Minciună, dezinformare şi înşelăciune – Coordonatele principale ale sistemului capitalism promovat şi exportat de americani.


Poate un sistem politic şi economic, bazat pe aceste atribute să ameninţe pacea, stabilitatea şi economia mondială? 
Mulţi economişti, în special americani şi investitori, în special în speculaţii, văd economia americană că fiind cea mai mare şi puternică la nivel global. Nimic rău pînă aici, dar măsurătoarea începe cu PIB-ul american, care pare să fie cel mai mare la nivel mondial. Dar nimeni nu spune faptul că economia americana este cea mai datoare economie la nivel planetar….. 
America împrumută bani în disperare, de la oricine, de la ţări bogate şi chiar de la ţările cele mai sărace… Priviţi în tabelul de mai jos, de la cîte ţări sărace sau unde oamenii trăiesc din cîţiva dolari pe zi şi trăiesc sub sabia austerităţii permanente, dar care au lideri corupţi de americani şi care împrumută bani americanilor, lăsîndu-şi propriile populaţii în sărăcie…(vedeţi în roşu, ce datorii au americanii la aceste ţări şi vom vedea şi cum doresc să le plătească…. 
 
America este cel mai mare importator la nivel internaţional, dar fără discuţie că nu plăteşte ceea ce importă, că doar este un imperiu care trebuie respectat şi cei care sînt furaţi, trebuie să fie multumiti că i-a furat America… Americani plătesc datoriile sub cea mai perversă formă. Ţările lumii îi imprumta, iar ei emit IOU-uri(I Owe You), un fel de mecanism prin care eliberează certificate care statuteaza că ei au datorii la cei care i-au împrumutat, în limbaj românesc „ai de luat…” dar nu se ştie dacă vei mai lua vreodată. Americanii iau banii împrumut de la aceste ţări sărace şi cumpără produsele de la ele, iar aceste ţări împrumută bani americanilor la cele mai mici rate ale dobînzilor, istoric vorbind. 
Întrebarea imediată, care este pe buzele tuturor este : Cum poate America să împrumute bani la o aşa de mică rată a dobînzii? Cum pot alte ţări, la rîndul lor să imprumute bani de la băncile centrale şi chiar private, la o aşa rată a dobînzii extrem de mică? 
Să începem dezvoltarea logicii economice de la a ne gîndi că dobînda este un preţ pe care îl plătim pentru serviciul pe care băncile ni-l fac, adică ne oferă împrumut, DAR, să ne gîndim că preţul în capitalism ar trebui reglat de un mecanism care da definiţia sistemului şi anume al CERERII ŞI OFERTEI. 
 
După care să ne gîndim, cum ar trebui să arate o societate care să deţină financiar aceste rate extrem de reduse ale dobînzilor? Acea societate, ar trebui să aibă în bănci economii însemnate, oamenii ar trebui să aibă venituri decente care să le permită să economisească bani şi să îi depună în bănci iar pe de altă parte să consume puţin sau raţional, iar băncile, datorită unui număr mic al celor care solicită împrumuturi, să ducă dobînzile în jos, pentru a devenii stimulative şi a crea posibilitatea ca unii oameni să împrumute. Se întîmplă aşa ceva în capitalismul american, care este şi exportat în alte ţări, printre care şi România? Sub nici o forma ci exact opusul. 
Acest este un aspect fundamental corect de gîndire al economiei capitaliste, dar este total în opoziţie cu ceea se întîmplă în SUA şi ţările capitaliste dezvoltate, exportatoare ale capitalismului către ţările de la periferie care încă mai cred în acest sistem fals. 
Nimeni nu economiseşte în SUA şi multe ţări dezvoltate economic. Ar trebui să nu “gîndeşti capitalist” ca să economisesti bani într-o economie care reduce dobînzile pe un fond de consum nebunesc, iraţional şi indiferent citi bani are fiecare în buzunare.. Mulţi americani, nu numai că nu îşi permit să economisească ci ei NU îşi permit să cheltuie pentru elementele esenţiale vieţii şi asta este motivul pentru care, unii dintre ei împrumută nebuneşte…. pentru că ei nu cîştigă suficienţi bani şi se duc în zona datornicilor nemaifiind vorba de a economisii. 
Pe acest fond vedem, pe de altă parte, o datorie permanentă si în creştere, a guvernului american şi a celor capitaliste în general. Guvernul american are o datorie care depăşeşte 20.000 de miliarde de dolari, fără să luăm în considerare datoriile corporaţiilor, companiilor americane şi cele individuale… 
Mergind mai departe cu paradooxul economiei capitaliste, trebuie să spunem că în această situaţie falimentară şi cu datorii în permanentă crestere, guvernul GARANTEAZĂ împrumuturile contractate de tineri pentru plata studiilor, garantează conturi bancare, garantează fondurile de pensii, toate acestea NEFIIND PARTE DIN CELE 20.000 de miliarde de dolari… şi ne întrebăm: Cum poate un guvern capitalist circar, să garanteze aceste fonduri uriaşe, din moment ce volumul de datorii al acestui guvern creşte permanent…? Ce face guvernul, în cazul în care aceste fonduri garantate, sînt în incapacitate de plata? Cine le plăteşte şi ce fel de dezechilibru se crează? 
Pe de altă parte, guvernul capitalist are şi alte cheltuieli, cum ar fi cele legate de Securitatea Socială, Sistemul Medical, cea mai mare parte a sistemului de educaţie primară şi liceeala…. toţi americanii sau cei ce trăiesc în sistemul capitalist au aşteptări ca aceşti bani să existe şi să îi poată accesa cînd au nevoie, sub o formă sau altă. Lucrătorii în structurile guvernamentale aşteaptă şi ei să primească pensia care li se cuvine, de la acelaşi stat capitalist…. Toate aceste cheltuieli guvernamentale adunate, reprezintă cu mult peste 100.000 de miliarde de dolari americani…. la această datorie imensă, adăugăm datoriile corporaţiilor, că să vedem într-o oarecare măsură, aproximativ, ce se întîmplă şi în ce cuantum sînt datoriile americane agregate. De ce credeţi că piaţă stocurilor este la aşa un nivel ridicat, exagerat şi fără nici o justificare? Credeţi că datorita faptului că aceste corporaţii listate la Stock Exchange sînt profitabile şi merg din bine în mai bine? 
 
Hai să fim serioşi. Acestor companii le este permis legal să îşi cumpere propriile acţiuni şi să jongleze numărul de acţiuni puse la dispoziţie după o suma prestabilită şi în final să ducă atît de sus acţiunile, cît doresc ei pentru a crea confuzie în ceea ce privesc investitorii şi să îi prostească pe cei ce încă mai pun în joc bani pe această piaţă a stocurilor… 
Companiile nu folosesc acest mecanism de „buy back” din banii lor ci împrumută de la bănci în cadrul acestui mecanism malefic şi după prosteală şi profit jonglat, oferă banii înapoi băncilor şi controlează stocurile. În domeniu producţiei stocurile sînt controlate chiar mai complex şi am iterat în multe dintre articolele mele, modul în care o fac. 
Venind la bonduri, aceste corporaţii ale păcălelii capitaliste, oferă băncilor bonduri, pentru a primi bani şi cu acei bani intră şi cu ei în sistemul „buy back” făcînd profit din nimic, doar jonglerii fără să existe produsul în sine.. Trebuie să menţionez că aceste corporaţii primesc bani pe bondurile eliberate, cu dobîndă foarte mică, chiar negativă de multe ori şi intră în speculaţii cu aceşti bani „falşi”. 
 
Mergem la gospodăriile americane şi statisticile mincinoase, pentru a vedea cum jonglează economiştii lor cu prosteala… 
Gospodăriile americane sînt pline de datorii, cu mult mai mult decît în trecut, dar falsitatea vine din altă statistică. Deci în 2008 criza economică a avut la baza un volum prea mare al datoriilor, iar acum datoriile sînt şi mai mari, iar capitalişti spun că economiile lor sînt în refacere…Cum se poate aşa ceva? 
Prosteala principala aruncată pe ecrane este că împrumuturile pentru achiziţionarea de case sînt în scădere, deci, după ei, oamenii au început să îşi plătească datoriile la bănci, ceea ce este total fals. Da, datoriile la bănci pentru case au scăzut, DAR, o altă statistică arată ca pe fondul scăderii acestor împrumuturi contractate pentru cumpărarea de case (mortgages), cum se face că datoriile pe gospodărie sînt din ce în ce mai mari? Nu este un paradox? Dar explicaţia există în analiza economică logică. Numărul proprietarilor de case în America, este cu mult mai mic decît era în anii 60, ceea ce înseamnă că un număr mare de oameni au preferat să locuiască cu chirie, alţii cu familiile , alţi sub alte forme de convieţuire. 
 
Deci, datoriile nu s-au plătit ci din ce în ce mai puţini îşi cumpără case şi devin proprietari, chiar dacă vedem o nebunie după case, alimentată de străini, în general chinezi si asiatici, veniţi cu bani în vest. Deci, va imaginaţi faptul că datoriile pe gospodărie americană au crescut enorm, iar datoriile la case au scăzut în principal datorită mai puţinelor datorii contractate pentru cumpărară mai puţinor case. Deci asta ce înseamnă? Înseamnă că datoriile de altă natură, la linii de credit, carduri de credit, cumpărarea de automobile, plata studiilor şi altele, sînt enorme. Numai datoriile la automobilele cumpărate, plata şcolilor şi plata cardurilor, reprezintă, fiecare în parte, peste 1.000 de miliarde de dolari, în total, numai acestea trei „oferind” americanilor o datorie de peste 3.500 de miliarde de dolari…. 
http://www.marketwatch.com/story/us-households-will-soon-have-aş-much-debt-aş-they-had-în-2008-2017-04-03
 
În acelaşi timp, cu cît numărul celor care nu mai au datorii faţă de bănci, pentru cumpărarea caselor, nu mai au „equity” sau bunuri cu care să garanteze în anumite cazuri… Mulţi americani care au cumpărat proprietăţi pentru a le specula, sînt acum în situaţia în care datoriile la bănci pentru aceste case sînt mai mari decît preţul pe care îl pot lua pe casă în sine dacă o vînd…înregistrînd datorii şi în acest caz….. Deci este chiar mai rău decît ne aşteptăm…
Aceste datorii create, AU CRESCUT ARTIFICIAL ŞI ÎN MOD MINCINOS CONSUMUL, FĂRĂ SĂ FIE VORBA DE VREUN VENIT REAL, deci s-a conumat şi PIB ul a crescut, dar nu s-a produs nimic ci s-a bazat pe un consum pe datorie, dar inregistrat in PIB ca fiind consum si PIB ul crescind. Au scăzut dobînzile istoric, dar nu s-a produs nimic, oamenii au salarii de mizerie, economiile lor sînt inexistente la bănci sau în cash acasă, dar consumul fiind din ce în ce mai mare. Aş dori să îmi spuna şi mie un economist care arată aceste date mincinoase, cum se poate ca o dobîndă la Federal Reserves să fie atît de mică, la nivel isotric, pe acest fond economic terminator? Poate cineva să acopere aşa nişte minciuni gogonate? 
Americanii cumpără lucruri pe care nu şi le pot permite în mod normal, cu bani ieftini împrumutaţi, deci nu este nici o relaţie economică între consum şi veniturile lor….Asta se numeşte economie?
Multă lume este prostită de statisticile oferite legat de rata şomajului şi cît de mică este ea în SUA sau chiar si în România sau în alte ţări capitaliste. Sînt cifrele reale? Sub nici o formă! Minciuni sfruntate şi vom vedea de ce…. americanii spun că au cea mai mică rată a somajulu din ultimii 40-50 ani… 
 
De ce un număr atît de mare de americani au votat pentru clovnul Trump, dacă şomajul fusese dus de Obama la aşa un nivel scăzut, dacă fiecare om avea loc de muncă decent şi cîştiga suficient?? De ce nu au votat oamenii cu Hillary, pentru a continua politica „favorabilă” a marionetei Obama??? Foarte simplu. Pentru că numerele din statisticile “vindicate” emise de Obama& Hillary şi gaşcă lor, reprezintă un non sens, chiar pentru cei mai puţin iniţiati în economie. Modul cum guvernul calculează inflaţia si şomajul, nu este destinat să fie real şi précis ci este destinat să creeze un tablou frumos şi impresionant, pentru ca oamenii să creadă că sîntem pe un trend favorabil în economie. 
De ce este şomajul atît de redus şi în America, la fel că şi în România, unde sînt aruncate în acest sens procente prosteşti şi în afară realităţi? Şomajul este la un nivel mic în statisticile lor, pentru că un număr din ce în ce mai mare de americani şi persoane din ţările capitaliste dezvoltate, care sînt în afară cîmpului muncii de mai mult timp, nici măcar nu mai caută un loc de muncă. Rată participării forţei de muncă potenţiale în cîmpul muncii în America, este de 62,9%… Şi pînă la 100% persoane potentiale pentrua  fi angrenate legal in cimpul muncii, ce se întîmplă dragi capitalisti, pentru că şomajul este declarat că fiind 4,3%, ceea ce pare de rîsul lumii? 
 
De acord, un anumit procent sînt cei care au fost în accidente de muncă, alţii care lucrează la negru în economie, alţii care trăiesc din speculaţii mascate, dar totuşi, discutăm de aprox. 37% din forţă de muncă potenţială, care nu participa legal la realizarea bogăţiei societăţii! Deci, poate fi vorba de un şomaj de 4,3%? Nici copiii de grădiniţă nu pot crede aşa ceva. 
Mai mult, dacă nu eşti în căutarea unui loc de muncă, societatea capitalistă nu te consideră a fi şomer…. 
O altă modalitate de a evita realitatea şi a genera statistici mincinoase, este felul în care aceşti economsiti arondaţi unor mizerii politice, consideră locurile de muncă “part time”, că fiind locuri de muncă în economie sau mai bine zis, le ia în considerare ca fiind “full time” şi respectiva persoană nu este şomeră. Dar, cum putem considera un inginer, care pierde locul de muncă şi lucrează ca vînzător la un magazin de pizza cîteva ore pe săptămînă, că fiind angajat şi în afară şomajului? El este sub toate circumstanţele un inginer şomer, dar economstii mincinoşi care eliberează statistici îl consideră angajat…. Păi, el este în perioada de tranziţie, fiind în căutare a unui loc de muncă. Este un non sens să spunem că un om este în căutarea unui loc de muncă şi prestează o activitate de cîteva ore pînă găseşte un loc de muncă conform pregătirii lui şi este contabilizat ca fiind angajat. Acest aspect al angajării unui lucrător calificat într-un domeniu, într-un alt domeniu fără nici o legătură cu calificarea lui şi mult mai prost plătit, ei îl denumesc “underemployment”, dar în statistici îl consideră pe acest lucrător că fiind angajat… Pentru economsitii capitalişti, un om care desfăşoară o activitate part time, de două ore pe săptămînă, este angajat… Nu este ridicol? 
https://www.forbes.com/sites/abbymccloskey/2015/02/18/more-than-one-in-ten-workers-unemployed-or-underemployed/#4d85779a122b
 
În momentul cînd eşti în căutare a unui loc de muncă şi lucrezi doar cîteva ore pe săptămînă pentru a te putea întreţine fizic, nu poţi fi considerat că fiind angajat ci eşti în mod clar şomer, dar nu considerat in acest fel şi de sistemul capitalist pervers al minciunii…. 
Dacă un cetăţean are trei locuri de muncă part time, dar toate aceste locuri de muncă nu echivalează financiar cu cît era plătit pentru un loc de muncă ful time în profesia lui, capitalişti consideră că au crescut numărul de locuri de muncă cu încă două şi uite aşa ajung ei sa ne spună că au creat lunar zeci sau sute de mii de locuri de muncă, după care au grijă să ne spună că vor marii salariul minim pe economie… De ce? Pentru că au creat locuri de muncă decente şi care să poată fi în concordanţă cu creşterile de preţuri? Nicidecum. Un politician care anunta ca in perioada lui la putere va creste salariul minim pe economie, este un gunoi… Vreau sa aud un politician de clasa, capitalist, care anunta ca in acea perioada va crea un numar de locuri de munca peste media salariului pe economie, pentru ca locurile de munca cu salariul minim pe economie, sint pentru ca tinerii de liceu angajati part time cu aceste salarii, sa isi duca prietenii sau prietenele la film in weekend, dar nu pentru intretinerea cheptuielilor unui adult sau o familie….. Nu va exista niciodata un asa politician, pentru ca sistemul capitalist este unul pervers si care urmareste sa speculeze natura umana…
Trump anunţa de curînd că a adus în economie, în luna Iulie 2017, un număr de peste 200.000 de locuri de muncă, însă în realitate, numărul locurilor de muncă, aproape în totalitate, erau de barmani, ospătari, îngrijitori de peluze de iarbă şi aşa mai departe, cea mai mare parte a lor part time… Deci, multe companii, din locuri de muncă full time, au creat mai multe locuri de muncă part time, arătînd “prosperitatea” economiei… Aveţi minciunile mai jos… 
 http://www.huffingtonpost.că/2017/02/10/unemployment-canada-january-2017_n_14676018.html
 
Pentru mulţi patroni de companii şi corporaţii, este vital să creeze locuri de muncă part time, findca aceste locuri de muncă nu necesită oferirea beneficiilor medicale şi altor avantaje legale pe care le-ar putea obţine angajatul în anumite situaţii şi care ar drena din resursele companiei, deci angajaţii part time sînt buni atît pentru statisticile guvernului cît şi pentru angajatori. 
Vedem “prosperitatea” străzii, prin schimbarea obiceiurilor unei societăţi. Din ce în ce mai puţini americani şi vestici servesc masa la restaurant cu familiile, unii dintre ei schimbînd restaurantul cu o “chiftea” la McDonalds sau rămînînd acasă să mănînce un hot dog sau chipsuri. Aşa arată creşterea economică în sistemul capitalist? Ne uităm la numărul enorm de magazine cu amănuntul care îşi inchid uşile şi sînt în faliment, chiar dacă scad preţurile cu 80%. 
Foarte multi americani nu inteleg cum a fost posibil ca in ultimii ani, in plina criza economica, America sa fi creat si sa continue sa creeze atit de multe locuri de munca in servicii, majoritatea fiind de ospatari, barmani si in general in restaurante, pe timpul unei crize cumplite si a reducerii consumului americanilor in restaurante si baruri. Foarte simplu. Pentru ca in acest department al economiei sint angajati in special lucratori part time…care sint contabilizati de guvern ca fiind locuri de munca… In acest department al economie, a fost si este cel mai usor sa inlocuiesti un lucrator full time cu doi part time sau chiar trei, patronatul fiind extrem de satisfacut pentru ca acestor lucratori ocazionali nu li se ofera nici un drept….
 
Nu am vazut nici o statistica care sa raporteze calitatea locurilor de munca ci numai numarul lor, jonglat dupa cum se vede. Daca economiile capitaliste pierd 100.000 de locuri de munca full time, dar creaza 200.000 de locuri de munca part time, inseamna ca economia a mers foarte bine si a creat 100.000 de locuri de munca…. Cine mai poate inghiti aceste minciuni si statistici economice “vindecate” si mincinoase, in urma carora oamenii nu mai au piine pe masa.
In acest moment, numarul americanilor care lucreaza in 2-3 locuri de munca, este la un nivel ridicat record istoric… dar ei fac mai putini bani decit ar lucra la un singur loc de munca full time in care sint calificati…
 
America a pierdut un numar impresionant de locuri de munca productive, de calitate si bine platite, trimitind inginerii in baruri si in locuri de munca cu mult sub calificarea lor.
 
In acest fel este firesc sa existe un deficit commercial enorm in relatia cu China si tarile asiatice, atita timp cit America angajeaza ospatari si barmani, fara ca ei sa produca ci doar sa ruleze niste bani de abia tipariti, lipsind zona productiva, creatoare de valoare si care este cel mai posibil sa reduca deficitul comercial de capacitati de productie. Cum poate reduce America deficitul commercial atita timp cit nu produce nimic? Lucratorii americani trebuie sa cheltuie salariile lor pentru a cumpara produse realizate in alte tari, importate, deci este mai mult decit firesc sa creasca deficitul, datorita unui export extrem de mic.
America, la fel ca si Romania si alte tari capitaliste, trebuie sa inteleaga ca atunci cind discutam de oameni sau entitati bogate, ei trebuie sa produca si nu sa consume. Productia este semnul cresterii economice, al crearii de bogatie in tara respectiva si nu datoriile si consumul. Semnul prosperitatii trebuie sa fie capacitatea unei economii de a iesii afara din zona datoriilor, in timp ce tarile capitaliste si in special America, se afunda in datorii. Asta poate fi un semn al prosperitatii? Din punct de vedere economic lucrurile sint mai mult decit clare.
SUA nu acumuleaza bunuri, cladiri industriale si in general productive, ci acumuleaza …datorii. Multi asa zisi economsiti americani minjiti, spun ca PIB-ul American este in crestere, dar el creste din mai multe cauze artificiale, si fara legatura cu economia reala. In primul rind datorita inflatiei, care este un fals. In al doilea rind datorita consumurilor individuale agregate pe societate, care se fac pe datorie, in cea mai mare parte a lor, iar delicventa la plata datoriilor este la o cota extrem de ridicata. 
Multi economsiti capitalisti servitori, spun ca inflatia este foarte mica si ca trebuie recalculata si crescuta, dupa formule care sa faca sa le iasa pasenta. Acest lucru se face incepind de la sfirsitul anilor 80 cind americanii au constituit Comisia Baskin, pentru a produce o formula “coafata” de calcul a inflatiei. Oamenii merg la magazine si cumpara mai putin, platind mai mult si ei spun ca nu este inflatie, asta ca sa dau un exemplu pe intelesul tuturor.
Daca americanii ar calcula corect inflatia si ar da publicitatii cifrele reale ale inflatiei, ar rezulta ca ei sint intr-o faza superioara a Recesiunii. Perioada actuala, liderii capitalisti o numesc “perioada de refacere”, dar nu spun ca este pentru prima oara in istoria economiilor capitaliste cind oamenii ies mai saraci din perioada de refacere decit erau la inceputul Recesiunii. Cum este posibil asa ceva? Salariile au scazut in timpul acestei perioade pe care ei o numesc “refacere economica”.
Oricum ar fi, statisticile guvernamentale nu pot prostii votantii si de aceea Trump a cistigat voturile necesare pentru a iesii Presedinte. Oamenii inca mai cred ca va survenii schimbarea, asa cum se intimpla si in Romania, dar din pacate, nimic nu se va schimba ci saracia va deveni stare de normalitate in capitalism. Este mai mult decit evident ca singura schimbare care trebuie sa survina pentru a nu ne duce spre prapastie ar fi numai schimbarea de sistem.
Inceputul crizei economice, in 2008 a aratat ca sfirsitul sistemului este aici si nimic nu mai poate fi facut, insa multi naivi au mai crezut in minciunile indrugate de liderii capitalisti si ciclurile capitaliste, teorie care nu mai poate functiona dupa etapele parcurse de capitalism si trecerea de la economia schimbului de tip marfa-marfa, la cea de tipul marfa-bani-marfa si in final la cea actala bani-bani, care nu mai suporta refecere.
Privesc situatia economica si financiara reflectata de Mario Draghi in Europa si sint stupefiat sa vad si sa aud ca obiectivul lui principal este ca inflatia sa fie apropiata de 2% dar mai mica de 2%, deci el ofera rezultatul si economstii din jurul lui trebuie sa gaseasca formula si procedeul de a ajunge la acest rezultat. Cum? Manevrind economia si finantele si creind formule cu referinte dorite de el si gasca lui. Poate fi vorba de a tine in friu dobinda in capitalism, prin interventia lui Draghi? Este total anormal sa spunem ca economia capitalista este ghidata de catre cerere si oferta in cadrul unei piete libere, iar pe de alta parte, neproducind mai nimic si eliminind manufacturingul, sa discute Draghi de o tinta a inflatiei pe care doreste el sa o realizeze… Pe ce baza? Evident, prin miscari financiare, fara ca produsul sa fie pe masa, si vedem in fiecare zi in ce directie mergem.
Dar, eu l-as intreba pe Draghi: Dar de ce nu este 1% o dobinda buna? Cine ar fi suparat ca va plati mai putin pe un produs si cu bani mai putini ar putea cumpara mai multe produse pentru familie? Cine va fi suparat ca o inflatie mica ar face sa plateasca mai putin pentru a merge in excursie cu familia, ar putea sa isi cumpere unele produse pentru casa mai ieftine, ar putea sa cheltuieasca mai putin pe alimente si asa mai departe? Care ar fi problema ca inflatia sa fie mai mica, draga mestere Draghi? Pai, el nu ne spune ca o inflatie ghidonata de el este buna pentru guvernele capitaliste, pentru marii datornici, care sint corporatiile jefuitoare carora li se umple mereu sacul cu bani tipariti.
Adrian Cosereanu
 http://www.alternativaromaniei.com
Publicat în CAPITALISM, ECONOMIE-FINANCIAR, S.U.A. | Lasă un comentariu

Cum doreau nemții să creeze UNIUNEA EUROPEANĂ în anul 1920, la puțină vreme după Primul Război Mondial


Poate fi unită Europa într-un suprastat? Bineînțeles, s-a încercat de-a lungul istoriei acest lucru și nu doar o dată prin folosirea forței, însă fără prea mulți sorți de izbândă. Actuala UE, care a crescut din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (° 1951), nu a fost prima astfel de propunere a vesticilor cu privire la viitorul bătrânului continent.

Iată care era planul unor germani la începutul secolului XX pentru a preveni conflictele viitoare din Europa, plan propus la scurt timp după sfârșitul primului război mondial. Continentul european ar fi urmat să fie unit într-un stat unitar, guvernat de la Viena, redenumit Unionshauptstadt Sankt Stephan (Union Capital St. Stephen). În această Uniune nu ar fi existat loc pentru statele membre „tradiționale”, afilieri lingvistice, etnice sau religioase.

Uniunea Europeană propusă în anii 20 ar fi exclus Scandinavia, Irlanda, Marea Britanie, Spania, Portugalia, majoritatea Italiei (care ar fi fost transformată într-un stat papal) și Imperiul Rus. De asemenea, ar fi rămas independente Bulgaria, Grecia (inclusiv Sicilia și vârful sudic al Italiei) și un stat sârbo-albanez. Cele trei puncte de intrare în Marea Mediterană urmau să fie transformate în zone neutre: Suez, Gibraltar-Ceuta și Constantinopol (inclusiv Dardanele). Palestina ar fi devenit un stat Ebraic…

flag_of_the_union

Asociată planului, o hartă din 1920, în limba germană, ne prezintă o nouă Europă în care se va trăi în pace și armonie (Das neue Europa mit dem daurenden Frieden), prin intermediul unificării politice a Europei (Die Unionisierung Mitteleuropas).

Această hartă a Europei a fost imprimantă la Viena. Ea avea atașată și o broșură de 24 de pagini în care erau explicate toate aceste transformări ale continentului european. Broșura era o critică a Tratatului de la Versailles, recent încheiat, pe care autorii hărții îl considerau un obstacol în calea păcii durabile. În proiectul său, autorul declară: „Statele naționale sunt cu totul rupte, dar dacă s-ar uni sub un singur acoperiș, în care ura rasială să nu mai predomine ca înainte, iar dragostea oamenilor să câștige, fiecare va trăi în fericire”.

În ciuda divizării deliberate în 24 de cantoane, Uniunea Europeană din 1920 ar fi recunoscut patru națiuni constituente: latinii, germanii, slavii și maghiarii. Primele trei dintre acestea urmau să fie subdivizate în mai multe popoare. Fiecare canton includea oameni din cel puțin două națiuni.

radial_europe_big_map

Mai departe, în broșură, se propune ca coloniile fostelor state care alcătuiesc acum Uniunea să fie administrate în comun. Să existe un președintele al Uniunii ales odată la trei ani, iar președinția să se rotească între cele patru națiuni recunoscute de Uniune. Toate persoanele cu vârsta de peste 20 de ani ar avea drept de vot, cu excepția femeilor căsătorite.

Esperanto urma să fie limba comună a Uniunii și să fie folosită în școlile din întreaga Uniune pentru jumătate din timpul de predare disponibil. Limba Esperanto a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazar Zamenhof (1859 – 1917) după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internațională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcție de sursă, se menționează între o jumătate de milion și câteva milioane în prezent.

cropped_sankt_stephanUnion_Capital
sursa: http://bigthink.com/strange-maps/a-bizarre-peace-proposal-slice-europe-up-like-a-pie

sursa: http://mexturismo.com.mx/2017/08/07/a-strange-peace-proposal-slice-europe-up-like-a-pie/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

http://www.cunoastelumea.ro/

Publicat în ISTORIE INTERBELICA | Lasă un comentariu

Canadienii ascund o descoperire uriașă: Romanii au ajuns în America de Nord cu mai mult de 1.000 de ani înaintea lui Columb. Iată dovezile:


Cu toate că și până acum dovezile istorice au arătat că Cristofor Columb nu a fost primul european care a ajuns în America de Nord, că cei care i-au luat-o înainte cu mult au fost Vikingii, istoria oficială se încăpățânează să rămână neschimbată, în virtutea unor interese care nu servesc adevărul și interesul public… Mai nou, grație istoricului Jovan Hutton Pulitzer, aflăm că guvernul canadian ascunde o altă descoperire care, potrivit acestuia, ar trebui să fie “ca un foc de armă care trebuie auzit în toată lumea. Ne schimbă întreaga istorie.”, conform thechronicleherald.ca

Astfel, în apele de lângă Oak Island (Canada), într-o epavă eșuată, s-a descoperit o sabie romană, un fluier ce i-a aparținut unui legionar roman, monede cartagineze, un fragment de scut roman și o sculptură de cap roman, toate acestea dovedind că Imperiul Roman a ajuns în această zonă cu mai mult de 1.000 de ani înaintea lui Cristofor Columb.

În plus, echipa condusă de Jovan Hutton Pulitzer a descoperit pe insulă morminte antice vechi de 1.900 de ani – movile specifice înhumării din Europa și nu nativilor americani –  și pietre inscripționate cu cuvinte dintr-o limbă antică, înrudită cu cea a Levantului. (Historia.ro)

oak island

sabie romana 2

Cu toate că epava de lângă insulă, cu certitudine romană (în opinia lui Pulitzer), este o provocare pentru arheologi, guvernul canadian interzice cercetarea ei, deși o astfel de descoperire poate fi una dintre cele mai importante de pe continentul nord american. În pofida evidențelor, rezistența sistemului la schimbarea istoriei oficiale este mai mare decât ne-am închipui.

Privind din perspectiva acestei descoperiri, călătoria epică în jurul lumii a dobrogeanului Aeticus Donares, în secolul al V-lea e.n., lucru consemnat în lucrarea Cosmographia scrisă de călugărul benedictin Ieronim în jurul anului 763 d.H. în Freising – Bavaria, nu mai pare atât de greu de crezut. Dacă Vikingii și Romanii au ajuns cu mult timp înaintea lui Columb pe continentul American, e posibil ca și alții să o fi făcut…

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

http://www.cunoastelumea.ro/

Publicat în ISTORIE UNIVERSALA | Lasă un comentariu

Studiu: Creierul femeii este mult mai activ decât cel al bărbatului


Cel mai mare studiu al imagisticii creierului realizat până în prezent identifică diferențele specifice ale creierului între femei si bărbați, potrivit unui nou raport publicat în Journal of Alzheimer’s Disease. Studiul cuprinde 46.034 imagini tomografie computerizate ale creierului uman. Imaginile SPECT urmăresc activitatea în creier prin înregistrarea circulației sângelui în anumite zone, atât în momentul în care subiecții execută diferite sarcini, cât și când sunt în repaus. Imaginile au provenit de la 119 voluntari sănătoși, precum și de la 26.683 de pacienți care suferă de o serie de probleme psihiatrice, inclusiv tulburarea bipolară, schizofrenia / tulburările psihotice, tulburările de dispoziție, traumatismele cerebrale și ADHD.

În urma cercetărilor s-a dovedit faptul că reprezentantele sexului frumos au un creier mult mai activ decât cel al bărbaților. Cortexul pre-frontal, care este locul responsabil de controlul focalizării și a impulsului, a fost o regiune în care femeile au manifestat o activitate mai mare. Acest lucru poate fi explicat prin capacitatea doamnelor și a domnișoarelor de a avea o empatie mai pronunțată și o intuiție mult mai bună decât a bărbaților.

De asemenea, din cauza activității mai intense, femeile au mai multe șanse de a dezvolta Alzheimer, depresie și stări de anxietate decât bărbații. Studiul, pentru a fi clar, nu spune nimic despre inteligența relativă a celor două genuri, ci doar despre faptul că femeile au creierul mult mai activ.

sursa: https://www.sciencedaily.com/releases/2017/08/170807120521.htm

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Să îi batem pe RUȘI cu armele lor: Românii pe o hartă etnică rusească din anul 1876.


De două sute de ani, rușii au încercat în multiple feluri să rupă teritorii românești, să destructureze etnic spațiile locuite de români, să controleze și să exploateze pământul nostru… Au reușit acest lucru atât pe vremea Imperiului Țarist, cât mai ales în timpul asupririi bolșevice. Chiar și astăzi, în loc să își asume greșelile trecutului, Rusia manifestă o ostilitate fățișă față de România, iar dincolo de Prut, prin intermediul unui servil președinte de țară – Igor Dodon, lucrează intens la îndoctrinarea anti-românească a basarabenilor cărora România le este prezentată ca un stat imperialist (culmea ticăloșiei!), ce atentează la independența Republicii Moldova, doar ei, rușii, fiind capabili să îi respecte suveranitatea, bla-bla-bla!

În spiritul noii manipulări marca Rusia, de curând Vladimir Putin i-a oferit cățelușului său Igor Dodon o așa-zisă hartă a Moldovei, un motiv pentru jalnicul președinte al moldovenilor să creeze scenariul aberant al unei Moldove Mari care să înglobeze și Moldova din dreapta Prutului, pretinzând că ei, moldovenii, sunt un neam diferit de cel al românilor și că limba lor este una curat moldovenească, deci diferită de limba română (deși identitatea de limbă dintre noi este evidentă și pentru retardați)…

În acest context este cu atât mai valoros documentul pe care vi-l prezentăm, mulțumită celor de la tiparituriromanesti.wordpress.com care au descoperit într-un atlas rus realizat de Ilin Aleksey Afinogenovich, în anul 1876, o hartă etnică a populațiilor din Europa. După cum se poate vedea mai jos, spațiul ocupat de români se întinde simțitor în afara granițelor actuale ale României, de la Bug, până la Tisa, deși în secolul al XIX-lea rușii au avut tot timpul să colonizeze teritoriile românești de dincolo de Prut, fără a le putea dovedi cu totul din punct de vedere etnic. După cum puteți vedea, pe teritoriul românesc de peste Prut românii nu sunt prezentați tocmai compact (oare cât o fi intervenit propaganda rusă în această hartă?), dar sunt evidențiați cu aceeași culoare, ceea ce este o probă a recunoașterii adevăratei  lor identități – cea românerască –  și nu moldovenească, după cum funcționează găselniță rusofilă de astăzi!!!

harta etnica 1

harta etnica 2

Pe mai departe depinde și de noi ca românii de peste Prut să nu fie neantizați în marea slavă a ocupantului rus!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Publicat în BASARABIA, ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

Marsilia, al doilea oraș FRANCEZ ca mărime, este deja majoritar musulman. În cât timp vor deveni francezii minoritate etnică în propria țară?


