Note de călătorie: Beijing-Xian-Luoyang-Shanghai
A treia ţară ca mărime a lumii după Rusia şi Canada, China deţine cu siguranţă supremaţia în ceea ce priveşte populaţia, numarând astăzi peste 1,3 miliarde de locuitori. Astfel China a intrat în secolul 21 pe deplin conştientă de rolul esenţial pe care urma să îl joace în această perioadă în istoria şi economia mondială. În aceşti primi ani ai mileniului trei ţara s-a deschis pentru prima dată aproape în totalitate străinilor în cei peste 5000 de ani de existenţă.Tot acest proces aproape magic de deschidere şi liberalizare nu ar fi fost posibil dacă nu era insoţit de un colosal progres economic, deşi există incă numeroase probleme, între care esenţială este aceea a adâncirii permanente a decalajului între cei cu o viaţă mai bună şi marea majoritate a celor care nu reuşesc să urce in “trenul prosperităţii”.
Numele de China pare a veni din timpul dinastiei Qin (221-206 î.Hr.) când s-a realizat prima unificare a ţării, numită Da Qin, după care străinii i-au spus Tschin, Tschina sau Tzinistan. De fapt China este una dintre cele mai vechi şi mai strălucite civilizaţii, căci “Omul de Yuanmou” care a trăit aici, acum circa 1,7 milioane de ani, este considerat cel mai vechi om primitiv, iar “Omul de Pekin” sau “Omul Lan Tian, apărut acum circa 500000 de ani are trăsăturile caracteristice ale unui “Homo Sapiens”, caracterizându-se prin mersul biped, folosirea unor unelte simple şi a focului. Civilizaţia chineză propriu zisă a apărut în mileniul 3 î.Hr. , prin dinastia Xia (2205-1766 î.Hr.), împaratului Yu atribuindu-i-se inventarea digurilor împotriva inundaţiilor şi sistemele de irigaţie. A urmat dinastia Shang (1766-1122 î.Hr.), care folosea un sistem medical destul de evoluat, bazat în principal pe acupunctură, după care a venit dinastia Zhou (1122-256 î.Hr.), care a făcut tranziţia de la societatea sclavagistă spre cea feudală, având capitala lângă Xian. Este o perioadă de înflorire a culturii şi civilizaţiei chineze, în care trăiesc marii filozofi Confucius şi Lao Tze, fondatorii confucianismului si respectiv taoismului, ambele aflate în contradicţie cu religia budistă. Se dezvoltă ştiinţele, se construiesc primele canale de transport şi se perfecţionează tehnicile de respiraţie, meditaţie şi alchimie internă. După o perioadă de lupte pentru putere, dinastia Qin(221-206 î.Hr.) a pus bazele statului feudal chinez. Zidurile statelor sunt unificate formând, Marele Zid Chinezesc, singura construcţie de pe Pamânt ce poate fi văzută şi de pe Lună. În timpul acestei dinastii se standardizează măsurile de greutate şi lungime şi se introduce cerneala şi caligrafia. Sistemul feudal va dăinui aproape 2000 de ani, sub mai multe dinastii : Han, Tang, Song, Ming si Qing până la “Războiul Opiumului” din 1840 când China a fost redusă la statutul de ţară semicolonială şi semifeudală. Revoluţia burghezo-democratică din 1911 condusă de Dr. Sun Yat-sen a pus capăt ultimei dinastii (Qing), instaurând republica şi prin asta incheind o perioadă de două milenii de sistem monarhic feudal. La 1 octombrie 1949 a fost instaurat regimul comunist, iar ţara a primit numele de Republica Populară Chineză. Judecand obiectiv, este indiscutabil ca în cei peste 60 de ani care s-au scurs de la victoria “Revoluţiei Comuniste” nivelul de trai al majorităţii populaţiei s-a îmbunătăţit simţitor, succesele obţinute fiind datorate în bună măsură marelui conducător Mao Tzedun. Totuşi, unele politici economice greşit direcţionate au provocat marea foamete de la începutul anilor 