Austria vrea să oblige rețelele de socializare să-și înregistreze utilizatorii astfel încât să poată fi identificați de autorități


Statul austriac vrea să oblige rețelele de socializare să-și înregistreze utilizatorii astfel încât să poată fi identificați de autorități atunci când promovează discursul de ură sau săvârșesc alte infracțiuni.

Guvernul Austriei a declarat în aprilie 2019 că intenționează să adopte o lege care ar obliga toate platformele mari de internet să-și înregistreze utilizatorii, lipsindu-i de anonimat pe cei care promovează un discurs de ură, relatează portalul The Local Austria.

Din păcate, există un număr din ce în ce mai mare de încălcări clare, denigrări și umilințe online, sub acoperirea anonimatului. De aceea avem nevoie de un cadru legal pentru mai multă responsabilitate online”, a scris cancelarul Sebastian Kurz pe Twitter.

Se doreşte ca noua lege să intre în vigoare în acest an și va obliga platformele precum Facebook, Twitter și Instagram să-și înregistreze utilizatorii, a declarat Gernot Bluemel, ministru responsabil de afaceri europene, artă, cultură și mass-media.

Platformele urmează să decidă care va fi forma înregistrării, însă autoritățile ar urma să aibă acces la identitatea utilizatorilor în cazurile în care aceștia vor promova mesaje de ură sau în cazul în care există suspiciunea de încălcare a altor legi, a spus el.

Ar fi necesar ca spațiul online să nu fie un spațiu al fărădelegii”, a declarat Bluemel jurnaliștilor după o reuniune săptămânală a cabinetului de miniștri, adăugând că Austria dorește să creeze un precedent pentru alte țări în această materie.

Președintele francez Emmanuel Macron a provocat controverse, după ce a sugerat că ar fi necesar ca postările anonime pe social media să fie interzise.

În Austria, legea ar urma să fie aprobată atât de deputați, cât și de Comisia Europeană, pentru a se asigura că este în conformitate cu directivele UE care prevăd, spre exemplu, că statele membre nu vor adopta reglementări pentru platforme mai stricte decât în țara de origine a acestora. Legea propusă se va aplica numai platformelor de internet care au o anumită acoperire – mai mult de 100.000 de utilizatori sau cifra de afaceri anuală de 500.000 euro în Austria – precum și mass-media online care primesc mai mult de 50.000 de euro în ajutor de stat, a spus Bluemel.

Partidele austriece de opoziție au criticat propunerea, spunând că restricționează libertatea online și oferă chiar mai multe date utilizatorilor giganților online, cum ar fi Facebook, care a trecut printr-un scandal în privința modului în care a gestionat datele cu caracter personal.

http://www.yogaesoteric.net/

Acest articol a fost publicat în VIATA (mediul online). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.