Franța se apropie cu pași repezi de colaps cultural, social și etnic. Faptul că oficialii francezi pretind că totul este sub control este mai degrabă tactica obișnuită a făptașului unei crime, care vrea să țină departe de ochii publicului adevărul. În realitate, Franța este un stat aflat pe făraș, din multe puncte de vedere…

În ultima vreme am vorbit cu mai mulți oameni care trăiesc de o viață în Franța – unii nativi francezi, alții români plecați de mult pe pământ francez. Cu siguranță opinia unor intelectuali care trăiesc realitatea de acolo este mult mai credibilă decât opinia oficialităților sioniste care conduc țara sau a presei aservite lor! Iar ceea ce mi-au relatat acești oameni este cutremurător: tot mai multe orașe franceze tind să devină majoritar musulmane, ca rezultat al unei politici de stat nebunești, total anti-naționale!

franta islamica

islam_for_france-594x350

Astfel, Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, este deja majoritar musulman (un francez mi-a spus că în procent de aproximativ 70%) iar dominarea etnică musulmană s-a produs deja și în alte orașe mai mici din sudul Franței. Mai mult decât atât, musulmanii tind să ocupe și zonele de la țară, ceea ce nu se întâmpla până acum. Ce se petrece în aceste orașe franceze care devin majoritar musulmane? – Se transformă în orașe tipice pentru țările africane sau asiatice de unde provin imigranții, se enclavizează în raport cu restul țării și devin de nelocuit pentru unii dintre francezii nativi, care încep să își părăsească proprietățile pentru a se muta în nord (cei care își permit) sau chiar pentru a părăsi țara!!! Pentru o mică edificare, iată câteva instantanee din noua Marsilie:

marsilia 1

marsilia 2

marsilia 3

Privind din perspectiva istoriei, putem spune că un stat fost colonial precum Franța, care a exploatat fără milă alte țări timp de secole, luându-le avuția și exploatând forța de muncă, își merită soarta; că istoria se răzbună, că roata se întoarce! Cu atât mai mult cu cât Franța, ca putere militară, s-a implicat și în ultimele decenii în conflictele din Orientul Mijlociu, punând umărul la destabilizarea unor țări arabe. Da, așa este, însă asasinarea națiunii franceze prin metisarea ei cu imigranții din fostele colonii sau din alte părți ale lumii va avea consecințe catastrofale în toată Europa, mai ales că și Germania, Austria sau țările nordice sunt victime ale aceleași politici de metisare.

Deschizând ușile migrației masive, sub pretextul nevoii de forță de muncă, națiunea franceză dar și a altor state europene, se află la doar câteva generații de pierderea suveranității asupra propriei țări! Pentru că natalitatea musulmanilor este de 3-4 ori mai mare decât a nativilor europeni! Pentru că musulmanii nu vin în Europa pentru a se integra, ci pentru a-și impune propria cultură, pentru a o cuceri! Ceea ce face ca Franța, așa cum o știm, să moară în următoarele câteva decenii!

Privind situația țărilor din UE aflate sub asediul imigrației musulmane, trebuie să fim extrem de prudenți vis-a -vis de politicile de împărțire a refugiaților coordonate exact de țările care se fac vinovate de asediul islamic asupra Europei, pentru a nu ajunge asemenea lor. Tocmai de aceea, pretenția unor oficiali români că primirea unui număr mare de refugiați musulmani ar fi benefică pentru România, deoarece ar acoperi deficitul de forță de muncă, nu poate fi privită decât ca o dovadă de cretinism absolut sau un act de trădare a interesului național! Vorba aia, avem 4 milioane de români plecați la muncă peste hotare, alte câteva milioane de basarabeni care ar vrea să vină în România, pentru muncă, dar noi vrem să aducem musulmani în locul lor! Cât de mare ar fi o astfel de iresponsabilitate?

O soluție pentru protejarea intereselor României ar fi asocierea țării noastre cu țările Grupului de la Vișegrad (Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria) care au făcut front comun împotriva politicilor criminale ale UE privind primirea „refugiaților”. Doar că noi nu avem la conducerea țării lideri adevărați, ceea ce ne expune unui adevărat pericol! Un fost general SRI întreba în urmă cu puțin timp dacă suntem pregătiți să primim 500.000 de musulmani! Suntem?

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

http://www.cunoastelumea.ro

Publicat în EUROPA, ROMANIA-REFUGIATI | Lasă un comentariu

Câtă geografie mai cunosc tinerii de azi? Unde au indicat americanii de rând că se află Coreea de Nord pe hartă…


Tensiunile dintre SUA și Coreea de Nord sunt aproape de punctul de fierbere și după o săptămână plină de amenințări de ambele părți, un sondaj sponsorizat de CNN a constatat că 50% dintre americani ar susține acțiunea militară împotriva dictaturii din Asia de Est. Singura problemă este că majoritatea acelorași oameni nu pot găsi Coreea de Nord pe hartă.

Câtă geografie se mai face în școlile de peste ocean nu suntem tocmai siguri; cert este că tinerii par a fi din ce în ce mai preocupați de modul în care se prezintă pe rețelele sociale decât de lumea în care trăiesc. Reportajul realizat de prezentatorul TV Jimmy Kimmel pe străzile din Los Angelos a devenit extrem de rapid viral, iar părerile internauților cu privire la sistemul de învățământ american nu au fost tocmai bune. Totuși, nu știm cu ce precizie ar indica locuitorii din Londra, Ottawa, Bruxelles sau București Coreea de Nord, asta înainte de a face o comparație între nivelul de geografie deținut de tinerii americani.

sursa: boredpanda.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Publicat în GENERATIA TANARA, S.U.A. | Lasă un comentariu

Crimele de război comise de Statele Unite pe care Coreea de Nord nu le poate uita – Gen. Curtis LeMay: „Am ucis 20% din populaţia lor!”


În contextul intensificării tensiunilor dintre Washington şi Phenian, mass media occidentală tinde să prezinte o imagine adeseori complet falsă a Coreei de Nord, acompaniată de dezumanizarea a celor peste 25 de milioane de nord-coreeni, deseori prezentaţi asemenea unei turme ce respectă orbeşte ordinele venite din partea unui lider malefic, desprins parcă din benzile desenate.

Este adevărat că şcolarii sunt învăţaţi să atace cu baioneta marionete ale soldaţilor americani, că actualul dictator Kim Jong -un a declarat în repetate rânduri că este gata să lovească cu arme nucleare Washingotnul şi alte oraşe americane, sau că politica declarată a ţării, după afirmaţiile fostului lider Kim Il Sung, este aceea „de a educa întreaga populaţie să urască imperialismul american”.

Însă, dacă o parte a acestui narativ este inventată, din nevoia oricărui regim dictatorial de a se raporta la un inamic înspăimântător, nu toată această ură este artificială. Aşa cum susţine jurnalistul Blaine Harden într-un editorial în Washington Post, o parte a acestei uri „îşi are originea într-un narativ bazat pe fapte, fapte pe care Coreea de Nord şi le reaminteşte în mod obsesiv şi pe care Statele Unite, convenabil, le uită”.

razboi coreea 1

Aceste fapte se petrec la începutul anilor 1950 când, în răspuns la invazia Coreei de Sud de către statul comunist, aviaţia Statelor Unite a început o campanie masivă de bombardament, inclusiv cu bombe incendiare cu napalm, în care au fost distruse oraşele şi satele din Nord. Acestea constituiau ţinte uşoare pentru aviaţia americană, bombardierele B-29 neavând aproape nicio opoziţie în majoritatea misiunilor lor.

Această campanie de bombardament a fost una de lungă durată, facilă şi lipsită de milă, chiar şi după caracterizarea comandanţilor americani.   „În decursul unei perioade de trei ani, am ucis – cât – 20 la sută din populaţia lor”, a declarat într-un interviu mai vechi Gen. Curtis LeMay, comandantul Comandamentului Strategic Aerian în timpul Războiului Coreean. Dean Rusk, fost secretar de stat, a declarat că „Statele Unite au bombardat tot ce mişca în Coreea de Nord, orie cărămidă ce stătea în picioare”. Iar după ce nu au mai avut ţinte urbane, aviaţia americană a lovit barajele hidroelectrice şi de irigaţii, distrugând terenurile şi culturile agricole.

Dat fiind acest trecut, împreună cu teama că Statele Unite vor ataca din nou, ideea dezvoltării unui program balistic nuclear poate fi înţeleasă ca o decizie pe deplin raţională şi în principal, ca o măsură pur defensivă.

„În Coreea de Nord este încă anul 1950 iar conflictul cu Coreea de Sud şi Statele Unite este încă în desfăşurare”, afirmă Kathryn Weathersby, o cercetătoare a Războiului Coreean. „Populaţia din Nord se simte încolţită şi ameninţată”.

Sursa: Adevarul.ro

http://www.cunoastelumea.ro

Publicat în INTERNATIONAL | Lasă un comentariu

Revoluție în Medicină: Nanocipul care reprogramează celulele. Cercetătorii promit vindecarea printr-o simplă… atingere


ProTv: Vindecarea unei răni cu o simplă atingere pare desprinsă dintr-un film ştiinţifico-fantastic, dar este la un pas de a deveni realitate. La Universitatea din Ohio, Statele Unite, cercetătorii lucrează la un nanocip capabil să reprogrameze celulele pentru a ajuta corpul să se vindece. Dispozitivul a fost deja testat pe şoareci cu rezultate dătătoare de speranţă. Pentru că nu presupune medicamente, cercetătorii se aşteaptă să li se aprobe testele pe oameni în cel mult un an.

Nanocipul de mărimea unui nasture s-ar putea dovedi un progres uriaş pentru medicină. Potrivit cercetătorilor, acesta este plasat pe partea vătămată a corpului, apoi se aplică impulsuri electrice de intensitate redusă.

Chandan Sen, cercetător: “Procesul durează mai puţin de o secundă şi nu e invaziv. Apoi pleci acasă, cipul rămâne la noi. Reprogramarea celulelor a început deja.” Asta înseamnă că celulele cutanate pot fi transformate în aproape orice tip de celulă este nevoie. În cazul unui picior cu vasele de sânge distruse, medicii pun nanocipul pe suprafaţa pielii şi reprogramează celulele să se transforme în vase de sânge funcţionale.

Chandan Sen, cercetător: ”În multe cazuri, încep să apară schimbări în şapte zile şi, spre plăcuta noastră surpriză, acestea persistă.” Într-o săptămână apar noi vase de sânge, iar în două săptămâni, piciorul este salvat. James Lee, cercetător: “Reprogramează ADN-ul celulelor. Am făcut teste pe şoareci, l-am pus pe piele şi chiar funcţionează. Afectează întregul ţesut, nu doar suprafaţa.”

În laborator, tehnica a funcţionat şi în cazul creierului, ajutând şoarecii să se recupereze după accidente cerebrale. La oameni, cercetătorii cred că ar putea folosi această metodă pentru a cultiva neuroni care să fie apoi injectaţi în creier, pentru a trata boli ca Alzheimer sau Parkinson.

Vezi VIDEO: ProTv

 

http://www.cunoastelumea.ro

Publicat în SANATATE-VINDECARE, STIINTA-TEHNOLOGIE | Lasă un comentariu

Oprirea jafului din păduri se poate face doar dacă ne întoarcem la o rânduială socială istorică: OBȘTEA SĂTEASCĂ!


„Nu poate fi înţeles sufletul românului şi istoria lui … fără a înţelege dragostea poporului român pentru pămîntul său”  spunea la vremea lui Nicolae Iorga  „Veşnicia s-a născut la sat, în obştea sătească” spunea de asemenea Lucian Blaga.

Astăzi, avutul acestei țări (pădurea, pământul, apa, resursele subsolului) este jefuit și înstrăinat de către generațiile actuale și nimeni nu poate da o explicație solidă din punct de vedere istoric, sociologic și psihologic al acestui comportament antinațional.

Întodeauna au existat în istorie presiuni din exterior, pentru jefuirea acestui dar dat de Dumnezeu, dar niciodată, în mii de ani, acest popor nu a avut un comportament mai nedemn decât cel de astăzi. Este treaba istoricilor, psihologilor și a sociologilor să studieze acest comportament lipsit de demnitate, și treaba agronomilor și silvicilor să găsească soluții legate de gestiunea corectă a resurselor țării, în cazul de față de gestiune a codrului românesc.

defrisare 0

În acest context, după o analiză profundă a formelor de organizare socială a satului românesc care au gestionat pădurea acestui neam, am ajuns la concluzia că singurul mod prin care mai putem să gestionăm echilibrat pădurea, este OBȘTEA SĂTEASCĂ, o rânduială istorică de guvernanță participativă ce vine cel puțin de la Burebista încoace.

Elementul fundamental care a asigurat continuitatea noastră ca neam pe aceste meleaguri a fost obștea sătească, ca principal mod de organizare a vieții sociale în satul românesc și ca mod de rezistență organizatorică în fața valurilor migratoare.

Obștea sătească avea două elemente structurante și anume Teritoriul și Comunitatea. La rândul lui teritoriul avea două componente, vatra (teritoriul în care erau construite casele țăranilor) și moșia (fânațe, islazuri, păduri, livezi, terenuri agricole).

Prin comunitate se înțelege toți membrii unei obști, împărțiți în familii individuale și cetele de neam (Ex. Novac, Sina, Nacu, Gojdu, Dumba, Mocioni, etc la aromâni care au păstrat în istorie cel mai mult acest mod de organizare socială numit rânduială).

În timp ce terenurile agricole erau în proprietatea țăranilor și le puteau transmite ereditar din moși strămoși, existau două categorii de terenuri ce formau rezistența lor în timp la nivel da sat (pădurea, pășunea și fâneața) ce nu se puteau vinde decât membrilor comunității, fiind gestionate în comun adică ÎN DEVĂLMĂȘIE.

padure 0

Aceast mod de gestiune în comun al pădurii și pajistilor a fost firul roșu prin care acest neam și-a conservat resursele fundamentale pentru supraviețuirea în timp și va trebui să-l analizăm repede, cât mai avem vreme, pentru a construi un cadru legislativ adecvat la vremurile actuale, altfel vom dispărea ca neam.

Va trebui să reintroducem principiul istoric al devălmășiei ca mod de guvernanță participativă, în care individul proprietar de pământ are drepturi în coproprietate cu statul în cazul servicilor publice de mediu și sociale aduse de acel teren.

Va trebui modificată legea pajiștilor de o manieră fundamentală pentru prezervarea fânețelor și pășunilor în gestiunea țăranului și statului român.

În egală măsură va trebui modificat de urgență codul silvic, locul de jaf preferențial a tuturor celor care au năzuit la acest teritoriu, în condițiile în care silvicultorii nu au fost capabili singuri să apere pădurea.

padure seculara

Pentru a înțelege mai clar ce avem de făcut pentru protecția juridică a pădurii, va trebui să plecăm de la definiția juridică a acesteia cu cele patru componente. Proprietatea juridică asupra pădurii are o serie de particularități, plecând de la natura însăşi a pădurii, care grupează solul, arborii şi efectele viețuirii grupate a arborilor.

Astfel, “pădurea” ca proprietate juridică este compusă din:

  • un bun principal, adică terenul forestier şi arborii atașați;
  • lemnul, ca produs al pădurii;
  • bunuri accesorii sau secundare, adică toate celelalte bunuri şi servicii generate de pădure, susceptibile de exploatare şi consumare exclusivă, cum ar fi ciuperci de pădure, fructe de pădure, ramuri pentru măturoaie, cetină, rășină; fân, plante medicinale, etc.;
  • produsele şi serviciile de mediu şi sociale, cum ar fi serviciul generării de biodiversitate, recreare, stocare a carbonului, protecție a solurilor, temperare a exceselor climatice, care sunt în mare parte bunuri publice.

Vom încerca în acest articol să generăm câteva principii care trebuie să guverneze noul cod silvic al României, preluând din funcționarea rânduielii pădurii din obștea sătească și din legislația de guvernanță participativă a unor țări europene ce păstrează cu sfințenie pădurea (statele scandinave preponderent).

În unele state, precum Finlanda sau Estonia, s-a admis disocierea dintre proprietatea juridică asupra terenului, care aparține proprietarului terenului, și proprietatea juridică asupra biodiversității, pe care a preluat-o statul, prin intermediul unui contract special de protejare a biodivesității.

Vom enumera în cele ce urmează câteva principii de bază în noul cod silvic, pentru oprirea jafuluiprevenirea schimbărilor climatice  și pentru o gestiune durabilă a pădurii, prin introducerea conceptului de guvernanță participativă (aplicată de secole în cadrul obștei sătești):

  • Propun ca produsele şi serviciile de mediu şi sociale oferite de pădure, pajiști (limitrofe pădurii)  și resursele de apă aferente,  din rațiuni legate de rânduiala istorică,  să treacă în coproprietatea statului (comuna în sens politic și administrativ) și a obștei sătești (comunitate privată formată din cetățeni cu drept de vot);
  • Vânzarea și arenda  pădurii private se poate face doar în interiorul obștii sătești;
  • Amenajamentul silvic, agropastoral (pajiști limitrofe pădurilor) și planul de exploatare a resurselor din pădurile publice și private, concesionarea resurselor de apă publice, concesionarea de pajiști publice (limitrofe pădurilor) pentru investiții verzi, concesionarea fondurilor de vânătoare, concesionarea resurselor subsolului,  trebuie să fie aprobate obligatoriu de către coproprietarii serviciilor publice de mediu și sociale (UAT și obștea sătească de pe din teritoriul în care se află resursa);
  • Concesionarea cursurilor de apă și a pajiștilor (generatoare de servicii publice de mediu și sociale ) se  poate face doar cu acordul coproprietarilor acestor servicii (UAT și obștea sătească);
  • Alinierea codului silvic cu cel din țările europene în sensul eliminării interdicției accesului animalelor în pădure (cu restricții în pepiniere și regenerări naturale și plantații);
  • Avizarea de către Ministerul Apelor și Pădurilor a plăților compensatorii APIA, în ceea ce priveste asigurarea încărcăturii cu animale din pajiști alpine și păduri, pentru evitarea sălbăticirii vegetației de pe pajiști și a fertilizării durabile a pădurilor;
  • Trecerea terenurilor agricole și a pajiștilor în regim silvic nu se poate realiza fără acordul coproprietarilor serviciilor publice de mediu și sociale (UAT și obștea sătească);
  • Organizarea tututor proprietarilor privați de pădure în obști sătești, pentru gestiunea serviciilor publice de mediu  și sociale de pe teritoriul satului/localității;
  • Eliminarea interdicției legată de numărul maxim de câini la stână (numărul este stabilit în așa fel încât țăranul gestionar de stână sau văcărie să se poată apăra de animalele sălbatice (urs, lup, etc…);
  • Obligativitatea obștilor de a avea un număr minim de vânători (5 % din total membri) pentru gestiunea corectă a mistreților care distrug culturile agricole;

Avram Fițiu

Secretar General

Federația Națională de Agricultură Ecologică

http://www.cunoastelumea.ro/

Publicat în PAMANT - PADURI - RESURSE NATURALE | Lasă un comentariu

Arheolog suedez: „Între vechiul teritoriu al României şi vechiul teritoriu al Suediei au existat legături clare”. Ce rol au avut DACII?


Formula As – ANDERS KALIFFarheolog şi profesor la Universitatea din Uppsala, Suedia: „Descoperirile dacice importante sunt ţinute în conservare. Nu apar în muzee.”

– Înainte de toate, vă mulţumesc pentru reco­mandările dvs., extrem de utile şi importante, pentru călătoria mea în Suedia. Am descoperit, cu uimire, lu­cruri ce seamănă izbitor cu ceea ce avem în Ro­mâ­nia! Sunt simple coinci­denţe, sau putem vorbi des­­pre legături concrete între Dacia şi Suedia, în urmă cu mii de ani?

– Nu sunt coincidenţe. Între vechiul teritoriu al Su­ediei şi vechiul teritoriu al României au existat le­gă­turi clare. Ca arheolog, am studiat contactele tim­purii dintre Scandinavia şi zona Mării Negre. Timp de mulţi ani, am fost doar câţiva cercetători interesaţi de aceste subiecte, în con­trast cu secolul XX sau chiar mai demult, când ele erau considerate foarte im­por­tante. Dar lucrurile se schimbă astăzi din nou. Există iarăşi o extraor­di­nară deschidere pentru a afla despre legăturile tim­pu­rii dintre populaţii şi des­­pre migraţia lor, mai ales în lumina ultimelor des­coperiri, realizate cu ajutorul studiului ADN-ului. Cercetările recente confirmă în mod clar că există contacte timpurii între aceste zone şi că dacii au legături cu Scandinavia. De ase­menea, des­co­pe­ririle arheologice sugerează con­tacte foarte strânse în epo­ca pre-romană cu zona Sântana de Mureş din Ro­mâ­nia.

– Din păcate, în muzeele din Stockholm pe care le-am vizitat nu apare nicăieri notată această apro­piere. Numele de Dacia sau România nu sunt nici măcar men­ţio­nate. Mai mult, anumite obiecte im­por­tante, pre­cum brăţările cu cap de şarpe sau cu­ţitul curbat, descoperite în mormântul femeii din Skälv, nu sunt expuse deloc, iar grămezile de bră­ţări dacice din argint sunt prezentate cu titlu gene­ric. Cum vă explicaţi aceste ciudăţenii?

– Mă bucur că aţi reuşit să vedeţi câteva muzee din Stockholm dar, aşa cum spuneţi, trebuie să recu­nosc că nu este uşor să găsiţi explicaţii pentru anumite obiecte care vă interesează pe dvs. Ceea ce aţi văzut în Muzeul de Istorie, de exemplu, este doar o parte a artefactelor ce leagă vechea Dacie de Scan­dinavia şi Suedia! De fapt, descoperirile din locuri importante pentru ceea ce căutaţi, precum Skälv, Linneberg, Smörkullen, Gatebo şi altele, nici măcar nu sunt expuse în muzeu! Sunt conservate în depozit şi nu este uşor să ai acces la ele. Cred că s-a mers prea mult pe ideea populistă de a face un muzeu cu expoziţii uşoa­re, pentru publicul larg, mai degrabă decât un muzeu bazat pe istorie şi arheologie, şi din cauza asta, obiectele însele nu sunt în centrul atenţiei. Totuşi, câteva obiecte descoperite la Smörkullen le-aţi putut ve­dea în Camera Aurului.

bratari din aur

– Pornind de la descoperirile arheologice, care credeţi că este cel mai bun argument pentru legă­tura din­tre Scan­di­na­via şi teritoriul vechii Da­cii?

– Cea mai clară legătură este aşa-numita cultură Wiel­bark-Sântana de Mureş-Cer­nia­hov. Ea aparţine unei popu­laţii cu trăsături tipice, care încă este acoperită de enig­­me şi stârneşte multe în­trebări. Ideea este că această popu­laţie, întâlnită şi în Sue­dia, se întindea şi în Polonia, în re­giunea Pomerania, şi în Tran­silvania, până la Nistru şi Ki­ev. Cele mai clare dar şi frec­vente argumente sunt aces­te necropole cu cercuri de piatră şi lespezi aşezate în picioare, al căror înţeles s-a pierdut, ase­mă­nă­toare întru­cât­va cu Sar­mi­ze­getusa. Cred că aceas­tă popu­laţie nu a migrat masiv. Cel mai probabil a fost un ames­tec cu grupurile domi­nan­te de goţi şi, cu siguranţă, alianţe prin că­sătorii.

Zece puncte din vechea Dacie erau sursa de aur pentru vikingi:

HARTA AURULUI

„Cele mai importante urme au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”

– Aşa cum mi-aţi recomandat, am fost la cimi­tirul din Skälv, unde a fost descoperită o necropolă şi mai multe morminte, printre care şi cel al unei femei. De ce credeţi că este atât de important acest mormânt?

– Cimitirul de la Skälv şi mormântul femeii de acolo sunt reprezentative pentru legăturile dintre Scan­­dinavia şi populaţia aceasta, din urmă cu 2500 de ani, ce se întindea până la Marea Neagră. În primul rând, sunt aceleaşi pietre mai mici, aşezate pe o formă rotundă, la mijloc cu pie­tre mari, aşezate în picioare. Apoi este mormântul femeii. Nu doar că lângă ea s-a descoperit un cuţit curbat – cuţitul curbat, de tip dacic, fi­ind ceva co­mun, în toate desco­pe­ririle din Oster­gotland, dar acolo a­vem şi un pan­dan­tiv interesant, şi două brăţări iden­­tice cu cele găsite în Polonia şi despre care arheologii de acolo spun că sunt dacice. Din des­coperiri ne dăm seama că ea a fost o per­soană importantă, ve­nită pro­babil din zona Europei de răsărit. Este o aşe­zare tipică pentru această popu­la­ţie foarte miş­cătoare, unde în­tâlnim toate ele­men­tele repre­zen­ta­tive – pie­tre, ar­me, bijuterii. Din pă­­cate, cele mai im­portante infor­ma­ţii des­pre a­ceas­tă populaţie s-au pier­dut. În par­te, pen­tru că Schindler, ar­heo­lo­gul care s-a ocupat de cel mai mare cimitir de la Wielbark, cu 3000 de mor­­minte, nu şi-a pu­bli­cat decât par­ţial cercetările, iar în tim­pul celui de-al Doilea Răz­boi Mon­dial, ma­jo­ri­­tatea descope­ri­rilor au fost dis­truse.

Un interviu de Cătălin Manole

Sursa: Formula As

Ilustrație: Gabriel Tora

http://www.cunoastelumea.ro

Publicat în URMASII DACILOR | Lasă un comentariu

VIDEO stupefiant: Amsterdamul azi – Un oraș islamizat! Priviți și spuneți-ne dacă vi se pare că sunteți în Europa…


Europa se duce de râpă. Cultura europeană este aproape de colaps. Ceea ce islamul nu a reușit cu forța în secolele trecute, a reușit în ultimele decenii, pe timp de pace, cu complicitatea progresiștilor, multiculturaliștilor, neomarxiștilor – năpârci născute de aceeași mamă care a creat și demența comunistă: SIONISMUL! Iată cum arată Amsterdamul azi, capitala Olandei, o altă țară aproape desființată cultural și etnic de elitele globaliste. Priviți și spuneți-ne dacă vi se pare că sunteți în Europa…

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F403505586497759%2Fvideos%2F787892301392417%2F&show_text=0&width=560

http://www.cunoastelumea.ro/

Publicat în EUROPA | Lasă un comentariu

TRĂDARE NAȚIONALĂ. Retrocedări de 60 de MILIARDE de euro în Transilvania


Dan Tanasa Blog: Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, a vorbit în exclusiviate în emisiunea „Sinteza zilei”, de la Antena 3, despre retrocedările ilegale din Transilvania, transmite Antena 3. Este vorba despre o sumă de 60 de miliarde de euro.

În contectul pe care îl prezentați, sunt de constatat cateva lucruri. Este vorba de peste 60 de miliarde de euro. Au fost făcute evaluările în anii 2014, de un grup de economiști. În județul Mureș și Harghita s-au revendicat peste 230 de mii de hectare de pădure”, a spus Ioan Sabău Pop.

Aceste bunuri au fost în niște evidențe și inventare și au fost scoase odată cu retrocedarea lor. Scoaterea din inventar se face pe baza unor evaluări. S-a discutat despre 3,2 tone aur. Asta era situația în anul 2012 pentru că între timp, au mai apărut documente și aflăm azi că statul român a dat în jur de 4,5 tone de aur, echivalent cu coroane aur și franci de aur prin Fondul Agrar. Nu este o problemă a justiției, ci o problemă a instituțiilor, de regelementare din 1991 până în zilele noastre”, a mai explicat profesorul.

Sursa: Dan Tanasa blog

http://www.cunoastelumea.ro/

Publicat în PAMANT - PADURI - RESURSE NATURALE | Lasă un comentariu

Este oficial, Marele Zid al Siberiei a fost construit în urmă cu peste 2.000 de ani, de o civilizație necunoscută


Arheologii din Rusia au confirmat faptul că Marele Zid din Siberia, o veche fortificație ce datează de peste 2.000 de ani, a fost construită de o civilizație necunoscută, care păzea Munții Altai împotriva atacurilor din nord.

Arheologul Andrey Borodovsky a identificat până la șase rânduri de fortificație ca parte a unui sistem defensiv capabil să acopere accesul la complexul montan Altai. Ce știu experții sunt dimensiunile aproximative ale structurii defensive. Conform rapoartelor inițiale, „Marele Zid din Siberia” avea o lățime de aproximativ 10 metri, cu o înălțime impresionantă de aproximativ 8 metri.

siberia 1

siberia 2

information_items_7111

„La est de aceste ziduri se află un pasaj relativ larg, care este limitat la malul mării și de un alt set de ziduri orientate vest-est peste Valea Katun. Aceste ziduri de apărare impresionante au fost făcute pentru a-i ghida pe cotropitori către un pasaj îngust ales de creatorii construcției. Cine au fost acești creatori și cum de au reușit în acele timpuri sa creeze o asemenea fortificație nu știm, cel puțin nu încă”, a declarat profesorul Andrey Borodovsky într-un interviu acordat cotidianului Siberian Times.

Nu numai că zidurile sunt acum ascunse din cauza vegetație dense, însă o cantitate substanțială a acestei structuri a fost distrusă de construcția autostrăzii Chuya care a fost modernizată de Stalin folosindu-se de deținuți.

„Nu este ușor să fotografiați zidurile astfel încât acestea să fie vizibile. Nici imaginile prin satelit nu ajută prea mult. Dar Geofizica a confirmat în mod clar că zidurile Souzga au fost create artificial”, a adăugat Andrei Borodovski.

32

sursa: http://siberiantimes.com/science/casestudy/features/discovered-the-great-wall-of-siberia-dating-to-1st-millennium-bc/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

http://www.cunoastelumea.ro

Publicat în DIVERSE | Lasă un comentariu

Prima impresie te poate înșela! Iată cum poți citi personalitățile oamenilor…


Cu toții ne dorim să facem o primă impresie bună, însă asta nu înseamnă că trebuie să rămânem doar la acel nivel. Cum suntem noi cu adevărat contează.

O primă impresie falsă, poate da sentimentul de minciună sau înșelătorie, în fața celor care ne credeau cu adevărat importanți în viețile lor.

Suntem mereu înconjurați de oameni și stă în natura noastră să socializăm unii cu ceilalți. Facem eforturi să ajungem să cunoaștem oamenii din jur, iar când realizăm că nu sunt așa cum ne-am imaginat, poate fi destul de dezamăgitor. Este ușor să te lași păcălit de încredere și încântare, însă acele persoane pot fi complet diferite de imaginea pe care tu ți-ai creat-o!

Există totuși o soluție: decât să fii păcălit și să suferi, învață prin aceste trucuri să citești încă de la început personalitățile false.

Iată cum:

1. Cum te fac să te simți?

Te simți bine și fericit în prezența lor? Complimentele vin într-o formă naturală? Dacă este vorba de naturalețe, atunci cu siguranță ai în față o persoană sinceră.
Dacă observi că persoana se simte rușinată sau își găsește cu greu cuvintele, trebuie să ai mai multă grijă.

2. Cât timp puteți petrece împreună?

Atunci când stabilim o conexiune cu cineva, este destul de ușor să petrecem ore în șir împreună, fără să ne dăm seama cât de repede a trecut timpul. Dacă ți se pare că timpul zboară cu ușurință, în prezența unei anumite persoane, atunci ai alături un om veritabil.

Dacă în schimb, timpul petrecut lângă o persoană este o corvoadă sau petreceți timp doar pentru a soluționa anumite probleme, înseamnă că nu sunteți prieteni.

3. Cât ascultă/cât vorbesc?

Într-o relație ambele persoane trebuie să se asculte și să vorbească atât cât simt. Dacă ambele acțiuni sunt pornite din suflet, atunci relația este una sinceră.

Dacă vezi că noul tău prieten se bucură doar de propriul glas și nu te ascultă niciodată sau crede că părerea sa este mai importantă, atunci nu este o relație importantă sau sinceră.

4. Este cu adevărat o persoană bună?

Actele de bunătate îi ajută pe toți cei implicați să se simtă bine, asta dacă nu sunt întreprinse doar pentru a ieși în evidență. Persoanele bune îți luminează ziua și te fac fericit, doar pentru că ți-au trecut calea. Dacă observi că cei din jur fac anumite acte doar pentru a fi lăudați sau pentru a ieși în evidență, atunci nu este cazul să mai continui relația. Nu sunt persoane sincere.

5. Acțiuni sau reacții?

Poți adresa o întrebare la cinci persoane diferite și vei obține cinci răspunsuri diferite. În cadrul unui loc de muncă poți oferi feedback ,așteptându-te la acțiune. Dacă în schimb ai parte de reacții, de nervi și de încercări prin care oamenii se justifică, atunci acei angajați nu sunt sinceri și te poți aștepta la orice din partea lor.

În relațiile sociale, dacă atunci când ai nevoie de ajutor primești doar reacții și cuvinte, atunci nu ești într-o relație sinceră.

6. Limbajul corporal

Este instinctiv și are loc necontrolat.

Aceasta este poate cea mai simplă formă prin care ne dăm seama de sinceritatea unei persoane.

7. Reacția stomacală

Nu în cele din urmă, poți avea încredere în ceea ce îți transmite stomacul. Dacă ești sceptic cu privire la o anumită persoană, iar stomacul îți confirmă asta, ei bine, poți avea încredere în aceste semne!

În zilele noastre poate fi dificil să avem parte de relații sincere, însă este foarte important să ne luăm măsuri pentru a nu suferi!

https://secretele.com/

Publicat în VIATA INTERIOARA | Lasă un comentariu

Deutsche Welle: Înțelege România că sistemul feroviar e ”coloana vertebrală” a transportului european sau ”un arbore care moare, dacă i se taie prea multe ramuri”?


Fie că pledează pentru investiții în autostrăzi, fie că susțin reabilitarea cu prioritate a căilor ferate, specialiștii din domeniu invocă prognoze foarte nesigure. Dar există criterii mai bune?


Pe unele tronsoane se circulă azi mai încet decât acum 100 de ani. Dar în general se circulă prost și scump și de aceea e firesc să ne întrebăm: ce se va întâmpla pe viitor cu căile ferate române? Sigur, la drept vorbind, nimeni nu știe, dar mai ciudat este că proiectele oficiale sunt echivoce și întrețin interpretări contradictorii.

Spre sfârșitul anului trecut, Guvernul a aprobat una așa-numit ”Master Plan General pentru Transporturi”, un document pe care îl pretinde UE pentru a finanța proiectele naționale. Documentul nu e ușor de citit pentru cine nu se găsește în miezul problemei, căci tabelele de investiții, modernizări, reabilitări pot ascunde chiar faptul că, pe alocuri, unele trasee ar putea fi închise. De altfel, un raport al Societății Academice din România susține chiar acest lucru, că autorii strategiilor guvernametale, deși evită să spună explicit, se pregătesc să abandoneze 40% din actuala rețea de căi ferate, pe acele ramuri considerate nerentabile (româniacurată.ro). SAR a luat și un interviu europarlamentarului verde Michael Cramer, un om cu o lungă carieră în domeniul transporturilor europene și care a lucrat anterior în domeniul transporturilor din Germania.

