Senatorul Radu Preda: Mii de oameni au murit cu zile din cauza prostiei liberalilor


“• Mii de români au murit din cauza panicii induse de guvernanţi.

  • Cei mai importanți medici din România au arătat că haosul provocat de liberali în sistemul de sănătate, în perioada stării de urgență și de alertă, a crescut alarmant numărul deceselor provocate de infarct, de ocluzii și de cancer.
  • Iohannis şi Guvernul PNL îi au pe conştiinţă pe românii cu boli tratabile care și-au pierdut viața din cauza faptului că nu au avut acces la tratament în spitalele transformate în unități COVID sau suport COVID.
  • Mii de oameni au murit cu zile acasă pentru că nu au fost primiţi în spitalele deschise. După episodul de la Suceava, deciziile Guvernului i-au speriat pe managerii de spitale, iar aceştia s-au temut că spitalele lor vor deveni focare de infecţie.
  • Bilanțul prezentat de Colegiul medicilor în perioada restricțiilor impuse de Guvern privind accesul bolnavilor cronici la tratamentele de specialitate este înfiorător.
  • Din 15 martie până în prezent, mii românii au murit de peritonită și ocluzii pentru că nu au avut acces la tratament sau pentru că acesta le-a fost oferit prea târziu la spital.
  • Numărul bolnavilor tratabili, cu afecţiuni de inimă sau afecţiuni de stomac, care au murit în această perioadă a crescut cu 20% raportat la aceleași perioade din anii trecuți.
  • Din aceleaşi cauze şi afecțiunile oncologice care ar fi putut fi vindecate s-au transformat rapid în cancere incurabile, avansând din stadii incipiente în stadii terminale.
  • Liberalii sunt singurii responsabili de aceste decese pentru că au blocat accesul bolnavilor cronici în spitale timp de 3 luni, ţinând închise spitalele suport COVID, care stau goale sau în care sunt internaţi asimptomaticii, în ciuda recomandărilor OMS.
  • Mii de bolnavi de cancer sau cu alte afecţiuni grave au fost umiliți, ținuți în picioare, în stradă, la cozi imense, pentru a avea acces la tratament.
  • PSD a cerut de mai multe ori să se permită, imediat, accesul la tratament, în siguranţă, pentru bolnavii cronici
  • Ajunge cu umilirea pacienților care au alte patologii decât COVID!
  • Toți bolnavii au dreptul la tratament și îngrijire de specialitate în sistemul sanitar de stat”, a spus senatorul PSD Radu Preda.

Acasa

Acest articol a fost publicat în CORONAVIRUS(Romania). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Senatorul Radu Preda: Mii de oameni au murit cu zile din cauza prostiei liberalilor

  1. Ene Constanta zice:

    De fapt..asta au vrut…sa murim cat mai multi…niste ticalosi nenorociti…scapa ne Doamne de ei…ca nu are cine Parinte Bun si lumineaza mintea romanilor. Trimite ne Doamne omul potriviit care sa apere tara noastra Romania si poporul roman . Doamne ajuta ne !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.