Pacea minții


Eram cel mai cunoscut luptător din întregul regat și niciodată nu refuzam o luptă, răspundeam la toate provocările și eram temut de toată lumea. De departe veneau adeseori luptători mândri și mulți dintre ei erau foarte puternici, însă eu eram rapid, puternic și cunoșteam multe stiluri de luptă. Învățasem să mă lupt cu mâinile cu picioarele și tot corpul devenise o armă. Sabia, bâta și orice obiect pe care puneam mâna devenea unul letal.

Am început de mic să mă antrenez ca să ajung așa cum sunt astăzi. La început, mă băteam de nevoie cu puștii de o vârstă cu mine, apoi pe măsură ce deveneam mai bun am rămas aproape singur. Nimeni dintre vechii tovarăși nu mai are curajul să mă înfrunte.

Acum merg țanțoș prin mulțime și toți se feresc din calea mea. Cu o singură excepție. Un om între două vârste cam de aceeași talie cu mine nu vrea să-mi facă loc. Mă enervez și strig la el:

– Dă-te la o parte, îmi stai în drum.
– E drumul tuturor, răspunde el zâmbind.
– Știi cine sunt eu? spun eu nervos.
– Un om, ca și mine.
– Nu sunt un oarecare, sunt luptătorul de neînvins și daca nu te dai la o parte, atunci te voi sili eu.
Zâmbetul străinului rămâne același și mă scoate din minți așa că nu mai aștept nicio invitație și mă reped la el să-l fac una cu pământul.
Totuși, într-un fel miraculos acesta scapă de atacul meu furibund și mă trezesc căzut în colbul drumului. Mă ridic și încerc din nou să-l lovesc. Are consistența aerului și nu reușesc deloc să-l ating. Fiecare atac se termină la fel: eu căzut iar el în picioare zâmbind. După multe străduințe cedez în fața inevitabilului. Este un luptător mai bun și mai rapid, iar tehnica lui este cu adevărat uimitoare.
– Mă închin în fața ta și mă recunosc învins. Dacă ai venit aici ca să mă provoci poți fi mulțumit. L-ai invins pe cel de neînfrânt. Sunt convins că ai câștigat mulți bani la pariurile contra mea.
Dar străinul zâmbește și pleacă fără să mă bage în seamă. Lumea se strânsese ca de fiecare dată în jur și acum râd privindu-mă. Nesuportând rușinea și disprețul călătorului încep să-l urmăresc. Îl văd cum iese din sat și se îndreaptă spre pădure. Intru rapid în casa mea, era în drum, și iau un topor cu mine, apoi îmi reiau urmărirea.
Orele trec și ne afundăm din ce în ce mai adânc în inima codrului. Se lasă seara și călătorul se oprește într-o poieniță. Aprinde un foc iar eu stau ascuns în pădure privindu-l. În lumina lunii lama toporului lucește în mâinile mele. îl văd cum se pregătește să se culce. Sunt într-o stare de agitație extremă. Dacă el ar dispărea atunci rușinea mea ar fi spălată în sânge și aș putea din nou să fiu numit Cel de Neînfrânt. Totuși, o crimă nu este cea mai bună variantă… mă lupt cu mine însumi și îl aud:
– Vino!
Deși nu văd nimic din cauza întunericului, mă uit în jur. Îmi țin răsuflarea.
– Vino! Știu că ești acolo și mă urmărești.
– M-ai simțit, spun eu pășind spre el. Nu mai are importanță acum, am fost descoperit.
– Ești bun, ești foarte rapid și puternic, zice el.
– Nu îndeajuns de bun încât să te înfrâng.
– Aici greșești și de asta ai pierdut.
– Cum greșesc? Întreb eu nedumerit.
– Eu ți-am furat mintea, și atunci ai fost pierdut de la bun început.
– Cum ai făcut asta?
– Simplu, tu mi-ai dăruit-o.
– Nu înțeleg nimic străine, îți bați joc de mine.
– Bine, o să-ți explic. Lupta nu e nimic, nu are importanță. Pacea minții trebuie să o deții în viață și atunci ești stăpânul luptei și mai ales stăpânul vieții tale. Altfel o să pierzi mereu. Chiar dacă câștigi o luptă, vei pierde războiul, chiar dacă câștigi, apreciere, onoare, glorie, averi, femei sau bani, le vei pierde pe toate.
– Eu nu pierd nimic! Toate sunt ale mele și nu le dau drumul!
– Nimic nu e al tau… pentru o monedă tu ești doar unul oarecare prin palma căruia trece, se va duce la următorul proprietar cât mai curând. Banii ar putea spune despre tine că ești doar un vehicul temporar, apoi gloria, onoarea, toate se uită. Tu de fapt nu ai nimic! Doar dacă ai pacea minții atunci poți să te ai pe tine și avându-te pe tine să deții tot Universul.
– Tot nu înțeleg ce este pacea minții, călătorule.
– Hai să încep cu ceva simplu. Când te-ai luptat cu mine azi la ce te-ai gândit? La mine, ca dușman al tău?
– Da exact!
– Atunci eu ți-am furat mintea. Dacă te gândești la sabia mea, atunci sabia mea ți-a furat mintea. Dacă te gândești la sabia ta, atunci sabia ta ți-a furat mintea. Atunci când te gândești la luptă, lupta îți fură mintea. Când te gândești la ceva anume, acel lucru îți fură gândurile, îți fură mintea, te fură pe tine.
– Și ce pot face? Cum să fac altfel?
– Fii ca floarea care crește în noroi. Oricât de multă murdărie e în jur, petalele ei sunt imaculate, perfecte și echilibrate și se îndreaptă spre cer. Nu e nevoie să lupți cu nimeni, iar cu noroiul nu te poți lupta fără să te murdărești. Stai singur în pace și atunci toate darurile Universului se vor pogorî asupa ta. În acel moment vei fi de neînvins cu adevărat, pentru că vei cunoaște PACEA MINȚII.

Autor: Răzvan

http://filedelumina.ro/

 

Posted in POVESTIOARE | Lasă un comentariu

Dacii erau înalţi, robuşti, aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat


„Izvoarele antice literare sunt sărace în informaţii despre fizionomia geto-dacilor însă istoricii au reuşit să reconstituie înfăţişarea lor. Au cules indiciile necesare, chiar dacă nu cu exactitatea dorită, atât din scrieri, precum elegiile poetului Ovidius, cât şi din sculpturile de pe Columna lui Traian sau de pe monumentul de la Adamclissi.

Din păcate, nici ştiinţa modernă nu este de folos în aflarea fizionomiei strămoşilor noştri, deoarece geto-dacii aveau obiceiul să-şi ardă morţii, nu să-i îngroape. Puţinele resturi umane calcinate, care au fost descoperite în siturile arheologice, sunt irelevante în cercetarea antropologică.
De aceea, cele mai importante indicii privind aspectul celor care au locuit pe teritoriul României de astăzi au fost lăsate de mărturiile literare din antichitate, care pomenesc despre asemănarea fizică dintre geto-daci şi popoarele care vieţuiesc în ţinuturile de miază-noapte ale continentului, respectiv sciţi, celţi, germani.
Bărbaţii daci erau înalţi şi robuşti, aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat.   “Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati, „pletoşii”. La dacii nobili, tarobostes sau pileati, e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, şi unii şi alţii purtau mustăţi şi barbă bogată, potrivite cu foarfecele”, îi descria Hadrian Daicoviciu, în volumul ”Dacii”, apărut pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică.
Academicianul Vasile Pârvan afirma, în lucrarea „Getica – Ο protoistorie a Daciei”, publicată în 1926, că geto-dacii erau foarte îngrijiţi.
„Atât părul, cât şi barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele. Părul era tăiat pe frunte şi pe tâmple, iar la spate era potrivit în coamă, aşă încât am putea asemăna portul lor cu acela al ţăranilor noştri de la munte, care-şi retează la fel părul, lăsând să le cadă pe umeri plete destul de lungi. În ce priveşte barba, ea era ţinută deasemenea relativ scurtă; ba la Dacii nobili de pe monumentul de la Adamclissi am putea chiar afirma că e nu numai tăiată în formă, dar şi bine îngrijită”, scria Vasile Pârvan.
Potrivit unor autori antici, geto-dacii s-ar fi tatuat. Alţii susţineau că tatuajul era specific doar sclavilor lor, însă informaţiile în această privinţă nu sunt suficient de precise pentru a putea genera o concluzie. Femeile dace par să fi fost de o frumuseţe severă, aspră chiar, dar expresivă. Columna lui Traian le înfăţişează, idealizându-le într-o anumită măsură, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate într-un coc.
 Ioan Lupaş, profesor de istorie bisericească la Institutul Teologic-Pedagogic Andreian din Sibiu, autor al cărţii ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, tipărită în 1908, descrie femeile dace ca fiind frumoase, harnice, dar aprige şi capabile să poarte un război, alături de bărbaţi.
 ”Femeile erau vrednice tovarăşe, nu numai acasă în îndeletnicirile lor de toate zilele, ci şi în deprinderile îngrozitoare ale răsboiului. Nici inima lor nu era mai puţin întărită şi împietrită în faţa primejdiilor de tot felul, nici chiar mai mult cuprinsă de milă faţă de duşmanul ajuns în nenorocire. S’au păstrat chipuri de piatră, cari arată, cum nişte femei dace ard cu făclii de răşină la cap şi la braţe pe nişte Romani prinşi, pe cari soarta i-a aruncat în mânile lor. De asemenea femeile Dacilor sunt lăudate pentru frumuseţe şi hărnicie, cum şi pentru alipirea, cu care ţineau la bărbaţii lor”, potrivit lucrării ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”.
O descriere literară a dacilor, în mijlocul cărora a trăit zece ani, a fost făcută de poetul latin Publius Ovidius Naso, exilat în Tomis în anul 8 d.Hr., la porunca împăratului roman Augustus.    „Ei se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung. Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată. Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi. Numai faţa li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de păr, când sunt mişcate, din pricina gheţii ce atârnă de ele şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o”, scria Ovidius, în elegiile cuprinse în volumele poetice Tristia.
    Îmbrăcămintea geto-dacilor, simplă, precum portul popular românesc de astăzi   Bărbaţii purtau pantaloni, sau cioareci, de două feluri: mai largi sau mai strâmţi pe picior, în genul iţarilor. Purtau cămaşa, despicată în părţi, pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă. O haină cu mâneci şi cu creţuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o şubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veşmintele de deasupra.   Cartea ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, a istoricului Ioan Lupaş, ne oferă informaţii despre portul dacilor, pe care autorul îl compara cu cel al ţăranului contemporan cu el.
”Îmbrăcămintea lor nu se deosebea mult de aceea pe care o poartă Românii noştri dela sate şi azi. Aveau haine de pânză, pe care o ţeseau femeile lor din in şi din cânepă, altele făcute din piele de oaie, apoi cingătoare sau şerpar, iţari lungi până la glesne, ţundră şi opinci. Numai cei bogaţi aveau drept să poarte pe cap o căciulă răsfrântă, iar cei de rând trebuia să umble cu capul gol; pe lângă părul care le atârna în plete lungi pe umeri, ei nu-şi tundeau nici barba, ci o lăsau să crească lungă şi stufoasă”, scria istoricul ardelean.
Femeile purtau o cămaşă încreţită, cu mâneci scurte, şi o fustă. Columna lui Traian le înfăţişează purtând uneori şi o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul.
dacii-erau-blonzi-si-cu-ochi-albastri
”Hainele lor erau tot aşa simple ca ale bărbaţilor: purtau o haină de pânză largă, cu creţe dealungul, şi care ajungea până la glezne, peste aceasta o cingătoare, apoi cojoc de piele de oaie şi în picioare opinci, iar pe cap avea o legătoare cam slobodă, care atârna în jos până pe grumaz la vale şi era prinsă dindărăt cu o frunză cam în felul învelitoarei, cu care se îmbrobodesc şi azi, prin multe locuri, Româncuţele noastre dela sate”, scria în 1908 Ioan Lupaş.”[1]

SURSE

  1. http://romania-misterioasa.blogspot.ro/2016/09/dacii-erau-blonzi-si-cu-ochi-albastri.html?spref=fb&m=1
  2. Foto: romania-misterioasa.blogspot.ro

http://www.dzr.org.ro/

Posted in URMASII DACILOR | Lasă un comentariu

Ce este frustrarea și de ce ne face agresivi


Un caz teribil s-a întâmplat în aprilie 2014 într-un oraş din provincia chineză Fuzhou. Un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui Lexus, a intrat violent într-un grup de oameni, omorând şase persoane, inclusiv trei copii, şi rănind grav alte treisprezece. El i-a lovit intenţionat, după care a ieşit din automobil şi a ameninţat că va exploda o canistră cu benzină.

Când la locul crimei a venit poliţia, bărbatul şi-a explicat acţiunile prin… probleme de familie. Din cauză că soţia sa intenţiona să-l părăsească, el a fost cuprins de o furie care s-a transformat într-un act îngrozitor de omucidere. Acest caz pare greu de explicat, însă el nu este unul izolat; s-au produs numeroase alte incidente şocante în China, cu omorârea a zeci de persoane pe motiv de supărare sau furie. Cazuri asemănătoare se produc şi în alte ţări ale lumii.

La originea lor stă manifestarea extremă a unei stări comportamentale universale, foarte curioase şi pe larg întâlnite în societatea umană – frustrarea. Fiind strâns conectată cu agresivitatea umană, frustrarea necesită o prezentare desfăşurată. Cuvântul „frustrare” a devenit foarte răspândit în discursurile sociale şi politice din ultimele decenii atât în ţările în curs de tranziţie spre democraţie, cât şi în ţările înalt dezvoltate. Mai ales în vocabularul psihologilor sociali şi al psihanaliştilor cuvântul „frustrare” ocupă o poziţie aparte, aproape privilegiată. Dar ce este frustrarea şi de ce i se acordă atâta atenţie? În termeni psihologici, frustrarea este o stare psihoemoţională în care se găseşte un individ atunci când i se refuză sau când îşi interzice el însuşi satisfacerea unor dorinţe sau a unor cerinţe de origine pulsională/instinctuală; deci, frustrarea este consecinţa unor inhibiţii, a unor interdicţii, a unor insatisfacţii.

Ca să exemplific, frustrare este atunci când un individ are senzaţie de foame, însă nu are posibilitate să obţină hrană sau atunci când cineva îl umileşte verbal, iar el nu are posibilitate să-i răspundă în acelaşi mod şi trebuie să rabde. Cu cât mai puternică este dorinţa inhibată, cu cât mai mult este blocată satisfacerea unei nevoi fiziologice, cu cât mai intens este stimulul deranjant, cu atât mai mare va fi frustrarea. Frecvent, frustrarea este însoţită de iritare şi tensiune emoţională, se manifestă prin reacţii de furie, agresivitate, prin stres fiziologic.

Adeseori, un individ frustrat poate demonstra violenţă fizică și verbală, ca o formă de eliberare nervoasă, alteori însă, din contra, se poate închide în sine, poate deveni apatic, melancolic, poate fi bântuit de gânduri suicidale, se poate îmbolnăvi la propriu. Frustrarea este omniprezentă şi practic inevitabilă, ea este inseparabilă de istoria vieţii fiecărui om luat în parte şi reprezintă una dintre principalele cauze ale existenţei violenţei în plan social. Înţelegând specificul şi mecanismele apariţiei frustrării, vom înţelege mai bine cum şi în ce condiţii este declanşat instinctul agresivităţii în societatea umană. Frustrarea a fost studiată în cadrul diferitor ştiinţe, în toate cazurile fiind scos în evidenţă modul agresiv prin care reacţionează indivizii ca răspuns la situaţiile frustrante.

În domeniul psihologiei sociale a fost formulată Ipoteza frustrare-agresiune (Frustration-Aggression Hypothesis), a cărei denumire vorbeşte de la sine. Propusă de John Dollard, Neal E. Miller şi colaboratorii lor, ipoteza poate fi exprimată pe scurt astfel: condiţiile economico-sociale precare provoacă frustrare socială, care, la rândul ei, potenţează agresivitatea socială. În plan individual, ori de câte ori este împiedicată realizarea unei intenţii, apare o stare de frustrare, care se poate exterioriza printr-un răspuns agresiv. Mai târziu, o controbuție substanțială la fundamentarea și explicarea Ipotezei frustrare-agresiune a adus-o psihologul american Leonard Berkowitz. Frustrarea este un fenomen nu doar psihologic, ci şi etologic, fiind proprie pentru majoritatea filumurilor de animale, chiar şi pentru nevertebrate.

Apicultorii, bunăoară, cunosc foarte bine cât de uşor pot fi iritate albinele prin simpla strămutare a stupului acestora. Albinele devin mai frustrate şi, respectiv, mai agresive în lipsa culesului, în zilele caniculare, în prezenţa unor mirosuri înţepătoare, în cazul când le este perturbat bioritmul. Foarte vizibile sunt reacţiile de frustrare la mamifere.

Experimentele pe unele specii de maimuţe au arătat că ori de câte ori le era provocat un şoc electric, maimuţele îşi revărsau furia spre alte animale sau erau în căutarea unui obiect neînsufleţit în care să lovească; manifestarea agresivităţii era în funcţie directă de intensitatea şocului electric. Nu doar durerea acută, ci și cea cronică sporește iritabilitatea și agresivitatea animalelor. Există numeroase relatări despre atacurile pe care le-au suportat veterinarii care tratau animalele bolnave; despre atacuri au relatat și stăpânii acelor animale.

La câini au fost evidenţiate stări de agresivitate nemotivată, generată de o senzaţie de durere (dacă sufereau de vreo boală); stăpânii riscă să fie muşcaţi dacă se ating de câini în aceste momente şi adeseori nici nu bănuiesc care e sursa frustrării şi furiei animalului lor domestic. Efecte similare sunt înregistrate în cazul oamenilor; disconfortul fiziologic ne face mai nervoşi. În unul din experimentele efectuate de psihosociologul american Leonard Berkowitz a fost demonstrat că simplul fapt că indivizii ţin mâinile într-un vas cu apă rece, care le provoacă senzaţii de durere, îi face pe aceştia să devină mai iritaţi şi mai dispuşi să se comporte ostil faţă de alţi participanţi la experiment sau faţă de experimentator.

Stresul emoțional e la fel de frustrant. Gelozia, de exemplu, este o formă de frustrare, proprie și ființelor non-umane. Ea a fost identificată la câini, care sunt geloși dacă stăpânul lor acordă atenție altui patruped. La oameni, gelozia este pusă în evidență încă la bebelușii de doar șase luni, care protestează dacă o văd pe mama lor interacționând cu un alt copil; ei își arată nemulțumirea pe cale vocală, afișează tristețe, furie, încercări de a îndepărta persoana terță.

O frustrare puternică poate fi cauzată și de simplul fapt că cineva râde de noi, ne ironizează. Unii oameni suferă de gelotofobie – frica exagerată față de râsete, frica de a nimeri în vreo situație ridicolă. Aceste persoane, mai ales bărbații tineri, pot reacționa prin explozii de furie și violență în caz că își închipuie că cineva a râs de ei. Comportamentul agresiv al șoferilor în trafic, de asemenea, e datorat adeseori diferitor stări de frustrare. Fiindcă oamenii nu-și pot exprima prin voce opinia, nemulțumirea sau furia, ei claxonează, gesticulează violent, fac manevre periculoase de intimidare (mai ales că se simt anonimi și pe „teritoriul” lor).

La șoferi, incapacitatea de a vorbi sporește tensiunea nervoasă și ea se dezlănțuie în forme de exprimare mai gestuale, mai primitive, mai agresive. În mod firesc, factorii care declanşează frustrarea diferă în funcţie de vârstă, deoarece fiecare vârstă are nevoile sale psihofiziologice. Iată de ce factorii frustranţi tipici pentru un prunc (lipsa de îmbrăţişări sau alimentaţia neregulată) diferă de factorii frustranţi proprii unui adolescent, iar aceştia din urmă diferă de factorii valabili în cazul unei persoane adulte cu stare familială. Neîmplinirea nevoilor psihofiziologice dezvoltă la orice vârstă nevroze şi înclinaţia spre agresiune, fie în raport cu indivizi din jur, fie în raport cu unele obiecte neînsufleţite.

În societatea contemporană frecvent nu s-a ţinut cont de unele nevoi psihofiziologice primare, drept urmare avem în jurul nostru atâţia indivizi nervoşi, frustraţi şi, respectiv, agresivi. Psihiatrul Lev Gertsik, unul dintre fondatorii psihoterapiei în Federaţia Rusă, afirma că plasarea pruncilor în creşe pentru copii (o practică foarte răspândită în URSS) a avut efecte nefaste asupra sănătăţii psihice a acestora, deoarece i-a distanţat de mamă, i-a lipsit de mângâieri şi îmbrăţişări; cu alte cuvinte, i-a lipsit de afecţiune şi de trăirea unor emoţii necesare la acea vârstă.

Din cauza unor astfel de erori în educaţie, încă în copilărie se pun bazele nevrozelor de lungă durată şi a frustrărilor; la o scară mai largă, în aşa mod se pun bazele unei societăţi formate din indivizi agresivi. Putem înțelege că, într-un anumit sens, frustrarea este un mecanism nu doar firesc, ci și util de manifestare emoțională și comportamentală, deoarece urmărește asigurarea nevoilor individului. John Bowlby, autorul Teoriei ataşamentului (Attachment Theory), admitea că mânia și furia copilului mic față de absența mamei (sau a altei persoane dragi) este o manifestare utilă, menită să prevină alte comportamente de neglijare, potențial periculoase pentru copil. Scopul acestor reacții de mânie, exprimate prin strigăte și plânset, este, așadar, de a proteja relația cu persoana dragă, a cărei prezență este vitală. Manifestarea furiei este o luptă pentru.

Ne putem doar imagina situația acelor bebeluși și copii mici care au fost plasați în orfelinate sau instituții pentru persoane cu handicap; frustrarea și chemarea lor nu primește niciun răspuns din partea vreunui părinte, ceea ce le transformă viața în coșmar. Autorul român Marius Panait face următoarele mărturii despre experiența sa ca îngrijitor într-o organizație unde erau plasați copii mici cu handicap (preluați dintr-o instituție de stat): „În primele luni copiii erau extrem de agitați, uneori culminând cu accese de violență ce nu puteau fi controlate, vecine cu nebunia unui om mare.

Dacă până atunci nu văzuseră decât patru pereți, astăzi noile condiții, chiar dacă erau de zeci de ori mai bune decât aveam fiecare acasă, asupra lor aveau un impact năucitor. (…) Unii se loveau cu capul de pereți automutilându-se, spărgeau geamurile ușilor cu capul, își smulgeau părul din cap, se aruncau și se izbeau violent de podea și singurul lucru pe care-l puteam face pentru ei era să-i luăm în brațe și să-i ținem strâns, pentru a-i împiedica să se rănească mai tare. Majoritatea nu puteau vorbi, nu puteau comunica, nu se puteau face înțeleși, lucru care-i făcea să se manifeste și mai violent, iar noi nu eram deloc pregătiți pentru asta”. Aceste descrieri oripilante arată atât soarta deplorabilă a copiilor abandonați, cât și formele în care se poate manifesta frustrarea cauzată de insatisfacerea unor necesități primare la o vârstă fragedă, printre care și prezența unei persoane de atașament.

Un comportament agresiv al copiilor mici, cauzat de frustrare, pe care îl cunosc majoritatea părinților, este temper tantrum. La 85-90% dintre copii a existat cel puțin un episod de temper tantrum pe parcursul copilăriei timpurii, de regulă, între 18 luni și 3 ani; el se manifestă prin accese impredictibile de furie, țipete, aruncarea obiectelor, lovituri, căderi pe podea, răsuciri ale corpului etc. Și bebelușii au expresii de temper tantrum, numai că la ei, din cauza slăbiciunii fizice, ele se manifestă doar prin țipete și grimase.   Acest comportament este cauzat de o frustrare intensă, de acumularea unui stres, de o nemulțumire acută, cum ar fi o provocare fizică, lipsa atenției din partea adulților, neoferirea unui obiect dorit, incapacitatea de a se face înțeles. Către vârsta de patru ani, temper tantrum este tot mai rar întâlnit, deoarece cortexul din lobii frontali ai creierului devine mai dezvoltat și permite un control emoțional mai bun.

Odată cu maturizarea, apar alte frustrări și noi forme de reacție la ele. Pentru adolescenţi, care se află la vârsta afirmării şi a competiţiei pentru rang social, orice eşec personal poate fi deosebit de frustrant. S-a constatat că adolescenţii agresaţi fizic vor fi mai bolnăvicioşi la maturitate (vor suferi de inflamaţii), în timp ce indivizii agresivi, din contra, vor beneficia de o stare mai bună a sănătăţii, din motive fiziologice şi graţie unei poziții ierarhice mai înalte pe care, de regulă, o obţin. Deci, rangul social inferior și umilința cauzează o frustare cronică, având consecințe psihice și fiziologice pe termen lung; dacă frustrarea nu poate fi exprimată prin reacții comportamentale, ea se manifestă la nivel de procese ale organismului.

Cercetătorii au descoperit că până şi rateurile în jocurile video (indiferent dacă sunt sau nu violente) provoacă la adolescenţi stări de furie şi comportamente agresive. În psihologia jocurilor video este utilizat termenul „renunţ din furie” („rage quitting”), pentru a descrie cazurile când individul nemulţumit de prestația sa abandonează brusc jocul; înfuriat, el poate lovi în scaun, în canapea, îi agresează verbal pe apropiaţii săi. Stări asemănătoare au fost de nenumărate ori observate în sport, atunci când vreun jucător nemulţumit de evoluţia lucrurilor pe teren se retrage plin de emoţii negative şi agresivitate.

Privarea de hrană este unul dintre cei mai frustranţi factori, la toate speciile şi pentru oamenii de toate vârstele. Chiar şi între indivizii înrudiţi (cum ar fi puii din acelaşi cuib), lipsa hranei provoacă agresiuni fizice şi comportamente de dominare şi exploatare. În comunităţile umane sărace, sporirea aprovizionării cu hrană contribuie la reducerea semnificativă a violenţei domestice; în particular, femeile sunt mai puţin bătute de soţii lor. Pe timp de criză alimentară, femeile pot fi mai frecvent agresate, deşi ele nu poartă vreo vină pentru faptul că familia îndură foame.

