Iudaismul este un proiect politic!


                      S-a demonstrat în nenumărate ocazii de-a lungul ultimelor decenii […]

              

S-a demonstrat în nenumărate ocazii de-a lungul ultimelor decenii că, „intelectualii” evrei, indiferent de domeniul lor de activitate: „profesori”, „sociologi”, „scriitori”, „jurnaliști”, „personalități” publice mai mult sau mai puțin impuse (…), ONG-iști, patroni de presă, de televiziuni, de trusturi media, „politicieni”, bancheri ș.a., au lucrat dintotdeauna concertat la promovarea și provocarea imigrației masive, folosindu-se de toate resursele de care dispuneau. Obiectivul urmărit și chiar deconspirat de câțiva evrei cinstiți precum, Gerard Menuhin (fiul marelui violonist Yehudi Menuhin), Benjamin H. Freedmann, sau marele profesor Roger Dommergue Polacco de Menasce –, este dizolvarea societăților omogene din punct de vedere etnic și favorizarea metisajului pentru a reuși, in extenso, să transforme popoarele dominate într-o masă amorfă de hibrizi fără identitate, fără trecut, fără repere… Prin această omogenizare, care ascunde, de fapt, diluarea și anularea în timp a tuturor reperelor din trecut (rațiunea) se urmărește, în final, ca toți oameni să creadă la fel, să se comporte la fel, să se sperie la fel, să gândească la fel, să producă la fel, să mănânce la fel… etc. În definitiv, să fie cât mai ușor de manipulați, marele colhoz uman devenind o entitate goală și anonimă, care integrează orice informație la comandă – Guvern mondial!

Jacques Attali, cunoscut în Franța ca fiind „omul președinților” sau „consilierul prezidențial permanent”… aș zice mai degrabă, controlorul permanent al democrației hexagonale –, menționează în lucrarea sa mistificatoare, Dictionaire du XXI siècle: „După înfăptuirea instituțiilor europene (U.E.), este firesc, natural, să acceptăm necesitatea unui guvern mondial.”
Societățile multiculturalizate cu forța și diluarea, sau interzicerea necesității vitale de apartenență, permit jidanilor să obtureze eventualele porniri naționaliste despre care, spun ei, păstrează amintiri „contradictorii”, folosesc acest termen deoarece Adolf Hitler, ca și Lenin, sau Oliver Cromwell cu mult înaintea lor, contrar manualelor de istorie, au ajuns la putere prin sprijinul și datorită finanțelor jidănești. În cele trei cazuri, nu chiar atât distincte… populațiile indigene au ajuns sub dominație jidănească; Rusia sub regimul bolșevic, Germania sub regimul hotelului american și Anglia sub regimul bătrânei doamne de pe „Threadneedle Street“ (Banca Angliei) – toate organizații evreiesti.
Toți „intelectualii” evrei – fără prea mulți dizidenți – își focalizează interesele pe proiectul societăților „amestecate”, exersând presiuni constante pentru a obtura orice formă de rezistență identitară a populațiilor ținute sub ocupație. În Vest, negarea identităților naționale este dusă la extremă prin folosirea propagandei „anti-rasistă” – teorie subversivă avortată de mediile cosmopolite care, prin încrucișarea holocaustologică, a dat naștere noii religii Occidentale care, culmea, a readus ateilor un zeu în care cred cu supușenie… În România, nefiind o țară destul de multiculturalizată și încă nepermis de credincioasă, negarea identității capătă forme lăturalnice, grotești, ridicole, cochetând cu stângăcie, dar nu mai puțin primejdios, întru deformarea istoriei, contopirea trecutului, înspre uitarea ogorului și către uitarea de sine.
„Filozoful” evrei, Alain Finkielkraut, membru al Academiei Franceze și personaj nelipsit al televiziunilor de ocupație, demonstrează prin declarațiile sale nu numai faptul că evrei au „liber” la ură etnică, dar aceștia își permit să facă aluzii mai mult sau mai puține voalate la necesitatea unui genocid programat împotriva populațiilor de vită europeană, iată un exemplu edificator: „Pericolul mortal pe care îl reprezintă pentru omenire cultul apartenenței, segmentarea umanității și închiderea indivizilor în cadrul propriei rase și culturi, nu poate fi anihilat decât prin instaurarea unei societăți multi-etnică.” (L’humanité perdue, 1996). – Pericol… pentru cine, oare?
