Revoltă și reacție fulminantă de la Bruxelles după refuzul României privind AstraZeneca

La UE nu se stie ca avem o clica de criminali care vrea moartea poporului roman?? Cine i-a sustinut si numit? Cine dicteaza in Romania? Nu e Romania raiul jafului european si american? Acum va doare de poporul roman dupa un an de crime?

Refuzul României de a urma exemplul statelor occidentale de a privind suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca a dat naștere unei reacții dure la Bruxelles

 Aproape toate statele Europei occidentale au decis suspendarea, pe diverse perioade, a vaccinării cu AstraZeneca – dar România nu le urmează exemplul!

E desconsiderare a sănătății românii, a transmis azi noapte revoltat Cristian Terheș, europarlamentarul PNȚCD.

”Refuzul guvernului PNL-USRPLUS de a suspenda vaccinarea cu Astra Zeneca, în contextul în care acesta a generat complicații și deja mai multe tari din UE au suspendat vaccinarea propriilor cetățeni cu acest brand, este încă o dovadă că acest guvern desconsideră sănătatea românilor, pe care-i minte și dezinformează cu privire la efectele acestor vaccinuri, iar cine chestionează retorica oficială e făcut terorist”, a transmis Terheș.

Europarlamentar PNȚCD atrage atenția că vaccinarea ”trebuie să fie opțiunea fiecărei persoane, care să o ia în mod liber și in cunoștința de cauză”.

De asemenea. Terheș subliniază că orice persoană care se vaccinează e important să știe despre aceste vaccinuri mai multe aspecte, pe care le expune clar:

– sunt încă în faza de testare;

– ”pot genera complicații, inclusiv decesul”;

– folosesc o tehnologie nouă, mRNA, ”diferită de vaccinurile clasice (unde ești injectat cu virus mort sau slăbit) și care nu a mai fost testată pe oameni la scară largă”;

– firmele care au creat vaccinurile ”au fost scutite să plătească daune civile pentru efectele negative generate de vaccinuri, daunele urmând a fi plătite de guverne, adică tot de cetățeni (asta dacă victima câștiga procesul în justiție)”;

– contractele dintre Comisia Europeana și aceste firme de vaccinuri ”sunt secrete, astfel că nu se cunosc clauzele lor”.

Cristian Terheș atrage atenția ferm că Guvernul ”trebuie să spună aceste lucruri cetățenilor ca aceștia să poată decide cu privire la vaccinare în cunoștința de cauză”.

Un mesaj clar, dar care obligă Guvernul la o reacție serioasă – nu să transmită aberații precum cele spuse de premier, care au revoltat o bună parte a populației.

Dragoș Dumitriu

https://ro.sputnik.md/

 

 

Ipocrizia jefuitorilor. România, prada celor care „ne vor binele”

Un articol de Ioan Mircea Crăciun

Societatea noastră continuă să inventeze noi subterfugii pentru a masca duritatea exploatării și primatul economiei de acumulare în detrimentul individului. Cinismul domnește sub masca bunăvoinței generalizate.

Pretinsa bunăvoință este agentul secret și discret al dorinței de a ne influența contractul social. Ar exista astfel două tipuri de cetățeni: cei care sunt deasupra și care trebuie să fie responsabili, să arate bunătate față de ceilalți și apoi ar exista cei care sunt dedesubt, cei mai slabi. Cei care sunt în orice sens al cuvântului, subestimați și jefuiți.

În mod clar, este bine, în spiritul Davos și al părților interesate, să ne orientăm societatea către relații bazate pe percepția unei inegalități de facto. Nu pentru a le remedia, ci pentru a le menține, în timp ce ele sunt mascate și făcute suportabile.

Este marea întoarcere a paternalismului, a carității, pe scurt, este regresia care ar trebui să abolească antagonismele și să șteargă într-o oarecare măsură toate descoperirile și toate progresele emancipării din secolele precedente. Întoarcerea paternalismului sau a feudalismului? Mă întreb ! ? !

