Ca acum – Mihai Eminescu – Citate despre exploatarea insidioasă a Românilor de către străini prin intermediul statului ateu înființat în 1859


Statul chipurile „modern”, așa cum îl vedem noi astăzi, cu instituțiile lui prin care averea noastră, munca noastră, resursele noastre și timpul nostru sunt exploatate de străini, este o invenție a celor care conduc lumea din umbră (Mafia Internațională) și un instrument implementat peste tot pe planetă pentru ca popoarele lumii să fie subjugate mai ușor, resursele omenirii să fie furate mai facil și Noua Ordine Mondială să fie implementată mai rapid.

Observați cum peste tot pe planetă (sau aproape peste tot) avem State Naționale la fel, cu aceleași instituții – cu președinție, cu parlament, cu camere ale parlamentului, cu guvern, cu prim-ministru, cu miniștri, cu partide, cu bancă națională și bănci comerciale, cu curte constituțională și curte de conturi, cu „alegeri democratice” și referendum național, cu primării și consiliu local, cu împrumuturi de la FMI și Banca Mondială etc. etc. etc. Multe dintre aceste State Naţionale au fost implementate (sau mai bine zis impuse popoarelor) în acelaşi timp în europa sau în lume.

Cum se face că peste tot pe planetă popoarele au ajuns toate la aceeași concluzie, că acesta – statul aşa-zis „modern” – este cel mai bun sistem de organizare pe care este necesar să îl îmbrățișeze pentru binele lor? Este doar o coincidență? Chiar este cel mai bun sistem de organizare posibil?

Statul în care trăim este denumit în mod fals „Român”. El nu este românesc nici la origine, nici instituţiile lui nu sunt specifice poporului român, și nici nu este condus de români. Prin alăturarea lângă cuvântul „Stat” a termenului „Român” se creează falsa impresie că Statul este românesc, că ne aparține nouă, că este rezultatul voinței noastre, că lucrează pentru noi, că este specific nouă. Dacă Statul ar fi cu adevărat românesc, atunci el ar păstra, ar promova și ar implementa în organizarea socială valorile tradiționale specifice poporului român, în special ortodoxia. Un Stat Român cu adevărat român ar fi de fapt un Stat Ortodox Român. În realitate însă, vedem cu toții că trăim într-un Stat Ateu Anti-român.

Eminescu și-a dat seama la vremea lui că ceva este în neregulă cu statul adus de străini și în România, și că acesta este nu doar nepotrivit poporului român dar puternic dăunător.

Citatele din Eminescu pe care le puteți citi mai jos sunt valabile și astăzi – vorbim de aceiași străini organizați care ne exploatau și atunci cu ajutorul statului, și ne exploatează și acum, prin același stat numit de fațadă „român”, dar care este în realitate o creație a străinilor și este un stat profund anti-românesc. Faptul că foarte multe articole publicate de Eminescu la timpul lui sunt actuale, valabile și astăzi, arată că avem și astăzi problemele societății românești de atunci. Deci răul pe care îl vedem în jurul nostru e aici de cel puțin 135 de ani, de când Eminescu scria rândurile de mai jos.

Oricine poate vedea cât de anti-românesc este Statul numit în mod înşelător „român”, gândindu-se măcar la ultimii 28 de ani de distrugere sistematică, exploatare de către străini și subjugare, din 1989 până azi.

Din cauză că noi suntem păcăliți să gândim pe termen scurt și foarte scurt, nu putem înțelege ușor „opera” dezvoltată de acești prădători ai omenirii care controlează Statele, operă care este gândită și aplicată pe termen lung și foarte lung. Citatele din Eminescu de mai jos sunt de ajutor pentru a vedea și a analiza situaţia pe termen lung, înapoi în istorie, iar apoi înspre viitor. Aceste citate, de asemenea, ne ajută să vedem, să înțelegem și să concluzionăm că suferințele noastre de astăzi, aplicate prin intermediul statului ateu anti-român, nu sunt de ieri, de-alaltăieri, ci poporul nostru se confruntă cu ele de sute de ani, iar atacul asupra noastră este străin.

