În democrație suntem sclavii cui?


Revoluţiile au fost imense manipulări, însă e o greşeală să spui că au fost deturnate. Este ca şi când ai crede că au fost iniţiate de populaţie.

În realitate:

Revoluţia franceză de la 1789 a fost comandată şi susţinută de bancherii evrei din Anglia, Franţa şi instrumentată prin societăţile secrete (masonice) în care a fost cooptată o bună parte din elita franceză.
Revoluţiile masonice de la 1848 au fost declanşate la comanda aceloraşi infractori internaţionali, lojile masonice fiind încă de la începuturi controlate de evrei.
Revoluţia bolşevică a fost finanţată de masonii bancheri evrei din SUA şi Germania, a fost condusă şi controlată în permanenţă de către masoni evrei, iar genocidul de neimaginat care a urmat în Rusia a fost planificat şi pus în practică tot de masoni evrei.
La exact 200 de ani de la așa-zisa revoluție franceză, „revoluţia” din România a fost dirijată de aceeaşi putere sionistă care controlează cu o mână de fier guvernele din Occident şi a fost operată prin agenţiile occidentale.
Evident, liderii, emanaţii ale revoluţiei, erau în majoritate masoni evrei: Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Gelu Voican ş.a.m.d.
Altfel spus, câtă vreme nu identificăm adevăratul duşman ‒ masoneria ‒ scriem cam degeaba şi ne agităm inutil. Ne facem că nu vedem elefantul din încăpere. Astfel se produce mai multă confuzie decât informare.
Acest articol a fost publicat în JIDANII, MASONERIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la În democrație suntem sclavii cui?