Noul ,,contract social,, este pentru cei bogați și puternici să accepte responsabilitatea și să fie buni cu cei de sub ei. Să simtă chiar empatie. Și ca atare, desigur, dau toată puterea statului – pe care îl controlează – pentru a pune în acțiune această bunăvoință protectoare. Bunăvoința este concepută pentru a masca de fapt duritatea luptei de clasă și inegalitățile.

Trebuie să trăim cu frică și apoi să spunem că îi protejăm pe cei care se tem! Aduceți-i la viață în genunchi, cu capul coborât ușor înclinat în lateral. În acest registru este necesar să coborâți capul, să înlocuiți profeția fericirii cu frica. Dar este important ca această frică, percepția esențială a vulnerabilității viețuitoarelor, să devină un instrument. Prin urmare, trebuie să fie însoțită de responsabilizare în susținerea vieții. A fi responsabil înseamnă a accepta să fii luat ostatic ”de ceea ce este cel mai fragil și mai amenințat”, înseamnă a-ți abandona propriile hotărâri pentru a le sprijini pe cele ale altora, cele ale stăpânului binevoitor.

Prin urmare, înțelegem funcția fricii și complementul acesteia, principiul precauției, ca un mijloc de a împărți societatea între cei care trebuie protejați – chiar și în ciuda lor și împotriva lor – și cei care sunt deasupra, deasupra legilor și nevoia lor de protecție.

Este un sistem întreg. Trebuie să vă protejați interzicându-vă să mergeți la restaurante, ne spun televiziunile corupte cu bani publici, dar directorii, ei frecventează restaurantele ilegale! Eurodeputații mănâncă și beau în cantină, iar tu nici măcar nu ai voie să stai pe o bancă publică într-o piață pentru a mușca dintr-un sandviș. Trebuie să te înghesui în metrou.

Societatea este considerată ca un întreg organic în care doar coerciția poate duce la bine; deciziile politice sunt justificate de anticiparea celor mai rele; Pandemia nu este gravă, dar ferește-te că poate deveni așa, trebuie să te prefaci că este deja. Aoleu, valul trei.

Emanciparea nu mai trece prin dezvoltarea unei minți critice, ci prin recunoașterea unei fragilități constitutive și a unei interdependențe generalizate.

Sistemul de bunăvoință este, desigur, un sistem care poate fi impus unei societăți de bătrâni, de bătrâni care aspiră doar la un singur lucru: să fie protejați,. Așadar, tratamentul crizei de către binevoitorul responsabil pentru noi este îmbătrânirea noastră sau, la un moment dat, infantilizarea noastră. În toate acestea nu mai suntem subiecți autonomi și asta contează: să vă lipsim de autonomie. Interiorizând tot acest delir.

Klauss, Raed Arafat, Rafila și toți ceilalți au înțeles acest lucru bine, cei cărora le place, în deciziile lor să evoce formule precum „copiii noștri”, „concetățenii noștri cei mai vulnerabili”. Înțelegeți că ei guvernează și vă impun vouă pierderile libertăților voastre!

Sistemul de bunăvoință, sistemul de „îngrijire” de teamă și de principiul precauției este sistemul de masificare pentru unii și rețeauă piramidală pentru alții. Acesta este sistemul de castrare și emasculare a eroului antic,  bărbatul alb, creștin. Totul se potrivește.

Ești chemat să te simți responsabil pentru fragilitatea altora și chiar pentru colonizarea sau culoarea pielii lor; asta pentru a ascunde responsabilitățile reale ale capitalului și ale corporațiilor transnaționale. Așa încât aveți grijă de voi, între voi, … între dominați, exploatați și jefuiți.

Ioan Mircea Crăciun

https://daniel-roxin.ro/

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae: „Există o cantitate considerabilă de tiranie intelectuală în numele științei…”

În decursul timpului, în probleme controversate științific, (actuala pandemie Covid-19 face parte dintre acestea), politicenii declară că deciziile sunt luate de către specialiști, iar consilierii științifici afirmă că ei emit doar opinii, dar decizia este exclusiv a factorilor politici. Care este adevărul? Adevărul este că, în realitate, există o interdependență între politiceni și anumiți oameni de știință.

