Reacții după Referendum. Homosexuali sărutându-se în centrul Bucureștiului. Asociațiile LGBT cer legalizarea „de urgență” a parteneriatului civil și a „familiilor” formate din persoane de același sex


Reacții după Referendum. Homosexuali sărutându-se în centrul Bucureștiului. Asociațiile LGBT cer legalizarea „de urgență” a parteneriatului civil și a „familiilor” formate din persoane de același sex

Referendumul pentru căsătorie nu va fi validat de Curtea Constituțională, care va constata că nu a fost îndeplinit criteriul cvorumului, respectiv de 30% din cetățenii cu drept de vot.

În ciuda faptului că peste 91% dintre cei care au participat la urne au votat pentru păstrarea definiției tradiționale a familiei, acest lucru nu a fost de ajuns, iar cei care se bucură sunt activiștii LGBT și cei care-i urmează.

Astfel, o fotografie devenită virală prezintă  doi homosexuali se sărută, luni dimineață, într-o stație de autobuz de pe Bulevardul Magheru, din București, un adevărat „kilometru zero” al Capitalei României. „De azi, nimic nu va mai fi la fel”, este comentariul autorului fotografiei, R.C.

Momentul favorabil a fost speculat de asociațiile care promovează homosexualitatea. Într-un comunicat emis de asociația Mozaiq, se precizează că statul român trebuie să recunoască legal și familiile formate din persoane de același sex și atrage atenția că statul român are obligația de a legaliza de urgență parteneriatele civile, pentru a asigura un cadru legal demn pentru toți cetățenii, inclusiv persoanele LGBT.

„Astăzi cetățenii României ne-au arătat că drepturile persoanelor LGBT nu pot fi obiectul unor jocuri politice. Clasa politică trebuie să se reconecteze la cetățenii pe care îi reprezintă. Semnalul transmis cu prilejul acestui referendum este unul de susținere față de minoritățile sexuale și de gen, ale căror probleme reale trebuie adresate de urgență. România este obligată să ofere o formă cuplurilor de același, legalizarea parteneriatul civil devenind o prioritate imediată”, a declarat Robert Rațiu, președinte MozaiQ.
Acest articol a fost publicat în ROMANIA (ref. familie). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.