Despre cum ne ordonă ce și cum să scriem despre Pandemie Guvernul prin intermediul CNA


Sub semnătura Maria Monica Gubernat, pe 25 iunie 2020, Consiliul Național al Audiovizualului a trimis radiourilor și televiziunilor din întreaga țară Documentul intitulat INSTRUCȚIUNEA nr. 4 din 25.06.2020 privind asigurarea informării corecte în subiectul noului coronavirus (COVID-19).

Numele ales pentru document – Instrucțiune – e menit să ne pună pe gînduri. Instrucțiune presupune un raport de autoritate, de tip șef de autobază prin raportare la autobuzele din garaje – între Consiliul Național al Audiovizualului și instituțiile de presă care sînt radiourile și televiziunile. Chiar din titlu ne dăm seama că un colectiv de persoane, unele de meserie în planul presei, altele pur și simplu desemnate a fi membre pentru a avea și ele un venit (cazul Dorinei Rusu, pricopsită de de Klaus Iohannis cu o sinecură drept răsplată pentru cîntecele de privighetoare cotrocenistă), se situează în postura de a da instrucțiuni Presei ce să facă și să dreagă în privința unui subiect extrem de controversat nu numai la noi, dar și în întreaga lume. Pentru noi, cei care am am trăit Epoca de Aur pe cale de a deveni Epoca de tablă, nu e o noutate. Secția de Presă a CC al PCR, un fel de CNA mai de a dreptul, ne dădea săptămînal instrucțiuni despre cum să tratăm diferite subiecte de actualitate. În cazul unora nici nu mai era nevoie de Instrucțiune. Despre recoltă trebuia să scriem, în fiecare an, că-i mai bogată decît cea din anul anterior, și asta datorită politicii Partidului. Folosirea termenului de Instrucțiune în raport cu presa din România nu e singura ciudățenie a vremurilor noastre. Cu ceva timp în urmă, am descoperit că Raed Arafat emite Ordine pentru spitale, de parcă acestea din urmă ar fi niște cătane față de sergentul major care e șeful DSU.

În preambul, CNA înșiruie temeiurile care l-au îndreptățit să emită și să trimită o Instrucțiune despre cum să abordeze un subiect controversat televiziunilor și radiourilor, presupuse, de la răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu încoace a se bucura de ceea ce se numește libertatea presei. La loc de frunte, deosebim afirmația că prin această Instrucțiune dată Presei se răspunde „solicitării Grupului de Comunicare Strategică referitoare la organizarea cu responsabilitate a emisiunilor de dezbatere care fac referire la subiectul noului coronavirus (COVID-19), de a nu încuraja transmiterea de declaraţii nefundamentate ştiinţific ori a căror sursă nu există în realitate şi de a ţine cont că opiniile pe care le creditează public conduc la comportamente sociale”.

Așadar Instrucțiunea trimisă radiourilor și televiziunilor despre cum și ce să scrie în cazul Coronavirus nu e rezultatul unei analize făcute de Consiliul Național al Audiovizualului, ceva gen, urmărind un număr de emisiuni am constatat că și prin urmare ne-am gîndit să redactăm această instrucțiune, ci pur și simplu transpunerea în viață a unei cereri trimise CNA de unul dintre organismele sinistre înființate sub pretextul luptei cu Pandemia de Guvernul PNL Ludovic Orban. Despre acest așa zis Grup de Comunicare Strategică s-au spus multe adevăruri negre, între care se numără păstrarea secretă a numelor membrilor, conducerea sa de către un jurnalist de casă al PNL, mediocru ca meserie, lipsa de transparență în luarea deciziilor, afirmarea ca instrument de cenzurare a presei. Grupul de Comunicare Strategică e cel care a ordonat închiderea unor site-uri incomode pentru Klaus Iohannis sub pretextul că respectivele difuzează informații false despre Coronavirus. Mulți se vor fi gîndit că după încetarea stării de urgență așa zisul Grup își va da duhul și angajații săi în frunte cu șeful vor porni în căutare de lucru. N-a fost așa. Grupul există în continuare. Și pentru că Guvernul n-a avut curajul să treacă printre condițiile stării de alertă posibilitatea de închidere a unor site-uri, Grupul s-a gîndit să exploateze slugărnicia CNA față de Guvernul Orban, cerîndu-i să impună presei felul în care trebuie abordat un subiect de actualitate.

