GEORGESCU Crinel-Adrian; zice:

    Doamna Simona, să mor dacă nu sunteți cea mai simpatică …! La comentariul dvs., am râs cu lacrimi …! Bravo, doamnă! Sunteți cea mai tare! GCA(comandor;-aviație;-radioelectronică;-rezervă); Ploiești; GEORGESCU.Crinel.Adrian@Gmail.com;

    Apreciază

  5. cirneanu eugeniu zice:

    Pai cu cine ne batem?

    Apreciat de 1 persoană

  6. Lucas zice:

    „Pe SOLDAT și pe DUMNEZEU îi adori numai în caz de PRIMEJDIE și nu înainte . După ce PERICOLUL a TRECUT și totul este în ORDINE, pe DUMNEZEU îl UITĂM și pe SOLDAT îl HULIM” !!! Cei care au tot trâmbițat eliminarea pensiilor de serviciu pentru militari sper să fie și ei mobilizați și incolonați alături de rezerviștii pensionari militari. Așadar, actuala legislație trebuie modificată urgent. Trebuie modificat Art.3.(5) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în sensul că art3.(5) trebuie să fie reformulat și să aibă următorul conținut:,, La declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 20 și 63 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar. ” Astazi, obligatii militare au doar barbații cu vârste cuprinse între 20 si 35 de ani, militarii in activitate si PENSIONARII MILITARI barbati si femei până la vârsta de 63 de ani. În prezent, exista privilegii speciale pentru unii cetațeni de a nu avea obligatii militare la declararea stării de mobilizare sau de război.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.