Un lucre e cert: lui Michael Cramer îi plac căile ferate și nutrește cu privire la ele o viziune aproape organică: ”Căile ferate sunt asemenea unui copac: dacă tai toate ramurile, întreaga plantă moare”. Metafora susține varianta conservării integrale a rețelei existente din motive ”organice”, dar Michael Cramer aduce în discuție și experiența negativă a acelor țări care au închis căi ferate și apoi au cheltuit de câteva ori mai mult pentru redeschiderea lor decât ar fi fost necesar pentru modernizare. După opinia lui, România nu ar trebui să repete aceste erori. În toată lumea – susține el – căile ferate renasc, iar UE își face planuri în același sens: ”Carta albă a UE privind transporturile definește un obiectiv clar: treizeci la sută din transportul rutier de marfă la distante de peste 300 km ar trebui să fie mutat pe alte moduri de transport până în 2030, cum ar fi transportul feroviar sau pe apă. În ceea ce priveşte transportul de călători, până în 2050, majoritatea transporului pe distanţe medii ar tebui să fie pe cale ferată”, susține Michael Cramer.

Chiar dacă guvernul s-a schimbat de atunci, în acest domeniu nu s-a schimbat mare lucru, căci specialiștii care lucrează la marile strategii sunt, de obicei, cam aceiași. Cert este că oficialii nu au admis că ar pregăti abandonarea a aproape jumătate din traseele existente, punând dimpotrivă accentul pe lucrări de întreținere și modernizare. Abandonul la care se referă raportul SAR ar reieși de fapt din ceea ce nu se spune, din termenele de execuție, din priorități și din suma totală a investițiilor, care reprezintă abia jumătate din sumele destinate transportului rutier.

De fapt nu intrăm în această polemică. E cert însă că transportul feroviar a decăzut dramatic, că unele linii au fost închise și altele par să nu mai aibă mult și că atenția guvernelor câte s-au succedat s-a îndreptat în primul rând către rețeaua rutieră. Până la un punct era inevitabil, căci șoselele românești aveau nevoie de extindere și modernizare (și continuă să aibă), dar apoi a început să se pună problema teoretică și practică a alegerii: șosele sau căi ferate? Ori șosele și căi ferate, dar în ce proporție? Și care ar fi prioritățile de moment?

Am asistat în anii trecuți la mai multe dezbateri pe acest subiect, care luau în considerare cu precădere criteriul economic și care recomandau o direcție sau alta. O Strategie adoptată în 2008 recomanda, de altfel, revenirea la căile ferate:”Ajustarea treptată a structurii transporturilor prin diminuarea, într-o primă etapă, a ritmului de creştere a transportului rutier şi reorientarea fluxurilor de mărfuri şi călători spre celelalte moduri de transport în următoarele etape (”Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030”).

Prin urmare, ideea că s-a ajuns la un punct de cotitură și că ar trebui pus accentul pe căile ferate nu e străină nici specialiștilor români din ministere. Numai că, după toate aparențele, lipsesc criteriile sigure ale unei decizii politice. Pe ce se bazează aceste studii și strategii? Pe prognoze economice și demografice incerte. Fie că pledează pentru investiții în autostrăzi, fie că susțin reabilitarea cu prioritate a căilor ferate, specialiștii din domeniu invocă date nesigure și exprimă, în mod nemărturisit, preferințe personale. Nu e deloc clar cum va evolua cererea de transport pentru persoane și mărfuri în anii care vor veni și de aceea este nevoie de alte criterii decât analiza economică, oricât prestigiu ar avea ea în prezent.

Pe ce temei, de pildă, oamenii din vestul Europei au continuat să îngrijească casele vechi, să le întrețină, să le reabiliteze, să le modernizeze, fără să îngăduie demolarea lor? Proiectul parizian al lui Haussmann este de fapt o excepție în urbanismul Europei occidentale, care nu a mai raționalizat niciodată un oraș într-un mod atât de brutal. În general, fără nicio deliberare și analiză critică, oamenii au preferat să conserve, iar peste secole au descoperit cu uimire și entuziasm că mizaseră pe cartea câștigătoare.

Dacă îl citim cu atenție pe Michael Cramer, din interviul citat la început, o să observăm că, dincolo de argumentația economică și de calculul rațional al eficacității, există o viziune care desfide analiza și potrivit căreia sistemul feroviar e ”coloana vertebrală” a transportului european sau ”un arbore care moare, dacă i se taie prea multe ramuri”. Or, aceste metafore organiciste mărturisesc mai curând o înțelepciune practică moștenită decât un calcul matematic al eficacității. E de preferat, pare să spună el, să păstrezi ceea ce a funcționat bine, să conservi și să adaugi doar ceea ce îți lipsește, dar fără să distrugi vechiul ”sistem”. Să complinești, nu să înlocuiești. E o viziune care înțelege progresul prin dezvoltarea unei tradiții și nu prin discontinuitate sau inovație radicală.

După 1990 în România nimeni nu a distrus cu premeditare sistemele de irigații, dar le-a abandonat pur și simplu, iar astăzi toate proiectele serioase privind dezvoltarea agriculturii românești vorbesc despre necesitatea imperioasă a recreării sistemului. Dar punerea în funcțiune a unor rețele noi costă mult mai mult decât ar fi costat întreținerea celor vechi, ca să nu mai vorbim de tot ce s-a pierdut în anii unei agriculturi fără irigații. Morala este că s-ar putea întâmpla exact la fel cu căile ferate. Cândva, nu peste multă vreme, vom descoperi că am greșit lăsându-le să ruginească sub ierburi și că am avea nevoie de investiții masive pe care nimeni nu va mai fi dispus să le finanțeze.

Autor: Horatiu Pepine

Deutsche Welle

Publicat în ROMANIA | Lasă un comentariu

Nu era suficient „Ținutul secuiesc”, Rareș Bogdan a stabilit în Ardeal și „Țara sașilor”!


  Motto: „Nu e astfel nici o mirare dacă şi astăzi poporul cel mai bogat în Ardeal sunt Saşii. În gospodăriile […]

 

Motto: Nu e astfel nici o mirare dacă şi astăzi poporul cel mai bogat în Ardeal sunt Saşii. În gospodăriile admirabile ale ţăranilor saşi, în averile instituţiilor lor e truda şi sunt lacrimile a sute de generaţii româneşti exploatate mai rău decât nişte cete de robi. ” (Vasile Stoica„Suferințeledin Ardeal”)

Klaus Iohannis, la recenta întâlnire a sașilor de la Sibiu: „Vă întâmpin cu căldură la Sibiu, capitala sașilor din frumoasa noastră Transilvanie.” Secuii auși ei „ținutul” lor în aceeași Transilvanie, Iohannis le-a ascultat imnul în poziție de drepți, tot recent, la Miercurea Ciuc – „capitala” secuilor, așa că și sașii au și ei capitala lor la Sibiu, în frumoasa „LOR” Transilvanie, că așa a decretat Iohannis, cică „președintele românilor”… Români, România? Care români, careRomânia?

La întâlnirea sașilor de la Sibiu, aceștia și-au cântat și ei imnul lor (Siebenbürgenlied – Siebenbürgen, Land des Segens ), la fel ca secuii și au arborat steagul așa-zisei „Transilvania independentă”. Iată și dovada în fotografie: primul steag din dreapta plăvanului este steagul secesioniștilor ardeleni, așa-zisul tricolor cu simbolurile sașilor, ungurilor si secuilor, fărăînsemne ale românilor și având culorile inversate (albastru-roșu-galben).

La întâlnirea sașilor de la Sibiu și-au cantat sașii imnul (Siebenbürgenlied – Siebenbürgen, Land des Segens ) și au arborat steagul așa-zisei „Transilvania independentă”. Iată și dovada: primul steag din dreapta plăvanului este steagul secesioniștilor ardeleni, așa-zisul tricolor cu simbolurile sasilor, ungurilor si secuilor, fără însemne ale românilor și având culorile inversate (albastru-roșu-galben).

La întâlnirea sașilor de la Sibiu și-au cantat sașii imnul (Siebenbürgen, Land des Segens ) și au arborat steagul așa-zisei „Transilvania independentă”. Iată și dovada: primul steag din dreapta plăvanului este steagul secesioniștilor ardeleni, așa-zisul tricolor fără însemne ale românilor și având culorile inversate (albastru-roșu-galben).

 

 Ungurii au simbol acvila neagră, secuii soarele și luna și sașii cele șapte turnuri.

Ungurii au simbol acvila neagră, secuii soarele și luna și sașii cele șapte turnuri.

Steagul Transilvaniei e luat din fondul stemei; jos galben, mijloc roșu și sus albastru. Asta subliniază așa-zisul steag al Transilvaniei: absența românilor din istoria Transilvaniei. 

Steagul Transilvaniei e luat din fondul stemei: sus albastru, mijloc roșu și jos galben. Asta subliniază așa-zisul steag al Transilvaniei: absența românilor din istoria Transilvaniei.

 

Nici Rareș Bogdan, unsuroasa slugă lingușitoare a lui Iohannis, nu putea să fie mai prejos decât stăpânul și ca atare a găsit rapid un teritoriu pentru capitala sașilor nominalizată de Întâiul Sas. „Exploratorul” Rareș Bogdan a descoperit „Țara sașilor” în triunghiul Sibiu-Sighișoara-Brașov, cum apărea scris de zor pe „burtieră” la emisiunea sa din 12 august a.c., transmisă din satul Criț, județul Brașov, unde avea să poposească a două zi și stăpânul Răreșoaiei, însuși Klaus cel Mare, la Festivalul sașilor. Sașii, fără să punem la socoteală șvabii din Banat, au fost răspândiți pe o zonă mult mai mare, de la Sebeș (jud. Alba),pe Valea Târnavelor, prin Bistrița, până în Bucovina, da‘ de unde să știe toate acestea pomădatul Bogdan? O țară a lor, sașii nu au avut niciodată! Au avut câteva orașe și sate ale lor, exclusiviste, unde nu permiteau românilor să cumpere case sau terenuri ca să se instaleze, dar cam atât, fără „țări” sau „ținuturi”.

M-am uitat, întâmplător, la un fragment din emisiunea lui Rareș Bogdan, butonând telecomanda în așteptarea unui film programat de dimineață. Din principiu, nu urmăresc posturile „Realitatea” și „Digi 24”, acestea fiind trompete propagandistice ale trinomului Iohannis-SRI-DNA, după cum s-a putut observa chiar în timpul campaniei electorale prezidențiale din toamna anului 2014. Nu am rezistat să mă uit prea mult, deoarece cunoșteam discursurile standard ale doi dintre participanții la acea masă rotundă a dezbaterilor despre minoritatea germană. Cert este că cei trei bărbați  cu unele rezerve! – participanți nu eraumari iubitori de români, iar pe doamna prezentă în studiou nu o cunoșteam și nici nu am fost interesat de identitatea dânsei. Cei trei, mai mult sau mai puțin bărbați, erau: Michael Schmidt (patronul firmei „Automobile Bavaria” și prieten apropiat al lui Klaus Iohannis), Emil Hurezeanu (ambasadorul României în Germania, numit personal de Klaus Iohannis) și Rareș Bogdan (pupincuristul numărul unu al lui Klaus Iohannis). După cum vedeţi, spiritul lui Klaus Iohannis plutea deasupra tuturor, fiind şi liantul dintre cei trei palavragii.

Am spus, mai sus, că respectivii nu prea sunt iubitori de români. Da, dar am zis asta ca să fiu elegant şi să nu-i acuz direct de antiromânism!

Michael Schmidt, patronul firmei Automobile Bavariaa devenit sponsorul lui Klaus Iohannis începând cu anul 2007, când cu evenimentul Sibiu – Capitală culturală a Europei”, acesta oferind ultimele modele de autoturism BMW, cele mai luxoase şi mai scumpe, pentru folosinţa personală a primarului sibian. Cu toate eforturile de a da un aspect de legalitate acestei şpăgi, printr-un contract de comodat între dealerul auto şi Primăria Sibiu, toată afacerea se vedea de la o poştă că este o mită mascată. Nu am mai auzit de politicieni care să facă reclamă unor mărci de autoturisme prin propria imagine, explicaţie pe care a încercat să o inducă opiniei publice presa sibiană pentru folosirea gratuită a limuzinelor BMW de către Iohannis, acest soi de publicitate fiind în exclusivitate pentru actori şi sportivi cunoscuţiIohannis s-a revanșat prin construirea unui sens giratoriu amplasat nepotrivit, ca să ușureze accesul la reprezentanța Automobile Bavaria din Sibiu, în zona aeroportului, sufocând patru benzi de circulație, giratoriul respectiv fiind și cauza a cel puțin două accidente mortale. Susţinerea financiară a lui Schmidt a continuat mai abitir în anul electoral 2014, când candidatul Iohannis a şi locuit într-un apartament din Bucureşti al omului de afaceri german.

Cârnatul din fotografie este omul de afaceri Michael Schmidt, cetățean german, patronul firmei Automobile Bavaria și bun prieten al lui Klaus Iohannis. Între cei doi este nu doar o prietenie ci şi o relaţie de afaceri: Automobile Bavaria a pus la dispoziţie primăriei din Sibiu numeroase limuzine spre folosința exclusivă a lui Iohannis, începând cu anul 2007, în cadrul unui contract de comodat. Abia în iunie 2014, Iohannis a întrerupt contractul cu Automobile Bavaria, dar nu şi prietenia cu Schmidt, în a cărui apartament de lux din București a locuit în timpul precampaniei electorale si a celei electorale din anul 2014. Schmidt este căsătorit cu Veronica, hărnicuță ca furnica, sora lui Renato Usatîi, un cunoscut antiromân, toxic și virulent, liderul Partidului Nostru din Moldova, partid prorus și antiromânesc.

Veronica Usatîi și un Wurst nemțesc. Cârnatul din fotografie este omul de afaceri Michael Schmidt, cetățean german, patronul firmei Automobile Bavaria și bun prieten al lui Klaus Iohannis. Între cei doi este nu doar o prietenie ci şi o relaţie de afaceri: Automobile Bavaria a pus la dispoziţie primăriei din Sibiu numeroase limuzine spre folosința exclusivă a lui Iohannis, începând cu anul 2007, în cadrul unui contract de comodat. Abia în iunie 2014, Iohannis a întrerupt contractul cu Automobile Bavaria, dar nu şi prietenia cu Schmidt, în a cărui apartament de lux din București a locuit în timpul precampaniei electorale si a celei electorale din anul 2014.
Schmidt este căsătorit cu Veronica, strângătoare ca furnica, sora lui Renato Usatîi, un cunoscut antiromân, toxic și virulent, liderul Partidului Nostru din Moldova, partid prorus și antiromânesc.

 

Michael Schmidt este căsătorit cu frumoasa basarabeancă VeronicaUsatîi, sora lui Renato Usatîi, cel mai aprig antiromân din Republica MoldovaCu siguranță, o căsătorie din dragoste, doar se vede pe chipurile celor doi soți în fotografia de mai sus!

Emil Hurezeanu, propagandistul personal al lui Klaus Werner Iohannis încă de pe vremea când avea emisiunea „România mea” de la Antena 1, a fost numit de acesta din urmă ambasador în Germania, deși la ora numirii avea doar cetățenie germană! Tare, nu? Să numești ambasador al României în Germania un cetățean german! Ulterior, după nominalizarea ca ambasador, Emil Hurezeanu a solicitat de urgență și cetățenia română.

Emil Hurezeanu și Rareș Bogdan recitând „Miorița” în Țara Sașilor: „Pe-un picior de plai, Pe-o gură de... canal.”

Emil Hurezeanu și Rareș Bogdan recitând „Miorița” în Țara Sașilor: „Pe-un picior de plai, Pe-o gură de… canal.”

Hurezeanu este cunoscut ca agent CIA și BND fiindcă a lucrat la posturile de radio care oficial aparțineau celor două servicii secrete: Europa Liberă (CIA) și Deutsche Welle (BND). Iată că acum acest agent de influență a ajuns ambasador al României în țara a cărei cetățenie o împărtășește cu celălalt „român”, Klaus Werner Iohannis! Recunosc, în nemernicia mea” – vorba luiBastus din filmul „Columna”, că până la începutul anilor ’90 am fost un fan al lui Emil Hurezeanu, pe care-l ascultasem permanent la „Europa liberă”. Însă două afirmații ale acestuia m-au făcut să-mi schimb părerea și să-l încadrez la categoria „Lichele – propagandă antiromânească”. Ambele au fost rostite la emisiuni de televiziune atunci, la începutul anilor ’90. Prima zicere a fost că patriotismul este ceva învechit, desuet și trebuie să ne lepădăm de el ca și de comunism (?!), iar al doilea duș rece mi l-a produs atunci când a spus că rolul lui și al altora ca el este să demitizeze Istoria Românilor, adică să ne demonstreze că Mihai Vitezul nu era chiar atât de viteaz, ci mai mult un mercenar de duzină, iar Ștefan cel Mare era chiar scund ca înălțime și cam curvar de felul lui.

„Hure” înseamnă curvă în limba germană, așa că nici nu se putea un nume mai potrivit pentru domnul Curvișteanu, care ajunsese să povestească în scop propagandistic până și despre planta numită în bășcălie beșina sasului.Pupenklausul Emil Hurezeanu zicea despre această plantă la televizor, în septembrie 2008: „Românii i-au zis aşa pentru că miroase frumos, în numele bunei convieţuiri cu saşii”. De unde să știe marele analist, devenit peste noapte și botanist, că beșina sasului nu este o floare, ci o umilă ciupercă puturoasă, „Lasiosphaera gigantea”, pe numele ei latinesc?  (http://www.upm.ro/ldmd/LDMD-02/Lds/Lds%2002%2064.pdf)

Liviu Vălenaș spunea că Emil Hurezeanu , conform informațiilor deținute de CIA, era infiltrat la „Europa liberă” de către Securitate prin departamentul DIE:Eu m-am întâlnit încă în 1993 cu Richard Cummings (în prezenţa lui Nicolae Stroescu- Stînişoară), iar colonelul Cummings mi-a declarat atunci că CIA a reuşit să descopere cinci agenţi infiltraţi de Securitate la radio „Europa Liberă”. Mi-a dat şi numele lor: Nestor Rateş, Emil Hurezeanu, Liviu Tofan, Ioana Măgură-Bernard şi Neculai Constantin Munteanu” (Sursa: https://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Procesul%20comunismului%20de%20LV.htm).

Emil Hurezeanu a mai fost acuzat de un sibian, Victor Negară, că ar fi fost turnător la Securitate, unde semna notele informative cu pseudonimul Harry. Am înțeles că Hurezeanu l-a dat în judecată pe Negară și a câștigat procesul fiindcă nu există probe materiale care să-l incrimineze ca informator al Securității înaintea plecării definitive din România. A avut grijă Mircea Dinescu ca acestea să dispară pe vremea când lucra la CNSAS-ul proaspăt înființat, că doar cei doi erau prieteni, aveau emisiuni împreună la televiziune și serveau același sistem, încă de pe vremea comuniștilor, chit că se dădeau dizidenți amândoi!

Am fost coleg cu Emil Hurezeanu la liceul „Octavian Goga” din Sibiu, undeacesta era cu un an școlar înaintea mea, deși ca vârstă este cu doi ani mai mare. De atunci, auzisem de la alții că este turnător și că ar fi evreu cu nume românesc de împrumut. Nu știu, nici dacă era „sifon” și nici dacă este circumcis fiindcă nu am avut tangență cu el în liceu  –  eu eram cu golanii care fumau în budă, nu la cenaclul literar cu Emil  –  și nici măcar nu am făcut pipi împreună ca să văd dacă-i botezat cu briciul.

Evreu nu-i exclus să fie și Rareș Bogdan, ceea ce ar explica într-un fel jigodismul antiromânesc al acestuia, fiindcă mare parte dintre evrei – de fapt, khazari deveniți evrei – au în loc de nume de familie tot un prenume, ca și o parte din țigani. Exemplific prin evrei „sub acoperire”, persoane cunoscutepublicului larg, care au și ei un prenume în loc de nume de familie: jurnalistul Dan Pavel, veșnicul parlamentar Radu F. Alexandru (pe ăsta cică-l cheamă Feldman, da și-a transformat numele de familie în inițială), vedeta radio-tv Andrei Gheorghe sau fostul consilier prezidențial Zoe Petre. Pe aceasta din urmă am pomenit-o ca ca să nu zică poliția gândirii că discriminez sexul frumos, fiind și antifeminist, nu doar „antisemit” fiincă îmi permit să fac publice numele unor evrei cu nume românești de împrumut. Sunt și români care au un prenume în locul numelui de familie, dar aceștia sunt destul de rari, fiind excepții.

Rareș Bogdanun pupincurist al alogenilor, dar care pozează cu tupeu în patriot român, îl lingușea pe Arpad Paszkany cât a stat pe la Cluj, după care, la București, a trecut la lins posteriorul lui Klaus Werner Iohannis.

Rareș Bogdan, mai tânăr și cu ceva mai mult păr, împreună cu Arpad Paszkany .

Rareș Bogdan, mai tânăr și cu ceva mai mult păr, împreună cu Arpad Paszkany.

Acest slugoi unsuros ridică permanent în slăvi sașii, nu doar pe idolul său devenit Gauleiter peste colonie, fără să cunoască adevărul despre comportamentul execrabil al sașilor față de români, începând din Evul Mediu și până la terminarea Celui de Al Doilea Război Mondial.

Chiar și pe vreme comuniștilor, sașii erau educați în familie cu ideea că sunt superiori românilor și se purtau ca atare în societate. Vă spune asta unul care a crescut, a copilărit și a trăit printre sașii sibieni până la emigrarea lor aproape în totalitate după anul 1990! Am fost cu ei pe munte, la chefuri (ceaiuri dansante, cum le spuneau bucureștenii), am avut prietene săsoaice, dar, indiferent cât de mult te acceptau în preajma lor și cât îți erau de apropiați, cu greu puteau să-și disimuleze disprețul față de români.

Despre asuprirea săsească asupra românilor a scris cu lux de amănunte Vasile Stoica, un mare patriot român din Avrig (Sibiu), care a luptat cu arma în mână pentru Marea Unire, fiind și rănit, după care a devenit diplomat român în SUA, ambasador în diverse țări și în final a murit în temnițele comuniste, în 27 iulie 1959 la Jilava. Aceasta a fost răsplata pentru o viață întregă dedicată României, astfel a fost răsplătit acest mare patriot, din păcate prea puțin cunoscut. A fost ucis practic în țara lui de către bolșevici, după ce fusesecondamnat la moarte în contumacie (1 noiembrie 1917), de Curtea Marţială din Clujul austro-ungar pentru trecerea Carpaţilor și publicarea lucrării „Suferinţele din Ardeal” (1916), carte din care vă invit să citiți capitolul „Noi și sașii”:Propaganda mincinoasă despre armonia dintre sași și români este departe de adevărul istoric

Dragostea falsului patriot Rareș Bogdan pentru alogeni și mentalitatea sa, conform căreia românii din Ardeal sunt superiori celorlalți români din alte zone ale țării, tipică secesioniștilor clujeni, a fost sesizată de ceva vreme și de alții. Iată ce scria domnul George Damian în data de 21 februarie 2013, când Crin Antonescu tocmai îl înscăunase pe Klaus Iohannis ca prim-vicepreședinte la PNL și Rareș Bogdan ridica primele osanale idolului său din Sibiu: „L-am auzit pe Rareş Bogdan la Realitatea TV lăudându-l pe Klaus Iohannis ca pe adevăratul Mesia al României. Dom’le, e un sas serios, saşii sunt altceva, sunt o chestie deosebită, Klaus Iohannis a vorbit în luxemburgheză, cel mai bun primar din România, în Ardeal e altfel decât în restul ţării, acolo oamenii sunt superiori, el, adică Rareş Bogdan ştie cum e acolo. Pe de altă parte, Amedeo Ene (gazda nu ştiu cărei emisiuni) care e din Medgidia nu are de unde să ştie cum e în Ardeal, dar el, Rareş Bogdan ştie foarte bine, el e ardelean. Mai avea puţin Rareş Bogdan şi spunea că românii sunt rasă inferioară.

Deci avem trei nivele: pe primul palier îl găsim pe teutonul arian Klaus Iohannis, blond şi înalt, onest şi bun administrator; apoi vine Rareş Bogdan – ardelean cumpănit şi civilizat, apropiat de valorile occidentale, de regiune superior doar pentru că e de Cluj; pe cea mai de jos treaptă, aflat la începutul evoluţiei îl găsim pe Amedeo Ene de Medgidia. Sincer, mie îmi plac vinurile de Dobrogea, cele de Ardeal au sticla cu abţibilde şi culoarea frumoasă, dar sunt cam acre.”(http://www.george-damian.ro/klaus-iohannis-teutonul-salvator-suntem-sclavi-in-masura-in-care-acceptam-asta-4351.html)

Când îl văd pe pseudo-patriotul Rareș Bogdan, înfășurat în drapelul tricolor și răcnind ca un autentic Nae Cațavencu: „Să nu uitaţi să iubiţi România!”, mă apucă pandaliile. Iar sintagma „România dodoloață” sună de-a dreptul caraghios, dacă nu chiar indecent în gura de cocotă masculină a acestui impostor.

doi-papagali-ok

 Noroc că mă uit rar și „en passant”, după cum spuneam la început, la emisiunile sfertodoctului de la Cluj și la gașca de antiromâni pe care-i adună la șezătoare acest Rareș Bostan. Acolo este o adevărată menajerie de năpârci care urăsc românii: Alexandru Florian, Ion M. Ioniță, Ion Bogdan Lefter, Adrian Niculescu și alții de aceeași teapă, buni de trași în țeapă.

Din emisiunile dedicate de Rareș Bogdan Festivalului sașilor de la Criț nu putea să lipsească Bernd Fabritius. În timp ce românii se manifestă cu dragoste frăţească faţă de saşii din Ardeal, aceştia le răspund cu o atitudine şovină, cum face, de exemplu sasul provenit din Agnita, Bernd Fabritius, care a fost ales în Bundestag la ultimele alegeri din Germania. Dacă exaltata presă cosmopolită din România trâmbiţa că acest Fabritius este primul român intrat în Bundestag, iată ce răspundea, cu aroganţă şi superioritate ariană, „românul” într-un interviu: „AGERPRES: Dumneavoastră vă simţiţi mai mult român sau mai mult german?; Bernd Fabritius: Eu sunt german din România. Dacă vă referiţi la român, la naţionalitate, eu nu sunt român, eu sunt neamţ. Eu am rădăcini din România, mă simt ca un sas care provine din România.” E clar că aceşti indivizi, născuţi pe pământ românesc, neagă cu înverşunare apartenenţa la poporul român, adică, pe înţelesul tuturor,  s-a cam terminat cu „cetăţenii români de altă naţionalitate” de pe vremea lui Ceauşescu!

Bernd Fabritius aranjează jocurile din culise pe lângă guvernul german, ca să impună presiune asupra României pentru retrocedări care încalcă în mod cert Convenţia de Armistiţiu din data de 12 septembrie 1944 şi Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai, prin care Grupului Etnic German din România (Deutsche Volksgruppe) i-au fost confiscate averile şi a fost desfiinţat fiindcă era o ORGANIZAŢIE NAZISTĂ!

Grupul Etnic German a fost reactivat în anul 2007, când FDGR-ul, condus la acea vreme de primarul sibian Klaus Iohannis, s-a declarat oficial, prin instanță judecătorească, succesor al organizației hitleriste Grupul Etnic German din România (Deutsche Volksgruppe in Rumänien) pentru a obține imobilele acestei organizații naziste, confiscate prin acel Decret-Lege al regelui Mihai din octombrie 1944.

Prin  incredibila Sentinţă civilă nr. 2790 a judecătoarei Maria Morar, din 28 mai 2007, FDGR a fost declarat oficial succesor al organizației naziste Grupul Etnic German! Klaus Werner Iohannis s-a aflat într-un grav CONFLICT DE INTERESE, fiind conducătorul ambelor părți aflate în proces, adică municipiul Sibiu (primarul municipiului) și FDGR (președintele organizației la nivel național) care a solicitat recunoașterea calității de succesor al Grupului Etnic German. În plus, Iohannis Klaus Werner este vinovat şi de abuz în serviciu, deoarece în calitatea sa de primar al municipiului Sibiu nu a făcut demersurile necesare pentru ca municipiul Sibiu să fie apărat în instanţă, trimițând doar o întâmpinare prin care spunea că lasă decizia la latitudinea instanței şi nici nu a atacat sentinţa civilă a Judecătoriei Sibiu nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, aceasta rămânând definitivă.

Despre aceste fraude imobiliare înfăptuite prin abuz în serviciu și conflict de interese, comise la Sibiu de primarul Klaus Iohannis, care a reactivat, prin intermediul FDGR, o organizație nazistă și a retrocedat imobile aceluiași FDGR-ului condus de același Klaus Iohannis puteți să citiți aici: Jaf imobiliar la Sibiu, retrocedări ilegale către FDGR, succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German.

Apropiat al președintelui României, datorită scopurilor comune, Bernd Fabritius este un sas originar din Agnita (unde Iohannis a fost profesor de fizică), ajuns parlamentar în Germania, el fiind președintele Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania. A devenit șsuccesorul revizionistei Erika Steinbach la conducerea așa-zisei „Uniuni a etnicilor germani expulzaţi” (numită și „Uniunea Izgoniţilor”). Erika Steinbach, fosta preşedintă a Uniunii Asociaţiilor Etnicilor Germani Expatriaţi (sau Uniunea etnicilor germani expulzaţi / Uniunea Izgoniţilor) – Bund der Vertriebenen (BdV), PROMOVA O POLITICĂ REVIZIONISTĂ ŞI DE DISCULPARE A GERMANIEI pentru ororile comise în al Doilea Război Mondial. Aceste demersuri au declanşat un adevărat scandal în Polonia, unde Erika Steinbach este considerată făţiş ca fiind nazistă. Așa cum așchia nu sare departe de trunchi, nici mentalitatea lui Bernd Fabritius nu este departe de a celei pe care a înlocuit-o.

Bernd Fabritius, Erika Steinbach și soții Iohannis.

Bernd Fabritius, Erika Steinbach și soții Iohannis.

Un antiromân foarte vocal în Germania, Bernd Fabritius este un homosexual care trăiește într-un parteneriat oficial cu alt barbat, fiind des invitat în emisiunea efeminatului Rareș Bogdan, fățarnicul care pozează în patriot. Fabritius este foarte apropiat de Iohannis, așa cum am mai spus și s-au vazut de nenumărate ori în Germania și la Sibiu, unde parlamentarul german are ore la Universitatea Româno-Germană. Măcar acesta are curajul să-și asumehomosexualitatea, spre deosebire de alții în compania cărora apare! Oameni cu gusturi rafinate, doar noi ăștia cârcotașii le vedem perverse și anormale. În rest e fain, e „prea ca la țară”… Țara sașilor!

                                                                                                       Marius Albin MARINESCU

http://www.justitiarul.ro/

Publicat în UNGURI | Lasă un comentariu

Un cuvînt pe care nu avem voie să-l consumăm


Zilele astea, două sînt temele care alimentează ura și dezbinarea între români. Prima, ceva mai veche, de cîteva zile, cea despre diasporezii indignați că nu se eliberează pașapoartele cînd vor ei, cît ai pocni din călcîie. Am mai scris despre ea. Fie la ei acolo. Nu mai scriu, că scriu degeaba. 

A doua e proaspătă, e de azi, când au ieșit cele mai foarte recente cifre INS privind evoluția trimestrială a PIB-ului. E practic catastrofal, cum ar zice obiectivii sistemici: e o creștere de 5,7% pe prima jumătate a anului 2017, creștere ce vine să o confirme și consolideze pe cea din primul trimestru 2017.

E groaznic. E oribil. E apocaliptic. Pentru toți obiectivii civili, gen UM 024 sau Hotnews sau Gîndul sau Realitatea, e un dezastru. Cum poate să fie creștere economică pe vremea guvernării demonilor de pesediști kaghebiști, care știm cu toții că ei de fapt sînt niște nemernici care doar vînd țara la ruși și la chineji și nu fac nimic altceva, da’ nimic nimic de tot? Groaznic. Catastrofal. Trebuie făcut ceva.

Singurul lucru pe care l-au putut cît de cît găsi să încerce să contracareze propagandistic această știre pe care nu prea o puteau ocoli a fost să-i dea un spin negativ. Ce putem spune noi nasol și groaznic despre această știre nasoală și groaznică? Cum o putem cîrpi, să-i înrăim și mai rău pe români împotriva românilor, să scoatem în evidență ce groaznic de nasol de fapt este?

Aha. Au găsit. Hai să zicem că nu e bună creșterea economică, pentru că de fapt e de-aia nasoală. Cum există colesterol bun, dar și colesterol rău, pentru tapalabele de servici musai trebuie să existe și creștere rea. De ce? Simplu. E rea, pentru că e pe consum.

Auzi tu, dom’ colonel, colega de la Știri: e pe consum. Yuk. Cîh. Groaznic. Vai, maică, ce nesănătoasă! Deja pute! Luați-o de aici, că miroase a stîrv, a catastrofă! Români, atenție, nu vă bucurați! Nu e de bine, e de rău! E pe consum! Să fugim! E otrăvită!

E simplu. Au mai făcut-o și alte dăți. Analiștii lu’ pește prăjit și obiectiv, de-alde marile minți luminate de pe la BNR și de la Consiliul Fiscal și de la Ziarul Financiar și de pe alte stabilimente de propagandă obiectivă și plină de principii, de vreo două sute de ani încoace, asta știu să facă. Să urle că e nasol.

Principala lor motivație este una obiectivă: li s-a dat ordin. Și știm cu toții că ordinul se execută, nu se discută, altminteri batalionul disciplinar îi mănîncă. Este o motivație partinică și sistemică, din logica anti-PSD cu care este îmbibat sistemul. PSD bad, anti-PSD good.

Tot ce fac strălucitorii de salvatori de Băsescu și Boc și Macovei și, mai recent, Johannis și Cioloș este cel mai foarte perfect și necesar. Tot ce fac bestiile de naibe de balauri kaghebiști de Năstase și Ponta și Dragnea și Tudose și toți ceilalți kaghebiști nemernici este cel mai foarte groaznic și cel mai foarte oribil. Cunoaștem. Am fumat discursul ăsta de atîtea ori…

Dar, dincolo de patima de tabără politică, această gîndire a sistemicilor obiectivi, a tapalabelor și mîndruților de servicii, mai ascunde încă ceva, o boală mult mai ticăloasă decît simpla ură anti-pesedistă.

E vorba despre disprețul față de români.

E rău consumul, ați înțeles? Căci românii nu sînt în mintea tapalebelor și prelipcenilor și rareșbogdanilor de servici decît niște slugi și niște monștri știrbi și medievali.

Ei n-au voie să consume. Ei nu trebuie să fie decît niște sclavi moderni, care trăiesc doar cu apă paie și bătaie, și toată plus valoarea creată în țara asta nu trebuie în nici un caz să se scurgă inutil înspre consumul sclavilor, ci trebuie să plutească limpede și curată și nealterată și nepătată spre insulele Seychelles.

Ce se produce în țara asta nu e voie să se consume loco. Trebuie să se ducă înspre paradisurile fiscale de unde își trag seva capitaliștii cei luminoși și curați și necesari, cei care salvează lumea, stăpînii politrucilor neoliberali din această neocolonie de colț de Balcani, politrucii ăia plătiți de stăpînii lor să-i critice pe români pentru îndrăzneala lor de a consuma.

