Cu K. Jojannes Un şi Sică la butoane, vom ajunge la supa populară, precum în S.U.A.


Cu mulţimea nu te joci. Psihologia mulţimii e aceeaşi indiferent de spaţiul geografic. Nici cu sceleraţii planetei nu te poţi juca. O scăpărătură de chibrit mortală – o crima abominabilă a expediat S.U.A. în anarhie, jaf, lupte de stradă. Prin contagiune, marile metropole europene. America fierbe între furie justificată şi vandalism criminal. Cazul Floyd este acum folosit de grupări destabilizatoare, avînd ca ţintă eliminarea republicanului Trump şi a ordinii constituţionale.

Din acest caz trebuie înţeles că oamenii care îmbracă haina forţelor de ordine, de oriunde ar fi ei,  nu pot ucide discreţionar şi cu atîta cruzime. Există un rasism evident în SUA faţă de afro-americani. Valul protestelor violente din S.U.A. se desfăşoară după acelaşi model agresiv globalist, pe care autorităţile americane l-au pus în practică în timpul Primăverii Arabe, în Maidanul Ucrainean, dar şi în România. Gruparea Antifa condusă de indivizi finanţaţi de fundaţii ale nebunilor lumii şi de elemente destabilizatoare din servicii, s-a infiltrat pe 10 august 2018 şi în turma de manevră #rezist de la noi. Să nu uităm însă: cine scoate sabia, iată, de sabie are parte.

Diferenţa esenţială este că aceste forţe destabilizatoare au fost sprijinite deschis în România de preşedintele K.Johannes Un, consiliat de Sandra Pralong, o antiortodoxă radicală, care a implementat Fundaţia Soros în România, în timp ce în S.U.A., protestatarii îşi îndreaptă combustibilul urii înspre Trump. Putem vorbi de un puci „to the Deep State” (inclusiv agenţi C.I.A./F.B.I.) împotriva puterii executive condusă de un preşedinte conservator, cu implicarea forţelor anarhist-globaliste, finanţate de filantropi de teapa lui Soros. Ei, da!, precum în America, aşa în Europa şi pe Pămînt. Şi totuşi, în acest vid de siguranţă planetară, Trump declară cu nonşalanţă că vor avea în curînd „cele mai grozave arme imaginate vreodată în istorie”. Probabil, arme cu  laser, ca în „războiul stelelor”.

Exceptîndu-i pe cei trei preşedinţi asasinaţi Andrew Jackson, Abraham Lincoln şi John Fitzgerald Kennedy, 41 dintre preşedinţii S.U.A. au făcut publicitate pe scară largă armelor şi războaielor, aşa cum se face reclamă medicamentelor, berii, absorbantelor şi detergenţilor. Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte a strigat că va „da America înapoi oamenilor”. A deranjat. Vă aduceţi aminte? Obama, care acum aţîţă haosul, a primit Premiul Nobel pentru Pace (?) imediat după preluarea mandatului şi după ce a mărit efectivele militare americane în Afganistan. Prin minciunile mediatice care au însoţit propaganda pentru război, acesta a fost făcut să pară normal şi salvator. Cretinii au încercat să ne convingă că războiul protejează planeta, ne protejează de terorişti şi că este un furnizor de locuri de muncă şi beneficii economice. În statele atacate de S.U.A., americanii au distrus totul prin bombardament, apoi tot ei au monopolizat piaţa reconstrucţiei. Cu cît armele au proliferat, cu atît mai repede omenirea se apropie de catastrofe. 80% din economia S.U.A. o constituie industria de armament, şi dacă n-ar declanşa atîtea războaie, ar produce pe stoc, iar prin alunecare, economia SUA ar falimenta. Peste 80% din populaţia globului trăieşte în sărăcie şi foamete, în timp ce SUA construieşte tehnică de luptă pe orbită. Oligarhii lumii ne arată clar prăbuşirea capitalismului imperialist condus de aceşti bolnavi la cap. În nicio altă epocă dominaţia faţă de OM, asuprirea şi programatica osîndire a omului la moarte n-au avut mlădieri atît de întunecate, niciodată batjocura faţă de om, faţă de religie, nu a luat proporţiile unui record greu de întrecut! Omenirea fierbe la propriu, ceea ce mă face să mă întreb serios cu privire la contextul actualităţii geopolitice şi, pe termen lung, la solidaritatea ideologică sau lipsa ei, la ruptura  relaţiilor dintre S.U.A. şi unele state vizate a fi aruncate în haosul organizat.

