Proteste în UK: Guvernul vrea să folosească pandemia pentru a planta microcipuri în oameni


Microchip

Scandalul a apărut după ce fondatorul Microsoft, Bill Gates, a venit cu ideea de a fi folosite „certificate digitale” pentru a supraveghea locația populației mondiale.

 Piers Corbyn, fratele mai mare al fostului lider al Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, şi deţinătorul site-ului de prognoză meteo WeatherAction, a acuzat guvernul britanic de un complot pentru microciparea populației sub pretextul vaccinării împotriva COVID-19.

În ultimele zile, Piers Corbyn a organizat trei mici proteste în Glastonbury, în sud-vestul Angliei.

La un miting organizat vineri, care a reunit aproximativ 40 de participanți, unii dintre protestatari aveau pancarte pe care scria „Opriţi izolarea acum – eliberaţi NHS pentru a-i salva pe cei care au fost lăsaţi în urmă” și „Bill Gates la închisoare”.

„Cu cât izolarea încetează mai repede, cu atât vor fi salvate mai multe vieţi”, a declarat meteorologul în vârstă de 73 de ani, potrivit Somersetlive, citat de Sputnik News.

„Este o izolare pentru un alt scop (…). Pentru a ne pregăti să fim controlaţi într-o nouă ordine mondială … Aceasta nu este libertate, ci opusul libertății”, a mai spus Corbyn.

Piers Corbyn a condus duminică un alt protest în centrul orașului Glastonbury. Protestul a fost dispersat de poliție, care a arestat două persoane și a amendat alte trei conform normelor de izolare.

Corbyn – care are o diplomă în fizică la Imperial College și un master în astrofizică la Queen Mary College – a propagat teorii conspiraționiste legate de COVID-19, virale pe contul său de Twitter, inclusiv despre faptul că 5G ar cauza daune grave sănătății și că guvernul ar intenţiona să distrugă întreprinderile mici, care vor fi preluate de marile corporații.

Una dintre teorii susține că Bill Gates, filantropul miliardar american și fondatorul Microsoft, și o coaliție numită ID2020 doresc să supravegheze populația prin implanturi de microcip, sub pretextul vaccinării împotriva coronavirusului.

Această teorie a devenit virală pe rețelele de socializare în ultimele săptămâni, după ce Bill Gates a făcut referire  la ideea de „certificate digitale” şi de „pașapoarte de imunitate” emise de instituțiile medicale, pentru a stabili cine este sănătos și cine nu. El nu a menționat dacă aceste înregistrări ar fi păstrate în microcipurile implantate. Fundația Gates a sprijinit efectuarea de teste și dezvoltarea de vaccinuri finanțate, dar acestea nu includ dispozitive implantate.

 Doina Crainic.

https://ro.sputnik.md/

Acest articol a fost publicat în CORONAVIRUS, Viata libera(microcipare). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.