Guvernul a rezolvat și Sănătatea: niciun spital nou până în 2022


Este oficial! Executivul nu intenționează să mai construiască niciun spital nou până în 2022. Deși recunoaște că numărul de paturi în unitățile sanitare a scăzut drastic din 2015-2016, Guvernul a decis să păstreze numărul la același nivel și în următorii ani.

Numărul de paturi în spitale nu va crește timp de trei ani de acum încolo, potrivit unei hotărâri aprobate de Guvernul Orban. Paturile în spital în acest context au legătură cu numărul maxim pentru care se acordă finanțarea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Chiar dacă numărul bolnavilor a crescut, politica de raționalizare a resurselor pentru sănătate, impusă, în general, de Uniunea Europeană, a împiedicat în ultimii ani o majorare a locurilor în spitale. Plafonând numărul de paturi din unitățile sanitare, Guvernul îngroapă și proiectele spitalelor regionale, proiecte care au devenit tot mai utopice cu fiecare zi care a trecut de la dezbaterea acestui subiect. ”Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul Sănătăţii propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În temeiul prevederilor legale menţionate, Ministerul Sănătăţii a propus Planul naţional de paturi pentru perioada 2011-2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2011.

Numărul de paturi contractabile la nivel naţional a scăzut de la 136.341 în anul 2010, la 123.127 pentru anul 2013. Ca urmare a Planului național de paturi 2014-2016, în anul 2014 s-a realizat o reducere cu 1.548 a numărului total de paturi aprobat la nivel naţional echivalent cu numărul de paturi aprobate pentru pacienţii care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate şi numărul de paturi din penitenciarele spital, care nu mai sunt incluse în Planul național de paturi, acestea fiind contractate separat cu casele de asigurări de sănătate. Pentru anii 2015 și 2016 s-a propus o scădere cu cate 1.000 de paturi, ajungându-se la un număr de 119.579 paturi, pentru a se atinge media la nivel european. În perioada 2017-2019, s-a menținut numărul de 119.579 paturi la nivel național”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.

În numele raționalizării

Actul normativ al Guvernului prevede ca, în următorii 3 ani, numărul de paturi să fie menținut la același nivel, adică 119.579. ”Raţionalizarea reţelei spitaliceşti, a cărei componentă este şi Planul Naţional de Paturi, are drept scop reducerea ponderii serviciilor de asistenţă medicală spitalicească corelată cu dezvoltarea spitalizării de zi și segmentelor de asistenţă medicală primară și asistență ambulatorie de specialitate care permit o gamă largă de rezolvări terapeutice caracterizate de aceeaşi eficacitate dar mult mai eficiente din punct de vedere al raportului cost-beneficiu. Planul național de paturi va trebui să țină cont de toate aceste aspecte, în sensul creșterii eficienței și calității serviciilor medicale și al asigurării accesului echitabil al populației la serviciile medicale. Având în vedere aspectele menționate și ținând cont de direcțiile strategice prevăzute în cadrul Strategiei naționale de sănătate 2014-2020, se propune menținerea numărului actual de 119.579 paturi la nivel național pentru perioada 2020-2022.

Numărul total de paturi aprobat anual la nivel naţional reprezintă numărul maxim de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti cu spitalele publice şi private din România în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, este reglementată modalitatea în care se va face detalierea, anual, pe judeţe a numărului total de paturi aprobat la nivel national, respectiv prin ordin al ministrului sănătăţii cu consultarea prealabilă a ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, respectiv al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se precizează în Hotărârea Guvernului.

https://www.national.ro/

Acest articol a fost publicat în POLITICA(guvernPDL), SANATATE(sistem).. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Guvernul a rezolvat și Sănătatea: niciun spital nou până în 2022

  1. simona zice:

    Fain ,asta imi demonstreaza ca nu-i nici un covit .Si daca exista ori nu e periculos ,ori ii doare in partea dorsala de noi . Oricum nici ailalti n-au facut in 3 ani alea patru spitale .Daca le vrem va trebui sa ni le facem . Eu stiu acum foarte bine pt cine platesc banii la sanatate :pt romi si pt oamenii strazii ,nicidecum pt mine . Am un noroc fantastic ,am fost de 5 ori in viata mea la spital si de fiecare data ba mi-am cumparat medicamentatia, ba n-a mers RMN-ul ,ba TC-ul e blocat( si asta cînd ma calcase masina) .Culmea ca de doua ori am plecat si cu cadouri acasa o data cu paduchi (cînd am nascut ) ,a doua oara cu rîie ( cînd m-au operat ) . Multumesc lui D-zeu ca am scapat doar cu atit ,altii iau tot felul de bacteri ,streptococi . Deci sa nu fim suparati ca cine stie cum le-or construi si la primul cutremur de 5 grade /rihter se prabusesc .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.