100 de ani de la “gripa spaniolă”! “Gripa spaniolă” a fost cauzată de vaccinuri! “Gripa spaniolă” – o istorie interzisă!


Gripa spaniolă este un tip de gripă care a apărut în timpul Primului Război Mondial, fiind, se pare, aceeași boală cu gripa aviară de astăzi. A ajuns în multe țări o dată cu întoarcerea soldaților de pe front, afectând în principal tinerii și având o rată de mortalitate ridicată care a omorât între 50 și 100 milioane de persoane din toată lumea, între 1918 și 1919. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii, după „Moartea neagră”, din istoria umanității. Multe dintre victime au fost persoane tinere și sănătoase, gripa spaniolă fiind total diferită de celelalte pandemii care au afectat copii, bătrâni și persoane cu sănătatea deja slăbită.

loading…

Boala a fost observată prima dată în Fort Riley, Kansas, Statele Unite la 11 martie 1918. Aliații din Primul război mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa spaniolă decât în restul Europei. Spania nu a fost implicată în conflict, iar presa nu era cenzurată ca în restul Europei.”[1]

Gripa Spaniolă a fost cauzată de vaccinuri! Gripa Spaniolă – o istorie interzisă!

“In Statele Unite ale Americii au fost recunoscute in ultimii ani, mii de cazuri de efecte secundare ale vaccinurilor pentru pojar, oreion si rubeola. S-au platit peste 800 de milioane de dolari din fondurile federale pentru afectiunile provocate de vaccinuri.

In perioada 1989-1999, 1.400 de familii care dispuneau de mijloacele financiare pentru a-si permite un proces la tribunal si care aveau informatiile necesare pentru a face anumite corelatii, si a gasi exemple in literatura medicala au ajuns in instanta, si au castigat procesul.

Copiii lor fusesera sanatosi si s-au dezvoltat normal pana in momentul vaccinarii. Au inceput apoi sa aiba febra sau convulsii, iar unii au intrat in coma. Boala lor a devenit cronica si unii dintre ei au ajuns autisti. Dupa Primul Razboi Mondial, intre 1918-1919, cand a inceput vaccinarea impotriva gripei spaniole, au murit cel putin 15 milioane de oameni in toata lumea (in India s-au inregistrat 12 milioane de morti, in Italia 400.000 , in Suedia 38.000).

Tarile care nu-si puteau permite vaccinul american (Grecia, Egipt) au scapat. In aceste tari nu s-a imbolnavit nimeni. Numele de „gripa spaniola” vine de la faptul ca Spania, care a ramas neutra in Primul Razboi Mondial, nu avea cenzura si nu avea niciun interes sa ascunda numarul de victime al epidemiei, in timp ce puterile care erau in razboi au tinut secrete efectele sale.

Adevarata tara de origine a gripei spaniole a fost SUA, unde soldatii fusesera vaccinati impotriva unor posibile boli infectioase. Au fost infectati mai mult de 500 milioane de oameni. Gina Kolata, jurnalist la New York Times, specializata in stiinta, descrie in cartea sa, „Gripa spaniola”[10] (n.tr. „Spanska Sjukan”, Stockholm, 2000, pag. 64) cum au studiat boala medicii din Marima americana:

„Ca experienta sa fie cat mai asemanatoare cu o situatie naturala, cand oamenii sunt pusi expusi la contact apropiat cu bolnavi, medicii au condus zece voluntari in sectia spitalului unde fusesera internati pacienti grav afectati de gripa spaniola.

Bolnavii erau in paturile lor inguste, cu febra mare, intre somn si delir. Cei zece oameni sanatosi au primit instructiuni: fiecare trebuia sa mearga langa un pat, sa stea aproape de bolnav, sa se aplece spre fata lui, sa inspire expiratia lui si sa discute cu el cinci minute.

Pentru a fi sigur ca omul sanatos a fost temeinic expus la afectiunea pacientului, trebuia ca bolnavul sa expire puternic, iar voluntarul sanatos sa traga expiratia direct in plamani. La sfarsit, pacientul trebuia sa tuseasca de cinci ori in obrazul voluntarului.”

