Dacia, tărâmul zeilor

Aici a fost un alt articol, doar ca autorul a dorit retragerea lui, deoarece a considerat ca la mine a adunat mai multe likuri decit la el pe blog. Asa ca am afisat un altul la fel de important.

„Oare n-am uitat cumva că iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a ţărânei, ci iubirea trecutului?” (Mihai Eminescu)

 

RELIGIA DACICA

Daca pentru studiul arhitecturii arheologia a descoperit numeroase cetati si alte tipuri de locuinte, daca pentru studiul societatii exista arheologia si izvoarele vechi, daca pentru studiul evenimentelor istorice exista nenumarate izvoare istorice, pentru studiul religiei desi exista numeroase izvoare scrise, acestea suprind foarte putin din acest vast domeniu in plus foarte putini autori au fost in contact direct cu civilizatia geto-daca si inca mai putini au reus it sa inteleaga credintele stramosilor nostri. Cu toate acestea se poate face un tablou al religiei geto-dacilor. Cele mai importante aspecte ale acestui domeniu sunt zeitatile. Cele care se cunosc pana acum si cele mai importante sunt:

BENDIS

Zeita din mitotlogia dacica adorata de stramosii nostri ca zeita a Lunii, a padurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeita magiciana. Unele reprezentari plastica (precum bustul de bronz de la Piatra Rosie) o arata cu sani proeminenti ceea ce conduce la presupunerea ca era o zeita adorata in primul rand de femei de aceea este probabil sa fi fost patroana dragostei si maternitatii. Herodot mentioneaza zeita Bendis ca finnd imprumutata de traci de la daci.

CAVALERUL TRAC

Tanar zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat calare, adesea in scene de vanatoare. Atributele si originea zeului sunt deocamdata obscure. Numit „Theos Heros”-stapan capetenie,mai apoi semizeu de origine muritoare iar in varinata romana, „Deus sanctus Heron”, unele imagini ale calaretului trac sunt insotite de inscriptii unde numelui „Heron”,”Heros” ii urmeaza adesea diverse epitete: „Invictus”-Nebiruitul, „Aeternus”-Vesnicul, „Katahtonios”-Stapanul mortilor, „Ktistes”-intemeiet orul de neamuri. mai des „Vetespios”. Iconografia romaneasca l-a pastrat in chipul Sf.Gheorghe.

DERZELAS

DERZELAS Zeu apartinand mitologiei daco-getice, avand un cult de origine autohtona. E considerat fie zeu al sanatatii, al energiei vitale (I.I.Russu) fie o divinitate subpamanteana (I.H.Crisan). Un templu al lui Derzelas s-a zidit la Histria in sec al III-lea ien.

GEBELEIZIS

Zeu geto-dacic al cerului innourat si pluvial, diriguitor al furtunii si al fulgerelor, in onoarea sau impotriva caruia dacii trageau cu arcurile (dupa unii spre a purifica fata zeului ceresc risipindu-i norii, dupa altii spre a-i reprosa norii excesivi, aducatori de grindina si de trasnete primejdioase pentru paduri, gospodarii, grane si pentru vita de vie). Aceasta practica e inregistrata si in alte zone geografice, tirul aglomerat de sageti si strigatele masive puteau creea curenti de aeri c e risipeau norii. Gebeleizis e amintit numai de Herodot care il citeaza imediat dupa Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri ca cei doi s-ar confunda. In iconografia romaneasca s-a pastrat ca Sf.Ilie.

KOGAIONON

Mitologicul munte dacic in care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile au adus in discutie celebre varfuri muntoase ca Gugu, Ceahlaul, Dealul Gradistii, Omul, fiecare cu argumente pro si contra. Anumite asemanari semantice din unele izvoare grecesti impun prima ipoteza, semnificatia numelui il impune pe Omul, de asemenea Sfinxul din pare sa aiba o semnificatie deosebita. Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon crie despre pestera de retragere a lui Zamolxis: „Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel il numesc si getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu al raului ce curgea alaturi.”(Geografia,VII,3,5). Acest citat lanseaza o interesanta ipoteza: numele mai important al fi al raului dupa care a fost numit si muntele deci muntele este langa un rau insemnat (poate nu doar din punct de vedere al debitului). Deasemenea, se stie ca lui Zamolxe dacii i-au construit o locuinta mare in pestera, de ci trebuie sa se mai gaseasca ruinele acestei locuinte in pestera. Autorii mentioneaza ca dacii isi numeau preotii „calatori prin nori” ceea ce propune pentru localizarea acestui munte un varf foarte inalt. Pestera mitica a lui Zamolxe ar fi putut sa aiba intortocheate galerii ceea ce ar explica disparitia lui.