  1. ZUGRAVU L C zice:

    SECOLUL XX A FOST SUB DOMINAȚIA AMERICII,
    SECOLUL XXI ESTE DEJA SUB DOMINAȚIA CHINEI

    Trăim în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial fără să știm!  Lumea de azi nu reprezintă altceva decât câmpul de luptă al celui de-al Treilea Război Mondial.                                 Adevărul este că țările nu pot fi supuse prin violență, dar pot fi cucerite economic a fost înțeles de către Germania și China. Astfel că cele două state au intrat în cel de-al Treilea Război Mondial. Lumea de azi nu reprezintă altceva decât câmpul de luptă al celui de-al Treilea Război Mondial.            Vietnamul nu ar fi putut fi niciodată îngenuchiat de către S.U.A., nu ar fi putut niciodată subjuga poporul vietnamez și nu ar fi putut să-i impună prin violență un regim politic.                                     La fel ca în Evul Mediu țările sunt cucerite, popoarele sunt subjugate, asuprite astăzi nu prin violență ci prin mijloace pașnice.
    În lumea actuală se disting două mari strategii, două linii de abordare a viitorului.                                               Prima metodă, cea americană, păstrează linia ideologică clasică, aceea a controlului și dominației cu ajutorul armatei.                         A doua metodă, metoda chinezo-germană merge pe o cale nonviolentă, pe o cale pașnică, dar promițătoare de succes.
    America nu a reușit să învețe de la istorie că nicio cucerire prin fotță nu rezistă timpului, că popoarele nu pot fi cucerite prin forță. Acesta este tributul pe care îl plătește America lipsei de istorie, de cultură, de civilizație, de înțelepciune.                                          Chinezii și germanii au învățat de la istorie că e mult mai ieftin și mai trainic să cumperi o țară decât să o bombardezi și să o distrugi. Ei au plecat de la observarea naturii umane. O femeie o poți poseda prin forță, dar nu va fi niciodată a ta, dar cu o floare, cu un inel, cu un șirag de mărgele din sticlă colorată o poți avea pe tavă fizic, sufletește, o poți pune să muncească pentru tine, să-ți gătească, să-ți spele, să te maseze și să-ți crească copii de bună voie, cu zâmbetul pe buze.                                   S.U.A. a pierdut în fapt rolul de conducător al lumii... Modul barbar de dominație a lumii practicat de americani se întoarce împotriva lor.
    ”Cui îi ești dator, te cam ia peste picior!”
    Cum să-și impună S.U.A. deciziile în fața Chinei când guvernul american datorează peste 1000 de miliarde de dolari Chinei, deci cum să mai poată conduce lumea?                                         Mai poate manipula S.U.A. voturile în O.N.U. și în Consiliul de Securitate când toți votanții datorează bani Chinei?                        Poți să refuzi China când ești păsuit la plata datoriei?            Poți să refuzi China, când China este cel mai important cotizant la F.M.I. și toată planeta este datoare vândută la F.M.I.?                 Cum s-a ajuns aici?                                 Strategia luminată și înțelepciunea conducătorilor chinezi de la Deng Xiao Ping încoace au condus la această nouă ordine mondială. China a ales drumul muncii și al sacrificiilor în ultimele două decenii. Conducătorii chinezi au sacrificat bunăstarea poporului în favoarea creșterii puterii statului chinez. Această acumulare de putere s-a realizat pe spatele chinezilor de rând care au muncit până la epuizare pentru o farfurie cu orez.                        În ultimii 20 de ani China a produs ieftin și a exportat într-un ritm susținut către societățile de consum din lumea occidentală.                   Astăzi statul chinez beneficiază de sume uriașe provenite din exporturi și limitează importurile la strictul necesar.                           China exportă mult mai mult decât importă ceea ce a condus, în ultimele două decenii, la creșterea an de an a excedentului balanței comerciale.     China acumulează, atrage bogățiile lumii de două decenii.           Un fluviu uriaș de comori se revarsă asupra Chinei grație excedentului balanței comerciale.                                         