1960, iar “revoluţia culturală”, preluată in mod cu totul nefericit şi de Ceauşescu începând din 1971, a provocat Chinei pierderi imposibil de evaluat, distrugând o mare parte a moştenirii antice, precum şi numeroase talente intelectuale şi creative. Şi totuşi, deşi sistemul comunist încă rezistă, China ne apare astăzi ca o ţară cu o dezvoltare miraculoasă, căci dacă Mao şi-a propus în primii ani ai regimului comunist să dea fiecărui chinez “măcar câte un pumn de orez”, astăzi ambiţiile chinezilor sunt cu totul altele, căci printr-o muncă asiduă, modestă şi eficientă ei reuşesc să micşoreze pe zi ce trece decalajele care ii separă de lumea civilizată. Astfel, dacă în primii ani ai regimului comunist circula zicala că “socialismul va salva China”, acum când comunismul a capotat aproape pe intreg globul, excepţie făcând doar Cuba şi Coreea de Nord (bineînţeles alături de China), chinezii spun că: “China va salva socialismul”, dar se pare ca nici ei nu mai cred în asta. Oricum China este o destinaţie de vacanţă inedită şi pentru a demonstra acest lucru va propunem un itinerar de 13 zile cu patru puncte de sprijin, fiecare având o individualitate şi o însemnătate aparte : Beijing, Xian, Luoyang şi Shanghai, menţionând că în cazul în care timpul şi veniturile o permit, se poate face o extensie de încă cinci zile la Guangzou (Canton) si Hong Kong, adevărată “perlă a Orientului”, cu o excursie de o zi, cu catamaranul, la Macao (fostă colonie portugheză), cu celebrele sale cazinouri.
Beijing este actuala capitală a Chinei, fiind totodată în ultimii 1000 de ani reşedinţa principală a trei dinastii : Yuan (1279-1368), Ming(1368-1644) şi Qing(1644-1912). În anul 1271 împăratul dinastiei Yuan, Kublai Khan (1271-1294), nepotul marelui Gingis Khan, şi-a stabilit reşedinţa la Beijing, de unde conducea destinele celei mai mari părţi a Asiei, după ce a reuşit în 1279 să-l înfrângă pe ultimul împarat al dinastiei Song. În 1273 el a început construcţia palatului imperial, iar oraşul de tip mongol vizitat de Marco Polo în jurul anului 1280 corespunde în linii mari cu cea a oraşului de azi. Dar istoria Beijingului e mult mai veche, lucru dovedit de descoperirea la sud est de oraş a craniului “Omului de Pekin”(Sinanthropus Pekinensis), ceea ce atestă că oamenii preistorici s-au aşezat în aceste locuri cu peste 500000 de ani în urmă. În timpul dinastiei Ming s-au construit cele mai importante monumente ale capitalei chineze, care au făcut-o celebră în intreaga lume: Oraşul interzis şi Templul Raiului, restaurându-se totodată peretele de nord al oraşului. Cel de-al treilea împărat Ming, Yongle şi-a mutat în 1421 guvernul de la Nanjing la Beijing (Capitala Nordică), el fiind acela care a trasat planul capitalei şi a construit Palatul Imperial (Oraşul Interzis), între 1404-1421. Planurile lui Yongle respectau principiile geomanciei, doctrina tradiţională feng shui, care încearca să obţină armonie între viaţa oamenilor şi natură (echilibrul yang-yin). În gândirea chineză lumea reală avea forma unui pătrat, în timp ce lumea de dincolo de moarte (a zeilor) avea formă circulară. Se credea că un oraş, mai ales capitala, trebuia să reflecte ordinea cosmică şi să adere la definiţia sa geometrică prin orientarea nord-sud şi est-vest a clădirilor şi a străzilor. Înconjurat la nord de un semicerc de dealuri străbătute de “Marele Zid”, Beijingul este situat deasupra unei câmpii cu deschidere spre sud, o direcţie de bun augur, de aici venind căldura şi generozitatea yang. Toate clădirile importante din vechiul oraş