Citind aceste citate veți vedea cât de bine înțelesese Eminescu faptul că străinii îi exploatau prin intermediul statului pe români. Din cauză că îi demasca pe mafioți în publicațiile încă libere de la acea vreme și pentru că făcea parte din elita patriotismului românesc care lupta împotriva lor, Eminescu a fost asasinat, asemenea altor patrioți români dinaintea lui și de după el. La baza asasinării lui Eminescu a stat Francmasoneria care se simţea în pericol tot mai mare ca urmare a atacurilor lui Eminescu şi a deconspirării de către o voce credibilă şi îndrăgită, a acţiunilor lor antinaţionale şi anticreştine.

Mihai Eminescu – Citate despre Statul așa-zis „Modern”, chipurile „Român” (în fapt Stat Ateu Anti-român) și despre exploatarea românilor de către străini:

– „Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale, într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (legitimităţii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor”;

– „Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată”;

– „Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine; …reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea”;

– „La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic”;

– „Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruoase; nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”;

– „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!”

– „Aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele simple ale poporului român”;

– „Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu”;

– „Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galiţia… Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora, n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”;

– „Teoria de om şi om (…) devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite; urmare aplicării ei vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi”;

– „Capitalul (…) e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii”;

– „Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic… Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”;

– „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale – care, păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… În cadrul lor, organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă”;

– „… acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire”;

– „Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educaţie – interesele străinilor dar, şi numai aceste interese, sunt dezideratul <> (persoanelor aflate la cârma ţării, n.n.)”;

– „Cine oferă o leafă bună şi un tain află oricând o armată numeroasă de mercenari politici, fie cauza lui cea mai nedreaptă din lume”;

– „Există două naţiuni deosebite (distincte, n.n.) în această ţară: una stoarsă şi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de mijlocitori (spoliatori, n.n.). Averea se urcă (creşte, n.n.) numai în oraşe şi, chiar şi aici, nu în populaţiunea română, ci în cea străină. Nu se intervertesc factorii ecuaţiunii sociale, ci devin cu totul alţii. Avem a calcula astăzi cu factori care, înainte, în vechea noastră organizaţie lipseau cu totul, avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, faţă cu românul care ameninţă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui… Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi – veneticii – care au obţinut cetăţenia română, n.n. – de ieri-alaltăieri, iar autoapărarea împotriva lor e disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe când înlăuntru n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă.

Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările – ţinuturile, n.n. – pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi de patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale şi a celor occidentale, incapabilă de adevăr şi patriotism.

Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în România – numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în oraşele noastre – numai că nu ale indigenilor. Suma averilor e aşa repărţită, încât prea puţin din ea e în mâini indigene.

În evul nostru mediu străinii de altă lege erau opriţi de-a avea moşii, iar domnii expropriau cu bani din vistierie chiar pe străinii ortodocşi, pentru ca nu străinii să fie proprietari în ţară. (…) rasa română scade şi străinii sporesc.”

Citatele din Eminescu pe care le puteți citi mai jos sunt valabile și astăzi – vorbim de aceiași străini organizați care ne exploatau și atunci cu ajutorul statului, și ne exploatează și acum, prin același stat numit de fațadă „român”, dar care este în realitate o creație a străinilor și este un stat profund anti-românesc.

– „Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari… Clasa de mijloc a devenit un adevărat proletariat de postulanţi care primejduieşte existenţa ţării; şi în care guvernele străine, care au interese în Orient, vor găsi, totdeauna, un manipul gata de a se pune la dispoziţia lor.”

– „Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că statul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.”

– „De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că statele scad şi mor prin demagogie, sau prin despotism. (…) În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a pasiunilor măgulite şi linguşite de demagogi. (…) Sub scutul sufrajului universal şi al principiilor liberale – de care ştiu a se servi cu mare succes, mulţumită credulităţii maselor şi slăbiciunii sau sentimentalismului oamenilor luminaţi – demagogii conduc lumea la distrugerea civilizaţiunii, la haos.

Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului.

Sistemul demagogic, care din politică face o speculă, din sufragiul claselor amăgite o scară de înaintare în economia, nu politică, ci privată, a membrilor societăţii de exploataţie, mănâncă venitul ţării, mănâncă pe datorie pâinea a trei generaţiuni viitoare, căci tot luxul ce-l face azi, mâine va fi mizerie. Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut, datorie lângă datorie, până ce finanţele României nu vor fi, curând, decât, o gaură mare.

