Coronavirusul schimbă fața Europei: francezii nu mai cred în UE


Vestele galbene”, o expresie a populismului francez? | RFI Mobile

Încrederea francezilor în UE a scăzut dramatic în timpul pandemiei, doar 20 la sută dintre aceștia considerând că UE s-a ridicat la înălțimea crizei, potrivit unui sondaj ELABE

În timp ce doar 20 la sută dintre francezi consideră că UE nu s-a ridicat la înălțimea crizei, mai mult de jumătate dintre ei doresc continuarea pe termen lung a controalelor la graniță, iar mai bine de un francez din doi vrea întărirea puterii autorităților locale, potrivit sondajului ELABE prezentat de publicația Les Echos.

„Această nemulțumire afectează toate segmentele electoratului, inclusiv cel al președintelui Emmanuel Macron, care se va găsi în poziția inconfortabilă de a împlini niște așteptări care sunt contrare temelor sale uzuale”, avertizează președintele ELABE, Bernard Sananès, în publicația amintită.

Dacă nu mai au încredere în Bruxelles, în schimb francezii cred mai tare în autoritățile locale, o majoritate a francezilor fiind de părere că municipalitățile (66%), departamentele (61%) și regiunile (58%) s-au ridicat la nivelul crizei într-atât de bine încât 55% din cei chestionați au declarat că vor întărirea puterilor acestora.

„În timpul marii dezbateri de la începutul lui 2019, a existat o așteptare exprimată pentru un nou stadiu al descentralizării, iar dorința încă este foarte vie”, consideră Bernard Sananès.

În schimb, doar 31% din francezi consideră că statul a gestionat bine criza, procentul fiind în mod special scăzut în rândul votanților lui Marine le Pen și Jean-Luc Mélenchon. Totuși, o porțiune considerabilă din cei chestionați dorește mai multe putere pentru stat (43%) sau menținerea celei existente (46%).

„Francezii nu vor mai puțin stat, însă sunt mai critici vizavi de funcționarea acestuia. Aceștia cred că statul nu poate face totul și trebuie să inventeze o nouă cooperare cu comunitățile locale”, explică președintele ELABE.

În schimb, Uniunea Europeană s-a prăbușit în ochii francezilor. Inclusiv printre votanții lui Emmanuel Macron procentul care cred că UE a gestionat bine criza este de doar 32%, iar cel general de 20 la sută.

Ca o consecință politică a creșterii neîncrederii în instituțiile UE, libera circulație, unul din simbolurile construcției europene, nu este populară, 55% din cei intervievați declarând că vor controale la graniță și după încheierea crizei.

 Daniela Porovăț.

https://ro.sputnik.md/

Acest articol a fost publicat în EUROPA ( U.E), EUROPA(Franta). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Coronavirusul schimbă fața Europei: francezii nu mai cred în UE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.