sunt orientate spre sud, protejate de influenţele negative ale nordului, vântul puternic şi inamicii aprigi din stepele siberiene. Marea poartă a oraşului, Qianmen, orientată spre sud, era cea mai mare, mai frumoasă şi mai sacră poartă. Piaţa Tiananmen, este centrul actualei vieţi politice a Chinei, aici aflându-se sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, al guvernului, Muzeul de istorie, precum şi mausoleul dedicat marelui conducator Mao Tzedun, construit in 1976. Cu cei 400000 de mertri pătraţi ai săi (800 de metri pe direcţia nord-sud şi 500 de metri pe direcţia est-vest), ea este considerată cea mai mare piaţă din lume, putând reuni 5 milioane de oameni, deşi niciodată nu s-au strâns aici atâţia oameni. Prin Poarta Tiananmen, deasupra căreia tronează portretul Marelui Mao, se pătrunde în incinta Palatului imperial, numit şi Oraşul interzis, căci el era destinat numai membrilor familiei imperiale, fiind interzis accesul oamenilor de rând. Până in 1911, când mişcarea revoluţionară condusă de Sun Yatsen instaurează republica, palatul a constituit reşedinţa pentru 24 de impăraţi, începand cu Yongle (Ming) şi până la Puyi, ultimul împărat al Dinastiei Qing. El are 8706 camere, în care au trăit până la 10000 de oameni, inclusiv 3000 de eunuci, servitoare şi concubine, pe o suprafaţă de 70 de hectare. Beijingul este astăzi un oraş ce cunoaşte o dezvoltare incredibilă, adevărate “păduri de zgârie nori” apărând pe noile inele urbane care au făcut ca în ultimii 20 de ani suprafaţa oraşului să crească de câteva ori. Imbinând în mod fericit tradiţia culturii imperiale cu “explozia urbanistică” contemporană, Beijingul oferă milioanelor de turişti numeroase alte atracţii, dintre care menţionăm: Palatul de vară(Yiheyuan), construit in 1888 de celebra impărăteasă Dowager Cixi, ajunsă pe Tronul Dragonului după moartea împăratului, deşi iniţial fusese doar concubină de gradul trei, Templul Raiului(Tiantan Gongyuan), construit în 1420 în mijlocul unui parc imens, ce se întinde pe 273 de hectare şi unde împăraţii dinastiilor Ming şi Qing aduceau ofrande zeilor de două ori pe an, primăvara, rugându-se pentru obţinerea unor recolte bogate şi iarna, mulţumind divinităţilor pentru sprijinul acordat, Templul Lama(Yonghe) cu superba statuie a lui Maitreya Budha sculptată dintr-un singur trunchi de santal alb, înaltă de 26 de metri, din care 18 metri deasupra şi 8 metri îngropaţi în pământ, un important templu Tibetan construit în 1694, în timpul dinastiei Qing ce a fost iniţial reşedinţa împaratului Yongzheng (când acesta era doar prinţ), pentru ca în 1744, dinastia să-l ofere preoţilor Lama, sau Templul lui Confucius de la 1302, situat vizavi şi dedicat marelui Confucius – un filosof, scriitor, politician şi învăţător chinez care a trăit între anii 551 si 479 î.Hr. şi care punea un accent deosebit pe moralitatea personală, dar şi guvernamentală, corectitudinea relaţiilor sociale, familie, justiţie şi sinceritate, toate acestea fiind sintetizate în arhicunoscuta maximă “nu face altuia ceea ce nu vrei să ţii se facă ţie” sau, aşa cum a intrat în proverbialitatea romanească, “ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Nu putem părăsi Beijingul fără a vizita în împrejurimile oraşului faimoasele Morminte ale Dinastiei Ming, cu superbul palat subieran al mausoleului Dindling, dar mai ales Marele Zid Chinezesc (Wanli Changcheng), construcţie grandioasă care se întinde pe o distanţă de peste 6000 de kilometri, şerpuind nesfârşit, asemenea unui dragon fără cap, până în Deşertul Gobi.