Iar poporul, mânat la alegeri de baioneta civico-electorală, suportă plebea aceasta, fără a pricepe. Încurcat în paragrafi şi articoli traduşi din franţuzeşte, nemaiştiind a distinge alb de negru şi adevăr de minciună, cu mintea uimită de fraze fără cuprins, de un întreg lexicon de termeni care n-au nicio realitate îndărătul lor, e pe punctul de a-şi pierde până şi limba şi bunul simţ, vestit odinioară.

Poate să fie un partid demagogic altceva decât esploatatorul intereselor publice?

O clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează.

Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin.

Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit (şi a putut n.n.) să stea alături (să aibă aceleaşi drepturi n.n.) cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti «patrioţi», căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt în privire morală şi în privire materială. (…)

Străini superpuşi fără niciun cuvânt (ilegitim n.n.) naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor, de-am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie. (…)

Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.) stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui. (…)

Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite, calităţi sau defecte intelectuale şi morale, dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.”

– „Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amândouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui.”

– „Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate.”

– „Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care, adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, aceste să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine.(…)

Legile ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.”

– „Arta omului de stat constă în aptitudinea de-a alege, într-o stare de lucruri dată, sistemul cel mai suportabil din toate, care să asigure un progres de-o jumătate de secol, sau de un secol (să-şi cristalizeze programe de guvernare realiste şi, totodată, pe termen lung n.n.). Pentru a i se facilita îndeplinirea acestei misiuni, ideal ar fi ca guvernul din ţară să se urce şi să cază prin opinia publică din ţară, fără amestecul elementului de fermentaţie străin.”

– „Trebuie, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce turbură societatea, de elementele ce împiedică redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă.”

Pasaje din poezia „Doina”, de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte,
De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos la vale
Şi-au făcut duşmanii cale;
De la Turnu ’n Dorohoiu
Curg duşmanii în puhoiu
Şi s-aşază pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinătate.

Cine ţine cu străinii,
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia.

În încheiere, alte citate relevante despre politicienii vremii:

– „Vina trebuie atribuită exclusiv administraţiunii. Care este prin urmare mobilul agitaţiunii pe care unii încearcă prin toate mijloacele a o propaga în toată întinderea României? Sunt oameni cari nu se pot ridica decât prin dezordine, cari s-au însemnat prin ignoranţa şi incapacitatea lor în afaceri; dar în schimb, printr-o dibăcie nespusă, în intrigi subterane, în manopere perfide, în comploturi şi conspiraţiuni de orice fel. Mijlocul lor cel mai mare, unealta cea mai puternica este d’ a excita grija în spirite si d’ a provoca agitaţiunea generală. Numai pescuind în apa turbure pot deveni necesari şi ajunge scopurile lor.”

– „Adeseori am enunţat în coloanele noastre un adevăr dureros, pe care l-am constatat în lipsa de pietate ce o au patrioţii faţă de trecut, adevărul că rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci sunt străinii românizaţi de ieri-alaltăieri.”

– „…Am fost meniţi să ajungem zilele acestea de ticăloşie, în care ţara se înstrăinează pe zi ce merge în gândire şi-n avutul ei… Poporul nostru a trăit aproape două mii de ani şi a supravieţuit tuturor încercărilor vremii, iar sub acest stat croit, el nu va supravieţui nici 200 de ani. Pentru cei care au încredințat destinele neamului românesc pe mâinile unor străini, nu ar strica să ia aminte la vorbele rostite de Nichifor Crainic în 1938, dar la fel de actuale şi acuma: «Pe pământul neamului românesc trăiesc astăzi şi oameni de alte rase şi credinţe. Aceştia au ajuns aici prin invazii (ca ungurii), prin colonizare (ca germanii) sau prin infiltrări meşteşugite (ca evreii). Iubindu-şi mai mult propriul popor decât pe al nostru, niciunul dintre ei nu prezintă garanţii de securitate pentru organismul oficial al statului.»”