Ați înțeles? Românii nu au voie să consume. Ei au doar voie să producă și să exporte. Ei n-au voie să bage botul la plus valoare, căci ei sînt niște animale primitive și nu e de nasul lor consumul.

De-aia trebuie să le punem botniță. Dacă nu ad literam la bot, ca pe vremea lui Zaharia Stancu, măcar la creier. Să-i învățăm că de fapt consumul e rău. Să nu îndrăznească să ciugulească ceva cumva, să nu consume, că strică bunătate de capitalism. Dă-i dracului de slugi, să nu consume, că strivesc corola de minuni a plus-valorii de export.

Ați înțeles, bă slugilor bă? Vă e clar sau mai trebuie să vă mai repet încă o dată? Bre dom’ Vasilescu de la BNR, pune-le bre botnița aia la loc, să nu consume bre. Dacă ne supărăm mai rău, poate ne aducem aminte că n-au voie nici să respire. Că nici aerul nu e pe gratis. Nu, aerul e doar pentru stăpîni.

Românii? Niște slugi. Să respire doar cînd le dăm noi voie. În rest, consum verboten. La muncă, slugilor, nu la consum! Nicht consum. Arbeit, nur Arbeit. Arbeit mach frei! R’ați ai dracu’ de români, ce tupeu pe capu’ vostru, să îndrăzniți să vreți să consumați…

PS: Dincolo de pamflet, să le spună cineva politrucilor neo-liberali că recenta creștere economică a PIB-ului se bazează îndeosebi pe creșterea producției industriale, iară nu pe consum. Noi știm că propaganda nu are nevoie de adevăr. Dar să știe lumea de fapt cum stau lucrurile.

Mai mult, să le spună cineva ticăloșilor care critică această creștere economică bazată pe consum că toate țările lumii s-au dezvoltat, se dezvoltă și se vor dezvolta mereu îndeosebi pe consum. Și Nemția, și Austria, și Franța, și SUA, toate țările care ne colonizează așa fac. Se dezvoltă pe consum.

Aoleu, era să uit: noi n-avem voie să ne dezvoltăm. Doar nemții au liber la așa ceva. Românii, mai încolo. În altă viață. Doar după ce mor au voie să se dezvolte românii. În viața asta, niciodată. Slugile nu au voie să se dezvolte, ci doar să muncească, să sufere și să moară.

Paștele mamii voastre de nemernici și de ticăloși!

Autor: Mirel Palada

Turambar Blog

Publicat în ECONOMIE ROMANEASCA, POLITICA STIRI | Lasă un comentariu

Ne îndreptăm spre un război civil?


De când am început să pricep cam cum e viaţa nu am atacat niciodată primul, şi cum eu nu voi participa la o asemenea atrocitate spre care cred că ne îndreptăm nu o să îndemn nici pe alţii să o facă, dar privind la ce se întâmplă în jurul nostru cred că ne îndreptăm spre un război civil, care nu o să fie doar în România, a cărui finalitate cred că o să fie în afara victimelor nevinovate pe care o să le facă ambele tabere, o nouă formă de organizare socială care o să fie o combinaţie dintre economia de piaţă şi comunism, cel mai bine fiind descrisă de Robert A. Heinlein în cartea lui urmată de o slabă ecranizare Starship Troopers, roman care în 1959 a fost considerat un fel de revoluţie ce aduce cu fascismul, dar care rezolvă în teorie problemele societăţii.

Cum noi trăim în România asta ar trebui să ne ocupe imediat, conturându-se, zic eu, două tabere, una care zice că este cea care aduce banii de pe urma cărora trăiesc toţi, iar cealaltă este cea despre care prima zice că îi întreţine, dar care a trecut printr-o loviluţie şi ştie ce înseamnă să dispară cel de lângă tine, şi care nu este pregătită să accepte schimbările pe care i le impune o clasă politică coruptă, dar care sunt îmbrăţişate ca salvatoare de prima tabără, chiar dacă acest lucru duce la dispariţia României, şi a poporului român.

Ca număr, tabăra celor în vârstă şi neadaptaţi la capitalismul sălbatic pe care-l trăim este mai mare decât cei tineri care cred că tot ce zboară dinspre vest se mănâncă. Nu numai numărul îi ajută pe cei în vârstă, ci şi faptul că Şi-au trăit traiul şi şi-au mâncat mălaiul!, aşa cum se exprima o tânără revoluţionară întrebându-i pe aceştia de ce mai trăiesc.

E prea mult de explicat, din păcate unora cărora părinţii nu le-au explicat prea multe şi nici pe ei nu i-a dus capul ca să înveţe ceva despre ce înseamnă viaţa, ca să mă apuc eu să le explic respectivilor revoluţionari asemănători cu revoluţionara care a postat pe net marea ei cugetare care a devenit virală printre cei asemenea ei. Nu prea dă dovadă că e citită sau că măcar gândeşte ce spune atunci când o face, dar se pare că asta e calitatea dorită de noii stăpâni ai lumii, pe care tânara generaţie se grăbeşte să-i servească, dar să aibă cât mai mulţi followers(adepţi sau urmăritori) că asta e la modă, care să le spună că e bine!

Dacă le spui că greşesc nu e timp de explicaţii, eşti doar împotriva lor! Noroc că bătrânii sunt mai înţelepţi şi nu se reped să mănânce tot ce zboară, şi nu răspund la fel cum tinerii lor urmaşi o fac. Din păcate şi norocul, şi nici răbdarea nu sunt fără sfârşit! Eu sper ca ziua când acest lucru o să se întâmple să fie cât mai îndepărtată şi beligeranţii să devină destul de înţelepţi ca să stea mai întâi la un pahar de vorbă şi să cadă la pace înainte de a merge la un război din care o să câştige doar cei care ne vor binele nostru pentru ei, oricum mult din el ni l-au luat deja, iar ce a mai rămas sunt mulţi democraţi liberi de inteligenţă care se grăbesc să-l dea celui care-i minte mai frumos!

Mai bine certaţi-vă decât să vă bateţi! Lumea se îndreaptă spre un război civil generalizat în care buncărele o să fie inutile!

Autor: Ionescu Miron

Opinia1.ro

Publicat în ROMANIA | Lasă un comentariu

O doamna plecata in SUA a fost in vizita la Cascada Niagara… 


O doamna plecata in SUA a fost in vizita la Cascada Niagara… 

Acolo pentru a nu isi uda pantofii, i-au fost date niste sandale impermeabile… La sfarsitul vizitei, o pancartă o anunta ca poate dona acele sandale popoarelor nevoiase… 

Oricum, ne putem mandri cu ceva: SUNTEM PRIMII PE LISTA !!! 

Punctul de vedere: Prof. dr. Maria-Luminita Rollé Universitatea din Edinburgh

În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. 

In plus,
propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, 

care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Somes, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.»

Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor
indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la
Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?

De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum ( Austria ) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?

În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”

În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992). 

În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare ? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*

În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?
Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy

De la: Boris Petroff

http://talusa1946.forumculture.net/

Publicat în ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

CUM A FOST PRIVATIZAT BUCUREȘTIUL


Plecată la drum cu scopul de a îndrepta o parte a abuzurilor comise de autorități în perioada comunistă, retrocedarea proprietăților naționalizate de stat a alimentat o piață imobiliară subterană, pe seama căreia niște afaceriști obscuri au devenit mari latifundiari ai orașelor. Scriem azi despre deținătorul unei averi imobiliare imense, crescute din împuținarea patrimoniului Capitalei și din devorarea banilor cetățeanului de pe stradă. Un caz decupat din manualul de parvenire al tranziției. În imagine, protagonistul investigației noastre, ajutorul lui (fostul primar Cristian Poteraș) și teatrul de operațiuni al celor doi: Bucureștiul. FOTO: Vitalie Brega, Andrei Spirache/Mediafax.

RISE Project a descoperit terenuri în suprafață totală de 16,5 de hectare, retrocedate suspect, în Sectorul 6 al Capitalei, intrate pe mâna unui om de afaceri cvasinecunoscut, cu conexiuni puternice la nivelul administrației locale din această parte a orașului.

Îl cheamă Ilie Potecaru și avea 33 de ani când a început să acapareze teritorii enorme din intravilanul Bucureștiului.

Terenurile identificate de RISE au fost retrocedate în timpul primului mandat al primarului PDL Cristian Poteraș (2004-2008).

Potecaru le-a cumpărat, contra unor sume derizorii, sub forma drepturilor succesorale, de la oameni simpli, care nu reușeau sa le obțină, pe cont propriu, de la Primărie.

La puțin timp după ce le cumpăra, terenurile – care valorau între sute de mii și milioane de euro – îi erau „restituite”.

Valoarea totală a terenurilor identifiate de RISE, retrocedate suspect în favoarea lui Potecaru, este de 24 de milioane de euro, dacă luăm ca reper prețul lor din ghidul orientativ al notarilor. (Calculul, AICI).

Evaluarea aceasta este însă una conservatoare. În balanța pieței libere, la vremea aceea, prețul celor 16,5 de hectare putea depăși 30 de milioane de euro.

Omul de afaceri a plătit pentru ele 840.000 de euro.

Acestea nu sunt toate terenurile retrocedate în Sectorul 6, ajunse la Ilie Potecaru. Ci doar cele pentru care avem dovada clară că au fost preluate, sub forma drepturilor succesorale, înainte de a fi retrocedate.

Unul dintre vânzătorii de drepturi succesorale, pe numele căruia au fost retrocedate 7,3 ha, dă vina pe funcționarii statului pentru că a fost împins să își înstrăineze terenurile către Potecaru, pe mai nimic, înainte de a-i fi restituite.

Și îi întreabă pe ziariștii RISE: „De ce veniți, abia după zece ani, ca să faceți investigații?”.

Răspuns: pentru că abia acum am descoperit aceste cazuri. Iar „acum” nu înseamnă prea târziu. Dacă parchetul investighează retrocedările prezentate în serialul „Orașul subteran” și descoperă că au fost ilegale – dispuse în siajul unor drepturi inventate – statul încă își mai poate recupera activele.

Avocat consultat de RISE: „Chiar dacă eventualele culpe penale din aceste anchete s-au prescris, latura lor civilă este imprescriptibilă”.

Retrocedările prezentate de RISE au fost dispuse, prin vot, de Comisia Municipală de Fond Funciar, condusă de Prefectul Capitalei.

Dosarele pe marginea cărora au avut loc aceste deliberări au fost pregătite, însă, în toate detaliile, de Subcomisa de Fond Funciar a Sectorului 6, condusă de Cristian Poteraș.

În 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat la opt ani de închisoare pe Cristian Poteraș pentru îndeplinirea frauduloasă a acestui rol. Mai precis, pentru restituirea a 12 hectare din București în baza unor drepturi fictive.

Terenurile scoase la lumină azi de RISE nu au legătură cu cele pentru care Poteraș a fost trimis la închisoare.

Dar au fost retrocedate în același timp cu celelalte și – ca și acelea – în beneficiul unor cumpărători de drepturi succesorale, nu în favoarea familiilor expropriate în comunism.

E neclar dacă restituirile prezentate acum de RISE au fost ilegale – dacă au fost retrocedate, și ele, în baza unor drepturi inventate.

Dar e clar că au reprezentat o sursă de îmbogățire fulminantă, fără nici un efort, pentru o persoană care nu avea vreo legătură cu păgubiții naționalizărilor din perioada totalitară.

Cei pe numele cărora au fost făcute retrocedările – posibili membri ai unor familii expropriate în comunism – sunt astăzi aproape de negăsit: dispăruți prin moarte, plecați să-și aștepte sfârșitul la rude sau cu mintea înghițită de amnezii și confuzie.

Convertind unitățile metrice în imagini: cele 16,5 de hectare ajunse la Potecaru înseamnă suprafața a 23 de terenuri de fotbal. Sau întreaga întindere de iarbă și alei a Parcului Izvor.

Bonus: După ce mașinăria de extras terenuri din proprietatea statului – prin decizii de retrocedare – a încetat să mai funcționeze, adică din toamna lui 2008, primarul Cristian Poteraș a construit între administrația Sectorul 6 și conturile lui Ilie Potecaru o altă conductă de bani.

O conductă ridicată pe nervii și pe demnitatea a 39.000 de bucureșteni, tranzitată de cel puțin 5 milioane de euro.

Potecaru către RISE Project: „Vă rog să îmi respectați intimitatea! Nu sunt o persoană publică. Nu am ce comenta. (…) Am alte preocupări, acum. (…) Construiesc o mănăstire…”.

Amănunte, mai jos, în articol.


Tastați „Ilcor Auto Eco SRL” în bara de căutare a site-ului care reunește instanțele judecătorești din România!

Apoi, Enter!

Veți obține câteva mii de rezultate.

E cifra kilometrică a dosarelor în care a fost implicată o companie privată, inventată ca să aspire banii cetățenilor din București.

Sute de plângeri au fost făcute de oameni simpli împotriva acestei firme apărute peste noapte, căreia statul i-a conferit o poziție de mandarin.

Multe procese au fost pierdute de cetățeni. Altele, câștigate.

Primele au început să apară în 2008. Câteva mai sunt pe rol și astăzi.

– Cu ce s-a ocupat această companie, care a reușit să scoată din minți sute și sute de bucureșteni și să-i împingă pe panta procesomaniei?

– În 2008, imediat după ce a fost înființată, Ilcor Auto Eco a primit în concesiune, de la primarul Cristian Poteraș, fără licitație, serviciul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe străzile Sectorului 6.

Orice persoană căreia i se ridica automobilul de pe stradă trebuia să-i plătească acestei societăți comerciale o taxă de până la 677 de lei, ca să se poată vedea din nou la volan.

Nivelul ridicat al taxei o făcea să fie o formă de împilare socială: 677 de lei însemna mai mult decât salariul minim brut pe economie.

În plină criză economică, printre preavize de șomaj si înștiințări de evicțiune trimise de bănci, oamenii plăteau, apoi intentau proces firmei, sperând să își primească banii înapoi.

Așa a ajuns Ilcor Auto Eco să fie dată în judecată de sute de ori.

Timp de cinci ani, între 2010 și 2015, firma a ridicat 39.000 de mașini de pe străzile Sectorului 6. Câte 21 pe zi. (Calculul și detaliile, AICI.)

O zecime din taxa pretinsă șoferilor a mers la bugetul Sectorului 6. Restul, 4,5 milioane de euro, i-au rămas în conturi.

Cele 4,5 milioane de euro, încasate din această sinecură, care a obligat un oraș întreg să ia calea tribunalului și a încărcat instanțele de judecată cu niște litigii superfluue, sunt doar vârful aisbergului în care stau condensate afacerile făcute în Sectorul 6 de fondatorii companiei Ilcor Auto Eco: Ilie Potecaru (43 de ani) și Cornel-Petruț Ion (40 de ani).

Sunt banii pe care Potecaru și Ion i-au câștigat cu scandal, în plină stradă.

În adâncime, la baza aisbergului, ascunse, se găsesc tranzacțiile imobiliare pe care cei doi le-au făcut cu terenuri retrocedate.

E vorba de terenuri cu o valoare uriașă, de zeci de milioane de euro, pe care le-au cumpărat contra unor sume derizorii, în formă imaterială a drepturilor succesorale, înainte de a le fi retrocedate de primarul Cristian Poteraș.

În articolul de astăzi, doar despre terenurile ajunse la Ilie Potecaru.

Unul dintre ultimele tunuri date de tandemul Ilie Potecaru – Cornel-Petruț Ion cu terenuri retrocedate a fost parafat în octombrie 2008. În această tranzacție, Ion – ca „mandatar” al unor bucureșteni – îi „vindea” lui Ilie Potecaru 5,6 hectare cu 70.000 de euro. Valoarea notarială a terenului era de 6,7 milioane de euro. În aceeași lună, cei doi se reorientau pe piața afacerilor cu Sectorul 6 și intrau în pâinea ridicărilor de mașini.

Ilcor Auto Eco SRL a fost înființată în septembrie 2008 de Ilie Potecaru și Cornel-Petruț Ion. O lună mai târziu, începea deja să producă bani. Firma a fost botezată după numele patronilor: Il(ie)Cor(nel). Captură din Monitorul Oficial.

În octombrie, firma primea, fără licitație, concesiunea serviciului de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar în Sectorul 6. Contractul avea să fie reînnoit în martie 2009 și, încă o dată, în aprilie 2010.


Cea mai mare parte a suprafețelor acaparate de Ilie Potecaru și de unul dintre asociații săi (altul decât Ion) în Sectorul 6 – 7,3 hectare – a provenit din moștenirea a doi frați: Constantin și Dumitru Gârbea.

Documentele văzute de RISE arată că cei doi Gârbea au primit 500.000 de euro de la Ilie Potecaru & Co. pentru întreaga suprafață de pământ.

Terenul de 7,3 hectare – valorând de 26 de ori mai mult – a fost retrocedat în două tranșe, în 2006 și 2008.

Prima, de 3,2 hectare, a fost vândută de Potecaru & Co. – contra 8,73 milioane de euro – unor dezvoltatori imobiliari din Israel, la scurt timp după ce a ieșit din proprietatea statului.

A doua, de 4,1 hectare, a fost retrocedată în 2008. Se găsește și astăzi în proprietatea exclusivă a lui Potecaru. A fost evaluată la 5 milioane de euro.

Dumitru Gârbea (59 de ani) – cel mai mare dintre cei doi frați – locuiește într-un bloc modest, ridicat aproape de răscrucea Căii Rahova cu Calea Ferentari, într-o zonă în care Bucureștiul începe să își suspende ambițiile urbane.

Când îi povestim despre toate tranzacțiile în care i se învârte numele și îi spunem că ar fi trebuit să încaseze – conform contractului – 250.000 de euro, partea sa, din vânzarea drepturilor asupra acestor terenuri, bărbatul face ochii mari și pășește ca racul, până se întoarce în apartamentul din care abia a ieșit:

– Măi, măi, măi! Măi, măi, măi!

Tăcere.

– Nu știu nimic. Am semnat niște hârtii, e-adevărat, dar doar atât.

Plimbă privirea mirată prin bezna casei scării și adaugă:

– Am semnat așa, ca să fie. Fratele meu s-a ocupat de totul. Nici n-am crezut că o să reușească să facă ceva cu chestia asta. La el sunt toate actele părinților noștri.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Cei doi frați Gârbea nu își vorbesc de mai bine de zece ani. Sunt certați pentru totdeauna.

Astăzi, îi despart nu doar resentimentele și uitarea, ci și clivajul dintre două pături sociale diferite.

În timp ce Dumitru stă la bloc, Constantin – cu un an mai mic – locuiește într-o vilă nou construită în Bragadiru. În fața casei sale, un automobil KIA de teren. Strivit sub parbriz, un permis de parcare cu antentul Ministerului de Interne.

Constantin iese la poartă după o îndelungată așteptare, chemat mai mult de câinii agitați din grădină, decât de soneria anemică, care abia trimite impulsuri în clădirea masivă în care stă baricadat.

N-apucăm bine să îi spunem cine suntem și ce vrem, că se și învârte pe călcâie și dispare în curte.

Cât execută pirueta aceasta greoaie, spune:

– Da, s-a vândut. Și cu asta, basta! De ce nu le-ați căutat (n.r. – terenurile) înainte să le cumpere dânșii (n.r. – Potecaru & Co.), dacă chiar vă ocupați să faceți investigații. Atâta timp cât statul nu dă nimic despăgubire și nu te bagă în seamă, nu înțeleg de ce veniți după zece ani ca să faceți investigații? Altceva nu am ce să vă relatez. Nu mă interesează ce-au făcut cu ele (n.r. – că le-au vândut cu sume foarte mari, mai departe).

La celălalt capăt al Bucureștiului, în Pajura, locuiește o pensionară pe nume Rodica Șerban, profesoară de limba engleză.

De la ea și de la frații ei, Potecaru a cumpărat, în ianuarie 2008, drepturile succesorale ale unui teren de 5,6 hectare.

Prețul plătit, 70.000 de euro, a fost atât de mic încât notarul, când a încheiat actele de vânzare cumpărare, a trebuit să taxeze tranzacția la o valoare paușal, astfel încât să aibă cât de cât legătură cu realitatea.

Și a taxat-o la 6,76 milioane de euro.

Rodica Șerban confirmă datele din actul de proprietate.

– Fratele meu, Ioan, mi-a adus banii într-un plic și i-a pus pe masă. Am primit, cred, o cincime din cei 70.000 de euro, partea mea. Asta a fost tot.

Spune că nu știe nimic despre cum a ajuns fratele ei să îl cunoască pe Potecaru și să îi vândă lui drepturile lor succesorale.

Între timp, fratele ei, ca și ceilalți frați, a murit. Doar ea, cea mai tânără, mai trăiește.

Potecaru a cumpărat moștenirea lor în ianuarie 2008, iar în august, primarul Poteraș îl și pusese în posesia celor 5,6 hectare.

Pe harta de dedesubt, cu roșu, sunt marcate terenurile de a căror retrocedare suspectă a beneficiat Ilie Potecaru. Faceți clic pe stegulețe roșii, pentru mai multe detalii. Cu negru sunt marcate terenurile retrocedate ilegal pentru care Cristian Poteraș a fost trimis la închisoare. Cu violet și albastru, tererenurile retrocedate Ramonei Mănescu și lui Dragoș Dobrescu, despre care RISE a scris în episoadele anterioare ale serialului „Orașul subteran”. 

Alt caz: Aproape de marginea Bucureștiului, acolo unde Calea Giulești mai are puțin și se unește cu linia orizontală a câmpului, locuiește o bătrână de 84 de ani.

O cheamă Elena Petcovici și și-a pierdut de curând casa în mâinile cămătarilor.

Clădirea are acum acoperișul de lemn năruit, iar din bârne iese un firicel de abur, singurul semn de viață din curtea părăsită.

Vecinii spun că n-au mai văzut-o demult, dar o știu retrasă în casa roz cu care se înfundă o uliță pietruită din apropiere.

Locuiește la fiică, iar fiul fiicei, Lulu, e de ceva vreme la pușcărie.

Actele obținute de RISE spun că, în 2005, Potecaru i-a plătit Elenei Petcovici 145.000 de euro pentru dreptul de a revendica 2 hectare. Terenul a fost retrocedat de primarul Poteraș câteva luni mai târziu, la periferia de vest a orașului, pe Strada Valea Oltului.

Valoarea lui, la nivelul lui 2011, era de 4,3 milioane de euro.

În 2014, Kaufland România a avut nevoie de un mic colț din această parcelă – doar 44 de mp – ca să amenajeze o bretea de acces la unul dintre supermarketurile sale.

Corporația i-a plătit lui Potecaru un preț uriaș – 4.000 de euro/mp – pentru această achiziție.

Un teren luat cu 7,25 euro/mp, vândut de 550 de ori mai scump.

Răspunzând unei întrebări RISE, Kaufland România a pus suma gigantică pe care i-a achitat-o lui Potecaru pentru acest petic de pământ pe seama dorinței de „eficientizare a fluxului de aprovizionare” a magazinului amplasat pe Strada Valea Oltului.

Explicațiile date de Kaufland România la întrebările pe care RISE i le-a adresat referitor la această tranzacție.

Așadar, munți de bani obținuți prin deturnarea unor restituiri funciare, derulate pe numele unor cetățeni modești, care fie habar nu au în ce afaceri au fost implicați, fie au, dar nu vor să vorbească despre ele – aceasta a fost rețeta după care s-a îmbogățit Ilie Potecaru.

Puteți citi detaliile unor operațiuni identice – orchestrate de Potecaru în concurs cu rude și apropiați ai familiei lui Cristian Poteraș – în episodul anterior al serialului „Orașul subteran”: Bucăți din Parcul Grozăvești, retrocedate de Poteraș, ajunse la rudele nevestei

În octombrie 2012, Potecaru a vrut să adauge imunitate stării sale materiale deja impresionante: a candidat, ca membru al partidului lui Dan Diaconescu, pentru un loc în Camera Deputaților.

Elanul lui politic s-a stins odată cu numărarea voturilor, dar în acest salt ratat către o demnitate publică, tot și-a făcut loc o minciună de câteva milioane de euro!

La data aceea, dintre toate terenurile retrocedate care îi trecuseră prin mână, Potecaru mai avea 13,6 hectare în București.

13,6 hectare, adică o parte dintre cele prezentate mai sus și altele, tot retrocedate, dar neprezentate în acest articol, pentru care nu avem dovada că au fost preluate pe calea drepturilor succesorale.

Nu a consemnat niciunul în declarația de avere depusă la Biroul Electoral.

Nici măcar unul!

13,6 hectare – adică peste 16 de milioane de euro, la cea mai modestă estimare – ascunse în declarația de avere a unui debutant în politică!

În anul în care a candidat la Camera Deputaților, Potecaru lăsase în fundal afacerile cu terenuri retrocedate.

Între el și Sectorul 6 mai exista doar conducta de bani a industriei de ridicare a mașinilor de pe domeniul public.

În cartea de muncă își trecuse chiar funcția de director al Ilcor Auto Eco – compania inventată ca să își strecoare brațul în buzunarele celor de la care cerea acum votul.

Ionuț Stănescu

A contribuit Sergiu Brega
Fotografie home-page: Vitalie Brega

https://www.riseproject.ro

Publicat în DEZVALUIRI | Lasă un comentariu

Cănile cu vin


Undeva, într-un sat sărac din îndepărtata Japonie, trăiau mai mulţi oameni în vîrstă, iar viaţa lor se împărţea între munca la cîmp şi discuţiile pe care le purtau cînd vremea era prea rece pentru a munci.

Aşa că zece bătrîni singuri din sat s-au decis să sărbătorească împreună seara Anului Nou, cu o cană de vin cald în mînă, ca să se bucure de poveşti şi de vorbe de duh.

Dar cum niciunul dintre ei nu avea suficient vin pentru a le da tuturor de băut, ei au vorbit şi au fost toţi de acord să aducă fiecare cîte un ulcior de vin, iar apoi să pună vinul laolaltă într-un vas mare, ca să-l încălzească şi să-l bea toată seara împreună.

Zis şi făcut. S-au despărţit şi, mergînd fiecare spre casa lui, pentru a aduce vinul, fiecare bătrîn s-a gîndit:

Vinul meu este mult prea bun ca să-l amestec cu vinul lor! Nimeni nu va şti dacă eu nu voi turna în castronul comun vinul meu atît de bun. Nu se va observa nimic şi oricum vinul celorlalţi va fi destul de bun. Va fi bine aşa. Voi duce în schimb o cană de apă.

Şi s-au reîntîlnit bătrînii, în ajunul Anului Nou. Fiecare a adus cu el cîte un ulcior, au turnat conţinutul ulcioarelor, cu mare ceremonie, într-un vas mare, pus pe foc, pentru a-l încălzi. S-au pregătit pentru poveşti şi s-au strîns în jurul vasului, privindu-se pe furiş.

Cînd conţinutul vasului s-a încălzit, s-au aşezat pentru a-şi depăna poveştile, fiecare cu cîte o cană cu apă fierbinte în mînă.

Text: autor necunoscut

http://filedelumina.ro

Publicat în POVESTIOARE | Lasă un comentariu

Accidentul cerebral – o calatorie in vietile anterioare?


Astazi va prezentam o serie de povesti de viata bizare, ale unor oameni care s-au schimbat complet dupa ce au suferit un accident cerebral. Expertii sustin ca nu este ceva neobisnuit ca accidente vasculare cerebrale sa cauzeze modificari psihologice, emotionale sau comportamentale, totusi, pentru ei ramane un mister cum au ajuns unii dintre acesti oameni sa vorbeasca limbi pe care nu le-au invatat niciodata si sa-si aduca aminte de evenimente la care nu au participat, petrecute cu mult timp in urma.

Un sofer de camion din Marea Britanie pe nume Malcolm Myatt, în vârsta de 68 de ani, a avut un accident vascular cerebral, care i-a afectat lobul frontal al creierului, partea care guverneaza emotiile. Drept urmare, si-a pierdut capacitatea de a se simti trist. Acesta a explicat:„Nu sunt niciodata deprimat. A fi trist nu ar ajuta la nimic, oricum. Cu siguranta prefer sa fiu fericit tot timpul, decât invers. Este chiar un avantaj”.

O alta poveste ciudata este cea a englezului Alun Morgan, în vârsta de 81 de ani, care dupa ce a suferit un accident cerebral vascular grav, a uitat sa vorbeasca limba materna si a început sa vorbeasca galeza, pe care nu o învatase niciodata. Morgan vizitase Tara Galilor cu 70 de ani înainte.

Doctorii sustin ca barbatul sufera de o tulburare a creierului numita afazie, care i-a provocat daune la partile creierului ce guvernau utilizarea limbii. Atunci cum ramâne cu galeza? Acestia au explicat ca englezul, care pe când era copil, fusese refugiat în Tara Galilor pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si avusese de asemenea si o bunica vorbitoare de limba galeza, ar fi învatat fara sa îsi dea seama limba, iar creierul sau a activat-o dupa ce leziunile l-au facut sa îsi uite limba materna.

Mai bizar este cazul lui Linda Walker care, dupa ce a avut un atac cerebral, s-a trezit ca accentul ei de Newscastle s-a transformat în ceva total diferit. Femeia, în vârsta de 60 de ani, se pare ca are sindromul accentului strain, o conditie medicala care implica pacienti care vorbesc diferit dupa ce sufera leziuni.

Va vine sa credeti sau nu, femeia a început sa vorbeasca în jamaicana, desi nu vizitase niciodata aceasta tara.

”Sora mea spune ca suna a italiana, apoi fratele meu spune ca suna a slovaca si altcineva spune ca pare a fi franceza canadiana…dar este jamaicana. Chiar nu stiu cum sa explic acest lucru”, a explicat femeia oarecum îngrijorata.

Fost inginer de profesie, Ken Walters nu era deloc genul artistic atunci când a suferit un atac cerebral în 2005. De mai bine de 19 ani suferea de depresie din cauza unui accident de masina care îl lasase fara servici si blocat într-un scaun cu rotile. Accidentul vascular a venit cu o surpriza neasteptata pentru barbat. Când a iesit din coma a decoperit ca dobândise o uimitoare capacitate artistica si dorinta de creatie. A devenit artist digital, si unul atât de bun încât în scurt timp a ajuns sa-si faca propria companie software si a încheiat un contract foarte avantajos cu EA Games.

Sursa: mixdecultura.ro

http://filedelumina.ro

Publicat în VIATA LIBERA | Lasă un comentariu

ROMÂNIA, LIDER ÎN DOMENIU


Românii nu mai au motive să fie invidioși pe vecinii noștri de la sud pentru că ne-au furat tradiționalul penultim loc în orice top al țărilor europene referitor la bunăstare, economie, sau orice alte performanțe. Acum nu doar că bulgarii nu ne mai împing la coada clasamentului, dar chiar suntem lideri!

Domeniu nu este însă nici puterea de cumpărare, nici producția de lubeniță, nici măcar numărul de hackeri la suta de mii de locuitori, ci este unul jenant, demn de o țară africană subdezvoltată în care femeile nu mai au altă alternativă pentru pâinea de zi cu zi și ies să-și vândă trupurile. Mai concret, România este în top la prostituția digitală denumită pompos (sau poate doar “tehnic”) în presa noastră “video-chat”.

Evident că știrea nu are pretenția de exactitate. Nu s-au dat prea multe detalii și nici măcar lotul țărilor între care România este lider. Mă îndoiesc de exemplu că România bate Rusia, cel puțin în zonă.

Există totuși unele elemente care ne dau dreptul să acceptăm o brumă de adevăr din faptul că România este un jucător important în … domeniu sau mai bine zis că sunt multe românce care își vând trupurile pe bani. În primul rând este recunoscut că viteza de internet în România este una bună comparativ cu alte țări teoretic “competitoare”, cel puțin din zonă. O viteză bună nu doar că facilitează prin costul redus această “activitate” reducând costurile. Costurile nu sunt oricum o problemă având în vedere că prețul cu forța de muncă – ca și în alte domenii – este destul de redus la noi, fiind principalul avantaj și principala caracteristică a forței de muncă românești. Rapiditatea conexiunilor facilitează însa dezvoltarea acestui tip de afacere în orice colț al României, ceea ce evident este un avantaj competitiv spre deosebire de alte domenii, cum ar fi industria auto unde lipsa autostrăzilor, proasta infrastructură, timpul mare de stat la vamă pun o mare povară pe companiile producătoare.

Ca o mică observație, aveam de gând să scriu un articol despre mitul de “jucător” în domeniul IT al României – o percepție greșită pentru mulți români, chiar dintre cei din domeniu – însă din păcate am pierdut articolul în care se prezenta o statistică cu procentul de muncitori în domeniul IT din procentul tuturor muncitorilor în care statistică România se afla la coada clasamentului sub Ungaria și Bulgaria și doar peste Albania. Se înțelege că dacă raportul s-ar face la numărul populației am sta și mai prost. România nu este un lider IT în caz că aveați speranța ca măcar IT-ul o să ne scoată din nămol și o să ne ofere un avantaj competitiv. IT-ul crește în toate țările, la nivel mondial, ponderea IT-ului în industrie crește și în Bulgaria și în Ungaria și peste tot, prin urmare nu avem de ce să fim prea optimiști că în curând vom putea să o ducem bine chiar și fără autostrăzi, fără restructurarea furnizorilor de utilități, fără stimularea economiei, fără mult așteptata reformă – spus altfel.

Întorcându-ne la prostituție  – fie ea virtuală sau ne-virtuală – aceasta nu este decât un semn al sărăciei. Bruma de turiști în creștere care vin în București în weekend credeți că vin să viziteze mănăstirile din Capitală și Muzeul Satului? Nu, prețul mic la hoteluri, la restaurant și la fete este motivul pentru care turismul în marile orașe de la noi unde s-au extins rutele aeriene, deci și potențialul de turiști care pot să vină și să plece rapid, a crescut simțitor de când un weekend în Româna devine mai la îndemână pentru tinerii harnici din vest decât să îl petreacă în orașul lor de rezidență, cu hotel și avion inclus.

Ce mi se pare însă strigător la cer este că acest semn al sărăciei devine știre cu gust de fală și mândrie autohtonă din aceeași categorie cu creșterile de vânzări Dacia la export. Și când știrea mai este citită și de o femeie, aproape te întrebi cum de virusul feminismului nu a atins încă și presa românească. Deși probabil la prostituție acest virus este deja imun, fiind cosiderată o meserie ca toate celelalte, nu o umilire teribila și o tragedie pentru bietele femei care sunt împinse să-și vândă trupurile pentru că altfel ar fi nevoite să vândă roșii la tarabă în piață sau să culeagă căpșuni în Spania.

http://www.chiazna.ro

Publicat în ROMANIA DISTRUSA | Lasă un comentariu

TRUMP NEGOCIATORUL


Trump încă nu realizează că afacerile sunt un lucru și conducerea unei țări este alt lucru. Toate amenințările la adresa lui Kim nu fac decât să-l prezinte pe Trump ca un adolescent întârziat, lider al unei găști care cum pune mâna pe microfon, transmite amenințări găștilor rivale, precum grafitiurile de pe ziduri. Ce este și mai haois este că Trump nu este singur, ci are o mână de oameni în jurul lui care îi cântă isonul și îl prezintă ca pe un mare negociator, explicând și interpretând declarațiile lui pompoase, în încercarea de a calma populația și de a le explica: stați liniștiță că nu începe războiul, e doar diplomație. Evident, că dacă Trump chiar avea de gând să atace preemtiv Koreea de Nord, mai întâi va cere cetățenilor americani din Koreea de Sud să părăsească țara, asta ar fi primul semnal și unul care într-adevăr l-ar speria pe Kim.