Schimbarea la faţă a omenirii, la pachet cu subjugarea totală, e încă în testare, consemnată în ediţii secrete, dar este o stare de marş forţat spre un viitor tot mai nesigur. Atîta timp cît va exista diplomaţie secretă, va exista conspiraţie şi corupţie în diplomaţia dintre state. Cît priveşte piaţa noastră de zarzavaturi politice, cu privirea pierdută în zare,  pesedeul se zvîrcoleşte neputincios în faţa dictaturii din România, mai întîi băsistă, acum, iohannistă. Creşteri de pensii? Da’ de unde? La robinetul bugetului s-au mufat argaţii lui K.Johannes Un. Cer prea mult tembelilor din guvern, tocmai acum cînd criza s-a întors la cosit şi le vine ca o mănuşă  peneliştilor? Furtuna de măsuri din stările de urgenţă şi alertă se sparge în buzunarul românului, statul wernerizat, orbanizat, tătărizat şi cîţuit fiind interesat doar de colectarea taxelor de la populaţie, prin orice mijloace, inclusiv prin amenzi neconstituţionale, „legalizate” de gaşca Orban 3, prin ordonanţe imbecile.

De ce şi-ar frînge mintea (cît a unei păsări) ministreii lui Sică în programe legislative predictibile, cînd le e mai uşor să înfigă piroanele răstignirii în popor? Are cineva curajul să le taie microfonul acestor neo-nazişti poltroni din Guvern? Ei n-au nicio legătura cu bunăstarea României, ci cu dezastrul ei. Grupul gregar de la Palatul Victoria n-are nici măcar cultura dialogului. Cînd reprezentanţii puterii au un creier redus, asupra căruia informaţia n-a lucrat, apare turma aferentă. În 30 de ani turmele româneşti n-au făcut altceva decît să schimbe, să rotească prin vot hoţii sătui cu hoţii flămînzi. „Şi cu asta ce-am făcut”? – vorba lui Constantin Tănase. Cel mai grav este acest război al lui Johannes Un cu ţara şi cu românii. Un război de gherilă dus de şi prin teroriştii liberali (zic ei), care se comportă vitriolant! Manipulatorii ăştia au în orice situaţie mesaje atomice pentru turma cu capul în traistă, care înghite pe nemestecate ce spun moderatorii exaltaţi ai unor televiziuni isterice aservite şi bine plătite. Binomul Johannes Un-Mandolină face şi desface bănentul public cu mîna lungă a lui Cîţu! Asta-i România lucrului bine făcut, pardon, România lucrului bine furat!

