Iohannis, dat în vileag: ironii batjocoritoare la adresa Armatei!


Toată această apetență a președintelui de a fi alături de Armată – mai ales la paradă! – pare a sta în imagine, adică e doar butaforie

. După primii doi ani de mandat, odată cu preluarea guvernării de majoritatea PSD-ALDE,  președintele Iohannis a devenit un mare susținător al Armatei – de fapt al cheltuielilor de înzestrare, al prezenței pe teatre de război ale NATO și… al unor figuri din armată, gen generalul Nicolae Ciucă.

În plus, președintelui au început să-i placă paradele militare, afișându-se în cât mai multe ocazii – și realizând ”tablouri”… reușite ca imagine, ce-i drept! Nu totdeauna, fiindcă a fost și cazul de la ziua Marinei, când un militar american s-a prăbușit lângă președinte… iar acestuia nici nu i-a păsat!

Sau, să nu uităm că, în perioada în care a fost primar al Sibiului, a participat la o singură manifestare de Ziua Națională! Iată aici un tabel cu participarea primarului Klaus Iohannis la sărbătorirea Zilei naționale, realizat de jurnalistul sibian Marius Albin Marinescu.

Participarea lui Klaus Iohannis la sărbători naționale
MARIUS ALBIN MARINESCU
Participarea lui Klaus Iohannis la sărbători naționale

Cu alte cuvinte, toată această apetență a președintelui de a fi alături de Armată – mai ales la paradă! – pare a sta în imagine, adică e doar butaforie, ori asta demonstrează și Liviu Pleșoianu.

Pleșoianu scoate din memoria presei o declarație, care arată ipocrizia lui Iohannis în privința Armatei. Actualul președinte, pe vremea când era doar primar, spunea următoarele:  ”Sau ARMATA, care deține hectare din Sibiu, de ce să nu plătească impozit?”

”Da’ nu va plăti! Fiindcă imediat o să vă răspundă cineva de la centru că acolo-i siguranța neamului nostru, și ei se luptă, și dă-i, și luptă… și cum să-i impozităm, că oricum n-au bani de avioane și cum să le cerem… Folosesc drumurile noastre din oraș. Să plătească și ei ceva!”, spunea Iohannis.

Dar, cuvintele sunt doar o parte a expunerii opiniei și sentimentelor lui Iohannis față de Armată – ascultați înregistrarea ca să auziți TONUL sarcastic – mai bine zis batjocoritor! – la adresa Armatei ”și dăi, și luptă”. Nici nu mai merită comentarii:

 Dragoș Dumitriu

https://ro.sputnik.md

Acest articol a fost publicat în ARMATA, POLITICA(Iohanis). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.