Cu privire la Koreea de Nord, este clar ca SUA nu are decât două variante: atacul preventiv sau acceptarea realității ca Koreea de Nord are arma nucleară și poate să o folosească. Orice alt scenariu este iluzoriu: ultimatumuri, amenințări, chiar și contrângerea Chinei “să rezolve problema” nu este decât o mare prostie pe care totuși americanii iată că o considera cea mai puțin “sângeroasă” variantă.

Așadar tot scandalul nu este altceva decât încercarea americanilor de a forța mâna chinezilor ca aceștia să îi constrângă pe koreeni să renunțe la nucleare. De acord că această variantă este cea mai puțin sângeroasă însă este un mare semn de întrebare în ce măsură chinezii chiar pot să facă ceva. De acord că probabil fără chinezi, koreeni nu puteau să dezvolte capacitățile pe care le au deja, dar nu știm asta. La urma urmei, să ne reamintim că Israelul a încercat să vândă nucleare Africii de Sud, deci de ce nu am crede că pot să existe țări care au nucleara și care din diverse motive (financiare sau pur și simplu pentru că-i urăsc pe americani) să îi sprijine pe koreeni în tentativa lor. Dacă însă chinezii i-au ajutat până acum, ce ar putea ei să mai facă acum, oricât de mult i-ar strânge cu ușa americanii? Dacă koreeni au deja nucleara, ce ar putea face concret chinezii când pentru regim este clar că nucleara este garanția supraviețuirii, pentru Kim arma nucleară înseamnă posibilitatea de supraviețuire pe când lipsa acesteia înseamnă Sadam, Ghadafi și Assad. Toți au făcut tot ce au putut ca să facă pace cu americanii însă când le-a venit sorocul au disparut. Nu și însă Kim care are nucleara și poate amenința cu ea cel puțin sudul sau Japonia, asigurându-i astfel supraviețuirea.

Trump se crede un mare negociator. El crede că chinezii sunt niște proști și îi poate face cum a făcut el atâția oameni de afaceri la viața lui pe care i-a fraierit și la care le-a vândut gogoși scumpe. În realitate, Trump nu poate face nimic Chinei. China poate face mult rău Americii, însă exceptând un război militar în care posibil ca americanii să îi bată pe chinezi, economic chinezii au de departe the upper hand, putând oricând să folosească nenumărate mijloace de retaliere. Să intrăm puțin în detalii.

Trump i-a avertizat pe chinezi astăzi că de luni începe războiul tarifar cu chinezii. Pe scurt, americanii vor încerca să pună bețe în roate companiilor chinezești în diverse moduri, putând merge până la mărirea tarifelor vamale pentru anumite categorii de produse. În nici un caz nu se pune în discuție tăierea totală a comerțului cu China deoarece SUA în prezent mai rezistă pe linia de plutire tocmai datorită comerțului cu chinezii cărora le vând obligațiuni în schimbul mărfii – o afacere proastă pentru chinezi după părerea mea, însă convenabilă regimului comunist.

Chinezii produc marfă și o vând la americani. Masiv. Logic, economic, ar fi ca cursul de schimb între yuan și dolar să crească și să facă din ce în ce mai scumpe produsele chinezești până la un nivel optim. Asta ar periclita însă producția deoarece ar limita desfacerea produselor chinezești în detrimentul altor țări. De aceea, guvernul chinezesc menține artificial moneda la o valoare scazută, excedentul de dolari care reiese din vânzarea mărfurilor chinezești fiind investit în obligațiuni americane. Asta se întâmplă deoarece la nivel național, cifrele sunt atât de mari încât chinezii nu au efectiv ce să cumpere din SUA și din întreaga lume, singura posibilitate de investiții la nivel global pentru astfel de sume fiind obligațiunile americane. Se înțelege cred că, așa cum au excedent cu SUA, chinezi au excedent cu majoritatea țărilior din lume și prin urmare excedentul global al Chinei este imens, având nevoie să fie investit în ceva.

Pare într-adevăr ciudat de ce chinezii pur și simplu nu pompează acești bani în bunăstarea propriului popor, însă după cum știm, la putere în China încă sunt tovarășii și deși cu cât sunt mai aproape de putere cu atât sunt mai bogați, tovarășii nu-și doresc în niciun caz să împartă roadele muncii poporului chiar cu tot poporul pentru că atunci nu ar mai exista aceeași motivație pentru muncă și furnicile chinezești nu ar mai dormi ca sardelele la pachet în camere de cămin la mii de kilometrii de casă ca să câștige bani pentru copii să meargă la școală. Deja există un deficit de forță de muncă în China și deja nivelul de trai a crescut oarecum comparativ cu acum 10 ani să zicem, însă ciclul marfă-dolar-bonduri nu poate fi întrerupt fără a produce mari unde de șoc în întreaga lume, atât în China cât mai ales în SUA.

În plus, chinezii au o strategie pe termen lung. Ei încearcă diversificarea și de aceea au lansat noul drum al mătăsii – one belt one road – care este de fapt un slogan sub care China acționează activ la dezvoltarea rutelor de transport și a canalelor de desfacere a produselor chinezești cât mai rapide și cat mai puțin costisitoare pentru a putea să-și asigure supremația economică pentru o sută de ani de acum înainte.

Orice măsură economică împotriva chinezilor, va avea în cel mai fericit caz, un impact negativ pentru consumatorul american, mărind în cele din urmă prețurile. Trump crede că chinezii vor fi afectați deoarece având taxe mărite, ar putea pierde din desfacere, prețul final al mărfurilor lor crescând. Însă Trump nu se gândește: mai există alternative la mărfurile chinezești? Peste noapte nici americanii, nici mexicanii și nici vietnamezii nu vor putea lua locul chinezilor venind cu marfă mai ieftină, deoarece în sptele oricărui produs se află multă muncă, multe investiții și prețul chinezilor cu greu poate fi bătut de altcineva. Dacă alții ar fi putut produce mai ieftin ca chinezii, chiar luând în considerare politica de manipulare a monedei dusă de stat, cu siguranță ar fi făcut-o deja. Însă realitatea nu poate fi modificată peste noapte.

Într-adevăr unele lovituri punctuale, americanii le pot produce chinezilor, în sensul de a afecta unele sectoare. Va fi însă o picătură într-un ocean, în nici un caz strânsul cu ușa la care visează Trump. Pentru că pentru a ajunge la strânsul cu ușa, dacă chiar și l-ar dori, americanii ar trebui să fie pregătiți serios și pentru creșterea prețurilor și pentru golirea de marfă a hypermarketurilor și infometarea clasei de jos din SUA care este în continuă creștere din 2008 și mai ales pentru creșterea costurilor de creditare, chinezii fiind principalii cumpărători ai datoriei americanilor. Ar fi de-ajuns pentru chinezi ca să nu prelungească scadențele la bondurile actuale și SUA ar avea o problemă, Fed-ul fiind nevoit să găsească noi și noi scheme ascunse sau colaborari cu alte bănci străine prin care să-și cumpere felia lăsată de chinezi.

Poate că chinezii ar avea și ei probleme, în sensul că ar pierde o mare parte din piața lor de desfacere. Însă asta nu ar însemna decât prețuri mai mici pentru mărfurile lor pentru restul lumii, ceea ce poate chiar i-ar ajuta să domine total întreaga lume și să lovească în toate țările care mai reușesc cât de cât să producă ceva în ziua de astăzi.

După experiența cu sancțiunile asupra Rusiei – care nu au afectat deloc economia SUA, mai ales datorită uimitoare rețineri a rușilor care ar putea pur și simplu să refuze să mai vândă americanilor combustibil pentru centralele nucleare și i-ar convinge să renunțe la sancțiuni – americanii au prins gustul și vor să încerce pe chinezi. Va fi o cu totul altă poveste și bursele de luni vor dovedi cât de mult se joacă Trump cu focul.

Din păcate războiul tarifar nu este decât un preludiu al războiului militar și am detaliat asta în mai multe articole, un rezumat fiind aici. Cred ca sunt copii cei care declară că în ziua de astăzi războaiele nu se mai poartă cu arme ci se fac cu finanțele sau cu economiile. Denotă cel puțin incultură istorică și lipsă de bun simț. Dacă războaiele astăzi s-ar face doar economic, nu ar mai exista tancuri și arme și nici refugiați de război. Acești oameni parcă sunt veniți din grote și nu au auzit de Siria, Ucraina, Irak, etc. Războiul se poarta cu armele și faptul că noi deocamdată am fost feriți este doar din mila lui Dumnezeu!

http://www.chiazna.ro

Publicat în INTERNATIONAL | Lasă un comentariu

CÂT DE MORALĂ ESTE DATORIA NAȚIONALĂ?


Trăim într-o lume în care întregul sistem financiar este bazat pe datorie. Este bazat în sensul că banii nu reprezintă altceva decât credit emis de băncile naționale (în acele fericite țări care mai au bănci naționale sub controlul statului, cum ar fi România și cum nu mai este UE sau SUA) sau de băncile private sau supra-naționale care au dobândit statutul de a tipări bani și de a se afla la sursa rețelei de conducte unde este reglat fluxul și direcția în care circulă banii.

Traiul fără datorie – la nivel suveran – este imposibil și este o utopie. Datoria peste măsură este o crimă și poate periclita grav generațiile viitoare. Este îndeajuns să ne uităm în Grecia anilor ulteriori integrarii în UE pentru a demonstra cum o datorie iresponsabilă poate îngenunghea pentru decenii o țară, de unde cei care au contribuit la această datorie sunt pe bune criminali și ar fi corect să fie judecați și pedepsiți sever pentru amploarea crimelor pe care le-au făcut, chiar dacă inițial, cel puțin în aparență, acțiunilor lor ar fi fost bine evaluate și justificate din punct de vedere economic, financiar sau politic (greu de demonstrat, la fel ca și reciproca) sau efectele ar fi avut loc după o perioadă mai îndelungată, în anumite circumstanțe nefavorabile sau în lipsa unor alte corecturi care ar fi corectat cursul general.

În apărarea lor, politicienii care au supra-îndatorat Grecia în perioadele în care economia “duduia” pot spune: criza creditelor a lovit în întreaga lume, nu doar în Grecia și dacă nu venea această criză, totul era bine, puteam plăti datoria și nu ajungeam în genunchi ca acum. În țara lui Socrate însă, o astfel de apărare nu ar sta în picioare. Sunt nenumărate răspunsuri logice care se pot găsi la această apărare: au existat și alte țări care au fost lovite de crize, dar nu au fost îngenuncheate ca Grecia. Creditele luate, chiar dacă să zicem că intenția inițială a fost bună, focusată pe dezvoltare, s-a dovedit ulterior că au fost cheltuite total iresponsabil și au ajuns în investiții falimentare, fără niciun impact la nivelul societății, fără niciun plus valoare sau suport pentru economie și pentru dezvoltare. În cazul Greciei, ar fi  de exemplu stadioanele olimpice, căci și Greciei, ca și chelului, tichie de mărgăritar îi trebuia că o ducea foarte bine și ca să se umfle în pene și să tragă tunuri, politicienii au organizat Jocurile Olimpice.

Datoria suverană este în general o abstracțiune obscură. Puțini știu ce înseamnă, la și mai puțini le pasă de ea (e departe de noi, nu ne poate afecta, ține de administrarea țării, eu cam om simplu nu am nici cum să o influențez, nici ea nu are ce să îmi facă). Este precum imaginea publică a țării: ceva despre care se vorbește din când în când și politicienii aflați în opozitie îi acuză pe cei aflați la putere că o strică. Aceasta este o primă mare problemă: lipsa educației și a implicării cetățenilor în problemele importante ale țării. Pentru cetățeanul de rând, un stadion exuberant este mult mai important și mai concret decât o creștere cu 1% a datoriei naționale sau ce să mai zicem de datoriile locale ale municipalităților care oricum sunt “rezolvate” de la centru, efectele iresponsabilității locale fiind mereu aruncate în gropa comună a măsurilor păguboase făcute de toți politicienii, de toate culorile, din toate județele în toate timpurile prin includerea în datoria suverană a tuturor “problemelor” locale. Alocările bugetare periodice acoperă găurile locale niciodată ajuncându-se ca măsurile unui primar prost să afecteze viața de zi cu zi a cetății prea curând și în niciun caz o investiție proastă care nu aduce niciun rezultat palpabil local să afecteze în vreun fel bugetul local.

Tocmai faptul că datoria națională este o abstracțiune, prin urmare creșterea sau scăderea ei nu are nicio legătura cu aprecierea sau lipsa de apreciere a activității unui guvern sau a unui partid, “cele rele” se spală în această gropă comună și cele bune au impact instant, crescând aprecierea și nivelul de mulțumire al populației și ajutând astfel la câștigarea următoarelor alegeri.

Problema nu este specifică doar României ci întregii lumi, singura dinferență fiind însă capacitatea de gestionare a datoriei în fiecare țară în parte și fentarea efectelor datoriilor acumulate în trecut de fiecare guvern efemer, termenul care descrie această zbatere fiind “kicking the can down the road”.

Pe lângă impactul redus al conștientizării existenței și importanței datoriei naționale, mai există câteva aspecte legate de datorie care o împing și mai mult în zona obscură a problemelor complexe tratate doar de specialiști și lipsite de interes chiar și pentru cei mai inteligenți cetățeni.

Un prim aspect este moștenirea (mai mult sau mai puțin odioasă): moștenim o datorie, deci oricum nu avem ce face, trebuie să plătim ratele, deci trebuie să facem noi credite. Căci altfel de unde am putea să plătim vechile credite? Să tăiem din salariile profesorilor și ale doctorilor sau din pensii? Să nu mai construim autostrăzi, stadioane și parcuri acvatice? Păi nu trebuie să progresăm și noi?

Un alt aspect este nivelul dobânzilor: dobânzile sunt mici, prin urmare acum e momentul să facem investiții, datoria fiind o problema mică, din datoriile facute acum, vom crește economia astfel încât vom putea reduce datoria pe viitor sau raportul datoriei din PIB se va reduce prin creșterea PIB-ului.

Raportul datoriei raportat la PIB este mic. Cine spune care este un raport optim și de ce nu am crește datoria dacă oricum noi avem un raport mai mic ca alte țări?

Toate aceste aspecte sunt corecte, sunt parametrii care au impact și pot fi folosiți în argumente de o parte și de alta, fiind extrem de greu de dovedit care este calea de mijloc optimă. De aceea am pus întrebarea cu privire la morală, deoarece datoria externă are o mare implicație morală care deși difuză și luată “la gramadă” nu poate fi ignorată și lăsată deoparte.

Este clar cred că în primul rând, responsabili sunt factorii decidenți de la toate nivelurile, atât național cât și local. Fiecare factor decident care propune o investiție pe credit poartă pe umerii săi responsabilitatea față de generațiile următoare. Oare chiar credeți că numărul mare de sinucigași din Grecia de astăzi, miile de tineri care fug în toate părțile, oamenii săraci care au rămas fără un loc de muncă și merg acum la cantinele săracilor, tragediile care au loc și mai ales starea generală de disperare și depresie care a cuprins poporul grec îi fac pe cei care au semnat acele contracte de “investiții” în anii buni să doarmă acum neliniștiți și să nu se simtă vinovați pentru ce se întâmplă? Oricât de mafioți ar fi și oricât de gras ar avea obrazul, eu sunt sigur că ei nu au somnul bun.

Chiar dacă deciziile luate în comun poartă o vină comună, având în vedere impactul major și dezastrul produs de o datorie suverană catastrofală asupra țării, responsabilitatea individuală în fața propriei conștiințe, în fața propriului popor și în final în fața judecății Dreptului Judecător nu poate fi evitată. Când împarți un trilion de efecte negative chiar și la o mie de oameni, suma rezultată este tot una imensă.

Pe lângă factorii decidenți, în clasa imediat următoare de vinovați se clasează după părerea mea specialiștii care știu dar tac. Toți profesorii de economie, de toate nivelurile, toți oamenii de afaceri care se pricep și nu trag semnale de alarmă, nu explică și nu pun umărul la trezirea conștiinței poporului cu privire la importanța ținerii sub control a datoriei suverane și la riscurile pe care le aduce cu ea creșterea necontrolată dar mai ales ineficientă a acesteia, sunt vinovați pentru nepăsare.

Dacă am trăi în SUA și BNR ar fi Fed-ul și armata noastră ar împânzi întreg globul, atunci am putea dezbate în ce măsură mai contează sau nu nivelul datoriei noastre, având în vedere că avem o armată și oricând putem să bombardăm pe datornici, criteriile morale ar fi puțin diferite în sensul că datoria suverană nu ar avea efecte asupra propriului popor, ci poate ar avea implicații globale, dar și acestea ar fi greu de evaluat. Este greu de dezbătut în ce măsură dominația americană (sistemul financiar actual) este una benefică sau negativă la nivel mondial, fiind o chestiune la care poate istoria va da răspuns. De unde și întrebarea cu privire la în ce măsura datoria SUA este sau nu morală este una mult mai greu de răspuns decât în cazul nostru, tocmai pentru că consecințele sunt imposibil de calculat. Deși există supozitia că datoriile trebuiesc plătite, cel puțin deocamdată datoria americană este cea mai aperciată și mai dorită din lume, de unde creșterea datoriei acestei țări este o cu totul altă mâncare de pește decât în cazul României sau al Greciei.

Însă în ziua de astăzi, în România noastră care se află la câteva sute de kilometri de Grecia unde știm ce s-a întâmplat și unde cazul acestei țări ar trebui preluat și studiat în cursurile de economie, finanțe, politică și administrație din toate universitățile românești, ignoranța și nepăsarea nu pot fi justificate doar prin prostie sau prin abținerea de la o opinie.

Poate într-adevăr să fie deplasat și exagerat să vorbim despre morala datoriei naționale în condițiile în care corupția este cancerul care macină țara noastră și cu care ne luptăm să îi supraviețuim, având în general mici victorii temporare și cu efect redus și o stare de afundare constantă dar progresivă într-un stadiu de meta-stază generalizată. O facem însă doar sperând ca generațiile viitoare să știe că nu lipsa faptului că nu am știut dinainte a fost vina dezastrulului pe care li-l vom lăsa moștenire.

http://www.chiazna.ro

Publicat în ECONOMIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

Crima vaccinării obligatorii: Cazul România


După cum știți, minți nesănătoase ne-o tot coc de câțiva ani, încercând din aproape în aproape să transforme România într-un lagăr medical, unul în care statul dispune de corpul tău, precum în societățile de tip dictatorial-nazist.

Iar pentru a obține acordul majorității populației s-au făcut de mulți ani campanii media de înspăimântare a populației, de la celebrele farse sinistre cu gripa aviară și gripa porcină, până la recenta sperietoare cu cazurile de rujeolă, în legătură cu care s-a dovedit, în final, că toți cei care au murit aveau și probleme grave de sănătate de altă natură, probleme majore cu imunitatea, înainte de a contacta rujeola.

Și dacă pe de o parte sistemul medical și politic ticăloșit din România a pus umărul la distrugerea Institutului Cantacuzino, cel care producea vaccinuri sigure, fiind complice, de asemenea, la marea ticăloșie a contractelor cu Hexi Pharma, dar și la alte mizerii care se petrec prin spitalele noastre, pe de altă parte, pozând în fecioare neprihănite, reprezentanții aceluiași sistem corupt și incompetent ne cer un CEC în alb pentru viața noastră și a copiilor noștri, pretinzând că ei ne garantează siguranța, doar-doar ne lăsăm prostiți și acceptăm vaccinarea forțată!

În opinia mea, această nouă încercare de tip nazist este și un experiment social prin care se testează limitele manipulării acestei națiuni…

Pentru a lămuri cât mai bine sinistrul scenariu care ni se pregătește, l-am avut invitat în studio pe Asist. univ. dr. George Stoian, un om care și-a pierdut un copil datorită sistemului medical românesc și care a avut o motivație puternică, mai ales din acest motiv, să cerceteze atât proiectul de lege prin care se dorește să ni se bage pe gât vaccinarea obligatorie, cât și alte probleme din sistemul medical românesc.

O emisiune pe care v-o recomand pentru că veți afla multe lucruri deosebit de importante. Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

Publicat în VACCIN | Lasă un comentariu

Carpia – Destinul iberic


În cultura spaniolă începînd cu secolul V s-a scris vîrtos că a patra descălecare a Spaniei de către goţi, care sînt geţii de altădată(Getae illi qui et nunc Gothi) a dus la formarea naţiunii spaniole şi a statului iberic. În următoarele secole această legendă se dezvoltă ajungînd o adevărată referinţă istorică, culturală şi morală a societăţii spaniole. Şi suedezii se laudă în istoriile lor că legile care stau la baza statului și culturii lor sînt legile lui Zamolxe! Ca oricare mioritic cu mintea acasă mi-am pus fireasca întrebare: au luat-o razna aceste naţii sau pe plaiurile noastre pute rău a mişelie? Pentru a ne lămuri de ce spun hispaniici asemenea isprăvi, trebuie să ne uităm cu mare atenţie în istoria noastră veche falsificată cu atîta ură de pretinşii mentori ai neamului! Mare parte din răspunsul la această întrebare se găseşte tot pe tăbliţele de plumb tăinuite de înveninaţii de la Institutul de Arheologie din Bucureşti.

Istoricii români care au cunoscut cîte ceva despre Getica lui Iordanes au plesnit-o scurt, gotul face o confuzie între geţii care au dărîmat imperiul romanilor şi goţii care au venit pe meleagurile noastre în secolele ll-lll. Şi zisa lor plină de iz profetic a fost bătută în cuie, tămîiată, şi pusă ca acatist la Maica Domnului pentru profundă recunoştinţă! Dar aceste zăluzenii nici nu mai sînt trecute în cărţile de istorie să nu se întrebe cineva dacă judecata este corectă sau o aiureală.

Pe mormintele regilor vizigoţi din Castilia Veche stă scris pentru posteritate: ,,Rex Godorum et Dacorum et Gaetorum et Hispaniae Rex” adica şi pe înţelesul nostru: ,,rege al goţilor, al dacilor, al geţilor şi rege al Spaniei! Nu ştiau aceşti regi pe cine aveau ca supuşi în regatul lor sau liftele mioritice ar trebui decorate cu ,,Colanul Cînepei Rezistente” pentru ,,virtutea” de Înaltă Trădare de Neam și Țară! Le mai dau o zicere ca să le arăt cine sînt și cît rău au făcut neamului românesc! Într-un document din anul 615 intitulat Libbelus dotalis Morgingeba(Registru de avere al lui Morgingeba), căpetenia vizigotă scrie că statul lor era întemeiat după ,,…ordinis ut Getici est et Morgingeba uetusti”(Rînduieli cum erau la Geți și de altfel la Morgingeba, adică să ne înțelegem și să-l înțelegem pe cinstitul vizigot – el scrie și ne lasă mărturie despre leges bellagines), iar ei vizigoții au primit titluri nobiliare ,,…Insigni merito et Geticae de stirpe Senatus”(Distins prin merite militare și cu drepturi senatoriale Getice, cum a făcut Constantin cel Mare care a înnobilat mulțime de cavaleri barbari ce s-au dovedit vrednici a mînui armele).

Tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia spun că bastarnii de neam germanic erau în glia geţilor pe la mijlocul secolului lV î.e.n. unde au suferit un puternic proces de ,,getizare” iar cu începutul secolului l î.e.n. strămoşii noştri au intrat în contact la est, cu goţii veniţi din Scandinavia. Mitologia scandinavilor dar și a germanilor arată că cei care s-au întors la baştină au preluat multe elemente din religia şi cultura geţilor iar bastarnii erau priviţi de ceilalţi germani ca un neam de-al lor descinzînd din geţi.

 Marţial(cca.40 – cca. 103), în Pharsala, pune într-un singur vers numele dacului, getului şi iberului – Hinc Dacus premat inde Getes ocurrat Hiberis. Versul a fost interpretat de Isidor în secolul Vll ca o profeţie; Spania avea să fie invadată de geţi, dar nu numai ea, lumea întreagă avea să fie invadată de geţi. Istoria începe să treacă în legendă.

Scriitorul spaniol Paulus Orosius, refugiat în Africa de teama goţilor şi geţilor ne lasă în Istorii terminate în 417 informaţii despre migrarea goţilor în Spania şi accentuează: ,,Getae illi qui et nunc Gothi(Geţii care şi acum se cheamă Goţi) şi ,,Dacia ubi et Gothia – Dacia unde este şi Goţia. Mai face o descriere a seminţiilor care se bulucesc dintr-o parte în alta a Europei şi precizează că înspre răsărit este Alania, la mijloc Dacia unde e şi Goţia; apoi vine Germania unde cea mai mare parte o stăpînesc suevii – neamurile acestora tuturor sînt 54 la număr. Ţinutul de la nordul Dunării îl numeşte Barbaricum iar cel de la sudul Dunării, Romania care cuprinde Panonia, Moesia, Dalmaţia, Istria, Macedonia şi Tracia. Aminteşte de luptele lui Domiţian cu geţii şi apare conducătorul Diurpaneus care va fi pomenit în toate cronicile spaniole.

Din fosta Dacie, acum Goţie au ieşit marile năvăliri care au distrus lumea antică şi odată cu ea prăbuşirea imperiul roman aşa cum au adulmecat-o Seneca(4 î.e.n  – 65 e.n.) şi Lucan ambii din Spania, într-o premoniţie neştiută încă în cultura română! Filozoful hispanic parcă avînd o ,,revelaţie”, spune că urgia ,,zilei fatale” va veni din ţinutul geţilor, cînd Dunărea dezlănţuită îşi va înălţa apele pînă la cer, şi într-un singur vîrtej prăpăstios va cuprinde o imensă întindere de pământuri şi cetăţi. Din cer vor curge puhoaie fără margini, rîurile îşi vor umfla apele şi vor ieşi din matcă, mările se vor ridica din albii şi vor inunda pămîntul pentru a distruge neamul omenesc. ,,Cum crezi că vor fi Ronul, Rinul şi Danuviul, al căror curs este vijelios chiar şi în matca lui, atunci cînd îşi vor croi noi maluri şi surpînd pămîntul, vor ieşi toate din albia lor ?… Cînd Danuviul nu mai atinge, nu numai poalele sau brîul munţilor, ci le bate culmile, tîrînd cu sine povîrnişurile potopite, costişele smulse şi promontoriile vastelor ţinuturi, care, din adîncuri, se vor desprinde de continent? Iar apoi, negăsind ieşire – căci singur şi le închisese pe toate – se întoarce într-o bulboană şi cuprinde într-un singur vîrtej năprasnic o imensă întindere de pămînturi şi cetăţi?” Imaginea continuă cu furtuni şi trăsnete pînă ce mările învolburate se ridică spre cer şi se prăvălesc nimicitoare peste pămînturile pustiite. Nefericiţii supravieţuitori ai neamului omenesc se agaţă ca nişte făpturi infirme de ultimele ţancuri – pierdute în ocean –  care nu mai sînt capabile nici de durere.

Trebuie reţinut faptul că Seneca scria aceste rînduri pe la anii 60 şi sînt foarte asemănătoare cu potopul biblic dar atunci scrierile ivriţilor nu reprezentau nimic pentru cultura romană. Să fie doar o presimţire a filozofului ce vor coace turbaţii farisei, sau a cunoscut mituri şi legende despre care noi nu ştim nimic! Mai vorbeşte de teribila săgeată getică zburînd spre cer – talis in coelum exilit arundo Getica visa dimitti manu – care seamănă moarte pe unde se abate.

Nepotul acestuia, Lucan pomeneşte de faima arcului getic făcut pe lemn tare din Armenia: ,,Armeniosque arcus Geticis intendite neruis”. Mai spune despre ,,masageţii de la Istru scitic”, dacii şi geţii care pîndeau căderea Romei: ,,Naţii necunoscute vor urma luptele latine, regi aflători sub alte stele şi pe care marea îi desparte de noi se vor alătura războaielor romane, iar eu singur voi trăi în tihnă? O zei, ţineţi departe de mine această nebunie! Cum? Căderea Romei să-i mişte pe daci şi pe geţi iar eu să stau ferit de griji?… Învrăjbiţi-ne cu toate popoarele numai abateţi de la războiul civil. Să ne ameninţe dintr-o parte dacul, din alta getul; să năvălească unul în calea iberilor, să-şi întoarcă celălalt steagurile către tolbele cu săgeţi ale răsăritului”. Dar lumea geţilor a fost o lume misterioasă şi înspăimîntătoare iar Istru a reprezentata o frontieră greu de pătruns atît pentru greci cît şi pentru romani. Frigul năprasnic, pădurile întunecoase şi fără sfîrşit, religia şi vitejia neamului get făcea din Geţia mai mult un tărîm al legendelor decît o lume pe care anticii mediteraneeni puteau să o înţeleagă. Pentru mintea lor, era în toate acestea nu numai un ţinut care inspira teamă, dar şi ceva magic, ce izvora din geniul acelui neam şi venea în apărarea lui.

Istoria fabuloasă care umple cronicile spaniole medievale este adunată din legende şi mituri mediteraneene legate de Orient şi mai ales de enigmaticele ţinuturi dintre Caucaz şi gurile Dunării, învăluite în nepătrunse neguri arctice şi în mistere tracice care se pierd în noaptea vremurilor. Acolo în negurile munţilor Caucaz, între Marea Caspică şi Bosforul Cimerian(Crimeea), trăia un neam de oameni care se numea iberi şi care nu puteau fi străini de iberii de dincolo de coloanele lui Hercule. Eschyl(525-455), părintele tragediei greceşti spune că neamul sciţilor se ţinea tare în baştina lor într-o regiune din ,,nordul Traciei lîngă Caucazul de lîngă Istru” adică plaiurile noastre mioritice! Scriitorul grec scrie aceste informaţii cu aproape 900 de ani înaintea lui Orosius şi mai are avantajul cunoaşterii directe a acestor meleaguri. Trebuie să admitem că informaţia lui Eschil este corectă pentru că această precizare se găseşte şi în alte surse antice greceşti şi romane.

Cronicarii medievali nu puteau spune limpede dacă cei de aici trecuseră acolo sau dacă nu cumva seminţia celor de aici se trăgea din iberii Caucazului, veniţi în Spania în timpuri imemoriale care au dus cu ei un sistem de legi, lăud]ndu-se cu el că ar fi vechi de 6000 de ani! Lumea fabuloasă din acele ţinuturi mai călcase pe teritoriul Spaniei. Amazoanele, despre care Homer spune că erau de origine tracă nu pregetaseră să treacă marea şi să-şi cîştige faimă şi în ţinuturile hispanice. Iar acei iberi din negura timpului sînt seminţia mioritică ce a migrat în secolele XVll î.e.n. după erupţia catastrofală de la Santorini. Şi tot ei au dus scrierea descoperită la Tartesico şi Turdetano, amintind peste timp de Tărtăria și Turdaș de la noi unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume dar pentru că nu este din Canaan sau Israel, această istorie nu poate fi adevărată fiindcă nu este revelată.

Gobekli Tepe, mileniul Xll î.e.n.           Reconstituire                          Goseck – Germania de sud-est – 4900 î.e.n.

Stonehenge(Stanehingi: pietrele care plîng cum apare în cronicile vechi; stane + hînci) Anglia mileniul lll î.e.n.

Arkaim, sud-estul munților Urali, secolul XVl î.e.n.                     Sarmisetuza geților din munții Orăștiei

Coson get cu Șaue țînînd într-o gheară cercul sorții sau roata vieții iar în cealaltă are toiagul ca simbol al puterii cerești. Ambele semne puse împreună erau simbol sacru în incinta templului de la Cancho Roano, secolul Vl î.e.n., găsindu-se ca litere(O și mai mic pentru T) în alfabetele folosite de geți pe tăblițele de plumb descoperite la Sinaia și cea mai mare parte dintre ele făcute dispărute de cei care le-au avut în păstrare, adică Institutul Național de Arheologie București. Duhul Inanna(foto alb-negru) al emeșilor, care a fost preluat de akkadienii(zeița dezbrăcată) din secolul XXlV î.e.n. ca simbol al eternității și reînnoirii veșnice a vieții are în ambele mîini cele două simboluri specifice teozofiei carpatine. Deasupra este simbolul Inannei format dintr-o stea cu opt raze iar în mijloc are două cercuri concentrice și un punct. Spre dreapta este o stelă descoperită tot la Cancho Roano unde în partea de sus apar două cercuri concentrice în mijloc cu o suprafață rotundă unde este un semn asemănător cu litera H sau I care se repetă și pe piatra următoare descoperită în același loc. În marginea din dreapta este o tăbliță de lut descoperită la Suplacul de Barcău, județul Bihor datată pentru anii 5500 î.e.n. care are imprimată pe mijloc același semn la cel din Cancho Roano.

Imagini de pe o lespede de piatră(stînga și mijloc) așezată la întrarea în templul de la Cancho Toano, unde apare figura unui om dar foarte abstractizat, sprijinindu-se în toiag care este așezat sub cele trei cercuri concentrice, iar în mijloc este o linie mai groasă. Organizarea geometrică a simbolului este identică cu cea a sanctuarului rotund de la Sarmisetuza și foarte asemănătoare cu celelalte lăcașe de cult din imaginile arătate mai înainte care toate au aparținut Neamului Scoborîtor din Zei ce și-a început istoria în jurul Carpaților și la sud de fluviul Istru sau Danubius.

Să ne oprim puțin asupra numelui de Tartessos și a sitului de la Cancho Roano care este înțeles de către unii ,,istorici” europeni și din SUA cu ,,specialitatea ebraistică”, drept simboluri ce ar avea legătură cu descrierea lui Platon a dispărutei Atlantida(cele două imagini din dreapta) și cu Făcă-Tora pricepuților ivriți, dovada indubitabilă că drăceasca scriitură era deja ticluită prin secolul XV î.e.n. iar dacă belim ochii bine, sigur o găsim chiar mai devreme. Prima menționare scrisă despre orașul Tartessos sau Tartessus o găsim la Herodot(484-425 î.e.n.) care scrie că era un port însemnat dincolo de stîncile lui Hercule, localizat ulterior la gurile de vărsare ale rîului Guadalquivir în sudul Spaniei. Deci să ne luminăm cu povestea Atlantidei, ea trebuie pusă mult înaintea vieții lui Herodot fiindcă el scrie punînd în legătură cetatea cu cucerirea de către perși a Feniciei, iar regele iberic i-a ajutat pe vecinii fenicieni cu argint pentru a-și construi un zid de apărare în baștina lor, cetatea din Iberia existînd deci pe la mijlocul secolului Vl î.e.n. El scrie despre regele Arganthonios din Tartesos că era vestit pentru felul înțelept cum își conducea cetatea, făcînd comerț atît cu fenicienii așezați în regiune în secolul Vlll î.e.n. dar și cu grecii. Acest rigă ar fi domnit după scrirea lui Herodot în Tartessia timp de 80 de ani(625 î.e.n. – 545 î.e.n.) şi a trăit până la vîrsta de 120 de ani. Poate că în realitate au fost în această perioadă mai mulți regi cu același nume, iar povestitorul grec l-a prezentat ca și cum l-ar fi uitat moartea. Ne mai spune priceputul carian că regele i-ar fi primit foarte bine pe negustorii greci, insisitînd pe lîngă aceștia să se stabilească în regatul lui, dar aceștia au refuzat dorind să se întoarcă grabnic în Elada lor.  Numele regelui poate să ne ducă cu gîndul la argint – metal ce se găsea din belșug în regatul său – care are și referințe la celtiberi unde găsim numele arkanta, sau airget la vechii irlandezi, argant la vechii velşi, argentum în latină, argintar în română și neamul agathirsos al geților de pe rîul Mureș. În epoca romană apare numele Argantoni în unele inscripții pe fostul teritoriu al regatului Tartessos.