În lipsa resurselor energetice creierul falimentează în stăpânirea impulsurilor agresive şi în păstrarea autocontrolului. La omul flămând apare senzaţia de furie, el se enervează uşor, ia decizii mai severe. Putem găsi expresii ale frustrării în cele mai ciudate comportamente. Bunăoară, cunoscuta deprindere a unor oameni de a-și roade unghiile tot poate fi încadrată în categoria reacțiilor la frustrare (alții își ciupesc pielea, își rotesc părul în jurul degetelor sau își smulg genele). Aceste comportamente de tip compulsiv sunt proprii pentru persoanele care se plictisesc ușor, tind să fie mereu productive sau să atingă perfecțiunea în activitățile lor. Fiindu-le dificil să se relaxeze, persoanele în cauză nu suportă mersul „normal”, lent al lucrurilor și urmăresc atingerea cât mai rapidă a obiectivelor.

Atunci când sunt nevoite să facă o pauză, ele simt o tensiune nervoasă, o insatisfacție, un disconfort din cauza energiei debordante sau a dorinței de acțiune, altfel zis, apare un gen de frustrare, care se manifestă inclusiv prin roaderea unghiilor. Practic, acest obicei poate ajuta la compensarea stării de nervozitate și la consumarea stării de frustrare într-un mod relativ inofensiv, dacă se întâmplă rar. Însă e nevoie de autocontrol, iar în anumite cazuri și de consultare psihiatrică, dacă obiceiul devine obsesiv și se produce o autoagresiune vădită (cum este, de exemplu, în cazul trichotillomaniei – smulgerii genelor în diverse situații de disconfort). Nu toți oamenii reacționează la fel de agresiv sau emoționant în situații de frustrare. Alături de diferențele de sex, vârstă și educație, există și diferențe neuronale.

Dacă am putea împărți indivizii în mod convențional în două categorii – cu agresivitate înaltă și cu agresivitate redusă, vom descoperi că ei se comportă diferit ca răspuns la factorii iritanți. Una dintre explicații este că la indivizii prea agresivi anumite regiuni ale creierului funcționează puțin altfel.

În particular, la ei este mai redusă activitatea în cortexul cingulat anterior dorsal și în cortexul prefrontal dorsolateral, zonele cele mai recent evoluate ale creierului uman, responsabile pentru controlul cognitiv al impulsurilor și emoțiilor. Respectiv, acestor oameni le este dificil să-și controleze reacțiile și să-și potolească furia. Probabil boxerul Mike Tyson, care a mușcat într-un moment de frustrare urechea oponentului său Evander Holyfield, în timpul unui meci din Las Vegas, în 1997, face parte din categoria oamenilor cu un autocontrol deficitar.

Apropo, Tyson însuși a mărturisit ulterior că uneori, în momentele fierbinți ale competiției, „pur și simplu poți deveni foarte frustrat”. În general însă, indiferent de diferențele individuale în răspunsul la situațiile de frustrare, toți oamenii au înclinația nativă de a reacționa agresiv. Frustrarea este unul dintre principalele detonatoare ale agresivității umane și, cu cât mai bine vom înțelege mecanismul frustrare-agresivitate, cu atât mai aproape vom fi de identificarea unor soluții pentru combaterea furiei și a violenței sociale. Sau cel puțin le vom putea anticipa.

Articole

Posted in VIATA INTERIOARA | Lasă un comentariu

Un ambasador la Maia, într-un cort militar!


Maria Diana Popescu
Maia 2016-1Două serii de evenimente mult aşteptate, care au reuşit de-a lungul ediţiilor să reverse ineluctabile efluvii în prezentul istoric şi cultural, desfăşurate an de an în localităţi diferite, respectiv, Sesiunile de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice de la Maia şi Sesiunile de Comunicări Ştiinţifice ale Societăţii Culturale ART EMIS de la Vâlcea, s-au îngemănat anul acesta la Maia, Ialomiţa, în şedinţă comună, în zilele de 9-10 septembrie, într-o atmosferă de trecere subtilă de la ternul realităţii cotidiene la un spaţiu dedicat în întregime adevărului istoric. În acest 2016, personalităţi marcante au ţinut să fie prezente (istorici, ofiţeri superiori, generali, un ambasador şi funcţionari ai ambasadei, oameni de ştiinţă şi cultură, feţe bisericeşti, ziarişti) dovedind că împreună pot fi generatori ai unui ambient spiritual superior. Chiar dacă s-au văzut teorii prăbuşite în faţa faptelor, niciodată nu s-a văzut un fapt prăbuşit în faţa unei teorii. Avea dreptate istoricul Ioan Scurtu cînd afirma: „«Reformatorii» au decis să treacă la ştergerea identităţii naţionale şi transformarea românilor într-o populaţie fără coloană vertebrală, fără trecut şi, evident, fără viitor”. Tocmai de aceea, este necesar mai mult ca oricînd acest gen de temporalitate spirituală a sesiunilor de comunicări, cu autentice focalizări în istoria trecută şi prezentă, cu rememorarea şi reaşezarea adevărului în scena şubredă a contextului cultural al vremii noastre. În pofida nepăsării şi relelor intenţii ale autorităţilor de a şterge din memoria colectivă trecutul istoric şi adevărul sacru, de a rupe şi mototoli paginile de istorie a românilor din manualele şcolare, scrise cu sînge de înaintaşi, mai sînt încă eroi ai faptelor, care investesc nu doar sentiment patriotic, ci şi modestele venituri pentru a menţine viu spiritul naţional. Sesiunea Comună de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice din acest an de la Maia şi-a deschis lucrările în dimineaţa zilei de 9 septembrie 2016. Nici vremea caniculară, nici îmbietorul ţărm al mării sau vreo cabană răcoroasă din vîrf de munte nu i-a împiedicat pe invitaţi să străbată drumurile „româneşti” pînă la Maia, ca să participe la maratonul de două zile pe drumul Istoriei Românilor, unii dintre participanţi fiind „veteranii” seriei de „Retrăiri istorice în secolul XXI”, alţii, „veterani” ai altei serii începute în anul 2012, pe meleaguri vîlcene.

Diplome, distincţii şi lucrări prezentate

Ediţia de anul acesta de la Maia, desfăşurată într-un imens cort militar, a fost rodul colaborării iniţiate de Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R. (Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio – Filiala Maia Catargi) şi Ion Măldărescu – Preşedinte al Societăţii Culturale ART-EMIS. Lor li s-au alăturat inimoşii: Prof. dr. Nicolae Dinescu (Academia Olimpică Română – Filiala Vâlcea), Marian Zamfir (Primarul comunei Maia), Prof. Vlad Constantin (Biblioteca Comunei Maia), Gabriel Puşca (Asociaţia Culturală ADSUM) şi… aşa se scrie Istoria! După un tedeum la bisericuţa comunei Maia, devenită neîncăpătoare, deschiderea lucrărilor a fost făcută de cei doi principali organizatori: Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru şi Ion Măldărescu, în prezenţa domnului General (r) Prof. univ. dr. Vasile Cândea, Preşedinte de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.), care s-a adresat participanţilor la lucrări, a Excelenţei Sale Prof. univ. dr. Mihai Gribincea – Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România şi a domnului prof. univ. dr. Ioan Scurtu – Preşedintele Secţiei de Istorie şi Arheologia a A.O.Ş.R. Ultimului numit, i-a fost conferită de Col. (r) Dr. Constantin Moşincat, în cadrul ceremonialului ce a urmat, „Sabia cavalerilor de Clio” pentru prestigioasa activitate în domeniul Istoriei. Excelenţa Sa, Mihai Gribincea s-a adresat auditoriului, înmânîndu-i-se din partea ART-EMIS Academy şi a Asociaţiei Cavalerilor de Clio – Filiala Maia un document „In Honorem”. O distincţie similară i-a fost conferită şi domnului Vasile Popovici – Prim Secretar al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, iar domnului Col. (r) Dr. Constantin Moşincat, o diplomă de excelenţă.

Le-au fost conferite plachetele de „Preşedinte de Onoare”, respectiv, „Membru de onoare” al Asociaţiei ART-EMIS, distinşilor domni: General (r) Prof. univ dr. Vasile Cândea şi Domnului Prof. univ. dr. ing. Adrian Badea – Preşedinte al A.O.Ş.R.. A urmat prezentarea volumelor: „Retrăiri istorice în veacul XXI” vol.9 – Jipa Rotaru, „Știința, Istoria, Armata și Serviciile Speciale în apărarea României” – vol.3 – Ion Măldărescu şi „Dezrobirea Basarabiei; 22 iunie1941-23 august 1944″ – autori: Mihai Tașcă, Vasile Șoimaru, Jipa Rotaru. La încheierea deschiderii lucrărilor sesiunii, Col. Petru Costin din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova a prezentat o valoroasă colecţie de drapele istorice româneşti.

Au prezentat comunicări:

Prof. dr. univ. Petre Țurlea, Ion Măldărescu, Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, A.O.Ş.R, Col. (r) Prof. univ. dr. Leonida Moise, Col.(r)Maia 9.10-09-2016 - 2Prof. dr .Constantin Moșincat, Chestor (r) Prof. univ. dr. Vlad Barbu, Dr. Alin Spânu, Dr. Luminița Giurgiu, Dr. Theodora Giurgiu, Col. (r) prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, Col. (r) Alexandru Omeag, Col. (r) Prof. univ. dr. Octavian Burcin, Comandor. av. dr. Marius Adrian Nicoară, Prof. dr. Lavinia Dumitrașcu, Pr. Adrian Lucian Scărlătescu, Prof. dr. Costin Scurtu, Expert dr. Andreea, Ștefan Paraschiv, Comandor. Av. dr. Jănel Tănase, Drd. Alina Iancu, Col. dr. Petre Pah, Prof. Nicoleta Nistoroiu, Col. (r) Dr. Stelian Gudacu, Mr. dr. Luiza Rotaru, Prof. dr. Nicolae Dinescu, Col. dr. Mircea Tănase, Col. (r) Alexandru Ganenco, Col. (r) ing. dr. Anatol Munteanu, Prof. dr. George Constantin Nistoroiu, Col. (r) prof. univ. dr. Tiberiu Tănase, Alexandru Moraru, Dr. Alba Popescu, Prof. Vlad Constantin, Pr. Constantin Mănescu…

Cîţiva „Mecena” şi oameni cu suflet nobil

Cu greu sau aproape imposibilă ar fi fost realizarea manifestării dacă generoşii conducători ai unor firme nu şi-ar fi adus contribuţia. Merită recunoştinţă firmele: „Boromir”, „Diana”, „SCAVIL” şi „Rotarexim” din Râmnicu Vâlcea, Cabinetul Notarial „Elena Nicoară” din Buzău. De asemenea, cei 11 membri ai asociaţiei „Societas Milites Getae”, profilată pe stilul Historical European Martial Arts (H.E.M.A.), care a oferit celor prezenţi o surpriză, pe cît de insolită, pe atît de plăcută. Răzvan Marinescu, Alina Marinescu, Andrei Chirleşan, Augustin Pitica, Mihai Sessa, Andreea Jugănaru, Cristi Tudose, Adrian Ionete, Andrei Oţetaru, Laurenţiu Stiniguţă, Maria Constantinescu – organizaţi ca o companie de mercenari denumiţi trabanţi (trupe de infanterie grea) din care era formată garda domnească a domnitorilor valahi, ce au luptat contra Imperiului Otoman, între domniile lui Vlad Dracul şi Radu Şerban – şi-au făcut apariţia marşînd în răpăitul tobelor, tulburînd liniştea localităţii şi „teleportînd” participanţii şi privitorii în anii Evului Mediu, pentru a-i vedea luptîndu-se. Să nu-i uităm nici pe cei din „spatele cortinei”, pe cei ce-au trudit pentru respectarea tradiţiei ospeţiei româneşti, precum neobosita doamnă Elena Rotaru. Familia Rotaru şi-a oferit casa şi curtea pentru a asigura clipe de neuitată bucurie în natura rurală a localităţii ialomiţene.

Vom împiedica falsificarea istoriei!

Închiderea lucrărilor Sesiunii Comune de Comunicări şi Dezbateri de la Maia i-a revenit micuţei Andreea Anemona Lazăr, care a cîntat întru cinstirea fraţilor veniţi de dincolo de Prut, „Limba noastră cea română”. Dacă la congresele partidelor – al căror număr nu se mai cunoaşte prea bine fiindcă răsar ca ciupercile după ploaie – politrucii se adună pentru a mai smulge un ciolan, o halcă, un minister sau un locşor în cuibul trezorierilor matusalemici, pentru a se căţăra într- un fotoliu cît mai confortabil, unde să lîncezească pînă la următoarea vacanţă, în cazul sesiunilor de la Maia, sau ART EMIS, intelectualii invitaţi vin de la sute de kilometri pentru a clădi, nu pentru a demola. Se adună pentru a comunica, a se informa reciproc şi a împiedica uitarea Istoriei Românilor pe care „reformatorii” menţionaţi de profesorul Scurtu au radiat-o din programa şcolară. Domnilor guvernanţi, noi, o mînă de oameni de ştiinţă şi cultură putem ţine vie Istoria şi fără sprijinul vostru, al Parlamentului sau al Preşedinţiei! Cu greu, cu sacrificii, dar vom ţine vie flacăra românismului, o vom reaprinde ori de cîte ori o veţi stinge şi o vom păstra pentru generaţii! Vom face baricadă în faţa ocupanţilor vremelnici ai Ţării, a migratorilor, a trădătorilor de neam şi a falsificatorilor Istoriei Românilor. Îi aşteptăm pe toţi românii să ni se alăture! Misiunea organizatorilor continuă şi după încheierea sesiunii de comunicări. Se vor aduna toate lucrările prezentate pentru a fi redactat volumului următor, sub îngrijirea celor doi protagonişti: Jipa Rotaru şi Ion Măldărescu.

Povestea de la Maia va continua prin Comandorul Istoriei, Jipa Rotaru, patriotul care ştie să lupte pentru adevăr cu responsabilitatea omului superior. Şi cea din oraşul Olteniei de sub munte îşi va urma cursul firesc în viitor, prin grija lui Ion Măldărescu, descendent al boierilor Măldăreşti: al lui Nan Paharnicul şi al lui Tudor Maldăr – căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, al colonelului-luptător în Războiul de Independenţă de la 1877, Gheorghe Măldărescu şi al celor de după ei, ctitori de lăcaşe bisericeşti şi locuri de preumblare culturală publică, dar şi al neobositului jurnalist Dumitru C. Măldărescu, tatăl său – martor la încrucişarea celor două conflagraţii mondiale şi a altor contexte istorice. Ambele evenimente se vor derula în ediţiile viitoare cu aceleaşi disponibilităţi în afirmarea intenţiilor care le-au impus şi consacrat, iar participaţiunea unor prestigioase personalităţi ale istoriei, ştiinţei, forţelor militare, a serviciilor de Intelligence şi culturii româneşti va reuşi să conjuge la timpul trecut şi prezent adevărul istoric, comunicîndu-l, spre învăţătură şi neuitare, iubitorilor de comori naţionale.

http://www.art-emis.ro/

Posted in EDITORIALE | Lasă un comentariu

Au văzut sufletul unui decedat


Fotografia a fost realizată de camionagiul Saul Vazquez pe o şosea din Powell County, statul american Kentucky. Acesta a postat-o pe Facebook unde a devenit virală graţie umbrei albicioase care se zăreşte la locul accidentului.

Mii de oameni spun că aceasta ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât dovada nemuririi sufletului.

Însuşi Vazquez este convins de asta şi îndeamnă internauţii să mărească imaginea şi să fie atenţi la umbra care se zăreşte „deasupra pălăriei de pe capul unuia din ofiţerii de poliție sosiţi la locul accidentului”.
Sper că cei implicaţi în acel nefericit accident sunt bine”, scrie camionagiul pe Facebook.

De fapt, în acel accident un motociclist a fost grav rănit și a murit câteva ore mai târziu la spital, din cauza leziunilor. Motociclistul a fost singura victimă în acea coliziune, umbra albicioasă surprinsă în imagine nefiind altceva decât sufletul muribundului care părăsește trupul zdrobit.

http://www.yogaesoteric.net/

Posted in VIATA LIBERA | Lasă un comentariu

Bărbatul din peşteră


În timp ce foarte mulţi dintre noi nu ar putea supravieţui o săptămână fără electricitate sau apă curentă, un argentinian locuieşte într-o peşteră de peste 40 de ani.
Pedro Luca, în vârsta de 79 de ani, reuşeşte să supravieţuiască mâncând ceea ce vânează şi bând apă dintr-un pârâu aflat în apropierea peşterii, care-i oferă „cea mai pură şi bogată apăˮ, după cum spune el.
Pedro are şi câţiva „colegi” de peştera, 11 cocoşi şi două capre, care toată ziua cutreieră coasta muntelui şi se întorc seara, pentru a fi la adăpost de pume şi alte animate de pradă.
Cocoşii îl trezesc pe argentinian în fiecare dimineaţa la ora 03:00, iar el începe ziua pornind un foc în peşteră. „Focul este magic”, i-a declarat el, în timp ce fumul îi umplea peştera, reporterului Daily Mail care l-a intervievat.
Bărbatul spune că încă din copilărie şi-a dorit să locuiască în peşteră şi chiar şi-a urmat visul. Mai mult, el a avut de ales între două peşteri, dar cea în care locuieşte i-a plăcut mai mult.
Posted in DIVERSE | Lasă un comentariu

Adio, NATO?!


Criza din Turcia a schimbat definitiv situația geopolitică din această parte de lume. Când generalii și coloneii armatei turce, comandanți de baze NATO în Turcia sunt arestați și condamnați la moarte de regimul Erdogan, care se islamizează pe pe zi ce trece, destrămarea Alianței Nord-Atlantice în această parte de lume e doar o chestiune de timp. Am trăit s-o vedem și pe aceasta: unitățile NATO luate cu asalt de poliția lui Erdogan, percheziționate la sânge și comandanții militari turci arestați și bătuți în fața colegilor americani, care priveau neputincioși, e dovada că Turcia nu mai este în NATO de facto. Bazei americane de la Incirlik i s-a tăiat curentul electric, iar avioanele NATO sunt ținute la sol pentru a nu se mai bombarda Statul Islamic, care face afaceri cu petrol împreună cu fiul lui Erdogan.

Putem spune că rolul Turciei în NATO, început cu anul 1952, s-a încheiat în epoca Erdogan. Președintele, furios pe puciști, i-a arestat și pe cei doi piloți turci care au doborât avionul rusesc Suhoi acum câteva luni, acuzându-i că au acționat la ordinele lui Gülen pentru a înrăutății relațiile cu Rusia. Erdogan a anunțat deja o alianță politico-militară cu Rusia, Siria și Iranul, cu acceptul și colaborarea tacită a Israelului.

O nouă ordine geopolitică se crează în Orientul Mijlociu fără SUA și NATO. Marea Neagră va deveni un „lac turco-rusesc” prin care navele de război americane nu mai pot intra pentru că Turcia controlează strâmtorile și va avea grijă să respecte cu sfințenie Convenția de la Montreaux din 1936, în care fregatele altor state decât cele riverane nu prea mai au ce căuta în zonă. Constanța va rămâne izolată, iar furniturile militare NATO vor ajunge tot mai greu la baza de la Mihail Kogălniceanu.

Dar surpriza vine acum și din partea SUA. Se pare că și americanii se arată tot mai dezinteresați de zona Mării Negre și estul Europei, în ciuda propagandei de tip Soros și CNN. Surpriza ne-a făcut-o Donald Trump, candidatul dreptei republicane, la Convenția politică a partidului său, în care a fost nominalizat la președinția SUA. Donald Trump a fost brutal de sincer. Poate e mai bine așa decât să fie perfid sau ipocrit ca madame Clinton. Candidatul republican a dat direcția politicii externe SUA în Europa de Est: neimplicare și părăsire a națiunilor europene ca în 1945 la Ialta. Donald Trump a declarat că dacă este ales președinte ar putea abandona garanția de a proteja alte state membre NATO. Într-un interviu pentru New York Times, Donald Trump a spus că SUA ar sări în ajutorul aliaților doar dacă „aceștia și-ar îndeplini obligații față de noi”.

După cum se ştie, Tratatul NATO precizează, la articolul 5, că în cazul în care unul dintre statele membre este atacat, celelalte îl apără în fața atacurilor, amintește BBC News. Întrebat despre agresiunea Rusiei față de state membre NATO din regiunea baltică, Trump a declarat că SUA ar putea abandona protecția pe termen lung oferită de SUA pentru astfel de națiuni.

Controversatul candidat al republicanilor pentru prezidențialele din noiembrie anul acesta a mai spus că, dacă va fi ales, nu va face presiuni asupra aliaților SUA în ceea ce privește revoltele sau opoziția politică sau libertățile civile, susținând că SUA trebuie „să-și rezolve problemele interne” înainte de a „da lecții” altor națiuni.

El a continuat: „Uitați-vă ce se petrece în țara noastră. Cum am putea da lecții, când oamenii împușcă polițiști cu sânge rece?. Întrebat despre lovitura de stat din Turcia, de vineri, candidatul republican l-a lăudat pe președintele turc, Recep Erdogan, criticat de unii lideri occidentali din cauza conducerii sale tot mai autoritare. Rețineți ce a spus candidatul cu șanse reale la președinția SUA: întrebat despre agresiunea Rusiei față de state membre NATO din regiunea baltică, Trump a declarat că SUA ar putea abandona protecția pe termen lung oferită de SUA pentru astfel de națiuni. În traducere liberă, dacă Rusia va ataca țările baltice, în extensie cu alte țări europene, SUA nu se va băga să le protejeze, ci se va plia pe rezolvarea propriilor probleme interne foarte grave.

Asistăm la o revenire la politica neintervenționistă din anii ’30? În caz că Rusia atacă putem avea surpriza ca SUA să nu apeleze la Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic. De aceea, singura noastră șansă reală de a ne păstra independența, suveranitatea și unitatea teritorială este să nu mai credem în mitul NATO și să ne organizăm apărarea, situaţie în care reintroducerea serviciului militar obligatoriu să devină o realitate necesară și protectivă, la pachet cu aplicarea fermă a politicii de bună vecinătate.

Criza din Turcia a arătat clar că NATO nu mai există de facto, a rămas doar de jure, dar până când? Până vine Trump la președinția Americii și-şi va retrage trupele din estul Europei? Poate un nou târg gen Ialta s-a încheiat ca în 1945 și noi nu știm. Rusia e tot mai aproape și soldații americani ne privesc ca pe cei turci, când i-a arestat Erdogan la Incirlik.

http://www.yogaesoteric.net/

Posted in ARMATA - NATO | Lasă un comentariu

Copilul chinez mutant excepţional care deja a atins o nouă treaptă a evoluţiei! Face se pare parte dintr-o nouă rasă umană!


Într-un oraş din China numit Dahua, trăieşte un copil ce face parte dintr-o altă rasă umană. Micuţul Nong Yousui are ochi albaştri, așa cum putem vedea la nordici, dar care au o sclipire verde-neon, asemeni ochilor de pisică, atunci când sunt luminați cu o lanternă.
Băieţelul vede pe întuneric, la fel de bine ca în timpul zilei.

După ce un profesor al băiatului a distribuit pe internet o postare despre aceste trăsături diferite, un reporter din Beijing a hotărât să verifice informaţiile, prin intermediul unui specialist.

Experimentul a demonstrat că informaţiile erau adevărate. Micuţul Nong este primul om care poate vedea în acest fel pe întuneric.
Conform oamenilor de ştiinţă, această trăsătură nu reprezintă o singură mutaţie genetică, ci o consecinţă a evoluţiei umane.
Posted in VIATA LIBERA | Un comentariu

Occidentul este epuizat, iar ce e mai rău n-a venit încă dar urmează în curând


Orice om care își folosește din plin intelectul este obișnuit cu efortul epuizant al adoptării unei decizii. Spre sfârșitul unei zile lungi, ne căznim să alegem cele mai bune opțiuni. E înțelept să lăsăm pentru dimineață deciziile dificile sau să transmitem sarcina unui coleg.

Avalanșa veștilor rele din ultima vreme face ca efortul adoptării unei decizii să devină pentru noi epuizant. Trebuie să facem față Brexit-ului, atacului terorist din Franța, loviturii de stat eșuate din Turcia și violențelor rasiale din America. La orizont se mai întrevăd o criză bancară în Italia și o periculoasă confruntare în Marea Chinei de Sud. La toate astea adăugându-se continua criză a migrației și perspectiva surpriză a președinției lui Trump.

Nu avem colegi cărora să le transmitem această sarcină. Iar mâine, totul va arăta la fel de rău.
Nu susținem că în spatele tuturor acestor crize (sau al vreuneia dintre ele) s-ar afla Putin. Dar această situație îi convine foarte mult Rusiei. Cel mai bun argument împotriva politicii bombastice și confuze întrupate de guvernarea sa de la Kremlin este acela că, de fapt, normalitatea nu are de suferit. Valorile Occidentului – statul de drept, democrația și capitalismul – sunt cel mai bun amalgam politic și economic din lume. Așadar, nu avem nevoie de o „democrație suverană”, întrucât propriul nostru sistem funcționează bine. După cum nu avem nevoie nici de o „nouă arhitectură europeană de securitate” (un cod pentru încetățenirea dreptului Rusiei de a se amesteca în treburile vecinilor săi), întrucât actualul aranjament, bazat pe Carta de la Paris și pe OSCE, funcționează perfect.

Acest argument sună liniștitor, când de fapt efectul e tocmai invers. Presupunem că lucrurile nu merg bine în sistemul nostru. Problema este cum le abordăm în această situație. În esență, sistemul occidental este o pârghie în vederea soluționării pașnice și corecte a disensiunilor – prin alegeri, în instanțe sau prin negociere. Nu avem nevoie de „verticale ale puterii” sau de discuții cvasi-mistice despre drepturile conferite la naștere și despre destinul național.

Dar bazele acestui sistem sunt puse la încercare. Nu avem o soluție la migrația în masă. Nu știm cum să facem față terorismului. Nu avem replică în fața unor politicieni precum Recep Tayyip Erdogan, turcul cel dur, care folosește mandatul democratic ca să strivească opoziția. Economiile noastre funcționează tot mai prost în privința distribuirii roadelor prosperității.