Niciunul dintre cei sanatosi n-a fost contaminat, iar asta a fost un indiciu ca epidemia de care vorbim avusese, de fapt, alta cauza. Totusi, a fost trecut sub tacere faptul ca gripa spaniola si-a facut aparitia la bazele militare americane. In cartea sa, „Demascarea gripei porcine” (n.tr. Swine Flu Expose, 1977), doctorita Eleanora I. McBean, arata ca gripa spaniola din 1918 a fost provocata. Iata ce spunea aceasta:

„Asa s-a inceput cea mai mare campanie de vaccinare organizata vreodata in SUA. Nici nu se stia despre vreo epidemie atunci, prin urmare, populatia a fost pacalita ca sa se poata justifica masurile luate. S-a afirmat ca soldatii au venit acasa cu tot felul de boli din tari straine si, prin urmare, trebuie utilizate toate metodele posibile impotriva acestora.

Oamenii au crezut aceasta afirmatie pentru ca au vrut s-o creada, si multi soldati s-au imbolnavit cu adevarat. Ceea ce ei nu au stiut insa era ca vaccinurile le-au cauzat boala. Medicii militari nu au spus nimic despre asta.

Multi soldati care s-au intors acasa au suferit de boli cronice datorita acestor vaccinuri. O parte din ei au devenit psihopati ca urmare a encefalitei cauzate de vaccin, dar medicii au denumit-o <<soc de grenada>>, cu toate ca multi dintre acesti bolnavi niciodata nu au parasit teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Inainte de a veni acasa, cativa soldati au fost, poate, in Spania, dar este stiut faptul ca au fost infectati la baza lor militara din SUA. Medicii nostri si astazi intrebuinteaza acelasi truc.”[11]

In cartea lor, „Vaccinarea: ucigasul tacut” (n.tr. Vaccination: The Silent Killer, 1977, pag. 28-32), doctoritele Ida Honorof si Eleanora McBean, au aratat daunele uriase pe care le-a produs vaccinarea. Autoarele prezinta multe fapte care dovedesc pe larg ca, aceea ce a cauzat boala spaniola din 1918 au fost vaccinarile.

Propaganda francmasonilor in ultimii ani a alarmat publicul cu gripa aviara si a incercat sa ne faca sa credem ca singurul mijloc de aparare este vaccinarea. Au inceput sa vorbeasca despre pericolul unei pandemii noi. Dupa medicul german, Stefan Lanka si aceasta este o mare pacaleala, asa cum scrie si publicatia „Stuttgard” despre „Gripa aviara” (n.tr. „Die Vogelgri”, 2006, http://www.klein-klein-klein-verlag.de).”[2]

Marea epidemie de gripă spaniolă, ce a făcut 100 de milioane de morţi, nu provenea din Spania

“Pandemia de gripă spaniolă a durat din martie 1919 până în iunie 1920, ajungând chiar şi până în insulele izolate din Pacific sau din zona arctică. Se estimează că ea a făcut între 50 şi 100 milioane victime, în lumea întreagă, echivalentul a aproape o treime din populaţia Europei.

Deşi primele cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în Statele Unite şi Europa Occidentală, cu mult înainte ca şi Spania să fie atinsă, maladia a primit numele cu care a devenit celebră din cauză că Spania, fiind o ţară neutră, nu a fost afectată de cenzură, şi ca atare aici ştirile referitoare la pandemie au putut să apară nestingherit.