Istoricul grec Ephoros(400-330 î.e.n.) în lucrarea Istoria universală descrie ,,o piață foarte prosperă a cositorului, aurului și cuprului din ținutul celților numită Tartessos, dar numele este purtat de un rîu ce străbate această regiune și nu mai este numele unei cetăți.

Aristotel(384-322 î.e.n.), se referă la Tartessos ca la un râu, susținind că acesta izvora din muntele Piren sau Pirineii de azi şi se varsă în mare în afara Stâlpilor lui Hercule, sau dincolo de strîmtoarea Gibraltar de astăzi, iar cetatea nu mai este amintită, dovadă că ea dispăruse într-un cataclism cumplit în perioada de după moartea lui Herodot și pînă ce a lăsat aceste însemnări înțeleptul macedonean.

Potrivit lui Pytheas care a făcut o călătorie pe la anii 325 î.e.n. în insulele britanice, informații ce au fost preluate de Strabon la începutul secolului l al erei noastre, turdulii ocupau ținutul care a fost înainte numit Tartessos.

Pausanias a scris în secolul ll o Descriere a Greciei, amintind de un rîu cu acest nume: ,,Ei spun că Tartessus este un râu în ţara ibericilor, care curge în sud, în mare, cu două guri, şi că între aceste două guri se afla un oraş cu acelaşi nume. Rîul, care este cel mai mare din Iberia, azi numit Baetis, iar unii sînt care cred că Tartessus a fost numele vechi al Carpiei, un oraş al ibericilor.” Rîul amintit de Puasanias este acum Guadalquivir, iar delta de la vărsarea lui în mare a fost blocată treptat de un nisip.

În secolul al doilea e.n. Appian a crezut că numele Karpessos sau Carpia a fost cunoscut în vechime ca ținutul și cetatea Tartessos.

Flavius Philostratus(172-250 e.n.) în scrierea Viața lui Apollonius din Tyana, cartea V,1 vorbește despre partea cea mai sudică a Iberiei astfel: ,,promontoriul Europei, cunoscut sub numele de Carpis, se întinde de la strîmtoare și partea dreaptă pe o distanță de șase sute de stadii, și se termină în anticul oraș Gadeira”. Locul unde se afla vechiul oraș Tartessos s-a pierdut din memoria colectivă după cum dovedesc textele amintite, el fiind îngropat sub terenurile mlăștinoase care au înlocuit fostul estuar în spatele dunelor, la gura de vărsare a rîului Guadalquivir, unde delta râului a fost blocată treptat de nisip și aluviuni. Zona este astăzi protejată, sub numele de Parque National de Doñana.

La cca 250 km spre nord de Tartessos se află situl arheologic de la Cancho Roano ce se presupune că a funcționat ca un palat al unei căpetenii locale sau un lăcaș de cult fortificat. Acest centru a dăinuit din secolul VI î.e.n. până la aproximativ 370 î.e.n. și arată evidente semne de activitate legate de religie, cu altare definite ce au fost cercetate de către arheologi. Clădirea are forma unui pătrat ce a fost orientată spre est, fiind înconjurată de un şanţ şi ziduri puternice de apărare.

Să pun și povestea lui Platon din Timaios pentru a le dovedi mișeilor că și-au făcut din minciună și hoție cele mai alese virtuți ale neamului cules de Talpa Iadului și Satana pentru a fi veșnică belea pe capul goimilor. ,,Dar la un moment mai târziu, au avut loc cutremure şi inundaţii prevesttitoare, şi după o zi şi o noapte cumplite după cele  întâmplate, întregul corp de războinici cu toată cetatea au fost înghiţite de pământ, şi insula Atlantida la fel a fost înghiţită de mare şi a dispărut, de aceea, în locurile unde a fost aceasta, oceanul este acum de nepătruns, fiindcă peste tot sînt bancuri de noroi și nisip din care insula a fost făcută aşa cum am arătat”. Platon a scris că Atlantida a fost o insulă situată în partea din faţă a strâmtorii stâlpilor lui Hercule şi că, ,,într-o singură zi şi o singură noapte … a dispărut în adâncurile mării”, iar faptele s-ar fi petrecut pe la anii 9000 î.e.n. Cetatea Tartessos a existat sigur între secolele Xl-Vl î.e.n. în sudul Spaniei, devenind un centru bogat de tranzacţionare a aurului şi argintului din minele locale, fiind condus de regi, avînd propria sa cultură și limba, iar unele izvoare legendare spun că era veche de  6.000 de ani. Zona a fost identificată de către pricepuții ebraiști ca vechea Atlantidă unde foșcăiau ivriți furnicar inclusiv schivnicul Iona din burta peștelui uriaș. Platon a scris că cetatea Atlantida a fost pe o insula de cinci stadii (925 m) în diametru, fiind înconjurată de inele concentrice din zid/pământ şi apă. De la aceste cercuri de apă și zid, au purces pricepuții născocitori să tragă și Atlantida la prepuțiul întuencatului Iahwe, fiindcă, după golăniile lor, toate cele cîte sînt în cer și pe pămînt, au ieșit din legămîntul Întunecimii Sale. El scrie că locurile unde se trăgeau corăbiile aveau un acoperiș vopsit în culorile roșu, alb și negru, culori folosite de către kabili/berberi la zugrăvirea interioarelor locuințelor lor.

Spre supărarea trăitorilor de revelații ivrite și tîmpenii scornite, am să le dau cîteva dovezi care să le rupă elanul privind includerea mitului Atlantidei în Făcă-Tora lor. Dacă pornim numai de la ce a scris Platon, cetatea și continentul s-au prăbușit cu vreo nouă mii de ani înainte ca neamul semit al ivriților să se îmbolnăvească de golăniile numite revelații și vedenii, adică secolul ll î.e.n. Lingvistic și semantic, scornelile din scrierile mozaicilor nu au vreo legătură cu istoria, mitologia, cultura și religia acelor regiuni și popoare, deci să-și bage degetul în dos și să-l tragă pe limbă vîrtos. Dar am numeroase dovezi cu care voi arăta că neamul care a locuit la vărsarea gurilor rîului Guadalquivir, era o populație ce aveau legături directe cu Carpații noștri și cu neamurile ce au  locuit aici prin mileniul ll î.e.n.

  1. Simbolul semnului vieții veșnice și a cîrmuirii cerești se găsește numai în culturile emeș, cea arimină și la locuitorii de la Tartessos, dar nu este amintit vreodată în Tora sau Talmud.
  2. Semnul H, se găsește pe tăblița de lut descoperită la noi în depozitul arheologic de la Suplacul de Barcău fiind repetat de două ori pe pietre descoperite în lăcașul de cult de la Cancho Roano ce aparține culturii de la Tartessos.
  3. Cele trei cercuri concentrice sînt identice cu forma de organizare a sanctuarului rotund de la Sarmisetusa, cu cel din mulții Urali de la Arkaim, cel de la Goseck și asemănătoare cu cele de la Stonehengi și Gobekli Tepe. Mozaicii nu au avut vreodată lăcașele de cult organizate într-o asemenea formă geometrică, care imită cetatea luminii din ceruri sau forma de început a pămîntului.
  4. Clădirea de la Cancho Roano are forma unui pătrat și a fost orientată spre est, adică Arima, Ariminia, sau Sfînta Getia, țara de unde au venit ei. În templu se slujea un cult închinat taurului solar așa cum era și la noi după religia arimină.
  5. Miturile și legendele transmise de Platon spun despre locuitorii acestor locuri că au venit din Caucazul de la Istru și nu din Sinai, ori aici este precizată explicit baștina poporului care a înălțat cetatea Tartessos.
  6. Numai alfabetele folosite de geți pe tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, sînt identice cu cele folosite de populația ce a locuit în ținutul Tartessos cum arată tabelul de mai jos. În alfabetul folosit de ivriți nu există asemenea semne, și deci scorneala pricepuților ebraiști este dovedită pe deplin.

Mai este de adus la dreapta judecată a istoriei și legenda miticului rege al Libiei numit Danaos, și care supărîndu-se pe fratele său Egiptos, și-a pus neamul în mai multe corăbii poposind în Peloponez unde și-a așezat întregul cin, pe care băștinașii îl știau că se mai numește și pelasgi. Ori pelasgii erau veniți de la nordul Istrului fiind strămoșii geților. Desigur nu toți danaii sau ,,danaans” au plecat în nord, ci unii s-au răspîndit spre  vest fiindcă atunci era loc pentru fiecare pe fața pămîntului.

În mitologia irlandeză, Danu și Dana în forma modernă era zeița mamă a populației Tuatha de Danann, adică cei de neam irlandez sau ,,popoarele zeiței Danu”, un alt neam scoborîtor din zei precum erau geții. Egiptenii spun că printre ,,popoarele mării” care au năvălit peste ei, venind după belșug de pradă au fost și nepoftiții ,,daniuna”, iar Vergilius în Eneida la ll,49 scrie și el despre neamul ,,danaos”sau ,,danaans” pentru vechii locuitori ai Peloponezului care au făcut mare supărare cetății Troia, dar nu știm dacă înainte de vizita în Egipt sau după această ispravă. Strabon scrie în Geografia că dacii se mai numeau și danoi. Între Tartessos și insulele britanice precum și Irlanda antică au existat strînse legături comerciale în perioada bronzului tîrziu și a fierului fiindcă în aceste regiuni se găseau minereuri necesare producerii obiectelor din bronz și fier. Regiunea inundată și acoperită de mîl și nisip unde a fost anticul Tartessos, este azi o rezervație specială, numită Parque National de Doñana, o reminescență lexicală a vechilor băștinași danaan, cuvintele subliniate făcînd parte din aceeași familie lexicală.

Dar regiunea unde a fost descoperit situl arheologic de la Cancho Roano s-a numit în antichitate Carpia, tot așa cum se numea ținutul de la estul Carpaților unde locuia neamul carpilor răspîndiți pînă în peninsula Arabia unde semiții le spuneau carbi, iar în Macedonia antică era localitatea Carpi, românii de azi păstrînd încă numele de familie Carp.

 Un studiu comparativ între eme-gi, limba română veche și limbile hispanice ar scoate la lumină comori ce ar aduce mare supărare latiniștilor și celor cu cetele de indo-germani în cap. Ebraiștii nu au ce căuta pe acest tărîm fiindcă nu pute a revelații și vedenii sataniste. După această căutare în antichitatea înnegurată de uitarea timpului dar mai ales de ura nemărginită a oamenilor, să revin la scriitorii medievali din Spania care ne-au lăsat date și fapte demne de luat în seamă pentru istoria și cultura noastră adevărată.

 Isidor, episcopul Sevillei scrie la începutul secolului Vll, Historia de Regibus Gothorum, Vandalorum et Suevorum, ca un omagiu adus neamurilor germanice la formarea naţiunii hispanice şi a culturii acesteia. Era un admirator înfocat al goţilor fiind şi el de origine got iar informarea lui are la bază izvoare antice altele decît Getica lui Iordanes pe care nu a cunoscut-o. Autorul doreşte să facă o apologie a goţilor care se trag din geţi plecînd de la zicerea lui Orosius dar merge pe drumul reconstituirilor etimologice şi genealogice dîndu-le o valoare simbolistă privind speculaţiile sale asupra numelor şi cuvintelor.Etimologiile ne îngăduie să vedem ce credea eruditul prelat sevillan despre ţara îndepărtată a geţilor, atît de misterios legată de destinul Spaniei. Este o geografie foarte vagă cu informaţii culese de la mai mulţi scriitori antici. Lumea largă era cutreierată de cetele de călăreţi barbari care treceau vijelios peste ruinele fostelor aşezări. Dacia scăpată de legiunile romane, a fost ocupată pe rînd de goţi, gepizi, huni, avari iar cînd Isidor îşi scria opera, pe plaiurile carpatice erau stăpîni vremelnici seminţia slavilor. In Istorii ne mai spune Isidor că în Dacia erau munţi înalţi în vecinătatea regatelor scitice de unde goţii făceau incursiuni peste Dunăre în provin- ciile romane. Ei împărţeau aceşti munţi înalţi cu alte neamuri.

Sînt informaţii despre istoria goţilor de la Dunăre şi migrarea lor către vest pînă ajung în Spania. Lucrarea se termină printr-o recapitulare: ,,Locuind în ţinuturile îngheţate ale Septentrionului, lîngă împărăţia scitică unde sînt munţi înalţi, ei stăpîneau aceşti munţi împreună cu alte neamuri, de unde, alungaţi de năvala hunilor, au trecut Dunărea şi s-au supus romanilor. Dar neputînd suporta nedreptăţile acestora, îşi aleg un rege din neamul lor, năvălesc în Tracia, pustiesc Italia, se îndreaptă asupra Galiei, şi trecînd fără împotrivire munţii Pirinei, ajung pînă în Spania, unde şi-au aşezat sălaşul vieţii şi al Imperiului lor”.

Elogiază neamul got şi trăsăturile lui scriindu-i prin cuvîntul ,,geţi”; blonzi şi purtînd capetele descoperite – flavent capitibus invectis Getae, călăreţi dibaci după vorba unui poet – Getes, inquit, quo pergit equo, dispreţuitori faţă de moarte după cuvîntul altui poet. Glorifică neamul plin de virtuţi care a făcut ca, ,,Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor” să slujească ascultătoare şi să primească ,,triumful jugului getic”. Fericirea ţării este dată de bucuria unde înfloreşte glorioasa fecunditate a poporului getic – Geticae gentis gloriosa fecunditas. In Istoriile şi Etimologiile prelatului sevillan putem găsi însemnări despre daci și geţi, care chiar deformate, erau ecoul unei realități istorice oglindită uneori şi în izvoarele antice. Dar scoaterea în afara istoriei a neamului geților se vede în susținerea prelatului că în Spania au intrat goții purtători ai culturii geților, ori cu numai 20 de ani înainte adică pe la sfîrșitul anului 403 latinul Claudius Claudianus, în lucrarea Cartea l împotriva lui Rufinus scrie despre atacatorii imperiului roman de apus în anii 402 și 403 că erau geți, sarmați, daci și masageți, lăudîndu-l pe generalul vandal Stilicon ,,Cînd mîna ta dreaptă a strivit cetele dacilor.” Iordanes, după 150 de ani spune că în Spania au intrat numai goți deși regii acelui ținut din timpul său se considerau conducători ai goților, dacilor, geților și al hispanicilor! Asta arată că procesul de falsificare a istoriei geților dar și a imperiului roman, era în mare parte realizat iar neamul carpatin a fost scos cu meșteșug în afara timpului.

Sfîntul Eugeniu aminteşte de o dispută între Paulo Alvaro şi Eleazar în care primul ştie să vorbească literar despre tumultul Mării Negre şi lăuda în versuri biblioteca lui Leovigild(568-586) pentru că strălucea de ,,getică lumină”. Aşa o spun ei dar noi ne ţinem tari şi întunecaţi pentru că asemenea informaţii nu ies de sub freză mioritică!

Către sfîrşitul secolului Xlll, mitul getic, prin imaginea fabuloasă a lui Deceneu, ia o formă măreaţă sub pana regelui învăţat Alfonso el Sabio(1252-1284) în Cronica Generală. Acest rigă este părintele culturii spaniole cultivînd ştiinţele şi artele de la poezie şi muzică pînă la astronomie şi astrologie, Sub pana lui măiastră getul Diçeneo sau Dicineo este un filozof şi aproape un sfînt, nu este numai un sfetnic înţelept al viforosului Boruista(boero Bisto), ci e chiar modelul regelui Alfonso, care, prin meritele enumerate şi luate din Getica lui Iordanes, îl ajută să modeleze din temelii cultura spaniolă numindu-l: el Sabio – Înțeleptul. Numai respectul pentru biserica catolică l-a făcut pe acest rigă să-l pună pe Deceneu într-o discretă umbră precreştină sau poate a avut informaţii despre care noi nu ştim nimic!

Mitul getic atribuit goţilor şi care cîştigă o semnificaţie morală, lăsînd urme la toţi scriitorii şi istoricii hispanici din evul mediu este mitul lui Deceneu sau al Înţelepţilor goţilor, din care toledanul Jimenez de Rada(1170-1247) face Mitul Înţelepciunii şi al bunei cîrmuiri al noilor întemeietori ai Spaniei. Zamolxe apare şi el fiind considerat rege al goţilor şi ,,o minune a înţelepciunii şi filozofiei” aşa ca pentru urechea surzilor! Autorul spaniol spune că şi-a cules informaţiile atît de la scriitorii antici, de la Iordanes dar şi din tradiţiile orale sau cîntecele goţilor, procedeu pe care l-a utilizat şi scriitorul got Iordanes, spune despre aceste cîntece care păstrau amintirea lui Deceneu că trebuie să fi fost ele însele o moştenire de la daci!

Alonso de Cartajena(1384-1456) scrie în timpul lui Enrique al lV-lea şi ne spune că regii Spaniei coborau din principi daci, luîndu-şi numai numele de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru decît al strămoşilor iar numele Geta este întîlnit în scrierile medievale fiind considerat un titlu de nobleţe! La noi cuvinţelul cu pricina este o vorbă de batjocură şi hulă! În heraldica regilor spanioli apar simbolurile geţilor; săgeţile cu care au speriat lumea şi jugul ca dovadă a bogăţiei în vite.

Dacă Orosius a spus că geţii sînt goţii care au cucerit Spania, după două secole Isidor afirmă cu tărie identitatea goţilor cu geţii iar în secolele ce au urmat, pentru a-şi dovedi nobleţea, cărturarii dar şi clasa conducătoare trebuia să arate descendenţa din geţi. De la Isidor din Sevilla, legenda s-a dezvoltat, a prins rădăcini în toate cronicile şi o parte din istoria geţilor într-o formă fabuloasă a intrat în însăşi istoria Spaniei. Numele geţilor Boruista sau Buruista, Diurpaneus, Decebalo ale lui Zamolxis şi Deceneu se întîlnesc la sfîntul Isidor, la arhiepiscopul Rodrigo Jimenez de Rada, la regele Alfonso el Sabio, luînd loc în genealogia însăşi a poporului spaniol şi au ajuns în Spania datorită neamurilor getice.

Ei au lăsat moştenire spaniolilor cultura geţilor şi nu cultura neamurilor germanice cu Odin, zeul suprem; Thorr, zeul trăsnetului şi al războiului; Loki, zeul nefast al focului subteran şi al morţii; Baldr, zeul dreptății şi al naturii! Sîmburele de istorie şi cultură carpatină dusă de migraţia neamurilor getice şi gotice getizate în Spania, se transformă în legendă şi ia culoarea celorlalte fapte care alcătuiesc istoria pierdută în neguri a neamurilor arimine.

Nici un istoric spaniol nu a recunoscut sub aceste nume pe o parte dintre înaintaşii neamului nostru strămoşesc! Noi îi descoperim azi datorită cărţii Zamolxis scrisă de Alexandru Busuioceanu în pribegia spaniolă şi tipărită în limba română în anul 1985. Este un miracol că tăbliţele de plumb de la Institutul de Arheologie din Bucureşti ne ajută să-i cunoaştem în această formă din cronicile venerabile scrise de arhiepiscopi şi regi ai Spaniei, necitite pînă azi de români. Istoricii noştri dacă ar cerceta aceste cronici iar lovi apoplexia, ar trece la o bănuială – sînt falsuri la fel ca tăbliţele de plumb de la amintitul institut şi cele descoperite la Tărtăria – şi astfel fandasia este gata!

CONSTANIN OLARIU ARIMIN

http://www.ariminia.ro/

Publicat în URMASII DACILOR | Lasă un comentariu

Cânecimentul ar putea schimba modul în care construim


Mai întâi, ce este Cânecimentul? După cum sugerează și numele, cânecimentul este un material care încorporează cânepa în mixtura sa. Versatil și rezistent, el poate fi folosit ca izolație, podea, acoperiș și, mai mult decât atât, este rezistent la foc, impermeabil și rezistent la rădăcini dacă este folosit deasupra nivelului solului. Extras din tulpina plantei de cânepă, lichidul este amestecat cu un adeziv pe bază de var pentru a crea produsul final, care nu are amprentă de carbon. Cânecimentul este mult mai versatil și mai maleabil decât cimentul, fiind mult mai ușor de lucrat cu acesta. De fapt, cutremurele nu pot crăpa acest material, pentru că este de trei ori mai rezistent la distrugere decât cimentul uzual.

Cânecimentul are de asemenea nevoie de mai puțină energie pentru a fi produs, pentru că varul nu are nevoie să fie atât de mult încălzit cât este nevoie în cazul zimentului industrial. Mai mult decât atât, pentru că acesta conține celuloză, Cânecimentul înglobează carbonul. De-a lungul ciclului său de viață, el înglobează cantități mari de carbon, care sunt incluse apoi în construcțiile ce vor fi ridicate cu ajutorul acestui material de construcții. Corbonul este în acest fel stocat mai degrabă decât să fie eliberat în atmosferă și, ca rezultat, o locuință poate salva aproximativ 9070 kg de carbon, atunci când se folosește câneciment.

Puternic, ușor și permitțând trecerea vaporilor, cânecimentul este în mod indiscutabil un material de construcție superior cimentului clasic. Atunci când este folosit la zidurile exterioare, permite trecerea vaporilor fără să creeze mucegai sau alte distrugeri. Mai mult decât atât, mai degrabă decât să fie nevoie de construire unor locuințe ce trebuie termoizolate și hiroizolate, în cazul cânecimentului, izolația nu mai este necesară. Pe măsură ce umiditatea este extrasă din mediul înconjurător, cânecimentul o păstrează până în momentul în care aerul devine iar uscat, moment în care o eliberează.

Pentru că varului îi ia mai mult timp să se întărească decât îi ia cimentului, fiind îmbrăcat în celuloză, acesta este extrem de dur. În timp, varul se transformă practic înapoi în piatră, deci materialul devine tot mai dur până în momentul în care se pietrifică din nou, total. Acest lucru înseamnă că aceste ziduri vor dura mii de ani comparativ cu cei 40 – 100 de ani cât rezistă materialele clasice de construcție.

Cânecimentul este versatil și din alte puncte de vedere. Dacă se folosește în amestec mai mult material decât este nevoie, acesta poate fi folosit apoi ca îngrășământ. Deoarece cânepa ajunge la maturitate în doar 14 săptămâni, este o soluție extrem de puternică, ieftină și sustenabilă.

Cânepa nu are nevoie nici de îngrășăminte, pesticide sau fungicide pentru a crește și poate fi folosită aproape în toate domeniile. Semințele de cânepă pot fi culese și consumate datorită faptului că sunt bogate în uleiuri Omega 3, amino-acizi, proteine și fibre, în timp ce fibrele exterioare pot fi folosite pentru haine, hârtie și multe alte obiecte. Aceasta este cu adevărat o plantă uimitoare și folosirea sa pe scară largă ar trebui să fie o obișnuință zilnică.

sursa: http://www.collective-evolution.com/2017/08/03/hempcrete-could-change-the-way-we-build-everything/

http://noulpamant.ro/

Publicat în CONSTRUCTII | Lasă un comentariu

Ciobanii vindecători de domni prin băi cu zer! Un moft al burgheziei române de pe vremuri, sau o soluție actuală pentru salvarea satului românesc?


Când spuneai Sanatoriul de la Varlaam (Buzău) prin 1850 spuneai „Dame de Paris”, spuneai Alexan­dru Odo­bescu, Constantin D. Aricescu, Nico­lae Grigorescu, Gheorghe Tatărescu, I.C. Fundescu, Basil Iorgulescu, Ale­xan­dru Vlahuţă, români extrem de cunoscuți care și-au petrecut aici concediile făcând băi în zer de la brânza oierilor.

 Ce căuta oare această burghezie în satul Varlaam acum peste 167 de ani?

  • Să se încarce spiritual înțelegând tainele de demult ale oierilor;
  • Să se îngrijească pentru vrednicie (virilitate) făcând cure cu zer de oaie;
  • Să se trateze de tuberculoză în bai cu zer de oaie!
  • Să se aprovizioneze cu sare pentru conservarea alimentelor;
  • Se se îmbrace călduros în haine din lână;
  • Să capete înțelepciune după discuțiile în tihnă cu bacii de la stână;
  • Să se aprovizioneze cu sloi de oaie (carne încorporată în său de oaie) supranumit “frigiderul oierilor” la acea vreme;
  • Să se înfrumusețeze “Damele de la Paris” cum erau numite în epocă nevestele burghezilor și intelectualilor;

Ce îi lipsește satului românesc ca să renască ca pasărea Phoenix din propria cenușă așa cum era odată Varlaamul și mii de alte sate ale acestui popor de oieri?

  • 100 000 de ferme țărănești care să se autorizeze în regim agroturistic și care să ofere: servicii terapeutice cu zer din brânza oilorservicii apiterapeutice; servicii fitoterapeutice, servicii cromaterapeutice; servicii sonoterapeutice; etc…
  • 100 000 de ferme țărănești care să se autorizeze ca unități de procesare agroalimentară (ord 111/ANSVSA) oferind clienților un patrimoniu gastronomic unic;
  • 100 000 de ferme țărănești care să se autorizeze ca ferme agropedagogice primind milioane de elevi români care să fie resetați alimentar prin consum de alimente sănătoase și gustoase;

ZER

Ce îi lipsește astăzi românului și ar putea fi tratat cu zer de oaie?

  • Vrednicia (virilitatea, putința) din lipsă de Viagra, la câți copii face;
  • Voioșia, la cât de trist este neamul românesc;
  • Vigoarea (Verva), la cât de repede își îndoaie spinarea;
  • Vrerea, la câtă lipsă de inițiativă o dovedește;
  • Vorbele, la câtă lipsă de comunicare dovedește pe plan internațional;
  • Vederea, la cât de mulți îl prostesc;
  • Visele, la câtă lipsă de perspectivă dovedește;
  • Pofta de viață la cât de pesimist gândește;

 Surse:

http://www.formula-as.ro/2016/1226/societate-37/ciobanii-vindecatori-din-varlaam-21034

http://traditionsbuzau.blogspot.ro/2012/05/terapia-cu-zer-de-varlaam-unica-in-tara.html

http://observator.tv/social/varlaam-capitala-terapiei-cu-zer-103456.html

http://adevarul.ro/locale/buzau/baile-zer-petale-trandafir-moft-burgheziei-vremuri-functioneaza-tratamentul-catifelarea-pielii-mai-practica-cateva-pensiuni-1_58c3dc475ab6550cb8398ae5/index.html

Avram Fițiu,

Secretar General

Federația Națională de Agricultură Ecologică

http://www.avramfitiu.ro/

http://romanianoastra.info

Publicat în TRADITII ROMANESTI | Lasă un comentariu

Howard Zinn: Lucrurile cele mai teribile – război, genocid şi sclavie – sunt rezultatul supunerii oamenilor şi nicidecum al nesupunerii acestora


Howard Zinn (24 august 1922 – 27 ianuarie 2010) a fost profesor, istoric, dramaturg și activist social american. Ca profesor, a predat Ştiințele politice la Universitatea din Boston. Zinn s-a descris ca fiind „puţin anarhist, puţin socialist. Probabil socialist democrat.”  A scris pe larg despre Mișcarea drepturilor civile, despre mișcarea anti-război și despre istoria muncii din Statele Unite. Titlul unui documentar despre viața și munca lui Howard Zinn poartă numele omonim al Memoriilor sale: „Nu poți fi neutru într-un tren aflat în mişcare”.

Câteva din ideile şi viziunile lui Howard Zinn

Nesupunerea civilă NU este problema noastră. Problema noastră ESTE supunerea civilă. Problema noastră este numărul mare de oameni din întreaga lume care s-au supus poruncilor liderilor guvernului lor şi au plecat la război şi au ucis milioane de oameni din cauza acestei supuneri…Problema noastră este că oameni supuşi sunt peste tot în lume;  ei se supun  în faţa sărăciei şi a foametei, în faţa prostiei, a războiului şi a cruzimii…Problema noastră este că oamenii sunt supuşi chiar şi atunci când închisorile sunt pline de hoţi mărunţi … iar marii hoţi circulă liber prin ţară şi prin lume. Asta e problema noastră.

A fi plin de speranţă în vremuri grele înseamnă a fi de-a dreptul prosteşte romantic.

Istoriceşte vorbind, lucrurile cele mai teribile – război, genocid şi sclavie – sunt rezultatul supunerii oamenilor şi nicidecum al nesupunerii acestora.

Dacă cei care conduc societatea noastră – politicieni, directori corporatişti și proprietari ai presei și televiziunii – ne pot domina ideile, atunci  cu certitudine îşi vor asigura puterea. Ei nu vor avea nevoie de soldați să patruleze străzile. Noi ne vom controla singuri.

Provocarea rămâne. Pe o parte sunt concentrate forţe formidabile: bani, putere politică, mass-media majoritară. Pe cealaltă parte suntem noi, oamenii lumii, şi avem o putere mai mare decât toţi banii sau armele şi aceea este ADEVĂRUL. Adevărul are propria putere. Arta are şi ea propria putere. Această lecţie veche (… )pentru care ne facem toţi probleme –  este în fapt sensul luptei reale a poporului.

Cum poți avea un război împotriva terorismului când războiul în sine este terorism?

Un poem poate inspira o mişcare. Un pamflet poate declanşa o revoluţie. Nesupunerea civilă poate trezi oamenii şi ne provoacă să gândim; atunci când ne vom organiza unul cu altul, atunci când ne vom implica, atunci când ne vom ridica şi vom vorbi împreună, abia atunci putem crea o putere pe care nici un guvern nu o va putea suprima. Trăim într-o ţară frumoasă. Dar oamenii fără respect pentru viaţa umană, libertate şi justiţie ne-au preluat ţara. Acum este timpul să ne-o luăm înapoi.

Memoria persoanelor oprimate nu este un lucru care poate fi luat şi aruncat; pentru astfel de oameni, cu astfel de amintiri, revolta respiră întotdeauna la un centimetru sub piele.

Dacă oamenii ar putea să vadă că SCHIMBAREA este rezultatul a milioane de acte mici care aparent sunt nesemnificative, atunci ei nu ar ezita să facă acele mici acte. Actele mici, atunci când sunt multiplicate de milioane de oameni, pot transforma lumea.

Fiinţele umane nu sunt maşini; indiferent cât de puternică ar fi presiunea pentru a se conforma, uneori sunt atât de revoltate de nedreptate încât îndrăznesc să-şi declare propria independenţă. În această posibilitate istorică se află speranţa.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com

Publicat în GANDESTE | Lasă un comentariu

SRI TREBUIE SA SPUNA: CU CINE S-A PUPAT IDEOLOGIC IN ROMANIA EXTREMISTUL HEIMBACH?


nazist

America încă e în stare de șoc după tragicele evenimente de sîmbătă, cînd o manifestație din orașul Charlottesville a degenerat și s-a terminat cu o baie de sînge după ce un extremist de dreapta a intrat deliberat cu mașina în mulțime. Știrea a lovit, neașteptat, și România, după ce s-a aflat că un lider marcant al neo-naziștilor americani implicați în scandal e fan Zelea Codreanu și a venit să ia ”lumină” ideologică din țara noastră.

Pe scurt, sîmbătă a avut loc o manifestație, în orașul amintit, un marș al așa-numitei ”dreptei alternative”, din care fac parte simpatizanți ai Ku-Klux-Klan, neo-naziști, adversari ai imigranților și partizanii ai secesiunii Americii pe linia nord-sud.
Deși autoritățile au interzis manifestația în ultima clipă, temîndu-se de incidente, mitingiștii apucaseră să se adune, cu svastici, steaguri confederate sau în uniforme paramilitare.; la fel și cei dintr-o contra-manifestație autointitulată antifascistă și scandalul a fost gata, culminînd cu gestul nebunesc al unui extremist de dreapta care a intrat cu mașina în mod controlat în mulțime, ucigînd și rănind oameni,

Președintele Donald Trump, luat din scurt, a turnat gaz pe foc, declarînd că vina aparține ambelor tabere, apoi a bătut în retragere și a condamnat atitudinea neo-naziștilor.

Spre stupefacția românilor, în vîltoarea evenimentelor a ieșit la lumină că un mare lider al noilor naziști-secesioniști americani, Matthew John Heimbach, 26 de ani, e un mare admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu și al Gărzii de fier. El a vizitat România în ultimii ani, s-a și căsătorit aici, după ce a trecut la religia ortodoxă și a anunțat, recent, că în America urmează ca opera lui Codreanu ”Căpitanul” să fie tradusă în sute de mii de exemplare.
Heimbach a înființat în 2013 o mișcare naționalistă, The Traditionalist Youth Network (TYN), transformată în 2015 în partid politic, sub numele de Traditionalist Worker Party, care militează pentru supremația rasei albe și a creștinismului, pentru secesiunea Americii etc.

La finele anului 2014, Heimbach s-a aflat în România, la sugestia, spune el, a unui amic, profesor american și bun cunoscător al țării noastre. De 1 decembrie, el a participat la festivitățile de Ziua Națională și, cum spuneam, s-a și căsătorit aici, luna de miere fiind petrecută tot pe meleagurile noastre, unde a făcut și un tur pe la mănăstirile celebre.

Vizita lui în zonă nu a fost, însă, una turistică, ci ideologică, pentru că Heimbach s-a întîlnit cu lideri ai unor mișcări extremiste din mai multe țări din Estul Europei și Grecia.
Americanul se declară public admirator al lui Vladimir Putin și al ideologului său, Alexandr Dughin, ori al președintelui sirian al-Assad.
Este, totodată, subjugat de învățăturile lui Zelea Codreanu și ale părintelui legionar Iustin Pîrvu.

“Stabilirea de legături cu Rusia și omologi europeni e ceea ce ne va asigura în cele din urmă succesul. Iar Rusia e cel mai puternic aliat al nostru”afirmă el, conform Al-Jazeera.

Mai trebuie spus că partidul său afișează idei similare cu cele ale Coaliției pentru familie din România: militează pentru familia tradițională, una în care mamele ar trebui să stea acasă și să se ocupe de gospodării și copii, împotriva căsătoriilor gay, pentru dominația creștinismului în dauna altor religii etc.

Marea întrebare, la care serviciile secrete de la noi ar trebui să răspundă, în opinia noastră, este cine sunt cei numiți ”omologi” de către Heimbach & comp.
Cu cine de la noi s-a văzut și a bătut palma liderul neo-nazist american?
E o întrebare cît se poate de legitimă în condițiile în care în ultimii 3 ani, și în România s-au produs evenimente destul de îngrijorătoare în plan politico-social.

Nu ne referim doar la apariția dubioasei Coaliții pentru familie, ci și la nașterea, spre exemplu, a unui curent misterios în PNL, soldat cu propulsarea lui Marian Munteanu în postura de candidat la primăria generală și de viitor lider marcant al liberalilor.

