Se face mare tam-tam cu aducerea osemintelor reginei Elena în țară.


Cucoana, deși urâțică, era cam curviștină și mai mulți intelectuali ai acelor vremuri și-au manifestat îndoială că Mihai ar fi fost zămislit cu Carol al II-lea. Celebrul gazetar Pamfil Şeicaru îi scria lui Ovidiu Vuia în 28 decembrie 1976:

„În cartea mea vei afla în ce condiţii vitrege a purtat războiul, Ionel Brătianu. Şi am folosit numai o parte din materialul documentar ce mi-a stat la dispoziţie. El a văzut just când a înlăturat pe prinţul Carol, instituind regenţa pentru Mihai. Un nevoiaş al minţii, iar mama lui nu iubea poporul român. De altfel ca medic îţi poţi da seama: Mihai s’a născut la şase luni şi jumătate, un copil de 4 kg. Un miracol biologic? Din investigatiile mele făcute în 1974 la Athena, unde am fost de trei ori, reiese că Elena a trecut Rubiconul ajutată de un colonel Manos care comanda regimentul de gardă călare al regelui Constantin. A fost o dezbatere în parlamentul Greciei cu privire la sinuciderea colonelului Manos după o audienţă la regele Constantin. Monitorul oficial cu dezbaterile camerei este ţinut secret. Acum când nu se mai crede în restaurarea monarhiei s’ar putea ajunge la lectura dezbaterilor. La naşterea lui Mihai s’a simţit nevoia de a da o explicaţie miracolului biologic: un colectiv de medici, prof. universitari, au dat un comunicat. Efectul: lui Mihai i se spunea Mihai pripitul sau Mihai Viteză.” (Sursa: „The Life of Ovidiu Vuia”)

Marius Albin Marinescu

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi oameni stând jos

Acest articol a fost publicat în MONARHIE (de azi). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.