http://yogaesoteric.net/

Acest articol a fost publicat în EMINESCU. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ca acum – Mihai Eminescu – Citate despre exploatarea insidioasă a Românilor de către străini prin intermediul statului ateu înființat în 1859

  1. ZUGRAVU L C zice:

    DOINA LUI EMINESCU

    CONCEPŢIE, ISTORIE ŞI RÂNDUIALĂ DIVINĂ

    Poezie şi cântec această doină este un conglomerat de dragoste, jale, dor, revoltă şi speranţă, împletind armonios istoria cu sufletul Românesc.
    În limbile sanscrită, zendică, persană, letonă, irlandeză, lituaniană, etc., se găsesc poezii populare intitulate „doina”, care cântă specificul fiecărui popor elaborator.
    

    Bogdan Petriceicu Haşdeu a lăsat în scris că şi la noi înaintea formei „doina”2, acest gen de poezie a fost numit „daina”; Haşdeu demonstrează logic sensibilitatea literară a poporului dac, ca element de argumentare în favoarea continuităţii lui istorice – mii de ani – pe teritoriul nord dunărean.1
    Vasile Alecsandri i-a dat numele de „doină”; Dimitrie Cantemir credea că acest cuvânt reprezintă numele unui zeu războinic dac3.
    Unii cronicari antici descriu teritoriul nord dunărean ca „loc al poeziei, spaţiu eteric”4. Pe atunci, poezia era considerată limbaj al zeilor, formă de stabilire a legilor morale, a orientărilor spirituale, a îndrumărilor sociale.
    Termenul de Tracia, aplicat locului de vieţuire a strămoşilor noştri, derivă din fenicianul „rahiwha” care în înţelegerea actuală ar putea fi tradus cu „spaţiu eteric”, sau „bolta cerească”. Interpretarea greacă a termenului de Tracia este „Moesia”5.
    Tot pe linia acestor consideraţii, Cabirii mitologici erau în realitate, un grup de Traci, locuitori ai multor insule din Marea Ionică, mult înainte de venirea Grecilor în Europa.
    Printre multele referinţe, este de menţionat cea a arheologului Alexandru Conzé, care a descoperit în 1960 în Samotracia, o inscripţie în care Cabirii sunt menţionaţi ca nişte giganţi cu puteri extraordinare6. Axiomatic acest grup de Traci a fost în legătură, colaborare şi în orice caz asemănători Tracilor nord dunăreni, pentru că aveau însuşiri similare, fiind reprezentanţi ai spiritualităţii antice. Poate că viitorul va adeveri că ceea ce omul distruge pământul păstrează; arheologia va arăta adevărata faţă a acestei probleme.
    Istoria şi-a continuat cursul ei cunoscut. Poporul Român n-a participat la istoria oficială vreme de aproape un mileniu, începând cu secolul al IV-lea al erei creştine.
    Eminescu a făcut o sinteză de elemente istorice culese din durerile poporului sub mantia pulsaţiei divine.
    DOINA lui Eminescu cuprinde sfâşietoarea durere a neamului Românesc:
    De la Niatru pân’ la Tisa
    Tot Românul plânsu-mi-s-a
    Că nu mai poate străbate
    De-atâta străinătate.
    Din Hotin şi pân’ la Mare
    Vin Muscalii de-a călare,
    De la mare la Hotin
    Mereu calea ne-o aţin;
    Din Boian la Vatra Dornii
    Au umplut omida cornii
    Şi străinul ne tot paşte
    De nu te mai poţi cunoaşte;
    Sus la munte, jos la vale,
    Şi-au făcut duşmanii cale,
    Din Sătmar pân’ în Săcele
    Numai vaduri ca acele.

    Vai de biet Român săracul,
    

    Îndărăt tot dă ca racul,
    Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
    Nici îi este toamna toamnă,
    Nici e vară vara lui
    Şi-i străin în ţara lui.
    De la Turnu-n Dorohoi
    Curg duşmanii în puhoi
    Şi s-aşează pe la noi;
    Şi cum vin cu drum de fier,
    Toate cântecele pier,
    Sboară păsările toate
    De neagra străinătate.
    Numai umbra spinului
    La uşa creştinului.
    Îşi desbracă ţara sânul,
    Codrul – frate cu Românul –
    De săcure se tot pleacă
    Şi izvoarele îi seacă –
    Sărac în ţară săracă!