Putem vorbi de un nou efect domino în lume, aşa cum a fost în Europa de Est, cînd pe catafalc a fost aşezat cu colivă şi pomeni regimul politic carieristic, incomod puterilor lumii?  Alte state ale lumii vor fi luate la ţintă? Despre ce fel de securitate globală mai vorbim? Despre una a insecurităţii în spaţiul probabilităţilor condiţionate? Despre o securitate flexibilă doar în discursuri fals-diplomatice, despre securitatea teoretică a unei lumi care se dezechilibrează grav şi rapid, a unei lumi care, globalizîndu-se, s-a fragmentat, generînd averi colosale şi siguranţă pentru reprezentanţii puterii statelor, sărăcie, nesiguranţă şi revoltă popoarelor? O securitate imaginară, durată pe suportul intereselor meschine ale entităţilor de putere din umbră? Ne place sau nu, singura cale e tot între graniţe, dar şi aici ne-au frînt liniile de forţă şi de rezistenţă. Şi aici am fost trădaţi în unitate, demnitate şi naţionalism. U.E. nu-i decît o casă cu bani, mai bine zis o prăvălie cu autoservire, dar nu pentru România. Directivele U.E. sînt cum nu se poate de nocive! Nu conţin politici salvatoare pentru ţările membre, decît preferenţial. Politicile U.E. sînt parte a problemei, adîncind-o, nu parte a soluţiei salvatoare. În concluzie, de temut sînt foametea (cu Johannes Un şi Sică la butoane vom ajunge în curînd la supa populară, precum în S.U.A.), foamea de putere şi de bani şi mîna ocultă a „poliţistului” mondial, gata oricînd să apese pe buton sau  să elibereze din laborator un virus creator de morţi vii. Pînă la următoarele amintiri din viitor, aveţi grijă! Cele mai ingenioase dispozitive de tortură pentru oameni sînt panica, virusurile, crizele şi apocalipsele, toate fabricate în laboratoarele puterii din umbră.

Autor: Maria Diana Popescu

Revista Art-Emis

 

Acest articol a fost publicat în POLITICA(Maria Diana Popescu). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Cu K. Jojannes Un şi Sică la butoane, vom ajunge la supa populară, precum în S.U.A.

  1. A.D. zice:

    Ești tare, Lupule. Ăsta-i articol să-ți înnoade mințile!

    Când (acum 5-10 ani) am vrut s-o abordez pe DMP cu întrebările mele preferate/fixe, red.-șef de la „Art Emis” s-a opus. Am schimbat câteva e-mail-uri în mai puțin de 24 ore, care s-au încheiat cu … propunere de colaborare (!). Probabil făceam greșeli de gramatică mai rar. L-am refuzat: nu voiam să îi spun că el are o revistă de Dreapta, unde Stânga n-are ce căuta. Intuiam deja și că poporul n-are treabă cu preocupările mele, deci n-am cui mă adresa. Iar că aș putea fi făcut „albie de porci” de românce anonime nici nu visam.

    Acum citesc de la DMP că vrea Democrație cu față umană (parafrazarea mea, că DMP are standard propriu de claritate), neimperialistă. Îmi imaginez ce mi-ar spune dacă eu aș propune „socialism cu față umană”! („Acela deja a demonstrat că este eșuat fără drept de apel!”) Pe DMP n-a stresat-o nimeni în copilărie, la școală, cu citate din tov. Ulianov, anume „Imperialismul, faza cea mai înaltă a Democrației” (parafrazez – inclusiv pentru claritate, fiindcă nici tov. Ulianov nu părea să le aibă cu claritatea! 🙂 ), înainte să avem idee despe ce se vorbește în frază. (Ne lipsea … „experiența de viață”.)

    În urmă cu PESTE 25 de ani (și foarte probabil încă mult mai demult!), studenții „danezi” la inginerie (care făceau până și table înmulțirii pe calculator, uneori), făceau analiza de clasele 11-12 în primul an la universitate (cel mai devreme) – iar demonstrații ioc. Să fi observat DMP încă de pe vremea aceea că e ceva putred în „Danemarca” ?! Cu atât mai puțin mă aștept să fi știut că în „Danemarca” se făceau în anul doi la universitate înclusiv cursul pe care îl făceau prăpădiții studenți la inginerie ceaușiști de anul doi, dar că filiera aceasta era numită „inginerie științifică” în „Scandinavia”! Dar asta nu pare să fi mișcat-o vreodată pe DMP!

    Unde o doare pe DMP (cel mai tare, dacă nu aproape exclusiv) ? La … tradiții! Ce tradiții ? Religioase, desigur – de învățământ nici nu pare să fi auzit. Și unde este poporul, care să-i dea replica ? Pe nicăieri. Inocența este una, competența este alta. Cum pot fi acestea îmbinate în aceeași Prostime ?

