Primarul din Azuga deține cartiere întregi în București


Primarul din Azuga deține cartiere întregi în București

Constantin Samson, fost patron al firmei viticole Fruvimed SA Medgidia, aflată de un deceniu şi jumătate în reorganizare judiciară, ales in 2012 primar al oraşului-staţiune Azuga, se numara printre cei mai bogati oameni din Romania.

El a fost ales edil al orasului Azuga din partea Partidului Verde şi trecut ulterior la PSD. Potrivit declaratiei de avere, Samson deţine sute de hectare în Bucureşti, practic cartiere întregi, după ce a cumpărat cu sume derizorii drepturile litigioase ale proprietarilor. O singură proprietate de-a sa, de 40 de hectare, situată pe Şoseaua Fundeni, este evaluată la peste 200.000.000 de euro. Şi încă nu are o evaluare a celei mai mari achiziţii a sale: Moşia Giuleşti- Ţigănia, un imobil cu o suprafaţă de 1,5 milioane metri pătraţi.

Aplicând o regulă de trei simplă, cele 150 de hectare din Giuleşti ar valora 800.000.000 de euro. Una peste alta, Constantin Samson, care deţine 50% din drepturile litigioase, se poate lăuda acum cu o avere de jumătate de miliard de euro. Pe 8 mai 2014, se încheia un pact de opţiune de vânzare, prin care Gabriel Nelu Rădescu se angaja să vândă beneficiarilor Radu Daniel Ghiţă, Hilde Gilda Chiriuc, Constantin Samson şi Mihai Sorin Szilagyi cota sa de proprietate de 75% asupra imobilului de 1.500.000 metri pătraţi situat în Bucureşti, Giuleşti (Moşia Giuleşti- Ţigănia). Preţul tranzacţiei a fost de 710.000 de euro, achitaţi în trei rate. În aceeaşi zi, Daniel Radu Ghiţă şi Mihaela Ghiţă, proprietarii restului de 25% din Moşia Giuleşti- Ţigănia, încheie un act similar cu beneficiarii Constantin Samson, Hilde Gilda Chiriuc şi Cornelia Ramona Bota, care au plătit în schimbul drepturilor litigioase 505.000 euro, în două rate.

Părţile nu au specificat un preţ al celor 150 de hectare din Giuleşti, dar un teren de 40 de hectare şi 7.610 metri pătraţi, plus construcţii (case, grajduri, împrejurimi etc) situat pe Şiseaua Fundeni, al cărui drept litigios de proprietate a fost preluat, în proporţie de 50%, de Constantin Samson în 2012 contra sumei de 1,6 milioane de euro, a fost evaluat oficial la 206.400.000 de euro. Iar acestea sunt doar două din zecile de tranzacţii similare bifate de Samson în anii 2011- 2012, primarul din Azuga deţinând 50% din drepturile de proprietate asupra mai multor clădiri şi terenuri din Capitală, în valoare de alte peste 30 milioane de euro.

Interesante sunt şi numele partenerilor lui Samson. Astfel, Mihai Sorin Szilagyi, alături de care a preluat cele 150 de hectare ale Moşiei Giuleşti-Ţigănia, este asociatul deputatului PNL Costică Canacheu, Hilde Gilda Chiriuc este şi moştenitoarea unei părţi din Complexul Sportiv al Armatei de pe Calea Plevnei, în timp ce Mihai Alexandru Grigore, alături de care Samson a fost mandat, în februarie 2014, să recupereze alte terenuri din Bucureşti, este fost poliţist de la Investigarea Fraudelor Sector 1, trimis în judecată de DNA în 2013 după ce a înşelat Volksbank cu 1,5 milioane euro şi 2,2 milioane franci francezi.

http://www.ziuanews.ro/

Acest articol a fost publicat în POLITICA(primari). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.