Cum ştirile veneau din Spania, dând impresia – greşită, desigur – că această ţară este cea mai afectată de boală, toată lumea a început să numească gripă „spaniolă”, denumire care a intrat în istorie.”[3]

Gripa spaniola – Radiografia surprinzatoare a unei epidemii

“Gripa Spaniola ramane si astazi un mare mister despre care nu se pomeneste prea mult in istoria medicala a omenirii. S-a petrecut de fapt dupa primul razboi mondial, in 1918, cand intr-un an au murit mai multi oameni decat in razboiul propriu-zis care a durat 4 ani! Un total de aproximativ 17,5 milioane victime de razboi, in timp ce in privinta gripei spaniole, din estimari recente, se avanseaza cifre in jurul a 50 si chiar 100 milioane!! Si cat s-a scris despre primul razboi mondial si cat despre aceasta molima misterioasa? Cele 50 milioane, reprezinta aproximativ 3,6% din populatia planetei la acel moment. Imaginati-va, daca am raporta la actualul numar al populatiei, ar fi sa moara cam 250-500 milioane de oameni. Cum sa explici logic ca o molima, poate face intr-un an de 3 pana la 6 ori mai multe victime decat un razboi mondial in 4 ani?

Pentru inceput o sa remarcam implicarea serioasa a Institutului Rockfeller si Carnegie in studiile medicale din cele mai vechi timpuri (prin Raportul Flexner-1910) a carei interventie a impins structurarea medicinei alopate asa cum o cunoastem astazi in lume. Cum acest raport a fost sustinut financiar de una dintre cele mai bogate familii din lume te intrebi care au fost intentiile sale reale pentru ca cei care poseda averi mari isi gasesc ratiunea de a trai in bogatia materiala.  Recunoscuti dealtfel si ca organizatori ai Noii Ordini Mondiale, se ridica serioase semne de intrebare asupra onorabilitatii proiectelor lor.
Aceasta standardizare a educatiei medicale pe baze chimice, strict fizice, precum si cresterea duratei si a costurilor studiilor, au fost elementele definitorii care au pregatit si au facut posibila instrumentarea genocidului prin gripa spaniola. Aceeasi standardizare fortata, initiata la inceputul secolului al XX-lea, face posibila si manevrele din zilele noastre prin persuasiune si infricosare a populatiei, anuntandu-se pandemii care in fapt nu exista.

Doctorita Eleanora I. McBean relateaza despre o serie de 7 cazuri in SUA, de oameni care au decedat imediat dupa administrarea vaccinurilor, chiar in cabinetul doctorilor, in perioada primului razboi mondial. Printr-o notificare catre secretarul de razboi Henry L. Stimson, a fost deschisa o ancheta care a reliefat ca numai in cazul vaccinurilor impotriva febrei galbene s-au inregistrat 63 de decese rapide si 28.585 cazuri de hepatita, doar pe parcursul a 6 luni de razboi.
Ca a fost o altfel de “gripa” o dovedesc si segmentele de populatie afectate. In general, in gripe, sunt afectati cu precadere, copii foarte mici si batranii, dar in acest caz cei care au decedat aveau varste cuprinse intre 20 si 40 de ani, adica segmentul de populatie ce se poate reproduce. Statistic, rata mortalitatii fata de anul precedent a fost de 2,5% fata de 0,1%, adica de 25 de ori mai mult!

Vaccinurile pentru variola sunt recunoscute pentru declansarea sifilisului, paraliziei, leprei si cancerului. La randul lor vaccinurile impotriva poliomelitei, difteriei, febrei tifoide, rujeolei, tetanosului declanseaza encefalite, paralizii, meningita, artrita, orbire, cedarea functiei rinichilor si a inimii in cateva minute sau ore. Toate acestea sunt administrate intradermal deoarece aceleasi componente administrate oral, sunt eliminate de organism vomitand.
In conditiile in care se administrau in jur de 20 de vaccinuri intr-o cadenta rapida de cateva zile, imaginati-va ce efecte devastatoare erau inregistrate.
Au speriat populatia ca prin intoarcerea trupelor din tarile straine populatia locala va fi expusa la tot felul de boli si de aceea era “imperios necesar” ca populatia civila sa faca toate vaccinurile disponibile! Si astfel s-au initiat, la sfarsitul razboiului, campanii masive de vaccinari a intregii populatii. Acesta este motivul principal al declansarii epidemiei!
Sperietura cu bolile pe care le iei din alta tara este o inventie care permita presiunea asupra populatiei pentru a se vaccina si pentru a accepta sa fie supusa unor “tratamente medicale”.