    Mustește lumea de criminalitate și imbecilitate. Și de Democrație … reprezentativă, în care Măria Sa Prostimea este reprezentată de … „cine trebuie”. Ce se așteaptă de la mase(le neșcolite) ?

    Apreciază

    • Sabina zice:

      :))) Well, dear vizați persoane într-un mod total neinspirat!!! Nu româncele anonime v-au făcut albie de porci, ci însăși viața v-a considerat a fi o caricatură a ei, supunându-vă la o astfel de experiență. Româncuțele anonime doar au evidențiat ceea ce se putea observa – ca trăsătură de caracter specifică profesorilor de matematică teribil de infatuați – chiar de pe Stația Spațială Internațională!!! Parol, că NU o afirm cu răutate! Luati-o, stimate domn A.D., ca pe un adevăr văzut doar de ființele luciferice, care simt crepusculii special senzitivi în universul acesta prietenos – de pe Lupul Dacic – ce creează risipiri între culoarea de seară și nuanța dimineții. :))))

      Apreciază

      • A.D. zice:

        După „sticle și etichete” (nu-s Ion Barbu), acum vedeți „infatuare teribilă” – tot fără probe. Măcar asta are „a snowball chance in Hell”, cum ați spune dvs.

        D-l C. a evitat cu delicatețe să mă atenționeze (că aș fi infatuat – de mine, ori de dvs. ?), iar LD m-a privit minute bune, de la 2m distanță, și tot m-a declarat „OK” la final (poate tot din delicatețe).

        Dvs. ați ajuns să dați românilor adunări și scăderi la Bac, dar îndrăzniți să numiți pe alții „infatuați”. E nevoie de îndrăzneală fără margini. Ca să nu mai spun că substanța în comentariile dvs. adesea lipsește.

        Dar cine să vadă ? Românii sunt „few and far between”, cum ați spune dvs. Nici nu vă chinuie gândul că fără învățământ România nu are cum să se MAI ridice vreodată

        P.S.

        Ba chiar ați revenit și la batjocoritoarea dvs. „stimă”.

        Apreciază

  2. Sabina zice:

    Oh, spuneți că-mi lipsește substanța în comentarii? Sigur, sigur???? Dar după ce fel de pattern m-ați judecat? După lipsa de discernământ și logică pe care le dovediți, cu vârf și îndesat, în fiecare frază ”ouată” pe aici și pe aiurea? E zicala cu bârna și paiul din ochii personali și-ai celorlalți.
    În altă ordine de idei, doar complexații cerșesc aprobarea altora! V-o spun oarecum cu milă, dar din moment ce-mi declarați – emfatic – cum că LD v-a dat OK-ul la ”vizionare”, iar dl. C a evitat să vă catalogheze drept…. defect, atunci….este limpede că frustrările se manifestă ciclic, iar ajutorul medical specializat v-ar fi de un real folos! :))))
    Nu am posibilitatea și nici calificarea să întocmesc subiectele pentru probele de la bacalaureat, nefiind profesor. Așa că, nu-mi pasă dacă tineretul din România mai învață ceva, ceva mai mult decât adunări și scăderi! Acum, lăsând gluma la o parte, țara asta cu junime gregară și sfertodoctă trebuie să dispară!!! Sunt generațiile ONG-urilor sorosiste pentru care s-au cheltuit zeci de milioane de dolari cu scop de îndoctrinare și de îndobitocire. Pentru ce mi-aș bate eu capul și mi-aș strica liniștea? Pentru progeniturile și beizadelele inculte și retardate??? Desigur, NU generalizez, nu toți se încadrează aici. În turmă.
    Pe de altă parte, vă anunț cât se poate de solemn, având în vedere felul meu mai mucalit de-a fi, că respectul l-ați avut întotdeauna din partea mea, numai că n-ați știut și să-l păstrați!
    Seară faină să aveți!