Lăsând deoparte ura etnică și dorința de genocid afișată în această declarație, fragmentul de înțelepciune „academică” ne arată nivelul de patologie la care au ajuns occidentalii. Fără a ne asuma riscul unui diagnostic greșit, putem spune că „sistemul imunitar” al occidentalilor, a fost învins de un virus asupra căreia tratamentul a fost interzis, dând naștere unei forme de idiopatie generalizată – pacientul este în mod cert bolnav, dar cauza și tratamentul (fiind interzise) rămân necunoscute. Altfel, cum am putea înțelege faptul că occidentalii, acestă mare civilizație iudeo-decreștinată, tolerează „ideea” freudiană conform căreia: un om care trăiește în armonie cu credința, tradițiile și cultura sa, alături de semenii lui, în țara sa, pe lângă faptul că se induce ideea că este un prizonier al voinței Divine, ar fi un pericol pentru omenire?! – Acestă mostră de subversiune iudaică, își poate revendica dreptul recunoașterii paterne în măsură în care Pablo Picasso, lovit de o erecție abstractă, ar fi putut să-l lase „gravid” pe șarlatanul, Sigmund Freud…
Bernard-Henri Levy, alt controlor de rang înalt al „democrației” hexagonale și „ambasador” internațional al agendei sioniste (războiul din Libia, primăvara arabă, puciul din Maidan…etc) își permite un discurs mult mai explicit, reflectând mai amplu dorința cosmopoliților de a distruge națiunile europene: „Mașinăria europeană (U.E.), a reușit să se înscrie împotriva acestor naționalisme mistice, trimițându-le înapoi la muzeul ororilor istorice. Odată cu moartea acestor naționalisme, jidanii scapă de cei mai impresionanți adversari. Natura Europei democratice, nu trebuie să reprezinte o altă națiune, ci un dispozitiv care lucrează activ la facturarea, pulverizarea și, în cele fin urmă, la necrozarea identităților și distrugerea elementelor de fixație națională.” (Récidives, 2004).
Indiferent de domeniul de activitate în care evoluează, jidanii ne prezintă întotdeauna invaziile Europei ca fiind o mană cerească, o necesitate economică, un aport indisponibil, o îmbogățire extraordinară, etc. În noiembrie 2005, sub conducerea evreilor Paul Wolfowitz, sionist înverșunat și partizan (finanțator) al războiului împotriva Irakului în 2003, Banca Mondială a prezentat un raport în care găsim următorul îndemn: „Condiția principală pentru o creștere economică stabilă. Ținând cont de îmbătrânirea populațiilor și declinul țărilor, pentru a compensa depopularea, ar fi necesar un flux anual de un milion de emigranți (sic!) folosibili.”
Într-un articol din „Libération”, apărut în 25 iulie 2005, semnat de Éric Aeschlimann (jidan), cărțile sunt aruncate pe masă, la vedere: „După proiecțiile făcute de Eurostat (organizație jidănească) și prezentate de Serge Feld (jidan), uniunea europeană o să piardă până în 2030, 14 milioane de locuitori. Aceasta amenințare, nu poate fi atenuată decât prin susținerea imigrației. Până în 2030, datorită imigrației, U.E. o să câștige 25 de milioane de locuitori.”
Trebuie să reținem că pentru toți acești „intelectuali” care, cu multă amabilitate, se gândesc la binele și viitorul neamurilor indigene, posibilitatea și necesitatea adoptării unor politici favorabile natalității și familiei mai în general, nu pare să le trezească de niciun fel interesul… Europa, după doctrina regimului de ocupație, pur și simplu nu mai are vocația de-a rămâne albă.
După etapa „ateizării” forțate și a deculturalizării brutale, reeducații par „pregătiți” pentru faza de înlocuire! Daniel Cohn-Bendit (jidan), pedofil autodeclarat, unul din instigatorii „revoluției” iudaice din mai 1968, actualmente euro-deputat, ne aduce mai multe amănunte în privința doctrinei iudaice. Iată un fragment dintr-un articol apărut în 1998, în publicația, „Une Envie de politic”: „O politică favorabilă natalității, îmi pare ceva fără sens, absolut inutilă. Familia nu are nicio valoare. Ceea ce contează pentru mine sunt relațiile în cadrul cuplurilor (?), indiferent de sexul partenerilor. Un cuplu homosexual trebuie să aibă aceleași drepturi ca un cuplu heterosexual.”