In realitate, nu aveti niciun motiv sa va vaccinati daca mergeti in vreo tara tropicala. Personal am calatorit in multe tari, nu am facut nici o vaccinare si nu am contractat nici o boala. Anumite socuri care au fost inregistrate de fiinte care isi schimbau mediul obisnuit tin de purificari si armonizari. In cazul lor, energiile locului ii ajutau sa se purifice pentru a se putea adapta mai bine la noul spatiu. Febra, diareea, mucozitatile sunt forme naturale de purificare a organismului. Nu sunt ceva de temut decat in cazuri exceptionale. Si chiar si atunci daca se hidrateaza corpul suficient viata nu ii este pusa cu adevarat in pericol. Mecanismele de tratare a unor probleme de teren, adica de fond a structurii, cu paleative superficiale de tip chimic medicamentos agraveaza de cele mai multe ori sanatatea, de fapt.

Au fost si soldati care nu au luptat in tari straine, dar care au facut encefalita severa, dar dupa ce au fost vaccinati. Toate aceste vaccinuri au creat o reactie fiziologica intensa remarcata prin: febra ridicata, slabiciune accentuata, reactii cutanate abdominale si tulburari intestinale.
Vaccinul difteric cauzeaza: congestie pulmonara, frisoane si febra, umflare si redoare a gatului, dupa care organismul a devenit negru datorita sangelui care nu a fost oxigenat ca si consecinta a sufocarii. Astfel in etapele initiale au denumit-o moartea neagra si nu gripa spaniola.

Cand au aparut reactiile specifice tifoide au incercat sa suprime simptomele cu vaccinuri si mai virulente declansand manifestari si mai severe pe care le-au numit paratifoide. Pentru a abate atentia de la programul de vaccinare implementat de medici au ales comunicarea sub denumirea GRIPA SPANIOLA.

S-a creat impresia, printr-o campanie de presa, pe care am remarcat-o deseori si in zilele noastre, ca Spania ar fi fost prima si cea mai afectata tara, de catre aceasta molima. Dar aceste date nu aveau nici o legatura cu Spania. Pentru calatorie, soldatii au fost indopati cu vaccinuri, fiecare din bazele lor, fiind obligati sa le faca, deoarece altfel nu aveau permisiunea de intoarcere. Iar Spania, la randul ei, a avut propriul calendar de vaccinari!

Primele valuri de asa numita gripa spaniola, au fost inregistrate la inceputul primaverii (martie, aprilie 1918) in… Kansas si pe tot cuprinsul SUA insa atentie, doar in unitatile militare!! Ghici ciuperca intr-un picior de ce? Faptul ca la 11 martie 1918, un numar de 107 americani s-au imbolnavit dupa ce au fost vaccinati la Camp Funston (Fort Riley, Kansas) nu s-a facut public. La capatul celor 5 saptamani de antrenamente 1.127 soldati  au fost imbolnaviti si 46 dintre ei au decedat in urma pneumoniei declansata de gripa. In documentele oficiale, spre exemplu in indexul tiparit al Journal of American Association, valul din primavara nici macar nu este mentionat. Oare de ce? Spunem noi, pentru ca nu s-a vrut contestata originea spaniola a “gripei spaniole” care, de fapt, era instrumentata de catre fortele oculte.
Nu intamplator, primele diagnostice, se spune, ca au fost fals identificate ca holera si febra tifoida precum si alte boli pentru care oamenii in cauza tocmai au fost vaccinati. PENTRU A NU SE ATRAGE ATENTIA ASUPRA SIMILARITATII SIMPTOMELOR CU PROASPETELE INJECTII FACUTE S-A INVENTAT GRIPA SPANIOLA.