    Apreciază

    • A.D. zice:

      D-nă S.,

      E multă obrăznicie în a găsi defecte cuiva care vă spune că învățământul în Democrație este o batjocură – și la care nu catadicsiți a răspunde, fiindcă aveți impertinențe mai urgente de proferat. De câte ori v-ați adresat mie, ați scris fără substanță. În general – în afară de confesiunile făcute pe „Contact” pentru LD – ați scris fără substanță. Inclusiv infantila lecție de engleză de ieri.

      Caz medical vă consider și eu, de mai multă vreme.

      P.S.

      Francofonii se pregătesc să ne informeze cum să tratăm impertinența online – de la miezul nopții – gratuit, tot online. Presupun că de învățământ nu vor avea nimic de zis.

      Online Events – Talk

      By Maxime Rovere

      Let’s do some seriously philosophical thinking about the conflicts of everyday life. In the wake of his book Que faire des cons? (what to do with fools?), Maxime Rovere demonstrates that our derogatory judgments about others reveal our selves. By studying how our emotions have become highly individualistic, he encourages us to overcome our irascible withdrawals, while at the same time giving up control – without giving up on the idea that we can improve!

      Rovere, a philosopher who specializes in ethics and the thinking of Spinoza, has taught at l’École Normale Supérieure (ENS) in France, and at the PUC University of Rio de Janeiro in Brazil. His work is about the interconnections between philosophical and ethical issues. He is the author of a book published by Flammarion, a biographical and philosophical story called Le Clan Spinoza, as well as Que faire des cons ? pour ne pas en rester un soi-même. He has also published Spinoza. Méthodes pour exister (CNRS Editions).

      The talk is free and online on Zoom. RSVP and we will send you a link on the day before the event.

      To download Zoom (free): https://zoom.us/download.

      Good to know!

      Do you have a question related to the talk? Then send it to Maxime Rovère in advance
      by writing to culturel@alliance-francaise.ca, putting in subject „Question for the talk How to survive ordinary stupidity?”.

      https://www.alliance-francaise.ca/en/culture/events/toronto-events/online-events/ethique-des-fureurs-quotidiennes-comment-survivre-a-la-connerie-ordinaire-en-2

      Apreciază

  3. citadela zice:

    Buna dimineata!

    A.D. :”Nici nu vă chinuie gândul că fără învățământ România nu are cum să se MAI ridice vreodată”

    O afirmatie corecta, insa aplicata in cadrul sistemului de invatamint al epocii de industrializare care este de ceva timp apusa

    Sabina : „Acum, lăsând gluma la o parte, țara asta cu junime gregară și sfertodoctă trebuie să dispară!!! Sunt generațiile ONG-urilor sorosiste pentru care s-au cheltuit zeci de milioane de dolari cu scop de îndoctrinare și de îndobitocire.”

    Prin comparatie, doamna Sabina prin intermediul fantasticei intuitii feminine a prins din zbor esenta lumii noi POST-CRESTERE economica care deja se manifesta din plin. Bravo

    Igos Ostretzov, specialist in nucleare si energetica, colaborator in forurile mondiale in probleme de energie a afirmat ca cu cit rezistam mai mult schimbarii paradigmei actuale si implicit a mintii( „indobitocirea” fiind un prim pas NECESAR dar neinteles de majoritatea dintre noi…, la care odata voi reveni) cu atit mai putin vom suferi. tehnologiile energetice de virf DEJA exista, insa ele nu vor fi aplicate si folosite pina cind social nu ne vom IMBUNATATI, iar gindirea nu va deveni, o gindire rationala. Si din nefericire pentru multi…acest deziderat va fi indeplinit „CHANGE in coming whether you like it or not”

    Apreciază

    • citadela zice:

      Iar daca va intrebati CU CE CADRE vor fi implementate noile tehnologii energetice ale viitorului pe baza fisiunii atmului ( ca doar ACESTEA sunt SINGURELE VIABILE!!! pentru supravietuirea noastra, in rest, tablete, telefoane cu 2-4 butoane in plus…un mare fiss, VAX), cadrele exista si sunt in asteptare, asa cum ne-a asigurat domnul I. Ostretzov!…sa nu ne facem probleme, doar ca aceasta forma de invatamint specializat nu va mai fi de masa ca-n good’oll socialism( care prin actiunea sa distructiva nu era cu nimic mai breaz ca cel capitalist)…ci de enclave tehnologice…