Nimic din toate astea nu înseamnă că soluția ar fi putinismul. Așa cum ar fi groaznic ca americanii să își arate dezgustul față de o elită coruptă votând un dezvoltator imobiliar, la fel ar fi și adoptarea metodelor lui Putin în materie de politică, economie sau relații interetnice – un cult al personalității ridicat pe bazele unui stat petrolier – pentru că propriul nostru sistem nu funcționează.

Dar vârtejul evenimentelor îi oferă lui Putin niște oportunități. Confruntați cu atâtea crize grave, am putea fi tentați să nu acordăm destulă atenție crizelor aparent mai mici. Ce s-ar petrece dacă, să zicem, spre sfârșitul acestei toamne, Belarusul (cu sprijinul Rusiei) ar intra în niște dispute cu Letonia și Lituania pe tema unor obscure probleme legate de frontiere? Asta chiar ar pune la încercare existența NATO. Dar oare așa va vedea lucrurile și restul alianței?

Și chiar dacă forurile noastre decizionale percep problemele corect, își pot oare trage și țările după ele? Încrederea populației în elite a fost greu lovită (aș susține că asta datează încă de pe vremea crizei financiare din 2008). Este suficient de grav că ele își văd numai propriile interese și în rest sunt neputincioase. În plus, par de-a dreptul incompetente. Nu ne pot oferi siguranță și nu pot gestiona economia. De ce am avea încredere în ele dacă ne spun că ne confruntăm cu un pericol existențial?

Pe scurt, Occidentul pare epuizat de la un capăt la altul chiar înainte ca adevărata furtună să fi izbucnit. Țineți-vă bine!

http://www.yogaesoteric.net/

Posted in EUROPA | Un comentariu

Peste 80% din brandurile populare de pâine conţin substanţe chimice care produc cancer


Înainte de a vă face următorul sendviș, citiți lista de ingrediente de pe eticheta care se află pe punga pâinii pe care ați cumpărat-o, deoarece este foarte posibil să conţină carcinogeni.

Un aditiv alimentar folosit la fabricarea pâinii se numeşte bromat de potasiu şi a făcut subiectul unor ştiri din lumea întreagă. Recent, oficialii din domeniul sănătăţii din India au făcut un apel pentru interzicerea acestui aditiv, despre care s-a arătat că determină cancer la animalele de laborator.

Testarea produselor din India pentru a se vedea care dintre ele conțin bromat de potasiu a arătat existenţa acestuia în 84% dintre produsele celor 38 de firme populare care produc pâine, prăjituri ambalate, blat de pizza şi produse de patiserie.

Bromatul de potasiu a fost deja interzis în numeroase ţări, inclusiv în întreaga UE, în Marea Britanie, în Canada, în China şi în Brazilia.

Bromatul de potasiu nu este interzis în SUA

Utilizarea bromatului de potasiu nu a fost interzisă în SUA şi deşi toate statele americane obligă producătorii să prezinte pe ambalaj lista cu ingrediente a fiecărui produs, doar California impune și o etichetă de avertizare pentru aditivii care sunt incluşi.

Bromatul de potasiu este adăugat în aluat pentru a-l face mai puternic şi mai elastic. De asemenea, grăbeşte procesul de facere a pâinii şi dă produselor coapte o culoare albă.

Efectele genotoxice ale bromatului de potasiu

Nu au fost realizate până în prezent studii clinice care să evalueze efectele bromatului de potasiu asupra oamenilor, dar studiile pe culturi de celule umane par să sugereze că această substanţă poate într-adevăr să determine cancer.

În 2015, Grupul de Lucru pentru Mediul Înconjurător (Environmental Working Group – EWG) a publicat un raport asupra bromatului de potasiu. Într-un articol publicat pe site-ul Tree Hugger se arată: „«În mod evident nu a existat niciun studiu care să expună intenţionat fiinţe umane la niveluri mari de bromat de potasiu», a spus Josa Aguayo, analist al bazei de date EWG şi coautor la raport. «Dar există studii care s-au realizat pe celule umane.»

Aguayo a explicat pentru Tree Hugger că în studiile pe culturi de celule umane s-a observat că bromatul de potasiu are efect genotoxic sau, cu alte cuvinte, afectează ADN-ul celular. Aguayo a afirmat că deși aceste studii nu dovedesc cu certitudine că bromatul de potasiu cauzează cancer, sugerează totuși că asta s-ar putea petrece.

Producătorii susţin că procesul de coacere transformă bromatul de potasiu într-o sare, bromid de potasiu. Dar dacă ingredientele nu sunt amestecate la raportul corect, sau nu sunt coapte adecvat, substanţa originală poate rămâne. Raportul EWG citează nişte teste realizate în Marea Britanie care au relevat în unele produse finale de panificaţie existența unor reziduuri de bromat de potasiu.

Alţi aditivi periculoşi din pâine

Bromatul de potasiu este doar una dintre multele substanţe care se găsesc în produsele comerciale de panificaţie. Produsele de patiserie de pe rafturile magazinelor alimentare din SUA şi din alte ţări conţin în mod obişnuit numeroşi aditivi care dincolo de faptul că sunt potenţial periculoşi, sunt şi inutili.

Vani Hari, editorul site-ului Food Babe, afirmă: „Sunt necesare doar patru ingrediente pentru a face pâine: făină, maia, apă şi sare, şi chiar nu este deloc nevoie de toate celelalte substanţe”. În continuare el arată că: „Produsele disponibile în comerț, pe bază de cereale, care umplu rafturile cu produse de panificaţie şi patiserie sau sunt servite la restaurant sunt nesănătoase. Sunt pline de ingrediente care nu sunt alimente sau alimentare, cum ar fi azodicarbonamida (aceeaşi substanţă ca în talpa de cauciuc a pantofilor), alte substanţe chimice conservante, îndulcitori, arome artificiale sau coloranţi şi organisme modificate genetic. Făina poate fi tratată cu oricare dintre cele 60 de substanţe chimice aprobate de FDA înainte ca să ajungă în rafturile magazinelor – incluzând albirea chimică! De asemenea, procesarea industrială distruge nutrienţii, cum ar fi vitamina E şi fibrele.

Chiar dacă multe dintre produsele de panificaţie arată ca și cum ar fi sănătoase, de fapt sunt pline de zahăr şi alţi aditivi îndoielnici. Eticheta poate spune „100% grâu integral”, dar după o inspectare serioasă este foarte posibil să găsiţi sirop din fructoză de porumb şi numeroşi conservanţi pe lista ingredientelor.

Când cumpăraţi produse de panificaţie de la magazine, verificaţi întotdeauna lista de ingrediente sau, mai bine, învăţaţi să vă pregătiţi acasă propria dvs. pâine naturală delicioasă. Veţi economisi bani şi veţi mânca mai sănătos… iar pâinea dvs. caldă făcută acasă, proaspăt scoasă din cuptor, va mirosi mult mai bine şi va avea un gust mult mai savuros decât orice pâine din rafturile magazinelor!

http://www.yogaesoteric.net/

Posted in ALIMENTATIE | Lasă un comentariu

SUPRAVEGHEREA ŢINTELOR UMANE PE CĂI EXTRASENZORIALE


Pentru a ne apropia mai lesne de înţelegerea unor fenomenologii situate la frontierele cunoaşterii, este necesar să renunţăm la prejudecăţi şi să privim lucrurile sub adevărata lor înfăţişare. Ar fi păgubitor să credem că în jurul nostru există numai ce se percepe prin simţurile cunoscute ale omului şi se poate demonstra prin intermediul legilor fizicii actuale.

Trebuie totodată, să depăşim fără resentimente hotarul psihologic dintre ceea ce credem noi că este normal şi ceea ce pare a fi paranormal. Astfel putem cunoaşte şi un alt palier al existenţei noastre, invizibil şi fascinant, aflat la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare ce sfidează raţiunea umană.

După câteva decenii de investigare experimentală a unor fenomene ce se dezvoltă la limitele cunoaşterii (o parte din cercetări au fost făcute la cererea şi sub controlul Armatei), am ajuns la concluzia că starea de paranormalitate există cu certitudine, face parte din Universul în care trăim şi din existenţa noastră de zi cu zi. Cu o precizare: graniţa dintre normal şi paranormal are caracter relativ, fiind într-o continuă expansiune în timp şi spaţiu. Ce este considerat astăzi paranormal, prin cercetare poate deveni mâine sau poimâine normal şi acceptat ca atare de comunitatea oamenilor de ştiinţă. Cu toate acestea, omenirea se va afla mereu în faţa unor noi provocări ale cunoaşterii, dincolo de care vor evolua neîncetat misterioase fenomene paranormale.

Întrucât subiectul acestui articol poate stârni reacţii nu tocmai confortabile la nivelul unor instituţii, înainte de a aborda fondul problemei – în speţă, monitorizarea extrasenzorială a ţintelor umane – voi face o scurtă dar necesară referire-argument la unul dintre paradoxurile fizicii moderne.

Potrivit legilor fizicii cuantice, un atom excitat energetic poate reveni la starea iniţială, eliberând surplusul de energie sub forma unei perechi de fotoni. Fotonii „gemeni” rezultaţi astfel rămân corelaţi pe viaţă, în sensul că se vor comporta la fel în orice împrejurare. De exemplu, dacă la un moment dat se schimbă  polaritatea unui foton (mărimea spin), perechea sa va reacţiona instantaneu şi identic, chiar dacă în acea clipă se află la milioane de kilometri depărtare. Fenomenul, cunoscut ca paradox EPR (abreviere de la numele fizicienilor Einstein, Podolsky şi Rosen), a fost demonstrat în anul 1980 de fizicianul francez Alain Aspect, prin intermediul a doi fotoni eliberaţi de un atom de calciu. Cu alte cuvinte, fotonii corelaţi comunică telepatic.    De cele mai multe ori, fizicienii evită să vorbească despre paradoxul EPR, pe motiv că fenomenul are un pronunţat caracter paranormal, întrucât dovedeşte existenţa unor viteze de propagare superluminice uluitoare, practic instantanee. Acest lucru prefigurează posibilitatea comunicaţiilor telepatice în timp real pe distanţe astronomice, ceea ce ar putea zdruncina serios eşafodajul ştiinţific al fizicii actuale. […]

Pe de altă parte, pe parcursul unor cercetări făcute de oameni de ştiinţă americani, s-a constatat că afluxul ionilor de calciu în neuroni stimulează abilităţile extrasenzoriale ale omului. […]

După descoperirea unui bioindicator al funcţiilor psihofiziologice vitale în structura energetică externă a organismelor vii în anul 1965, a devenit posibilă monitorizarea extrasenzorială operativă a unor ţinte umane aflate la mii de kilometri depărtare (şefi de state, comandanţi militari şi alte oficialităţi cu prerogative de comandă). Pe parcursul anilor următori, tehnica monitorizării extrasenzoriale s-a îmbunătăţit prin contribuţia unor cercetători români şi străini, care au rămas cu sau fără voia lor în umbra confidenţialităţii operaţiunilor la care au luat parte.

La ora actuală se poate determina operativ pe căi extrasenzoriale starea sănătăţii ţintelor monitorizate, nivelul lor de stres şi alte amănunte care fac obiectul culegerii de informaţii. Mai mult, un operator extrasenzitiv bine antrenat,  poate afla în mai puţin de zece secunde dacă ţinta spune adevărul în timpul unui discurs oficial. Este interesant de reţinut că în timpul monitorizării extrasenzoriale, operatorul psi foloseşte energia biologică a subiectului-ţintă. […]

În prima jumătate a anului 2001, FBI demarase investigaţii în mai multe zone de pe teritoriul SUA pentru găsirea tinerei stagiare Chandra Levy, care dispăruse după ce rămăsese însărcinată în urma unei relaţii „neprincipiale” avute cu congressman-ul Gary Condit. Se presupunea că fata fusese trimisă undeva la ţară, să nască în siguranţă şi deplină discreţie.

Neavând la acea dată un angajament în branşa sa, un operator extrasenzitiv român a luat în colimator extrasenzorial cele două persoane, propunând totodată Televiziunii Române să realizeze un film documentar în timpul operaţiilor de monitorizare a celor doi amorezi. Filmul nu a fost făcut, din cauza unor reţineri privind posibile complicaţii diplomatice cu patria politicianului-donjuan. În schimb, la sfârşitul lunii august 2001, operatorul extrasenzitiv menţionat a făcut cunoscut faptul că terminase cu succes monitorizarea cazului, că Chandra Levy nu mai era în viaţă, iar nivelul de stres al senatorului Condit atingea valori specifice stării de panică.

În primăvara anului 2002, FBI a descoperit cadravrul tinerei stagiare îngropat în parcul Rock Creek, din perimetrul capitalei americane. După care a iniţiat demersurile oficiale,  pentru interogarea congressman-lui Gary Condit.

Pentru edificarea cititorilor asupra discreţiei cu care se desfăşoară asemenea investigaţii, cred că un exemplu relevant ar putea fi operaţiunea supravegherii extrasenzoriale cvasipermanente a celor trei jurnalişti români răpiţi în Orientul Mijlociu, efectuată în secret de unul dintre serviciile noastre de informaţii.[…]

Ce a reieşit în urma monitorizării extrasenzoriale a prezumtivilor ostatici, a fost trecut la top-secret pentru o perioadă de 50 de ani. Vom afla amănunte despre odiseea jurnaliștilor români în Orientul Mijlociu abia peste o jumătate de secol, când va fi declasificat dosarul respectiv.

Monitorizarea ţintelor umane face parte din aplicaţiile discrete ale teledetecţiei extrasenzoriale.

http://jurnalparanormal.ro/

Posted in VIATA LIBERA | Lasă un comentariu

11 CONVINGERI TOXICE CARE TE FAC NEFERICIT


Observ în jur mult prea des cum oamenii poartă cu ei povara unui set de credințe toxice. Aceste convingeri îi fac pe toți cei care le au să se simtă nefericiți. Neîmplinirea, tristețea și lipsa sunt la ordinea zilei în viețile acestor oameni.

Scopul și datoria mea sunt însă acelea de a ajuta cât mai mulți oameni să ducă o viață împlinită. De aceea, am simțit necesar să scriu un articol în care să pun sub o altă lumină cele mai comune convingeri toxice ale societății.

Sper ca în acest fel, tu, cel care citești aceste rânduri, să le poți identifica mai ușor. Iar după ce le-ai identificat să le elimini pe rând din viața ta. Să faci astfel loc fericirii și împlinirii. Să spui adio vechiului și să îmbrățișezi convingerile noi care te vor ajuta să conștientizezi fericirea și armonia de care ai fost întotdeauna înconjurat.

Cred că poți fi fericit. Cred, fără nicio urmă de îndoiala, că tu poți fi 100% împlinit. Și este vorba doar de o simplă alegere pe care trebuie să o faci.

În cele ce urmează eu o să-ți prezint lista cu acele convingeri pe care le-am identificat la oamenii din jur. Convingeri care îi țin pe aceștia departe de fericire și armonie. Observă dacă le ai și tu și înlocuiește-le cu gânduri armonioase și pozitive.

Descarcă articolul în format audio .mp3

1. BANII SUNT OCHIUL DRACULUI

Am auzit foarte mulți oameni susținând sus și tare că: „banii sunt ochiul dracului”. Fiecare om care susținea asta era sărac lipit pământului sau, în cazuri mai fericite, trăia într-o sărăcie „onorabilă”. Și am pus cuvântul „onorabil” între ghilimele fiindcă nu este nimic onorabil în a fi sărac.

Combină credința că banii sunt ochiul dracului cu aceea că: „banii se fac muncind din greu” și ai obținut cadrul perfect pentru o viață tristă și nefericită.

Când o să auzi pe cineva spunând că „banii se fac muncind din greu” să știi că asta nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât faptul că respectivul face bani muncind din greu.

Oamenii care au bani puțini cred că aceștia sunt ochiul dracului și că se obțin muncind din greu. Oamenii care au bani mulți știu că banii sunt o măsură a valorii pe care ei o oferă societății.

Ar fi multe de spus referitor la subiectul banilor. Poate voi face asta într-un articol viitor despre bani. Ce am vrut să îți transmit astăzi este faptul că a crede că „banii sunt ochiul dracului” este o credință toxică care te face nefericit.

Iar dacă ești dispus să faci un mic pas astăzi spre o viață împlinită, te invit să te gândești la bani ca la ceva care respectă cu sfințenie principiile karmice. Ce oferi aia primești. Oferi societății ceva valoros? Atunci societatea îți oferă mulți bani.(ca o măsură a valorii pe care tu o oferi). Nu oferi nimic valoros societății? Societatea nu întoarce spre tine niciun ban.(tot ca măsură a valorii pe care tu o oferi). Crește-ți capacitatea de a oferi valoare și vei primi mai mulți bani.

2. ESTE PREA TÂRZIU PENTRU O SCHIMBARE

Am auzit foarte mulți oameni care aveau următorul discurs: „Este prea târziu pentru mine domnle` că dacă aș fi fost acum tânăr câte nu aș fi făcut”. Mesajul meu pentru tine este acela că niciodată nu este prea târziu. Indiferent cât de tânăr sau bătrân ești, poți realiza tot ce îți trece prin cap.

Lumea ar fi pierdut o sursă de inspirație dacă Young Cliff și-ar fi spus că este prea târziu pentru el. În cele ce urmează o să îți prezint pe scurt povestea acestui mare om:

În Australia se organizează în fiecare an o cursă de anduranță. Zeci de atleți acceptă provocarea de a alerga 875 km între Sydney și Melbourne.

De obicei participanții sunt tineri. Majoritatea au sub 30 de ani și sunt sponsorizați de companii puternice cum ar fi nike sau adidas.

Anul 1983 a fost însă unul foarte special pentru această competiție.

Și asta pentru că la start s-a aliniat un fermier în vârstă de 61 de ani. După lungi discuții cu organizatorii care nu erau de acord să îl accepte în competiție, fermierul a fost totuși acceptat ca și concurent.

Atât presa cât și ceilalți atleți au devenit contrariați și i-au spus: „Ești nebun, nu ai nicio șansă să termini această cursă.

Fermierul le-a răspuns: „Ba da, pot. Vedeți voi, eu am crescut la o fermă unde nu ne permiteam să avem cai sau tractoare, iar pe toată perioada copilăriei mele, de fiecare dată când era o furtună, trebuia să ies afară și să am grijă să țin turma de oi compactă. Aveam 2000 de oi pe 80 de km pătrați. Uneori trebuia să alerg după oile acelea câte 2-3 zile. Îmi lua mult timp, dar le prindeam de fiecare dată. Cred că pot termina această cursă.

Când a început cursa, toți participanții mai tineri l-au depășit și l-au lăsat cu mult în urmă pe bătrânul fermier.

Însă toți acești participanți sub 30 de ani știau că pentru a termina cursa este nevoie de cam 5 zile. În fiecare zi trebuiau să alerge cam 18 ore, iar restul de 6 ore să doarmă. Secretul a constat în faptul că fermierul Cliff Young nu știa asta!!

Când a început cea de-a doua zi a cursei, toată lumea a fost surprinsă din nou. Cliff nu numai că încă era în cursă, dar el continuase să alerge toată noaptea. În timp ce alții au dormit, el a continuat să alerge.

Până la final, el i-a depășit pe toți atleții tineri. Și nu numai că a câștigat cursa, dar a stabilit și un nou record mondial pentru cursa respectivă obținând cel mai bun timp de până atunci.

Astăzi, stilul lui Cliff de a alerga încet, dar fără pauze de somn a fost adoptat de majoritatea atleților care participă la această competiție. Pentru ca cineva să poată spera la a bate recordul din anul precedent nu poate face altceva decât să adopte „tactica” lui Cliff.

Și astfel bătrânul care nu cunoștea regulile alergatului de anduranță, a scris istorie!

Nu este niciodată prea târziu pentru o schimbare și nu este niciodată prea târziu pentru tine. Tot ceea ce poți imagina, poți realiza. Asta fiindcă tot ceea ce este astăzi realizat, a existat cândva doar în imaginația cuiva. Renunță la credința toxică conform căreia ar fi prea târziu pentru o schimbare și fă lucrurile care te fac fericit.

3. GUVERNUL ȘI TOȚI CEILALȚI SUNT DE VINĂ

Aceasta este o altă convingere toxică pe care am întâlnit-o foarte des în jur. În realitate, tu ești singurul responsabil pentru absolut toate experiențele tale.

Să dai vina pe ceilalți oameni pentru experiențele pe care tu însuți le alegi este o atitudine care în timp te va umple de nefericire. Faptul că tu ești 100% responsabil pentru tot nu este neapărat o idee nouă. Dacă ești un cititor mai vechi a acestui blog, cu siguranță ai mai auzit acest mesaj. În contextul articolului de astăzi o să îți prezint această idee dintr-un unghi diferit. Am descoperit de curând că există un concept filosofic perfect detaliat și elegant schițat care susține exact același lucru.Conceptul poartă numele de Realitate Subiectivă, iar eu habar nu aveam că el există. Dacă citești în engleză îți recomand articolele de aici, aici, aici și aici.

O schiță extrem de generală a acestui concept ar suna în felul următor: Viața este o experiență subiectivă, o manifestare a propriilor tale gânduri. Realitatea ta este în mod unic numai și numai a ta. Nimic nu există „în afară” cu excepția propriilor tale experiențe. Conform acestui concept filosofic, mediul înconjurător îți citește toate gândurile, inclusiv pe cele subconștiente sau inconștiente și îți prezintă o realitate fizică congruentă cu aceste gânduri. Realitatea ta este o manifestare a ceea ce tu gândești. Absolut tot ceea ce vezi în lume este pur și simplu o reflexie a anumitor părți din tine însuți.

Conceptul este însă foarte detaliat și bine pus la punct. Răspunde elegant la toate întrebările care i s-au pus și au încercat să îl destabilizeze. Poate îl voi detalia într-un articol viitor. Deocamdată am vrut să îți reamintesc că a da vina pe guvern și pe ceilalți pentru ceea ce experimentezi tu este un comportament toxic la care ar trebui să renunți chiar astăzi. Tu ești 100% responsabil pentru toate experiențele tale, iar dacă ai întrebări referitor la asta, folosește cu încredere secțiunea de comentarii fiindcă voi răspunde acolo tuturor.

4. TREBUIE SĂ FIU ÎN RÂND CU LUMEA

Gândește-te puțin de câte ori ai acționat din impulsul acestui gând. De obicei oamenii acționează astfel atunci când își fac anumite modificări prin casă pentru că așa au toți vecinii. Se căsătoresc pentru că așa face toată lumea și trebuie să fie și ei în rând cu lumea. Când fac un credit și își cumpără apartament pentru că așa face toată lumea. Sau când cred anumite lucruri….fiindcă….așa crede toată lumea.

Ei bine, dragul meu prieten care citești acest articol,(îmi consider cititorii prieteni, iar fiindcă citești acest articol, îmi permit să îți vorbesc așa) citește te rog cu atenție rândurile care urmează: dacă faci ce face toată lumea, vei avea ce are toată lumea.

Iar acum te invit să ne gândim împreună la ceva. Pentru asta răspunde la câteva întrebări. Fii te rog sincer. Sunt majoritatea oamenilor din jurul tău fericiți? Sunt majoritatea oamenilor din jurul tău bogați? Sunt majoritatea oamenilor din jurul tău sănătoși?  

Dacă ai fost sincer, ai răspuns cu NU la fiecare din întrebările de mai sus. Și atunci te întreb: De ce să fii în rând cu lumea? De ce să faci ce face majoritatea? Este foarte clar că făcând acele acțiuni pe care majoritatea le face, vei avea ce are majoritatea. Iar majoritatea are nefericire, sărăcie și boală.

În realitate tu nu vrei să fii „în rând cu lumea”. Tu vrei să fii fericit. Așa că fă lucrurile care te fac pe tine fericit. Nu ceda presiunilor societății. Fă acele acțiuni cu care tu rezonezi.

Personal prefer să nu fiu în rând cu lumea, dar să fiu fericit și împlinit. Te invit și pe tine să alegi fericirea în detrimentul credinței toxice că trebuie să fii în rând cu lumea.

5. E GREU DE TRĂIT ÎN ROMÂNIA

Pe cine auzi spunând asta? Pe acei oameni cărora viața li se pare dificilă. De ce li se pare dificilă? Fiindcă asta aleg ei să experimenteze. Să crezi că în România se trăiește greu este o convingere toxică care te blochează.

Tu ești lumină. Iar în loc să lași lumina din tine să strălucească, tu alegi să permiți gândurilor pesimiste să îți întunece orizonturile. Această convingere toxică a punctului 5 te limitează și te face să trăiești în minciună. Să crezi că în țara în care tu locuiești se trăiește mai greu decât în altele este o credință asemănătoare cu aceea că soarele se rotește în jurul pământului. Cu precizarea că a crede că soarele se rotește în jurul pământului este o convigere mai puțin toxică decât cea pe care o discutăm noi aici.

Și apropo de soare, se spune că odată a existat o bătrână care a observat cum cocoșul ei începe să cotcodăcească – cu o precizie de ceasornic – chiar înainte de răsăritul soarelui.

Fiind o femeie simplă, ea a ajuns la concluzia că soarele răsare din cauza cocoșului ei.

De aceea, când cocoșul a murit de moarte naturală, ea s-a grăbit să-l înlocuiască, pentru ca soarele să nu apună definitiv.

Într-o zi, ea s-a certat foarte tare cu vecinii și i-a amenințat că se va muta la sora ei, care locuia la câțiva kilometri distanță de sat.

Zis și făcut!

A doua zi, când cocoșul a început să cotcodăcească, soarele a răsărit din nou, ca întotdeauna.

Femeii i s-a confirmat astfel ceea ce știuse dintotdeauna: că soarele răsare acum aici, ceea ce înseamnă că satul ei natal rămăsese în întuneric.

Așa le trebuie!

Un lucru pe care nu l-a putut înțelege totuși a fost acela că vecinii ei nu au venit niciodată să o roage să se întoarcă în sat, împreună cu cocoșul.

Până la urmă a tras concluzia că sunt niște oameni încăpățânați și înguști la minte. :)

Dacă tu crezi că e greu de trăit în România, pentru tine așa va fi. Realitatea este cu totul alta. De aceea te invit să renunți și la această convingere toxică.