Ce înseamnă deficitul balanței comerciale? O țară care importă mai mult decât exportă crează un fluviu de bani care curge din țară, așa cum se scurge apa printre degete – cel puțin din punct de vedere teoretic – în perioada respectivă sunt mai puțini bani (valori) în țara respectivă. Dacă deficitul nu este datorat investițiilor în tehnologie care să asigure într-un termen scurt inversarea balanței comerciale, țara respectivă pierde bogăție, pierde avuție națională și în timp, în termeni reali, scade nivelul de trai al poporului.       Acest fapt nu se vede, nu este palpabil, nu se poate simți concret, imediat. Dar dacă dintr-o țară ies an de an valori (bani)... cu timpul, cel puțin în termeni teoretici, rămân tot mai puține valori (bani).                    Această stare de fapt poate fi compensată prin intrări de bani (valori) proveniți din investiții străine, din repatrierea de numerar de la cei care muncesc în străinătate, sau prin credite internaționale, ceea ce înseamnă că-și fură singuri căciula. Investițiile străine, deci aportul de capital străin este în fapt un rău mai mare decât deficitul balanței comerciale.                Investițiile străine înseamnă cumpărări de terenuri, de exemplu și atunci ai mai pierdut o bucățică de țară... cumpărări de resurse și zăcăminte minerale și așa ai mai pierdut o bucățică de țară... fără tancuri și fără bombardamente    Aceste investiții străine înseamnă fabrici și uzine care crează profituri, bani (valori) care PLEACĂ DIN ȚARĂ LA SFÂRȘITUL FIECĂRUI AN. Pe moment investițiile străine sunt un factor pozitiv: intrări de capital, locuri de muncă, etc. Investițiile străine, pe termen mediu și lung, înseamnă fluvii prin care se scurge avuția țării ducând la scăderea nuvelului de trai al poporului. De ce? Profitul realizat prin investițiile străine este repatriat și de cele mai multe ori nu este nici măcar impozitat.                                Nu spun toate acestea ca pe ceva rău ci doar ca pe o constatare.    China și Germania au înțeles aceste lucruri mai de mult și au făcut o prioritate națională din politica de excedent a balanței comerciale și din investițiile în țări străine. Astfel, în aceste țări s-au acumulat de la an la an tot mai multe valori din țările limitrofe la început, iar astăzi aceste țări sug bogăția întregii planete pe măsura globalizării.
    Un alt element important al războiului economic este DEFICITUL BUGETAR. China este la acest capitol lider mondial.                  O țară care cheltuiește mai mult decât câștigă înseamnă că are deficit bugetar. Deci, poporul din țara respectivă trăiește, pe baza împrumuturilor, mai bine decât ar merita conform muncii lui.                                În acest fel își fură căciula singur!                           Astăzi există țări în care poporul ar trebui să muncească un an de zile, sau chiar mai mult de un an, fără să primească nicio retribuție, ca să poată să-și plătească datoria!!! Este posibil așa ceva? În țările respective guvernele au luat credite, au asigurat un nivel de trai mai ridicat decât se cuvenea, dar datoria a rămas și trebuie plătită! Problema e cum s-o plătească? Asta rămâne de văzut... Pentru un timp sunt păsuiți.                               Cine îi păsuiește? Cei care i-au împrumutat. Da, cine i-a împrumutat? I-a împrumutat F.M.I., Banca Mondială, i-a împrutat de fapt China și Germania!    Unii, mai deștepți, vor sări să spună că și S.U.A. i-a împrumutat, FALS!!!  Dacă tu mă creditezi pe mine cu 10 unități monetare, dar îi datorezi Chinei 100de unități monetare, înseamnă că în realitate tot China m-a creditat!!!                                                  Să analizăm! F.M.I., Banca Mondială de unde au bani? Aceste entități au bani de la țările care au mai mult decât le trebuie...adică, au bani, în mod direct sau indirect tot de la China și Germania. În această situație, cine este de fapt în spatele acestor instituții de credit? Deci, cine deține controlul, putera? Cum este normal China și Germania!