        Cine-au îndrăgit străinii
        Mânca-i-ar inima cânii, 
        Mânc-i-ar casa pustia
        Şi neamul nemernicia!
    
    Ştefane, Măria Ta, 
    Tu la Putna nu mai sta,
    Las' Arhimandritului
    Toată grija schitului
    Lasă grija Sfinţilor
    În sama părinţilor,
    Clopotele să le tragă
    Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
    Doar s-o-ndura Dumnezeu
    Ca să-ţi mântui neamul tău!
    
        Tu te-nalţă din mormânt
        Să te-aud din corn sunând
        Şi Moldova adunând.
        De-i suna din corn odată, 
        Ai s-aduni Moldova toată.
        De-i suna de două ori
        Îţi vin codri-n ajutor,
        De-i suna a treia oară 
    

    Toţi duşmanii or să piară,
    Din hotară în hotară –

        Îndrăgi-i-ar ciorile
        Şi spânzurătorile!7
    

    Eminescu conturează un imens cerc simbolic al vieţii Româneşti de atunci, de azi şi de mâine, care pleacă din Hotin, trece prin Boian şi Vatra Dornii, continuă cu Satu-Mare şi Săcele, poposeşte la Turnu (Severin), însoţeşte Marea Neagră şi ajunge în Dorohoi.
    Poetul descrie ca un cronicar şi vizionar toate amărăciunile cataclismului apocaliptic abătut asupra Românilor, care-au devenit străini în propria lor ţară. Metodele satanice s-au extins şi asupra naturii; astfel se pierde echilibrul apei izvoarelor când codri care le-au fost fraţi de bucurii şi suferinţe, cad doborâţi fără milă. Şi în sărăcia generală, păsările fug. Se pare că aceasta este drama elitelor spirituale Româneşti de ieri, de azi, de mâine care sub ameninţarea strivirii şi-au luat, îşi iau, îşi vor lua lumea în cap spre a nu ajunge „morţi umblători”, „nebuni”. Cântecele oamenilor au amuţit şi ţara este agonizată. În această dramă dureroasă, doar umbra spinului stă sfidătoare la uşa creştinului obidit – „generaţie de sacrificiu ?”n
    Aceasta ar fi, succint, analiza identităţii veneticilor, care au acoperit, acoperă şi vor acoperii „Grădina Maicii Domnului” (cum o numeşte părintele Calinic de la Mănăstirea Cernica) cu un val imens de distrugere a fiinţei Româneşti.
    Constatând faptele năvălitorilor, reprezentanţi ai nefiinţei satanice, şi efectele lor, poetul se adresează Românilor:
    „Cine-au îndrăgit străinii,
    Mânca-i-ar inima cânii.”
    Este continuarea revoltei şi a durerii adresată Românilor care se înţeleg cu năvălitorii. La prima vedere, pare blestem; în realitate este un strigăt disperat de alarmă, prin care poetul previne pe nefericiţii care nu îngrijesc moştenirea naţională şi sunt pradă morţii spirituale.
    Această moştenire naţională părăsită este OMENIA – însuşire primordială a sufletului Românesc – pe care, adeseori, conducătorii noştri au schimbat-o pe bunuri iluzorii – materiale, prin care veneticii au încercat să ne-ngenunche – noroc că există: „România Profundă”
    Ca o consecinţă logică a strivirii spirituale vine pierderea avutului material:
    „Mânca-i-ar casa pustia.”
    Înstrăinării arbitrare a proprietăţii poporului, fie prin forţă tiranică, fie prin viclenie îi urmează perspectiva decăderii morale a neamului, dar în mod special, a celor care trădează:
    „Şi neamul nemernicia.”
    Apoi, poetul face apel istoric patetic, sub egida divină. Este legătura misterioasă dintre prezentul distrugător şi trecutul istoric viteaz, demn şi, pe de altă parte cu viitorul promiţător al Românilor. El cere viteazului principe să lase rugăciunile neîntrerupte în grija Arhimandridului mănăstirii Putna şi preoţii să sune neîncetat clopotele ca semn al rugăciunii în faţa disperării ca Dumnezeu să audă şi să ajute neamul Românesc. Apoi, ca o voce a întregului popor, îi spune să se scoale din mormânt şi să sune din corn ca să adune resursele naţionale. După primul sunet al cornului, se va aduna Moldova întreagă. Un semn promiţător al acestei profeţii este mişcarea de astăzi pentru identitatea limbii materne în şcoli. După ce Ştefan cel Mare va suna a doua oară din corn, natura întreagă va învia şi-i va veni în ajutor: codrii ca fraţi de suferinţă şi desigur tot ce este viu pe pământul Românesc.