Descarcă articolul în format audio .mp3

6. AȘ FI FERICIT DACĂ AȘ FI ÎNTR-O RELAȚIE

„Fericirea vine din interior. Ea nu depinde de lucruri externe sau de alți oameni. Devii vulnerabil și ușor de rănit când sentimentele tale de securitate și fericire depind de comportamentul și acțiunile altor oameni. Nu îți ceda niciodată puterea altcuiva.” – Brian L. Weiss

Chiar dacă ai impresia că ai fi mai fericit dacă ai fi într-o relație, să știi că este doar o impresie. Fericirea ta ține numai și numai de tine. De cel care ești tu în interior. Să fii nefericit și să intri într-o relație nu va conduce decât la și mai multă nefericire.

Așa că te invit la modul cât se poate de sincer să renunți la această convingere toxică și să cauți fericirea în interiorul tău. Caută fericirea dincolo de zidurile create poate în viața ta de cele 11 convingeri toxice detaliate în acest articol.

7. ÎN ZIUA DE AZI, NU POȚI AVEA ÎNCREDERE ÎN NIMENI

Oamenii din jurul tău sunt exact așa cum crezi tu despre ei că sunt. Oamenii sunt ceea ce tu vezi în ei. Dacă ești de părere că nu poți găsi în jurul tău oameni de încredere, atunci ai dreptate. La fel cum și dacă ai fi de părere că te poți baza pe cei din jur, ai avea dreptate.

Credințele tale despre lume sunt o reflexie a lumii tale interioare. Nimic mai mult. De aceea, eu văd aici o puternică punte între lumea în care trăiești și viziunea ta despre o lume ideală. Și asta pentru că dacă ești deschis, te poți folosi foarte ușor de judecățile tale despre oamenii din jur. În ce fel te poți folosi de aceste judecăți? Tot ce trebuie să faci este să te observi atunci când gândirea ta tinde să generalizeze. Observă ce spui. Observă cum gândești. Și, mai ales, observă ce gândești. Mai apoi adu-ți aminte că tot ceea ce spui despre alții, crezi de fapt despre tine. Poate fi greu de acceptat această perspectivă, însă ea nu reprezintă altceva decât realitatea pură. Ai mai jos o poveste în aceeași notă. Povestea aparține luiBruno Ferero

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl intrebă:

– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

– Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:

– Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:

– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

– Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi, pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:

– Cum poţi să dai două raspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei!

8. DUPĂ CE TERMIN FACULTATEA TREBUIE SĂ ÎMI IAU UN JOB

Acest punct este mai mult pentru tinerii care de abia termină facultatea, dar este și pentru tine indiferent de vârsta pe care o ai. Poate ai copii. Te rog din suflet, nu le inocula această convingere toxică. Și da, îmi asum și afirm cu toată convingerea că această credință conform căreia după ce termini studiile trebuie să te angajezi este o credință toxică.

Și nu vorbesc din cărți. Eu nici nu am terminat facultatea și m-am angajat. Eram în anul 2 de facultate și am făcut acest pas. Am avut job în următorii 3 ani în paralel cu facultatea și blog-ul. Slavă domnului că acum nu trebuie să îmi mai pierd timpul cu job-ul și cu facultatea. Sunt recunoscător că pot trăi din scris în România.

Revenind, poate o să îmi spui: „Cosmin, în România majoritatea tinerilor ar face orice pentru un loc de muncă. Job-urile se găsesc greu și așa, și tu vii și îmi spui că a-ți dori un job este o convingere toxică?

Prima parte a răspunsului ar fi aceea că în România nu este o criză a locurilor de muncă. În România este o criză de oameni competenți, profesioniști și cu abilități. Cunosc câțiva proprietari de afaceri care ar angaja astăzi o persoană competentă în firma lor chiar dacă nu ar avea ce să îi dea de muncă din prima zi. Persoanele competente nu bat însă la ușa lor. Fiindcă aceasta este adevărata criză. Lipsa acută a oamenilor cu abilități reale.

Dacă ești inteligent și dispus să muncești, crede-mă că job-ul este o alegere cât se poate de proastă. Dacă nu ai niciun fel de abilități reale și nici nu ai de gând să îți însușești, atunci da, job-ul este o idee excelentă. Totuși sute de tineri cu abilități reale aleg să se angajeze și își irosesc astfel tot potențialul. Și asta datorită unei credințe toxice care le-a fost inoculată încă din copilărie.

Există mii de modalități de a face bani, iar job-ul este doar una dintre ele. O să aprofundez acest subiect într-un articol viitor. Deocamdată, dacă vrei să fii un om fericit te invit să pui sub semnul întrebării convingerea conform căreia trebuie să te angajezi după ce termini studiile. Dacă ești tânăr, decizia stă în mâinile tale. Dacă ești mai în vârstă, te rog oprește-te din a răspândi toxicitate. Menirea oamenilor nu este job-ul, menirea oamenilor este să ofere ceva valoros celorlalți.

9. DACĂ ALTCINEVA ÎMI ZICE CEVA NEGATIV ÎNSEAMNĂ CĂ ARE CEVA CU MINE

Aceasta este o altă credință toxică a majorității oamenilor. Ea este și strâns legată de fericirea sau nefericirea ta. Ce te invit eu pe tine să înțelegi este că viața este nicicum. Iar atunci când oamenii zic ceva despre tine, în majoritatea cazurilor vorbesc despre ei înșiși. Extrem de puține și rare sunt situațiile când cineva spune ceva despre tine, lucrurile pe care le-a spus au cu adevărat vreo legătură cu tine.

Și o să îți dau un exemplu din viața mea. Prin natura activităților pe care le fac zi de zi, personal interacționez cu zeci de oameni zilnic. Primesc săptămânal sute de e-mailuri și discut cu foarte mulți oameni. Primesc și foarte mult feedback cu privire la ceea ce scriu. Nu o dată mi s-a întâmplat ca la același articol să primesc următoarele mesaje: Părere 1.Ce-i cu porcăria asta?Părere 2.Acest articol mi-a schimbat viațaPărere 3.Acesta e cel mai tâmpit articol pe care l-am citit vreodatăPărere 4.Acesta este un articol senzațional, m-am abonat la blog, și ți-am cumpărat și cartea după ce l-am citit”.

Îți reamintesc că toți acești 4 oameni vorbesc despre unul și același articol. Sau cel puțin aceasta este credința generală. În realitate ei vorbesc despre impactul pe care articolul l-a avut în viața LOR. Vorbesc despre ei și despre senzațiile lor. Articolul a rămas în permanență același. Nu am schimbat niciun cuvânt în el, și totuși părerile sunt împărțite.

Exact același lucru îl experimentezi și tu în viața ta. Când oamenii spun ceva despre tine, de cele mai multe ori vorbesc chiar despre ei înșiși. Așa că renunță la a lua lucrurile personal. Faptul că ceilalți ar avea ceva cu tine este o convingere toxică la care te invit să renunți chiar acum.

10. DEZVOLTAREA PERSONALĂ E O PROSTIE

Sunt în România oameni care urăsc de-a dreptul dezvoltarea personală și cărțile de self-help. O parte din ei există chiar în media. Discursul acestor oameni sună în felul următor: „Ce bă?! Vin toți neica nimeni să îmi explice mie cum să îmi trăiesc viața? Lasă mă că bunicu` nu a avut nici traineri nici coach-i și a trăit o viață extraordinară. Ce e domnle` cu invazia asta de vorbitori în public și life coach-i care nu fac nimic. Toți se dau deștepți în România, dar să pună mâna să muncească nu se apucă nimeni!” Este posibil să fii și tu familiarizat cu astfel de reacții.

Ele sunt din păcate alimentate și de calitatea scăzută a unei părți din articolele care se doresc a fi de dezvoltare personală în România. Orice pădure are însă și uscături.

În cazul meu, lucrurile stau destul de simplu. Dacă literatura de dezvoltare personală nu exista, nu mai avea cine scrie aceste rânduri. Am trecut printr-o criză acută în viața mea. Dacă nu era Ron Jensen cu a sa Piramidă a succesului, și dacă nu eraPavel Coruț să mă învețe ce e aia autosugestie, se prea poate să fi fost deja oale și ulcele. Am avut și conștientizări personale, despre care am scris în nenumărate rânduri pe acest blog, dar acești doi oameni, cu a lor literatură de dezvoltare personală, m-au ajutat enorm. Momentan nu mai rezonez cu Pavel Coruț, iar pe Ron Jensen îl urmăresc foarte puțin. Impactul însă a fost la momentul potrivit, și nu îl voi uita niciodată.

Prin urmare, cam aceasta este diferența pe care o poate face dezvoltarea personală. Este diferența dintre viață și moarte. Iar mie asta nu mi se pare puțin lucru. Este destul de probabil ca tu să nu ai această credință toxică. Articolul pe care îl citești poate fi ușor încadrat în literatura de dezvoltare personală. Iar dacă ai ajuns până aici se prea poate ca tu să înțelegi rolul self-help-ului în viața ta.

Ca și concluzie a acestui punct, dacă ești de părere că dezvoltarea personală este o prostie, renunță la această convingere toxică. Îți pot recomanda niște materiale care să te ajute să îți schimbi părerea. Texte cu adevărat valoroase. Dacă nu ai această convingere toxică, dă un share articolului pe care tocmai îl citești. Astfel sunt șanse mari să aduci o binecuvântare în viața unui alt om.

11. EU NU TREBUIE SĂ MĂ EDUC, ȘTIU DEJA TOTUL

Chiar dacă poate părea ciudat, există oameni care lasă anii să treacă fără să citească ceva nou sau să învețe ceva nou. Iar pentru asta au foarte mult de pierdut.Să consideri că nu ai nevoie de educație este o convingere toxică care te ajută la un singur lucru: să pierzi multe oportunități și nu numai.

Și aici am un alt exemplu din viața mea. Exemplu practic și clar. Luna trecută am lansat o carte. Titlul ei este „Arta de a duce o viață împlinită” și poate fi comandată de AICI. Am avut o săptămână de lansare care a fost un succes și am vândut câteva sute de exemplare, motiv pentru care sunt recunoscător. Nu mă voi opri însă până ce această carte nu va ajunge în mâinile a cel puțin 1000 de oameni. Pentru asta fac toate demersurile pe care le cunosc.

Mi s-a oferit de curând oportunitatea de a participa cu un stand la un eveniment de dezvoltare personală care va avea loc în săptămânile următoare. Excelent mi-am spus! Când am verificat însă obiectul de activitate al firmei pe care o dețin, mi-am dat seama că statutul actual al firmei, nu îmi permite să fac asta. Așa că a trebuit să plătesc o taxă de 400RON la finanțe. Băieții de la finanțe, au adăugat un cod pe o hârtie, iar acum totul este în ordine, voi participa la eveniment. Dacă treceam codul pe hârtie când am înființat firma nu mai trebuia să plătesc nimic acum. :)

Ce vreau să îți transmit cu acest exemplu este faptul că informația și educația sunt extrem de importante. Nu lăsa să treacă nicio zi din viața ta fără să înveți ceva nou. Educă-te. Citește. Învață. Experimentează! Nu te lăsa păcălit de convingerea toxică și falsă conform căreia ai ști deja totul. În permanență poți învăța ceva nou. Iar ceva nou învățat astăzi te poate scuti să plătești câteva sute de lei în viitor.

Ți-am dat acest exemplu și pentru ca tu să conștientizezi că aceste îndemnuri nu sunt povești, ci situații reale prin care eu însumi am trecut. Punctele cărora nu le-am alăturat un exemplu personal sunt puncte pentru care am considerat că o poveste ar fi mai semnificativă sau că o prezentare dintr-un alt unghi ar avea mai mult impact.

Ca să concluzionez acest ultim punct, te invit să spui adio acestei convingeri toxice conform căreia nu ai mai avea nimic de învățat. Citește zilnic și trăiește viața pe care cu adevărat o meriți. Fii fericit și împlinit!

http://fiimplinit.ro/

Posted in VIATA INTERIOARA | Lasă un comentariu

Sufletele barbatilor si ale femeilor se afla in relatie pentru a evolua


Sufletele barbatilor si ale femeilor se afla in relatie pentru a evolua, nu pentru a evita evolutia. Ceva anume din noi stie acest lucru si doreste aceasta crestere mai mult decat orice.

Adeseori, doi adulti care formeaza un cuplu, repeta la nesfarsit dramele copilariei. Una dintre aceste melodrame obisnuite se petrece atunci cand un barbat care nu s-a maturizat cu adevarat, se indragosteste de o femeie care crede ca l-ar putea determina sa se maturizeze.

O femeie care incearca sa faca lucrarea emotionala a unui barbat, in locul lui, a ales sa joace rolul mamei sale. A te purta cu un barbat ca o mama, ii anuleaza prin definitie barbatia si ii intareste disfunctia. Incapacitatea unui barbat adult de a-si asuma responsabilitatea in ceea ce priveste propriile sale ganduri, sentimente si actiuni este, in primul rand, o dovada de nevroza – iar o femeie care incearca sa-i compenseze lipsa, punandu-i la dispozitie mai mult din ea insasi, da dovada de o nevroza pe masura.

Daca mama sa nu l-a lasat sa mearga pe propriile-i picioare atunci cand ar fi trebuit, asta nu inseamna ca trebuie sa-l duci tu in spate. Solutia este ca cineva sa-l lase sa faca acest lucru, acum. Pana cand un barbat nu se va desprinde in mod fundamental de adolescenta, el nu va avea forta necesara pentru a fi un barbat adevarat, sau pentru a nutri o iubire adevarata.

“Dar daca eu nu o fac in locul lui – daca nu il chem atunci cand el nu ma mai cheama, daca nu-l fac sa vorbeasca despre sentimentele lui si nu ii arat ce face, daca nu-i explic unde greseste in relatia noastra, in momentul in care, in mod evident, el nu are nici o idée despre asta – atunci relatia se va termina! Nu va mai putea continua!” spun unele femei.

Poate ca e trist, dar tocmai asta e problema. Daca un barbat pe care il doresti nu vine catre tine, ar trebui poate sa te intristezi, dar in nici un caz nu trebuie sa-l iei de guler. Daca el nu vine catre tine, asta se intampla pentru un singur motiv – si anume, ca el nu te doreste. Daca il seduci, il manipulezi, iti faci planuri, sau incerci in alt mod sa declansezi ceva ce nu ar porni, in mod normal, de la el, atunci vei da gres, ceea ce te va face sa te simti, in cele din urma, umilita, respinsa si jenata.

Si de ce ar incerca o femeie sa castige, prin manipulare, dragostea unui barbat? In esenta, pentru ca e disperata. Ea doreste sa apara in viata ei o iubire mareata, pasionala – ceea ce doreste, de fapt, oricine. Dorinta, in sine, nu are nimic rau in ea. Ceea ce e rau este incercarea noastra de a o lua pe scurtatura, pentru a o implini. Universul ofera iubirea pe gratis, dar relatia potrivita trebuie castigata. Iubirea in sine este o energie care pluteste liber, iar relatia este un container pamantesc pentru ea. Acest container trebuie plamadit din integritate, dreptate si compasiune, altfel, energia devine distructiva.

Nu merge sa incerci sa convingi un barbat ca tu esti femeia visurilor lui. O femeie care unelteste inca nu a invatat ca, daca un tren nu se opreste in statia noastra, inseamna ca nu este trenul nostru. Din pacate, ea nu-si da seama ca exista un alt tren care incearca sa ajunga la ea, dar care nu o poate face, deoarece un tren care nici macar n-ar trebui sa treaca pe acolo, este retinut de intensitatea dorintei ei.

Se poate spune ca, intr-un fel, ii controlam pe cei pe care ii invatam, cu care ne purtam ca o mama, sau pe care ii ajutam prea mult. Asta e motivul pentru care aceste roluri sunt atat de tentante pentru aceia dintre noi care ne temem de o intimitate adevarata. Dar daca cedezi acestei tentatii, intr-o buna zi gluma se intoarce impotriva ta.

Masculinul initiaza, femininul primeste. Daca intr-o relatie, femeia joaca rolul initiatorului, rolul masculin, agresiv, atunci barbatul nu poate decat sa ramana in locul afectat ei, in detrimentul masculinitatii sale. Daca el cedeaza in fata solicitarilor de ordin psihologic ale unei femei, atunci el joaca rolul partii feminine, vizavi de partea masculina. Dar chiar daca el e dispus sa faca acest lucru pentru a o satisface, de obicei o femeie nu este fericita cu un barbat, daca el vine la usa ei ca un catelus.

Unele femei ar putea gandi: “Da, dar barbatul meu nu stie cum sa fie barbat.” Exact! Numai o femeie cu standarde inalte, pe care nu o intereseaza nimic mai mult decat interactiunea cea mai adulta dintre un barbat si o femeie, poseda capacitatea de a inspira un barbat sa invete cum sa se comporte ca atare.

Ceea ce atrage in cele din urma atat barbatii cat si femelie este focul initierii, ademenirea inconstienta exercitata de situatia care reprezinta urmatorul stadiu al dezvoltarii noastre personale. Dar, singurul mod in care ii putem invata pe altii, este acela de a incerca, in mod constient, sa invatam propriile noastre lectii, atunci cand ei sunt de fata. A ne gasi si a trai propriul nostru adevar – si nu a incerca sa le spunem celorlalti care ar trebui sa fie adevarul lor – este cel mai mare dar pe care il putem face celorlalti.

Din punct de vedere psihologic, este important ca, intr-o relatie, noi sa ramanem in partea noastra a terenului, sa ne facem propria noastra lucrare si sa ne concentram asupra propriilor noastre reactii. Daca cealalta persoana nu isi intinde mainile catre noi, trebuie sa acceptam faptul ca aici nu se va desfasura nici un joc.

Atunci cand un barbat ia initiativa in forta, dar dupa aceea face un pas inapoi la primul semn ca poate obtine ceea ce a vrut, el anunta ca nu este inca pregatit pentru iubire. Anunta ca tu esti, dar nu explicandu-i in mod co-dependent ceea ce el evident nu intelege, ori incercand sa-l infierbanti sau sa-l atragi din nou catre tine. Anunta universul ca esti gata pentru o relatie care sa fie mai adulta, dar nu te mania pe cineva care inca nu se comporta ca un adult. Furia la adresa unui barbat care se comporta in iubire ca un copil, nu este mai rezonabila decat furia la adresa unui copil de sase ani care nu este in stare sa faca un nod la cravata.

Dar de fapt, daca tu te-ai grabit sa-ti daruiesti inima, inainte de a ti se fi dovedit ca, din punct de vedere psihologic si emotional, te-ai angajat intr-o relatie de adulti, oare acest lucru nu inseamna ca tu insati te-ai comportat ca un copil? De multe ori, barbatii sunt invinuiti ca nu se lanseaza intr-o calatorie cu care, mai intai de toate, nici nu au fost de acord.

Ce ocazie minunata este aceasta pentru ca doi oameni sa creasca! El poate incepe sa depaseasca acele situatii in care nu era suficient de matur pentru ca sa-si asume ceea ce el insusi a provocat, si sa se vindece de obiceiul cronic de a face pe grozavul pentru a obtine ceva, pentru ca apoi sa se retraga schiopatand. Ea incepe sa-si asume responsabilitatea pentru obiceiul de a-si darui inima unor barbati care nu au spus niciodata, cu adevarat, ca doresc acest lucru.

Marianne Williamson

http://oficialmedia.com/

Posted in VIATA INTERIOARA | Lasă un comentariu

Identitatea, egoul si supraegoul


Potrivit teoriei psihanalitice a a personalitatii a lui Sigmund Freud, personalitatea este compusa din trei elemente. Aceste trei elemente ale personalitatii – cunoscute sub numele de identitate, ego si supraego – lucreaza impreuna pentru a crea complexele comportamente umane.

Identitatea

  • Identitatea este singura componenta a personalitatii care este prezenta inca de la nastere.
  • Acest aspect al personalitatii este complet inconstient si include comportamentele instinctive si primitve.

Conform teoriilor lui Freud, identitatea este sursa tuturor energiilor psihice, fiind componenta principala a personalitatii.

Identitatea este condusa de catre principiul placerii, care are nevoie de o implinire imediata a tuturor dorintelor, nevoilor si poftelor. Daca aceste nevoi nu sunt satisfacute imediat, rezultatul este o stare de anxietate sau tensiune. De exemplu, o crestere a senzatiei de foame sau sete produce un efect imediat de a dori sa mananci sau sa bei. Identitatea este foarte importanta in primii ani de viata, pentru ca asigura implinirea nevoilor bebelusului. Daca bebelusul este flamand sau nu se simte bine, el sau ea va plange pana cand cererile identitatii sunt implinite.

Totusi, satisfacerea imediata a acestor nevoi nu este intotdeauna realista sau chiar posibila. Daca am fi total condusi de catre principiul placerii, ne-am trezi ca smulgem ceea ce vrem din mainile altor persoane pentru a ne satisface propriile dorinte. Acest fel de comportament ar fi atat distrugator cat si inacceptabil din punct de vedere social. Potrivit lui Freud, identitatea incearca sa rezolve tensiunea creata de catre principiul dorintei prin intermediul proceselor primare, care implica formarea unei imagini mentale a obiectului dorintei ca un mod de satisfacere a nevoii.

Egoul

  • Egoul este componenta personalitatii care este responsabila de interactiunea cu realitatea.
  • Potrivit lui Freud, egoul se dezvolta din identitate si asigura expresia impulsurilor identitatii intr-o maniera acceptabila in lumea reala
  • Egoul functioneaza atat in constient, preconstient dar si in inconstient

Egoul opereaza bazandu-se pe principiul realitatii, care incearca sa satisfaca dorintele identitatii in moduri realiste si corecte din punct de vedere social. Principiul realitatii cantareste costurile si beneficiile unei actiuni inainte de a decide sa actioneze sau sa abandoneze impulsurile. In multe cazuri, impulsurile identitatii pot fi satisfacute printr-un proces de multumire intarziata – egoul va permite in cele din urma comportamentul, insa doar in locul si momentul potrivit.

Egoul de asemenea descarca tensiune creata de catre impulsurile neimplinite prin intermediul proceselor secundare, in care egoul incearca sa gaseasca un obiect in lumea reala care se potriveste cu imaginea mentala creata de catre procesul primar al individualitatii.

Supraegoul

Ultima componenta a personalitatii care se dezvolta este supraegoul.

  • Supraegoul este acel aspect al pesonalitatii care mentine toate standardele interioare morale si idealurile pe care le primim atat de la parinti dar si de la societate – simtul nostru al binelui si raului.
  • Supraegoul confera baza pentru judecata.
  • Potrivit lui Freud, supraegoul se naste la varsta de cinci ani.

Exista doua componente ale supraegoului:

  1. Idealul egoului ce include regulile si standardele pentru un comportament corect. Aceste comportamente le includ pe acelea care sunt aprobate de catre parinti si de catre alte figuri autoritare. Conformarea la aceste reguli conduce la experiementarea unor sentimente de mandrie, valoare si implinire.
  2. Constienta care include informatiile despre lucrurile care sunt vazute ca fiind incorecte de catre parinti si societate. Aceste comportamente sunt deseori interzise si conduc la consecinte negative, pedepse sau sentimente de vina si regret.

Supraegoul actioneaza pentru a perfectiona si civiliza comportamentul nostru. Lucreaza pentru a suprima toate nevoile inacceptabile ale identitatii si se lupta pentru a face egoul sa actioneze in baza standardelor ideale decat in baza principiilor realiste. Supraegoul este prezent in constient, preconstient si inconstient.

Interactiunea dintre identitate, ego si supraego

Cu atatea forte care sunt in competitie, este lesne de vazut cum se poate naste un conflict intre identitate, ego si supraego. Freud a folosit termenul de putere a egoului pentru a se referi la abilitatea egoului de a functiona in ciuda acestor forte contrare. O persoana care are o buna putere a egoului poate sa administreze aceste preisuni, in timp ce acele persoane care au prea putina putere a egoului pot deveni incapatanate si prea tulburate. Potrivit lui Freud, cheia pentru o personalitate sanatoasa este echilibrul dintre identitate, ego si supraego.

Observatii

  • „Atunci cand discutam despre identitate, ego si supraego, trebuie sa tinem minte ca acestea nu sunt trei entitati separate cu limite clar definite, ci mai degraba ele reprezinta o varietate de procese diferite, functii si dinamici in interiorul unei persoane… Mai mult decat atat, in scrierile sale, Freud foloseste pronumele personale das Es, Das Ich, si das uber-Ich. Traduse literal, acestea inseamna „eul – nonpersonal”, „Eul” si „Supra-eu-l” (nota: limba romana nu diferentiaza intre eu-l asociat persoanelor si cel al obiectelor sau animalelor acel es sau it din germana, respectiv engleza, traducandu-se simplu el sau ea, acest pronume personal fiind universal si in functie de gen)”. Traducerea in pronume din latina (ego) le-a facut si mai putin personale, ridicand problema necesitatii unei incercari de traducere mai apropiate de realitate. (Engler, 2009)
  • „Avand egoul plasat in centru, in cazul in care toate cererile sunt implinite, sistemul isi mentine echilibrul intre puterile psihice si finalitate, in acest fel devenind o personaliatate „ajustata”. Daca exista dezechilibru, rezultatul este o personalitate „neadaptata”. De exemplu, cu o identitate dominanta, rezultatul ar putea fi un individ impulsiv si incontrolabil (de exemplu, un criminal). Cu un supraego supra-activ, rezultatul ar putea fi un indvid extrem de moralist (de exemplu un evanghelist de la televizor). Un ego extrem de puternic ar putea crea un individ acare este prins in realitate (de exemplu un individ extrem de rigid care nu este capabil sa iasa in afara regulilor sau a structurii) sau care nu poate fi spontan (sa isi exprime impulsurile) sau caruia ii lipseste simtul a ceea ce este corect si gresit (de exemplu care traieste ca la carte).” (Carducci, 2009)

sursa: http://psychology.about.com/od/theoriesofpersonality/a/personalityelem.htm

Home

Posted in VIATA INTERIOARA | Lasă un comentariu

Ovidiu Hurduzeu: ”Un capitalism-malaxor deranjat de frontierele naţionale amalgamează popoarele, şterge identităţile colective organice şi le promovează pe cele artificiale.”


Poziţia antiglobalistă a lui Donald Trump nu este nici excentrică şi nici singulară. Ea exprimă reacţia naţionalistă, inevitabilă după trei decenii de experiment globalist sub administraţiile Bush, Clinton şi Obama.

