Ştim tot din scrierile vechi că preoţii daci erau vegetarieni şi abstinenţi. Nu mâncau decât lapte, miere şi fructe, nu se căsătoreau niciodată şi trăiau în cea mai mare curăţenie. Istoricul Flavius Iosephus îi compară prin austeritatea comportamentului lor cu esenienii.
Dar înţelepciunea şi sfinţenia acestor preoţi daci era în primul rând în slujba oamenilor, ei erau cei care îi puneau pe oamenii de rând în legătură cu divinitatea. Lor le dădea tot poporul ascultare, şi aşa se face că dacii au fost de acord să-şi stârpească propriile plantaţii de viţă-de-vie, la cererea marelui preot Deceneu, pentru a se înfrâna de la vin.
În istoria dacilor, atât cât putem reconstitui, Deceneu este cea mai mare figură de preot. Şi el, ca şi Zamolxe, a călătorit în Egipt. A făcut o reformă a sistemului religios, a fost sfătuitorul lui Burebista şi lui i se datorează, probabil, prima formă a incintei sacre de la Sarmizegetusa Regia. S-au construit temple, s-au instituit preoţi şi s-a impus o disciplină mai mare în rândul credincioşilor. Marele preot avea aproape puterea unui rege, iar regele însuşi nu lua nicio decizie fără să-l consulte. Era al doilea om în stat.
Istoricul Iordanes ne povesteşte că Deceneu i-a învăţat pe daci astronomie – semnele zodiacale, fazele lunii -, filosofie, etică, logică, matematică şi o mulţime de alte lucruri, făcându-i superiori altor “barbari”. Dar, lucrul cel mai important, Deceneu este cel care l-a sprijinit şi sfătuit pe Burebista în unificarea triburilor şi întemeierea unui stat.
Probabil şi marii preoţi de după el au avut un rol asemănător pe lângă rege. De pildă Vezina, marele preot din vremea lui Decebal, a luptat cot la cot cu soldaţii împotriva romanilor. Oricum, antichitatea ni-i pomeneşte pe marii preoţi daci ca pe nişte înţelepţi, sub îndrumarea cărora norodul a căpătat conştiinţa unităţii de neam şi lumina cunoaşterii, cu totul străini de metodele de înrobire şi manipulare a oamenilor de rând pe care le folosea preoţimea altor neamuri sau timpuri.
Lupul Dacic 