Sistemul financiar globalist este în pragul prăbușirii


Доллары США

Sistemul financiar reprezintă – alături de componenta politică și de cea militară – o pârghie esențială a exercitării din umbră a controlului mondial.

Tocmai de aceea „elitele” globaliste au orchestrat funcționarea mecanismelor financiare astfel încât să asigure dominația dolarului american, valuta din țara pe care ele o controlează cel mai bine. În ultima perioadă au apărut însă semnale evidente că actualul sistem financiar, care urmărește să înrobească toate națiunile, este pe cale să colapseze. O spun nu doar cei care cunosc resorturile ascunse ale sistemului, dar și reprezentanții oficiali ai multor state.

Voi urmări în acest articol să prezint o serie de date semnificative ce indică faptul că o resetare globală a sistemului financiar este iminentă. Pentru a înțelege mai bine dinamicile specifice, este util să începem cu un scurt istoric al modului în care a fost fundamentat stabilimentul financiar aflat încă în desfășurare.

Crearea sistemului financiar internațional bazat pe dolar

Din motive care au fost în principal legate de rațiuni de securitate, după al Doilea Război Mondial puterile învingătoare au convenit să își conserve o importantă parte din rezervele lor naționale de aur în America. Mai exact, la Banca Federală a Rezervelor (FED) din New York. În lumea postbelică, acest lucru apărea ca fiind cât se poate de justificat: nu numai că Statele Unite erau atunci cea mai bogată și mai prosperă națiune din lume, dar America era, de asemenea, foarte bine protejată de orice atac exterior prin faptul că se afla între două oceane.

Așadar, în iulie 1944, reprezentanți ai 44 de națiuni aliate s-au întâlnit în Bretton Woods, New Hampshire, într-un efort de a crea o nouă ordine economică globală. Cu o mare parte a economiei țărilor participante distruse de război, Statele Unite, care suferiseră cele mai mici pierderi în conflagrație, apăreau atunci ca noul lider economic mondial. Ca țară relativ tânără și impetuoasă din punct de vedere economic, SUA a devenit atunci proaspătul înlocuitor al fostului hegemon al lumii, Marea Britanie, ruinată de datorii și de război.

Pe lângă introducerea unui număr de agenții financiare globale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Organizația Mondială a Comerțului și altele), întâlnirea istorică de la Bretton Woods a creat, de asemenea, un standard internațional monetar garantat prin echivalarea sa în aur, care s-a bazat în mare măsură pe dolarul american. S-a stabilit ca în cadrul comunității economice mondiale dolarul SUA să fie considerat complet convertibil în aur, la o rată fixă de 35 de dolari pe uncie. Această convertibilitate internațională în aur a potolit îngrijorarea cu privire la regimul ratei fixe și a creat un sentiment de securitate financiară între națiuni în stabilirea valorii fiecărei monede prin raportarea la dolar. Totul părea în regulă, nimeni nu se simțea constrâns pentru că, la urma urmei, dacă o anumită națiune nu se mai simțea confortabil în ideea de a face tranzacții în dolari, ea putea cu ușurință să-și convertească/schimbe dolarii înapoi în aur și să facă tranzacțiile în acest al doilea mod, care era totuși mai dificil. Acordul de la Bretton Woods a contribuit la refacerea unei stabilități atât de necesare după război în sistemul financiar. Dar, atenție, a realizat și un alt lucru foarte important: a generat implicit o cerere globală puternică pentru dolari americani, ca mijloc preferat de schimb. Pentru că – nu-i așa? – era mult mai complicat să faci plăți în monede și lingouri de aur.

În acest punct devine necesar să clarific un aspect: sistemul global financiar nu avantajează Statele Unite ca stat, ci doar „Elita” financiară internațională, care și-a stabilit centre de control global în această țară. Așa cum voi detalia în continuare, SUA însăși este o țară îngenuncheată și dominată prin scamatorii financiare.

Ce reprezintă dolarul american?