De aceea s-a si temperat administrarea vaccinurilor in SUA pe moment si s-a organizat treaba cu cap la nivel mondial, sa se acopere urmele si sa fie mai dificil sa se faca conexiuni sensibile. Atunci s-a lansat imediat, in aprilie-mai, povestea in Spania care a fost o tara neutra, sa nu se poata face legatura prea usor cu locurile de administrare a vaccinurilor, care au fost tarile beligerante de fapt, teatrele de razboi, lagarele si taberele militare.

Oricum este foarte interesant ca virusul, ca si concept, a fost inventat in 1933. Spun inventat si nu descoperit nefiind o scapare de limbaj. Este interesant sa vezi articole recente care isi dau cu parerea ca virusul A/H1N1 a fost la originea acestui dezastru fara sa aiba nici o dovada, doar ca sa creeze isterie si sa convinga oamenii sa se vaccineze. Chiar nu le este rusine acestor cercetatori “respectabili” sa faca legatura intre virsul gripal A/H1N1 si gripa spaniola? Oricum ceea ce au incercat sa faca nu le-a iesit. Au vrut sa reediteze in toti acesti ani cand au tot inventat noi si noi gripe, sperand probabil sa poata ajunge la performanta de a lichida macar 5 sau 10% din populatie de fiecare data. La ultima gripa inventata au incercat sa creeze psihoza comunicand o mutatie a virusului de temut din 1918, dar nu a functionat. Se pare ca acest instrument de manevra a pierdut elementul de noutate si de surpriza care putea exploata si amplifica psihoza maselor.
Ecuatia este simpla: Psihoza mare genereaza convingerea vaccinarii. Vaccinarile masive genereaza numar mare de morti. Mortii justifica frica si amplifica psihoza. Si de aici este reluat  ciclul.

Dupa ce in aprilie, Madridul anunta Anglia ca se confrunta cu o boala stranie, medicii englezi denumesc aceasta boala “Spanish Influenza”. INFLUENZA – este un termen preluat din evul mediu care desemneaza o boala ce apare pe pamant datorita unor influente misterioase care vine din stele. Cu aceasta denumire medicii englezi par niste obscurantisti medievali.

Al doilea val in USA a fost inregistrat in octombrie 1918, odata cu inceputul intoarcerii soldatilor acasa, fiind declarate 200.000 victime. La finalul razboiului ambele tabere beligerante erau atat de slabite de boala ca abia mai tineau armele in maini.
De remarcat, ca foarte neobisnuit este ca, boala a izbucnit in toamna, SIMULTAN in 3 porturi, care se aflau la mii de kilometrii distanta intre ele: Freetown – Sierra Leone, Brest – Franta si Boston – USA, ca si cum presupusul virus putea sa se teleporteze aproape instantaneu in acele orase. Atentie vorbim de anul 1918 nu de 2000 cand s-ar putea avansa ipoteza ca oamenii puteau calatori cu avionul. Pentru fiecare dintre aceste locatii ar fi trebuit sa treaca cel putin doua saptamani pentru a se declansa epidemia la o asemenea distanta, adusa de vreun om, pasamite bolnav. Se avanseaza orice ipoteza cauzatoare, dar numai vaccinarile sunt evitate cu incapatanare suspecta de TOATE AUTORITATILE. Se inventeaza orice numai sa nu se faca legatura cu vaccinurile. Bietii pui, porci, vaci si alte animale, din zilele noastre au fost la randul lor sacrificate desi nu au avut nici o legatura cu gripa. Aveau nevoie doar de o scuza care sa ameteasca populatia si sa o sperie.

Al treilea val a fost declansat in 11 noiembrie 1918, cand s-a declarat incetarea razboiului. Dr. Hamer, fondatorul Noii Medicii Germanice, atrage atentia ca odata ce frica de moarte s-a solutionat prin incheierea razboiului, oamenii care pana atunci au avut cancer de plamani fara sa stie (cei care au suferit de frica intr-un mod pronuntat), incep faza de vindecare prin… tuberculoza. Cancerul pulmonar este urmat de tuberculoza ca faza de vindecare. Iar tratamentul administrat impreuna cu vaccinurile si analgezicele (aspirina spre exemplu) in cantitati generos administrate in faza de vindecare, realizeaza un nou val de sucombari.

