Organizația lui Iohannis, acuzație oficială gravă – și insultă la adresa României


Klaus Iohannis

În contextul istoric, putem afirma că realitatea e diferită de ceea ce spune Ganț – și mai ales de ceea ce lasă să se înțeleagă – și anume vinovăția românilor.

Cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob atrage atenția în „Inpolitics” asupra unei declarații făcute de deputatul Ovidiu Ganț, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România, în care acesta acuză românii, printr-un document oficial – o declarație parlamentară – de crime împotriva umanității!

Este vorba de o declaraţie cu privire la comemorarea a 75 de ani de la ”deportarea etnicilor germani în fosta URSS”.

”În 14-15 ianuarie 1945 a început punerea în aplicare a acestei măsuri criminale”, scrie Ganț, afirmând că ”Reprezentanţi ai autorităţilor române, supravegheaţi de soldaţi sovietici, au năvălit în casele unor civili de etnie germană care nu aveau legătură cu războiul şi nici cu crimele făcute de nazişti, şi în baza unor liste pregătite din timp au smuls din sânul familiilor lor femei între 18 şi 30 de ani şi bărbaţi între 17 şi 45 de ani şi i-au încărcat în vagoane pentru vite”.

Ovidiu Ganț arată că etnicii germani ”au fost transportaţi, în aceste condiţii subumane, timp de două săptămâni în Donbas, Munţii Ural etc., internaţi în lagăre unde au suferit de foame, frig, diferite boli şi au muncit zilnic de dimineaţa până noaptea în cele mai grele condiţii”.

În Declarația sa politică, Ganț subliniază că măsura a fost îndreptată ”exclusiv împotriva etnicilor germani” şi a dus la ”decesul a aproape un sfert dintre cei deportaţi, din cauza condiţiilor inumane de viaţă şi muncă din lagăre”.

”Această crimă împotriva umanităţii, pusă în executare la ordinul lui Stalin, rămâne una dintre cele mai negre pagini din istoria României, cu efecte catastrofale asupra evoluţiei comunităţii germane din ţara noastră”, scrie deputatul  Forumului Democrat al Germanilor din România.

În contextul din 1945, putem afirma că realitatea e diferită de ceea ce spune Ganț – și mai ales de ceea ce lasă să se înțeleagă – și anume vinovăția românilor. Ganț ignoră contextul istoric și  reacțiile „aliate”. Iată câteva date clare în acest sens:

– deportarea s-a făcut toate statele foste aliate cu Germania, nu numai în România, fiind o măsură dictată de URSS, care pierduse peste 25 de milioane de oameni ca urmare a agresiunii germane și a aliaților acestora;

– România a fost împinsă în războiul cu URSS de germani, de oamenii acestora, ca și de pactul Ribbentrop – Molotov și ce Diktatul de la Viena, ambele „opere” germane;

– prim-ministrul român, generalul Nicolae Rădescu, s-a arătat ”complet surprins” de somația din 6 ianuarie 1945 a sovieticilor și, alături de Regele Mihai, a trimis o notă de protest Comisiei aliate;

– reacția aliaților a fost caracterizată de premierul britanic, Winston Churchill: ”De ce facem atâta caz cu privire la deportarea în Rusia a sașilor din România și a altora?”; și reacția americană a fost una asemănătoare;

– în acest context, România era în totală incapacitate de a se opune;

– în octombrie 1949 lagărele de muncă pentru etnicii germani din URSS au fost desființate, după ce în prealabil fuseseră eliberate, în mai multe rânduri, cei deportați.

– FDGR profită de faptul că, în 1997, ministrul român de externe Adrian Severin a exprimat ”scuzele statului român pentru nedreptățile la care a fost supusă populația de origine germană din România”, referindu-se la deportările în Uniunea Sovietică, o declarație controversată, care, ca și tratatul cu Ucraina prin care România renunța la pretențiile asupra teritoriilor românești din Ucraina, a fost influențată de insistențele occidentale și ale ambasadorului SUA, Alfred Moses.

Reamintim că actualul șef al statului, Klaus Iohannis, a fost președintele FDGR timp de aproape 12 ani, perioadă în care Ovidiu Ganț a fost deputat.

A se vedea mai jos declarația deputatului FDGR, Ovidiu Ganț:

 


, Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md/

Acest articol a fost publicat în POLITICA(parlament). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.