Op-Ed-11

„Americanism, and not Globalism, is our creed” (Americanismul, şi nu globalismul, este credinţa noastră) a spus Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale în discursul său de la ceremonia de desemnare. Declaraţia lui Trump pune punctul pe i. SUA nu mai cred în valorile sale tradiţionale, ci în ideologiile şi practicile globalismului. Revenirea la americanism, la „America first” ar însemna o reîntoarcere la America profundă, o „revenire acasă” după multe aventuri perdante pe întreg mapamondul.

Globalismul este un termen arhifolosit, dar prea puţin înţeles. El nu are nici în clin nici în mânecă cu globalizarea, deşi cei doi termeni sunt deseori folosiţi într-un sens similar. Globalizarea se referă la inter-naţionalizarea crescândă a vieţii economice şi culturale datorită răspândirii rapide a tehnologiilor informaţionale. Globalizarea implică o lume multipolară de naţiuni suverane, pe când globalismul este un proiect unipolar al elitelor mondialiste. Globaliştii nu urmăresc decât să-şi sporească necontenit puterea transnaţională. O puterea nelimitată, ce-şi arogă dreptul să întroneze guvernanţa globală, „managerizând” întreaga planetă în numele „democraţiei”, „drepturilor omului” şi a altor ficţiuni manipulatoare.

Lumea globalistă este cea a capitalismului total şi totalitar ce încurajează deopotrivă libertarianismul economic (noua formă de laissez-faire promovat agresiv de „statul de piaţă”) şi pe cel cultural, manifestat prin multiculturalism, corectitudine politică etc. Un capitalism-malaxor deranjat de frontierele naţionale amalgamează popoarele, şterge identităţile colective organice şi le promovează pe cele artificiale (de exemplu „identitatea gay”). Globaliştii încearcă să înlocuiască statul naţional cu „statul de piaţă”(market state), o ficţiune neoliberală creată după chipul şi asemănarea corporaţiei transnaţionale: într-un astfel de stat imperativul pieţei este mai presus de interesul naţional şi de identitatea naţională.

Globaliştii acţionează printr-o imensă reţea de entităţi transnaţionale (FMI, Banca Mondială), de fundaţii, think-tank-uri, universităţi, bănci şi corporaţii. Cea mai mare parte a birocraţiei guvernamentale din ţările occidentale se află sub directul lor control. În aceste condiţii, lupta dintre „dreapta” şi „stânga” devine irelevantă. Dreapta neoconilor (neoconservatorilor) continuă în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Libertarianismul economic şi cel cultural au în comun aceeaşi agendă globalistă şi aceeaşi antropologie anticreştină. În locul persoanei, în sens creştin, care există numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere şi responsabile, globalismul l-a pus pe homo oeconomicus, care nu este o persoană, ci un mijloc, o „resursă umană”, exploatat ca marfă şi sursă de profit. Adevăratul conflict de la sfârşitul Razboiului rece încoace este cel dintre globalişti şi naţional-suveranişti, dintre cei care promovează şi cei care resping agenda globalistă.

Astăzi globalismul îşi ascunde chipul sub masca Statelor Unite. America însăşi trăieşte sub jugul globalist. Prima putere a lumii nu mai este o naţiune suverană cu o economie autonomă şi o cultură distinctă. Urmărind să devină un „stat de piaţă” exemplar şi far călăuzitor pentru întreaga omenire, Statele Unite s-au afundat atât de mult în „economia globală”, încât au ajuns dependente de alte state pentru a-şi asigura accesul la resurse financiare, materii prime şi mână de lucru.

Libertarianismul economic a închis mii de fabrici în SUA, a sărăcit clasa de mijloc, fiind o bonanza pentru doar 1% din populaţie. Dar globaliştii nu s-au mulţumit doar să subjuge America economic. Au târât-o în tot felul de conflicte regionale, au înlănţuit-o prin pacte şi angajamente de securitate precum şi printr-o sumedenie de tratate comerciale, majoritatea păguboase pentru cetăţeanul de rând, dar ultraprofitabile pentru marile corporaţii. Odinioară ceea ce era bun pentru General Motors era bun şi pentru America. Astăzi, acest adevăr nu mai este valabil, întrucât „capitaliştii globali au devenit acoliţii guvernării globale”, cum bine remarca Patrick J. Buchanan în cartea O republică, nu un imperiu.

Poziţia antiglobalistă a lui Donald Trump nu este nici excentrică şi nici singulară. Ea exprimă reacţia naţionalistă, inevitabilă după trei decenii de experiment globalist sub administraţiile Bush, Clinton şi Obama. O reacţie populistă, într-adevăr, dar şi o mişcare bine gândită a „realiştilor” împotriva globaliştilor din birocraţia americană şi a modului lor postmodern de a privi realitatea. „Suntem un imperiu acum, şi când acţionăm creăm propria noastră realitate. Facem istoria, iar vouă tuturor vă rămâne doar să studiaţi ceea ce facem noi” (Karl Rove).

Donald Trump îşi propune să resuveranizeze SUA prin „trezirea la realitate”, o realitate dură, dureroasă, a establishment-ului american, şi prin înlocuirea agendei globaliste cu „America first”, un concept mult îndrăgit de forţele naţionaliste. Pentru a reuşi pe deplin, strategia unei viitoare administraţii Trump trebuie să depăşească însă cadrele unui naţionalism pragmatic şi a unei realpoltik în politica externă. Noul suveranism american va trebui să se întoarcă la rădăcinile Americii profunde. Statele Unite au nevoie de noi mituri naţionaliste care să unească poporul american prin altceva decât tehnologism şi consumerism perpetuu. Războiul împotriva globalismului va fi câştigat când va fi distrusă matricea culturală a acestuia. Şi nu numai în SUA, ci peste tot în lume.

Ovidiu Hurduzeu este scriitor şi critic social român, doctor în literatura franceză şi ştiinţe umaniste a Universităţii Stanford, SUA. Din 1990 este stabilit în California.

Autor: Ovidiu Hurduzeu

http://ro.sputnik.md/

Posted in SIONISTI MASONI-NWO | Lasă un comentariu

Ciobănașul (povesti adevarate)


 
.

    Când am plecat din satul Arsura, Dora a dorit sa oprim pe la cimitirul satului, la mormântul tatălui ei. Am coborât și eu și am văzut vreo patru-cinci morminte, unul lângă altul, toți având același nume de familie. Tatăl ei se născuse în 1932(scria pe cruce), iar alături de el era un mormânt al cuiva născut în 1937 (în același an cu tatăl meu), decedat în 1955. Am întrebat și mi s-a răspuns: 

  „Este fratele tatălui meu. A fost o poveste despre care vorbesc și acum oamenii din sat.   Tatăl meu avea încă doi frați și o sora. 

   Părinții lui (bunicii mei) au hotărât asa: primul copil va rămâne la pământ, al doilea va face carte, al treilea va rămâne și el la pământ, iar fata va face carte. Fata a făcut liceul pedagogic și Institutul de pedagogie, fiind apoi învățătoare în sat. Tatăl meu, fiind cel mai mare dintre frați, a rămas la pământ, însă, când a plecat în armată (a făcut 2 ani, asa se făcea pe atunci), a rămas, în locul lui, la pământ, fratele lui, cel născut în 1937, mai mic cu cinci ani decât el.”
 DA PAGINA!


.

„Fratele tatei era un om deosebit, mergea cu oile. Avea un dar de la Dumnezeu, uite, când era iarna grea și exista pericolul sa moara mieii de frig, ii aducea, noaptea, în casa, unde stăteau sub pat. El se așeza în pat și se apuca sa cânte din fluier și atunci ieșeau mieii de sub pat și începeau sa se zbenguie. Adică cântecul fluierului ii făcea sa danseze. 

   Nu toți mieii și nu întotdeauna, dar asta se întâmpla destul de des. 
   Eu sunt născută în 1957, el a murit înainte sa ma nasc eu. Dar îmi povestesc și acum oamenii din sat despre unchiul meu, mai ales mătușa mea, cu care ma întâlnesc mai des. Când povestește, începe sa plângă. 
   
  

.

Într-o toamna a fost o furtuna foarte mare, cu ploaie multă, fulgere și tunete. Ca sa ajungă la stana, a trebuit sa treacă de un parau, dar din cauza ploii, pârâul se umflase și oile nu puteau trece peste parau. Ar fi putut sa lase oile în plata Domnului, chiar dacă s-ar fi rătăcit. Să le caute după ce trece furtuna, caci aicea nu se fură și le-ar fi găsit pe cele mai multe după ce trece furtuna, oile nu s-ar fi îmbolnăvit. Dar fratele tatei n-a putut sa lase oile singure în furtuna, caci erau speriate de fulgere și tunete. Nu l-a lăsat inima sa facă asta, caci asta ar fi trebuit să facă!El se simțea bine singur cu oile, ți-am spus ca le canta chiar și din fluier în nopțile geroase. 

   Asa ca s-a băgat în parau, apa era mare și stat ud, în

.

parau, pana a trecut toată turma dincolo, fiecare oaie, în parte. N-a lăsat niciuna în urma,
nu a plecat pana nu a trecut toate oile dincolo de parau. De la parau mai avea mult de mers cu oile pana la stana. Ei, atunci a răcit și s-a îmbolnăvit la plămâni, caci a stat prea mult timp în frig cu hainele ude. Atunci nu era cum e acuma, nu erau medicamente, nu erau doctori decât la spital la Huși. 

   Boala s-a agravat, iar când a ajuns sa zacă, bunicii mei s-au speriat și au plecat cu el cu căruța la Huși, la spital. Uite, a murit în februarie 1955,scrie pe cruce, atunci a fost o iarna grea, cu mult omăt. Drumurile erau înfundate de zăpadă, caii trăgeau cu greu căruța. Nu era lucru ușor sa mergi cu căruța pana la Huși, era și periculos, le era frica ca-i atacă lupii, le era frica ca n-or sa ajungă la timp la spital. Pana la urma au avut noroc, nu i-au atacat lupii, dar au ajuns prea târziu, doctorii n-au mai putut face nimic. Fratele tatei a murit la nici 18 ani. Îți închipui ce tristețe pe bunicii mei, sa le moara copilul de 18 ani. 

   Tata era în armata și a fost chemat acasă încă de când boala fratelui a început sa se agraveze, dar el nu știa pentru ce a fost chemat. Știa ca fratele lui e bolnav, dar nu știa că e asa de grav.  A ajuns târziu, chiar în ziua înmormântării.

   Părinții lui (buneii mei) l-au așteptat cât au putut, dar pana la urma s-au hotărât să facă înmormântarea fără tata. Când a intrat tata în sat, a auzit muzica. A întrebat de unde se aude muzica de înmormântare, dar nici un sătean n-a vrut sa-i spună ca muzica canta tocmai pentru fratele lui. Niciunul nu a avut puterea sa-i spună ca fratele lui a murit. S-a întâlnit chiar în drum spre casa cu alaiul de înmormântare, iar când a văzut cine e întins în căruță, parca l-a fulgerat.

.

   A oprit căruța, s-a dus lângă fratele lui din sicriu și l-a luat în brate, țipând și plângând. Mătușa mea îmi povestește ce tare striga și plângea tata, răpus de durere. Îmi spune și ca toți oamenii, veniți în număr mare la înmormântarea unui fecior de 18 ani, au fost atât de atinși, încât au început sa plângă și ei.

   Nu numai femeile, ci și bărbații, cat or fi ei de bărbați. Pana la urma tata a reușit sa se despartă de fratele lui, cavalerii (asa se numesc tinerii care duc pe umeri sicriul la groapa) au luat sicriul deschis pe umeri și au vrut sa treacă strada, sa intre în cimitir. Vezi, aici e deal. Ei veneau cu alaiul de înmormântare din vale, însă când erau cu sicriul în mijlocul străzii, a venit din deal, nimeni nu știe cum, o turma de oi. Oile s-au băgat intre tinerii care aveau sicriul pe umeri și pur și simplu nu i-a lăsat sa înainteze spre cimitir. Pana n-au trecut toate oile pe sub sicriul lui, n-au putut face nimic, n-au putut sa meargă mai departe. 

   Oile nu l-au lăsat pe fratele tatei sa fie înmormântat pana nu și-au luat rămas bun de la el. Toată lumea a fost atât de impresionata,
încât și azi, după atâția ani, încă se mai vorbește despre asta. Eu ți-am spus povestea pe

.

scurt, dar oamenii de atunci, cei care încă mai trăiesc (nu mai sunt multi) știu mai multe.
  
   Povestea o sa moara odată cu ei, caci tinerii n-au apucat sa vadă cu ochii lor întâmplarea asta. Tata a fost afectat nu numai psihologic de moartea fratelui lu mai mic, ci și viata i s-a schimbat. Pentru ca a murit fratele lui, cel care ar fi rămas la pământ în locul lui, n-a mai putut sa rămână în armata, ca asa voia el, sa rămână în armata. A rămas în sat și toată viata a regretat ca nu a putut sa rămână în armata.”

auzita si scrisa de catre *Decenu*
editare si foto:*nemotoujours*

http://suntemromania.blogspot.ro/

Posted in POVESTI ROMANESTI | Lasă un comentariu

Povestea telescopului gigant construit de francezi. De ce a fost acesta considerat ca fiind inutil de către astronomi


Undeva în interiorul Observatorului din Paris, situat pe malurile râului Sena, sunt depozitate departe de ochii lumii, în niște lăzi prăfuite și uitate de timp, unele dintre cele mai mari lentile fabricate vreodată. Acestea măsoară 1,25 metri în diametru și au făcut parte din cel mai mare telescop de refracție construit vreodată.

Telescopul a început să prindă contur în 1892, la câteva luni după ce guvernul francez a anunțat planurile pentru organizarea Târgului Mondial de Inventică din anul 1900, la Paris. Ideea a fost aceea de a construi o structură la fel de impresionantă ca și Turnul Eiffel. Aceste târguri de inventică erau organizate periodic în toată Europa, participanții putând să-și prezinte într-un cadru special amenajat progresele din producție, știință și tehnologie.

 

Germania plănuia un târg internațional în 1896 sau, eventual, în 1900. Vestea a alarmat autoritățile de la Paris care considerau că țara care va organiza o asemenea expoziție în prag de nou secol va deveni un reper pentru întregul secol. Guvernul francez a decis să acționeze rapid și a anunțat nu doar organizarea târgului din 1900, ci și construirea celui mai mare și puternic telescop din lume.

telescop3

Telescopul a avut două lentile interschimbabile de 1,25 metri în diametru, una pentru observarea vizuală și una pentru fotografii. Acestea au avut o lungime focală de 57 de metri, iar tubul de oțel în care erau fixate avea o lungime 60 de metri. Din cauza dimensiunii și a greutății enorme, telescopul nu a putut fi manevrat pentru a urmări obiectele astronomice. În schimb, a fost montat într-o poziție orizontală fixă, iar lumina de la obiecte astronomice a fost redirecționată în ansamblul tubului optic printr-un sistem de oglinzi plane mobile.

telescop2

Telescopul a fost expus timp de aproximativ un an, timp în care s-au făcut doar câteva observații științifice. Astronomii au privit petele solare și nebuloasele, au făcut fotografii mari cu suprafața Lunii și alte lucruri minore. Mulți oameni de știință din acea vreme considerând telescopul ca fiind un simplu truc de marketing și nu un instrument astronomic serios.

Telescopul a fost scos la licitație în 1909, însă nimeni nu a fost interesat să-l achiziționeze. Astăzi, aproape toate telescoape optice din lume folosesc un sistem de reflexie și nu de refracție. Cel mai mare telescop de refracție funcțional în prezent este cel de la Observatorul Yerkes, a căror lentile au 102 cm.

sursa: amusingplanet.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

telescop1

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in ISTORIE | Lasă un comentariu

Omul care frângea fierul în mâini. Viața și faptele lui Nicoară Potcoavă – domnitor al Moldovei și luptător neînfricat contra otomanilor


Nicoară Potcoavă a ocupat tronul Moldovei o foarte scurtă perioadă de timp. Începută în noiembrie 1577, domnia sa a fost curmată la sfârșitul aceluiași an. Nicoară Potcoavă (numit și Ioan Potcoavă, Ivan Serpeaha ori Ivan Pidkova) era fratele lui Ioan Vodă cel Cumplit, însă doar după mamă.

Isprăvile sale de luptător au fost atât de îndrăznețe încât au rămas în memoria colectivă multă vreme după ce viața sa s-a încheiat. La botez i s-a pus numele de Garabet, mama sa fiind armeancă. Al doilea nume, cel românesc, a fost Nicoară. Ioan i s-a spus ca domnitor. Nicoară se bucura de o deosebită stimă printre cazaci, în fruntea cărora a săvârșit numeroase fapte de vitejie, în luptele cu turcii. Potcoavă beneficia de considerație și printre nobilii polonezi.

potcoava-2

O imagine cu Ioan Vodă cel Cumplit îl reprezintă pe acesta în timp ce manevra singur, în toiul luptei, un tun masiv, pe care ostașii săi nu-l putuseră urni. Și fratele său Nicoară avea o forță colosală, demnă de legendarul Hercule. Cu toate metodele de antrenament moderne, cu greu ai putea găsi, chiar și la vestitele competiții unde-și măsoară forța cei mai puternici oameni ai lumii, un colos capabil să frângă fierul călit în căușul palmei, așa cum o făcea el.

De altfel, porecla Potcoavă sau Pidkova de acolo i se trăgea. Cronicarii îl prezintă ca pe un individ căruia forța brațelor îi permitea să schimbe pe dată forma unei potcoave sau chiar s-o frângă în două. Pe lângă forța fizică, cei doi frați au mai avut ceva în comun: moartea violentă.

Nicoară Potcoavă a fost chemat să ocupe tronul moldovean de către boieri, care doreau să se debaraseze de domnitorul Petru Șchiopul. Necazurile lui Nicoară Potcoavă aveau să pornească de la faptul că turcii nu l-au vrut niciodată ca domn al Moldovei.

Cu privire la sfârșitul său există două versiuni. Prima că l-ar fi ucis turcii în întâia zi a anului 1578 iar a doua că a fost executat într-o piață publică din Liov, la începutul verii aceluiași an. Se pare că a doua variantă este cea reală.

Curajul și faptele de arme ale lui Nicoară Potcoavă, precum și demnitatea și calmul său în fața călăului care avea să-l decapiteze, au făcut ca după moartea sa să-i fie dedicate cântece și să fie pomenit în povestirile vitejești. Mai ales la vecini, în Ucraina! Lupta sa constituie subiectul ultimului roman istoric pe care avea să-l scrie Sadoveanu. În Ucraina, i-a fost dedicat poemul „Ivan Pidkova”, compus de către Taras Shevchenko.

np-3

La sfârșitul verii lui 1577 s-a petrecut întâia sa tentativă de ocupare a tronului. Putem aprecia curajul său după numărul mic de combatanți pe care se baza în această primejdioasă întreprindere. Dispunea de circa 300 de ostași. E cazul, aici, să ne amintim de efectivele de zeci de mii de oșteni pe care le mobiliza Ștefan cel Mare în luptele cu turcii.

În ciuda susținerii de care se bucura din partea poporului și a boierimii, ca urmare a activității sale de luptător pentru creștinătate, această primă încercare a lui Nicoară de-a obține puterea în stat n-avea să fie încununată de succes.

Boierii moldavi erau, însă, teribil de nemulțumiți de domnitorul Petru Șchiopul, care le sporise birurile. Îl tot solicitau pe Nicoară, cu insistență, să vină să ia în primire locul pe care-l ocupase odinioară Ioan Vodă cel Cumplit, fratele său.

La sfârșitul aceleiași toamne, Nicoară Potcoavă s-a pus în fruntea unei mici oștiri (totuși dublă față de data trecută), reușind să obțină biruința. Petru Șchiopul, doritorul de biruri mari, a dat bir cu fugiții. Dar țara n-a putut să se bucure de domnia lui Nicoară. Pentru că Petru Șchiopul a revenit, în plină iarnă, cu o armată compusă din turci și din munteni. Deși oastea lui Nicoară a obținut izbânda, victoria n-a fost cu folos iar, peste doar câteva zile, el a trebuit să se retragă de pe tron. Asupră-i venea urgia!

np-4

Sultanul nu-l admitea ca domnitor. O altă oaste, mai puternică, era trimisă către Moldova. Forțelor turcești și muntene urmau să li se adauge și cele ale principelui transilvan. Ninsorile strașnice nu i-au mai îngăduit domnitorului pribeag să ajungă la prietenii cazaci.

Până la urmă a ajuns în Polonia, acolo unde-i fusese făgăduită o oarecare protecție. Una iluzorie, pentru că regele polon voia să îi intre-n grații sultanului Murad III sau, cel puțin, nu voia să și-l facă adversar. „Lupta contra păgânilor” trecuse într-un plan îndepărtat…

Fostul voievod trebuia să piară, la cererea Sultanului. La rândul său, Petru Șchiopul, care-și luase tronul îndărăt, insista să fie ucis cât mai repede. Cum spuneam, Nicoară era stimat printre aristocrații poloni. Dar nimeni nu i-a putut îmbuna destinul, fiind capturat și aruncat în temniță. Nimeni n-a putut împiedica condamnarea sa la moarte. Era voința regelui. Urma să-i fie tăiat capul în fața cetățenilor din Liov.

Puternicul rege polon, doritor de pace și „bună înțelegere” cu otomanii, n-a vrut să fie de față la uciderea condamnatului, care s-a petrecut în public, în centrul orașului Liov, ordinea fiind asigurată de numeroși ostași. Astăzi, acolo unde s-a petrecut oribila și nedreapta execuție se află un monument ce reprezintă chipul dârz al fostului domnitor.

Demn, cu mâinile dezlegate, condamnatul a venit înaintea gâdelui. Apoi s-a dat citire hotărârii de condamnare. Cu sânge rece și fără tremur în glas, eroul și-a declarat nevinovăția și a rostit câteva cuvinte despre lupta sa dusă contra dușmanilor creștinătății. Apoi călăul a făcut ce știa să facă mai bine iar capul fostului voievod a fost despărțit de trup, în urletele de revoltă ale mulțimii. Dintr-o viață zbuciumată, Nicoară Potcoavă a trecut direct în legendă!

np-5

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse informații: www.encyclopediaofukraine.com/, www.istoria.md/

Surse imagini: Imagine 1, Foto 2, Foto 3, 4, 5

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

Teoria masonică a evoluției speciilor + documentar (RO)


TEORIA MASONICĂ A EVOLUȚIEI SPECIILOR
LEGĂTURA DINTRE DARWIN, MARX, NIETZSCHE ȘI HITLER

În ceea ce mă privește, sunt convins că teoria evoluției, și mai ales amploarea la care a ajuns, va fi una dintre cele mai bune glume din cărțile de istorie ale viitorului. Posteritatea se va minuna cum o ipoteză atât de șubredă și dubioasă a putut fi acceptată cu atâta credulitate. Malcolm Muggeridge, jurnalist, scriitor și satirist britanic (1903-1990)

Cei despre care se crede că sunt fondatorii teoriei evoluției speciilor sunt biologul francez Jean Lamarck și biologul englez Charles Darwin. Potrivit istoriei clasice, Lamarck a fost primul care a propus teoria evoluționistă, dar el a făcut greșeala să-și bazeze argumentația pe „moștenirea trăsăturilor dobândite”, în timp ce Darwin a propus ideea „selecției naturale” și a „supraviețuirii celui mai adaptat”. Cu toate acestea, trebuie menționat aici și numele unui alt teoretician, care a jucat un rol extrem de important în teoria evoluției: Erasmus Darwin (1731-1802) (foto), bunicul lui Charles Darwin. Acesta a fost mason, dar nu unul obișnuit, ci unul de grad 33, cel mai mare în loja Time Immemorial Lodge of Cannon-gate Kilwinningdin Edinburgh, Scoția.

Sir Francis Darwin, unul dintre fiii lui Erasmus a fost făcut mason în Loja Tyrian nr. 253 din Derby, în 1807. Un alt fiu al său, Reginald, intrase în aceeași lojă în 1804, iar Robert, al treilea fiu al lui Erasmus și tatăl lui Charles Darwin, a fost de asemenea educat de tatăl său pentru a deveni mason. Numele lui Charles Darwin nu apare în documentele lojii, dar se spune că este foarte probabil ca și el să fi fost mason, învățăturile lojii fiindu-i transmise de bunicul său.

Ca autor al lucrării „Zoonomia – despre legile vieții organice”, publicată în 1794, Erasmus Darwin este, de fapt, primul care a propus ideea evoluției graduale a plantelor și animalelor. El a sperat ca fiul său Robert să-i dezvolte și să-i publice teoria, dar până la urmă această sarcină i-a revenit nepotului Charles, de care acesta se va achita în 1859 cu succes. Tot Charles Darwin este cel care a revizuit și a finalizat lucrarea bunicului său, „Templul naturii sau originea societății” (The Temple of Nature or The Origin of Society), și a trimis-o spre publicare în 1803.

Filozofia francmasoneriei se bazează pe darwinism. Aceasta, pentru că, deși este o ideologie falsă, neavând absolut nicio bază demonstrabilă, este îmbrăcată într-o haină științifică. Teoria evoluției speciilor a fost propusă doar pentru a legitima pilonii francmasoneriei: ateismul, războaiele, reducerea populației și crearea unui stat planetar unic, cu un conducător unic, cu puteri depline. „Revista masonului” (The Mason Magazine) tipărită în Turcia, explică de ce masonii sprijină teoria evoluționistă. Ei spun că teoria lui Darwin demonstrează clar că evenimentele din natură nu sunt lucrarea unei entități divine și că ei încearcă să impună lumii darwinismul ca teorie științifică pentru a-și pava calea spre putere. Așadar, propagarea acestei teorii este pentru ei o misiune de o importanță majoră: „Prima datorie pe care noi, masonii, o avem este aceea de a ne situa de partea științei pozitive, darwinismul, care este cea mai bună cale a ascensiunii noastre. Iar pentru a ajunge la guvernarea mondială, este necesar să îndepărtăm din mințile oamenilor concepte ca individualism, familie, tradiție, patriotism și dogmă religioasă”.