Politicenii apelează la opinii științifice, deoarece caută informații pentru a-și orienta deciziile și solicită oamenilor de știință să acționeze ca intermediari, dar, în același timp, doresc să utilizeze opiniile consilierilor științifici ca instrumente de influență a opiniei publice în favoarea pozițiilor politice preferate. Nu este o surpriză faptul că factorii de decizie politică își pot împinge agendele politice înainte cu ajutorul unor oameni de știință chiar dacă aceasta înseamnă sacrificarea unor adevăruri sau tradiții culturale și religioase. În majoritatea cazurilor, factorii de decizie politică vor să fie informați, dar sunt gata să folosească numai acele opinii, care coincid cu ideologia și politica preferată. Prin urmare, apelează doar la comunitatea științifică care-i împărtășește agenda ideologică, dar resping consilierii neutri (Mandel & Tetlock, 2018).

Pe de altă parte, comunitatea științifică își prezintă membrii ca întreprinzători pasionați, neutri, onești, dedicați avansării cunoașterii și demarcării clare a locului unde se termină faptele și încep speculațiile (Gieryn, 1999). Știința este descrisă mai presus de lupta politică, iar oamenii de știință sunt căutători de adevăr și progres, care știu să-și separe judecățile de fapt de judecățile lor de valoare. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Există situații când oamenii de știință sunt prinși cu date fabricate. Reacția comunității științifice sugerează că abaterea flagrantă este rară, operă a câtorva „mere putrede”; „uscături”; „personaje defecte”, care nu au interiorizat codul de conduită profesional al oamenilor de știință însă dovezile sugerează contrariul.

Daniele Fanelli se întreba: Câți oameni de știință fabrică și falsifică cercetarea? Într-o primă meta-analiză a cercetărilor sociologice cu acest subiect, ajunge la concluzii îngrijorătoare: cel puțin 16% dintre cercetători au denaturat cunoștințele științifice prin  fabricarea, falsificarea, „prepararea” datelor (Fanelli, 2009). Despre comportamentul științific necorespunzător și practici metodologice eronate au scris mulți autori (Ioannidis, 2005; Simmons și colab., 2011). Se estimează că numarul lor ajunge la peste 30% (Maxwel , 2018). Și nu a fost luat în calcul fenomenul cargo cult science – termen introdus de laureatul premiului Nobel, fascinantul Richard Feynman, în timpul discursului din 1974 (la Institutul de Tehnologie din California), publicat ca un capitol final al cărții sale You’re probably kidding, Mr. Feynman!. El definește o formă de pseudostiință în care se oferă o ipoteză – imaginată după un anumit fenomen observat, iar aparițiile ulterioare ale fenomenului sunt considerate a fi dovada care transformă ipoteza în teză. Spre deosebire de metoda științifică, nu există niciun efort pentru a dovedi sau infirma ipoteza. Un exemplu este cultul măștilor în pandemia Covid-19.

Deși nu există studii concludente privind eficiența acestora (în actuala pandemie), faptul că au fost, probabil, eficiente în alte situații, au determinat impunerea obligativității purtării măștii în medii închise și deschise. În România, decidenții politici și sanitari afirmă (fără probe) că și măștile neconforme sunt eficiente. Feynman a avertizat cercetătorii că, pentru a evita să devină membri ai acestui cult, trebuie să evite să se păcălească pe ei înșiși, să fie dispuși să se îndoiască de propriile teorii și de propriile rezultate și să investigheze eventualele defecte ale unei teorii sau ale unui experiment. El menționează și alte tipuri de necinste, cum ar fi promovarea în mod fals a unei cercetări numai pentru a obține finanțarea. Câțiva ani mai târziu, exasperat de ce se întâmplă în cercetarea științifică Feynman declara „Cred că trăim într-o epocă neștiințifică în care aproape toate bătăliile de comunicare – cuvintele de la televiziune, din cărți și așa mai departe – sunt profund neștiințifice. Ca rezultat, există o cantitate considerabilă de tiranie intelectuală în numele științei…”.

