ANDREI MARGA: IOHANNIS SI-A LASAT VOTANTII DIASPORENI SA INFECTEZE ROMANIA


Filozoful Andrei Marga revine cu un nou rechizitoriu dur la adresa guvernanților, în special a președintelui Klaus Iohannis, despre care afirmă, într-o analiză publicată azi, că falsifică realitatea și a permis infectarea țării de către votanții săi din diaspora, băgați necontrolat în România. Totul, în aplauzele ”prostofililor” și ”prostocraților”.

”Nimeni nu se putea sustrage unei pandemii ale cărei origini se caută. Dar România avea avantaje spre a fi atinsă proporțional mai puțin. Nu era sugativă turistică, nu era vizitată de multă lume, iar populația avea vaccinuri în biografie. România s-a infectat însă suplimentar din două cauze” scrie Marga.
”Prima a fost petractarea „prezidențială” cu „diaspora”. Cum spunea un exponent al regimului, au revenit în țară un milion de diasporeni, „votanții noștri” – zicea acesta posesiv. Numai că veniții nu au fost examinați medical serios și au umplut localitățile.

Deciziile meschine ale „președintelui” au infectat România în plus.

Focarele Suceava, Arad, Timișoara, Deva și altele spun destul.

Apoi, ca să nu se vadă matrapazlâcul, nici după trei luni testările nu sunt serioase. Ele se fac cu grija trepădușilor ca nu cumva să se afle adevărul și dimensiunea crimei. Spus fără ocolișuri, abordarea „politică” a pandemiei în România este, de fapt, eronată. Nu numai că este scoasă de sub control public, dar este una dintre cele mai necalificate – cum își dă seama oricine citește și analizează riguros

Nu există nici acum imaginea realistă a infectării, nu s-au reușit individualizarea situațiilor și strategii în consecință, inițiativele locale sunt paralizate, România nu este mai bine asigurată. Distrugerile, în schimb, sunt considerabile. Starea de urgență a fost o stare prost gândită și decisă abuziv – iar din ea rămâne abuzul.

Cu „guvernul meu”, România se afundă în economia de îndatorare, în măsluiri „politice” drapate cu valori „europene” contrafăcute, în statutul de țară mulțumită cu resturi, în educație molestată, în politică externă acefală. Abuzurile la vârf au devenit regulă. Frica de tragere la răspundere pentru fărădelegi evidente face să fie strivit orice pluralism, orice mijire de independență a judecării” mai scrie filozoful. (B.T.I.)

https://inpolitics.ro/

Acest articol a fost publicat în CORONAVIRUS(Romania). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la ANDREI MARGA: IOHANNIS SI-A LASAT VOTANTII DIASPORENI SA INFECTEZE ROMANIA

  1. Ioni Orhan zice:

    Exceptional articol maestre Andrei Marga.!!! O radiografie a abuzurilor Av acestui aparent Presefinte care in dorința de a epata a umplut țara de coronavirus și ne spune acest individ care nu are nicio legătura cu România reala sa stam in casa arătând cu degetul ca la s oala.!!!
    Cred ca individul asta care ne—a demonstrat ca este un politician extrem de slab , picat in politica pe axa Sibiu -București cu ordine de la Berlin dar extrem de veros ( uitați-va ce față avea când arată cu degetul când uituce om normal nu ar fi făcut așa ) dar factura de miliarde de euro o vor plăti tot romanii.!!!
    Suntem blestemați !!!! De cine ? Aici este întrebarea.!!!

    Apreciază

  2. Ene Constanta zice:

    Intr adevar … de cine…suntem blestemati ???

    Apreciază

  3. eminescu mihai zice:

    Intrebare retorica .Uciderea sotilor Ceausescu in Sfanta zi de Craciun ,cunoasteti vreun blestem mai mare?Blestemul se va sfarsi doar cand Romania va dispare ca natiune si stat.Asta se intampla astazi ,dar cati isi dau seama?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.