    Pe cine creditează, pe cine păsuiește la plata datoriilor China și Germania? Pe cei care sunt cuminți și ascultători! Adică pe cei care votează așa cum li se cere la O.N.U., în Consiliul de Securitate și în alte instituții care conduc lumea aceasta în prezent.                                    Pe cine mai creditează și pe cine mai păsuiesc (direct sau indirect) China și Germania? Desigur țările democrate, cooperante, coruptibile, cele care nu se opun intrării de capital străin, investițiilor, care nu se opun importurilor de textile și jucării chinezești, de autoturisme germane, care nu impozitează profitul repatriat al fabricilor germane etc. Sunt creditate și sunt păsuite țările cuminți care au înțeles că este normal ca firmele chinezești și germane să aibă dreptul de a cumpăra fabrici și terenuri, de a face afaceri, de a face profit și mai ales de a putea trimite acest profit, cât msi puțin impozitat, înapoi în țările de origine ale investitorilor care din îmtâmplare, sau nu, sunt chiar China și Gernania.                                                 În acest fel se crează un cerc vicios: țările slabe au tot mai mare nevoie de ajutor financiar și pe măsură ce primesc acest ajutor se afundă tot mai tare și mai tare în mlaștina subjugării...
    Țările mari exportatoare de petrol fac un excedent comercial imens, deci sunt țări care storc bogățiile planetei dirijând fluxul de valori spre ele.    Țările Orientului Mijlociu absoarb sume imense de bani din întraga lume ceea ce le-ar fi permis să devină viitorii stăpâni ai lumii, dar strategia lor de dezvoltare a fost de cele mai multe ori greșită.                              Țările arabe au folosit sumele imense de bani provenite din vânzarea hidrocarburilor de cele mai multe ori nechibzuit și negândit. Ele au investit în echipe de fotbal, autoturisme de lux, în pârtii de ski în deșert, palate, zgârie nori, insule artificiale și alte extravaganțe lipsite de sens și de eficiență.       Azi arabii ar fi fost stăpânii lumii dacă foloseau banii obținuți din exportul petrolului în scopul dezvoltării resurselor energetice ale viitorului, astfel încât atunci când era petrolului se va termina, ei să rămână regii energiei la nivel mondial (o nouă generație de energie). Dacă ei ar fi cumpărat mine de fier, uraniu, bauxită și cupru în Australia, America de Sud și în Africa, în loc să facă insule artificiale, azi ei ar fi fost stăpânii lumii. Însă ei au cheltuit avuțiile imense ca o femeie cochetă care cheltuiește pe lux și deșănțare tot ce-i cade în mână.  Acest flux de bani (valori) ce se scurge de multe decenii dinspre occident spre orient pentru petrol, minereuri și chinezării a dus la actuala criză economică.                                             Să presupunem că în occident exista acum două decenii o sumă de bani, să zicem 100.000 miliarde de unități monetare, bani care aveau acoperire în mărfuri și valori.                                                Din cauza deficitului balanței comerciale dintre occident și orient, o mare parte din acești bani, dacă nu chiar toți, au luat drumul orientului în ultimii 20 de ani.                                              Bine, dar cum așa, veți spune, că noi vedem că mai sunt bani pe piață?  Da, mai sunt bani, dar tot mai puțini și cei care sunt, sunt pentru că marele popor chinez ne-a dat o parte din bani înapoi, dar sub formă de împrumut cu care să acoperim găurile deficitului balanței comerciale și ale deficitului bugetar (asta după ce ne-a luat banii și ne-a dat în schimb tricouri și jucării care într-un an doi au ajuns la groapa de gunoi). Deci banii care sunt azi pe piață sunt tot mai puțini și de aceea este criză și nici nu mai sunt ai noștri, sunt bani luați cu împrumut, mai direct sau mai puțin direct, tot de la marele popor chinez.        Azi mai avem un semn de întrebare totuși: în lumea noastră nu încap două săbii într-o teacă...mai devreme sau mai târziu, China va rămâne singurul stăpân!
    Da, de ce?
    Să vedem care sunt atuurile și punctele slabe ale celor două țări, sau altfel spus să facem analiza: Puncte tari, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări (S.W.O.T.)
    

