Președintele Poloniei șterge pe jos cu propaganda gay


Andrzej Duda  a comparat ideologia LGBT cu îndoctrinarea comunistă, într-un discurs de campanie  în contextul în care drepturile minorităților sexuale au devenit un subiect intens dezbătut înaintea scrutinului prezidenţial de la 28 iunie, într-o ţară catolică.

“Timp de 40 de ani, generaţia părinţilor mei s-a luptat să elimine ideologia comunistă din şcoli, pentru a nu le fi impusă copiilor. Pentru ca tineretul, copiii, soldaţii şi organizaţiile de tineri să nu poată fi indoctrinate. Ei nu au dus această luptă pentru a apărea o nouă ideologie, şi mai distructivă”, a declarat Duda în cadrul unui miting electoral în oraşul Brzeg. Președintele este un aliat al partidului naţionalist aflat la guvernare Lege şi Justiţie (PiS), care respinge promovarea drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender, avertizând că este vorba de o influenţă străină care subminează valorile tradiţionale ale Poloniei. Miercuri, Duda a lansat câteva proiecte electorale incluse într-un pachet numit ‘Cardul Familiei’, printre care promisiunea de a nu le permite cuplurilor gay să se căsătorească sau să adopte copii şi de a interzice  predarea chestiunilor LGBT în şcoli. Robert Biedron, candidat de stânga și primul politician polonez deschis homosexual, i-a cerut lui Duda, într-o postare pe Twitter, “să pună capăt urii”. Grupurile de apărare a drepturilor LGBT, oricând dispuse să racoleze noi membri, au condamnat discursul lui Duda, în timp ce “grupul civic” polonez “Dragostea nu exclude” le-a explicat jurnaliștilor de la Reuters că propunerile lui Duda sunt similare cu decizia guvernului rus de a interzice propaganda homosexuală. Serios? Sunt două lucruri care nu intră în capetele activiștor gay. Asaltul ideologic asupra normalității, ceva normal pentru prozeliții corectitudinii politice. Doi la mână, ce fac ei în dormitor trebuie să fie aprobat în toată lumea, un fel de „cine nu e cu noi e împotriva noastră” – intoleranță în toată legea.

https://www.national.ro/

Acest articol a fost publicat în HOMOSEXUALI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Președintele Poloniei șterge pe jos cu propaganda gay

  1. citadela zice:

    Minciuni electorale!…Toti sunt la fel, suntem satui!
    Nu mai stati gura-casca la ce auziti din Ungaria, Polonia…totul este identic!

    Apreciază

  2. eminescu mihai zice:

    Polonia are presedinte un patriot nu un pres calcat in picioare de satanistii UE.Si,spre deosebire de noi,mai are si popor.Una fara alta nu se poate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.