PREOTII DACI

Sunt intalniti sub trei denumiri: kapnobatai, polistai si ktistai. Termenul de kapnobatai inseamna „cei care umbla prin nori”. Aceasta denumire corespunde faptului ca preotii asceti traiau pe varfurile inalte mereu acoperite de nori si ceata. Polistai se traduce prin „intemeietorii de orase” ceea ce ar putea insemna ca aceasta casta preoteasca ar putea fi invatatori. In favoarea acestei ipoteze mai vine si faptul ca tribul din care provenea Isus „invatatorul”, esenienii erau comparati cu pol istaii daci. Ktistaii, „intemeietorii de neam”, ar putea fi casta preoteasca care practica medicina. Se mai cunoaste existenta unei caste preotesti carora li se predica curajul de mici si care participau activ la lupte, Vezina fiind un exemplu celebru de preot prezent pe campul de lupta.

ZAMOLXE

Controversele asupra personalitatii lui Zamolxe au inceput sa apara odata cu mentionarea lui de catre Herodot si continua pana azi. Se presupune ca in jurul anului 1400ien, acest dac pe nume Zamolxe a calatorit prin lume ajungand pana in Egipt ajungand sclav al lui Pitagora, desi Herodt este de parere ca Zamolxe a trait cu mult inainte de Pitagora. In peregrinarile sale, Zamolxe a acumulat multe invataturi in domeniul astronomiei, prevestirii, medicinii. Intors inapoi pe meleagurile natale, el a juns vicerege. Din aceasta pozitie a pus sa i se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut mai tarziu sub denumirea de Kogaion. El s-a retras aici in solitudine, arar primind pe rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului care se pare ca nu il mai asculta, el a disparut timp de patru ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse de seama de pierderea suferita, l-a zeificat. Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul cerului senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii dupa mo arte, si cu numele caruia soldatii plecau la lupta.

Religia dacica mai cuprindea cateva ritualuri care ajuta la definirea ei si care merita mentionate:

Herodot a descris poporul dac ca „cei mai viteji si mai drepti” traci. Curajul soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii stiind ca vor ajunge in imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand numele zeului si mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze.

Un ritual tot pentru a stimula curajul soldatilor era sfintirea cu apa din Dunare. Se pare ca inainte de inceperea luptei fiecare soldat gusta apa din fluviu care era considerat sacru. Acest ritual este lapidar mentionat in izvoare dar merita a fi studiat.

Dupa disparitia fizica a lui Zamolxe, contactul cu acesta se mentinea printr-un ritual de sacrificiu care decurgea astfel: la fiecare patru ani un ales din cei mai viteji, mai frumosi si mai inteligenti daci era aruncat in sus, el caznd in sulitele tinute in aer de alti patru daci. Acestuia inaninte de a muri primea rugamintile poporului pentru zeul lor. Daca solul murea, insemna ca zeul a primit doleantele. Daca insa mesagerul supravetuia, insemna ca zeul refuza solia si tanarul era apostrofat ca nu era d emn de sarcina cu care fusese insarcinat. Acest ritual nu trebuie vazut ca unul barbar daca se are in vedere in primul rand ororile la care erau martori dacii in numeroasele razboaie pe care erau nevoiti sa le poarte, in aldoilea rand ca era un ritual care se petrecea la intervale mari de timp si al treilea rand ca acest ritual a fost mentionat o singura data, deci nu trebuie luat ca o certitudine.

O alta caracteristica a religiei stramosilor nostri, la fel de enigmatica ca si religia in sine sunt locurile in care era practicata: sanctuarele. Acestea erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial amenajate, cel mai adesea langa cetati si ce este interesant nu in interiorul fortificatiei ci in afara acestora, ele fiind aparate mai mult de relief decat artificial. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau poate tudiului, existand ipoteza ca aceste sanctuare erau folosite si ca scoala. Ele erau alcatuite din tamburi de andezit sau calcar, rar din alte tipuri de roci cand cele mentionate nu existau in imprejurimi. Acesti tamburi erau asezati de cele mai multe ori pe patru randuri de cate 13 tamburi. In marea majoritate a cetatilor mai existau si alte sanctuare cu aranjamente diferite ale tamburilor. Cea mai insemnata incinta sacra este cea din capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui Decebal un numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de calendar.

http://www.dacia.co.ro/

CITITI CU ATENTIE SI MAI ALES SA SIMTITI FIECARE DIN VOI…

” Vă veți descoperi locurile atunci când va veni vremea și când veți știi ce să faceți cu ceea ce ați lăsat în urmă. Până atunci, ele vor rămâne ascunse. Voi le-ați închis și tot voi le veți deschide. Când va veni vremea, fiecare își va descoperi unde e locul, va merge într-acolo și apoi își va pune mâinile deasupra. Transferul de vibrație se va face imediat. Nimeni nu va putea scoate ceea ce voi ați pus acolo!”