LEGEA PUSCARIEI LA DOMICILIU SI MINCIUNILE LIBERALILOR, CU ORBAN IN FRUNTE


Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, text care spune „Alina Gorghiu PNL, isi apara legea privind închisoarea la domiciliu Merita sa-si imparta casa cu un puscarias!”

„Este o aberatie. E un proiect de lege care a fost initiat de un senator al nostru fara a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fara a avea acordul conducerii PNL”. Declarația așa-zis iritată de mai sus îi aparține liderului PNL, Ludovic Orban și se referă la legea închisorii la domiciliu, inițiată de Alina Gorghiu. Numai că Orban ori minte, ori e complet rupt de realitate, ambele, lucruri obișnuite la el: la vîrful PNL s-a știut de acest proiect și el a fost chiar girat de nume extrem de grele.

Proiectul de lege care introduce posibilitatea efectuării la domiciliu a condamnărilor de pînă la șapte ani a fost inițiat de senatoarea PNL Alina Gorghiu, fost președinte al partidului, și a fost depus în parlament anul trecut, între Sf.Nicolae și Crăciun, adică într-un moment în care, în mod tradițional, atenția românilor la manevre politice e redusă dramatic.
Bine de observat, în adresa către Biroul Permanent al Senatului, Gorghiu a cerut dezbaterea legii în procedură de urgență, destul de ciudat în condițiile în care sesiunea parlamentară era pe final, urmînd să fie reluată abia în februarie anul acesta, iar legea nu e chiar o mare urgență. De unde ipoteza că Gorghiu&comp. și-ar fi dorit adoptarea ei pînă la revelion, ca să fie tot în cadrul perioadei de atenție publică scăzută.

Propunerea legislativă a ajuns și a luat avizele de la Consiliul Legislativ și cel Economico-Social, de la comisia Juridică, apoi a fost votată în plenul Senatului și a plecat la Cameră.
După vot, cei la USR și-au cerut scuze pretinzînd că au votat favorabil din greșeală, iar premierul Orban și-a manifestat indignarea profundă
Numai că, și mai interesant, propunerea a fost trimisă, înainte de parcursul în parlament, și la guvern pentru obișnuitul punct de vedere, dar acesta, curios, nu a venit.
Lucru care demonstrează fără drept de apel că guvernul și al său premier au știut permanent despre ce e vorba; de unde, însă, șovăiala executivului de a furniza un punct de vedere? Un răspuns simplu ar fi că, un punct de vedere negativ ar fi obligat-o pe Gorghiu să retragă proiectul, fiind vorba, totuși, de un guvern al propriului partid, iar cu un aviz pozitiv, Ludovic Orban nu ar mai fi putut juca azi comedia indignatului care nu a știut și a fost luat prin surprindere.

”PNL nu sustine acest proiect de lege, Guvernul pe care il conduc este categoric impotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat in camera decizionala, Camera Deputatilor, catre grupul parlamentar al PNL din Camera Deputatilor sa voteze impotriva acestui proiect care este contrar liniei politice a PNL de alegerea mea ca presedinte al PNL si, de asemenea, in cazul in care va trece de Camera Deputatilor, pentru ca am vazut ca la Senat au votat intr-o veselie aproape toti senatorii, il vom ataca la CCR. Acest proiect este neavenit, este un proiect care nu are nimic de-a face cu politica penala a statului roman in viziunea Guvernului pe care il conduc, este un proiect care pare sa ofere solutii unor oameni certati cu legea si nicidecum sa ofere o solutie pentru problemele existente la ora actuala in Romania”, a declarat, pentru Agerpres, Ludovic Orban.

Ce nu explică oficial, repetăm, liderul PNL și al guvernului e de ce nu a reacționat vehement contra proiectului în momentul în care acesta i-a fost trimis de Gorghiu la guvern, spre analiză.

Că totul e doar gargară liberală o dovedește, însă, altceva, și încă mult mai limpede: în același timp cu proiectul sus pomenit, Alina Gorghiu a mai depus unul, care reglementa modul de supraveghere electronică a deținuților, altfel spus o lege la pachet cu cea privind detenția la domiciliu. Și tot în procedură de urgență.

Numai că, de astă dată, Gorghiu nu a mai acționat singură, ci la pachet cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, ministrul de Interne Marcel Vela și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, cu toții semnatari ai propunerii. (Plus un senator al USR, asta, apropo de votul din eroare.)

Cînd cei mai grei miniștri din guvern plus fostul președinte al partidului se implică în acțiunea de introducere a închisorii la domiciliu nu mai e ”scăpare”, ”gafă”, ”accident” sau cum o mai vrea Orban să sugereze.

E strategie de nivel înalt.

Nu e întîmplător că propunerea, pritocită de mai multă vreme, a fost băgată în parlament în toiul sărbătorilor de iarnă și votată în toiul pandemiei.
S-a profitat de momente optime pentru a micșora eventualul impact negativ. Pentru că legea Gorghiu e o lege extrem de dorită de politicieni, acesta e adevărul. Iar cei aflați la guvernare sunt primii care se înscriu între potențialii beneficiari.
Nu e întîmplătoare, probabil, o mică scăpare: legea prevede că de ea nu pot beneficia condamnații pentru corupție( patru infracțiuni, mari și late), dar nu există interdicții pentru cei condamnați pentru infracțiuni asimilate faptelor de corupție, care constituie, de fapt, grosul corupției mioritice.

De acum, cu toată jelania simulată a lui Orban, mai e necesar doar un vot la Cameră și legea își intră în drepturi, fără vreo șansă de a se poticni la CCR, cum a amenințat, teatral, același Orban, pentru că nu ar avea de ce.
Să o spunem concret: legea nu e chiar atît de rea pe fond, în condițiile în care România e condamnată permanent la CEDO și pusă la zid de forurile europene pentru supraaglomerarea din pușcării. Coincidență interesantă, votul din Senat s-a dat la cîteva zile după ce Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a cerut guvernelor mondiale să ia măsuri de degrevare a închisorilor suprapopulate pentru a nu favoriza răspîndirea Covid 19.

În plus, închisoarea românească nu e un loc al reeducării, ci o veritabilă școală a infracțiunii. Intri în ea cu o meteahnă și ieși cu zece.
Închisoarea la domiciliu ar putea fi chiar o idee bună, în anumite situații.

Marea problemă a liberalilor, însă, e de imagine: e greu să faci publicul să înțeleagă că, după ani de zile de îmbățoșare anticorupție și campanii ”fără penali”, decizi brusc să relaxezi situația condamnaților.
Prin jocul strategic perfid pe axa Gorghiu-Predoiu-Vela-Cîțu-Orban, PNL încearcă să facă echilibristică între promovarea unei legi benefice inclusiv politicienilor și afaceriștilor și prezervarea capitalului electoral, în calitate de bravi luptători cu infracționalitatea.
Lucru cam greu de realizat, în opinia noastră pentru că ipocrizia, s-a văzut adesea, costă scump. (Bogdan Tiberiu Iacob)

https://inpolitics.ro/

Acest articol a fost publicat în POLITICA(guvernPDL). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.