Într-un articol apărut în 2004, în cotidianul „Le Figaro”, directorul de presă Alexandru Adler (evreu), ne chema „frățește” la integrarea Turciei în U.E. (… nu a României creștine, Doamne ferește!) : „Turcia, o țară cu alegeri libere, cu presă liberă, intelectuali de prim rang, universității admirabile și deschise spre lume, reprezintă o șansă nesperată – să fim la înălțimea acestui semnal, pentru al putea descifra și garanta libertatea de mâine a continentului nostru.” – De reținut: pe lângă faptul că de la înființarea U.E. țările noastre sau preschimbat în Europa „lor”, aceștia începe să condiționeze securitatea și libertatea de mâine, prin acceptarea invaziilor musulmane. Ori ne diluăm de bună voie, ori murim… în ambele cazuri, dispărem!
Pierre Lellouche (evreu), fost consilier a lui Jacques Chirac, uns deputat al dreptei liberale și înscăunat președinte al consiliului NATO, actualmente agent sionist, mărturisea fără complexe: „Pentru că Turcia este o țară musulmană, doresc să intre în uniunea europeană.” (Actualités juives, 23 decembrie 2004)
Apologia metisajul (amestecul de rase) este, fără îndoială, unul din elementele fundamentale ale propagandei jidănești… însă, atenție!, metisajul, ideologia vehiculată și discursul din jurul acestuia, ca și „anti-rarisimul”, ateismului, sau „toleranța”, trebuie să rămână produse rezervate exclusiv exportului; jidanii fiind învățați de mici să aplice cu rigurozitate regulile omogenității tribale, urii etnice (în special față de rasa albă) și lipsa totală de toleranța vizavi de tot ceea nu este iudaic, sau se opune hegemoniei acestuia.
Edgar Morin Nahoum (jidan), „filozof” și el… „sociolog”, intim al sistemului, comunist angajat și gânditor al globalismului „democratic”: „Dorim să developăm rețele de țesut planetar (?), lansăm un apel la metisaj…” (Terre Patrie, 1993). „Noi nu avem pământul promis, dar avem o aspirație, o dorință, un mit, un vis: să realizăm pământul patrie.” (Un nouveau commencement, 1991)
Regăsim acest îndemn și la Jacques Attali (jidan) în cartea sa de promovare a elitei jidănești, „Dicționarul secolului XXI”: „Trebuie să încurajăm diversitatea, să împărțim bogățiile… să ne deschidem culturilor străine, să favorizăm metisajul și să învățăm să gândim global.”
Acest mod de-a gândi lumea în care totul ar putea fi asimilabil, preschimbat, amestecat, anihilat și, în cele din urmă, înlocuit; le permite unor „intelectuali” impuși cu barosul să vehiculeze niște iudeologii pe cât de false pe fond, pe atât de manipulatoare la suprafață. Iată o mostră a evreului pedofil auto-declarat, Daniel Cohn-Bendit: „Ceea ce îmi place în Franța, este cosmopolitismul său; negri, Arabii, evreii. Iubesc Franța mai ales pentru asta.” (Juifs et français, 1979)
În acest citat, dacă nu am înțelege mesajul subliminal, am crede că vorbește despre Africa de Nord, dar nicidecum despre Franța. Mai mult, elementul francez, indigenul, a fost ocultat în profunzime, anihilat. Ca și cum autorul, întors dintr-o călătorie în timp, ne mărturisește fericit că metisajul și-ar fi îndeplinit misiunea profetică, lăsând în urmă o Franța, mai bine zis o Frântă, populată în exclusivitate de ceva hibrizi intermediari, negri și arabi… conduși bineînțeles de către evrei.
În 2003, fostul prim ministru al Franței, Laurent Fabius (evreu), declara: „Atunci când Marianele din primăriile Franței, vor avea chipul frumos al unei tinere franțuzoaice provenită din imigrație, atunci Franța o să pășească spre deplinătatea valorilor ei Republicane.” – Adică Franța o să devină o țară întregită și onorabilă numai în cazul în care, ultimele hotare de rezistență, provincia – Franța profundă – o să accepte și ea înlocuirea, ieșirea din istorie.
Cu ocazia discursului de învestitură al partidului liberal, Nicolas Sarkozy (evreu), face o declarație asemănătoare: „Vreau să fiu președintele unei țări (Franța) care a înțeles că creația se află în amestec, în deschidere, în întâlnire, și nu mi-e frică de cuvânt, în metisaj.” – Și totuși, el altora le dă povață, dar pe sine nu se învață: toate nevestele lui au fost evreice… cam atât cu „amestecul”!