Dolarul este o bancnotă emisă de banca Rezervei Federale (FED), un cartel privat ce are puterea și autoritatea de a transforma pur și simplu hârtia în bani. Această putere a fost statuată în Legea privind rezervele federale din 1913 (Federal Reserve Act, 1913, Section 16 [1]. De fapt, Banca Federală nu doar că „produce” bani din nimic, dar îi și împrumută guvernului SUA cu titulatura de „Note ale Rezervei Federale”. Iar pentru acest împrumut, desigur, percepe și o dobândă, a cărei rată tot FED o stabilește. Evident, cu cât sumele sunt mai mari, cu atât dobânzile sunt mai uriașe. Așa se face că Statele Unite au căzut în această capcană și au început să acumuleze datorii colosale.

Înțelegând foarte bine că acest sistem financiar înrobește și distruge economia americană, în anul 1963, preşedintele J.F. Kennedy a emis un ordin executiv (ordinul cu nr. 11110) prin care a autorizat Trezoreria SUA să tipărească dolari. El urmărea în felul acesta să stopeze frauda prin care Federal Reserve extorca poporul american prin bani falși pentru care lua și dobândă. După cum știm, la foarte scurt timp după ce a semnat acest ordin, în noiembrie 1963, J.F. Kennedy a fost asasinat și în câteva luni întreaga autoritate a tipăririi dolarilor a trecut de la Departamentul de Trezorerie – așa cum stabilise Kennedy – înapoi la Banca Rezervelor Federale. De atunci toate bancnotele emise de FED au inscripționate (de obicei în partea de sus) mențiunea „Notă a Băncii Federale”.

Lucrurile au mers și mai departe pentru că FED era încă limitată de asumarea de a menține condiția ca dolarii să aibă acoperire în aur. În data de 15 august 1971, președintele american Richard M. Nixon a șocat piața globală atunci când în mod oficial a pus capăt convertibilității internaționale a dolarilor americani în aur, anulând astfel acordul Bretton Woods. Din acel moment moneda americană a devenit „monedă fiat” (o entitate abstractă, care nu mai este susținută de vreo valoare fizică).

Este important să înțelegem că prin anularea acoperirii în aur a dolarilor, Washingtonul a afectat nu numai politica economică americană, ci și politica economică globală. În sistemul Bretton Woods toate monedele își echivalau valoarea în raport cu dolarul. Iar dolarul își deriva valoarea din prețul fix stabilit al rezervelor de aur. Dar când valoarea dolarului a fost detașată de aur, el a devenit ceea ce economiștii numesc o „monedă plutitoare” (floating currency). Prin termenul „plutitor” se înțelege că moneda nu este atașată și nici nu își derivă valoarea dintr-un standard fizic, extern. Termenul cel mai utilizat este „fiat money” sau în limba română „monedă fiduciară”. Bineînțeles, de când dolarul a devenit o monedă „plutitoare”, și restul monedelor care anterior fuseseră echivalate în dolari, au devenit la rândul lor „valute plutitoare” (monede fiat).

Referințe

1.Fraser –Discover Economic History, Dismal Facts: Federal Reserve Notes, 25 octombrie 2018, https://insidefraser.stlouisfed.org/2018/10/federal-reserve-notes/

===============

„Elitele” globaliste au orchestrat funcționarea mecanismelor financiare astfel încât să asigure dominația dolarului american, valuta din țara pe care ele o controlează cel mai bine.