      Apreciază

    • A.D. zice:

      D-le C.,

      Eu vă mulțumesc pentru insistența cu care mă „corectați”, în loc să vă mulțumiți cu a vă exprima (cu probe, desigur), acordul ori dezacordul. De școlarizare va fi nevoie multă vreme de-acum încolo, inclusiv pentru a ține sub control obrăznicia pe net.

      Intuiția feminină a d-nei S. a lovit bara, atunci când a văzut „sticle și etichete” (laptele se vinde în pungi) cel puțin la fel de tare ca Hagi pe Wembley, în 1985 (primele 10 secunde din clip)

      Nu știu dacă are ori nu intuiție, dar înclin să cred că motivul „viziunii” ține de deficiențe mult mai grave. Iar postarea de mai sus nu face excepție.

      Apreciază

      • Sabina zice:

        Pare-se, atunci când uitați să vă luați tratamentul de ținere sub control a paranoiei, observați deficiențe grave la ceilalți! Pricep! Nu-i bai, bine că o tratați în măsura în care mai puteți să elucubrați pe blog! :))) Câtă vreme sunteți un performer al ușii din dos inclusiv în materie de profesie, că doar acesta-i motivul șomajului dvs în Canada, occidentalii v-au ”mirosit” nulitatea intelectuală de la distanță, cât timp așteptați la mila vecinilor să vă aducă un blid cu mâncare, bărbat fiind, desigur, e ușor să-i vedeți demenți pe cei cu care interacționați. Stimate domn, încercați să faceți ceva cu viața dvs și lăsați-i pe alții în plata Domnului! Măcar au demonstrat că se pot întreține singuri! Și tot în lumea vestică, la 18000 de km de România, unde profesionalismul și competențele – încă – sunt prețuite, apreciate și remunerate corespunzător. Dvs v-ați dovedit a fi doar un pârlit de profesor făcut la apelul de seară, care nu dispune nici măcar de finețea intelectuală să rostească – în scris – o insultă cu ”substanță”. Fiindcă tot vă place cuvântul!!! Chiar nu meritați atenția mea, absolut deloc! Pentru că nici măcar nu demonstrați că aveți demnitate și atitudine bărbătească! Probabil, procedeul conceperii dvs a fost altul, decât cel cunoscut și împământenit. Adunat de pe pereți cu șpaclul, cu siguranță unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

        Numai bine!

        P.S. Nu vă mai chinuiți să-mi oferiți un răspuns așa…scremut, cum o faceți de obicei, pentru că NU vă mai răspund! De bizoni retardați, care emană vorbe de duh ascunși după un monitor, cu mintea praștie de la atâtea substanțe interzise, sunt sătula!

        Apreciază

    • Sabina zice:

      Citadela, lasă prostul în pace! Oricum nu pricepe nimic, atâta timp cât încă n-a depășit stadiul unei maimuțe stupide, care se scălâmbăie pe o cracă și își mănâncă puricii din vârful puței erecte … E doar un imbecil suficient, care își permite să ne ia în zeflemea, dacă se întâmplă să nu avem aceleași idei demente, referitoare la învățământ, cu ale sale. N-a ajuns încă la acea înțelepciune, care a ajutat oamenii să nu se sfâșie între ei de-a lungul timpului, nici la evoluție. A rămas strict la stadiul de pitecantrop!!! Dar în schimb, îmi trimite mie filosofii de șosea, susținute de personaje obscure ”școlite” în institutele globaliste. Idiot fiind, n-a auzit nici de Mielu Zlate nici de Mina Minovici și de tratatele lui. De Freud nici nu poate fi vorba! Iar dacă amintesc de contemporani sclipitori în psihologie, deja vorbesc sanscrita-n dialect! Un onanist turbat, precum A.D., cu bătături în palmă de la atâta ”exercițiu”, un alcoolic cu vise bete încâlcite-n drama lui, e doar amantu’ nimănui. Și tuta blogului! Ca să mai scriu și-n versuri! Nu-i altceva decât un critic și-un inadaptat! Pierzi vremea cu perdanții vieții și masa de manevră!