Iudeologiile vehiculate prin intermediul mass media, principala unealtă de control mental, ar vrea să ne facă să credem că, nu are nici un rost să ne opunem acestui regim… ca și cum destinul umanității ar fi deja trasat, iar jidanii nu fac decât să călăuzească turma spre abator.
„Nimic și nimeni nu poate opri mișcările populațiilor mizerabile spre Occidentul bătrân și bogat… din acestă cauză înțelepciunea, rațiunea, de aici înainte consistă în a înțelege că trebuie să primim din ce în ce mai mulți emigranți și să le pregătim sosirea.” (Daniel Bensaïd (jidan), Nouvel Observateur, 13 octombrie 2005)
Alain Minc (evreu), tine un discurs asemănător: „Imigrația este o perspectivă inevitabilă. Imigrația o să crească, mai bine să ne pregătim și, mai ales, să-i pregătim pe francezi… în loc să-i lăsăm să fantasmeze asupra unei situații care, în realitate, nu este atât de critică pe cât pare.” (Vengence des Nations, 1990)
Folosind altă tribună, într-un articol titrat „Cele zece comandamente”, iudeologul aduce un argument „implacabil”: „Între o Europă în plină de decadență demografică și suprapopularea țărilor la Sudul Mediteranei, fenomenul de revărsare este inevitabil.” (Machine égalitaire, 1987)
În lucrarea intitulată, „Une Envie de politique”, iudeologul pedofil, Daniel Cohn-Bendit, insistă pe necesitatea ca europenii accepte să-și deschidă larg frontierele. Modelul pe care îl propune de această dată fostul anarhist comunist este, America liberală: „Trebuie ca Europa să fie gândită ca regiune de imigrație, după modelul Statelor Unite. Mai întâi de toate, trebuie să înțelegem că mișcările imigraționiste vor continua, cauza fiind inegalitățile între țările puternic industrializate și țările din Nordul Africii… acest lucru fiind valabil pentru întreaga Europa.”
„Suntem prea speriați…” În 1982, Albert Memmi (evreu), mințea în cartea sa despre „Rasism”: „În Franța, un dispreț timid sau ironic la adresa străinilor, o formă de „eu” baricadat, o ospitalitate quasi nulă… un șovinism în perpetuă renaștere, revelează că frica de celălalt se află în continuare în stare latentă.” – Europa, Europa, atât de rea și totuși, parcă toți vor în ea.
Declarându-și recunoștința și dragostea față de țara care îl tolerează, iudeologul Bernard Henri-Levy, relatează următoarele: „Regionalismele, tradițiile, etc, toate sunt numai adăpostiri fricoase, retrageri crispate spre identitățile cele mai sărace.” – Să înțelegem din asta că, dincolo de interesul scăzut pe care îl reprezintă sărăcia identităților de pe vechiul continent, mânați de un elan plin de altruism și iubire, evreii se dau de zidul morții pentru a ne îmbogăți identitatea – bă, serios acuma, da ce oameni extraordinari! Ce noroc pe noi… cât pe ci să trecem prin istorie ca niște sărăcii genetice, o adunătură arhaică de albi neasimilați de negri și arabi?!
Iudeologii nu ratează o ocazie să-și arate dezgustul față de ființa profundă a Europei, ura pe care o nutresc și o transmit din generație în generație, demonstrând o lipsă desăvârșită de înțelegere și adaptare la tot ce a născut și înseamnă civilizația europeană. Dar această ură nu poate fi nicidecum justificată, înțeleasă și cu atât mai puțin tolerată, fără a pune în situație de eșec viitorul continentului nostru și a copiilor noștri.
Elitele evreiesti acționează asupra civilizațiilor europene precum un virus perfid care anihilează capacitățile naturale de protecție, prin controlul și chiar negarea sistemul imunitar. Europa Occidentală, a ajuns în situația unui bolnav muribund care, după ce i-au fost iudaizate toate organele vitale, se zbate între viață și moarte pe cărările neînsuflețite ale materiei… materialismul a înlocuit sufletul, conformismul a înlocuit rațiunea, iar lașitatea a înlocuit perspectiva unui viitor luminos.
