Liberalii au decis să nu voteze Guvernul Orban II în Parlament.


Și USR „trântește” miniștrii la audieri. Ludovic Orban: „Suntem în procedură de declanșare a alegerilor anticipate”

Liberalii au decis să nu voteze Guvernul Orban II în Parlament. Și USR „trântește” miniștrii la audieri. Ludovic Orban: „Suntem în procedură de declanșare a alegerilor anticipate”

Decizie de ultimă oră în PNL. După mai multe zile de declarații contradictorii, liberalii au decis, luni, în Biroul Executiv Național al partidului că parlamentarii partidului nu vor vota Guvernul Orban.El declarat că obiectivul liberalilor  este declanșarea alegerilor anticipate, procedurile în acest sens fiind în plină desfășurare. Liberalii vor, prin acest demers, să redea puterea în mâna oamenilor, spune Orban.
Și parlamentarii USR au stabilit, în discuțiile interne din partid, să voteze de principiu „împotrivă” la audierea miniștrilor PNL.
„Decizia este să votăm contra. Este adevărat că au fost și colegi care au susținut că poate e mai bine să ne abținem sau să lipsim. E foarte greu să voteze cineva de la noi „pentru””, au zis surse parlamentare din USR. Miniștrii PNL vor fi audiați timp de 3 zile în Parlament și liberalii spun că s-a format o largă coaliție anti-guvern la audieri.
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, luni, după BEX PNL, că obiectivul partidului este de a fi îndeplinite toate procedurile constituționale, astfel încât președintele Klaus Iohannis să poată dizolva Parlamentul României, respectiv să fie declanșată procedura pentru alegerile parlamentare anticipate. „PNL are ca obiectiv buna guvernare, realizarea marilor reforme de care România are nevoie în toate sistemele. Avem ca obiectiv realizarea unei creșteri economice rapide, bazate pe parteneriat public -privat. PNL urmăreste prin anticipate să dea puterea în mâna românilor. Să oferim românilor șansa de a-și da votul pentru direcția României”, a afirmat Orban.
Audierile miniștrilor Cabinetului Orban ll sunt programate în 17,18, 19 februarie, votul în plen având loc în 24 februarie. Votul este considerat de PNL o oportunitate pentru declanșarea alegerilor anticipate.
Acest articol a fost publicat în POLITICA STIRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.