Au fost cerute medicilor, in perioada 1918-1920, sa tina evidente dar volumul de munca era atat de mare incat nu mai era timp pentru ca inregistrarile sa fie facute cu acuratete. Din acest motiv noile estimari vorbesc de faptul ca numarul mortilor poate fi chiar de 100 milioane din care: 84% avand intre 16 si 63 ani, dar majoritatea dintre acestia avand intre 20 si 40 de ani. De asemenea, evidentele precizeaza ca 50% au dezvoltat simptome de Parkinson dupa 5 ani iar aceste simptome NU PUTEAU FI GENERATE DE O GRIPA! Era necesara o substanta toxica aditionala precum mercurul sau aluminiul, care sa distruga sistemul nervos. Acest mercur este acelasi tratament pe care oficialitatile romanesti din secolul al XIX-lea l-au aplicat ca si metoda de “vindecare” marelui poet Mihai Eminescu, pentru faptul ca isi apara tara de puterile lumii din acea vreme. Intentia era sa il distruga cerebral, fiind recunoscuta actiunea specifica asupra sistemului nervos. La final pentru ca nu si-a schimbat conduita l-au lichidat fizic, cu acordul politicianului Titu Maiorescu.

Un alt detaliu semnificativ legat de mortalitatea ridicata este legat de armele noi inventate in timpul acestui razboi. Pentru gazele de lupta se utilizau ca mijloace de protectie: mastile specifice, ventilatii speciale in transee si… surpriza: VACCINURILE! care se administrau la soldatii ambelor tabere beligerante, intre 14 si 25 de vaccinuri in cadenta rapida. Efectele erau semnificative: unii picau morti doar in cateva minute de la primirea injectiilor chiar in transee…

Partea a II a – Vestile bune…

Se cunoaste cazul unui medic homeopat care a refuzat vaccinarea pentru sine si care se ocupa de tratarea celor care s-au imbolnavit de gripa dupa ce s-au vaccinat. Doctorii care erau orientati medical alopat pentru tratarea bolilor cu vaccinuri si-au pierdut cel putin o treime din pacienti, in timp ce medicii care tratau cu mijloace naturale abia au inregistrat pe ici pe colo cate un deces.
Un alt caz este relatat de dr. H.A. Roberts, care era medic homeopat pe un vas. Isi trata pacientii cu remedii homeopate. La un moment dat au intalnit un vas care i-a intrebat daca nu mai au cosciuge disponibile deoarece mortalitatea era devastatoare la bordul acestui vas pe care medicul folosea injectiile ca si metoda principala de tratare. Le-au dat de la ei, pentru ca pe vasul doctorului homeopat nu s-a produs nici un deces!

Decanul facultatii din Philadelphia W.A.Pearson a inregistrat 26.795 de cazuri de imbolnaviri de gripa spaniola care au fost tratate de medicii homeopati cu o rata a mortalitatii de doar 1,05%!! Medicii care vaccinau au avut o rata a mortalitatii de 30%! Trageti singuri concluziile…
In Conneticut, 30 de medici, au raportat 6.602 cazuri tratate, cu 55 de morti, insemnand o mortalitate de sub 1%! In sistemul de transport exista inregistrate date care vorbesc de 81 cazuri de imbolnaviri pe un transport maritim care, tratate homeopatic, au fost salvate in totalitate. In paralel, pe vasul tratat prin vaccinare, la un singur drum au pierit 31 de oameni.