Or, Munteanu este tot un admirator al lui Codreanu ori al părintelui Iustin Pârvu, iar insinuarea sa în PNL s-a produs încă de pe la finele anului 2013; conform propriilor spuse, în vara anului 2015 el deja avea discuții la nivel înalt cu președintele Klaus Iohannis.

Tot în 2015, anul în care Heimbach își lansa partidul, imediat după turneul în România și în alte țări din Est, avea loc mișcarea neașteptată prin care europarlamentarul român Laurențiu Rebega adera la Grupul politic Europa Națiunilor și a Libertății din Parlamentul European, ce se dorește a fi o structură ce înglobează politicieni și formațiuni politice europene ”cu orientare patriotică”.

Cîteva luni mai tîrziu, exact cînd românii comentau, șocați, propulsarea lui Marian Munteanu spre primăria generală, în țara noastră venea însăși Marine Le Pen, liderul extremiștilor europeni, pentru a participa la o reuniune a naționaliștilor de pe continent.

Și tot în aprilie 2015 avea să se lanseze Partidul România Unită, condus de deputatul Bogdan Diaconu, fost conservator, și de cîțiva foști peremiști.
Un an mai tîrziu, în aprilie 2016 avea să se lanseze alt partid de acceași factură, sub tutela lui Marine Le Pen, anume Forța Națională, și care acum cîteva luni constituia o alianță cu Partidul România Unită.

Nu e obligatoriu ca aceste mișcări spectaculoase, petrecute relativ recent, să fie toate legate între ele, ori să aibă ceva conexiuni cu noii extremiști de peste ocean, cei care se pregătesc să-l lanseze pe Zelea Codreanu spre un statut de star politic tip Che Guevara.

Și totuși, așa cum spuneam, ar fi important să știm cine sunt partenerii de dialog din România ai lui Heimbach.

Un eventual argument al SRI că nu l-a monitorizat pe american pe parcursul șederii în România pur și simplu pentru că nu era cunoscut pică din start.
După cum reiese din anumite comentarii făcute pe pagina de Facebook a lui Heimbach, în octombrie 2014, cînd acesta își anunța căsătoria, americanul era felicitat călduros, inclusiv cu apelativul ”dear friend”, de un român cu orientări similare, mare admirator al ”Mein kampf”-ului lui Hitler și al unor figuri de legionari români, conform propriei pagini de Facebook.
Or, dacă fanii lui Zelea Codreanu știau deja, acum trei ani, de vizita lui Heimbach și știau și cine e acesta, de bun simț ar fi să considerăm că știau și cei din SRI. Care acum sunt datori opiniei publice cu niște informații. (Bogdan Tiberiu Iacob)

http://inpolitics.ro/

Publicat în POLITICA STIRI | Lasă un comentariu

Acuzații ȘOCANTE. Șeful Inspecției Judiciare din CSM, MASON în adormire. Nu a „suflat” nimic în declarația de interese


Acuzații ȘOCANTE. Șeful Inspecției Judiciare din CSM, MASON în adormire. Nu a „suflat” nimic în declarația de interese

Om-cheie din CSM, acuzat că e mason. Legăturile neconfirmate între cei mai importanți magistrații din România și Marea Lojă a Masonilor, subiect despre care s-a discutat intens în presa din țară intens în ultima vreme, au fost confirmate.

Site-ul Știripesurse.ro a intrat în posesia unui document care demonstrează legătura legătura dintre șeful Inspecției Judiciare din cadrul CSM, Lucian Netejoru și Marea Lojă a Masonilor. Concret, magistraților nu le este interzisă aparentența, dar trebuie să o treacă în declarația de interese. Interesant este faptul că Netejoru nu a recunoscut că face parte din Marea Lojă a Masonilor.

”Un magistrat nu poate face parte din asociaţii secrete (…). Dacă o asociaţie înregistrată legal cu un scop, funcţionează în fapt că o asociaţie secretă, având alte scopuri decât cel declarat, acest fapt trebuie dovedit în fiecare caz în parte. TOTODATĂ, INFOGRAfie 2 judecătorii şi procurorii au obligaţia de a completă în cadrul declaraţiei de interese(…) calitatea de membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, inclusiv cele masonice”, se menţionează în Hotărârea CSM.

 

Lucian Netejoru a fost trecut în adormire din Marea Lojă a Masonilor în anul 2007, motiv care totuși nu explică faptul că a ”uitat” să menționeze acest lucru în declarația de interese ridică semne de întrebare.

http://evz.ro

Publicat în ROMANIA-JUSTITIE, SIONISTI MASONI-NWO | Lasă un comentariu

Ai fost in vacanta? Iata cum a actionat islamul pe teritoriul Romaniei fara ca nimeni sa ii opreasca!


by AI FOST IN VACANTA ??? SA-TI EXPLIC EU, CUM A ACTIONAT ” ISLAMUL” PE TERITORIUL ROMANIEI FARA CA NIMENI SA-I DERANJEZE. 1. Carti si pliante (“ISLAMUL DENUNTA TERORISMUL”), au fost impartite in Mall-uri si la cutiile de scrisori ale unor blocuri (STRICT SI ATENT TARGHETATE) in functie de SRI – Serviciul Român de Informații stie, ce criterii. loading... 2. La Mangalia o ambarcaţiune cu migranţi din Irak, interceptată de poliţiştii de frontieră români, în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre,duminică, 13 August 2017. Din primele verificări a reieşit faptul că nava în cauză era condusă de doi bărbați, un […]
AI FOST IN VACANTA ???
SA-TI EXPLIC EU, CUM A ACTIONAT ” ISLAMUL” PE TERITORIUL ROMANIEI FARA CA NIMENI SA-I DERANJEZE.
1. Carti si pliante (“ISLAMUL DENUNTA TERORISMUL”), au fost impartite in Mall-uri si la cutiile de scrisori ale unor blocuri (STRICT SI ATENT TARGHETATE) in functie de SRI – Serviciul Român de Informații stie, ce criterii.

2. La Mangalia o ambarcaţiune cu migranţi din Irak, interceptată de poliţiştii de frontieră români, în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre,duminică, 13 August 2017.
Din primele verificări a reieşit faptul că nava în cauză era condusă de doi bărbați, un cetățean bulgar și un cipriot, iar la bordul ei se aflau 69 de persoane din Irak, din care 30 bărbați, zece femei și 29 de minori (O NOUA AFACERE, TRAFIC DE PERSOANE!!!!)
BINE CA ALERTA LA GRANITELE ROMANIEI A SCAZUT DE LA GRADUL 2, LA GRADUL 1!!!!

3. REFUGIATI PRINSI SUB TIR
Nu mai puţin de 12 refugiaţi sirieni au fost opriţi din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen, de poliţiştii de frontieră de la Vama Vărşand. S-au îngrămădit într-un autoturism şapte persoane adulte, iar copiii au fost transportaţi în portbagaj. La sediul P.T.F. Vărşand, sirienii au declarat că doreau să ajungă în Ungaria, iar şoferului i-au oferit 500 de euro pentru „serviciile” sale, pe care acesta urma să-i primească o dată ajunşi la destinaţie. (O NOUA AFACERE, TRAFIC DE PERSOANE!!!!)
BINE CA ALERTA LA GRANITELE ROMANIEI A SCAZUT DE LA GRADUL 2, LA GRADUL 1!!!!

4. REFUGIATII BOLNAVI DE HOLERA
In Yemen sunt semnalate saptamanal, intre 500-1000 de noi inbolnaviri de HOLERA!!!!!
SA ADUCEM SI NOI IN ROMANIA CATEVA MII, SELECTATI PE SPRANCEANA DE Dacian Cioloş!!!!!

5. Poate a avut timp Muftiul, sa discute la Ziua Marinei cu PRESEDINTELE ROMANIEI, despre MAREA MOSCHEE, CARE NU SE VA CONSTRUI NICIODATA!!!!!!

ASTA ESTE O ANALIZA FACUTA IN 10 MINUTE, PE CARE VOI O IGNORATI SI O TRATATI DE PARCA VOUA NU VI SE POATE INTAMPLA NIMIC!!!!!!!
Catalin Ioan Berenghi

https://www.cocoon.ro/

Publicat în RELIGIE, ROMANIA-REFUGIATI | Lasă un comentariu

August 1940. Arbitraj sau dictat?


Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu

Dictat 1940

7 august 1940. Cererile revizioniste ale guvernului ungar: „Nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale”.

După ce la 27 iunie 1940, ministrul ungar la Berlin a înmânat lui Ernst Woermann, director ministerial la departamentul politic din Ministerul de Externe, un Memorandum în care se arăta că în condițiile în care România intenționa să facă concesii teritoriale Uniunii Sovietice, guvernul ungar „își ia libertatea să arate guvernului german că o acțiune de acest gen va constitui în mod evident o discriminare flagrantă împotriva Ungariei a cărui efect asupra opiniei publice va duce chiar la consecințe imprevizibile”, Executivul de la Budapesta a elaborat, la 7 august 1940, un Aide-mémoire prin care își făcea cunoscute, clar, concis și imperativ, dar în dezacord cu realitatea istorică, cererile revizioniste teritoriale la adresa României, stat independent, suveran, a cărei graniță de vest fusese recunoscută în plan internațional prin Tratatul de la Trianon (semnat și de reprezentanții guvernului de la Budapesta), care confirmase istoricele hotărâri de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, prin care Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, provincii istorice românești, se uniseră cu România.

„Ungaria – se spunea în document – n-a renunțat niciodată la recuperarea părților sale pe care România a pus mâna în condiții și cu mijloace ce sunt de relevat în interesul negocierilor în curs. România știe prea bine că starea de lucruri creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca provizorie și că nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale. Totuși, guvernul ungar este gata să facă sacrificii foarte serioase în speranța că aceste sacrificii vor fi răsplătite în viitor printr-o amiciție sinceră și, poate, o colaborare strânsă între cele două țări. Bineînțeles, orice palmă de teritoriu pe care guvernul ungar nu o revendică este un greu sacrificiu, dificil de justificat înaintea opiniei publice a țării, câtă vreme pentru România situația este cu totul alta. O stăpânire de 20 de ani nu se poate compara cu o posesiune milenară. Sacrificiul pe care guvernul ungar este gata a-l oferi României constă în faptul că consimte a încheia un compromis pentru teritoriile pe care dictatul unilateral de la Trianon l-a oferit României. Totuși, guvernul ungar nu se poate încărca de răspunderea compromisului decât în cazul că problema se va reglementa prietenește, fără tergiversare în cel mai scurt timp. Odată compromisul stabilit, guvernul ungar acceptă ideea schimbului de populație pentru toată întinderea României și, în schimb, va cere românilor să-i trimită pe ungurii locuind în România, fără a face deosebire între Vechiul Regat și România Nouă. Populația românească din teritoriile retrocedate și din Ungaria actuală va putea fi consultată de guvernul ungar dacă vrea să rămână sub stăpânire ungurească sau preferă să treacă sub guvernare românească…

De îndată ce guvernul român declară că acceptă această procedură, guvernul ungar va aduce la cunoștință noua linie de frontieră care este mai mult decât echitabilă și care va fi satisfăcătoare, sigur și pentru interesele României. Va face deci cunoscută României ultima limită până la care poate merge în mod rațional și care va corespunde însă semnificației adevărate a concepției de compromis”. Prin urmare, conform guvernului ungar: „Ungaria nu a renunțat la recuperarea părților sale… Starea de lucruri creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca provizorie și că nu va fi pace și înțelegere sincerădiktat între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale…. Orice palmă de teritoriu pe care guvernul ungar nu o revendică este un greu sacrificiu… O stăpânire de 20 de ani nu se poate compara cu o posesiune milenară… Guvernul ungar va aduce la cunoștință noua linie de frontieră”

30 august 1940. Arbitraj sau dictat?

Mihail Manoilescu: „Totul apare ca o piesă scrisă dinainte, în care nicio vorbă, niciun gest nu se mai poate schimba…Totul a fost zadarnic. Ca o culme a amărăciunii noastre n-am avut nici măcar prilejul să spunem un singur cuvânt în apărarea drepturilor țării noastre”. În scrisoarea trimisă la 26 iulie 1940 lui Adolf Hitler (prin Ion Gigurtu), regele Carol al II-lea considera „absolut necesar să putem conta nu pe arbitrajul, pe care nu-l cerem, al puterilor Axei, dar pe intervenția lor permanentă pentru a căuta să oprească în discuțiunile care vor urma ieșirea din acest cadru de principii odată trasat”. Prin urmare, regele român a respins arbitrajul și nu l-a solicitat arbitrajului În dezacord cu suveranul, Ion Gigurtu a declarat, în timpul discuției cu Adolf Hitler din 26 iulie 1940, că „guvernul român ar fi fericit să apeleze la sfaturile Führer-ului asupra tuturor acestor dificultăți și că ar dori, mai mult chiar, un arbitraj al lui”.

În timpul aceleeași discuțiii, Mihail Manoilescu, ministrul român al Afacerilor Străine, a întrebat și el dacă se intenționează arbitrajul în cazul în care negocierile cu Ungaria și Bulgaria ar ajunge la impas”. Ideea a fost respinsă însă de Hitler, care a invocat „experiența nesatisfăcătoare” a primului arbitraj de la Viena din 2 noiembrie 1938, între Ungaria și Slovacia. Peste o lună însă Germania și Italia au decis să satisfacă pretențiile revizioniste ale Ungariei, Joachim von Ribbentrop și Galeazo Ciano prezentând lui Hitler (27 august 1940), propunerile privind teritoriul românesc care urma să fie atribuit Ungariei. Cu acel prilej s-a decis „să nu se ducă ducă convorbiri cu niciuna din cele două delegații”, ci ,,la un moment dat, să se supună părților română și ungară o hartă comună germano-italiană, cu linia de demarcație stabilită, care să nu mai constituie un subiect de discuție”. Era, deci, clar că într-un asemenea cadru nu putea fi vorba de niciun arbitraj.Pentru „ochii lumii” termenul a fost folosit însă de cei care urmăreau rășluire României, la 29 august 1940, Joachim von Ribbentrop solicitând acordul guvernului român „până la 8 seara”.

Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Străine, a dezmințit însă cu fermitate faptul că guvernul român ar fi cerut vreodată arbitrajul, declarând că nici nu ar putea vreodată să-l accepte. Pentru intimidare, ministrul german de Externe a amenințat cu „atacul concomitent” al Rusiei și Ungariei (ca de un lucru ce s-ar fi înțeles între acestea) și a atras atenția că dacă regele român „ar fi rău sfătuit și nu ar primi acest arbitraj, atunci ar fi în câteva zile sfârșitul României”. Apoi, după ce a precizat că germanii nu mai puteau să facă nicio presiune asupra ungurilor, care „ar fi intrat a doua zi în război”, a cerut ca România să nu considere acest lucru „ca un bluf, pentru că Führer-ul nu face bluf”. La rându-i Galeazzo Ciano a arătat că era autorizat de Benito Mussolini să declare că în situația în care România nu ar accepta „arbitrajul” s-ar crea „dificultăți Axei și ei vor socoti atunci România printre dușmanii lor”. Declarația ministrului italian de Externe a fost confirmată și de Joachim von Ribbentrop. Ca și când nu ar fost clar ce se urmărea, Wilhelm Fabricius a declarat lui Valer Pop că în caz de război Germania și Italia vor fi de partea ungurilor.

În încercarea de mai salva câte ceva, Mihail Manoilescu a repetat că România s-a pronunțat împotriva oricărui arbitraj, că aceasta ar putea „trasa niște negocieri la care s-a ajuns la două puncte de vedere destul de apropiate și pe care fiecare parte are ca maxim risc, acela de a se vedea aprobându-se puntul de vedere al celeilalte părți”. „Arbitrajul în chestiuni teritoriale – a mai adăugat ministrul român al Afacerilor Străine – nu poate însă să se facă cu un risc nemărginit, fiindcă aceasta echivalează cu a da dreptul cuiva să dispună ab libitim de teritoriul național, lucru la care n-ar consimiți niciodată un stat”. Joachim von Ribentrop a reacționat cu duritate. După ce a arătat că ,,nu există arbitraj cu mâinile legate, fiindcă libertatea absolută a arbitrilor este de esența oricărui arbitraj”, a precizat că arbitrajul nu putea să fie decât ,,o sinteză între principiul etnic și principiul teritorial”. Replica lui Mihail Manoilescu că principiul teritorial este ,,un nonsens menit să mascheze poftele teritoriale ale unora” nu a avut niciun rezultat.

În final, ministrul român al Afacerilor Străine a comunicat la București că i s-a propus următoarea alternativă: „Sau primim arbitrajul astăzi, sau cel mai târziu în cursul nopții, așa ca mâine să se poată da hotărârea și în cazul acesta ne vom bucura de garanția absolută a puterilor Axei pentru integritatea României împotriva tuturor, chiar și de la răsărit, sau dacă nu primim vom fi mâine atacați de Ungaria și de Rusia și va fi sfârșitul României”. Acest lucru avea să-i fie repetat de mai multe ori, fapt care l-a determinat să consemneze: „Totul apare ca o piesă scrisă dinainte, în care nicio vorbă, niciun gest nu se mai poate schimba…Totul a fost zadarnic. Ca o culme a amărăciunii noastre n-am avut nici măcar prilejul să spunem un singur cuvânt în apărarea drepturilor țării noastre”. Acesta a fost contextul în care în Protocolul semnat la Viena la 30 august 1940 de către Joachim von Ribbentrop, Galeazo Ciano, Mihail Manoilescu și István Csáky, s-a consemnat: „În cadrul conferințelor care au avut loc la Viena, în zilele de 29 și 30 august, între reprezentanții Germaniei, Italiei, României și Ungariei în legătură cu litigiul dintre România și Ungaria cu privire la teritoriile care urmează să fie cedate Ungariei, reprezentanții României și Ungariei, în virtutea puterilor pe care le dețin, au cerut guvernului german și guvernului italian să rezolva această problemă printr-o sentință de arbitraj”.

Ce s-a întâmplat la Viena la 30 august 1940 a fost arbitraj sau un veritabil dictat prin care României i s-au răpit 43 492 kmp cu o populație de 2 2609 007 locuitori, din care 50,2% erau români, 37% maghiari, 2,8% germani, 5,7% evrei, 1,1 ruteni% și 3,4% alte naționalități?

Publicat în ISTORIE INTERBELICA | Lasă un comentariu

Analiști din Serbia susțin că Marile Puteri nu doresc pacea în Balcani, pentru „a nu-și pierde pârghiile prin care controlează zona”:


 Cu cât nivelul conflictului intern e mai ridicat, cu atât mai ușor își realizează scopurile

Analiști din Serbia susțin că Marile Puteri nu doresc pacea în Balcani, pentru „a nu-și pierde pârghiile prin care controlează zona”:  Cu cât nivelul conflictului intern e mai ridicat, cu atât mai ușor își realizează scopurile

Publicația sârbă Vecernje Novosti scrie că dacă sârbii și albanezii ar găsi o cale de a face pace și ar rezolva problema Kosovo, asta nu ar fi pe placul „Marilor Puteri”, care și-ar pierde pârghia pentru a controla situația în zonă.
Analiștii consultați de publicația citată afirmă că intenția președintelui Vucici de a chema toate forțele la o consultare națională pe tema statutului provinciei Kosovo nu este privită favorabil „nici în Vest, nici Est”, deoarece menținerea actualului statut este „ideală” pentru marile puteri.
Aleksandar Gajici, un profesor asociat la Institutul pentru Studii Europene, a spus publicației Vecernje Novosti că nu este în interesul „marilor jucători” să pacifice zona, „pentru că ei vor să continue să arbitreze și să-și mențină poziția dominantă în Balcani”.
„Pentru ei nu este convenabil să existe negocieri directe între albanezi și sârbi, pentru că le diminuează direct influența”, a spus Gajici.
„De exemplu, Germaniei îi convine să rezolve această problemă (Kosovo – n.r.) înainte ca Serbia să intre în UE, asa încât să nu aducă și problema cu ea în interior. America, însă, care nu vrea o UE stabilă, vrea ca Serbia să adere cu problema Kosovo nerezolvată”, a continuat el.
Rusia, deși nu are o problemă cu dialogul sârbo-albanez, este conștientă că găsirea unei soluții și oferirea unor concesii sunt posibile, atunci „ar putea apărea și în alte zone, și principiile invocate acolo ar putea fi uzate ca parametru pentru probleme similare din alte regiuni ale lumii”, cu aluzie la Crimeea, afirmă Gajici.
Analistul politic Dejan Vuk Stankovici afirmă că problema marilor puteri este tocmai scopul acestui dialog intern din Serbia: realizarea unității naționale pe subiect.
„Marile puteri își satisfac interesele cel mai ușor prin intermediul acelora care nu vor să fie parte din compromisul social, care dacă ar fi atins, i-ar lipsi (pe Marile Puteri) de pârghia respectivă„. Deci, a continuat Stankovici, cea mai bună opțiune pentru Marile Puteri este să existe un război politic intern aici: cu cât nivelul conflictului e mai ridicat, cu atât mai ușor își realizează scopurile.
Fostul agent CIA Robert Baer,  jurnalist și editorialist al revistei Time, la The Wall Street Journal și Washington Post, spunea în 2015 că războiul din fosta Iugoslavie a fost întreținut de Occident, astfel încât să ducă la divizarea țării: „Scopul propagandei a fost dividă republicile astfel încât să se separe de Iugoslavia. A trebuit să alegem un țap ișpășitor care putea fi acuzat pentru tot. Cineva trebuia să fie responsabil pentru război și violență. Serbia a fost aleasă pentru că în anumite feluri este succesoarea Iugoslaviei”.
Publicat în EUROPA | Lasă un comentariu

Codurile Bibliotecii Vii (Akasha)


Veţi ajunge să descoperiţi şi rolul important jucat de sexualitate în proces. Dacă reuşiţi să v-o însuşiţi ca pe un bun propriu, veţi profita de ocaziile care vi se ivesc pentru a o exprima,rămânând numai la decizia voastră dacă doriţi sau nu să o exprimaţi. Accesibilitatea voastră fată de cei care doresc să intre în bibliotecă vă va prilejui întâlniri extrem de interesante, cu trecerea anilor. Dacă vă întoarceţi privirea spre scripturile şi manuscrisele Antichităţii, veţi avea revelaţia unor legături intime între zei şi fiicele oamenilor.Sexualitatea este modul prin care se activează acel permis de liber acces în bibliotecă.Aceasta implică şi un risc mare, pentru că poate fi folosită greşit. De aceea este important să deţineţi controlul asupra sexualităţii şi să fiţi siguri cui o împărtăşiţi. Nu vrem să fiţi momiţi sau mituiţi prin ea. Este necesar să-i studiaţi bine pe cei care vi-o împărtăşesc, ca să vă daţi seama de integritatea lor. În curând, puterea va fi în mâinile voastre.Tradiţionaliştii consideră că permitem mult prea uşor accesul la informaţii. La rândul nostru,suntem conştienţi de colapsul iminent al planetei, deci nu are rost să mai ţinem vreo poartă ferecată. Asemeni altora, vă oferim nenumărate posibilităţi de a stoca informaţii. Tocmai din acest motiv, îi veţi atrage şi pe alţii care, din motive necunoscute, vor dori să le acceseze prin voi. Când întreţineţi relaţii sexuale cu o persoană, îi deschideţi, de fapt, poarta către alte biblioteci. Este un proces foarte complex. Vrem să vă iubiţi şi să vă onoraţi corpurile, pe voi înşivă, să vă asiguraţi înainte de a deveni intim cu cineva că acea persoană într-adevăr vă iubeşte . Nu este necesar să vă căsătoriţi pentru a fi convinşi. Dar dragostea trebuie să existe, pentru a-l cunoaşte pe celălalt; în felul acesta, ce descoperiţi se plasează între voi doi. Acum vă informăm doar, pentru că veţi descoperi ce li se întâmplă altora care nu au grijă de puterea lor.Pentru a rezuma, sexualitatea nu este un lucru de joacă. Este cheia spre arterele informaţionale. Dacă nu eşti atent când o abordezi, poţi atrage energiile chiar în lipsa oricărui partener. Dacă îţi foloseşti sexualitatea ca să activezi informaţia, poţi atrage energii nedorite.Fiţi, aşadar, extrem de atenţi la frecvenţa sexualităţii, întrucât stârneşte emoţiile, care sunt cheia de accesare a datelor din Biblioteca Vie.

http://tainelesineluisuperior.blogspot.ro/

Publicat în VIATA INTERIOARA | 1 comentariu

Miliardarii din tehnologie finanțează în mod secret un plan pentru a scoate rasa umană din Matrice


Pe marginea sud-vestică a lacului Titicaca – Peru, există o poartă veche înaltă de 23 de picioare cunoscută sub numele de Aramu Muru. Locuitorii din zonă o numesc „Puerta de hayu Marca„, poarta de acces în tărâmurile zeilor și vieții nemuritoare. De-a lungul istoriei lor, localnicii au descris că oameni dispar și apar prin această poartă.

În 1998, Jerry Wills a pretins că un extraterestru umanoid, înalt blond numit Zo, l-a contactat și l-a învățat cum să acceseze Aramu Muru și să intre „într-un alt univers”. Wills a susținut că Zo îi ilustra faptul că universul nostru este o simulare experimentală în universul speciei sale. Ei au construit-o pentru a înțelege propria lor realitate, care ea însăși este îmbrăcată într-un univers mai mare. În anul următor, în 1999, blockbuster-ul science-fiction „The Matrix” a ieșit și pentru totdeauna a înoculat în subconștientul nostru colectiv ideea că existența (realitatea) noastră este o simulare creată de o rasă mai avansată de ființe.

Câțiva ani după lansarea lui The Matrix, filosoful Nick Bostrom a publicat Argumentul Simulării, o lucrare concisă intitulată „Trăiești într-o simulare de calculator”? A prezentat o trilemă, o defalcare matematică a motivului pentru care cel puțin unul din trei scenarii provocatoare trebuie să fie adevărat.

1)    Este foarte probabil ca specia umană să dispară înainte de a ajunge la o etapă „postumană”;

2)    Orice civilizație postumană este extrem de puțin probabil să ruleze un număr semnificativ de simulări ale istoriei lor evolutive (sau variații ale acesteia);

3)    Cu siguranță, trăim într-o simulare de calculator. Rezultă că, credința că există o șansă semnificativă că vom deveni într-o zi postumani este falsă, dacă nu trăim în prezent într-o simulare.

„Civilizația post-umană” la care se referă Bostrom definește o perioadă de timp după care oamenii au fuzionat cu tehnologia. Aceasta este uneori menționată ca post-singularitate, singularitatea descriind denumirea futuristă a lui Ray Kurzweil a unei societăți în care oamenii sunt post-biologici, trăind sinergic cu inteligența artificială. Argumentul Simulării presupune dezvoltarea acestei civilizații post-umane, moment în care statul lui Bostrom este locuit de oameni avansați sau Inteligența Artificială, care ar putea dezvolta simulări ale trecutului în același mod în care oamenii de știință actuali creează medii de testare; Unele dintre simulări ar putea fi, de asemenea, din motive de divertisment, în același mod în care oamenii creează în prezent jocuri video și filme.

În ultimii ani, au apărut o serie de figuri de vârf care afirmă convingerea că trăim într-o simulare. Principalul dintre ei este magnatul hightech Elon Musk, care a afirmat că jocul „No-Man’s Sky” a confirmat convingerea că într-o zi simulările ar aproxima realitatea atât de cuprinzător încât ar fi imposibil de distins de realitate. Aparent, el stătea într-o cadă fierbinte cu prietenii când s-a transformat în cele din urmă.

Musk este CEO-ul și creierul din spatele TeslaSpaceXNeuralink și OpenAI.

În ultimii ani, el și-a exprimat planurile îndrăznețe pentru companiile sale, despre care crede că vor avansa rasa umană: cu Tesla, vrea să introducă o infrastructură de transport care nu se bazează pe arderea hidrocarburilor; cu SpaceX, vrea să ajute migrația treptată extraplanetară a umanității pe Marte; și cuNeuralink și OpenAI, dorește să faciliteze fuziunea omenirii cu o tehnologie avansată de computer. Când a fost întrebat dacă oamenii trăiesc în interiorul unei simulări de computer, Musk a făcut anul trecut titluri, spunând că el crede că șansele sunt una în miliarde, ceea ce înseamnă că nu suntem.

Cel mai puternic argument pentru noi, probabil, fiind într-o simulare, cred că este următorul: acum 40 de ani am avut Pong – două dreptunghiuri și un punct„, a spus Musk. „Aici am fost. Acum, 40 de ani mai târziu, avem simulări 3D realiste, cu milioane de oameni care joacă simultan și se îmbogățesc în fiecare an. Și în curând vom avea realitatea virtuală, vom avea o realitate mărită. Dacă vă asumați orice rată de îmbunătățire, atunci jocurile vor deveni indiscutabil o realitate, doar de nedisimulat. ”

Aici, Musk se referă la creșterea exponențială a tehnologiei, la înclinarea spre teoria Singularității. Dacă în 40 de ani am trecut de la un pong bidimensional la vârful realității augmentate (mărite) și virtuale, imaginați-vă unde vom fi în alte patruzeci sau o sută sau 400 de ani. Cu condiția ca rasa umană să supraviețuiască, se poate presupune că noi vom atinge capacitatea de a produce simulări cu ființe simțitoare. Deja, Departamentul Apărării a creat Simularea Lumii Senzitive, o oglindă sintetică reală a lumii reale, cu o calibrare automată continuă în ceea ce privește informațiile actuale din lumea reală, cum ar fi evenimente majore, sondaje de opinie, statistici demografice, rapoarte economice și schimbări ale tendințelor, potrivit unui document în lucru privind sistemul.

În ultimii ani, alți oameni de știință au efectuat cercetări și chiar experimentări în încercarea de a arăta dovezi reale despre Simulare. Capete mari s-au întors anul trecut, când fizicianul S. James Gate a anunțat că a găsit un cod de computer ciudat în cercetarea sa privind teoria stringului. Legat de ecuațiile pe care le folosim pentru a descrie universul nostru, spune el, este un bloc de coduri de corecție binară, de corecție a erorilor https://www.scientificamerican.com/article/are-we-living-in-a-computer-simulation/

O echipă de fizicieni germani au propus, de asemenea, să demonstreze că constrângerile numerice pe care le vedem în universul nostru sunt în concordanță cu tipurile de limitări pe care le-am vedea într-un univers simulat. Acești fizicieni au invocat o abordare non-perturbativă, cunoscută sub numele de cromodinamică cuantică a structurilor, pentru a încerca să descopere dacă există o rețea subtilă a continuumului spațiu / timp. Până în prezent, eforturile lor au recreat o regiune minusculă a universului cunoscut, un firav colț care nu este decât câteva femtometre. Dar acest colț simulează rețeaua ipotetică a rețelei universale și căutarea lor pentru o reținere fizică corespunzătoare, a dat naștere unei limite superioare teoretice a particulelor de energie înaltă cunoscute sub numele de Greisen-Zatsepin-Kuzminsau GZK întrerupte. Cu alte cuvinte, există aspecte ale universului nostru care arată și se comportă ca o forță de simulare https://phys.org/news/2012-10-real-physicists-method-universe-simulation.html

Cu vestea că există doi miliardari anonimi din tehnologie care lucrează la un proiect secret pentru a ne scoate din Matrix, este greu să știm dacă ar trebui să râdem sau să țipăm în groază. Discuția despre simulare este o mare distracție epistemologică și distracție metafizică de cea mai înaltă ordine, dar putem vorbi cu anxietate în ceea ce privește fuzionarea realității noastre cu mașinile sau o singularitate existențială subiacentă. A fost chiar pusă ca o soluție la Paradoxul Fermi. De ce nu am întâlnit extratereștrii? Ei bine, pentru că trăim într-o lume pe care ei au construit-o.

Pământul nostru este izolat într-un gol cosmic atât de vast încât ar fi nevoie sistemului nostru de o călătorie în adâncul Spațiului de 81.000 de ani, pentru a ajunge la cea mai apropiată stea – într-o galaxie de sute de miliarde, care ea însăși este una din sute de miliarde. Gândul că toate 1 și 0 sunt redate de un microprocesor futurist este filozofic sexy, dar, poate sociologic inert.

Există îngrijorare în legătură cu realitatea produsă într-o societate obsedată de plăcere simulată și experiența mediată nu este cu totul surprinzătoare. Este expresia ultimă, deși poate accidentală, de rezistență la o cultură înmugurită în consumism și creștere artificială.

Sursa: http://www.stillnessinthestorm.com

https://burebista2012.blogspot.ro

Publicat în VIATA LIBERA | Lasă un comentariu

Cum și-a îngropat SUA propriile libertăți în Războiul Rece, din care s-a născut Genocidul din Guatemala


tumblr_n2ky8nL5o61qaeks7o1_1280

*Acest articol e scris dintr-o perspectivă liberală, rasistă chiar, care ignoră trecutul SUA – unde capitalismul a fost construit pe sclavagism, rasism şi teroare. Articolul şi cartea la care se referă, Ultimul masacru colonial, pleacă de la premisa că Războiul Rece (de fapt războiul împotriva încercărilor de a construi comunismul) – cu cea mai brutală manifestare a sa în Guatemala – doar ar fi “deturnat” “drumul spre progres democratic al SUA”, si ignoră realitatea că, în Guatemala şi în restul Americii Latine, a fost de fapt o continuare a trecutului rasist şi de tip fascist al SUA. Concluzia autorului e însă reală, SUA, în numele ideologiei capitaliste, s-au învins pe sine în Războiul Rece, pentru că şi-au distrus şi bruma de inteligenţă socială pe care o mai aveau. Ce e tipic pentru liberalii americani e eroarea pe care o fac mereu, din cauza gândirii imperialiste, de a pleca de la premisa că între realităţile genocidului, crimelor economice, politice, sociale în masă şi “valorile” pe care le-ar promova SUA ar exista o ruptură; de fapt această ruptură e doar un element imaginar al propagandei “democratice” de care are nevoie capitalismul imperialist pentru a se putea extinde (metodele sale fiind copiate, mai mult sau mai puţin, de alţii, în ultimele decenii). O altă eroare în această analiză e ignorarea rasismului ştiinţific care a dominat iluminismul european, pentru că nu menţionează că valorile iluminiştilor de fapt erau rezervate doar “raselor superioare”, nu şi celor “inferioare” (muncitori, ţărani, africani, latino-americani, asiatici, est-europeni, populaţii de indigeni, adică nu şi populaţiilor care au fost invadate şi colonizate de Europa creştină şi capitalistă.) O altă concluzie corectă se referă la relaţia de complicitate care a existat între cei doi războinici ai Războiului Rece, SUA şi Uniunea Sovietică.  Cartea cuprinde însă informaţii importante şi critice despre genocidul la care SUA a fost complice în Guatemala.

de Corey Robin, în original apărut aici

”Pe 4 decembrie 1982, Ronald Reagan s-a întâlnit cu președintlee din Guatemala, Efrain Rios Montt, în Honduras. Pentru Reagan a fost o întâlnire fructuoasă. La bordul Air Force One, în drum spre casă, le-a spus reporterilor: ”Păi am aflat multe. Ați fi surprinși. Toate aceste țări (din America Latină) sunt țări individuale.” Și pentru Rios Montt a fost o întâlnire fructuoasă. Reagan l-a ridicat în slăvi ca pe un om de ”mare integritate”, ”total dedicat democrației” și a susținut că dictatorul din Guatemala era victima unei campanii de denigrare dusă de organizațiile pentru drepturile omului, în urma ofensivei sale împotriva gherilelor de stânga. În zilele următoare, o trupă de elită a armatei din Guatemala a intrat în satul din jungla muntoasă, numit Las Dos Erres, și a masacrat 162 de săteni. Întreaga populație a satului. 67 dintre ei erau copii. (nt: atâtea rămășițe umane au fost găsite, dar alte estimări vorbesc de peste 200 de civili)

Armata din Guatemala ocupă satul Rio Az, din El Quiche
images (12)
Teroarea rasistă de stat din Guatemala, prezentată de istorici ca război civil, a atins un punct culminant la începutul deceniului 1980, când ţara era condusă de generalul Rios Montt, care a ordonat masacrarea a peste 80.000 de indieni maiaşi, într-o politică de exterminare, inspirată de ataşatul militar al ambasadei SUA din Guatemala.
images (22)
SUA au antrenat soldaţii care au comis genocidul din Guatemala şi pe generalii care au fost plasaţi ca dictatori la conducerea ţării în Şcoala pentru Americi din Georgia, SUA, cunoscută ca “şcoala de terorişti, nazişti, criminali în masă şi asasini”, şi care există şi azi.
guatemalan-slaughter1
Una dintre puţinele imagini-document istoric a genocidului comis de armata din Guatemala şi de oligarhia formată din albi, împotriva populaţiei majoritare maiaşe.

