Băsescu, palmă pentru Iohannis, recunoaștere pentru Viorica Dăncilă!


Alegeri prezidențiale în România

”Iohannis greșește, Viorica Dăncilă în mod legitim a intrat în turul II, nu a intrat pe opinii extremiste, antieuropene, anti-stat de drept – pur şi simplu a primit voturi, şi nu puţine”

Intervenție televizată interesantă a lui Traian Băsescu, care îl taxează dur pe Klaus Iohannis pentru refuzul acestuia de a participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

Băsescu face praf comparația pe care o fac liberalii cu episodul Jacques Chirac – Jean-Marie Le Pen cu confruntarea propusă de Dăncilă și PSD.

”Cred că aici Iohannis greşeşte, e o chestiune de principiu – liberalii aduc argumentul ăsta că Chirac nu s-a întâlnit cu Le Pen”, spune Băsescu, subliniind ”cu un extremist nu se întâlneşte nimeni”.

Băsescu a dat exemplul românesc, al refuzului lui Ion Iliescu de a se întâlni cu Corneliu Vadim Tudor în finala din 2000.

”Dar PSD nu are eticheta de partid extremist nici nu e calificat ca atare”, spune clar Băsescu, subliniind ”cu atât mai puţin doamna Dăncilă”.

Băsescu recunoaște că ”dânsa în mod legitim a intrat în turul II, nu a intrat pe opinii extremiste, antieuropene, anti-stat de drept – pur şi simplu a primit voturi, şi nu puţine”.

”Prin încercarea de a umili candidatul PSD, va avea de pierdut, după părerea mea”, a declarat Traian Băsescu, la B1 TV, precizând că Iohannis ”va pierde câteva procente – dar are spaţiu suficient – pentru că un contracandidat calificat legal, care nu e extremist, are dreptul la întâlnirea în doi”.

Ceea ce uită Băsescu să spună, apropo de ”extremismul” lui Vadim – e că el a câștigat alegerile din 2004 cu voturile PRM, căruia Vadim Tudor i-a cerut să-l voteze.

 Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md/

Acest articol a fost publicat în POLITICA (PSD). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Băsescu, palmă pentru Iohannis, recunoaștere pentru Viorica Dăncilă!

  1. traian21 zice:

    Dacă spuneam eu că Băsescu gândește cât de cât democratic eram taxat drept „Băsist”. L-am apreciat pe fostul președinte pentru că analiza informațiile, gândea soluții, știa ce vrea și lupta pentru a realiza ce dorește. Că uneori se comporta ca un comandant de vas, era normal dată fiind experiența sa. Actualul și probabil viitorul președinte nu mai e atât de atacat pentru că nu se prea bagă în probleme decât ca răzbunare împotriva celor care îl atacă sau i se opun. Ca fost președinte de niveluri mai scăzute pot să vă spun că nu e ușor să conduci democratic mai ales într-o Românie care are ca autorități, mai degrabă oportuniști fără scrupule, o asociație de clanuri mafiote, manipulatoare și mincinoase. Democrația înseamnă în primul rând respect față de lege fără de care orice imbecil care capătă o funcție de autoritate iresponsabilă, se crede Dumnezeu. Din nefericire președintele Johannis nu iartă insultele și nu se consideră obligat să intre în lupta politică lipsită de fair-play „normală” în politica românească. Poate a învățat ceva din pățaniile fostului președinte și a evitat cu abilitate suspendările cu care PSD ne-a convins că duce lupta politică.

    Apreciază

  2. Sabina zice:

    Ipocrizia lui Basescu este arhicunoscuta, atat in ceea ce priveste PSD (imi amintesc afirmatiile calomnioase ale acestuia din 2012, atunci cand s-a incercat suspendarea sa printr-un referendum, precum si balbele/incoerentele in declaratii ale membrilor din conducerea PSD, din acea vreme) cat si in ceea ce vizeaza politica interna. E indubitabil, ca tinteste ceva, face aluzie la ceva si, mai ales, isi lasa camp de manevra, de manipulare, in cazul alegerii Vioricai Dancila. Ma intreb, retoric desigur, ce doreste sa obtina Basescu printr-o astfel de „sustinere”?! Este mult prea abil ca politician, ca sa nu stie ca jocurile sunt deja facute, ca ordinul primit este pus in aplicare si doar un numar masiv de voturi, pentru candidata Dancila, mai poate schimba/deruta proiectul elaborat cu anticipare al stapanului in privinta Romaniei. Cumva intalnirea doamnei cu conducerea Simex sa-i fi dat de gandit fostului presedinte? Cu siguranta, vom afla in lunile urmatoare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.