Un alt caz relatat de catre doctorul Frank Wieland din Chicago, arata ca o fabrica de 8.000 oameni a avut un singur mort din cauza gripei spaniole. Toti cei care s-au imbolnavit au primit Gelsium, un remediu homeopat, fara nicio administrare suplimentara de aspirina sau vaccin!
Un alt doctor Dudley A. Williams (Provence, Rhode Island) nu a pierdut niciun pacient din cauza gripei spaniole, iar in cazul pneumoniei a avut 2,1% morti in conditiile in care medicii alopati au anuntat si 60% pierderi!
Dr. E.F.Sappington din Philadelphia citat de Homeopatic Medical Society of District of Columbia a tratat 1.500 pacienti avand doar 15 morti! De asemenea Dr. T.A.McCann din Dayton (Ohio) a tratat 1.000 de cazuri de gripa spaniola fara nici o pierdere.

Desi ar fi meritat poate un articol separat o sa vorbim de unul din factorii agravanti care au inmultit enorm numarul de morti in acea perioada. Dr. Frank L. Newton din Somerville (Massachusetts) era foarte constient inca de pe acea vreme de efectele analgezicelor in general.
ASPIRINA – acidul acetilsalicilic, este o substanta care s-a administrat masiv in aceea perioada si este unul din factorii principali agravanti ai vaccinurilor. Aspirina produce o actiune sedativa care nu mai lasa organismul sa reactioneze firesc si blocheaza eliminarea otravii din organism. Cam ceea ce face lipsa sarii cu creierul (care este un electrolit ce functioneaza pe baza de saruri), face aspirina, impingand organismul catre pneumonie grava. Pe de alta parte, aspirina, este un antipiretic care nu lasa temperatura corpului sa creasca. Astfel organismul care se foloseste de temperatura crescuta pentru a elimina bacteriile in exces, nu o mai poate realiza si fiinta sucomba.
Iata cum medicii formati prost de sistem au devenit, cu sau fara voia lor, agentii cauzatori ai acestor efecte nefaste imense asupra populatiei.

Dr. Cora Smith King din Whashington a raportat 350 de cazuri de gripa spaniola pe care ea le-a tratat homeopat si a pierdut un singur caz, o pneumonie neglijata de pacientul care a venit la ea dupa ce a luat 100 de tablete de aspirina intr-o singura zi!!
Dr J.P. Huff din Olive Brunch (Kentucky) arata ca doar rareori a pierdut un pacient care a apelat la el de la primele simptome si doar daca acesta nu trecea pe la farmacie pentru a se indopa cu aspirina.
Dr. Raymond Seidel relateaza ca a decis sa devina medic homeopat, la varsta de 10 ani, dupa ce a vazut cum mureau oamenii tratati prin mijloace conventionale si cum traiau pacientii asistati de doctorul homeopat pentru care el lucra in acea perioada, ca si curier.

Lucru exceptional de notat: Grecia a fost singura tara europeana care a refuzat vaccinarea populatiei si soldatilor sai si nu a fost inregistrat NICIUN CAZ DE GRIPA SPANIOLA! Oare de ce? Nu-i asa ca este relevant pentru a intelege cauzele bolii? De asemenea Egiptul neavand bani sa achizitioneze vaccinurile a scapat si el de aceasta “molima” care a ucis atat de multi oameni!
Exista si alte dovezi, daca ar mai trebui relatate. In 1948 Heinrich Mueller, fostul sef al Gestapoului, in cadrul unui interogatoriu luat de catre CIA, a declarat ca cea mai devastatoare plaga a umanitatii a fost facuta de catre om. Chiar daca pozitia sa nu este identica cu ceea ce spun acum, trebuie sa tinem cont ca gripa nu este un instrument pe care germanii l-au aplicat populatiei altor tari, ci a fost un instrument al kabalei internationale folosita in ambele tabere, inclusiv in cea germana sa o depopuleze. El spune un adevar, dar nu poate sau nu stie tot ce dezvaluim aici.