Democrația occidentală, parazitată și ea până în măduvă, capătă formele unui gigantic spital psihiatric în care pacienții sunt tratați cu iluziile unui sistem care, fără propagandă continuă, fără spălarea creierelor din școala elementară, fără mass media, iudeologi omniprezenți și represiune iudeologică, fără falsificarea trecutului, rescrierea istoriei și, în cele din urmă, șantajul financiar; nu ar reuși să supraviețuiască și să-și impună dominația, nici măcar asupra unui trib arhaic din jungla amazoniană.
Complotismul cu care este condamnată orice formă de rezistență morală, intelectuală și chiar vitală, ne arată că iudaismul politic, pe lângă faptul că a reușit să acapareze toate formele de comunicare de masă, exersează o formă disimulată de tiranie asupra elementelor sănătoase, neînrolate. Complotismul este pentru jidani, ceea ce este arma pentru soldat, un element indisociabil pentru a se impune pe câmpul de luptă. Fără complotism, formă tranzitorie de manipulare spre renașterea proceselor bolșeviste, coloniile democratico-capitaliste s-ar topi precum zăpada în soare. Dar această șapă de plumb, nu este decât o falsă realitate întreținută de o justiție cangrenată, o clasă politică transformată în filială locală și o populație în fază sinucigașă.
Inchiziția spaniolă, element folosit de evrei pentru a discredita Biserica Catolică, făcând din acest interval monstruozitatea întruchipată, a omorât în trei secole în jur de 800 de oameni… Între 1917 și 1947, regimul iudeo-bolșevic, nu ruși!, a omorât treizeci de milioane de creștini! După nomenclatura actuală, Germanii au perpetuat cel mai mare genocid din toate timpurile, nu există manual școlar să nu ne „îmbogățească” copiii cu atrocitățile Holocaustului… însă, niciun absolvent de liceu nu a citit vreodată în manuale de istorie despre cel mai mare criminal al secolului XX, evreul Gerinkh Yagoda, fondatorul și șeful NKVD, sub comanda căruia au fost executați zece milioane de oameni, și nici despre faptul că intre 1932 și 1933, sub comanda evreului Lazar Kaganovitch, a fost orchestrat Holodomorul din Ucraina în care au fost omorați șapte milioane de creștini. Și asta e complotism?
Antisemitismul care, trebuie să recunosc, nu știu ce înseamnă?… este acuzația trântită cu sălbăticie asupra oricărui om care refuză să-și vândă demnitatea, neamul, istoria; oricărui intelectual onest, oricărui țăran care nu vrea să-și cedeze pământul, oricărei mame care nu vrea să-și vaccineze copilul, oricărui naționalist care încearcă să-și protejeze țara… orice om care nu stă în patru labe în fața tiraniei, este un antisemit.
Astăzi, orice poziție, atitudine, împotrivire, sau contestare la doctrina iudaică antrenează moartea socială, care, în fapt, este echivalentă cu moartea fizică; fără servici, venituri, contact uman, social, libertate morală, intelectuală, sau chiar fizică, viața se stinge ușor.
Ușurința cu care suntem manipulați, pe lângă represiunea „legilor” de alienare, aliniere, impuse de regimul de ocupație, este dată de faptul că oamenii nu mai cred în ei, în ceea ce văd, în ceea ce simt. Realitatea s-a mutat pe ecrane, în ecrane, în supermarket, în mall, la OMV, la ProTV; pentru rezistenți, nealiniați, realitatea s-a mutat pe la tribunale, prin pușcărie, prin izolare, ori prin exil… oriunde, aiurea, dar departe de adevăr, de realitate, de viață.
Antisemitismul, așa cum a subliniat marele profesor Roger Dommergue Pollaco de Menasce: „Este un cuvânt impropriu din moment ce majoritatea semiților nu au cunoscut niciodată antisemitismul „anti jidani”, acesta manifestându-se în toate epocile și pe toate continentele unde evreii au fost prezenți. Datorită acestui fapt, așa cum sublimează Bernard Lazar, în lucrarea sa despre antisemitism, acesta se află în gestație permanentă în jidan și nu în antisemit. Cum am putea concepe că de-a lungul mileniilor, pe toate meridianele lumii, oameni străini de limbă și de teritoriu și-au transmis totuși cuvântul pentru a persecuta jidanii… Punerea în gardă a Bisericii Catolice împotriva perversității jidănești, rămâne o fracțiune infimă, față de toate popoarele, în toate locurile și în toate timpurile care nu au avut nevoie de Roma, pentru a practica un antisemitism sângeros, chiar și atunci când jidanii au fost în poziție dominantă din punct de vedere politic și financiar.”