Xian-este fără îndoială unul dintre oraşele cele mai carismatice şi mai vizitate de turişti din intreaga Chină. Capitală a provinciei Shaanxi, Xian se află în valea protejată a râului Wei, în imediata apropiere a locului de vărsare a cestuia in marele fluviu Huang He (fluviul galben). De aici, controversatul împărat Qin Shi Huang (259-210 î.Hr.) a unit China pentru prima dată în istorie, între 221-207 î.Hr. Capitala a 12 dinastii, centru politic al Chinei penru mai bine de 1000 de ani, dintre care câteva secole de maximă splendoare şi totodată punct de plecare pentru celebrul “Drum al mătăsii”, Xian poate fi considerat unul dintre oraşele cele mai importante din istoria umanităţii, atingând apogeul în timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr.) când era chiar cel mai mare oraş din lume. Astăzi oraşul numără peste cinci milioane de locuitori, devenind un important centru industrial (industria textilă şi aeronautică) şi universitar. Ca toate oraşele chineze şi Xian a fost înconjurat de mari ziduri, în interiorul cărora străzile au fost trasate după un tipar clasic chinezesc, fiind drepte şi paralele între ele, de la nord la sud şi de la est la vest, intersectându-se în unghiuri drepte. Aspectul oraşului antic nu este însă identic cu cel modern. Deşi zidurile construite în timpul dinastiei Tang nu mai există, 14 kilometri din zidul ridicat în timpul dinastiei Ming continuă să împrejmuiască centrul oraşului reprezentat de “Turnul Clopotului” (Zhonglou), înalt de 36 de metri, construit în 1384 pe un alt amplasament şi mutat pe poziţia lui actuală în 1582. De aici pornesc patru străzi spre cele patru puncte cardinale oprindu-se în cele patru porţi principale ale zidului inconjurător : Beidajie (Marea stradă de nord), Nandajie (strada de sud), Dongdajie (strada de est) si Xidajie (strada de vest). La cateva minute de Turnul Clopotului, mergand spre nord vest se află “Turnul Tobei” (Gulou), construit in secolul XVIII, în mijlocul cartierului musulman, căci la Xian trăiesc peste 60000 de musulmani, care, în timpul dinastiei Ming, au construit aici o superba moschee (Da Qingzhen Si), aflată in apropiere. Cea mai importantă atracţie a Xianului o reprezintă însă, fără îndoială celebrii “soldaţi de teracotă”(Bingmayong). Această adevarată comoară a oraşului a fost descoperită la poalele muntelui Li Shan, într-o zonă situată la 35 de kilometri spre est, unde, în 1974 un ţăran care săpa un puţ a descoperit figurinele în mărime naturală reprezentând cai şi soldaţi. “Armata din teracotă” este doar o parte a unui mare mormânt (Qin Shihuang Ling), construit de primul împărat chinez Qin Shi Huang, care după ce a preluat puterea la vârsta de 13 ani a început construcţia acestei necropole la care au lucrat peste 700000 de oameni. Acest mpărat este foarte controversat de istoricii chinezi, căci deşi el a avut realizări spectaculoase în domeniul politic, înfăptuind prima unificare a Chinei şi economic, bătând o monedă proprie şi modernizând căile de transport, totuşi mulţi îl consideră o adevarată “bestie neagră” pentru că era un om foarte crud şi nemilos, persecutându-i pe intelectuali, în special pe cei care erau adepţii învăţăturilor lui Confucius. Se zice ca el a ucis peste 500000 de prizonieri dezarmaţi, a îngropat de vii 400 de intelectuali confucianişti şi a dat foc cărţilor acestora. După moartea sa a urmat dinastia Han care a construit un stat chinez bazat pe morala confucianistă care durează până în zilele noastre.Alte atracţii ale oraşului Xian sunt: Marea Pagodă a Gâştei Sălbatice (Dayan Ta), construită în 652, la începutul dinastiei Tang, de către prinţul Li Zhi, în memoria mamei sale decedate, Muzeul de istorie al regiunii Shaanxi (Shaanxi Lishi Bowuguan), cu valoroase exponate aparţinând tuturor dinastiilor care s-au succedat pe parcursul celor 1000 de ani, între secolele 3-13 d.Hr. şi Muzeul Pădurea Stelelor (Beilin Bowuguan), amenajat în incinta unui fost templu confucianist şi al cărui nume vine de la faptul că el găzduieşte o adevarată “bibliotecă de piatră” constituită din cele peste 2300 de tablete din piatră, numite generic “pădurea de stele” având deasupra gravate texte chinezeşti antice, majoritatea aparţinând lui Confucius şi discipolului său Mencius (372-289 î.Hr.). În sfarşit, în afara oraşului, la circa un kilometru de Poarta Nanmen (Poarta de sud) se află Pagoda Micii Gâşte Sălbatice (Xinoyan Ta), înalta de 43 de metri, construită in anul 709 d.Hr. în incinta templului Jianfu.
