Adrian Năstase publică documente din care ar reieși că Traian Băsescu a dispus vânzarea industriei și a băncilor românești.


Adrian Năstase publică documente din care ar reieși că Traian Băsescu a dispus vânzarea industriei și a băncilor românești. DOC

Fostul premier Adrian Năstase a făcut public un document despre privatizarea Petrom. El a publicat pe blog un document care, susține el, arată că, în 2000, Traian Băsescu a semnat un memorandum în care se vorbea despre privatizarea Petrom dar și a băncilor de stat.
Memorandumul semnat de Traian Băsescu a fost ulterior preluat în memorandumul semnat în același an cu FMI, arată Năstase. „Vom deschide o licitație pentru privatizarea pachetului de control al PETROM anul acesta”, scrie în memorandumul cu FMI, după ce încercarea de a vinde un pachet minoritar din Petrom eșuase. Mai mult, în documentul semnat de Traian Băsescu, se vorbește și despre reforma sistemului bancar, care urma să prevadă eliminarea băncilor de stat din sistemul bancar.

„Din când în când, Băsescu, în stilul lui obișnuit, mincinos, încearcă să scape de responsabilitățile ce-i revin în dezastrul economiei și infrastructurii românești, în timpul mandatelor pe care le-a avut. Astfel, în Memorandumul semnat de Băsescu, în 2000, referitor la înțelegerile cu Banca Mondială, puteți vedea cine este autorul angajamentului incalificabil de privatizare a Petrom și a întregii industrii românesti”, scrie Adrian Năstase.
Acest articol a fost publicat în POLITICA(Basescu). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Adrian Năstase publică documente din care ar reieși că Traian Băsescu a dispus vânzarea industriei și a băncilor românești.

  1. Catalin Didica zice:

    El e sfant nu a distrus nimic. BOMBONEL mai bine sa spuna cum au distrus toti Romania si poporul roman.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.