Crearea sistemului petrodolar

Dolar
© CC0 / PIXABAY

În 1973, într-un efort de a menține cererea globală pentru dolari SUA, „elitele” globaliste de la Washington au creat un alt sistem, numit „sistemul petrodolar”. S-a ajuns la o înțelegere între Arabia Saudită (a doua țară cea mai bogată în petrol după Venezuela) și Statele Unite conform căreia fiecare baril de petrol achiziționat de orice stat de la saudiți să fie cuantificat (valorizat) în dolari americani. Așadar de atunci s-a stabilit că orice țară care dorește să achiziționeze petrol din Arabia Saudită trebuie să își schimbe mai întâi propria monedă națională în dolari SUA. În schimbul condiției ca Arabia Saudită să își efectueze vânzările de petrol exclusiv în dolari americani, Statele Unite i-au oferit arme și protecția câmpurilor petroliere față de țările vecine. Ulterior, cele mai multe dintre națiunile care dețineau mari rezerve de petrol au fost integrate într-o mare organizație (considerată de mulți ca fiind un cartel) numită „Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol” (OPEC – Organization of the Petroleum Exporting Countries). Până în 1975, toate națiunile OPEC au fost convinse să își valorizeze propriile resurse petroliere exclusiv în dolari SUA. Ca argument stimulativ, Casa Albă le-a promis armament și protecție militară.

Sistemul petrodolar, sau mai simplu cunoscut sub numele de sistemul „petrol pentru dolari”, a creat în mod suplimentar și artificial o cerere imediată de dolari pe piața mondială. Aceasta deoarece pe măsură ce cererea de petrol a crescut (prin dezvoltarea exponențială a industriei pe plan global) a crescut și cererea de dolari americani.

Mecanismul de înrobire a statelor

Prin emiterea la scară mondială a unei valute care nu este fixată de vreo valoare fizică, Federal Reserve Banck și-a dezvoltat un interes puternic în menținerea unei cereri globale stabile și în creștere pentru dolari SUA. Să nu uităm că FED creează dolari din nimic și apoi câștigă profit prin impunerea unor dobânzi pe care și le-a stabilit singură. Ce sistem minunat și-a creat Rezerva Federală pentru ea însăși, nu-i așa? Nu e de mirare că grupul privat care gestionează FED (cunoscut și ca „Elita de pe Wall Street”) ignoră toate încercările de audit, adică de a fi supravegheat de guvern sau de a se interveni în vreun fel în propriul sistem.

În felul acesta puterea de dominație a dolarului american a crescut continuu, iar celelalte state ale lumii au ajuns să funcționeze în pierdere. Plini de „solicitudine umanitară” cămătarii de pe Wall Street propun însă oricărui stat aflat în dificultate să îl ajute printr-o soluție „salvatoare”: să îi acorde împrumuturi! De fapt ei se asigură prin marionetele lor instalate prin corupție la conducerea acelor țări că respectivele guverne vor accepta ofertele FMI sau ale Băncii Mondiale. Prin această cursă statele intră într-o spirală a datoriilor care cresc amețitor de la an la an, fapt care le face și mai ușor de controlat (șantajat). Iată pe scurt cum statele lumii ajung progresiv prin acest sistem în postura de state vasale.

Bineînțeles, situația a generat în timp din partea statelor înșelate o serie de inițiative de a trece la alte monede de referință. Dar aceste încercări au fost prompt și aspru pedepsite de elitele globaliste. Sub diferite pretexte, respectivele țări au fost atacate economic și chiar militar de NATO (care este mai degrabă o fațadă cu aparență internațională a intereselor SUA) și nu de puține ori conducătorii acelor state au fost asasinați și înlocuiți cu alții mai… cooperanți. Exact din aceste motive au fost atacate țări precum Libia, Iran, Irak, Venezuela, Siria și multe altele. România a reușit performanța extraordinară ca în 1989, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, să își plătească integral datoria externă. Mai mult decât atât, Ceaușescu intenționa să instituie alături de țările arabe o bancă ce ar fi oferit împrumuturi într-o altă monedă decât dolarul, la o rată a dobânzii mult mai mică decât cea impusă de FMI. Așa cum era de așteptat, după asasinarea brutală a lui Ceaușescu acest plan a fost abandonat.