Afirmațiile potrivit cărora toți oamenii de știință sunt obiectivi și neutri sunt vorbe goale. Nimeni nu poate fi 100% obiectiv și neutru. Oamenii de știință de astăzi au fost elevi, studenți, care au făcut alegeri de carieră printr-o serie de opțiuni fezabile, având în vedere interesele, aptitudinile și oportunitățile lor. Ca în orice profesie, membrii învață rapid structurile de stimulare ale profesiei și iau măsuri pentru a-și promova interesele materiale, reputaționale și chiar ideologice în cadrul regulilor de bază. Prin urmare, oamenii de știință sunt pregătiți să angajeze un repertoriu de tactici de avansare, inclusiv exploatarea lacunelor din profesia lor, care le permit să-și realizeze multiplele interese personale (Mandel & Tetlock, 2018). Nu mai vorbim de influența marilor corporații cu interese politico-financiare, care au ajuns în prezent să fie principalii finanțatori ai cercetării științifice.

Este imposibil să se obțină o imagine exactă a comportamentului oamenilor de știință fără a cerceta mentalitățile din știință, dar mai ales mentalitatea „teologică”. Se presupune că știința este antiteza dogmei. Cu toate acestea, comunitatea științifică este dogmatică și, printre altele, îi învață pe oamenii de știință să creadă că sunt angajați într-o activitate neutră din punct de vedere moral. Se afirmă că știința este infailibilă și singura cale a cunoașterii. Poate că una dintre cele mai importante afirmații dogmatice din „teologia seculară” a științei este dihotomia fapte – valoari morale. Majoritatea oamenilor de știință continuă să apere dogme, iar criticile și afirmațiile privind  necesitatea conștiinței și a responsabilității sunt respinse cu vehemență.

Mulți oameni de știință recunosc că ar discrimina colegii, care nu împărtășesc opiniile lor științifice sau politice (Inbar & Lammers, 2012; Duarte și colab., 2015). Fapt dovedit și de modul în care au fost tratați în actuala pandemie cei care au contestat „știința oficială dogmatică” și așa-zisul „consens științific” între care Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină – 2008) sau Sucharit Bhakdi (unul dintrecei mai citați oameni de știință germani în literatura științifică mondială). În calitate de consilieri, oamenii de știință își mențin obiectivele ideologice și subiectivismele personale mai ales atunci când factorii de decizie politică necesită și caută argumente actuale și relevante pentru a-și impune agenda politică. Astfel de oportunități pot oferi consilierilor beneficii economice extrinseci și intrinseci, cum ar fi onorariile și statutul de consultanță profitabilă.

Dacă contextul de consiliere se potrivește bine cu angajamentele ideologice ale consilierului, oportunitățile de a influența punctele de vedere ale deținătorilor de putere cu privire la subiecte de importanță valorică este cu atat mai mare. În mod surprinzător, în astfel de bătălii, valorile personale ale oamenilor de știință câștigă adesea, determinându-i să adopte practici interpretative discutabile, care să favorizeze angajamentele lor ideologice (Jussim et al., 2016). Dezbaterile despre așa-zisa „încălzire globală”, în care cercetările au fost orientate doar pentru a susține această ipoteză, iar studiile, care contraziceau această afirmație, au fost cenzurate și eliminate, pot fi un bun exemplu a interacțiunii și complicității între comunitatea științifică „oficială” și factorii de decizie politică.

În concluzie, exisă în zilele noastre o interdependență organica și funcțională între comunitatea științifică și lumea politico-financiară, care conține germenii unei dictaturi politico-științifice. Știința este tot mai ideologizată și dogmatică. De aceea trebuie să fim realiști și vigilenți, să nu ne lăsăm manipulați și să încercăm să eradicăm narațiunea oamenilor de știință potrivit căreia ei sunt simpli căutători neutri de adevăr. Știința nu este singura cale a cunoașterii și nu trebuie să devină o religie în slujba intereselor politice.

P.S.1. Există specia acelor „consultanți științifici”, care își crează imaginea prin politica de marketing și nu prin opera științifică. De exemplu, în actuala pandemie, dacă consultați Google Academic cu privire la „reputatul”; „cunoscutul”; „marele specialist” etc. care ne dau sfaturi sau ne amenință la televizor sau cu privire la membrii diferitelor comitete și comiții care gestionează criza medicală și politică în România s-ar putea să aveți mari surprize și să observați că împăratul este gol.