Luoyang este unul dintre oraşele cele mai vechi ale Chinei şi totuşi unul dintre cele mai moderne, având astăzi o populaţie de peste 6 milioane de locuitori. În anul 25 d.Hr. împăraţii din Dinastia Han de Est (25-220 d.Hr.) au mutat capitala de la Xian la Luoyang sub presiunea unor revolte populare cum au fost cea a “pădurarilor verzi” sau a “sprâncenelor roşii”. În această perioadă de 200 de ani oraşul atinge apogeul splendorii sale, se construieşte un zid înconjurător, ca în toate oraşele imperiale, un colegiu imperial şi Templul Calului Alb (Baima Si),situat la 13 kilometri est de Luoyang, fondat în anul 68 d.Hr., al cărui nume vine dintr-o veche legendă despre doi călugari care aduceau scripturi budiste din India, pe spatele unui cal alb. Acestea au fost de fapt primele texte traduse din sanscrită în chineză. Astfel, Luoyang a fost capitala a 10 dinastii înfloritoare în perioadele Tang şi Song, aici ajungând numeroşi negustori şi calugări din diferite ţări asiatice, sau din lumea romană, pierzându-şi însă apoi treptat importanţa odată cu prosperitarea oraşelor de pe ţărm.
După decăderea dinastiei Han China se divide în trei regate, iar Luoyang rămâne capitala dinastiei “Wei de Nord” şi apoi a dinastiei “Jin de Vest”, ambele contribuind la înflorirea culturii chineze. În anul 494 d.Hr. împăraţii dinastiei Wei de Nord, reprezentanţii unei populaţii ce a jucat un rol activ în promovarea budismului (xiongnu), care dominase pentru mult timp nordul Chinei, mută capitala de la Datong la Luoyang promovând construirea a numeroase lucrări religioase. Astfel, se spune că Luoyang ajunsese să aibă peste 1300 de temple şi tot atunci s-au construit celebrele peşteri budiste de pe malul râului Yi Jiang, cunoscute sub numele de “Grotele Longmen” (Longmen Shiku), situate la 13 kilometri spre sud şi care reprezintă incontestabil principala atracţie a oraşului. Aici, într-un cadru natural de o rară frumuseţe sunt peste 1300 de grote şi 700 de nişe ce conţin 40 de pagode, 2780 de inscripţii şi peste 100000 de statui şi imagini budiste. Cea mai înaltă statuie are peste 17 metri, iar cea mai mica 2 centimetri. Atracţia principală o reprezintă “Templul venerării strămoşilor” (Fengxian Si), în mijlocul căruia tronează o statuie uriaşă a lui Budha, de 17 metri, terminată in anul 676, în timpul împaratului Gaozong, iar faţa statuii se presupune a fi cea a împărătesei Wu Zetian. În traducere liberă numele oraşului înseamnă “aşezarea de la nord de Luo”, pentru că el este amplasat pe malul nordic al râului Luo, afluent al marelui fluviu galben Huang He (cunoscut şi sub numele de Huanho). Interesant este faptul că în numai doi ani s-a ridicat pe celălalt mal al lui Luo un oraş complet nou, numit Luoyin, (aşezarea de la sud de Luo), dat în folosinţă în anul 2006, cu construcţii ultramoderne şi bulevarde largi, ce gazduieşte peste un milion de locuitori. Odată ajunşi la Luoyang este absolut obligatorie o vizită la celebrul templu “Shaolin Si” (Templul Micii Păduri), considerat leagănul celor mai multe dintre artele marţiale asiatice (Kungfu, Karate, Taekwondo, Judo, etc.). Templul este situat la 80 de kilometri sud-est de oraş, la capătul vestic al Munţilor Songshan, unul dintre cei cinci munţi sacri ai Chinei, pe care, conform tradiţiei milenare se sprijină “Impărăţia Cerurilor”. Potrivit legendei “Templul Shaolin” a fost fondat de călugarul