Un exemplu grăitor, care dovedește că darwinismul este una dintre cele mai mari înșelătorii ale francmasoneriei, este rezoluția adoptată în una dintre reuniunile lor. În cadrul Consiliului suprem al membrilor de gradul 33 al Francmasoneriei Misraim de la Paris, este aprobată promovarea evoluționismului ca știință, în timp ce ei înșiși își râd de această teorie: „Având în vedere acest obiectiv [teoria științifică a evoluției], prin intermediul presei noastre vom induce o încredere oarbă în această teorie. Intelectualii se vor împăuna cu cunoștințele lor și, fără nicio verificare logică, le vor aplica și le vor răspândi ca fiind valabile din punct de vedere științific. Astfel, vom educa mințile în direcția pe care o dorim. Să nu presupuneți nicio clipă că acest obiectiv este sortit eșecului. Gândiți-vă doar la succesul pe care-l vom asigura darwinismului”.

După cum se vede, masonii recunosc deschis că se folosesc de oamenii de știință și de mass media (controlată de ei) pentru a prezenta această minciună drept adevăr științific, chiar dacă ei înșiși o găsesc hilară. Când vorbesc despre succesul pe care-l vor asigura darwinismului, masonii se referă, de fapt, la infiltrarea acestei false teorii în universități, manuale și presă, ca adevăr științific, discreditând în același timp pe cei care aduc argumente împotriva teoriei evoluționiste.

Prin intermediul ideologiei darwiniste și prin metode de spălare a creierului, n-a fost, bineînțeles, prea greu pentru francmasonerie să declanșeze un val de ostilități, să promoveze rasismul și să comită genociduri. Cu ajutorul unor francmasoni de rang înalt, această societate secretă a împins lumea spre un dezastru oribil. Complotul lor a dus la moartea a peste 350 de milioane de vieți, care au trăit experiența celor două războaie mondiale fără să înțeleagă ce li se întâmplă.

În cartea sa, The Secret Cult of the Order (Cultul secret al Ordinului), Anthony Sutton afirmă: „Atât Marx, cât și Hitler, își au rădăcinile în filozofia lui Hegel. Și rețineți că nietzsche-ismul, darwinismul și marxismul au fost toate menționate în „Protocoalele înțelepților Sionului”. Și nu întâmplător. Nazismul – o variantă a fascismului – a izvorât din nietzsche-ism, iar comunismul din marxism. Ambele au fost bazate pe principiile lui Hegel. Mai mult, ambele au fost „dictaturi științifice”, legitimate de „știința darwinistă”.

Interesul lui Hitler și al lui Marx în evoluționismul darwinist este deja un fapt istoric. În perioada în care a locuit în Londra, Karl Marx a asistat la conferințele lui T.H. Huxley despre evoluția speciilor. Dându-și seama de asemănarea ciudată dintre conceptul comunist al luptei de clasă și principiul darwinist al selecției naturale, Marx i-a trimis lui Darwin un exemplar al cărții sale, Das Kapital („Capitalul”), în 1873. Încântat de teoria evoluționistă, Marx i-a cerut lui Darwin permisiunea de a-i dedica următorul volum. Deci oricum i-am spune, fascism sau marxism, aripa dreaptă sau aripa stângă, baza acestor filozofii este teoria evoluției a lui Darwin. În cartea sa, Evolution and Ethics (Evoluție și etică), anatomistul și antropologul scoțian Arthur Keith afirmă: „Führerul german, așa cum am mai spus-o în repetate rânduri, este un evoluționist. El a dorit să construiască o Germanie conformă cu teoria evoluției”.

În cazul comunismului, ca și în cel al nazismului, rezultatul a fost o enormă baie de sânge. A fost consecința firească a teoriei darwiniste și a dictaturii științifice. Aplicând ideile lui Darwin, atât comuniștii, cât și fasciștii au omorât milioane de oameni. Aceste două grupuri își au originile în elita Iluminaților, care urmăresc aceleași obiective și în ziua de azi. Conform cu mantra darwinistă „supraviețuirea celui mai adaptat”, victoria cere vărsare de sânge. Această teorie satanică, infiltrată în societate ca „darwinism științific”, a permis uciderea a milioane de oameni, a justificat masacre și a distrus națiuni. Și totul s-a petrecut sub masca unei baze științifice, aceea a supraviețuirii celui mai puternic, deși toate dovezile științifice demolează această teorie.

Totuși, să nu-l incriminăm prea tare pe Darwin. Se cunoaște faptul că el însuși a fost sceptic în privința teoriilor care i-au fost transmise de bunicul său francmason: „Uneori mă trece un fior rece… Mă întreb dacă nu cumva m-am dedicat unei fantezii”, în:Viața și corespondența lui Charles Darwin”, vol. 2, p. 229, vol. editat la Londra în 1887, de către fiul său, Francis Darwin.

Surse: http://freemasonry.bcy.ca/biography/darwin_e/darwin_e.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Erasmus_Darwin

http://www.jesusisprecious.org/evolution_hoax/charles_darwin.htm

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Creaturi care sfidează evoluția
Creatures That Defy Evolution (RO)

Pentru subtitrarea la părțile 2 și 3 dați clic pe butonul din dreapta barei de jos

http://frumoasaverde.blogspot.ro/

Posted in VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.) | Lasă un comentariu

El Arrebato & No me preguntes por que


Posted in MUZICA | Lasă un comentariu

Povestea sabiei voinicești…


Un text de Daniel Pavel

fb_img_1472475025021Demonstrații de dibăcie într-ale armelor vechi românești ca cea evocată aici sunt menite să readucă în atenția publicului cunoscător al lumii românești autentice sau cel aflat abia la începutul acestui drum al cunoașterii, bucuria revederii cu ceva ce se credea a fi uitat. Sabia voinicească a luptătorilor de neam cu noi, cei care citim și simțim românește, astăzi, în veacul al XXI-lea, nu apare, câteodată, nici măcar în notele de subsol al istoriei oficiale. Din păcate, în goana vremurilor moderne, trăim paradoxul ultra-tehnologizării în care, cu cât aflăm mai multe, cu atât ne îndepărtăm de adevărata cunoaștere. Români verzi fiind, putem înșira cu ușurință marile bătălii cunoscute ale evului mediu românesc, însă rar ne aplecăm asupra miraculoaselor elemente de luptă tehnico-tactice prin care românii, deși depășiti numeric, în proporții halucinante pentru orice observator militar, au repurtat victorii grele: raporturi de 5 la 1 cu armia otomană, la Jiliștea, sub comanda marelui strateg și bărbat, Ioan Vodă cel Cumplit, de 20 la 1, pe Neajlov, la Călugăreni sau, mai spre istoria recentă și mare, în 1796, la podul de la Arcole, unde o companie de grăniceri năsăudeni, luptând pentru curtea de la Viena, dar mai ales pentru păstrarea statutului de oameni liberi de frontieră. Aceștia au ținut piept impetuosului general corsican, pe atunci în fulminantă ascensiune, oprind șarjele grenadierilor, trupele de elită ale La Grand Armee, cu o ceată de voinici denumiți daima de către iscoadele lui Napoleon, după ce, țintași excelenți fiind, foloseau armele rămase fără muniții însoțiți de strigătele de – Dăi, mă!.

***************************
„Așa cum se învârte roata, se întoarce mândră Ceata!”
Îl poți simți și fără să ridici privirea. Îl simți, pur și simplu. Netezește, adastă, se întinde și cuprinde măguri, livezi, fânețe, tot ce vezi cât vezi cu ochii, cât percepi, cu botul ridicat.
Este vântul, maestrul muzicii în coamele arborilor de pe meleagurile mele, de sub și de deasupra umbrelor coroanelor ce îmi dau răcoarea în zăduful zilelor de vară, spaima  bucuroasă a vijeliilor sau adăpostul la vremea ploilor și  a zăpezilor ce le-au apucat întocmai și străbunii mei, de când ne știm pe pământ.
Vin aici adesea, în luminișul de sub coasta pădurii ce urcă până dincolo de creasta cu pinten, locul cel mai îndepărtat de casă în care am fost. Înainte să pornească în călătorie, mama m-a luat deoparte de frații mei, încă prea jucăuși să priceapă ceva și mi-a cerut, cu privirea fermă, să nu depășesc linia pintenului de piatră. Niciodată singur. Întotdeauna însoțind omul ce mi-l voi ști de stăpân. La îndemnul meu întrebător – schelălăit, cu blândețea ei, mama mi-a transmis că voi ști la vremea cuvenită. La atâta vreme după acele momente pot să spun că am ascultat-o deplin și credincios… Dar stai! Ce să fie asta?!… Micuța mea stăpână să urce, la ceasul acesta, până aici?! Și nu e singură, clar! Simt chiar o mulțime întreagă din stirpea ei. Hmmm… Nu sunt cel mai bucuros de oaspeți, de fel. Doar dacă sunt aduși de ea, iar ea e fetița văilor și a viețuitoarelor, așa că ai ei tot apar cu ea. Să mă strecor să-i văd mai bine, de la distanță sigură… Hmmmrrr… Chiar sunt mulți! Ce adunare de oameni, seamănă cu cei pe care-i știu, dar parcă e ceva în purtarea lor, în hainele lor, în… Ce bețe ciudate au! Tare strălucesc în soare ce poartă la brâuri… Sunt conduși pe drum de micuță, alături de bunul ei tată, în alb și negru, al doilea meu stăpân, cel ce m-a învățat căile lupilor, iar imediat îi urmează surioara mai mare ce își poartă arcul cu mândria mândrelor de care amintesc poveștile neamului nostru. Când m-a speriat întâiași dată zgomotul făcut de ea, cea micuță m-a liniștit și mi-a explicat… ce bine că încă mai sunt oameni pe pământ ce ne cunosc limba.
fb_img_1472475020504
Da… poveștile din bătrîni, asta e…de aici pare că-i cunosc, că-i știu, că i-am mai văzut pe acești oameni. Bețele lor luminoase, vorba lor rostogolită, cu voioșie de la unii la alții, mersul legănat, obiectele de la brâu și hotărârea oțelită a ochilor lor îmi răsună, în auzul din interior, îmi ridică blana pe ceafă, dar a liniște ascuțită… de nu m-ar vedea, de m-aș strecura să văd ce-și caută de drum până aici…
fb_img_1472475055451
– Albuleee! se aude strigătul micii deschizătoare de coloană, aici îmi erai, te-am căutat toată dimineața să te luăm la drumeție, măi Albule, măi, spuse fetița, cu întreaga voioșie a plaiului în ochii și în mâinile ce netezeau blana în valuri albe a carpatinului câine.
– Iată și pe deschizătoarea de coloană, avangarda noastră, spuse bucuros și sonor, primul voinic ce venea după tatăl fetelor.
– Mai degrabă deschizătoare altor coloane de luptă, care avangardă?! într-o situație reală de câmp tactic, călăuza stă lipită de grup, nu bate miriștile hai-hui! răspunse, cu vocea tunătoare, tatăl. Însă ochii îi trădau, cu lumina din adâncuri, bucuria scenei din fața ochilor.
– Ne oprim la luminișul de dincolo de brazi.  Am ajuns.
 – Haideți, fraților, preluă bărbosul. Sergiule, ia sacii de la Marinero, scoate săbiile să începem pregătirea. Bursucule, bardele și pumnalele, iar tu, Doctore, vezi de un loc umbros unde să începem antrenamentul. Eu zic să pornim filmarea și fotografiatul în maximum o oră. Ce spui, Marina?
 – E bine oricum, voievoade, îi strigară cu toții, râzând, alertului lor tovarăș, și urmară în răcoarea pădurii, pe arcașă și pe Mihaela, și ea ostenitoare a arcului.
– Să vă văd, spuse tatăl fetelor. Deci, la sabie ați repetat, Bamse și Sergiu. Bun! Eu vă propun să faceți demonstrația în afara luminișului, chiar pe drumul pe care am venit. Măgura marelui munte va asigura fundalul perfect și veți avea loc destul pentru secvențele fixate de Domnul Profesor – Și pentru sferti – improvizațiile noastre, pufni bărbosul amuzat. Lasă, Bamse, la ce energie dă pădurea, poate schimbăm scenariul și te rănesc eu de moarte, se deschise în zâmbetul său de basarabean onest și autentic, Sergiu.
– Nici nu fotografiez dacă ești înfrânt, continuă gluma Marina, basarabeancă, la rându-i, și tot așa, învățăcel al sabiei și armelor vechi.
– Iar la bardă și cuțit, Marinero și Bursucul – Ha! Ar trebui să schimbați între voi bandana de pirat; însă serios acuma… chiar trebuie făcut ceva: ia strămoșească pentru voinic, iar cămașa războinicului african să treacă la Bursuc. Iute, haideți, să profităm de lumina asta minunată!
 Catedrala naturii își pregătise ancestralele instrumente pentru ilustrația fonică.
fb_img_1472475027291
Demonstrații de dibăcie într-ale armelor vechi românești ca cea evocată aici sunt menite să readucă în atenția publicului cunoscător al lumii românești autentice sau cel aflat abia la începutul acestui drum al cunoașterii, bucuria revederii cu ceva ce se credea a fi uitat. Sabia voinicească a luptătorilor de neam cu noi, cei care citim și simțim românește, astăzi, în veacul al XXI-lea, nu apare, câteodată, nici măcar în notele de subsol al istoriei oficiale. Din păcate, în goana vremurilor moderne, trăim paradoxul ultra-tehnologizării în care, cu cât aflăm mai multe, cu atât ne îndepărtăm de adevărata cunoaștere. Români verzi fiind, putem înșira cu ușurință marile bătălii cunoscute ale evului mediu românesc, însă rar ne aplecăm asupra miraculoaselor elemente de luptă tehnico-tactice prin care românii, deși depășiti numeric, în proporții halucinante pentru orice observator militar, au repurtat victorii grele: raporturi de 5 la 1 cu armia otomană, la Jiliștea, sub comanda marelui strateg și bărbat, Ioan Vodă cel Cumplit, de 20 la 1, pe Neajlov, la Călugăreni sau, mai spre istoria recentă și mare, în 1796, la podul de la Arcole, unde o companie de grăniceri năsăudeni, luptând pentru curtea de la Viena, dar mai ales pentru păstrarea statutului de oameni liberi de frontieră. Aceștia au ținut piept impetuosului general corsican, pe atunci în fulminantă ascensiune, oprind șarjele grenadierilor, trupele de elită ale La Grand Armee, cu o ceată de voinici denumiți daima de către iscoadele lui Napoleon, după ce, țintași excelenți fiind, foloseau armele rămase fără muniții însoțiți de strigătele de – Dăi, mă!.
fb_img_1472475011846
Cetași vrednici de pomenire sunt, ceată fiind nucleul viitoarelor companii, batalioane, regimente ale armatei.
Iar mânuirea armelor cu dibăcie și știința artei marțiale, la distanța mare, medie și mică le era ceaslov, așa cum pravilă le era rugăciunea făcută dimpreună cu slujitorii Domnului și cu domnii lor, unii dintre aceștia astăzi sfinți români, cinstiți în Sinaxar.
Astfel de tehnici de luptă, cu sabia, cu pumnalul, cu bastoanele-ghioage sau cu coasele – suliți și halebarde și cu mâinile goale, care fac, îndeobște, scenarii de film și carte, glorificând artele războiului din Apus sau din Răsărit, acestea din urmă menționate chiar mai rar pentru a întări PR-ul apusean, nu au lipsit din pregătirea oșteanului român, fiind el țăran, meșteșugar, negustor dar și cetaș.
Mai încoace de zilele noastre, între artele marțiale și tehnicile și stilurile de luptă din Orientul Îndepărtat, se pune un semn egal care exclude orice altă alăturare la nivel de mainstream. Dar și tradițiile militare europene au încă un cuvânt de spus, între acestea, cea românească având partitura proprie.
Demonstrația evocată în rândurile de față, undeva în pădurile României în anul de grație 2016, luna lui Secerar, arată traiectorii și apărări, eschive și parări de sabie, pumnal și bardă, făcute pe principiile imuabile și universale ale artelor războiului ca disciplină interioară a celui ce se pregătește pentru a se apăra.
Și o face într-o ceată care reia un fir ce nu s-a pierdut nicicând în firea neamului trăitor pe piciorul de plai, pe gura de rai.
fb_img_1472474982052
Catedrala naturii ce era și este Deus in rebus își liniștise și ultimele acorduri când Ceata abia dacă se mai zărea pe potecă.
Undeva, pe un câmp de luptă, ochii de lamă oțelită ai Dlui Profesor se mijiră ușor, iar pe obrazu-i brăzdat ca într-o Destreza bine executată, trecură umbrele trupelor inspectate asemenea tuturor master-of-arms ai vremurilor lăsate pe pământ, imaginare pentru ceilalți, dar concrete pentru el. Luă telefonul mobil să-i sune pe bezmeticii ăia, să nu se rănească totuși.

Daniel Pavel (Radio Max Viena)

fb_img_1472475065231

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

Video Șocant – Democrația la americani, astăzi: Pitbulli contra manifestanți!


SUA – Un stat construit pe genocidul populației amerindiene autohtone, un stat care s-a dezvoltat și cu ajutorul sclaviei, un stat care se vrea Jandarmul Planetar și care, „în numele păcii”, a generat o grămadă de războaie în ultimii 70 de ani, dovedește și la ea acasă că democrația și libertatea este doar de fațadă. Ceea ce contează cu adevărat este interesul marilor corporații, interesul păpușarilor din umbră…

Căci cum ai putea interpreta asmuțirea fioroșilor pitbulli asupra civililor care protestează în North Dakota, decât ca un abuz incredibil. Priviți și vă minunați, căci se întâmplă chiar în anul 2016, în SUA.

Și pentru că întotdeauna există indivizi stupizi care consideră că dacă îi ataci pe americani (nu contează că ai de ce) ești obligatoriu OMUL RUȘILOR, precizez că îi consider pe ruși cel puțin la fel de bandiți precum sunt americanii! Desigur, în ambele cazuri vorbim despre cei care conduc, nu despre oamenii simpli, victime ale propriilor conducători…

Daniel Roxin

Posted in AMERICA, ISTORIE | Lasă un comentariu

Experiment surprinzător: Nuca de Cocos, mai puternică decât cuprul topit la peste 1.000 de grade Celsius.


Experiment surprinzător: Nuca de Cocos, mai puternică decât cuprul topit la peste 1.000 de grade Celsius. Surpriza cea mai mare e chiar la sfârșit. VIDEO

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in CURIOZITATI | Lasă un comentariu

Sunt corpurile noastre radioactive?


Da, corpurile noastre sunt în mod natural radioactive, pentru că mâncăm, bem și respirăm substanțe radioactive, care sunt în mod natural prezente în mediu. Aceste substanțe sunt absorbite de corpul nostru, de țesuturi, organe și oase. Cel mai des întâlnim în organism un izotop radioactiv de potasiu numit potasiu 40. Potasiul este ingerat de corp prin multe alimente și este un element extrem de important pentru buna funcționare a organismului uman. Cantitatea de izotop radioactiv 40 K la o persoană cu masa corporală de 70 kg este de aproximativ 5.000 (Bq) becquereli. Uraniul se afla peste tot, inclusiv în corpurile noastre. O persoană ingeră aproximativ 2 µg (1/15.000-a parte dintr-o uncie) din alimentele și apa consumată zilnic, jumătate fiind absorbit de corp.

Conform Institutului internațional de Măsurare al Radiaților, și cele emise de corpul uman pot fi măsurate folosindu-se detectoare speciale. Aceste detectoare pot măsura razele gamma emise de materiale radioactive care se află în sau pe corp. De exemplu, o scanare a întregului corp cu un astfel de echipament poate măsura cu ușurință cantitatea de 40 K care este în mod natural 0,0117 % din totalul de potasiu din organism.

Radioactivitatea naturală a fost descoperită în 1896 de Henri Becquerel, pe când studia luminescența unor săruri ale uraniului. În 1898, soții Marie și Pierre Curie au descoperit poloniul și radiul, două elemente cu radioactivitate mult mai puternică decât a uraniului. Radioactivitatea artificială a fost descoperită de soții Irène și Frédéric Joliot-Curie în 1934. Legile generale ale radioactivității au fost elaborate de către Ernest Rutherford și Frederick Soddy în 1903.

Radioactivitatea este un fenomen fizic prin care nucleul unui atom instabil, numit și radioizotop, se transformă spontan (se dezintegrează), degajând energie sub formă de radiații diverse (alfa, beta sau gama), într-un atom mai stabil.

sursa: hps.org

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in STIINTA-TEHNOLOGIE | Lasă un comentariu

Video: Transformer nu mai este doar un simplu film de Sci-fi. Letron BMW E92, o mașină care devine robot în doar câteva secunde


Turcii de la Letrons au reușit să creeze prima mașină capabilă să se transforme într-un robot la fel ca în filmul Transformer. Prin intermediul unei telecomenzi mașina devine un Optimus Prime spre deliciul fanilor seriei și a copiilor. Desigur robotul nu poate zbura, nu are arme de foc și nici nu luptă cu Decepticonii, însă este un prim pas spre un nou tip de autovehicul.bmw-transformer-letrons-12

 

 

sursa: boredpanda.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in STIINTA-TEHNOLOGIE | Lasă un comentariu

Dacă-l vizitezi iarna, este un parc obișnuit. Dar primăvara devine… parc subacvatic.


Se întâmplă an de an în Austria, la Grüner See!

În Austria, în vecinătatea localității Tragoss și la poalele munților Hochschwab se află „Lacul Verde” sau Grüner See. Pe timp de iarnă, lacul are o adâncime foarte mică, de cel mult 2 metri, în vreme ce țărmurile sale sunt amenajate ca un parc. Și încă un parc pe cinste!

gs-a

De-ndată ce vremea începe să se încălzească și primăvara își ia rolul în primire, ghețurile și zăpezile acumulate o iarnă întreagă pe versanții munților se preschimbă în șuvoaie de apă ce se prăvălesc furioase la vale. Așa începe lacul să crească văzând cu ochii. Și tot așa ajunge el să inunde, în fiecare primăvară, suprafețele vaste ale țărmurilor, care pe timp de iarnă sunt utilizate pe post de parc. La venirea verii lacul are în jur de 12 metri adâncime. Așadar, în luna lui Cireșar este perioada cea mai bună pentru scufundări. Și perioada de apogeu a frumuseții lacului!

gs-1

Începând cu luna lui Cuptor apele încep să se retragă și, gradual, lacul își revine la dimensiunile firești iar locul scufundătorilor este luat iarăși de către excursioniștii obișnuiți, care-și vor lua potecile în primire, pentru a le parcurge la pas.

gs-c

gs-d

Culoarea apei și numele lacului provin de la vegetația montană pe care au acoperit-o apele provenite din topirea ghețurilor, a căror limpezime este pur și simplu incredibilă. Aceste ape de cleștar ce inundă parcul sunt destul de reci, temperatura lor fiind situată între 4 și 8 grade Celsius, lucru care însă nu-i împiedică pe amatorii de scufundări și de peisaje subacvatice să se ocupe de explorarea „adâncurilor”.

gs-t

Cu ajutorul unui echipament de scafandru, pajiștile subacvatice pot fi vizitate și admirate în toată splendoarea lor. Le poți „colinda” în voie, până ce vei obosi de la atâta înot. Dar sunt destule bănci în parc… pentru scufundătorii osteniți!

gs-b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa informații: http://www.amusingplanet.com/

Sursa imagini: amazingstuff.co.uk/

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in FRUMUSETI DIN LUME | Lasă un comentariu

Omul cu masca de fier: dezlegarea misterului după 350 de ani


Revista Live Science anunță dezlegarea unuia dintre cele mai mari mistere ale Evului Mediu: Omul cu Masca de Fier! Personajul este celebru datorită cărții lui Alexandre Dumas, poveste ce a dat naștere la zeci de filme, spectacole și cărți cu subiecte derivate.

Paul Sonnino, profesor de istorie la Universitatea California din Santa Barbara, SUA, a publicat de curând o nouă carte în care prezintă concluziile la care a ajuns după ani de cercetare: The Search for the Man in the Iron Mask: A Historical Detective Story – Căutarea omului cu masca de fier: O poveste istorică pentru detectivi.

Voltaire și Alexander Dumas susțineau, la vremea lor, că în spatele Omului cu Masca de Fier se află fratele geamăn al regelui Soare, Ludovic al XIV-lea.

„Istoricii dinaintea mea au ajuns la concluzia că numele omului mascat era Eustache Dauger și că acesta purta masca doar ocazional, iar aceasta era făcută din catifea și nu din fier. De asemenea, suntem aproape siguri că acest personaj era un valet. Ceea ce nu au reușit ei să afle însă este… în slujba cui se afla acest valet și din ce motive a fost ținut sub o pază atât de strictă timp de peste 30 de ani”, subliniază profesorul  Paul Sonnino în prezentarea cărții sale.

The Flash -- "Escape From Earth-2" -- Image FLA214a_0171b -- Pictured: Man in the Iron Mask -- Photo: Diyah Pera/The CW -- © 2016 The CW Network, LLC. All rights reserved.

„Cardinalul Mazarin a furat bunuri de o valoare uriașă de la fostul rege al Angliei. Valetul Dauger probabil că nu și-a ținut gura când a trebuit. El a fost informat atunci când a fost arestat că dacă își va dezvălui identitatea va fi imediat ucis”, notează Sonnino în cartea sa.

Cât despre motivul pentru care identitatea Omului cu Masca de Fier a rămas ascunsă de-a lungul istoriei, Sonnino declară că vina revine istoricilor, care „au insistat ca acest subiect să rămâna moralist și sensibil.”

51AoZFOd-qL._SX331_BO1,204,203,200_traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

surse: livescience.com, cnn.com, bbcnews.com

http://www.cunoastelumea.ro/

Posted in DIVERSE | Lasă un comentariu

Secretele maeștrilor chinezi


China este o lume fascinantă. Dincolo de evoluția economică spectaculoasă pe care o cunoaștem cu toții astăzi sau de imaginea pe care am putea-o avea față de această țară ca urmare a intercațiunii cu micul comerciant chinez prezent astăzi mai ales în capitală, această țară ascunde secrete spirituale la care au acces foarte puțini oameni.

În acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii vă propun să pătrundem într-o zonă specială a Chinei – în partea ei magică și să vedem care este astăzi abordarea spiritualității în China, să vorbim despre călugării Shaolin, practicile străvechi și puterile psihice pe care le-au dezvoltat unii maeștrii spirituali chinezi…

Așadar, vă invit să vizionați episodul SECRETELE MAEȘTRILOR CHINEZI. Să vă fie cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

 

Posted in VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.) | Lasă un comentariu

”Veneţia Japoniei”, destinaţia ascunsă de ochii turiştilor


''Veneţia Japoniei'', destinaţia ascunsă de ochii turiştilor

Majoritatea locurilor frumoase au ajuns să fie atât de pline de turişti încât de multe ori este foarte greu să te bucuri cu adevărat de vacanţă.