P.S.2 .Pentru a confirma cele susținute mai sus, aflăm de pe Știri pe surse că Domnul Ministru Vlad Voiculescu (cel cu studii universitare îndelungate și contestate de unii) a numit / va numi la conducerea I.N.S.P. un medic generalist, asistent de cercetare la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la UBB, o persoană fără studii în Sănătate Publică. „Tel maitre, tel valet” sau pe românește „cum e turcul și pistolul”.

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Herald Home

NUCLEARA: Un cunoscut general american propune României… un ACT de RĂZBOI față de Rusia!

Din seria idiotul american Poate nu ar fi rau ca am ajunge instant ocupati de Rusia

Unul dintre cei mai importanți comandanți ai armatelor SUA face o propunere care, dacă ar fi pusă în aplicare, ar echivala cu un ACT de RĂZBOI la adresa Rusiei – și nu numai

Unul dintre cei mai importanți comandanți ai Forțelor armate ale SUA în perioada în care a fost activ, generalul (r) american Ben Hodges, a participat la Dialogul de Securitate SUA-Ucraina.

A fost o conferință online, la care fostul comandant al Forțelor terestre ale SUA în Europa, a făcut o adevărată pledoarie pentru sporirea presiunilor asupra Rusiei, pe mai multe planuri. Inclusiv cel militar!

Ei bine, dezamăgit de interesul relativ scăzut al puterilor europene și chiar al SUA pentru Marea Neagră, el a propus o ”strategie” de ”incomodare” a Rusiei în Crimeea – inclusiv prin ”minarea apelor din jurul Crimeei ocupate”! Și nu de oricine, ci de Ucraina și… România!

Iată pasajele din declarația șocantă a generalului american (traducere ”Umbrela strategică”):

„Trebuie să-l facem pe comandantul Flotei Mării Negre (a Rusiei, n.n.) să se simtă foarte inconfortabil la cartierul său general ilegal. Trebuie să se trezească în fiecare dimineață gândindu-se: «fir-ar să fie, sunt în raza tuturor acestor sisteme (antinavă), am Marina română și Marina ucraineană care plasează mine în jurul Crimeii, navele mele nu au voie să acosteze nicăieri»”, a spus Hodges.

Exerciții militare în Mediterana de Est

Și asta nu e tot, pentru că Hodges a completat tot pe această idee – ”Dacă nu facem niciunul dintre aceste lucruri, atunci în următorii doi ani, așa-numita criză a apei din Crimeea va servi drept pretext pentru un dezastru umanitar, iar rușii nu vor avea de ales decât să intre și să salveze săraci oamenii care mor din cauza lipsei de apă, cauzată de guvernul cel rău de la Kiev. Acesta va fi pretextul pentru ei să termine de blocat coasta Ucrainei și să izoleze Ucraina de Marea Neagră”.

Desigur, ideea minării apelor internaționale este o nebunie – fiind un ACT de RĂZBOI.

”Minarea, fără o declarație formală de război, este, ce să vezi, un act de război, pe care îl comite România, pe barba ei, de vreme ce idiotul nu vorbește explicit de NATO”, !”, reacționează analistul Constantin Gheorghe, fostul consilier politic al lui Iliescu și Năstase.

Inutil să mai precizăm stupiditatea totală a ideii ”izolării Ucrainei de Marea Neagră” – fapt imposibil! ”Omul ăsta a văzut o hartă a zonei? Cum poate să blocheze Rusia accesul Ucrainei la Marea Neagră? Poate vorbește despre altceva: ieșirea Ucrainei din Marea de Azov prin Strâmtoarea Kerci”, comentează Constantin Gheorghe.

De asemenea, analistul remarcă modul în care generalul Hodges ”același idiot belicos, recunoaște existența crizei apei în Crimeea, provocată artificial de Ucraina, pentru a-i obliga pe ruși să reacționeze, și să creeze un pretext pentru chemarea armatei americane în Ucraina”.

O ipostază dorită de unii vectori ai războiului și industriei de armament, așa cum este și Ben H.

