„Scriitorul Ştefan Augustin Doinaş a încetat din viaţa în urma unui infarct, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la spitalul Fundeni, iar soţia lui s-a sinucis dupa o zi, lăsând un bilet în care a scris: «o prea mare iubire ucide»“. Aşa suna ştirea care a ţinut prima pagină a ziarelor, la finalul lunii mai a anului 2002. În spatele gestului extrem făcut de soţia scriitorului stă o poveste de iubire pasională care a durat 42 de ani.
Dragostea dintre poet şi balerină a început, după cum povesteau apropiaţii celor doi, la prima vedere. A fost fulgerătoare, intensă şi i-a ţinut împreună mai bine de patru decenii, în ciuda problemelor întâmpinate. S-au cunoscut în casa unor prieteni, la Bucureşti, în plin regim comunist. El era un poet care încă nu îşi crease un renume, iar ea era o vedetă care strălucea deja în luminile reflectoarelor. Ştefan Augustin Doinaş , pe numele adevărat Ştefan Popa, era fiu de ţărani din judeţul Arad.
Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, debutase în „Jurnalul literar” în 1939. Fusese recompensat cu Premiul ”Eugen Lovinescu” pentru manuscrisul „Alfabet poetic”, prezentat la un concurs. Numele lui nu însemna nimic în comparaţie cu al ei. Irinel Liciu, pe numele său real Silvia Lia Voicu, era prim-solista Baletului Operei Române din Bucureşti. Balerina şcolită la Moscova era în anii 50 o vedetă a Bucureştiului care umplea la refuz sălile de spectacole şi avea reprezentaţii în afara graniţelor.
Poetul fără nume a fost vrăjit de la prima vedere de vedeta balerină şi, în ciuda diferenţelor, sentimentul a fost reciproc. Se spune că el i-ar fi scris o poezie pe un măr. A tăiat mărul în două şi l-a împărţit: ”Partea asta eşti tu, partea asta sunt eu!”. Aşa a început o frumoasă şi tragică poveste de iubire pe care nici moartea nu a despărţit-o.
L-a salvat din puşcărie
În 1957, poetul a fost condamnat la inchisoare pentru „omisiune de denunt „. A fost condamnat la doi ani de puşcărie politică pentru că a omis să denunţe un coleg de la revista „Teatru“, care vorbea despre extinderea revoluţiei maghiare şi în România. Irinel şi-a folosit toată influenţa pentru a-l scăpa de detenţie. Vedeta admirată de comunişti a bătut la toate uşile posibile pentru a-şi elibera iubitul din arest. A mers în audienţe la mai-marii partidului şi a reuşit să îl elibereze pe poet din închisoare.
S-au căsătorit în 1958 şi de atunci au devenit nedespărţiţi. Pentru Doinaş, un poet interzis, au urmat ani grei. Vedeta Irinel Liciu a primit în 1958 titlul de Artistă Emerită, acordat de la Gheorghe Gheorgiu Dej. Ea a fost cea care l-a întreţinut pe poet o bună perioadă de timp. „Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel“, povestea Doinaş într-un interviu.
Balerina a părăsit Opera din Bucureşti la sfârşitul anilor 60, când partenerul său de scenă a plecat din ţară. Pentru ultima dată, balerină a urcat pe scenă la data 12 februarie 1970. Şi-a încheiat cariera cu acelaşi rol cu care debutase. N-a mai revenit niciodată în sala de spectacole în care a strălucit, nici măcar ca spectator.
”Dimpotrivă. Irinel a dansat din plăcerea de a dansa. Atunci când vârsta a împiedicat-o să mai apară pe scenă, niciun fel de preocupare în legătură cu baletul nu a fost continuată ca o activitate profesională. Nici lecţii de balet, nici conducere de instituţii. Cu plăcerea de a dansa s-a încheiat la ea arta de a dansa”, spunea Doinaş despre soţia sa. A rămas acasă să-i fie soţie poetului care începea să aibă succes. Ştefan Augustin Doinaş publică primul volum de poezie şi primeşte primul premiu al Uniunii Scriitorilor. Ajunge un nume apreciat şi cunoscut în literatură. Face compromisuri pentru a putea scrie sub regimul comunist. Despre unele dintre versurile considerate compromis, poetul avea să spună : „Le-am scris gândind că ce fac acum pot să repar mâine“. După Revoluţia din 1989, poetul intră în politică. În perioada 1993-1996 este ales senator al României din partea Partidului Alianţa Civică. Ajunge director al revistei „Secolul 20“, continuă să scrie şi să publice.