Din fericire, încă există locuri frumoase mai puţin cunoscute, unde poţi merge să te relaxezi fără a fi nevoit să stai la cozi interminabile.

Un astfel de loc este Ine no Funaya (The Boat Houses of Ine), aflat în prefectura Kyoto din Japonia, care este supranumit şi ”Veneţia Japoniei” datorită celor 230 de case de lemn construite la malul apei. Majoritatea căsuţelor au uşi ca de garaj care sunt folosite drept loc în care oameniii să îşi ancoreze bărcile. Din moment ce în zonă nu se formează valuri, locuitorii sunt feriţi de furtuni şi pot trăi în case de lemn.

Veneţia Japoniei a fost iniţial un orăşel de pescuit, însă majoritatea caselor au fost transformate pentru a găzdui călătorii. Din moment ce acest loc nu este inclus în majoritatea ghidurilor de călătorie, vizitatorii se pot bucura de linişte şi pace în acest orăşel, scrie mymodernmet.com.

Sursa: Gândul

http://www.descopera.ro/

Posted in FRUMUSETI DIN LUME | Lasă un comentariu

Surprinzătoarea poveste a gladiatorului Skirtos – tânărul luptător DAC care a murit la Tomis, după șase victorii în arenă


gladiatori-2

Într-o veche și voluminoasă carte de istorie, scrisă de către Constantin Giurescu, mi-a atras atenția, cu ani în urmă, imaginea pietrei funerare a lui Skirtos Dakesis, viteaz gladiator autohton care și-a pierdut viața prematur, așa cum li s-a întâmplat multor confrați de-ai săi. Nu știm cine i-a fost adeversar. S-ar putea ca o lovitură de sabie să-i fi curmat zilele fulgerător, după cum e posibil să fi trecut prin imense dureri, înainte ca sufletul său să părăsească trupul și această lume.

ret-secCu toate că la vremea sa a fost, aproape sigur, un om vestit în Sciția Mică – dovadă fiind însuși monumentul său funerar – timpul a șters amintirea sa. Singura sursă de informații este stela funerară decoperită la Constanța și datată în secolul III, al cărei calcar a fost cioplit și grijuliu șlefuit pentru a-l înfățișa pe viteazul Skirtos. Atunci când spunem că a fost un viteaz nu ne vom afla pe tărâmul supozițiilor. Pentru că iată ce scrie pe stelă, în limba greacă, de-a stânga și de-a dreapta siluetei luptătorului dac: „Skirtos Dakesis, om liber, cu șase victorii, am părăsit viața de timpuriu și zac la Tomis, mormântul fiindu-mi locuință. Vă urez sănătate!”

Skirtos este înfățișat pe monument îmbrăcat ca un gladiator de tip retiarius. Conform regulilor de luptă în arenă, retiarius-ul era acel gladiator care încerca să-și pună opozantul în imposibilitate de-a se mai apăra cu ajutorul unei plase, urmând ca loviturile de anihilare să fie aplicate cu tridentul (furcă prevăzută cu trei țepușe). De obicei, adversarul retiarius-ului era secutorul. Arma acestuia era o spadă și, pentru a se apăra de atacuri, avea dreptul de a purta un scut.

Ca veșmânt, Skirtos Dakesis purta, în imaginea de pe monument, o tunică, având mâneci scurte. Pe unul dintre brațe poartă o apărătoare, pesemne din piele. Armele sale erau o furcă de dimensiuni mai mici, un trident și un pumnal. Lângă piciorul luptătorului este reprezentat câinele său, ce și-a acompaniat stăpânul pretutindeni, cu credință, de vreme ce a fost înfățișat cu ajutorul daltei, în piatră. Un om dedicat luptei și un câine fidel stăpânului. Este imaginea care a traversat secolele, oferindu-ne o mică dar prețioasă frântură din viața străbunilor noștri daci, în Scythia Minor aflată sub stăpânire romană.

sd

Și strămoșilor, la fel ca și nouă, li se întâmpla (fiind constrânși sau înduplecați) să poarte, în diferite feluri, lupte pentru cauze care nu le aparțineau. Uneori erau biruitori, alteori cădeau. După șase victorii, a venit rândul dacului Skirtos să fie răpus, pentru a se despărți de lumea aceasta și a se prezenta la întâlnirea cu Timpul, cu neînduplecatul Cronos. Cât de previzibil era destinul unui gladiator!

Tomi Tohăneanu

Sursa imagine 1: pinterest.com

Sursa imagine 2: foto

Sursa informații și imagine 3: clasate.cimec.ro

http://adevaruldespredaci.ro/

Posted in URMASII DACILOR | Lasă un comentariu

BIOCÂMPUL ORGANISMELOR VII. BIOCÂMPUL UMAN


Vasile Rudan

Trăim vremi paradoxale. Deşi omenirea se află în era explorării spaţiului cosmic cu tehnologii create de inteligenţa umană, a succeselor răsunătoare înregistrate în cercetarea alcătuirii intime a atomului, a făuririi supercomputerelor şi a ajuns în pragul conceperii prin clonare – deci pe cale de laborator – a unei controversate şi imprevizibile replici vii a lui homo sapiens, ştiinţa actuală încă nu a reuşit să elucideze una dintre enigmele fundamentale ale omului – structura sa energetică externă şi tainicele conexiuni ale acestei subtile energii cu lumea înconjurătoare. Altfel spus, omul, autointitulat vieţuitoare terestră supremă, încă nu cunoaşte partea invizibilă a fiinţei sale şi urmările interferenţelor acestei energii enigmatice,  cu energiile mediului înconjurător.

Pe tema biocâmpului uman – cunoscut îndeobşte prin sintagma aura umană – există mii de lucrări tipărite în mai toate limbile pământului, se organizează frecvente sesiuni de comunicări şi congrese internaţionale, au fost elaborate tot soiul de ipoteze şi teorii contradictorii, însă cunoştinţele oficiale privitoare la acest fascinant fenomen al viului, nu depăşesc cu mult ceea ce ştiau esotericii antichităţii; iar această situaţie ar trebui să ne pună pe gânduri.

Întâmplător sau nu – depinde din care perspectivă privim lucrurile – partea nevăzută a aisbergului cercetării biocâmpului se află în continuare în teren militar. Poate şi pentru faptul că eterica „aură” poate fi utilizată ca suport pentru propagarea unor energii biofizice distructive, orientabile către ţinte în măsură să şocheze concepţiile etice ale unui om de bună credinţă, nedeprins cu ascunzişurile câmpului de luptă mental.

În acelaşi timp, secretomania ţesută în jurul biocâmpurilor umane, animale şi vegetale are şi un substrat de natură ecologică. Se ştie sigur că orice modificări negative survenite în mediul înconjurător, determină apariţia unor reacţii corespunzătoare la nivelul funcţiilor psihofiziologice ale organismelor biologice; iar acestea, la rândul lor, induc modificări fizico-chimice şi de altă natură în structurile biocâmpurilor individuale. Cu alte cuvinte, prin biocâmp există posibilitatea exercitării unui control permanent al nivelului de poluare al mediului înconjurător, pe care civilizaţia tehnologică actuală îl depreciază sistematic sub raport chimic, electromagnetic, microbiologic, etc., punând în pericol însăşi procesul menţinerii vieţii pe suprafaţa planetei noastre.

Pe de altă parte, în biocâmpul organismelor vii există şi componente energetice cu aplicaţii militare, mai puţin accesibile cercetării civile. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire prea mult faptul că la reuniuni ştiinţifice biocâmpul se mai confundă cu aura marginală Kirlian, sau este abordat la modul pur speculativ din perspectivă esoterică; iar consecinţele ambiguităţilor vehiculate în cercetarea ştiinţifică nu s-au lăsat aşteptate. La periferia studierii biocâmpului uman, au proliferat negustorii de iluzii bioenergetice, subminând totodată încrederea populaţiei în eficienţa actului medical terapeutic alternativ.

Întrucât informaţiile pe tema biocâmpului pe care le vom găsi în lucrări tipărite, pe internet sau în alte surse mass-media nu sunt foarte lămuritoare ca substanţă, fiind împănate totodată, cu o diversitate de păreri şi speculaţii imposibil de verificat pe căile cercetării experimentale, va trebui să ne apropiem prin propriile noastre mijloace de investigare de acest aparent straniu fenomen al viului, pentru a menţine dreaptă calea cunoaşterii. Aşadar, să începem sistematic din aproape în aproape.

Toate organismele funcţionale sunt înconjurate de câmp energetic.

Se ştie că un organism mecanic, electromagnetic, electronic sau hibrid în funcţiune, generează în jurul său un câmp energetic ca rezultat al funcţiilor interne, format din radiaţii electromagnetice, vibraţii acustice, radiaţii chimice, etc. În jurul unui motor cu ardere internă, de pildă, există câmp electric, magnetic, radiaţii infraroşii, vibraţii acustice, radiaţii chimice rezultate în urma arderii carburantului şi a lubrefierii mecanismului şi alte componente ale câmpului energetic extern.

Şi în jurul organismului biologic viu se formează un câmp energetic relativ asemănător, generat de funcţiile sale fiziologice şi psihice. Astfel, începând cu limita de separare a organismului viu faţă de mediul proximal,  pot fi puse în evidenţă mai multe componente spectrale ale biocâmpului: câmp electric, câmp magnetic, radiaţii infraroşii, unde acustice generate de funcţiile fiziologice ale sistemelor respirator, circulator, renal, etc., radiaţii chimice rezultate în urma proceselor metabolice, precum şi energii mai puţin cunoscute generate de funcţii psihice conştiente şi subconştiente.

În ce priveşte frecventa confuzie ce se face între efectul (aura) Kirlian şi biocâmpul uman, întâlnită şi la sesiuni de comunicări pe teme medicale, cred că ar trebui făcute câteva precizări asupra modului de formare a celor două fenomene.

Biocâmpul uman – impropriu spus aura umană – este rezultatul extern al funcţiilor psihofiziologice ale organismului viu, în timp ce efectul (aura) Kirlian este creat pe căi artificiale pe o emulsie fotosensibilă, în urma unor descărcări electrice de înaltă tensiune, în regim de  radiofrecvenţă.

Aura marginală Kirlian nu este o caracteristică definitorie a viului. Acest tip de aură poate fi realizat prin mijloace tehnice în jurul oricărui obiect inert, indiferent de structura sa fizico-chimică. Efluviile luminoase ce se înregistrează pe emulsiile fotosensibile au forme aleatorii, fiind determinate de o sumă de factori fizici şi chimici, cum ar fi intensitatea curentului electric explorator, grosimea şi compoziţia dielectricului folosit la înregistrare, gradul de umiditate şi conductivitatea electrică a obiectului experimentelor, temperatura şi umiditatea aerului din laborator, presiunea atmosferică, etc.

Pe cele două emulsii fotosensibile ale filmului radiografic folosit pentru înregistrarea aurei Kirlian, de pildă, se obţin concomitent două serii de efluvii luminoase diferite ca formă şi extensie în plan orizontal, în funcţie de grosimea şi compoziţia chimică a suportului filmului radiografic utilizat şi a altor factori. Până la ora actuală nu a fost furnizată nici o dovadă ştiinţifică din care să reiasă că ar exista o altă legătură decât cea indirectă între efectul Kirlian şi biocâmpul organismelor vii. Prin urmare, străduinţa unor autori de lucrări axate pe conspiraţii mondiale de a acredita ideea că aura Kirlian ar reprezenta partea invizibilă a organismelor biologice şi că din acest motiv ar fi fost inclusă în rândul celor mai bine păzite secrete guvernamentale, impenetrabile controlului civil, este doar o speculaţie lipsită de temei.

Omul nu este unica fiinţă terestră înconjurată de biocâmp. Toate organismele vii au propriile biocâmpuri, ce reflectă în permanenţă nivelul funcţiilor biologice în raport cu o sumă de factori interni şi externi organismului viu. De exemplu, componenta electrică a biocâmpului plantei Phitologica electrica din pădurile tropicale din Nicaragua, se exinde în spaţiu până la 2,5 metri detectabili cu un galvanometru în funcţie de intensitatea luminii solare, atingând valoarea maximă în jurul orelor 14. Electricitatea generată de plantă este suficient de puternică, pentru a ţine animale erbivore la distanţă.

Pe parcursul unor cercetări experimentale efectuate în România la începutul anilor 60’, autorul a constatat că în biocâmpurile umane, animale şi vegetale există indicii biofizice şi biochimice referitoare la disfuncţii organice, existând posibilitatea practică de a se detecta şi disfuncţii fiziologice aflate în stadii incipiente sau latente, greu sau imposibil de pus în evidenţă prin intermediul analizelor clinice uzuale. La arbori, de pildă, pot fi detectate deprecieri structurale ale biocâmpului cu doi-trei ani înainte de apariţia primelor indicii fizice ireversibile, ce semnalează îmbolnăvirea acestora.

Privind biocâmpul uman din această perspectivă, cititorii se pot întreba, pe bună dreptate, dacă bioterapeuţii pot interveni în mod real asupra „aurei” după cum pretind, în scopul însănătoşirii unor persoane cu boli incurabile. Fiind adeptul conceptului „nu crede până nu cercetezi”, voi recurge iarăşi la un exemplu practic. Ştiindu-se cu certitudine că biocâmpul uman este rezultatul funcţiilor organice interne, asemănător organismelor funcţionale mecanice, electromagnetice, electronice sau hibride, aşa-zisa reparare a „aurei” bolnavului de către terapeut e un nonsens. În cazul funcţionării necorespunzătoare a unui televizor, de exemplu, se apelează la serviciile unui electronist autorizat pentru remedierea sau înlocuirea piesei defecte. Ar fi inutil ca acesta să facă „pase” în jurul câmpului electromagnetic al televizorului, cu speranţa deşartă că astfel piesa defectă va reveni la parametri tehnici funcţionali.

Factorii de mediu influenţează indirect biocâmpul organismelor vii, în sensul inducerii unor modificări funcţionale pozitive sau negative în psihicul şi fiziologia organismelor biologice, având ca rezultat fluctuaţii corespunzătoare ale biocâmpurilor acestora. Din punct de vedere funcţional, organismele vii sunt influenţate de electricitatea atmosferică, de magnetismul terestru, magnetismul lunar, de furtunile magnetice solare, de temperatura aerului, presiunea atmosferică, de sezon, de vârstă, etc. De exemplu, în timpul unei furtuni solare, se constată modificări fizice în structura biocâmpului uman, în special la componentele electrică, magnetică  şi a efectului Rudan.

Biocâmpul este influenţat indirect şi de fluxul luminos în care este expus subiectul  investigaţiei.  În general, organismele biologice funcţionează în limite normale, când sunt expuse la iluminări directe de 15.000 – 20.000 lucşi şi la temperaturi de culoare a luminii de până la 2.800 – 3.400 grade Kelvin. La aceşti paramentri fizici se înregistrează evoluţii optime ale componentelor spectrale ale biocâmpului.

http://jurnalparanormal.ro/

Posted in VIATA LIBERA | Lasă un comentariu

Ioana Picoș-Făgădaru prezintă imagini șocante de la paradele homosexualilor din țările „civilizate”:


Copii dezbrăcați, care dansează lasciv, imitând actul sexual. Acolo vom ajunge și noi?

Prezentă la Jocuri de putere, Ioana Picoș-Făgădaru a comentat amânarea deciziei CCR privind recunoașterea căsătoriilor homosexuale, spunând că i se pare o decizie ciudată.

„Dacă s-au gândit că e nevoie de mai mult timp, pot să mă gândesc că vor lua o decizie în profunzime, fiind atenți la repercusiuni. Întâlnesc opinii potrivit cărora oamenii care sunt împotriva homosexualității sunt încuiați la minte, că România e înapoiată din acest punct de vedere. A fi țară civilizată nu înseamnă a fi o țară perfectă. Milioanele de români care sunt împotriva homosexualității sunt încuiați?”, a spus Ioana Picoș Făgădaru la Realitatea TV.

Actrița și purtătorul de cuvânt al Marșului pentru Viață România a prezentat în emisiunea lui Rareș Bogdan o serie de fotografii reprezentative de la paradele homosexualilor:

„În România au venit atât persoane homosexuale, cât și heterosexuale, cu copii, care au fost participanți pasivi. În alte țări, despre care se spune că sunt civilizate, li s-a permis să vină cu copii, care să participe activ. Veți găsi acolo copii îmbrăcați numai în chiloți, băieței în fuste, care dansează lasciv, imitând actul sexual. Acolo vom ajunge și noi? La paradele din România nu am văzut încă așa ceva. Ce se vede în țările acelea dezvoltate, civilizate, la paradele homosexualilor, țări pe care România trebuie să le ia drept etalon? Sunt imagini pe care le văd copiii de acolo. E normal așa ceva?”

„Aceste imagini reprezentative sunt dovada clară a faptului că legalizarea parteneriatului civil va aduce cu sine un prim pas către permiterea unor comportamente imorale și chiar traumatizante pentru copiii care ajung să fie martori la așa ceva, mai mult decât ce deja vedem la paradele homosexuale din România”, a scris actrița pe Facebook.

Cum s-a ajuns aici? „S-a legalizat parteneriatul civil, căsătoria între homosexuali nu a fost interzisă și, din acel moment, s-a mers din aproape-n aproape. Majoritatea țărilor care au aprobat parteneriatul civil au ajuns acum la așa-zisele căsătorii homosexuale și, automat, cu toate drepturile, au ajuns la adopții de copii”, a concluzionat Ioana Picoș-Făgădaru.

http://www.activenews.ro/

Posted in HOMOSEXUALI | Lasă un comentariu

Gerard Depardieu: Franța se transformă într-un Disneyland pentru străini, populată cu imbecili care fac vin și brânză puturoasă pentru turiști.


Nu mai există libertate, oamenii sunt manipulați

Gerard Depardieu: Franța se transformă într-un Disneyland pentru străini, populată cu imbecili care fac vin și brânză puturoasă pentru turiști. Nu mai există libertate, oamenii sunt manipulați

Celebrul actor Gerard Depardieu a spus, într-un interviu publicat de Corriere della Sera, că nu se mai considera francez, acuzând Franța că se transformă într-un „Disneyland pentru străini”, transmite AFP.

El a făcut din nou declarații jignitoare la adresa francezilor, de data aceasta, cu ocazia lansării noii sale cărți – Innocentul.

„Eu sunt un cetățean al lumii. Franța riscă să devină un Disneyland pentru străini, populată cu imbecili care fac vin și brânză puturoasă pentru turiști. Nu mai există libertate, oamenii sunt manipulați”, a declarat Depardieu.

Actorul nu s-a oprit să critice doar Franța și a continuat să vorbească în termeni similari și despre lumea din cinematografie.

„Cinematografia nu mai există. Este doar o lume a divertismentului, oamenii, terorizați de americani, nu știu ce limbă să vorbească. Există 10 staruri și toate sunt americane. Filmele lor, care abundă de efecte speciale, sunt jocuri, iar restului cinematografiei îi este greu să existe”, a mai spus actorul.

Singura țare pentru care Depardieu are simpatie, în mod surprinzător, este Italia.

„Din fericire voi nu v-ați pierdut cultura și identitate. Și acest lucru se întâmplă pentru că sunteți o țară tânără, născuți cu Garibaldi. Spre deosebire de jumătate din Europa care se teme de migranți și a devenit un pic fascistă”, a mai spus actorul.

http://www.activenews.ro/

Posted in EUROPA -FRANTA | Lasă un comentariu

DESPRE SUVERANISM SI GUVERNARE NATIONALĂ


In mod evident, conceptul de nationalism este legat de termenul de NATIUNE. El a căpătat, in timp, o anumită conotatie negativă, considerându-se că accentuarea  factorului etnic poate determina sovinism si poate genera excese.

romania_colonie_ue2

Conceptul de suveranism – ce pune accentul pe notiunea de STAT ( si pe suveranitatea sa), nu pe cea de natiune, este mai potrivit, cred, pentru a explica valul unor reactii fata de UE in unele state membre. Ar fi vorba de o atitudine doctrinară orientată spre limitarea, reducerea zonelor de suveranitate partajată cu Bruxelles-ul si preluarea acestor zone, in mod politic, inapoi, de către autoritătile nationale.

Acest curent este tot mai evident in statele membre ale Grupului Vishegrad, dar si in state precum Italia, Spania, Grecia sau in state asociate cu UE, spre exemplu Turcia.

Consider că si noi ar trebui să lăsăm deoparte “pilotul automat” de la Bruxelles si să incepem să ne punem intrebări in legătură cu ce se intâmplă in jurul nostru si să redefinim relatia noastră cu Bruxelles-ul. România pare insă că functionează in inertia perioadei in care conceptul de solidaritate europeană domina dezbaterea publică, atunci când procesul de unificare si de integrare europeană păreau ireversibile. Nu mai este atât de evident. Brexitul ne-a arătat acest lucru. Nu stiu dacă avem deja “mai putină Europă” dar sigur avem o Europă mai mică, fără posibilităti reale de extindere institutională, cu pierderea semnificativă a rolului său de putere globală. Va putea fi oprit acest proces regresiv sau se va ajunge, in Europa, de la solidaritatea asumată la formula “fiecare pentru sine”? Asa pare acum…

Din păcate, noi nu am stiut să beneficiem de perioada de crestere a Uniunii, nu am stiut să beneficiem de zecile de miliarde care ne erau repartizate incepând cu bugetul 2007. După finalizarea negocierilor, in 2004, ar fi trebuit să actionăm in următorii doi ani – 2005 si 2006 – pentru pregatirea echipelor care să lucreze la Bruxelles si in tară. Din acest punct de vedere, au dreptate cei care afirmă că in 2007 nu am fost pregătiti pentru aderare. Vă reamintesc insă că fondurile de pre-aderare au fost accesate de România in procent de peste 100%. De ce? pentru că am avut oameni competenti in guvern, care s-au ocupat de aceste chestiuni: Hilde Puwak, Vasile Puscas si altii. Am inventat grupul de euro-consilieri, am investit intr-un sediu modern si o echipă competentă pentru misiunea noastră de la Bruxelles, am creat o unitate de head hunting la guvern, am creat burse guvernamentale pentru studenti români in străinătate si multe altele. Regimul Băsescu, după 2004, a schimbat obiectivele. Anti-coruptia a devenit leit-motivul discursului public si al actiunii institutiilor. Efectele se văd astăzi. Si in ceea ce priveste capitalul national si in ceea ce priveste elitele. Am ajuns să ne mândrim cu ELEVII premianti pentru că STUDENTII valorosi  au fost deja racolati de universitătile din străinătate. Am inceput să inchidem spitale pentru că nu mai avem medici…

Nu am văzut prea multe comentarii despre rezultatele alegerilor parlamentare recente din Rusia. De ce oare creste favorabilitatea pentru regimuri autoritare, in jurul nostru? In Rusia, in Turcia, in Ungaria, in Austria. Care sunt pericolele pe care le ascund aceste evolutii? România nu pare că este capabilă să-si construiască viitorul intr-o regiune si o lume tot mai agitate. Discutăm despre diferite vecinătăti ale UE – estică, sudică, dar nu suntem capabili să ne organizăm propriile noastre vecinătăti, alergând după himere. Discursul ambasadorului american de la Chisinău a fost un dus rece pentru cei care gândesc anul 2018 in termeni de festivităti.

La Cotroceni, s-a creat un think tank care să pregătească un proiect de tară (oare ce o fi insemnând “proiect DE tară”?). Nu e rea ideea, in sine. Totusi, in alte tări, există numeroase think tankuri care “produc” variante alternative de dezvoltare ce sunt preluate apoi de partidele politice in programe de guvernare. Oare un “proiect de tară”, elaborat de comisia prezidentială va fi obligatoriu, ca linie de guvernare, pentru un PRU dacă acesta ar câstiga – să spunem – 60% din voturi la alegeri sau PRU va aplica programul său in 10 puncte, ignorând bunătate de proiect? Sigur, dacă se va forma din nou, după alegeri, “guvernul meu”, acesta va avea o schita non-ideologică, a programului de guvernare, deja schitat.

“Nu ne scăldăm de două ori in apele aceluiasi râu”, spunea Heraclit. Uniunea Europeană se schimbă si ea in fiecare zi. Noi nu părem să intelegem acest lucru.

Autor: Adrian Nastase

http://www.adriannastase.ro/

Posted in EUROPA- ROMANIA | Lasă un comentariu

Un proiect fără țară


În anii 1990 se numea „agendă națională”. Era vorba despre o viziune asupra viitorului României, în spatele căreia să se poată mobiliza toate sau cel puțin principalele forțe politice naționale. Prin „forțe politice” se înțelegea o elită plurală selectată și/sau validată de societatea civilă, căreia cetățenii îi încredințaseră destinul lor, odată cu fracțiunea lor de putere din puterea totală a națiunii. Distincțiile ideologice dintre aceste forțe erau vagi dar fiecare a avea o concepție cât de cât structurată asupra a ceea ce își dorea să fie România.

prompter-iohannis

Prima „agendă națională” (sau primul „proiect de țară”) postcomunistă a fost cea a tranziției de la dictatură la democrație, de la economia de comandă la economia de piață, de la societatea închisă și controlată la societatea deschisă și liberă, precum și de la integrarea ruso-asiatică la cea euro-atlantică. În domeniul securității geopolitice se preconiza profilarea României ca lider / pivot politic regional în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, realizarea unui sistem de partneriate strategice bilaterale și trilaterale cu statele vecine care să acopere această regiune, precum și a unor parteneriate strategice cu SUA, Italia și China (purta alt nume dar tot asta era), aderarea la NATO, intrarea în UE și normalizarea relațiilor cu Rusia (în condițiile în care cu această țară, ca și cu Germania, nu se putea identifica congruența intereselor strategice). Proiectul includea, da, și „unirea cu Moldova”, în diverse forme și variante, dar despre aceasta s-a vorbit, dintr-o prudentă înțelepciune, atât de puțin încât mulți au crezut că nu există.

Asupra acestei agende s-a realizat în cele din urmă consensul național. Sub umbrela ei s-au consumat mai multe etape istorice: reformă (reforma de sistem și ajustarea structurală) și contrareformă, tranziție de bază și post-tranziție, integrare externă pe baze interguvernamentale și integrare pe baze federale.