Da altfel, acesta deconspiră și interesul financiar din spatele propunerii nebunești: vânzarea de echipamente militare către România, Ucraina și alte state de la Marea Neagră:

”Nu-mi imaginez că România, Bulgaria vor crește dimensiunea forțelor navale, nu cu nave de suprafață, dar există o mulțime de tehnologii promițătoare de care sunt încântat – sistemele maritime fără pilot, drone, care sunt foarte eficiente împotriva submarinelor, detectarea minelor și recunoaștere. Cred că acestea sunt foarte eficace, precum și mai eficiente decât încercarea de a spori dimensiunea forțelor navale din regiune”, a declarat Hodges.

Din nou îl citez pe Constantin Gheorghe: ”În sfârșit, scoate nasul și adevăratul mobil al delirului – zi așa, bre! Ești comis voiajor, vrei să ne vinzi și tu ceva fiare vechi! Aferim!”

Deci, declarații complet iresponsabile, făcute de un personaj controversat, dar primit cu toate onorurile în România – și care acum încearcă să împingă la lucruri nebunești, care ar putea avea consecințe de o gravitate maximă. Pentru România și toată zona Mării Negre.

Dragoș Dumitriu

https://ro.sputnik.md/

Solidaritatea a rămas singura cale obiectivă în vederea ieșirii din marasm

Preocuparea principală a liberalilor progresiști prezenți în guvernele tuturor țărilor este extinderea controlului și efectuarea la scară globală a diverselor experimente sociale, deoarece deciziile luate de aceștia vor configura nu numai economia, politica și sistemele medicale, ci și structura întregii planete. Nu-i nimic firesc în faptul că hotărârile adoptate, care necesită dezbateri și deliberări de timp îndelungat, acum se iau în câteva ore, în timp ce oamenii au început să se confrunte cu supravegherea (sistemele care până mai ieri erau destinate în lupta contra terorismului, acum sunt folosite pentru a-i depista pe cei „infectați” cu Covid), cu cenzura în cadrul tuturor activităților desfășurate fără opreliști până în instalarea falsei epidemii, cu restricționarea mișcării, cu telemunca și comunicarea între semeni de la distanță.

Este limpede ca bună ziua că, după trecerea „furtunii”, supraviețuitorii vor trăi într-o lume complet diferită, iar așa-zisele măsuri de urgență, luate chipurile spre protejarea și binele populației, se vor transforma în „accesorii” ale vieții de zi cu zi. Acestea-s efectele pe termen lung! Take it or leave it!

Ce ne rămâne de făcut? Simplu! Ori ne responsabilizăm civic și reacționăm fiecare la nivel individual, dar fără să călcăm pe bătături satrapii, fie pendulăm între solidaritatea europeană (care ne-am lămurit că NU există, că doar d-aia au ajuns în Italia rușii, cubanezii și chinezii cu personal medical de specialitate și tehnică aferentă ca să-i ajute pe cei din Milano să gestioneze mai bine situația, o falsă pandemie, e adevărat, dar măcar acei indivizi care-au răspuns prezent atunci când a fost mai greu au demonstrat coeziune și ajutor reciproc), fie acceptăm izolarea naționalistă, care oricum nu-i valabilă pentru români, deoarece nu-s uniți și nici n-au fost vreodată.
E cazul să nu ne mai învârtim în jurul cozii, cu ce-a zis acu’ 1000 de ani filosoful Alexis de Tocqueville sau că doctorița nu știu care, rector al nu știu cărei Universități de Medicină și Farmacie, l-a parafrazat greșit pe Descartes, ori că-n ADN-ul nostru există pluralism și nu liberalism! Dintotdeauna s-au manifestat într-o societate principii, esențe și descrieri diferite ale realității interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și o garanție a limitării puterii. Orice concepție până la urmă admite o multiplicitate de factori, într-un domeniu bine determinat, n-am inventat noi apa caldă și nici stinghia la căruță!