    • Atuurile Germaniei: 1.mentalitatea,
    2.disciplina,
    3.ordinea,
    4.seriozitatea,
    5.organizarea

    • Atuurile Chinei
    1.populația… un sfert din populația planetei, 2. accesul la resurse, 3.un teritoriu imens, 4.poziționarea strategică, 5.ambiția unui popor care are în spate un trecut glorios, o istorie și o civilizație de peste 5000 de ani, 6.spiritul de sacrificiu, 7.conducerea autoritară și concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns, 8.legi draconice care păstrează ordinea și disciplina, 9.cea mai evoluată țară în domeniul resurselor energetice alternative un sistem politic mai bine adaptat acestor ”vremuri de război”
    • Punctele slabe ale Germaniei: 1.un popor relativ mic…mult mai mic decât cel chinez, 2.restrângerea ”spațiului vital”, 3.sistem politic corupt, perimat, inflexibil, birocratic, 4.pierderea autorității legii, scăderea permanentă a nivelului de ordine și disciplină datorită legilor proaste care de cele mai multe ori încurajează fărădelegea, protejează infractorul, 5.lipsa totală a resurselor de materii prime, 6.naționalismul, care uneori acționează ca o frână de mână.

    • Punctele slabe ale Chinei 1.o relativă rămânere în urmă din punct de vedere economic, 2.dependența de resurse minerale externe.
    China este astăzi în topul dezvoltării tehnologiei resurselor de energie regenerabilă, a rezolvat problema materiilor prime luând în stăpânire aproape în întregime Africa, au toată economia americană la picioare prin datoria imensă pe care statul american o are față de cel chinez. Din punct de vedere tehnologic, China este un miracol…adesea orice invenție din lumea aceasta ajunge să fie pusă în aplicare mai repede în China decât reușește însuși inventatorul. Chinazii copiază, fură, reproduc mai repede decât reușește inventatorul să gândească… Fără să inventeze nimic, ei au acces la toate marile descoperiri tehnologice ale lumii. Și furtul poate fi o artă, iar ei sunt cei mai mari artiști în acest domeniu! O altă calitate fantastică a acestui popor este ambiția de a fi primul. Fiecare chinez în parte vrea să fie în mod particular primul așa că oriunde l-ai pune pe chinez, elvrea să ia locul întâi, să fie cel mai apreciat, să-i ia locul colegului, să câștige cel mai mult, să fie ”number one”. Pentru a-și atinge scopul nu are scrupule! Aceasta este educația pe care o primește, aceasta este tradiția pe care o moștenește. Conducerea centralizată a țării este un factor foarte important… puterea e concentrată în mâinile câtorva oameni, deciziile se iau repede, fără ezitări, fără tergiversări. Ordinea și disciplina sunt cuvinte sacre – pedeapsa cu moartea se aplică (nu sunt de acord…), omul corect și cinstit e protejat de lege, infractorul, nemernicul, ticălosul nu are nici un drept, spre deosebire de Europa unde infractorul e protejat, iar păgubitul, omul cinstit este discriminat și intimidat.
    Europa…lumea în care infractorii au mai multe drepturi decât oamenii cinstiți. Europa…societatea în care păgubitul face pușcărie pentru că a încercat să-și apere bunurile, casa sau familia, iar infractorul este despăgubit pentru prejudiciile suferite. Europa…lumea în care mulți aleg să devină infractori pentru că pot să trăiască mai bine în pușcărie decât în libertate. E imoral, anormal și nedrept, dar asta se întâmplă într-o societate în care legile sunt făcute de infractori și de către interpușii lor. Da, asta se întâmplă într-o societate bolnavă din cauza unui sistem corupt și murdar până în măduva oaselor. Da, asta se întâmplă din cauza unui sistem politic retrograd, învechit, neadaptat realităților secolului XXI.
    Astăzi GLOBALIZAREA este prost înțeleasă. În prezent globalizarea însemnă HAOS… amestecarea raselor, libera circulație, emigrație și haos economic, politic și social. Globalizarea trebuie să însemne legi unitare la nivelul planetei, ordine, respect față de valorile umane, protejarea oamenilor buni, corecți, cinstiți și eliminarea ticăloșilor. Globalizarea ar trebui să însemne armonie legislativă pe toată planeta, cooperare strânsă și eficientă pentru rezolvarea marilor probleme globale, rezolvarea problemelor emigrației clandestine, eradicarea sărăciei, reducerea poluării și protecția mediului. Globalizarea trebuie să fie calea către o lume mai bună, mai echitabilă…

    Apreciază

  2. amărâtul zice:

    În democrație suntem sclavii cui?
    -EGO-ului !
    EGO-ul nu știe să câștige. Victoria lui, este însăși moartea….EGO-ului ! Detalii, altădată.
    Succes

    Apreciază

  3. citadela zice:

    Absolut fals!
    China si-a jucat rolul care i s-a acordat in jurul anilor 1980, iar acum va fi falimentata prin lipsa comenzilor in urmatorii 2-3 ani. Sarcina ei de fabrica plantara pentru perioada de tranzitie in cadrul planului a expirat si va fi trimisa la lada de gunoi a istoriei asa cum a patit in nenumarate rinduri. Are inscris in codul genetic trasatura de „ciuca batailor”
    Sa fin sanatosi si mai vorbim in toamna-iarna…

    Apreciază

    • amărâtul zice:

      Sâc, că n-ai dreptate..la lada de gunoi a istoriei, va ajunge(sper) EGO-ul neuman.Detalii când viitorul actual, va deveni, prezent!
      Succes

      Apreciază

  4. mercurie zice:

    Pai daca tocmai ai zis ca evreii conduc masoneria cum poti apoi afirma ca masoneria e dusmanul ? Nu-s oare evreii dusmanii intregii lumi ?