Democrația la care suntem supuși se trădează prin dinamica ei a fi un organism de sinteză supus capitalismului, știind că acesta se află în mână evreilor, iar aceștia ne urăsc pentru tot ceea ce înseamnă ființa noastră, bănuiesc că nu este prea complotist să înțelegem că forma de guvernare la care suntem supuși o să ne ducă inevitabil spre cimitirul civilizațiilor… la gunoiul istoriei?
Și totuși, ce putem face, ce anume ne menține în starea de anomie, cum se face că simțim declinul nostru, realizăm că „revoluția” din ’89 a servit la colonizarea economiei românești, la amanetarea poporului, la delapidarea bogățiilor, la anihilarea viitorului… cum se face că nu mai avem capacitatea de „trezire”, cum se face că nu ripostăm?… Dacă o națiune, un neam, nu-și cunoaște dușmanii, atunci nu va fi niciodată în măsura să stabilească o strategie; fără strategie, un neam nu poate rezista, nu poate lupta și nici nu va putea vreodată să-și reapropie destinul și menirea.
Plecând de la această sinteză, am ajuns la următoarea concluzie:
Cauza principală care ne împiedică să conștientizăm realitatea și pericolul situației în care ne aflăm este, producerea incapacității de-a privi realitatea prin ochii noștri. Acestă este principala unealtă de control social, integralitatea sistemului de opresiune se bazează pe această „incapacitate”. Prin urmare, ținta numărul unu al oricărui activist naționalist, și aici vorbesc de orice individ care se simte lezat de situația actuală: sunt trupele de ocupație mentală, adică mass media.
Ori când spunem mass media, nu am spus mare lucru, până la urmă niște hârtie, alimentarea conturilor bancare, tehnică, metode subliminale și unde hertziene… dar acest monstru volatil și străin de țară, are un punct sensibil, călcâiul lui Ahile. Mass media sunt fragile tocmai acolo unde acestea stabilesc punctul de legătură cu realitatea, ori punctul de legătură cu realitatea sunt jurnaliștii.
Atâta timp cât jurnaliștii, care nu sunt nimic altceva decât niște trupe de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin țara noastră, vor fi lăsați să producă „materie” antinațională, antitradițională, antiromânească; deformând și defăimând, împotriva interesului național, orice suflare românească, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, orice încercare de a ieși din robie… ne vom afla la ani lumină distanță de orice inițiativă populară, politică, naționalistă, anti-imperialistă.
Prin urmare, cauza care menține poporul în comă, în acceptarea condiției de sclavie, sub influența criminală a colonialismul cultural, social, politic și economic; în starea de îndobitocire profundă, de deculturalizare brutală a maselor și menținerea creierelor în consensul generalizat… sunt jurnaliștii care, precum niște c….e diabolice, și-au pus corpul și mintea la dispoziția unei mașinării de opresiune responsabilă de suferința, amărăciunea, drama, neputința și dezrădăcinarea fără nume a milioanelor de români. Pentru că am pierdut capacitatea propriei narative, pentru că am cedat controlul asupra propriilor cuvinte, asupra dreptului de a ne povesti propria istorie, am devenit sclavi. Realitatea ne arată că, românii nu mai sunt actorii propriei vieți, propriului destin.
Prin urmare, orice om care este în capacitate intelectuală să împiedice, să scurtcircuiteze, să ocolească, să întrerupă și, în definitiv, să scape de opresiunea pe care o exercită forțele de ocupație mentală, o să meargă în direcția potrivită… spre ieșirea din temniță. Stingeți naibii televizoarele, aruncați ziarele la gunoi, lăpădați-vă de mall, de supermarket, de manele, de partide, de călăi, de străini, de „afară”, de robie… auziți strigătul pământului, urmați calea împărăției – faceți din Rareș Bogdan, CTP, Mihai Gâdea, Radu Banciu, Moise Guran, Lucian Mîndruță, Oreste, Mălin Bot, Andreea Esca, Andi Moisescu ș.a., niște boschetari, c….e de centură, nostalgici ai trecutului, umbre, hăituiți, sinucigași, exilați… Eliberați-vă naibii, odată, sfidați „evidențele” și poate că cei șase milioane de pribegi ai indiferenței și prostiei voastre, își vor regăsi drumul spre, ACASĂ.
Reclame