Bunicii le-au putut construi pt ca traiau in socialism..


Daca am trai si noi in socialism, am face azi lucruri si mai impresionante.
Ps. Cu ce produce Vidraru si in ziua de azi aprindem lumina! Deci astia din comentarii, care declara inutilitatea acestor constructii, ar trebui pusi la lumanare si lompas cu petrol, ca in interbelic! Sa ia lumina (curent) cand or sa construiasca ei in capitalism hidrocentrale ca cele construite atunci!
Eu le-as sugera sa le dinamiteze si sa se apuce sa le construiasca ei in societatea lor minunata.. momentan FURA CURENT (COMUNIST), LA PROPRIU!

Nertan Sebastian 

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, munte, în aer liber şi apă

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, nor, zgârie nori, în aer liber şi natură

Sidex Galaţi şi Vidraru-Transfăgărăşan: antichitatea noastră şi ultimele minuni ale lumii Ro

În România sunt două construcţii pe care le văd aproape anual primăvara şi pe care de fiecare dată cînd le văd mă opresc şi le contemplu: ca pe nişte minuni ale lumii. Minuni făcute de mîinile omului. Mai este Casa Poporului dar e o altă discuţie.

Nu judec valoarea lor, nu mă gîndesc la reuşita şi eficienţa lor.
Ci doar mă uit cum se uitau probabil anticii la cele „şapte minuni ale lumii”. Mă uit şi spun că aşa ceva nu e posibil.

Aceste două construcţii sunt Combinatul de la Galaţi – Sidex şi Barajul Vidraru la pachet cu Transfăgăraşanu.

Sidex Galaţi şi Barajul Vidraru sunt Piramidele noastre.

Primăvara cînd merg la mama de Paşte, trec pe acolo, mă oprec pentru cîteva minute pe centura de la Galaţi şi mă minunez: un „monstru” lung şi impunător, ca un imens Dinozaur industrial dintr-o lume dispărută, stă încremenit în aşteptarea ochilor „omului nou” pentru care realitate se reduce la nişte banali pixeli.

Imensitatea aia impresionează. Nu cred că mai există multe construcţii de această anvergură în lume. Sidex Galaţi este ultimul Dinozaur industrial al unei lumi eroice apuse. Sau mai degrabă: Ultimul balaur mitologic. Acolo cîndva, doar acum 40 de ani, era plin de lume – 40.000 muncitori. Balauril avea viaţă: scotea fum şi flăcări. Iar oamenii aceea nu doar că l-au construit ci se jucau cu el, munceau cu el, trăiau cu el.

Transfăgărăşanul cu perla Barajul Vidraru este o altă demenţă. A fost construit în 4 ani tot. O construcţie aparent inutilă: din nevoi strategice halucinante. Poate necesare, nu ştiu.

Dar acum acest drum şi acest baraj pare din cu totul altă lume: o altă „minune antică”.

Oamenii merg pe acest drum nu atît pentru a vedea frumuseţea naturii cît pentru a vedea „mîna omului”, „amprenta umană” pusă în natură. Transfăgărăşanu&Vidraru este dovadă că noi am putut stăpîni natura, am luat-o în posesie. Noi, care acum ne credem nişte amărîţi care nu suntem în stare nici măcar să facem scobitori ci doar să tăiem buşteni: de vîndut îi vînd alţii.

La Barajul Vidraru toată lumea se opreşte ca în faţa unui „Zeu”, ca în faţa unei minuni: şi admiră o combinaţie fascinantă dintre natură, creaţia divină, şi creaţia omului. E o armonie perfectă acolo.

Nimănui nu-i vine să creadă că acolo e mîna umană. Da, e o „minune antică”. Aceste locuri au fost făcute de nişte omeni care s-au născut şi au murit aici: părinţii şi bunicii noştri. Bune, rău – au făcut asta. Noi aven cu ce să-i impresionăm? Cu scobitori străine nu-i impreionezi pe aceştea…

Sidex Galaţi şi şi Vidraru-Transfăgărăşan este antichitatea noastră şi ultimele contrucţii făcute de noi de o factură complexă şi impresionantă. Ca un semn al încrederii în propria valoare, în propria putere. Un semn al încredereii în sine.

Da, sunt Piramidele noastre: făcute cu un preţ imens. Dar unde e altfel în lume?

Eu le-aş declara monumente de interes naţional, strategic şi le-aş transforma în locuri comemorative, unde să mergem ritualic să le vedem. Ca semn că putem face şi noi ceva. Dacă am construit astfel de „minuni” atunci chiar putem face multe.

PS. Spuneţi-le bunciilor şi părinţilor voştri care au cosntruit minunile astea că noi nu putem face o cîrpă numită mască….

PS1. Ştiu problema ecologică de la Galaţi-Sidex. De aceea susţin păstarea lui nu funcţională ci ca muzeu, ca memorie. O memorie şi a riscului ecologic. La pachet cu dezvoltarea şi riscurile dezvoltării.

Vasile Ernu

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (frumoasa). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.