Infidelităţi iertate
Cei 42 de ani de relaţie n-au fost lipsiţi de probleme. S-a spus despre poet că ar fi avut o slăbiciune pentru femei şi că, nu doar o dată, ar fi călcat strâmb. Din cauza episoadelor de infidelitate ale poetului, Irinel a vrut să-l părăsească. N-a făcut-o. Drept iertare pentru escapadele amoroase, Doinaş i-a scris poezii. Una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste lăsate moştenire a fost creată în urma unei tentative de despărţire.
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie … Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Când Doinaş s-a îmbolnăvit de cancer, a început o luptă pentru supravieţuire. Au urma ani de tratamente, medicamente, spitalizări, accidente vasculare. Balerina strălucitoare de altădată i-a stat alături. L-a ajutat să meargă, sprijinit în baston, l-a îngrijit şi a sperat că finalul nu va fi cel prezis de medici.
Pe 25 mai, poetul de 80 de ani a murit pe masa de operaţie, la Spitalul Fundeni din Bucureşti, în urma unui infarct. Irinel a refuzat să îi supravieţuiască. S-a dus acasă, în apartamentul pe care îl împărţiseră vreme de 42 de ani, şi a înghiţit un pumn de somnifere. Avea 74 de ani şi a considerat că viaţa nu mai are rost fără cel pe care l-a iubit. Înainte de gestul fatal şi-a scris ultimele cuvinte de dragoste pe o foaie albă de hârtie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Menajera a găsit mesajul şi a descoperit trupul neînsufleţit a doua zi.
”Doinaş era, pentru un poet, nespus de insensibil la tema morţii, iar perspectiva propriului său sfârşit părea că nu-l impresionează deloc. Mi-l imaginez pătrunzând în sala de operaţie a doctorului Popescu cu gândurile în altă parte. Ce se va întâmpla însă cu Irinel, care optase pentru comportamentul unei plante de seră (nu mai ieşea deloc) şi care respira în ritmul ieşirilor şi revenirilor acasă ale lui Doinaş”, scria Gabriel Liiceanu în data de 25 mai, în jurnal (Uşa interzisă).
Răspunsul a venit a doua zi, când vestea morţii lui Irinel a şocat o ţară întreagă. ”26 mai 2002. Aflu că Irinel s-a sinucis astă-noapte. Îmi vine în minte, brusc, o seară la ei în care Irinel, râzând, ne spune celor de faţă: «Am hotărât cu Doinaş că, dacă unul din noi moare, celălalt se sinucide. Numai că Doinaş, fiind bărbat, adică laş, nu o să fie în stare s-o facă». Şi a râs din nou, cu poftă. Şi, iată, acum a făcut-o: ca pe o variantă extremă a lui «tenir la promesse». A plecat de la spital de îndată ce infarctul survenit, Doinaş a murit. Apoi şi-a pregătit harakiri-ul (în variantă europeană, cu luminal). A murit pesemne către ora 11 seara, timp în care noi mâncam mici în crâşma «La Cocoşatu»“. Synchronicity. (Uşa interzisă).
Împreună în eternitate
Augustin Doinaş şi Irinel Liciu au fost decoraţi . Poetul a primit Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare Cruce. Balerina a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincioşilor. Irinel a fost înmormântată creştineşte, alături de cel pe care l-a iubit până la moarte şi dincolo de ea. Pentru balerina care sinucis din dragoste Partiarhia Română a făcut o excepţie şi a dat dezlegare. Au fost înmormântaţi împreună, în cimitirul Bellu, pe Aleea Academicienilor.
Lupul Dacic 