indian Bodhidharma, cunoscut de chinezi sub numele de Da Mo, care a sosit la Shaolin în anul 520 d.Hr. rămânând aici să mediteze timp de 9 ani. Aşa a luat naştere “meditaţia zen”, o ramură a budismului urmată mai târziu de cea mai mare parte a japonezilor. Renunţând la meditaţia pasivă absolută (nirvana), Da Mo a provocat o revoluţie în dezvoltarea budismului, considerând că perioadele de meditaţie şi concentrare statică trebuie îmbinate cu unele dinamice, introducând anumite mişcări care să permită atât întărirea psihicului, dar şi o formă fizică maximă. Astfel au apărut faimoasele arte marţiale, începând cu wushu (popularizat mai târziu sub numele de “kung-fu”), punând astfel bazele luptelor Shaolin. Wushu (arta luptei) este termenul generic pentru toate sporturile de autoapărare, care implică anumite cunoştinţe ezoterice, ce pot fi transmise numai în familie, sau de la maestru la elev. În oraşul Dengfeng, situat în apropiere de “Templul Shaolin” au apărut recent peste 18 şcoli de wushu unde activează peste 10000 de studenţi, punându-se astfel bazele unei afaceri foarte rentabile.
Shanghai-ul este expresia cea mai elocventă a actualui “miracol chinez”. Situat pe malurile râului Huangpu Jiang, în imediata apropiere a vărsării acestuia în marele “fluviu albastru” Yangzi, dintr-un sat noroios de pescari, Shanghai-ul a devenit în numai 100 de ani unul dintre cele mai mari şi mai prospere oraşe ale lumii. În ultimii 20 de ani s-a construit atât de mult aici incât chinezii spun că la un moment dat în Shanghai erau necesare aşa de multe macarale că s-a ajuns la o adevarată criză de asemenea utilaje în întreaga Asie. Scopul tuturor acestor transformări şi modernizări urbane este ca Shanghai-ul să devină un mare centru al băncilor şi finanţelor mondiale, căci el a fost desemnat ca organizator al Expozitiei Universale din 2010, care a fost probabil, cea mai frumoasă expoziţie mondială din toate timpurile, fiind vizitată pe parcursul celor 6 luni cât a funcţionat, între 1 mai şi 31 octombrie 2010, de peste 73 de milioane de oameni din întreaga lume. Dar dincolo de faptul ca astăzi este unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii, găzduind peste 14 milioane de locuitori, având un port uriaş, cu o incredibilă concentrare de zone industriale şi comerciale bazate pe cele mai moderne tehnologii, Shanghai-ul a devenit un adevărat mod de viaţă, care se extinde cu repeziciune în întreaga Chină, căci motto-ul expoziţiei “Better City, Better Life”(un oraş mai bun, o viaţă mai bună) pare să fi fost însuşit de fiecare cetăţean chinez. Este un lucru unanim recunoscut că standardele foarte ridicate ale Shanghai-ului, viaţa vibrantă de noapte şi atmosfera cosmopolită nu permit nici o comparaţie cu restul Chinei şi mai ales cu Beijingul, căci aici trăiesc chinezii cei mai civilizaţi, mai eleganţi şi mai deschişi. Primele atestări documentare ale oraşului sunt din timpul dinastiei Han (206-220 d.Hr.) când aici este menţionată o aşezare ce cunoaşte o dezvoltare rapidă datorită pescuitului şi industriei sării. Cu timpul însă aceste activităţi şi-au pierdut din importanţă făcând loc altor sectoare industriale, iar cronicile chineze din secolul XIII amintesc Shanghaiul ca un centru al industriei textile a bumbacului. Urmează o perioadă de prosperitate a Shanghaiului care devine un important port comercial. Atraşi de bogăţia sa, piraţii