Poate stiti, in momentul cand au fost lansate isteriile in masa in anii trecuti, prin mass-media, pasamite guvernul ia masuri de urgenta pentru ca “sanatatea patriei cere masuri urgente pentru salvarea ei”. Atunci firmele care furnizeaza vaccinurile au facut acorduri secrete cu guvernele pentru a fi exonerate de orice responsabilitate in caz de efecte secundare ca urmare a administrarii vaccinurilor!! Doar, se stie, ei au “cele mai bune intentii” si daca mai moare sau se imbolnaveste pe ici pe colo, 15-25% din populatie, nu o sa permita “nedreptatea” de a fi dati in judecata.
Aceste acorduri secrete intre firme fara scrupule si guvernele tuturor tarilor  in care se fac vaccinari (inclusiv al nostru), sunt inca in vigoare. Asadar ganditi-va foarte bine ce faceti, daca inca mai credeti in vaccinuri, pentru ca in cazul in care va moare copilul la scurt timp dupa vaccinare, o sa va fie greu sa trageti la raspundere pe cineva! De aceea rezistati la orice manipulare de a face vaccinuri. Autoritatile medicale vor incerca sa va faca “parinti inconstienti si iresponsabili” care pun in pericol viata copilului lor. Clarificati-va bine toate aceste subiecte medicale si informati-va din timp, daca tineti la viata dumneavoastra si a celor dragi! Altfel o sa cedati presiunii psihologice cand sunteti inghesuiti de vreo boala!

In loc de concluzii:
Ca si acum, inca de la inceputul secolului al XIX-lea, existau oameni lucizi si cu “coloana vertebrala” care nu au consimtit sa aplice fara discernamant cele ce au fost invatati in scolile medicale. Oamenii care au murit, au murit pentru ca le-a venit vremea. Cei care nu trebuiau sa moara au ajuns sa fie tratati de medici naturopati si homeopati care au reusit sa aiba un succes de aproape 100% in tratarea suferinzilor. Nu exista intamplare ci doar o necesitate tainica. Cei care sunt victime le dau aceasta putere calailor lor prin inconstienta, prin slabiciune, prin lipsa interesului pentru cunoastere si de aici prin decizia de a se vaccina sau de a lua medicamente chimice.

Estimam ca in zilele noastre nu mai este posibil sa mai ajungem la ce s-a petrecut in 1918. Acum nu se mai administreaza 24 de vaccinuri simultan. Doar daca guvernul, printr-o campanie dezaxata furibunda de massmedia, va obliga populatia sa faca vaccinari masive, multiplu-combinate, foarte virulente ar mai fi posibil. Datorita evolutiei anumitor factori nu se mai pot repeta manevrele de atunci pentru ca acum exista mult mai multe mecanisme de control pentru a salva aparentele.

gripa-spaniolagripa-spaniola-2 gripa-spaniola-3

Autoritatile trebuie sa isi pastreze credibilitatea in fata populatiei pentru ca ea sa fie obedienta, dar un om constient de ce se petrece, nu va mai gira initiativele guvernamentale si atunci va narui toate aceste  planuri. Orice vor sa faca ei, au nevoie de colaborarea noastra intr-un fel sau altul! Daca nu ne dam concursul cu inconstienta, vom castiga!

Aveti informatia, depinde ce veti decide sa faceti cu ea azi si maine!”[4]

SURSE

  1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grip%C4%83_spaniol%C4%83
  2. Juri Lina – “Arhitectii Inselaciunii”, Editura Lux Sublima.
  3. http://www.lovendal.ro/wp52/marea-epidemie-de-gripa-spaniola-ce-a-facut-100-de-milioane-de-morti-nu-provenea-din-spania/
  4. http://www.armonianaturii.ro/Dezvaluiri/Gripa-spaniola-Radiografia-surprinzatoare-a-unei-epidemii
  5. Foto: pinterest.com
  6. Foto: chinawatchcanada.blogspot.com
  7. Foto: topsecretwriters.com

https://www.stiri-extreme.ro/

Acest articol a fost publicat în VACCIN (istorie). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 100 de ani de la “gripa spaniolă”! “Gripa spaniolă” a fost cauzată de vaccinuri! “Gripa spaniolă” – o istorie interzisă!

  1. Pingback: Ciuma neagra si gripa spaniola | Lupul Dacic

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.