    Apreciază

  5. MOȘUL zice:

    citadela zice:
    26/05/2020 la 1:34

    EGO-ul neuman????
    aaaa???WTF mai este si asta? Cine-i si cu ce se maninca?

    Ia, di colea 🙂

    … Zamolxe: Dualitatea este doar in aparenta. Ego-ul este asemanator unui apendice al spiritului. A fost o perioada cand ego-ul era necesar, insa acum nu mai este. Corpul mental s‑a dezvoltat suficient de mult incat sa poata prelua sarcina instinctelor primare.
    Remer Ra: Spiritul chiar are nevoie de ceva?
    Zamolxe: Spiritul nu are nevoie de nimic, intr-adevar. Insa manifestarea in zona materiala se face prin suport material, deci prin corp fizic. Cea mai fascinanta aventura a spiritului este in zona materiala. Cu cat se realizeaza un mai bun echilibru dintre manifestarea exterioara si cea interioara, cu atat mai mult aceasta aventura este mai frumoasa si mai fascinanta.
    Remer Ra: Am auzit mai multe ipoteze despre spirit, despre desprinderea spiritelor noastre din Tatal, din Marele Spirit. Circula tot mai mult ipoteza, ideea, ca de fapt Tatal s-a divizat pe Sine de nenumarate ori pentru a experimenta, de fapt de a se experimenta pe Sine in toate ipostazele posibile. Un joc divin care nu are inceput si nici sfarsit.
    Zamolxe: Nici cele mai avansate civilizatii nu cunosc misterul spiritului si nici nu-l vor cunoaste vreodata, pentru ca spiritul este traire si nu cunoastere. Dar toate fiintele il intuiesc, simt ca exista. Cu cat se avanseaza mai mult din punct de vedere spiritual, cu atat acest mister se adanceste in cunoastere. Evolutia spirituala presupune un grad mai mare de libertate si implicit posibilitatea de a accede la cunoastere.
    Remer Ra: Si totusi suntem atat de diferiti.
    Zamolxe: Sunteti diferiti doar in manifestare. In realitate nu v-ati despartit niciodata de ceea ce numiti Tatal Ceresc. Si nici nu aveti cum. Este Unul in toti si toti in Unul.
    Remer Ra: Dar viata este si in omul primitiv din jungla Amazonului, si in cel iluminat, cat si in orice animal sau planta. Spiritul poate suferi transformari, poate creste, decade, dezvolta? Ce anume face diferenta dintre un om obisnuit si un mare maestru sau iluminat sau inger?
    Zamolxe: Jocul divin consta in redescoperirea divinitatii plecand de la cele mai simple forme de manifestare si pana la cele mai grandioase. Nu degeaba in parabola genezei biblice s-a inceput cu delimitarea materiei, apoi s-au creat plantele, pasarile, animalele si in final, in ”ziua“ a sasea, oamenii. Nu s-a continuat cu fiintele mai evoluate voua caci nu ati fi inteles oricum. Abia incepeti sa va intelegeti pe voi. Spiritul in Sine nu poate nici creste, nici decade, nici sa se dezvolte. EL EXISTA! Este traire pura. Cea mai pura traire. Este trairea de dincolo de iubire.
    Diferenta dintre un om obisnuit si un inger? Niciuna in esenta. Nu vi se impune nimic de catre nimeni! Subliniaza ceea ce ti-am transmis acum! Doar ca ingerul a vrut sa vada mai multe, sa se ridice mai sus pentru a vedea grandoarea creatiei. Astfel, s-a ostenit, s-a cocotat, s-a tarat, a cazut si iar s-a ridicat, mereu mai puternic, si pana la urma a reusit. A trait mai multe experiente… in fine, asa a fost decizia ingerului. Si mai sunt multe alte trepte peste inger…
    http://remerra.blogspot.com/p/pag1.html

    Dâm păcate, nu-mi dă exact pagina.
    Spor la …căutat 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.