Film – Nosso Lar (Subtitrat in Romana)


Prezentare: Francisco Cândido (Chico) Xavier a fost cel mai respectat medium din Brazilia, o poziţie de mare autoritate morală într-o ţară unde circa 32 de milioane de persoane au convingeri spiritiste. A publicat 450 de cărţi, al căror autor nu s-a recunoscut niciodată a fi, spunând că el doar a reprodus ceea ce îi dictau spiritele. Şi-a cedat toate drepturile de autor, începând cu prima sa carte.

În anul 1944 a apărut romanul „Nosso Lar”, cel mai vândut volum al său. Este primul dintr-o lungă serie concepută de spiritul Andre Luiz. Romanul relatează despre primii ani trăiţi de spiritul dezîncarnat al medicului Andre Luiz într-o „colonie spirituală”, un fel de oraş unde se strâng spiritele între încarnările succesive, cu scopul de a-şi continua lecţiile despre viaţă.

Autorul se prezintă ca un cercetător al lumii spirituale, traducând percepţiile sale într-o formă didactică, mai uşor de înţeles de oameni. Descrie în detaliu minunata colonie de ajutor spiritual Nosso Lar (Căminul Nostru), creată după concepţiile Spiritelor Superioare, în vederea acordării unei asistenţe permanente oamenilor şi spiritelor dezîncarnate.

Poate mai puţin înţeleasă în film este zona inferioară numită Umbral, pe care o vom explica prin cuvintele din carte: „Umbral este o zonă destinată pentru epuizarea energiei reziduurilor mentale. Sunt multe suflete ezitante şi ignorante, nu destul de pervertite pentru a fi trimise în colonii de corecţie mai cumplite, dar nici destul de nobile ca să fie conduse către planurile elevate.” Umbral poate fi înţeles şi ca starea psihică în care spiritele nu reuşesc să se debaraseze de propriile proiecţii mentale nefaste sau idei fixe.

„Nosso Lar” este un film ce ne prezintă în mod accesibil şi simbolic o realitate suprafizică, pe care, posibil, o vom întâlni după moarte. Este unul dintre puţinele pelicule ce descriu întâmplările unui suflet plecat în lumea de apoi, strădaniile sale de a se purifica de gunoiul mental acumulat în viaţa de om, munca sa continuă de a deveni folositor Universului. Filmul ne prezintă, simplu şi clar, fundamentele mesajului spiritist şi ne aduce în inimi un mesaj de optimism şi speranţă. Merită a fi revăzut de mai multe ori!

 

http://www.spiritus.ro/video/filme-video/Embed/n0ss0_lar.htm

 

Acest articol a fost publicat în FILME. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Film – Nosso Lar (Subtitrat in Romana)

  1. dan zice:

    Nu mai publicati fratilor asemenea porcarii ! Opriti-va !!!

    Apreciază

    • Maria Dusa zice:

      Eu vreau sa-ti vorbesc despre Chico Xavier si cartea Nosso lar. E o carte psicografiata. Tin sa precizez ca nu e nici o porcarie, fapt de care sunt absolut convinsa. Nu cunosc numarul exact de editari ale acestei carti, dar stiu ca au fost multe editii. Dl. chico Xavier a trait toata viata într-un orasel miner din Brazilia, lucrând ca (!) contabil, pentru un salar micut din care mereu facea parte celor ce aveau nevoie. Beneficiile obtinute din vânzarea primei editii au ajutat ca putin mai mult de 100.000 de femei sa poata naste gratis. Acest gest îti poate spune putin despre ce fel de persoana era dl Xavier. Cum spunem mai sus, cartea a fost reeditata de mai multe ori, plus alte carti. Si nu a luat nici macar un cruzeiro din beneficiile aduse de vanzari, toti banii fiind donati nevoiasilor si la diferite asociatii de ajutorare. Spunea dl. Xavier ca nu are nici un drept asupra acestor carti, dat fiind faptul ca ideile nu erau ale dânsului, dânsul fiind doar instrumentul de scriere. Esti în dreptul tau sa nu crezi, caci a crede sau nu e o optiune personala. Dar nu ai dreptul sa cataloghezi de porcarie ceva, doar pentru ca nu-ti place.

      Apreciază

  2. Cahul Wool zice:

    Superb filmul! Multumim….! O multime de lucruri am invatat azi urmarind acest film! Recunostinta!

    Apreciat de 1 persoană

  3. POP VIOLETA zice:

    EU , DORESC SA-L VIZIONEZ ,DAR L-ATI CRIPTAT , DE CE ?

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.