Cred că toți așteptăm unii de la alții SOLUȚII și IDEI pentru a-i contracara pe cei care intenționează să ne pună juvățul, în nici un caz filosofii și gânduri îmbârligate! Iar ca intelectuali suntem datori în primul rând față de țara care ne-a instruit să n-o lăsăm de izbeliște. Ca o paranteză, nu-mi place Diana Șoșoacă pentru că este mult prea colerică pentru gusturile mele, poate și prea stridentă/vulgară, dar este UNICA la ora actuală (sprijinită de indiferent care masoni, securiști și Sfânta Treime, chiar n-are importanță!) ce urlă lucrurilor pe nume! În rest, există extrema cealaltă: ipochimenii care sunt suavi și neștiutori ca margaretele, alde Tismăneanu & comp – Liiceanu, Patapievici, Pleșu, mari anticomuniști înțepeniți în mentalități și-n soluții adoptate în plan extern care au făcut mult rău României, niște cutre în solda lui Soros, Nichipercea whatever, CTP-ul cu 2 facultăți, dar sărit de pe fix, mamelucii-jurnaliști de pe la televiziuni și de prin media scrisă cumpărați și cu obiective stricte să bage frica-n oase și doar câțiva, ultimii dinozauri demni de tot respectul, care știu să ajungă la mintea și inimile românilor prin ceea ce scot din gușuliță și din tastatură!
Așa că este extrem de necesar să ne responsabilizăm, să ne raportăm onest la situație și mai ales la cooperarea voluntară. Cu definiții ale liberalismului și pluralismului împachetate deștept n-ajungem nicăieri! Lipsa de unitate nu numai că prelungește criza, dar mărește ăstora, care-s adepții seringilor și-ai experimentelor, spațiul de manevră, oferindu-le alte idei dezgustătoare. Solidaritatea a rămas singura cale obiectivă în vederea ieșirii din marasm. Trebuie s-o învățăm, pentru că n-o avem în sânge, așa cum am scris ceva mai sus. Chiar dacă cei cu inimă, minte și talent într-ale redactării compozițiilor au capacitatea de-a trezi, de-a-l determina să conștientizeze pe un singur omuleț prin scrierile lor, tot e un câștig imens în acea zi! Au scos din întunericul minții spre lumina adevărată un seamăn, un om raportat la alt om. În rest…Dumnezeu cu mila, n-avem alte mijloace mai sofisticate la îndemână!

Autor: Victorina Iorga

https://anonimus.ro/

China are succes pentru că este condusă în stilul său, pur chinezesc

Înainte nu cred că era ceva mai plictisitor decât cititul documentelor Partidului Comunist Român. Iar dintre acestea, documentele congreselor și cele referitoare la planurile cincinale erau campioane. O înșiruire nesfârșită de forme fără fond, de laude deșănțate, o inflație de epitete parcă scoase din „caietul cu expresii frumoase”. Îți dădeai seama încă din primele rânduri că aparțin unor oameni care aveau mai puține clase decât trenul.

Cu toate acestea, planul cincinal a fost un instrument revoluționar introdus de comuniști. Spărgând monotonia anuală, cea permanent ocupată cu „închiderea bugetului”, planul cincinal oferea timpul necesar investițiilor masive în componente strategice. Un baraj, o fabrică mare, o rafinărie etc. sunt investiții majore care nu pot fi prinse într-un plan anual. Pentru aceste investiții cincinalul oferă un orizont de timp suficient de mare pentru a se realiza și, în același timp, suficient de mic pentru ca societatea, în ansamblul său, să simtă schimbarea. De asemenea, trebuie menționat că instrumentul planului cincinal nu poate fi folosit în societăți permanent brăzdate de alegeri, întrucât acolo, în general, politica se schimbă odată la patru ani.

Criticii metodei ar putea să spună că, iată, în ciuda eficienței pe care-o laud eu, planul cincinal a eșuat la pachet cu societatea socialist-comunistă. Până la urmă „lumea agitată și dezordonată” a Occidentului, fără planuri cincinale și alte artificii organizatorice, a reușit să zdrobească societățile comuniste. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa.

Întâmplător mi-au căzut ochii pe cel de-al paisprezecelea plan cincinal al Chinei. Mă așteptam să fie, în stilul consacrat al comunismului, o înșiruire stearpă de cuvinte. Aiurea, planul este unul cât se poate de concret, lipsit de brizbrizurile la care mă așteptam. Este un document clar, concis, la obiect, numai bun de pus în aplicare. Iar ceea ce conține te pune pe gânduri.