    La al treilea sunet al cornului, duşmanii vor fi nimiciţi.
    Eminescu indică metodele realizării unităţii: simbolic, sunetul cornului, paralel cu al clopotelor din biserici, este anunţ, chemare şi colaborare între Români, sub egida spirituală.
    Primul sunet de corn reprezintă afirmarea naţională în mijlocul vibraţiei spirituale a clopotelor, ca rugăciuni către Dumnezeu; cu alte cuvinte, este reînvierea sufletelor chinuite de satanismul materialist, persistent şi atrăgător, abundent în vremurile de tranziţie din ciclurile omenirii. Este vorba aici de lupta spirituală, mult mai grea decât toate războaiele din istorie, cunoscute ori necunoscute, însoţite de tot felul de arme ucigătoare.
    Al doilea sunet de corn se referă la natura care face parte din viaţa poporului. Codrii se integrează reînvierii ca fraţi şi prieteni, fiind participanţi nedespărţiţi de-a lungul istoriei, la necazurile şi bucuriile neamului.
    Al treilea sunet simbolic al cornului princiar semnifică respectul ierarhiei găsit la fiecare pas al vieţii Româneşti adevărate, care acceptă de mii de ani prezenţa unui procentaj de pripăşiţi pentru ca să-şi mai cureţe rugina lor abundentă care le acoperă sufletele; astfel supunerea şi respectul pentru rânduiala divină va înlătura – măcar în parte – satanismul din acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
    Ultimele două versuri din această doină anunţă succint o previziune naţională şi alta biblică. Cioara ca expresie a mâncătorilor de stârvuri şi hoaţă, este tratată cu dispreţ de popor: „Îndrăgi-i-ar ciorile”, pare o metaforă, ca modest martor al judecăţii divine; continuă cu: „Şi spânzurătorile”, ea este o trimitere indirectă la Iuda Iscarioteanul, care, în loc de îndreptarea greşelii prin pocăinţă, a ales spânzurătoarea. Ambele fac parte din viaţa oamenilor pe acest pământ, împestriţată cu greşeli permanent repetate care, desigur, au dat naştere proverbului Românesc: „Cine face lui îşi face, cine dă lui îşi dă.”
    Genialul poet Mihail Eminescu a înţeles firea semenilor săi pe care i-a iubit şi ca mesager profetic în eternitate, este îndrumător şi luminător divin. Poezia aceasta, profund umană şi creştină, este unică în lume, este o imagine reală a poporului Român. Eminescu a înmănunchiat pulsaţii diferite ale vieţii, care par un buchet de flori şi buruieni. Iz Românesc şi prezenţă divină împodobesc durerile poporului care sunt temporare sub egida satanică a istoriei.
    În evidenţa divină, judecata este absolută; frumosul şi adevărul nu sunt chinuite pe drumul evoluţiei din cosmos şi sunt răsplătite cu dragoste eternă.

    B.P. Haşdeu: Doina. Originea poesiei poporane la Români. Bucureşti, Columna lui Traian, V, IX, 1882, p.337-406
    V. Alecsandri: Poezii populare ale Românilor. Bucureşti, Tipografia Lucrătorilor Asociaţi, 1866
    Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900. Bucureşti, Ed. R.S.R., p.293
    Fabre D’Olivert. Les vers dorés de Pytagore. Paris, Bibliotech. Chacornae, 1923, p.11-18
    Ibidem
    Alexandru Conzé.Archaeologische Untersuchungen auf Samothrake. Wien, C. Gerold’s Son, 1875.
    Mihai Eminescu. Poezii. Ed. Junimea – Iaşi, 1990, p. 160-162

    Z.C.L.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.