Soldații îi prindeau pe bebeluși și pe cei mici de picioare, îi învârteau prin aer și le zdrobeau capetele de ziduri. Ceilalți copii și adulți au fost forțați să îngenuncheze pe marginea unei fântâni și, cu o singură lovitură de baros în cap, erau aruncați în adânc, la 40 de metri adâncime. Dar nu mureau. Apoi soldații de elită au violat femeile și fetele pe care le-au lăsat la urmă. Pe femeile însărcinate le înjunghiau în pântece pentru a le provoca avortul. Le-au aruncat și pe femei în fântână și au aruncat pământ peste toți cei aruncați acolo, unii fiind îngropați de vii. Singurele urme ale trupurilor pe care le-au mai găsit cei care au ajuns în sat zile mai târziu au fost zidurile mânjite de sânge, placentele și cordoanele ombilicale lăsate acolo unde femeile au fost violate și torturate.

nip1
Masacrele din America Latină au făcut parte din politica intenţionată şi premeditată de Ronald Reagan; imaginea îl arată pe Reagan râzând încântat de mesajul de pe tricou, “Fără comunism în America Centrală”.

În mijlocul aurei care a învăluit moartea lui Reagan, probabil ar fi fost prea mult ca cineva să se aștepte că media va menționa întâlnirea sa cu Rios Montt. Amnezia legată de America Centrală menține iluziile și propaganda oficială privind Războiul Rece, prezentat ca o confruntare între Uniunea Sovietică și SUA.

Dar Greg Grandin arată în cartea sa ”Ultimul masacru colonial” (nt: în original, Last colonial massacre) că America Latină a fost de fapt un teren de luptă în Războiul Rece la fel ca Europa, și că Guatemala a fost în prima linie.

În 1954, SUA a dat prima mare lovitură împotriva comunismului din emisfera vestică, când l-a răsturnat de la putere pe Arbenz, un președinte ales democratic, care lucra strâns cu micul dar influentul Partid Comunist din Guatemala.

Lovitura de stat l-a forțat pe un tânăr medic să fugă în exil în Mexic, unde l-a întâlnit pe Fidel Castro. 5 ani mai târziu, Che Guevara declara că 1954 l-a învățat că era imposibl să se facă reforme pașnice pe cale electorală și le-a promis susținătorilor săi că niciodată Cuba nu va păți ce-a pățit Guatemala.

În 1966, Guatemala a fost din nou aruncată în prima linie, de data aceasta fiind pionieră în disparițiile care aveau să definească războaiele murdare din Argentina, Uruguay, Chile și Brazilia. Într-o lovitură de fulger, ofițeri de securitate, antrenați de SUA, au capturat în jur de 30 de lideri de stânga, i-au torturat, i-au executat și apoi i-au aruncat din elicoptere în oceanul Pacific. Explicând operațiunea într-un memo secretizat, CIA scria: ”Execuțiile acestor persoane nu vor fi anunțate, iar guvernul din Guatemala va nega că aceste persoane s-au aflat vreodată în custodia sa.”

După semnarea unui acord de pace între armata din Guatemala și gherilele de stânga în 1996, războiul rece din America Latină a încetat – în același loc în care a început, după ce a transformat Guatemala în frontul celui mai lung și mai sângeros război civil din emisfera vestică. În jur de 200.000 de oameni au fost masacrați, aproape toți de armată – mai mulți decât au fost uciși în Argentina, Uruguay, Chile, Brazilia, Nicaragua, El Salvador la un loc, și aproape la fel de mulți ca oamenii care au fost omorâţi în Balcani. Cum victimele războiului civil au fost mai ales indieni maiași, Guatemala are azi singura armată din America Latină care a fost condamnată de o comisie a adevărului a ONU pentru că a comis genocid.

”Ultimul masacru colonial” ne amintește că, atunci când vorbim despre victoria Americii în Războiul Rece, vorbim despre țări ca Guatemala, unde comunismul a fost atacat și învins prin masacrarea în masă a civililor. Dar Grandin nu e interesat doar să enumere numărul morţilor și să descrie atrocitățile. Sarcina pe care și-o propune este să localizeze marea luptă globală în cel mai mic loc, să găsească, ascunsă sub aparența de rivalitate între cele două superputeri, un conflict sângeros izbucnit din cauza drepturilor și inegalitățiilor locale (din Guatemala), să vadă în spatele amplei moralități, care ne spune că “binele a triumfat asupra răului”, aranjamentul mult mai ambivalent care a existat – și există – în modul în care a luat sfârșit Războiul Rece.

Guatemala-Victimes-2
Una dintre victimele armatei din Guatemala.
panzos_masacre_1978a
Masacrul indienilor maiaşi şi Panzos, 1978.

kaibilAdunând cele mai puternice dovezi împotriva triumfalismului ignorant al istoricilor Războiului Rece și arogantei satisfacţii de sine a presei americane, Grandin reușește și un mic act de justție retrospectivă: permite oamenilor din Guatemala să își spună ei singuri istoria în cuvintele lor. Într-o serie de biografii remarcabile, Grandin arată cum bărbații și femeile au făcut politici înalte și cum politicile înalte i-au făcut pe ei, demonstrând că Războiul Rece a fost purtat nu doar în camerele de război ale strategilor nucleari, ci mai ales ”în colţurile ascunse ale familiei, sexului și comunității”.

Cartea începe cu un epigraf al lui Sartre: ”O victorie descrisă în detaliu nu mai poate fi distinsă de o înfrângere.”

Victoria la care se referă Grandin aici este singulară și, de acum, aproape totală: e vorba de victoria Statelor Unite împotriva comunismului. Dar înfrângerile pe care le descrie el sunt diverse, iar consecințele lor încă se fac simțite şi azi şi încă produc efecte.

Prima consecință e înfrângerea stângii din America Latină ale cărei aspirații au mers de la ce ne e familiar (prealuarea armată a puterii în stat) până la surpinzător (crearea capitalismului). Următoarea e înfrângerea, pe un întreg continent, a social democrației care ar fi permis cetățenilor acces la o felie mai mare de putere – și să primească o mai mare parte din beneficii – decât le-a revenit istoric mereu. În cele din urmă și cel mai important, e vorba despre înfrângerea acelui vis difuz al femeilor și bărbaților de a se elibera pe ei înşişi de jugul tradițiilor și opresiunii, grației propriei lor rațiuni și eforturilor făcute din voința lor. Acesta a fost visul luminismuui transatlantic și de-a lungul Războiului Rece, liderii americani au dus în numele lui (sau a unei versiuni a sa) lupta împotriva comunismului. Dar în America Latină, arată Grandin, stânga a fost cea care a preluat stindardul iluminismului, lăsând Statele Unite și pe aliații lor să care desaga contra-iluminismului. Mai mult decât să arunce asupra Statelor Unite povara nedorită a ipocriziei liberale, războiul rece a împins Statele Unite să îmbrățișeze cele mai reacționare idealuri și cele mai toxice caractere revanșiste ale secolului 20.

Reagan-Mont-comp.preview
Ronald Reagan s-a întâlnit cu Montt şi l-a încurajat chiar înainte ca acesta să pornească “Operaţiunea Sofia” de exterminare a populaţiilor indigene de stânga. “Montt vrea să îmbunătăţească calitatea vieţii oamenilor din Guatemala şi să promoveze justiţia socială”, spus Reagan după ce l-a salutat pe dictatorul Montt. Alăturat e ilustrarea “îmbunătăţirii calităţii vieţii” şi “justiţia socială” comisă de armata din Guatemala, antrenată şi echipată de CIA şi Pentagon.
RIOS_M_genocida_07Apr06
Protest faţă de genocidul comis de stat împotriva populaţiei maiaşe.

Potrivit lui Grandin, stânga din America Latină a fost cea care a adus liberalismul (înţeles ca libertăţi politice şi egalitare) și progresul pe un tărâm cufundat în feudalism. Multe decenii în secolul 20, arată el, plantatorii de cafea din Guatemala prezidau un regim de muncă forțată, care a fost la fel de medieval cum fusese şi Rusia țaristă. Folosind legi împotriva „vagabonzilor” (săracilor deposedaţi de tot) și amăgirea creditului obţinut ușor, plantatorii au acumulat vaste moșii și o forță de muncă formată din țărani, pe care îi transformaseră în sclavi datornici şi pe care de fapt îi considerau “proprietăţile lor”. Parcă citând un extras din cartea lui Gogol, ”Suflete moarte”, o reclamă din 1922 anunța vânzarea a 5.000 de hectare de pământ împreună cu multe ”mozos colonos” “care vor merge să muncească pe alte plantații”. ”Mozos colonos” erau numite coloanele de muncitori luaţi în sclavie din cauza datoriilor de moşieri. În timp ce muncitorii din alte țări făceau liste cu ceea ce patronii  aveau voie sau nu aveau voie să le ceară, țăranii din Guatemala erau obligaţi să ofere o varietate de servicii, făcute cu forța, inclusiv sex. Doi plantatori din regiunea Alta Verapaz, veri din Boston, foloseau bucătari indigeni și lucrători pentru a aduna porumbul cu scopul de a le oferi mai mult de o duzină de copii (nt: pe care îi foloseau ca sclavii lor sexuali, o situaţie care nu e deloc o excepţie în rândul claselor bogaţilor capitalişti). ”Violau tot ce mișca”, observase un alt stăpân de plantaţie. Deși plantațiile erau mini-state, având închisori private, hambare și stâlpi unde erau biciuiți oamenii, plantatorii depindeau de armata, judecătorii, primarii și oficialii locali, care aveau sarcina să-i forțeze pe muncitori să li se supună. Ca rutină, oficialii publici îi vânau și îi capturau pe țăranii fugari sau indepedenți și îi trimitau înapoi pe plantații sau îi forțau să construiască drumuri. Un primar avea ”vagabonzi” locali pe care îi punea să-i zugrăvescă vila. Peste tot, așa cum ilustrează Grandin, se vede această perspectivă a puterii politice, ca formă de proprietate privată, care confirmă observația sa că, în 1944, ”doar 5 țări din America Latină – Mexic, Uruguay, Chile, Costa Rica și Columbia – puteau să se numească democrații.”

Și atunci, pe parcursul a doi ani, totul s-a schimbat. În 1946, doar 5 țări – Paraguay, El Salvador, Honduras și Republica Dominicană – nu mai puteau fi numite democrații. Folosind retorica anti-fascistă din cel de-al Doilea Război Mondial împotriva vechilor regimuri din emisferă, stângiștii au răsturnat dictatori, au legalizat partide politice, au construit sindicate, și au extins drepturile populațiilor. Încurajați de New Deal și de Frontul Popular, reformatorii declarau, în cuvintele unui președinte din Guatemala, Jose Juan Arevalo, că ”noi suntem socialiști pentru că trăim în secolul 20.” Întregul continent era înflăcărat de o combinație între Karl Marx, Declarația de independență și Walt Whitman, dar în Guatemala flăcările străluceau cel mai luminos. Acolo, o luptă veche de decenii pentru a rupe spatele aristocrației de pe plantațiile cu cafea a culminat în alegerea lui Arbenz în 1950. Acesta, cu ajutorul unui mic cerc de consilieri comuniști, a instituit o reformă agrară în 1952. Acestă reformă a dus la redistribuirea a un milion și jumătate de hectare către 100.000 de familii și a dat țăranilor o parte semnificativă din puterea politică. Comitetele de reformă locale, formate mai ales din reprezentanți ai țăranilor, au trecut peste guvernele municipale, care erau controlate de moşieri, și au oferit țăranilor o platformă care le permitea acestora să-şi ceară drepturile de egalitate și echitate.

Se poate susține că cel mai îndrăzneț experiment în democrația directă care a existat vreodată pe acest continent, reforma agrară din Guatemala a purtat cu ea o ironie centrală, critică față de argumentul lui Grandin referitor la toată stânga din America Latină. Autorii legilor – cei mai mulți dintre ei, comuniști – nu construiau socialismul, ci extindeau capitalismul. Scrupuloși privind drepturile de proprietate și domnia legii – țăranii trebuia să își susțină cererile printr-o documentație extensivă; au expropriat doar pământul nefolosit, le-au acordat plantatorilor garanții multiple şi dreptul de a face toate apelurile posibile, mergând până la preşedinte. Reforma agrară a impus un regim de puteri separate care a fost aproape la fel de sofisticat cum era şi constituția lui James Madison. Potrivit unuia dintre autorii comuniști ai legii, aceasta ”era de fapt o lege burgheză”. Când activiștii de pe teren s-au plâns că reformele erau prea încete, Arbenz a răspuns: ”Nu mă interesează! Trebuie să faceți lucrurile cum trebuie!”

Așa cum arată Grandin, reforma agrară i-a transformat pe țăranii lipsiți de pământ în deținători de proprietate, dându-le putere de negociere pentru a cere salarii mai mari de la patroni – în speranța că vor deveni ”consumatori ai produselor manufacturate în țară”, în timp ce ”plantatorii, care erau istoric dependenți de mâna de lucru ieftină, adesea neplătită, și de pământ” ar fi fost obligați să ”investească în noi tehnologii” ca să-și asigure ”profitul”.

Socialiștii din Guatemala au făcut mai mult decât să creeze democrați și capitaliști. I-au transformat pe țărani în cetățeni. În timp ce liberalii și conservatorii pretind de multă vreme că ideologiile de stânga au redus aderența lor la oameni-maşini automate, Grandin arată că ideile şi mişcările de stânga au fost cele care i-au făcut pe țărani să-şi conştientizeze propria putere, dându-le oportunități extinse de a vorbi în numele lor, și de a acționa în numele lor. Efrain Reyez Maaz, de exemplu, era un organizator al țăranilor, maiaș, născut în același an cu Revoluția Bolșevică. ”Dacă nu l-aș fi studiat pe Marx, as fi chicha ni limonada,” i-a spus Reyez lui Grandin. ”Aș fi nimic. Dar, citindu-l, am putut să evoluez și să devin ceea ce sunt. Aș putea muri azi și nimeni nu ar putea vreodată să-mi ia asta.” În timp ce alți țărani rar se aventurau dincolo de plantațiile lor, partidul comunist l-a îndemnat pe Reyez să meargă în Mexic și în Cuba, iar când s-a întors în Guatemala avea convingerea că ”fiecare revoluționar poartă o lume întreagă în mintea lui”. Partidul comunist nu i-a cerut lui Reyez să renunțe la tot ce știa, i-a dat marea libertate să sincronizeze ce era indigen și ce era european, să fie un ”marxist maiaș”, un concept care era la fel de suplu ca marxismul hibrid care s-a dezvoltat în Europa centrală între cele două războaie mondiale.

Când anti-comuniștii au pus capăt acestei treziri democratice în 1954, ei se temeau de fapt de noul apetit al țăranilor pentru a gândi și pentru a vorbi, mai mult decât de faptul că aceștia expropriau pământul.

Așa cum s-a plâns un arhiepiscop din Guatemala, susținătorii lui Arbenz i-au trimis pe țăranii ”dăruiți cu ușurința de a folosi cuvinte” în capitala țării, unde ”au fost învățați să vorbească în public”.

Sperând să sugrume această rebeliune a vorbirii și gândirii, războinicii anti-comuniști din Guatemala au au dezvoltat o aversiune romantică față de lumea modernă, folosind însă cele mai noi tehnologii de propangadă și violență (importate din Statele Unite), ceea ce a făcut ca efortul lor să aducă mai degrabă cu fascismul decât cu susținerea unei democrații liberale. Aici Grandin din nou deschide noi spații, capturâd amalgamul delicat de rațiune și reacțiune, de elitism și populism, care era contra-revoluția din America Latină. Bazându-se pe puterea bisericii Catolice, regimul care l-a înlocuit pe Arbenz era promovat de prelați care predicau evangheliile împotriva comunismului și socialismului, dar și împotriva democrației, liberalismului și feminismului. Întorcându-se la retorica opoziției din timpul revoluției franceze, părinții bisericii au caracterizat Războiul Rece ca fiind o luptă între ”orașul lui dumnezeu” și ”orașul diavolului încarnat” și s-au plâns că Arbenz, ”departe de a-i uni pe oameni în avansul spre progres”, ”îi dezorganizează în bande opozante”. Susținătorii lui Arbenz, spunea propaganda prelaților, erau ”corupători profesionişti ai sufletului feminin”, ridicându-le pe femei și pe fete de jos ”şi dându-le darul de prozelitism sau poziţii de conducere” în ”funcţii înalte și bine plătite din birocrația oficială”. Din cauză că bătrânii bisericii erau uneori prea ceremonioşi în a putea ţine pasul cu masele, emigranții din Republica spaniolă, adepţii lui Franco și Mussolini, frecvent le luau locul prelaţilor, cerând o credință mult mai extatică pentru a contracara apelul comunismului: ”Nu vrem un catolicism rece. Vrem desăvârșire, înflăcărare, sfințire veselă și măreață… intransigentă și fanatică.”

granito-photogallery-1-481x337
Armata ocupă un sat al maiaşilor; imaginea e extrasă din documentarul “Când munţii tremură” care a demonstrat că soldaţii au omorât cu premeditare populaţia civilă pentru a extermina şi distruge comunităţile de maiaşi.

În timp ce idealurile războinicilor anti-comuniști încercau să întoarcă populația la înapoiere, armele lor – furnizate de Statele Unite – erau deosebit de avansate. Într-adevăr, una dintre principalele justificări ale SUA pentru intervențiile militare din timpul Războiului Rece, a fost aceea că implicarea SUA va izola nu doar comunismul, ci și, în cuvintele Departamentului de Stat, o contra-insurgență de dreapta care o luase razna. În loc de sălbatica ”teroare albă” (folosită împotriva revoluţiei din Rusia), forțele de securitate ale SUA au lucrat cu ”stânga democratică” anti-comunistă – a treia cale din acea vreme – pentru a duce un Război Rece mai ”rațional”, modern și profesionist.

În timpul loviturii de stat din 1954, CIA a recurs la sociologiile pop de pe Madison Avenue și literatura de psihologie de masă pentru a crea iluzia unei opoziții pe scară națională față de Arbenz. Programele de radio răspândeau zvonuri despre o rezistență clandestină, incitau ofițerii de armată, proveniţi din clasa muncitoare, să abandoneze jurământul dat președintelui ales democratic. În deceniile următoare, CIA a creat o agenție de securitate internă în Guatemala, a echipat-o cu telefoane, stații radio, camere de luat vederi, mașini de scris, echipament de urmărire şi cu arme, muniție și bombe. CIA a unit armata și poliția în centre de comandă urbane, unde informațiile secrete puteau fi rapid analizate, distribuite și arhivate, pentru a fi folosite mai târziu. După ce toate aceste eforturi au dus la cele mai “spectaculoase” rezultate, odată cu dispariția totală a ultimei generații de stângiști pașnici în 1966, gherilele au început serios să organizeze o opoziție armată în zonele rurale. Drept răspuns, regimul a aruncat asupra satelor o armată atât de modernizată – bine echipată și antrenată de SUA – că, în 1981, a fost capabilă să comită primul genocid codificat în culori din istorie: ”Analiștii militari au marcat comunitățile și regiunile potrivit culorilor. Dacă o zonă era marcată cu alb, asta însemna că cei din acea regiune nu erau sub influența rebelilor și localnicii erau crutați. Roz era folosit pentru regiuni în care insurgenții aveau o prezență limitată; gherilele suspecte și susținătorii lor trebuia să fie omorâți, dar comunitățile erau lăsate în viață. Roșu însemna că toată populația trebuia să fie extermintă pentru că toată populația era considerată rebelă: toți aveau să fie executați și satele rase de pe fața pământului”.

Referindu-se la masacrul din 1978, comis de armată împotriva indienilor din Panzos, un oraș de pe malul unui râu din valea Polohic, titlul cărții lui Grandin, “Ultimul masacru colonial”, evocă foarte viu acest amestec de elemente moderne și anti-moderne. Pe 29 mai 1978, în jur de 500 de țărani maiași s-au strâns în centrul orașului ca să ceară primarului să le asculte plângerile împotriva plantatorilor locali, care erau reprezentați de o delegație din capitală. Deschizând focul asupra protestatarilor, un detașament militar a ucis între 34 și 100 de femei, bărbați și copii. La prima vedere, masacrul nu părea mult de o repetare a trecutului colonial din Guatemala: petiționarii, inideni umili, cereau oficialilor publici să intervină în numele lor împotriva conducătorilor locali, iar forțele guvernului, situate de partea plantatorilor, răspundeau cu violență, iar indienii sfârșeau plutind fără viață în râuri, sau plecau acasă. La o analiză mai atentă însă, masacrul poartă toate trăsăturile secolului 20. Indienii erau activiști de stânga – printre ei era și o femeie indigenă – care fuseseră învăţaţi de organizatori comuniști clandestini. Lucrau cu sindicatele, care erau comasate în capitală, și reflectau încercarea stângii de a extinde la nivel naţional suferinţele locale. Soldații care au deschis focul asupra țăranilor erau mai mult decât un o forţă de represiune locală care apăra interesele plantatorilor. Soldaţii erau un contingent al noii armate antrenate din Guatemala, vorbeau fluent limbajul anti-comunismului, și țineau în aer arme de asalt produse de Israel– Grandin sugerând nu doar extinderea la nivel național, ci extinderea la nivel internațional a luptelor tradiționale ale Guatemalei legate de muncă şi pământ.

Guatemala_en_1976
Piloţii americani au bombardat localităţile civile din Guatemala, pentru a ţine populaţia în teroare, imaginea e surprinsă în urma unui astfel de bombardament aerian din 1976.

Deși Războiul Rece în America Latină a început ca o negociere tensionată între raționalism și răzbunare, Grandin sugerează că, la sfârşit, SUA a ajuns să îmbrăţişeze răzbunarea.

Într-o retrăire a călătoriei imaginare în inima întunericului, oficialii SUA s-au întors acasă, din călătoriile lor în sud, purtând cu ei ecoul celor mai întunecate voci ale contra-iluminismului. Un oficial de la ambasadă le-a scris superiorilor acasă: ”’La urma urmei, nu a fost omul un sălbatic de la începutul vremurilor? Așa că, să nu ne facem prea multe probleme legate de teroare.’ Am auzit literalmente aceste argumente rostite de omenii noștri.” Un angajat al CIA le-a cerut insistent colegilor săi să lase baltă orice încercare de convingere în masă a populaţiei din Guatemala și, în loc de asta, să lovească direct în ”inimă, stomac și ficat”, adică să impună frica”. Încercând să destabilizeze Chile condusă de Allende, un alt individ din CIA a proclamat: ”Nu putem să ne apucăm să dăm foc lumii, dacă Chile însăşi rămâne un lac de gheață. Combustibilul pentru foc trebuie să vină din interiorul Chile. Prin urmare, stația va folosi orice stratagemă, orice complot, intrigă, oricât de bizară, pentru a crea opoziţia internă.” Așa cum scrie Grandin, ”dorința de a da foc lumii… credința în partea întunecată a sufletului, disprețul pentru moderația demoratică și procedura parlamentară – aceste calități sunt de obicei atribuite oponenților civilităţii liberale, toleranței și pluralismului – nu apărătorilor lor.” Cu această remarcă răsunătoare, Grandin încheie, sugerând că cea mai mare înfrângere a Războiului Rece a fost de fapt o înfrângere a SUA.

Dar a mai existat o înfrângere, pe care cartea lui Grandin o sugerează nu prin argumente explicite ci prin forța analizei. Cu toată mizeria și violența, Războiul Rece a avut virtutea de a impune asupra intelectualilor din Occident – comuniști și anti-comuniști deopotrivă – obligaţia de a avea inteligență istorică… Marxismul a avut şi partea sa de adepți moral orbi și politic rigizi, dar diversele sale curente au împins cercetătorii și scriitorii – într-o fericită, sau nefericită, conviețuire – la o apreciere fără paralel a efectelor timpului și spațiului. Fie că a fost Lukacs, care a făcut distincția între revoluțiile eșuate din 1848 și realismul stilat și dialogul arhaic din Salambo al lui Flaubert, sau Louis Hartz, atribuind liberalismului american absența feudalismului în SUA, sau George Steiner, aflând despre tropotul de copite al armatelor lui Napoleon în fenomenologia lui Hegel, (declarația principală din noua densitate a ființei), marxismul a pus presiune asupra intelectualilor de diferite tendinţe să treacă prin filtrul gândirii căile de intruziune ale istoriei. Chiar W.W. Rostow – cel mai anticomnunist dintre intelectualii de acțiune comuniști, ca să împrumutăm expresia lui Arno Mayer – a fost forțat de provocarea marxismului să ofere un program economic și social care a limitat, oricât de puţin, efectele persistente ale colonialismului în lumea post-colonială (nt: post, în sensul că acum coloniile nu mai sunt sunt conduse direct, ci de marionete).

kaibiles-ejército-de-Guatemala
Kaibilii, găştile, paramilitare sau ale armatei, de exterminare a populaţiei de ţărani maiaşi.
narco04
Două surori urmăresc exhumarea mamei lor şi a altor 4 surori şi fraţi, ucişi de armată în anii 1980.
tumblr_no4az3VeCv1spz6ygo1_500
Kaibilii sunt antrenaţi şi înarmaţi de CIA; genocidul împotriva populaţiei civile continuă şi azi, dar în forme mai diverse, care duc la exterminarea populaţiei pe termen mediu.
guatamala2-mass-grave-2005
În 4 ţări din America Latină, SUA şi armatele locale de terorişti şi fascitşi au masacrat 500.000 de oameni, civili neînarmaţi. Victimele războiului împotriva comunismului care a acoperit de glorie SUA.

Dar colapsul comunismului (nt: de fapt prăbuşirea intenţionată a socialismului tocmai pentru că dovedise că putea funcţiona) și dispariția marxismului au ușurat povara gândirii asupra intelectualilor. Odată cu piața – și, acum, religia – care a adoptat limbajul social democrației în viaţa publică, scriitorii nu mai sunt obligați de cerințele imaginației istorice. Confruntați cu un nou dușman, care nu vine cu aceleași cereri cu care venea odinioară comunismul, intelectualii de azi au lăsat deoparte orice discuție despre ”cauzele de la rădăcină”: istoria, se pare, nu mai poate fi concovată în faţa instanței analizei politice – sau, cel puțin, nu deocamdată. Imitând limbajul teologic al duşmanilor lor, scriitorii contemporani preferă expresiile amăgitoare, cum ar fi ”răul” sau ”islamo-fascismul” în vocabularul critic secular. Limbajul lor ar putea fi şi un răspuns la 9/11, dar este un produs al Războiului Rece. Când marxismul a fost interzis pe scena politică, în 1989, nu a lăsat în urmă nici un limbaj care să-i ia locul – cu excepția religiei – şi care să poată cuprinde capriciile care se întrepătrund ale individului și colectivului, personalului și politicului, prezentului și trecutului. Faptul că Grandin a reușit să recupereze de la gunoi părţi din acea viziune istorică sugerează nu doar cât de plin de resurse e, dar și cât de atemporală e această meditație fundamentală.

Kaibiles_01

Community members from Estrella Polar and Covadonga hamlets head to the cemetery to bury the human remains of 77 war victims exhumed from mass graves in 2009. The victims were killed during the Covadonga massacre by the Guatemalan military forces on March 29, 1982, during the de facto government of General Efrain Rios Montt as part of a scorched earth campaign against numerous Mayan villages believed to support the guerrilla forces. Estrella Polar, Chajul, Quiché, Guatemala. November 20, 2014.
Noiembrie 2014: Maiaşii din Estrella Polar şi Covadonga se îndreaptă spre cimitir pentru a îngropa rămăşiţele umane a 77 de victime ale războiului împotriva comunismului, care au fost exhumate în timpul investigării în 2009 a masacrelor în masă comise de armata şi statul din Guatemala cu susţinerea şi complicitatea SUA. Victimele au fost ucise în timpul masacrului din Covadonga comis de soldaţii armatei pe 29 martie 1982, în timpul guvernării generalului Efrain Rios Montt ca parte a unei campanii de exterminare dusă de stat împotriva a sute de sate de maiaşi care erau acuzaţi că sprijineau gherilele de stânga.
169
Comunitate a maiaşilor ocupată de armată în 2014.

173

https://revolutianarhista.wordpress.com/

Publicat în CAPITALISM, DEZVALUIRI, S.U.A. | Lasă un comentariu

Suntem un popor de oieri, dar la mulți români le este rușine de această realitate istorică!


Sursă:francetraveltips.com

Atunci când un popor își uită istoria devine un popor fără memorie, iar acest popor este condamnat să dispară din istorie. Au dispărut în decursul istoriei mari popoare dărămite un popor mijlociu ca al nostru și asta se poate întâmpla sub ochii noștri, dacă nu ne trezim la realitate.  Atunci când conducătorii unui popor îi falsifică istoria iar poporul tace, poporul devine complice, iar istoria pedepsește astfel de popoare.

Sunt țări sau regiuni care își asumă cu măndrie istoria păstorească precum Noua Zeelendă, Anglia, Polonia mică (Malopolska) iar PIB-ul acestor țări sau regiuni derivat și din acest sector, este mult mai mare decât al României. Ei bine la noi această apartenență păstorească este mare rușine pentru mulți români.

După cum spunea Alexandru Macedon  „Nu mi-e frica de un popor de lei conduși de o oaie, ci mi-e frica de un popor de oi, condus de un leu„.

Ce a însemnat transhumanța oierilor pentru poporul român?

  • a însemnat tehnica de oierit prin care s-a uniformizat graiul românesc în toate regiunile locuite de români sau strămoșii lor în istorie numite Țările Române (Țara Banatului (România și Serbia), Țara Silvaniei, Țara oașului, Țara Maramureșului (România și Ucraina), Țara Năsăudului, Țara Moldovei, Bucovina (România, Polonia mică și Ucraina), Țara Făgărașului, Țara Zarandului, Țara Secașelor ,  Țara Moților, Țara Mocanilor, Țara Lovistei , Țara Lăpușului ,  Țara Hălmagiului, Țara Hategului ; Țara Dornelor , Țara Chioarului, Țara Călatei  , Țara Buzaielor , Țara Barsei, Țara Almajului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Țara morlacilor- Istria (Croația) Țara Pindului (Grecia), Țara Moraviei (Slovacia), Țara Moraviei (Cehia);
  • a fost tehnica de oierit prin care s-a menținut unitatea politică și economică a țărilor române(transferul de informații, aur și bani dintr-o țară românească în alta, aflate vremelnic sub diferite ocupații, s-a făcut pe burta oilor unde erau legate pachete învelite în piele de către oierii aromâni bancheri moscopoleniDumba, Sina, Nacu, Mocioni, Gojdu, Tușița, Averof;
  • a fost tehnica de colonizare și de stăpânire a munților sacri în istorie (noi fiind singurul popor din Europa care am crescut oi în munți până prin secolul XVII – Munții Carpați  din România, Ucraina, Polonia (Carpații păduroși), Slovacia, Ungaria, Serbia; Munții Dormitor; Munții Velebit (Munții Velebit din Croația –http://www.formula-as.ro/2014/1138/societate-37/vlahii-de-pe-malul-adriaticii-sange-de-morlac-18369 );  Munți Pindului din Grecia– ); Munții Durmitor din Muntenegru (http://travel.descopera.ro/8777807-Durmitor-o-gura-de-rai-muntenegrean); Munții Gradinei din Bosnia Herțegovinahttp://www.formula-as.ro/2009/888/societate-37/urme-romanesti-in-bosnia-11671Munții Rodopi din Bulgariahttp://www.formula-as.ro/2009/881/societate-37/valea-regilor-traci-11467Prin munții Europeihttp://www.formula-as.ro/2012/1003/societate-37/cand-urmele-duc-unde-trebuie-la-romani-14659-print, și prin Munții din Balcani – http://www.unitischimbam.ro/maurovlahica/
  • a fost tehnica prin care poporul s-a retras vremelnic în munți în fața valurilor migratoare din stepa asiatică;
  • a fost tehnica prin care s-a aigurat intendența tututor războaielor duse de strămoșii noștri (haine din lână, carne, lanolină, lapte, brânză, harnașamente pentru cai; măgari pentru transport, câini de pază),
  • a fost tehnica prin care oierii aromâni din Balcani au asigurat comerțul pe Drumul European al Mătăsii(Istanbul-Veneția) prin orașele aromânești sau vlahe (Veria, Bitolia, Ohrid și Dubrovnic) fiind denumiți secole de-a rândul Evreii Europei- oierii cărăvănari;
  • a fost tehnica prin care oierii aromâni din balcani au asigurat comerțul pe Drumul oriental al mătăsiiasigurând și caravanele și intendența războaielor lui Alexandru Macedon până în India (vezi populațiille urmașe ale macedonenilor lui Alexandru: Hunza din Pakistan, Sikh din India , etc..)
  • a fost tehnica prin care s-a realizat  cel mai mare proiect al transhumanței din Europa (ROUTO-în traducere DRUMUL-480 km-http://www.larouto.eu/ ) între coasta de azur (Delta Camarque) și Elveția (Val de Aosta) respectiv Piemontul italian, în care la început de secol XX cel mai cunoscut oier al DRUMULUI era oierul francez cu nume tare de-al nostru MARIUS BRUNĂ (un urmaș al acestuia actorul francez Marius Brună poate fi vizualizat pe site-ul acestuia-http://marius-bruna.skyrock.com/,; numele Brună este destul de răspândit în Provence;

Atunci când dragă cititorule, îți este rușine de istoria propriului tău popor, atunci ești un individ suferind grav bolnav sufletește și mental, motiv pentru care articolul de astăzi poate constitui prima ta lecție de istorie adevărată.

Probabil că aflându-te în această situație ai multe boli moderniste (sindromul Stokholm, Bruxelles, Amsterdam, Vichy și evident sindromul Istanbul, pe care le-am descris în alte articole pe site) și trebuie să te tratezi de aceste suferințe.

Avram Fițiu

Secretar General

Federația Națională de Agricultură Ecologică

Cartea Savarea Fermei Țărănești se poate descărca gratuit de pe blogul meu: http://www.avramfitiu.ro/

http://romanianoastra.info/

Publicat în ROMANIA | Lasă un comentariu