      Apreciază

  4. eminescu mihai zice:

    Tot certandu-va intre voi v-a scapat faptul ca autoarea articolului ,dra MDP, este o tanara inteligenta ,verticala si curajoasa ,categorie aflata pe cale de disparitie in Romania de azi.Cat priveste invatamantul , atata timp cat este infestat de ideologia neomarxista ,mai bine lipsa.Tot mai buni erau cei 7 ani de acasa.

    Apreciază

    • Sabina zice:

      Nu mi-a scăpat nimic, doar că subiectul articolului trece în plan secund, atunci când am prin preajmă un târtan, precum A.D.!
      Cât privește educația dobândită în cei 7 ani de acasă, pe site-urile/blogurile/paginile de socializare – oriunde există conaționali – deținătorul manierelor este luat de prost de către grobienii din proximitate care n-au cultura dialogului, ci doar aceea a întrebărilor neîntrerupte, neîncetate și sâcâitoare la un moment dat. Dacă părerile sunt contrare față de cele ale interlocutorului A.D., spre exemplu, contraargumentele sunt inexistente, având în vedere că a declarat că n-a citit prea mult la viața sa. Urmare a acestui ultim aspect, dom* profesor n-are cultură generală nici cât păr pe broască, dar, în schimb, ai parte de-o beșteleală pe cinste dacă nu-i răspunzi după ”chipul și asemănarea sa”! Ori te admonestează că scrii fără substanță! De unde mă-sa deduce un tabula rasa maniera în care folosești cuvântul înscris sau nu – depinde de context – în cercul liric al unei existențe? Realizați, dvs ca cititor, că-i de noaptea minții????
      Prin urmare, virtualul te învață să lași buna creștere deoparte și să-i rupi gâtul (ipotetic vorbind) ca la puiul de drac! Ignorarea nu funcționează în cazul proștilor, am încercat toate variantele! E absolut necesar să le vorbești pe limba lor, altfel nu pricep!

      Regret, dar nu-s Hristos ca să întorc și obrazul celălalt!

      Apreciază

    • citadela zice:

      Infestat, sau nu, oricum este pe duca. Omul educat prea mult, prin mecanismul care s-a creat, sufera o transformare care-l face un consumator exagerat, si ca urmare trebuie eliminat…zic si eu ce aud pe la altii…si parca se leaga toate…

      Apreciază

  5. simona zice:

    Li,li fata ,dar ce persoane de calitate !Ma gasii si eu un terchea -berchea sa intru aici printre profesori ,politicieni, jurnalisti . Terminati cu bla ,bla ,bla ! Daca sunteti cine cred eu ,apai ori va reveniti si incepeti sa aratati prostimii ,printre care ma numar si eu ,ce dracu e de facut ori… Politicul a dus Romania in cap ,si mai sta asa nu din cauza ca exista societati romanesti de cultura si politicianism ,o societate a ziaristilor integri ,sau un clan al inteligentilor care sa lupte pt popor si alte rahaturi . Sta asa pt ca inca ne ingaduie mai marii lumii . Dar sufla un vinticel cam rece peste ocean si sincer mi frica sa nu se darime sandramaua noastra ,de a lor au altii grija ,de a noastra au prea multi si mi teama ca ne rupem .

    Apreciază

    • citadela zice:

      Simona, repet dupa bunica-mea, Dumnezeu s-o ierte!
      Poa’ sa fie ORICE, numai razboi sa nu fie!…in rest… toate sunt neglijabile
      Problema este ca noi suntem legati de centru printr-un tentacul….

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.