De ce sunt acum monopoluri? Pentru că aşa a zis evreul sefard David Ricardo


Ştiinţa constipată de idei sub tratament: Teoria lui Smith şi Ricardo

O situaţie aparte de „ştiinţă” constipată este cazul de faţă, unde nu e vreo premisă greşită ci doar o adăugire care nu contestă nimic din ce s-a spus înainte dar îi modifică tot conţinutul. Ceva în genul: să respectăm manualul grădinarului de la sămânţă până la recoltă, dar să plantăm într-un beci.

Să începem cu „manualul grădinarului”: Adam Smith, la 1776, prin Avuţia Naţiunilor, reuşeşte să postuleze o serie de principii care transformă economia într-o ştiinţă consacrată cu un obiect clar şi o metodă de lucru mai bine definită. În linii mari teoretizează:
– libera concurenţă şi etica în concurenţă;
– liberul schimb şi absenţa restricţiilor de accesare a pieţei;
– raportul cerere/ofertă ca esenţial pentru stabilirea preţului unui produs;
– diviziunea socială a muncii ca bază pentru creşterea productivităţii.

Urmarea directă a ideilor lui Smith este definirea unei pieţe concurenţiale perfecte, aşa cum o studiază orice licean la materia de clasă. În esenţă aceasta ar fi necesar să garanteze că niciunul dintre participanţi, fie că vinde fie că este cumpărător, nu poate avea o influenţată decisivă în stabilirea preţului.

Este caracterizată de:
– atomicitate – pe piaţă să activeze un număr mare de producători şi cumpărători de putere mică;
– omogenitate a produselor – adică un produs să aibă substitute (de ex. unt/margarină/untură);
– informaţii transparente – fiecare participant să aibă informaţii complete despre preţuri;
– acces la tehnologie – informaţia despre inovaţie, progres tehnic să fie nerestricţionată;
– intrarea/ieşirea liberă pe o piaţă – criteriul fiind costul producţiei.

Problema lui Smith este că o economie va crea surplus datorat eficienţei care derivă din segmentarea producţiei şi specializarea muncitorilor pe operaţiuni (diviziunea muncii – celebrul exemplu cu 3 muncitori la o fabrică de ace: unul îndreaptă sârma, altul o taie, altul dă gaură. Într-o zi ei nu produc cât un muncitor care face toate operaţiunile în 3 zile, ci de câteva sute de ori mai mult). Acest surplus este bineînțeles destinat schimbului cu surplusul celorlalţi producători din ramuri diferite.

Surplusul este mare, de aceea Smith observă că o piaţă mică nu-i va oferi muncitorului şansa să se dedice pe deplin ocupaţiei sale pentru că ar satura imediat cererea şi preţul produsului său va scădea. În loc să se diversifice în alte activităţi (să nu producă doar ace, să-şi lucreze şi ogorul) e de preferat să comercializeze într-o piaţă mai largă, la nivel naţional (sau imperiu cum era cazul Angliei de atunci).

Să recapitulăm ce vrea Smith de la o economie: producători şi cumpărători mulţi şi de puteri egale astfel ca nimeni să nu impună monopoluri sau monopsonuri, cu produse asimilabile al căror preţ să fie accesat transparent de către toţi, iar preţul mai mare decât costul producţiei să fie criteriul intrării pe piaţă.

Călcâiul lui Achile în Teoria lui Smith e că el este tributar definiţiei pieţei din anul 1776, unde ea era considerată locul unde cererea şi oferta se întâlnesc în mod neintermediat, direct şi într-un cadru naţional, singurul schimb internaţional pe care îl menţionează Smith este cel între Metropolă şi Colonii în cadrul aceluiaşi imperiu, deci schimbul se făcea sub influenţa unor legi naţionale.

David Ricardo revoluţionează tot acest fundament cu un calcul intrat în istorie. Propune exemplul Portugaliei şi al Angliei unde diviziunea muncii să nu se facă operaţional ci geografic. Astfel, Anglia urma să renunţe la producţia ei de vin şi să se dedice în întregime lânii, iar Portugalia simetric să se concentreze doar pe vin. Excesul generat de economiile naţionale urma să fie tranzacţionat internaţional iar la final ambele țări urmau să aibe mai multă lână şi mai mult vin decât aveau anterior.