Procesul îndeplinirii ei s-a fracturat cam prin anul 1998, atunci când „corupția corectivă” (acumularea primitivă de capital privat național) a fost înlocuită de corupția de sistem, structurile securitare regionale au fost demolate în favoarea asocierii la proiectul Europei germane, iar parteneriatul cu SUA și-a început conversia în protectorat.

În siajul ei, ca efect inerțial pozitiv, România intră în NATO în 2004 și în UE în 2007, dar o face în genunchi și fără a mai avea un proiect post-aderare. Absența acestuia dovedește tocmai ruptura dintre viziunea strategică a celor care avansaseră „agenda” revoluționară a anilor 1990, ca proiect național coerent, și prioritățile tactice incoerente ale epigonilor lor, care au patronat simbolic integrarea României în structuri comunitare externe în timp ce ea se dezintegra în interior într-o puzderie de oligarhii locale.

Așa a rămas țara fără proiect. Adică fără busolă. Într-un blocaj tactic lipsit de orice țintă strategică.

În acest context, forțele politice ale anilor 1990 s-au rupt de sursa lor socială, neîncrederea dintre ele fiind reciprocă și irevocabilă. Suveranitatea partajată în procesul integrării euro-atlantice, a devenit suveranitate cedată. Conducătorii naționali au ajuns un fel de guvernatori înscăunați din voință externă. Mandatului popular i-a fost substiuit mandatul străin. După compromiterea ( a se citi asasinarea) clasei politice românești, locul conducerii politice a fost luat de guvernarea tehnocrată. Nedemocratică și anațională. Forme fără fond, alegerile mai sunt permise numai întrucât nu pot determina vreo schimbare. Astfel, o țară fără proiect a devenit un teritoriu locuit de o populație fără țară.

Într-o atare logică era firesc ca misiunea întocmirii unui nou „proiect de țară” (cuvântul „național” cu greu și-ar fi putut găsi locul în această formulare succedând vechea „agendă națională”) să fie încredințat tehnocraților… de partid și de stat. Ceea ce nu se înțelege, desigur, este că orice proiecție are nevoie de viziune, iar viziunea este proprie oamenilor politici, nu tehnicienilor.

Tehnicienii pot diagnostica o anumită stare și propune terapii pentru optimizarea acesteia sau tratarea maladiilor de care suferă. Ei nu pot schimba nimic, căci nu știu să schimbe. Ei sunt doar gestionarii a ceea ce există, căci abilitățile lor se bazează pe memorie și nu pe imaginație, gândirea lor este exersată în statică și nu în dinamică, ambițiile lor se limitează la conservarea dreptului câștigat și nu vizează dobândirea drepturilor de câștigat. Ei nu apără valori, din care se pot naște vise, ci stări din care nu emană decât…stagnarea.

Prin urmare, viitorul „proiect de țară”, dincolo de valoarea sa propagandistică, de instrument electoral, nu are cum fi altceva decât o carte tehnică pentru optimizarea exploatării oligarhice (interne și externe) a unei națiuni în curs de dispariție, organizată pe principii neocoloniale.

Așadar, vom avea proiect dar nu vom avea țară. Se pare, însă, că prea puțini români sunt preocupați de asta.

Autor: Adrian Severin

http://adrianseverin.com/

Posted in ROMANIA DISTRUSA | Lasă un comentariu

Tinerii “frumoși”, liberi, proşti, idioţi și leneşi sunt chemaţi, din nou, să iasă în stradă. Se vor lăsa prostiţi din nou?


Oricât de antipatic îmi este Oprea trebuie să o spun pe șleau: orice om care gândește puţin își dă seama că vinovați de moartea polițistului se fac cei care au săpat groapa, nu au astupat-o în termenul prevăzut în autorizație și, în plus, nu au semnalizat-o conform prevederilor legale…

sa-fi-idiot

Deci, acuzarea lui Oprea de omor din culpă, este un abuz prin care, DNA = POLIŢIA POLITICĂ, voia să-l agațe pe Oprea pentru ca să-l determine, prin șantaj și amenințări, să facă o plângere sau denunț împotriva lui Ponta…

Iohannis și PDL în piele de PNL știu că nu au nici o șansă să câștige alegerile atâta timp cât Ponta e liber, mai ales că oamenii care l-au votat pe Iohannis, în cea mai mare parte, și-au dat seama că au făcut cea mai mare prostie din viata lor votându-l.

În timpul vizitei președintelui Franței, a căzut un motociclist! Ar fi putut să moară… Cine ar fi fost vinovat atunci?

După logica DNA şi a voastră (cei care vreţi să ieşiţi în stradă), în cazul în care motociclistul murea, lui Hollande trebuia să i se facă dosar pentru ucidere din culpă, exact ca și lui Oprea.

În fine, Oprea este vinovat de abuz de putere sau abuz în serviciu dar nu de omor din culpă… Propriu zis a fost un accident de muncă şi vinovaţii sunt cei cu groapa și, eventual, primăria din zona unde era groapa pentru că nu a verificat dacă autorizația dată pentru lucrările respective a fost respectată.

Incă ceva:
1. DNA nu are ca și competenţă anchetarea accidentelor rutiere ci faptele de corupție şi prejudicii de peste 10 000 de Euro.
2. Despre DNA:
DNA este o entitate independentă (asta este discutabil de vreo12 ani incoace) în raport cu branșele (ramurile) judiciare, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.
Infracțiunile care intră în jurisdicția(sub autoritatea) Parchetului sunt cele care au ca obiect al infracțiunii bunuri sau sume care sunt echivalentul a peste 10.000 de euro, în acest caz putând fi cercetate persoane indiferent de calitatea acestora. Parchetul poate cerceta și infracțiunile conectate actelor de corupție dacă aceste infracțiuni au cauzat o dauna mai mare de 200.000 de euro sau dacă aceste tipuri de activități au compromis grav bunul mers al autorităților publice, instituțiilor publice. DNA are jurisdicție exclusivă și nelimitată în combaterea corupției la nivel înalt, inclusiv în urmărirea membrilor Parlamentului.

2016-09-22_07-20-52

Deci, tineri “frumoși”, liberi, proşti, idioţi și leneşi, înainte de a ieși în stradă pentru o tâmpenie, folosiți-vă măcar un neuron ca să gândiți cu propriul cap.

Nu ați ieșit în stradă când mureau bebelușii în Argeș. Nu ieșiți în stradă că mor, ACUM, copii de rujeolă, dar ieșiți în stradă pentru că aşa vrea Kovesi, o slugă băsisto-iohannistă, care a transformat DNA-ul și justiția în POLIŢIE POLITICĂ, pentru că aşa vrea Iohannis şi PDL în piele de PNL şi Băsescu cu PMP. Nu ați ieșit în stradă când mameluca de la justiție a spus că drepturile și libertățile omului sunt un lux. Nu ați ieșit în stradă când miss Pigy de la finanțe voia ca românii să lucreze pe 2 lei. Nu ați ieșit în stradă când guvernul CIOLANNIS a finanțat firme străine în detrimentul firmelor autohtone. Nu ați ieșit în stradă când Cioloş a spus că suveranitatea și independenţa României sunt lucruri abstracte. Nu ați ieșit în stradă când guvernul CIOLANNIS, pe ascuns, voia să mărească CAS-ul de la 5,5% la 16,7%, etc. Dar vreți să ieșiți în stradă pentru un motiv inexistent: acuzarea lui Oprea pentru omor din culpă(?)…

Incă o dată:
Aveți creier. FOLOSIȚI-L și gândiți cu capul vostru! NU VĂ MAI LĂSAŢI MANIPULAŢI! Aţi făcut-o în noiembrie 2014 şi noiembrie 2015 şi, pentru România şi români, a fost rău.

Aceasta (foto de mai jos) a fost postarea mea de azi dimineață de pe facebook cu acest articol de pe blog… Asa-i că am avut dreptate şi că nu au întârziat injuriile la care mă așteptam?

2016-09-22_15-54-44

Autor: Valter Cojman

http://valter-cojman.blogspot.ro/

Posted in ROMANIA | Lasă un comentariu

Corturarii mănâncă ştir, nu o citesc pe Steer. Legea vaccinării obligatorii se impune printr-o masivă manipulare!


Pentru mafia vaccinurilor, s-a ivit prilejul de a forţa legea vaccinării obligatorii, pe care guvernul tehnocrat trebuie să o adopte conform foii de parcurs a celor care i-au împins la putere pe cadavrele calcinate din Colectiv. Stopată de valul de bebeluşi morţi de curand in Argeş în urma vaccinării cu HEXAXIM, acum, pe fondul exacerbării emoţionale în cazul Oprea, se produce o altă manipulare în care sunt introduși trei copii de romi corturari morți din “cauza nevaccinarii”.

vaccin obligatoriu

Idioţii utili au găsit şi criminala din cauza căreia au murit cei trei copii: Olivia Steer, cea mai cunoscută militantă anti-vaccin. Asta după ce la precedentele “pandemii”, cozile de topor ale BigPharma, mai ales Marele Maestru Streinu Cercel, au înspăimântat lumea cu cifre îngrozitoare de morţi în România, “Doctorul aviară”, spunând că ea “va ucide două milioane de români. Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4 – 5 luni, se vor îmbolnăvi până la 4 milioane de români, iar două milioane dintre aceştia vor muri”. Reţineţi cifra de morţi: două milioane!

La gripa porcină, acelaşi expert: “Scenariul asta cu 20.000 de morţi? Este una din variantele oficiale, dar e minim, asta e mizilic. Să zicem bogdaproste dacă ne va da cineva vaccin în această perioadă, o să avem 5-6 săptămâni de infecţie cu potenţial sever”, a declarat Adrian Streinu Cercel, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Asta după ce tot el a minţit publicul şi l-a înspăimântat prin instrumentalizarea cazului actorului Toni Tecuceanu, despre care a spus că a murit de gripă porcină, când el murise din cauza unei INFECŢII INTRASPITALICEŞTI, ca o ironie a sortii, chiar în spitalul în care munceşte pentru sănătatea naţiunii specialistul Streinu Cercel.

Evident, vârful de lance este ca de obicei Hotnews, folosit până la refuz în diversiunile sale de mafia corporatistă a BigPharma. Titlul este revelator: “Epidemie de rujeolă în România DIN CAUZA NEVACCINARII (subl. mea).”

Patternul este acelaşi că şi în cazul “pandemiilor” anterioare, în care au murit mai puţini oameni decât în accidentele auto în acelaşi interval de timp. Interesant este că se recunoaşte faptul că “cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârstă de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR)”, deci copiii nu aveau cum să fie vaccinaţi.
Focarele de rujeolă identificate la graniţa dintre judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj au apărut în comunităţi de romi cu populaţie migratoare şi în care copiii nu au fost vaccinaţi.

Păi de când ţiganii corturari o citesc pe Olivia Steer, cretinilor?

Manipularea este grosieră. În plus, sunt medici importanți care au scris cărţi în care se pune problema exploziei de autism şi a altor boli care au făcut ravagii între copiii de astăzi, una apărută de curând, scrisă sub egida unui expert israelian în imunologie, prof. Yehuda Shoenfeld.
Este vorba de un tratat de imunologie aplicată – VACCINURILE ŞI AUTOIMUNITATEA – la care au contribuit nu mai puţin de 77 de autori, medici provenind dintr-un spectru foarte larg de specializări medicale. VACCINURILE ŞI AUTOIMUNITATEA are 37 de capitole structurate în trei părţi şi exprimă un adevăr dramatic: oameni sănătoşi, mai ales copii, fac boli autoimune după (şi prin) administrarea unui vaccin: lupus, vasculite, artrită reumatoidă, boli de ţesut conjunctiv nediferenţiate, purpura trombocitopenica, boală celiacă etc.
Este un tratat, o lucrare ŞTIINŢIFICĂ, evident marginalizată de mafia BigPharma, care a arătat că este în stare să şi ucidă ca să-şi pună planurile în aplicare.

Vaccinarea obligatorie este o lege de abator, nazistă, în care toţi copiii din România vor fi supuşi unui regim de crescătorie de animale, cu vaccinuri făcute industrial.
Este o lege absolut inacceptabilă, unică în Europa prin extinderea numărului de vaccinuri (vaccinarea obligatorie mai există în ţări PRODUCĂTOARE DE VACCINURI, Franţa şi Italia, dar la un număr scăzut de vaccinuri), făcând din România aceaşi ţară în care experimentele sociale sunt normă, totul fiind făcut ca în colonie profitul să fie maximizat.

Vaccinuri şi servicii secrete, această este reţeta de succes a globalismului în România.

În link, Bill Gates, un sponsor mondial al vaccinării în Lumea a treia, recunoaşte folosirea vaccinării pentru scăderea populaţiei cu 10 – 15 procente pentru “salvarea planetei”.

Hitler nu a murit încă.

Autor: Iulian Capsali

Iulian Capsali
Posted in VACCIN | Lasă un comentariu

Patriotismul nu are preț, dar în România este totuși de vânzare!


Ne place să vorbim despre patriotism. Mai ales ne place să spunem că suntem patrioți și că dorim binele României. Ceea ce este foarte trist în situația de față, este că mai mult ne place să spunem decât să fim.

ciolos dacian

Am avut de curând discursul premierului Cioloș din Parlament unde, acuzat că nu este patriot, a ținut să ne anunțe că este crescut la țară și că patriotismul este în sufletul omului.

”Pentru mine, om care sunt crescut la țară, patriotismul înseamnă în primul rând bun simț, înseamnă a nu minți, înseamnă a-ți ține cuvântul și înseamnă să îți asumi ceea ce știi să faci și nu mai mult. Nu să faci promisiuni, ci să fii lăsat să fii judecat după fapte. Pentru mine asta înseamnă patriotismul și nu am nevoie de lecții legat de patriotism. Nici eu nu dau lecții altora legat de acest lucru. Pentru mine patriotismul și țara sunt lucruri mult prea profunde pentru a veni cu ele să le spun în piața publică pentru a câștiga niște voturi. Nu asta mă interesează. Mă interesează să pot să privesc în ochi, cu fruntea sus, orice român pentru perioada pe care mi-am asumat-o la guvernare, împreună cu ceilalți” – Dacian Cioloș

Domnul Dacian Cioloș ne vorbește despre patriotism iar discursul lui, deși bine scris și bine interpretat, sună fals când vorbim despre un premier fanariot impus României din partea Porții de la Bruxelles. Mavrocordat, Ipsilanti sau Callimachi au condus mai bine sau mai rău țările române, au furat să-și acopere plata domniei dar s-au ferit să vorbească despre ”obârșia lor daco-romană” sau despre cum simt ei românește.

Acum, la mai bine de 200 de ani de la sfârșitul epocii fanariote, apare un nou regim străin. Este adevărat, s-a schimbat poarta, s-a schimbat și cartierul, dar diriguitorii au aceeași misiune: spolierea României.

Acum, Dacian Julien Cioloș nu a mai venit cu o armată de ieniceri care să-l ajute să se instaleze în palatul Victoria, a venit doar cu o recomandare pentru președintele Iohannis și cu multe idei de ”dezvoltare” a României. Dacă până mai ieri forțele externe cumpărau politicieni autohtoni, îi sprijineau în alegeri și furau cot la cot cu ei, acum au trimis un profesionist, un tehnocrat care să fure în stil mare, pentru că românii dau semne că se trezesc iar timpul trece.

Misiunea guvernului Cioloș este vizibilă: distrugerea economiei românești și a companiilor cu capital autohton. Că vorbim de minele de sare sau de uraniu, că ne referim la portul Constanța sau la terenurile agricole, este evident că românii devin pe zi ce trece mai mult chiriași decât proprietari la ei în țară. Și pe lângă toate astea, ni se spune și cum este cu patriotismul, care trebuie să fie ceva intim, puțin afișat, precum credința în Dumnezeu.

Avem exemple clare în SUA și Franța despre cum trebuie să fie patriotismul. Ei scriu numele țării pe tricouri sau Tour Eiffel dar nouă trebuie să ne fie jenă cu tricolorul. Dacă îți pui drapel la poartă esti un exaltat sau un naționalist, dar dacă îți pui steagul UE sau SUA devii brusc frecventabil.

Am crezut mereu că patriotismul este atașamentul unui cetățean pentru țara sa, pentru pământul natal și valorile pe care este construit acel stat. Plecând de la această definiție, nu m-am gândit că patriotismul se poate cumpăra pentru că nu mi-am imaginat niciodată că ar fi de vânzare. Și totuși, se pare că loialitatea față de ai tăi se poate vinde pentru că mereu se găsesc cumpărători. Dacă nu vrei bani, ei îți oferă funcții. iar dacă esti foarte greu de convins ei îți pot oferi și bani și funcție.

Se vor găsi mereu fanarioți care să meargă la o Înaltă Poartă chiar dacă poarta este la Bruxelles, Washington sau Moscova, iar fanarioții se numesc acum tehnocrați, ONG-uri sau ”luptători pentru libertate”. Trebuie totuși să înțelegem că acești oameni nu-și vând nici dragostea de țară, nici loialitatea și cu atât mai puțin patriotismul, pentru că nu poți vinde ceva ce nu ai avut nicodată.

Autor: Alexandru David

http://gandeste.org/

Posted in ROMANIA DISTRUSA | Lasă un comentariu

Cine dorește înstrăinarea Oil Terminal Constanța, societate de importanță strategică pentru România?!


Săptămâna trecută, ministrul Energiei i-a solicitat demisia directorului general al Oil Terminal. Sorin Viorel Ciutureanu, directorul general al companiei de stat Oil Terminal Constanţa, a refuzat să îşi dea demisia săptămâna trecută, după ce ministrul Energiei, Victor Grigorescu, i-a solicitat acest lucru, potrivit unor informaţii din presă.

oil-terminal29

Contactat de ziarul BURSA, domnul Ciutureanu ne-a explicat care sunt motivele care au stat la baza refuzului de a-şi prezenta demisia. Domnul Ciutureanu ne-a declarat: “Pe toată durata mandatului meu au fost îndeplinite criteriile şi obiectivele de performanţă specifice asumate în contractul de mandat”.

Totodată, domnia sa ne-a precizat: “La 30 iunie 2012, înainte de preluarea mandatului, situaţia activului şi pasivului bilanţier reflectau un echilibru precar, indicatorii de lichiditate şi echilibru financiar fiind la limita unor valori considerate satis¬făcătoare. Astfel, activele circulante erau în sumă de 15,9 milioane de lei (4,3% din total active), iar datoriile curente erau în sumă de 22,7 milioane de lei (6,1% din total active), rezultând un deficit de sursă de finanţare de 6,7 milioane de lei, în condiţiile în care durata de plată a datoriilor către furnizori era de 270 zile”.

Potrivit domniei sale, unul dintre motivele pentru care nu şi-a dat demisia a fost că, în patru ani, societatea a înregistrat constant o creştere economico-financiară, ca urmare a aplicării strategiei manageriale asumată la preluarea mandatului.

“În primul semestrul din acest an faţă de perioada similară din 2012, veniturile totale au crescut cu 46%, profitul brut a crescut de 20 de ori iar programul fizic s-a majorat cu 57%”, ne-a mai spus oficialul Oil Terminal, adăugând: “La 30 iunie 2016, veniturile totale realizate au crescut cu 23,2% (respectiv, cu 14,9 milioane lei mai mari) peste nivelul planificat prin bugetul de venituri şi cheltuieli ca urmare a creşterii în cursul primului semestru din 2016 a programului fizic cu 20%, respectiv, cu 478.000 tone mai mult faţă de prevederi. Cheltuielile totale realizate sunt mai mici cu 0,8% faţă de nivelul planificat prin bugetul de venituri şi cheltuieli, înregistrându-se o economie de 0,5 milioane lei”.

Conform domnului Ciutureanu, societatea nu înregistrează datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, instituţii financiare bancare, furnizori, durata de plată către aceştia fiind de maximum 60 de zile conform legii, sau salariaţi.

Reprezentantul societăţii ne-a mai declarat: “În cursul mandatului meu, Oil Terminal a obţinut reautorizarea ca şi antrepozit fiscal, după ridicarea acestui drept în anul 2010. Am reuşit să scădem consumurile tehnologice printr-o gestionare atentă a produselor derulate şi prin reducerea pierderilor accidentale de produs în instalaţiile cu o vechime de peste 50 de ani, a fost redus numericul de personal cu 16% fără conflicte sociale. În plus, s-au redus actele de indisciplină privind sustragerile de produse petroliere şi s-au reabilitat relaţiile cu partenerii sociali”.

Sorin Ciutureanu: “Toate litigiile cu acţionarul Broadhurst Investments au fost câştigate de noi dar, din păcate, au afectat imaginea societăţii”

Sorin Ciutureanu a mai subliniat: “Am avansat foarte mult în procesul extrem de anevoios al majorării de capital purtând un permanent război cu acţionarul ostil, Broadhurst Investment.

Toate litigiile cu Broadhurst Investment au fost câştigate de noi dar, din păcate, au afectat imaginea societăţii”.

Acesta ne-a mai spus că, tot în perioada precizată, s-au soluţionat definitiv favorabil litigii foarte importante pentru societate cum ar fi: RAFO, dosar în care societăţii Oil Terminal i se impunea achitarea unui debit istoric, datând din anul 2003, în sumă de 73,4 milioane lei şi a sumei de 111,1 milioane lei reprezentând accesorii fiscale. “După 11 ani de litigii, dosarul s-a soluţionat pe cale administrativă în august 2014 prin eforturile susţinute ale managementului executiv, astfel încât ANAF a exonerat societatea de la plata oricărei sume, recunoscând că debitul fusese deja achitat de către RAFO încă din anul 2007 şi că Oil Terminal nu poate fi ţinută la plata vreunei sume de bani”, a mai adăugat domnul Ciutureanu.

Domnia sa consideră că toate aceste realizări îl îndreptăţesc ca să-şi continue mandatul acordat.

Ciutureanu: “Nu am cunoştinţă despre implicarea mea într-o speţă cu caracter penal”

Domnul Ciutureanu a subliniat: “Nu am cunoştinţă despre implicarea mea într-o speţă cu caracter penal. Din păcate, astfel de zvonuri la adresa mea afectează şi imaginea societăţii. Acestea pot conduce la scăderea cotei de piaţă, Oil Terminal fiind o societate care se supune prevederilor legii pieţei de capital. Chiar zilele trecute presa de specialitate a nominalizat Oil Terminal, o investiţie atractivă pentru investitori”.

Recent, Staar Rating SRL, societate controlată de către Dan Cristian Bărbulescu, a solicitat companiei OIL Terminal plata indemnizaţiei fixe, variabile şi a dobânzilor legale penalizatoare, aferente funcţiei de administrator OIL, potrivit unui raport al OIL Terminal postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Oil Terminal a primit la sediul societăţii, pe 30 august 2016, cererea de chemare în judecată de la administratorul Staar Rating SRL, cu număr de dosar 18250/212/2016, informează documentul companiei.

Oficialii companiei petroliere menţionează că plata indemnizaţiilor a fost sistată către administratorul Staar Rating SRL ca urmare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României, mai precis din cauza nesemnării contractului de administrare şi neparticipării directe la şedinţă a domnului Dan Cristian Bărbulescu, reprezentantul desemnat de Staar Rating SRL.

În plus, Oil Terminal a mai anunţat că a mai primit o cerere în judecată. Astfel, Broadhurst Inv LTD, acţionar al societăţii, a formulat o cerere de chemare în judecată prin care solicită anularea Hotărârii AGEA nr. 27/13.10.2015, prin care acţionarii au aprobat majorarea de capital social.

În urmă cu o lună, Ministerul Energiei a retransmis Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) o sesizare ce priveşte două posibile conflicte de interese, una referitoare la directorul general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie (DGPAPSE), Bogdan Stănescu, un apropiat al lui Bogdan Olteanu, iar cealaltă face referire la reprezentanţii statului în AGA Oil Terminal.

În urma sesizărilor primite, Ministerul Energiei a demarat controale la compania Oil Terminal Constanţa, privind activitatea societăţii între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2015.

Sesizarea primită conţinea presupuse nereguli în situaţiile financiare şi în administrarea societăţii şi arăta că directorul general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, Bogdan Stănescu, s-ar fi aflat în conflict de interese “faţă de procesele Oltchim cu companiile de stat precum Oil Terminal fiind creditoare ale Oltchim”, arată un raport publicat pe site-ul Ministerul Energiei.

Al doilea posibil conflict de interese îi priveşte pe reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Oil Terminal.

Sorin Ciutureanu, director general interimar al Oil Terminal, a obţinut prelungirea mandatului său până la numirea unui nou manager pe baza ordonanţei de urgenţă 109/2011, dar nu mai mult de patru ani.

Compania este deţinută în proporţie de 59,6222% de statul român, printre ceilalţi acţionari ai Oil Terminal numărându-se şi fondul de investiţii Broadhurst Investments. OIL Terminal Constanţa plăteşte dividende cu randament de 4%. Dividendul brut plătit de companie este de 0,004 lei.

Autor: ANDREI MURGULEŢ

http://www.bursa.ro/

Posted in PAMANT - PADURI - RESURSE NATURALE | Lasă un comentariu

Eşti poezia sufletului meu Versuri : Ioan Grigoraș & Lili Trif


Eşti poezia sufletului meu

– Stau și privesc pe cer, îmi este greu
Să caut printre aștri steaua mea,
Știu că exiști, plutind pe undeva,
Eşti poezia sufletului meu.

Adorm și mă trezesc pe-un colț de nor,
O lacrimă de floare, ca un orb,
Prin visul meu o caut și o sorb,
De tine, poezia mea, mi-e dor.

Oricâte stele-ar fi doar chipul tău,
Magnolie, îmi înflorește-acum
Și mă îmbată cu divin parfum,
Eşti poezia sufletului meu.

– Din flori de-april voi face un careu,
Te voi culca-n petale de magnolii,
Departe de minciună şi orgolii,
Eşti poezia sufletului meu.

Am să mă nasc din spuma unui vers
Asemeni Afroditei ca-ntr-un mit,
Descoperindu-mă să fii uimit
Că m-ai găsit pe ţărm de univers.

Să-mi împrumuţi o aripă de zeu –
Promit să-ţi fiu destin şi poezie,
Să-ţi sorb din palme strop de apă vie –
Fii versul dulce-al sufletului meu.

Ioan Grigoraș & Lili Trif

 

Posted in SUFLET-INIMA | Lasă un comentariu