japonezi au întreprins numeroase atacuri, forţând oraşul să ridice un zid protector în secolul XVI, care a rezistat până în 1912. Deşi s-a dovedit eficient în luptele cu japonezii, totuşi zidul a eşuat în împiedicarea invaziilor puterilor colonialiste occidentale. Astfel, în 1840 a izbucnit “Războiul Opiumului”, Shanghaiul fiind atacat şi cucerit de englezi, iar una dintre condiţiile de pace impuse de aceştia a fost deschiderea oraşului pentru comercianţii britanici. Dovedind bunavoinţă faţă de cuceritorii europeni şi primindu-i cu amabilitate pe noii comercianţi, marinari, bancheri şi aventurieri care s-au stabilit aici, Shanghaiul a devenit la sfârşitul secolului XIX un oraş cu totul aparte, unde viaţa se desfăşura după regului proprii. Dar dincolo de eterogenitatea sa, bazată pe un sistem economico-social multinaţional şi multicultural, Shanghaiul s-a transformat la începutul secolului XX într-un oraş modern şi prosper, având peste un milion de locuitori. Imaginea pe care o oferă astăzi oraşul este aceea a unei supermetropole în care “pădurile” de zgârie nori din oţel şi sticlă alternează armonios cu graţioase construcţii civile şi religioase ridicate acum 100-150 de ani. Cartierul Bund (Waitan), amplasat pe malul vestic al râului Huangpu Jiang a fost dintotdeauna locul preferat al străinilor, îndeosebi al europenilor, căci aici îşi aveau sediul băncile europene, americane şi japoneze, cluburile, consulatele şi hotelurile cele mai luxoase. La capătul estic al străzii Nanjing, chiar pe malul apei, este amplasat faimosul hotel Peace, construit în 1930 cu numele de Hotel Cathay, reinaugurat în 1954 cu numele actual şi redeschis în 2010 după ce câţiva ani a fost închis pentru realizarea unor ample lucrări de restaurare. Celebritatea hotelului este dată nu numai de eleganţa şi rafinamentul arhitecturii, dar şi de restaurantul de la ultimul etaj care oferă o splendidă imagine panoramică asupra noului cartier Pudong, cu fabuloşii săi zgârie nori şi graţioasele poduri peste Huanhpu Jiang, precum şi de barul de la parter unde cântă în fiecare seară, de peste 60 de ani, binecunoscuta formatie de jazz “The Old Jazz Band” înfiinţată în 1947 de Jimmy King împreună cu trompetistul Zhou Wanrong, actualul şef al formaţiei şi pianistul Cao Ziping, aflat şi el încă în activitate. În imediata apropiere a hotelului se află locul de îmbarcare pentru magnificul tren turistic subteran ce traversează “Tunelul Bund” , iluminat ca un caleidoscop, ce trece pe sub râu şi ajunge în Pudong, unde se află cele mai noi şi mai înalte cladiri ale oraşului. Chiar la ieşirea din “subteran”, la capatul liniei de tren, eşti izbit de “Turnul Jin Mao”, un bloc de 88 etaje, construit între 1994-1998 având 421 de metri înălţime. Ca o curiozitate, construcţia clădirii a costat peste 450 de milioane de dolari. Alături, ţâşneşte spre cer “Turnul televiziunii Perla Orientului” (Shanghai Minzhu), inaugurat la 1 octombrie 1995, având forma unei rachete , cu două enorme bile sferice, care găzduiesc, magazine, restaurante şi un observator şi care, cu cei 468 de metri ai săi reprezintă una dintre construcţiile cele mai înalte un numai din Shanghai, ci chiar din Asia şi din întreaga lume. Restaurantul de la ultimul etaj, amplasat în bila superioară, la o altitudine de peste 300 de metri, este rotativ, iar pe pereţii săi se pot vedea autografele a numeroase personalitaăţi