Calculul este fără cusur dar deschide capacul unei monstruoase cutii a Pandorei pentru că legalizează un intermediar. Cum cererea şi oferta nu se mai puteau întâlni în mod direct pentru că nu erau în graniţele naţionale în care se reglementa comerţul, apare atunci comerciantul ca speculator internaţional.

Începând din acel moment monopolul pe producţie nu va mai conta decât în relaţie cu comerciantul. În fapt comerţul a devenit monopolist; el a dictat dacă o producţie va fi preluată din uzină şi dacă o piaţă va fi deservită cu unele produse. Comerţul va dicta cât să fie preţul în fabrică şi cât să fie preţul la consum. Presiunea pe care o exercită se vede cu ochiul liber cu lanţurile de magazine: pot fi 1000 de producători dar contează numai cei care au vad comercial în supermarket, ceilalţi vor fi întotdeauna limitaţi geografic în a întâlni cererea. Supermarketurile impun specificaţiile produsului şi preţul iar consecinţa este că alinierea producătorului la acestea va genera calitate slabă, materiale dubioase sau cicluri scurte de utilizare. Producţia a fost subjugată de ele prin spiritul de turmă al consumatorilor care nu îşi diversifică opţiunile de cumpărare (eventual trec de la Kaufland la Carrefour).

Teoretic oricine poate accesa o piaţă externă, fie cumpărător fie producător, dar practic avansul pe care speculaţia internaţională l-a luat în anii incipienţi i-a conferit un avantaj care nu a putut fi niciodată surclasat. Banii din comerţ se duc în diversele forme de accesare a clientului (publicitate, marketing, amenajare de sedii, negociere condiţii de transport etc.) astfel încât cel puţin la nivelul consumului curent (nu cel industrial) cererea va fi aglomerată monopolistic doar în aceste centre.

Deci de aceea se defectează produsele, nu pentru că vor neapărat producătorii (pentru că şi acolo există carteluri), ci pentru că aceia care preiau producţia vor să vândă şi azi şi mâine, iar cu un produs bun închizi definitiv ciclul de consum. Dacă ar fi o concurenţă veritabilă între producători, atunci ei ar fi interesaţi să îşi îngroape concurența printr-un produs mai bun, dar aşa ei sunt interesaţi să crească un business şi aceasta nu poate avea loc decât prin colaborarea cu comerţul monopolist. Acolo se stabilesc standardele de producţie astfel încât produsul să fie înlocuit în curând şi vândut prin acelaşi lanţ.

Bineînţeles că această practică a producţiei plimbate dintr-o ţară în alta nu a apărut odată cu Ricardo, dar interesant este că el a oferit un suport „ştiinţific” acestei specule peste graniţe. El nu neagă nimic din ce postulează Smith dar spune – să fie internaţional. Ori exact această caracteristică denaturează industria în ce a devenit astăzi multinaţionala: producţia mutată unde forţa de muncă este ieftină, materiile prime de unde exploatarea lor nu implică reglementări de mediu, repatrierea profitului în paradisuri fiscale, testările de produse pe pieţe nereglementate etc.

Surprinzător nu este atât faptul că academicienii au acceptat această „ştiinţă” cariată, deşi ştiau unde se va ajunge dând girul lor unei teorii justificatoare de monopoluri – spre deosebire de îndoctrinaţii de acum, atunci chiar erau oameni rafinaţi, culţi şi cu mintea brici, coruptibili ce-i drept. Ci mai ales faptul că Teoria lui Adam Smith este numită acum Teoria lui Smith şi Ricardo, în condiţiile în care adăugirea lui Ricardo a avut un efect de măr stricat pentru toată lada merelor englezeşti. Mai departe, desigur, Smith a colaborat intens cu Ricardo în rafinarea ideilor şi s-a consultat intens cu el ca să extragă informaţii limpezi, mai ales că la momentul publicării, ultimul din titlu avea… 4 ani.

Notă
Conform Wikipedia, David Ricardo (18 aprilie 1772 – 11 septembrie 1823) s-a născut la Londra, fiind al 17-lea copil al unei familii de evrei sefarzi din Portulgalia. Tatăl său, Abraham Ricardo a fost un agent de bursă de succes.
A început să lucreze alături de tatăl său începând cu vârsta de 14 ani.
Propriile afaceri le porneşte cu suportul băncii Lubbocks and Forster.
Cea mai mare parte a averii sale a rezultat în urma speculaţiilor asupra rezultatului bătăliei de la Waterloo.

http://www.yogaesoteric.net/

Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL ( istorie). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.