Ce cuprinde în esență Instrucțiunea?
Ordinul ca televiziunile și radiourile să exprime în chestiunea Coronavirus doar punctele de vedere oficiale, altfel spus punctele de vedere ale Guvernului. Visul tuturor guvernelor postdecembriste a fost ca presa să exprime doar punctele de vedere oficiale, așa cum înainte de decembrie 1989 presa era obligată să exprime doar punctele de vedere ale Partidului Comunist.

Iată așadar o premieră.
Consiliul Național al Audiovizualului obligă presa să găzduiască doar punctele de vedere ale Guvernului în chestiunea Coronavirus. Argumentul acestei puneri la îndoială a libertății presei ar fi că prin promovarea exclusivă a punctelor de vedere guvernamentale cetățenii României vor respecta măsurile de protecție împotriva Coronavirus și astfel vor fi salvate multe vieți omenești. E un argument de care face mare caz Ludovic Orban. După domnia sa, creșterea numărului de infectări din ultima vreme își are cauza în faptul că românii nu mai respectă regulile de protecție, iar atitudinea asta se explică prin faptul că românii citesc în presă opinii potrivit cărora Virusul nu este un pericol așa de mare după cum susțin autoritățile. Poziția lui Ludovic Orban nu e altceva decît o deraiere de la logica elementară:

  1. Creșterea numărului de infectări e un fals de proporții folosit de regimul Klaus Iohannis pentru a readuce Panica. Din ce motive vrea să readucă Panica? Am scris în numărul anterior. De ce n-am avea voie să ne îndoim de corectitudinea cifrelor oficiale?
  2. Dar chiar dacă ar fi o realitate creșterea numărului de infectări cauza nu trimite la influențarea românilor de către opiniile care pun la îndoială pericolul. Pentru că din două una: sau opiniile sînt în contrazicere cu viața și atunci n-au nici o influență. Poporul le respinge scoțînd limba la autori. Sau ele sînt conforme cu viața și atunci încercarea de a le interzice prin cenzură e criminală.

Guvernul Ludovic Orban a emis o OUG prin care e pusă la bătaie suma de 40 de milioane de euro pentru informarea de către presă a chestiunilor referitoare la Coronavirus. Contractele în mare parte au fost semnate și, din cîte s-a scris, Grupuri de presă precum AntenaPro Tv, Digi 24, Realitatea Plus au încasat parale frumoase pentru a convinge poporul român că Guvernul are dreptate în privința Pandemiei. Acestor trusturi, înțelegem din solicitare GCS, li se opun niște site-uri amărîte:

„Considerăm periculoase o serie de abordări ale mass-media audio-vizuale care împrumută narative disuasive ostile interesului public, folosite în campanii de dezinformare promovate prin intermediul unor publicații on-line, fără identitate asumată și care au făcut obiectul anterioarelor analize ale Grupului de Comunicare Strategică. În locul fake-news-urilor evidente, promovate în perioada stării de urgență și care au putut fi ușor identificate, inclusiv de către persoane care nu sunt de specialitate, ca fiind informații incorecte sau false, observăm faptul că în ultima perioadă se recurge la o abordare mult mai subtilă, prin construcții narative elaborate și cu un grad ridicat de complexitate, care au toate șansele să determine atitudini și comportamente sociale nejustificate în rîndul populației”

Așadar, Guvernul a dat milioane de euro ditamai trusturilor pentru ducerea unei campanii de informare oficială în materie de Coronavirus. Din cîte se vede, strădania Trusturilor a eșuat. Românii țin cont de opinii publicate pe site-uri și nu de cele promovate de Antena 3, de ProTv, de Digi 24, de Realitatea Plus.
E un adevăr recunoscut chiar de Guvern.

De ce a eșuat campania plătită din greu de Guvern?
Din același motiv pentru care au eșuat toate campaniile presei comuniste.
Românii luau în serios doar campaniile Radio Europa Liberă.

https://www.cristoiublog.ro/

Acest articol a fost publicat în CORONAVIRUS(Romania), POLITICA(Ion Cristoiu). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.