În primul rând, se vorbește despre succesul țării în ceea ce privește combaterea sărăciei extreme. Iar, pentru China, credeți-mă că este un succes major. În ciuda anului greu care a trecut, China a reușit să îndeplinească acest obiectiv, iar prezența sa în planul cincinal care urmează este motivată de întărirea zonelor recent scoase din sărăcie. Guvernul vrea alocarea de investiții pentru consolidarea zonelor respective, astfel încât să nu mai existe o cale de reîntoarcere în sărăcie.

Apoi documentul o virează brusc vorbind despre investițiile pe care țara urmează să le facă în cercetarea științifică fundamentală și în știința de frontieră. Chinezii își propun pași concreți în direcția colonizării spațiului extraterestru (Luna și Marte), dar și continuarea cercetărilor în domeniul fuziunii termonucleare și al calculatoarelor cuantice. E de menționat că, în ultima perioadă, China a acoperit un teritoriu imens în ceea ce privește cercetarea fundamentală. Iar investiția pe care o face în continuare ne arată că avem de-a face cu un adevărat domeniu strategic.

Ceea ce este însă surprinzător în documentul menționat este investiția imensă în zona „educației estetice și a artelor frumoase”. Surprinși? China dorește să devină unul dintre primii jucători ai lumii pe tărâm cultural, iar pentru aceasta este pregătită să pună la bătaie nu mai puțin de …10% din PIB!!! Vi se pare o nebunie? E evident, doar proveniți dintr-o țară care alocă doar 2% din PIB pentru educație, iar Cultura e dată uitării. Chinezii vor să facă un salt cultural prin cultivarea populației, iar tâlcul mișcării neașteptate a lor stă într-un sfat de-al lui Confucius: „Ridică-te în poezie, stai în curtoazie și reușește în muzică”.

Practic de-abia acum înțelegem motorul intern al Chinei. Țara nu mai e de mult marxistă și, treptat, va face pași în direcția renunțării la ideologia lui Mao. De mult timp am atras atenția asupra faptului că marxismul chinezesc nu e marxism. Chiar Mao a făcut tranziția fără să-și dea seama. Încă de la origini, marxismul chinezesc e unul cu puternice accente confucianiste. Partea frumoasă pe care o vedem acum este despărțirea lină a țării de marxism pentru readucerea confucianismului pur care, de altfel, n-a fost părăsit niciodată de conducerea Chinei, indiferent de regim.

Dacă vă întrebați de ce are China succes, iată și răspunsul: pentru că este condusă în stilul său, pur chinezesc. O țară condusă în deplin acord cu tradițiile sale e o țară învingătoare, care nu poate fi îngenuncheată. Uitați-vă și spre noi și veți constata cum suntem în genunchi și cu fruntea în țărână pentru că ne lăsăm conduși de alogeni, străini de tradițiile noastre al căror unic scop este acela de a-și sluji stăpânii.

Înainte de a încheia, vă voi aminti că premierul Chinei, Li Keqiang, nu se mai raportează la bani și PIB, stabilindu-și proprii senzori ai economiei după care se ghidează. Spre exemplu, pe vremea în care conducea regiunea Liaoning, bateria sa de indicatori era formată din: consumul de energie electrică, volumul transportului de mărfuri și volumul de credite noi. Acum are un număr mult mai mare de „senzori” prin intermediul cărora monitorizează economia și viața.

Mulți dintre cei care ajung în China se declară surprinși de viața culturală vibrantă de acolo. Sălile de concerte sunt pline ochi de tineri care vin pentru a gusta din muzica lui Bach și Mozart. Ceea ce în Occident „nu mai e rentabil” de mult, în China e la mare căutare. Iată cum crește hăul între ei și ceilalți. Cultura e cea care ghidează învingătorii!

Preluare: Trenduri economice / Autor: Dan Diaconu

Anonimus General Media: Contrapropagandă. Articole informative relevante, Analize politice și economice, Interviuri, Luări de poziție semnificative