din intreaga lume care au trecut pe aici, inclusiv cele ale preşedinţilor români Emil Constantinescu şi Ion Iliescu. Şi tot aici se află Shanghai World Finance Building, cea mai înaltă construcţie civilă a oraşului Shanghai şi a Chinei, cu cei 492 de metri ai săi. Inaugurant la 28 august 2008, turnul cu 101 etaje a fost proiectat de firma americană Kohn Pedersen Fox în 1997, urmând a avea iniţial doar 460 de metri. Construcţia, având o formă circulară este de o mare simplitate, adăpostind săli de conferinţe, bănci, numeroase magazine şi restaurante luxoase. Între etajele 79 şi 93 este amplasat cel mai înalt hotel din lume Park Hyatt Shanghai. Aceste realizări halucinante ale arhitecturii contemporane creează o senzaţie foarte stranie, căci zecile de zgârie nori din împrejurimi, având fiecare peste 200 de metri înălţime, pălesc pe lângă ele şi apar doar ca nişte construcţii de duzină, cu toate că plasate în alte oraşe ale lumii ar fi considerate adevăraţi giganţi din sticlă şi oţel. “Vechiul Shanghai” are şi el farmecul lui, chiar dacă oraşul nu a fost capitală imperială, iar mărturie în acest sens sunt în primul rând “Templul lui Budha de Jad”(Yufo Si) şi celebrele grădini Yuyuan. “Yufo Si”, amplasat în partea de nord-vest a oraşului, este unul dintre templele budiste cele mai celebre din China, deşi nu are o vechime prea mare (fiind construit în 1918) şi nici o importanţă religioasă aparte. Şi totuşi el atrage turiştii din întreaga lume prin cele două fabuloase statui ale lui Budha din jad alb, aduse din Myanmar (Birmania), precum şi prin numeroasele ceremonii pe care cei 70 de călugari budişti de aici le organizează. Iniţial cele două statui : “Budha Adormit” (reprezentând intrarea sa în Nirvana) şi mai ales“Budha Aşezat” (înaltă de doi metri, decorată cu bijuterii şi având o greutate de peste 1000 de kilograme) fuseseră aduse în China în 1882, drept cadou pentru călugarul Huigen, iar după construirea acestui templu în 1918 au fost mutate aici, la Shanghai. Gradina Yuyuan (Gradina Bucuriei), amplasată la sud de Bund, a fost proiectată şi realizată între 1559-1577 de catre Pan Yunduan, un înalt funcţionar de stat din timpul dinastiei Ming, care, inspirându-se din stilul grădinilor imperiale din Beijing, a dedicat acest parc părinţilor săi, încercând să le ofere acestora o mare bucurie, ţinând cont de faptul că erau prea bătrâni pentru a mai călători la Beijing şi a vedea minunile capitalei imperiale. În 1760 un grup de comercianţi chinezi au cumpărat grădina de la familia Pan, mărind-o şi înfrumuseţând-o, dar la începutul secolului XX, după ocupaţia britanică, o parte a grădinii a fost distrusă şi transformată în bazar. Din fericire în 1957 au început lucrări masive de restaurare şi reamenajare care au cuprins nu numai grădina ci şi zona înconjurătoare, transformând acest cartier în ansamblul arhitectonic cel mai interesant al Shanghaiului. Nu puteţi părăsi însă Shanghaiul înainte de a vedea vechiul oraş-satelit Zhujiajiao, numit şi Veneţia Orientului, datorită succesiunii armoniose de poduri şi canale ce te duc cu gândul la celebra Veneţie, sau fără a face o plimbare nocturnă cu vaporul pe Huangpu Jiang, servind o delicioasă cină chinezească şi petrecând o fabuloasă seară orientală, plutind pe oglinda de apă şi admirând arhitectura fabuloasă a acestui oraş venit parcă dintr-o altă lume.
Mihai Pastiea
Lupul Dacic 