Și în Statele Unite au existat inițiative de eliberare a țării de sub dominația devastatoare a oligarhiei financiare globaliste. Una dintre aceste inițiative este cunoscută ca „Planul NESARA”. Subliniez încă o dată că în pofida a ceea ce mulți au impresia, sclavia statelor lumii nu are loc față de statul american în sine, ci față de „Elitele” financiar-bancare globaliste, care au importante sedii în Statele Unite ale Americii. SUA însăși a fost (ca țară) supusă și sclavizată, tocmai pentru a fi folosită fără crâcnire ca instrument al exercitării controlului planetar. Este semnificativ că Statele Unite au în prezent o datorie uriașă, cea mai mare din lume! Dar v-ați întrebat cui datorează America acești bani? Ei bine, răspunsul este edificator: în primul rând instituțiilor financiare care au „împrumutat”-o, desigur! Deja este un fel de „secret public” că administrația de la Washington, împreună cu Congresul SUA, au devenit simple instrumente docile în mâinile bancherilor internaționali.

Conform site-lui US Debt Clock [1], la începutul lui martie 2020 datoria publică a Statelor Unite era de 23,45 trilioane de dolari (un trillion înseamnă 1000 de miliarde de dolari). Adică aproximativ 180.000 de dolari pentru fiecare contribuabil la fiscul american. De la sfârșitul anului fiscal 2018 și până la sfârșitul anului fiscal 2019, datoria guvernului SUA a urcat cu 1.2 trilioane de dolari, ceea ce înseamnă că, în medie, datoria națională a crescut în fiecare zi cu 3,5 miliarde de dolari. Iar datoria se află de mulți ani într-un ritm amețitor de creștere, practic vorbind, fără șanse de a mai fi plătită vreodată! Chiar dacă în administrația Trump economia americană înregistrează o evidentă ameliorare.

Preocuparea majoră a Federal Reserve este ca cererea globală pentru dolarul american să continue, pentru a menține astfel marea majoritate a statelor în condiția de subordonare condiționată. Să observăm că în lumea unipolară dorită de păpușarii care acționează din spatele administrației SUA nu mai există nici măcar aparența de aderare la normele internaționale formale, ca să nu mai vorbim de respectarea legilor sau tratatelor.

Bineînțeles, pe măsură ce FED a tipărit în neștire dolari, aceștia au ajuns să aibă o tot mai mică valoare. În anul 2008, „Elita” bancară a ajuns la concluzia că ar fi necesar să reseteze sistemul financiar global și tocmai de aceea l-au introdus în mod intenționat în faliment. Ei au dat în felul acesta o lovitură devastatoare economiei mondiale, eliminând practic clasa de mijloc a societății. Lumea a devenit dramatic împărțită într-o infimă minoritate a celor super-bogați, și, de cealaltă parte, marea majoritate a populației, care a rămas captivă într-o acută capcană a sărăciei.

Pentru a-și salva propriile afaceri și instituții de criza din 2008, pe care tot ei au provocat-o, bancherii internaționali au introdus politici fiscale cu denumiri pretențioase –cum ar fi „bail out” (plan de salvare), „quantitative easing” (ușurare cantitativă) sau „negative interest” (dobândă negativă)– care au avut scopul real de a injecta bani în anumite sectoare (în special bănci) considerate a fi „too big to fail” (prea mari pentru a fi lăsate să eșueze). Este semnificativ că, așa cum a explicat Steve Bannon [2], fost consilier de campanie electorală al lui Donald Trump, pentru a salva afacerile globaliste de pe teritoriul SUA, „elitele” de pe Wall Street au deschis robinetele de lichidități și au tipărit nu mai puțin de 4.000 de miliarde de dolari. Acești bani au fost însă integral direcționați spre interesele celor bogați și nu i-au ajutat cu absolut nimic pe oamenii de rând, care au fost devastați.

Referințe

1.US Debt Clock, US National Debt, 8 martie 2020.

2.Adrian Pătrușcă, Strategul lui Donald Trump anunță cine va domina Europa curând. Steve Bannon despre lupta contra Globalismului, Evenimentul zilei, 16 aprilie 2019.

https://ro.sputnik.md/

Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.